Kuhn GMx aprilie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 12 May 2021

Erbicidarea la porumb în contextul schimbărilor climatice

De la un an la altul, asistăm la înmulțirea fenomenelor extreme, cum ar fi: secetă, inundații, amplitudini mari de temperatură între zi și noapte. Nici anul acesta nu a făcut excepție. După o iarnă destul de blândă și lipsită de precipitații, primăvara a debutat cu secetă extremă în multe zone ale țării.

Având în vedere aceste schimbări climatice, ne punem întrebarea: ce fel de erbicidare să efectuăm? Aplicăm erbicide preemergente sau așteptăm răsărirea culturii și a buruienilor pentru a putea adapta tratamentele pe vegetație?

În contextul ultimilor ani, cu primăveri secetoase, vă prezentăm avantajele aplicării postemergente față de erbicidarea preemergentă.

Erbicidarea în postemergență nu necesită umiditate după aplicare, pe când erbicidarea preemergentă depinde foarte mult de umiditate în prima parte a perioadei de după aplicare.

De asemenea, erbicidarea în postemergență nu are nevoie de o pregătire foarte bună a terenului, ceea ce este un lucru foarte greu de realizat în primăverile secetoase, pe când erbicidarea preemergentă trebuie să se facă pe un teren foarte bine pregătit, care să nu aibă bulgări sau resturi vegetale.

Aplicarea erbicidelor în postemergență se pretează pentru toate tipurile de lucrări ale solului (sistem minim de lucrări, arătură, etc.), comparativ cu erbicidarea în preemergență care nu este potrivită pentru sistemul fără lucrări sau lucrări minime.

Un alt mare avantaj al erbicidării în postemergență este aplicarea personalizată, "la vedere", în funcție de problemele care apar pe fiecare parcelă, începând cu postememergența timpurie (Arigo®), postemergența normală 4-6 frunze (Arigo®, Principal® Plus, Principal®) sau postemergența târzie 6-8 frunze (Arigo®, Principal®), comparativ cu aplicarea preemergentă, "pe teren negru", care nu poate garanta că buruienile care urmează să răsară sunt din spectrul de combatere al produsului.

Erbicide precum Arigo®, Principal® Plus au un spectru complet de combatere a buruienilor monocotiledonate si dicotiledonate, inclusiv a buruienilor problemă: pălămida, volbura, costrei, samulastra de floarea soarelui. Aplicarea în preemergență întotdeauna necesită corecții în condiții normale, pentru următoarele buruieni: pălămida, volbura, costrei din rizomi. În condițiile unor primăveri secetoase, aplicarea în preemergență va avea nevoie de corecții și pentru buruieni precum: cornuți, mohor, iarba bărboasă.

Aplicarea în postemergență cu erbicidele Corteva (Arigo®, Principal®, Principal® Plus) reprezintă soluția completă pentru combaterea buruienilor graminee problemă (costrei, mohor, pir) prin complementaritatea celor 2 substanțe active: nicosulfuron și rimsulfuron.

Prin aplicarea erbicidelor companiei Corteva în postemergență, nu avem probleme pentru culturile care urmează după cultura de porumb tratată.

Erbicidele cu aplicare în postemergență se pretează foarte bine în contextul agriculturii digitale, prin aplicarea localizată și particularizată a produselor doar acolo unde buruienile sunt prezente.

Compania Corteva deține un portofoliu complet în combaterea buruienilor în postemergență, când plantele de porumb și buruienile sunt răsărite:

  • erbicide care controlează buruienile moncocotiledonate anuale și perene și dicotiledonate anuale: Principal® (42.9% nicosulfuron + 10.7% rimsulfuron);
  • erbicide complete care controlează buruienile moncocotiledonate anuale și perene și dicotiledonate anuale și perene: Arigo® (12% nicosulfuron + 3% rimsulfuron + 36% mezotrione), Principal® Plus (2% nicosulfuron + 55% dicamba + 2.3% rimsulfuron)
  • erbicide care controlează buruienile dicotiledonate anuale și perene: Mustang™ (25 g/l florasulam + 300 g/l acid 2,4-D EHE)

De asemenea, erbicidele companiei Corteva, cu aplicare în postemergență se pretează foarte bine și în contextul noilor restricții din punct de vedere regulatori, de exemplu în situația potențialei reduceri a cantității de nicosulfuron/ha, așa cum s-a întâmplat în cazul unor țări din Europa de Vest.

Ion Mutafa – Category Marketing Manager Herbicides RO & MD

Protejați cultura cu cea mai completă ofertă Corteva!

Compania Corteva Agriscience™ este liderul detașat pe segmentul de erbicide la cereale păioase, cu o cotă de piață de 33%.

  • Erbicidare de toamnă: BIZON™
  • Erbicidare de primăvară: PIXXARO™ SUPER, PALLAS™ 75 WG, FLORAMIX™, MUSTANG™, CERLIT™ SUPER.
  • Combaterea bolilor: EVOLUS®
  • Combaterea afidelor: TRANSFORM™

BIZON™ – erbicidul care se aplică toamna în postemergență, având dublă acțiune foliară și reziduală, cu un spectru foarte larg de combatere a buruienilor din cultura de cereale păioase (iarba vântului și buruieni dicotiledonate). Combate buruieni precum: Veronica, Turița, Mac, Samulastra de floarea-soarelui și rapița.

PALLAS™ 75 WG – cel mai cunoscut și utilizat erbicid în combaterea buruienilor graminee din cultura de grâu (iarba vântului, ovascior, obsiga etc.).

FLORAMIX™ – erbicidul care asigură o combatere excelentă a celor mai importante buruieni graminee (iarba vântului, ovascior, obsiga etc.) și dicotile-

donate din cultura de grâu.

PIXXARO™ SUPER este inovația cu cel mai larg spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene combătute din cultura de cereale păioase, cu acțiune foarte rapidă, foarte selectiv pentru cultura de cereale, putându-se aplica până la faza de burduf, fără a avea probleme pentru culturile succesive.

MUSTANG™ – erbicidul sistemic utilizat în combaterea unui spectru larg de buruieni dicotiledonate anuale și perene, având o eficacitate excelentă pe samulastra de floarea-soarelui din culturile de porumb și cereale păioase.

CERLIT™ SUPER – noua formulare superioară, adaptată rigorilor europene, cu eficacitate ridicată în combaterea unor buruieni dicotiledonate problemă (turița, volbura, mur, coada-calului, samulastra de floarea-soarelui) din culturile de cereale, porumb, ceapa. Cerlit Super este cel mai bun partener de amestec cu alte erbicide în controlul buruienilor dicotiledonate din culturile de cereale păioase.

EVOLUS® este cel mai performant fungicid pentru combaterea făinării la culturile de cereale păioase. Protejează planta pe o perioadă îndelungată (4-6 săptămâni), acționând și asupra frunzelor nou formate.

TRANSFORM™ este noul insecticid pe bază de Isoclast™ active pentru controlul eficient al afidelor și impact pozitiv asupra reducerii răspândirii virusurilor în culturile de cereale păioase.

Erbicidarea de toamnă devine o necesitate - Corteva Agriscience™ are soluția: erbicidul Bizon™

Cu toţii resimțim astăzi efectul schimbărilor climatice. Aceste schimbări afectează inclusiv culturile, buruienile, bolile şi dăunătorii. Am avut o primăvară foarte capricioasă, care a debutat cu o vreme extrem de secetoasă în lunile martie şi aprilie, cu diferenţe mari de temperatură între zi şi noapte, cu temperaturi mult sub 0°C în unele zone.

Toate acestea, pe lângă culturile de cereale slab dezvoltate, au făcut ca şi combaterea buruienilor în această primăvară să fie o adevărată provocare, fiind afectată inclusiv eficacitatea erbicidelor. În majoritatea zonelor ţării, culturile de cereale semănate toamna au răsărit în primăvară. În consecinţă, şi o serie de buruieni problemă care ar fi trebuit să răsară în toamnă au răsărit în primăvară.

De aceea, este foarte importat să scăpăm de concurenţa buruienilor problemă precum: iarba vântului, toate speciile de veronica, turiţa, macul, samulastra de rapiţă, rocoina (care încep să răsară în toamnă şi continuă răsărirea sau dezvoltarea în ferestrele iernii şi primăvara devreme), prin aplicarea, încă din toamnă, de produse cu o activitate prelungită la sol.

Unul dintre aceste produse este Bizon™, erbicid cu un spectru foarte larg de combatere și efect de lungă durată împotriva buruienilor problemă din culturile de cereale păioase.

Bizon™ este un erbicid postemergent, selectiv pentru cereale păioase, cu aplicare în toamnă pentru combaterea buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate anuale. Datorită efectului combinat al celor 3 substanțe active (diflufenican, penoxsulam și florasulam), Bizon™ are acțiune atât la nivelul solului, cât și la nivel foliar, având un efect foarte bun chiar și în condiții mai puțin favorabile.

Erbicidul Bizon™ se aplică toamna, în postemergență, la culturile de grâu și orz de toamnă, triticale, secară, în doză de 1.0 litru/ha, începând cu faza de o frunză până la 3 frați ai culturii tratate (BBCH 11-23), cu excepția culturii de secară, unde se aplică până la 3-4 frunze (BBCH 11-14), iar buruienile dicotile să nu depășească faza de 4 frunze.

Se va aplica un singur tratament pe sezon, pe aceeași suprafață.

Cantitatea de soluție recomandată: 200-300 litri/ha.

Înainte de aplicarea produsului în cultura de secară de toamnă se recomandă consultarea deținătorului autorizației cu privire la cât de sensibil este soiul de secară cultivat.

Produsul Bizon™ se aplică atunci când temperatura aerului este cuprinsă între 5°C și 25°C, pe plantele neatacate de boli și dăunători, neafectate de îngheț, secetă și umiditate excesivă. Nu sunt restricții pentru cultura postmergătoare.

Aplicarea în toamnă a produsului Bizon™ reduce competiția buruienilor cu plantele de cultură, pentru hrană și apă, încă din primele stadii de vegetație, asigurând un start mai bun al culturii de cereale și o trecere mai bună peste iarnă.

Erbicidarea din toamnă cu Bizon™ oferă un spor de pro­ducţie de 10%, generând un plus de aproximativ 100 euro/ha comparativ cu erbicidarea de primăvară.

Bizon™ menţine cultura curată până la recoltare!

Ion MUTAFA, Category Marketing Manager
CP – Herbicides – Corteva Agriscience Romania

Abonează-te la acest feed RSS