Lumea satului 750x100

update 25 Oct 2020

Dăunătorii tomatelor cultivate în spații protejate

Acarianul tomatelor sau acarianul de bronz al tomatelor (Aculops lycopersici)

Biologie: Din cauza dimensiunilor reduse, dăunătorul este pus în evidență doar cu lupa sau la stereomicroscop. Sursele de infestare a plantelor tinere, cu precădere în sere, sunt populațiile de acarieni supraviețuitoare pe resturile vegetale sau acarieni introduși odată cu răsadurile. Într-un ciclu de vegetație se dezvoltă până la șapte generații. Femelele trăiesc câteva săptămâni și depun până la 50 de ouă; din cele fertilizate apar deopotrivă masculi și femele, iar din ouăle nefertilizate apar doar masculi. Condițiile favorizante sunt 30% umiditate atmosferică și temperaturi de 21-25°C.

Simptome: infestarea începe de la frunzele bazale care se brunifică și se vestejesc. Pe măsura dezvoltării populației de acarieni, atacul urcă spre vârful plantei, provocând uscarea totală. Hrănirea cauzează încrețirea și, necrozarea frunzelor, căderea florilor, ruginirea fructelor și în final, cum spuneam, moartea plantelor.

Tratamente: curățarea serelor și echipamentelor între ciclurile de cultură, aplicarea tratamentelor la structura serelor, utilizarea soiurilor rezistente la acarieni, controlul buruienilor (din interiorul și exteriorul serelor), tratamente chimice cu Apache (0,15-1 litru/ha).

Molia tomatelor (Lacanobia oleraceae)

Lacanobia oleraceae 1

Descriere: adultul are 35-45 mm la deschiderea aripilor; cele anterioare sunt maron-roșcat până la mov-maroniu, cu o stigmă gălbuie, iar cele posterioare sunt gri-maronii, mai închise spre margine. Larva se dezvoltă până la 40 mm lungime, fiind de culoare verzuie, gălbuie sau brun-roșcată, cu cap verde deschis în primele stadii și albicios sau maroniu deschis, marmorat, în stadiile terminale. Corpul prezintă pete mici albe și câteva negre, linii dorsale palide, cea spiraculară fiind lată, galbenă sau galben-portocalie.

Biologie: avantajul, dacă se poate numi avantaj, este că dăunătorul are capacitate redusă de a coloniza alte plante decât cea sau cele pe care a apărut, deci atacul poate fi localizat. Adulții zboară doar noaptea, iar ziua se ascund în crăpăturile solului. Femelele depun aproximativ 1.000 de ouă, în grupuri de 60-300, pe partea inferioară a frunzelor. Acestea eclozează în 8-10 zile. Larvele trec prin 5-7 stadii, ajungând la completa dezvoltare în 33-39 de zile. La început sheletuiesc frunzele, iar în ultimele stadii devorează frunzele și uneori tulpina, care se va frânge apoi ușor. În fructe sapă orificii mari. Împuparea (cocon mătăsos) se realizează în locuri uscate, cum ar fi stâlpii din lemn sau resturi de plante.

Simptome: frunzele sunt atacate până la nervuri, iar în tulpini și pe fructe apar galerii săpate de larvă.

Tratament: ca măsuri preventive, menționăm închiderea serelor pe timpul nopții pentru prevenirea pătrunderii adulților și îndepărtarea buruienilor din interiorul și exteriorul spațiilor protejate.

Musca minieră a frunzelor de tomate (Liriomyza bryoniae)

Liriomyza bryoniae

Descriere: adultul (2-3 mm) are corpul acoperit de perișori scurți, este de culoare neagră-brună pe partea dorsală, de altfel ca și capul și toracele. Pe abdomen și torace prezintă dungi late, galbene. Aripile sunt mai lungi decât abdomenul, translucide. Larva este mică, fără picioare toracice sau abdominale și fără capsulă cefalică, de culoare galbenă-verzuie ori crem.

Biologie: dăunătorul are mai multe generații pe an, fiecare având nevoie de 17-25 de zile pentru un ciclu complet. La 1-3 zile de la apariție și de la împerecherea insectelor, femelele depun câte 50-100 de ouă pe fața superioară a frunzelor. Larvele eclozează după 5-11 zile, dezvoltarea având loc în următoarele 8-11 zile; la completa dezvoltare părăsesc frunza, pătrund în sol, se împupează, stadiu ce presupune alte 4-8 zile.

Simptome: larvele minează galerii sinuoase în frunze, inițial de culoare albă, iar mai târziu brune. Excrementele (negre) sunt depuse în zona mediană a galeriei, sub forma unei linii întrerupte foarte des. Frunzele atacate se usucă parțial sau total și cad. Când minează și tulpina plantelor, acestea se ofilesc și se usucă.

Tratamant: ca măsuri preventive sunt citate utilizarea răsadurilor neinfestate, distrugerea resturilor vegetale, dezinfectarea solului și a incintei, iar ca tratamente chimice se recomandă Voliam Targo (0,6-0,8 l/ha), Affirm (1,5 kg/ha) și Actara (0,05% sau 0,250 kg la 100 mp), aplicat la sol, preventiv și curativ.

Ploșnița tomatelor (Nezara viridula)

Nezara viridula

Descriere: Specie invazivă, prezentă în România din anul 2010, periculoasă mai ales pentru faptul că este vector de virusuri. Adultul (12-16 mm) este de culoare verde deschis, mai rar galben, brun sau roșcat, cu puncte albe mici pe marginea anterioară a scutelului. Nimfele au cinci stadii care se dezvoltă pe parcursul a 30 de zile. Culoarea se schimbă progresiv, de la negru, în primul stadiu, cu numeroase pete albe, aranjate în linii paralele pe partea dorsală, până la verde deschis, în ultimul stadiu.

Biologie: adulții migrează primăvara din zonele învecinate în spațiile protejate, atacând culturile. În ambele faze (nimfă și adult) se hrănesc prin extragerea sevei plantelor. Femelele depun 30-130 de ouă grupate pe fața inferioară a frunzelor, perioada de incubație fiind de 20 de zile. În primul stadiu nimfele stau grupate la locul de eclozare și nu se hrănesc, dar în  stadiile patru și cinci se răspândesc în cultură.

Simptome: atacă tulpina, frunzele, lăstarii, fructele. Pe fructe se observă orificii realizate prin perforarea și sugerea țesuturilor, care se transformă apoi în pete minuscule, dure, maronii sau negre. Fructele nu se mai dezvoltă, rămân mici și se stafidesc. Prin injectarea salivei toxice se imprimă un gust și miros neplăcut, iar țesuturile degradate rămân ferme dacă tomata ajunge la maturitate.

Măsuri preventive: controlul riguros al buruienilor, utilizarea de soiuri sau hibrizi rezistenți la atac și rotația culturilor.

Maria BOGDAN

Tuta absoluta, un dăunător extrem de periculos în cultura tomatelor

Deși acest parazit, Tuta absoluta, a fost semnalat de noi cu mai mulți ani în urmă, constatăm că el continuă să facă ravagii în culturile de legume și cartofi atât din câmp cât și din solarii, chiar și în acest an 2018. Condițiile de mediu, seceta și temperaturile ridicate, dar și lipsa unor măsuri concertate, neinformarea, neștiința și nu în ultimul rând prețul destul de ridicat al produselor de control, pe fondul unei sărăcii a micilor dar foarte mulților producători, a făcut ca parazitul să devină o problemă națională.

Tuta absoluta, sau molia tomatelor, sau minatorul frunzelor de tomate, sau după ţara de unde s-a răspândit în toată Europa, molia spaniolă, este o insectă extrem de periculoasă, care atacă cu predilecţie tomatele dar şi ardeii, pătlăgelele vinete, cartofii şi chiar şi castraveţii. Este o microlepidopteră, de culoare gri argintie, cu o lungime de 6-7 mm şi cu o deschidere a aripilor de cca 10 mm.

Atacul acestui parazit devastator începe pe vârfurile plantei, apoi se extinde pe frunze sub forma unor galerii similare atacului de muscă (larvă) minieră – liriomyza trifolii Burg – apoi pe fructe pe care se observă distrugerea epidermei ca urmare a înţepăturilor moliei care şi-a depus ouăle. Ulterior în fruct se constată galerii şi excremente ale larvelor. Fructele devin nevandabile, inclusiv în faza de gogonele. Este foarte activă în timpul nopţii şi mai puţin ziua, fiind foarte prolifică. În condiţii de temperaturi ridicate, ciclul biologic este de 30 de zile.

Această însectă, originară din America de Sud (există în Chile, Bolivia, Brazilia, Columbia, Ecuador, Paraguai, Uruguai, Peru, Venezuela, Argentina), a fost semnalată pentru prima dată în Europa, în anul 2006, în Spania, provincia Valencia, de unde mai poartă şi denumirea de „musca  spaniolă”. De aici s-a extins foarte rapid în aproape toate ţările mediteraneene. În Maroc în 2007, în Algeria şi Franţa în 2008, şi aşa mai departe.

Văzând, cu ceva timp în urmă, o hartă a distribuţiei acestei molii, am constatat că a fost identificată în majoritatea ţărilor europene (Spania, Portugalia, Anglia, Germania, Austria, Italia, Grecia, Turcia, Malta, Bulgaria, Elveţia, Albania) precum şi în aproape toate ţările Africii de Nord (Tunisia, Libia şi evident Algeria şi Maroc). România, ca de altfel şi alte ţări din Est, nu apare. Această insectă însă a fost deja semnalată şi în ţara noastră. În 2009 a fost semnalată în Maramureş şi Bihor, iar în 2010 în judeţul Arad şi în NE. Presupun că a fost adusă odată cu importul de tomate din ţări ca Spania, Turcia, Maroc, etc., cu deosebire în ambalajele respective. Aşa cum a fost introdus cu 40 de ani în urmă, păianjenul lat – polyphagotarsonemus latus Banks – odată cu importurile de fructe exotice, şi de care nu am mai scăpat nici astăzi! Din păcate cum spuneam, sărăcia micilor dar nenumăraţilor producători de legume din ţara noastră, nu le permite acestora utilizarea unor ambalaje de unică folosinţă. Trebuie să mai spun că unele ţări, cum ar fi SUA, şi-au sistat la începutul anului 2011, importurile de tomate şi ardei din Europa, mai puţin din Belgia.

Combaterea insectei Tuta absoluta se face extrem de greu. De aceea pagubele produse uneori în culturile de tomate din spaţiile protejate sunt foarte mari, ajungând până la distrugerea completă a culturii.

Se recomandă în mod deosebit combaterea biologică folosind capcane cu feromoni, câte 2-4/ha, (Qlure TUA – 500, 502, Optima, 100 N, sau Ferolite, Delta trap, Optiroll Tuta+, Maxiboard Tuta+, Tutaroll şi Tutaboard) bazate pe sinergismul dintre feromonul sexual al insectei şi frecvenţa luminii particulară atragerii acesteia.  Specificitatea feromonului protejează entomofauna utilă (Trichogramma achaenae şi Nesidiocoris tenuis). Raportul de insecte capturate este de 100 de molii de Tuta absoluta la un Nesidiocoris tenuis.

Pot fi folosite şi altfel de capcane, nu atât de eficiente, dar mai ieftine. În cazul în care se folosesc în interior, este obligatoriu ca sera sau solarul să fie prevăzute cu plase insect proof, pentru împiedicarea pătrunderii şi altor insecte atrase de feromonii respectivi, ceea ce este aproape imposibil pentru majoritatea tipurilor constructive de solarii din ţara noastră. Folosirea acestor capcane are şi rolul de monitorizare a prezenţei dăunătorului în interiorul spaţiului protejat.

Chimic, Tuta absoluta, este destul de greu de controlat. Şi aceasta datorită mai ales faptului că atunci când a apărut în America de Sud, s-au făcut nenumărate încercări. Numai în Brazilia au fost testate 36 de insecticide într-un singur sezon, cu aplicări foarte frecvente şi intense, care au condus în final la dezvoltarea unei rezistenţe a insectei la diferite substanţe chimice. Multe ţări din America de Sud au raportat acest fenomen de rezistenţă la produse pe bază de piretroide, methamidofos sau cartap.

Conform unor specialişti străini dar mai ales a celor spanioli, controlul cât de cât al insectei se poate realiza cu produse pe bază de imidacloprid, care se pot introduce şi prin instalaţia de irigare prin picurare la 8-10 zile după plantare, sau cu produse pe bază de indoxacarb sau spinosad, eficace mai ales împotriva larvelor. În general se va folosi o cantitate mai mare de soluţie decât de obicei, dar, atenţie, nu se va mări sub nici o formă concentraţia de substanţă activă! Ne putem aştepta, altfel, la efecte nedorite, cum ar fi, avortarea florilor, dar mai ales fenomenul de rezistenţă.

ICDLF Vidra a derulat câteva contracte cu unele firme producătoare de pesticide în vederea testării eficacităţii unor produse faţă de Tutta absoluta. Dintre acestea s-au remarcat următoarele: Affirm 0,95 SG 0,15 %, Alverde 24 SC 0,1 %, Kohinor 200 SL 0,1 % şi Coragen 0.02 %. La acestea mai adăugăm Avaunt 0,04 %, Volian Targo şi Belt.

Ca măsuri preventive se recomandă:

  • producerea răsadului în spaţii separate;
  • curăţarea spaţiului de orice rest de plantă din cultura anterioară (tulpini, frunze, fructe), precum şi de buruieni, mai ales cele din familia solanaceae;
  • acolo unde este posibil, zonele de aerisire, ca şi cele de ventilaţie, se vor acoperi cu plase speciale, identice cu cele care se folosesc în cazul afidelor, cu 6-9 orificii/cm2;
  • crearea unui „antreu” la intrări, o dublare de fapt a uşilor;
  • monitorizarea cu capcane cu feromoni a spaţiului de produs răsad.

O bună practică agricolă, sau GAP – Good Agricultural Practices – în acest caz, înseamnă practici culturale, rotaţii cu alte specii (nu cu ardei sau cu pătlăgele vinete şi nici chiar cu castraveţi), arătură, fertilizare şi irigare adecvată, distrugerea plantelor infestate, a buruienilor gazdă, etc.

Mai recomandăm cultivatorilor de tomate, ardei, pătlăgele vinete, cartofi, castraveţi, ca în cazul în care sesizează atacul acestui microlepidopter extrem de dăunător, să se adreseze de urgenţă specialiștilor din unitățile de cercetare de la Vidra, Buzău, Bacău, Iernut, Dăbuleni, precum și Centrelor de Protecţia Plantelor, Unităţilor Fitosanitare Judeţene.

Victor Lăcătuş

Abonează-te la acest feed RSS