Lumea satului 750x100

update 22 Nov 2020

Difuzoarele feromonale, ideale în gestionarea integrală a dăunătorilor din livezi

Difuzoarele feromonale sunt ideale în gestionarea integrală a dăunătorilor din livezi și reprezintă singura direcție de renunțare la insecticidele dăunătoare pentru fauna entomofilă și pentru consumatorii de fructe.

Gestionarea feromonilor în prinderea și distrugerea dăunătorilor din livezi, prin folosirea unor simple capcane cu feromoni înseamnă a urmări zborul adulților în vederea stabiliri momentului optim de aplicare a tratamentelor Este o metodă depășită, dar la noi în țară este singura folosită Metoda de confuzie sexuală constă în perturbarea recunoașterii mascul/femelă prin difuzia permanentă de analogi de sinteză a feromonului sexual în aerul din parcela de pomi. Se prezintă sub diferite forme de difuzori celulozici, biodegradabili și ușor de așezat în pomi, pe ramuri. Ei saturează atmosferă livezii de feromoni, asemănătoare cu semnalele emise de female, astfel încât masculii nu mai pot localiza femela, se împiedică împerecherea, nu mai rezultă ouă și larve  prădătoare, iar livezile sunt ocrotite fără a se mai recurge la tratamente chimice.

difuzoare feromonale

Principalul avantaj al utilizării acestor difuzoare este prin urmare diminuarea semnificativă și chiar suprimarea, în decurs de 2-3 ani de folosire, a  insecticidelor clasice și a reziduurilor care rămân pe fructe. În plus, se protejează prădătorii naturali care vor putea activa în favoarea limitării altor dăunători. Crește considerabil procentul de fructe de calitate, dispar total fructele înțepate, crește valorificarea de piață și se pot accesa subvenții folosind astfel de tehnici. Principiul confuziei sexuale datează de la începutul anilor 1990, când au fost omologate primele produse pentru specia piersic  și nectarine (modelul Shin-etsu, modelul Suterra, modelul Basf, modelul Isagro). Cercetarea s-a extins și la speciile  cais, măr, prun și viță-de-vie, arbori forestieri. Produsele au fost omologate pentru pomicultură din țările Uniunii Europene. Din anul 2012 au fost folosite și la ferma din Însurăței, județul Brăila, la speciile piersic, nectarine, măr, și prun. Am folosit următoarele modele :

(vezi tabel în revista tipărită pe bază de abonament)

Tipul de difuzoare  a feromonilor, modelul de dispunere  a acestora în parcele, schema de tratamente după caz pentru speciile măr, piersic, nectarin și prun, precum și protocolul de control s-au realizat după recomandările făcute de CRESO (Consorțiu de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă) din Piemonte Italia și care înglobează experiența de 20 de ani a pomicultorilor din această regiune.

Combaterea dăunătorilor la specia Măr

Lupta cu produse chimice împotriva principalului dăunător al fructelor de măr devine din an în an tot mai costisitoare  astfel că, în fața creșterii rezistenței dăunătorilor la insecticide, a numărului mare de generații de viermi ai fructelor, pieliței și minatoarelor, confuzia sexuală devine o alternativă foarte eficientă și economică. Timp de 4 ani am folosit modelul Shin-Etsu Isomate CLR pentru viermele merelor, viermele pieliței fructului  care dezvoltă trei generații pe an, atacă minimum 120 zile, efectul difuzoarelor este de 155 zile și  distribuirea lor în livada cu meri se face înainte de înflorit. S-au amplasat 1.000 de difuzoare, distribuite după o anumită schemă pe fiecare rând, un difuzor având o rază de acțiune de 10 mp. Amplasarea în livadă trebuie să aibă loc când începe zborul adulților, moment monitorizat cu 2 capcane cu feromoni/ha, atrapom, amplasate în zona protejată cât și în afara acesteia la 30 m. Prima concluzie a fost aceea că în capcana din zona protejată nu s-au prins adulți, dar s-au prins în zonă neprotejată. Protocolul de control în zona protejată s-a realizat urmărind numărul de fructe înțepate pentru a ști dacă mai aplicăm tratamente chimice suplimentare. Mai exact, se controlează 1.000 fructe și, dacă în luna iunie găsim 5 fructe înțepate, se poate face un tratament, iar în luna iulie, dacă sunt 10 fructe înțepate iar în luna august dacă sunt 8 fructe înțepate. În primul an am găsit în iunie 6 fructe înțepate și am aplicat un singur tratament cu isect-acaricidul Voliam Targo (1 l/ha). În următorii ani am aplicat numai tratamente cu Bcilus Turigensis, Defort (1,5 l/ha). După 4 ani nu am mai înregistrat fructe înțepate, calitatea fiind de fructe extra peste 85%. Pentru cele 4 specii de minatoare ale frunzelor am pus în livadă, pe baza observațiilor  din anii anteriori, 10 capcane cu feromoni (achiziționate de la institutul de chimie CLUJ) pentru specia de minatoare Stigmella malella, cu prindere parțială, peste 65%.

difuzoare feromonale 3

Combaterea viermilor fructelor de piersic, nectarin și prun

Soiurile de piersic și prun aduse din Italia sunt foarte valoroase, fiind apreciate calitativ pe piața vestică și la noi, dar sunt puternic atacate de viermii fructelor, care pot compromite recolta până la 50% chiar și atunci când se fac tratamente chimice, dar prin folosirea difuzoarelor cu feromoni rezultatele sunt spectaculoase, lipsesc fructele înțepate și cu monilioză și atunci când nu facem tratamente chimice. În anii următori am făcut totuși tratamente cu produse biologice  Defort, Bacilul turigensis pentru a crește eficiența economică a producției recoltate. Cheltuielile reduse au fost compensate de prețurile scăzute ale difuzoarelor cu feromoni, iar calitatea pieliței, a pulpei a permis livrarea la export a peste 80% din producție 

Petre EREMIA

Cât de protejați (mai) suntem împotriva dăunătorilor?

În ultimul secol, agricultorii s-au bazat tot mai mult pe sprijinul industriei chimice, care le-a pus la îndemână mijloace din ce în ce mai perfecționate pentru a ține în frâu bolile și dăunătorii. Însă, în ultimii ani, s-a petrecut un fenomen invers. Treptat, anumite molecule sunt retrase de pe piață sau utilizarea lor este din ce în ce mai drastic restricționată, iar unii dăunători devin din ce în ce mai toleranți la substanțele existente, în concentrații rezonabile. Astfel încât apare în mod firesc întrebarea: „Cât de multe mijloace mai avem la îndemână pentru a ne proteja culturile?“

PPA atacă prunii ...

Una dintre cele mai vechi probleme cu care s-au confruntat românii o constituie virusul Plum Pox (PPV) care produce vărsatul prunului, boală cunoscută și sub numele de Sharka. Este, spun specialiștii, cel mai distructiv patogen al speciilor pomicole sâmburoase din lume. El afectează în mod special prunul, dar nu ocolește nici caisul, piersicul sau cireșul. Infestarea prunilor românești cu PPV este endemică. Cea mai mică rată de afectare este înregistrată în Muntenia, 56%. În Moldova este de 74%, iar în Transilvania se ridică la 76%. Media la nivel național se cifrează la un catastrofic 69%. Efectele se traduc în termeni economici printr-o pierdere de producție de peste 50%. Soluția ar exista, ba chiar a fost testată în România: un prun transgenic, rezistent la virus. Numai că hățișurile legislației UE fac ca soiul „Honey Sweet“ să nu poată fi cultivat în România, cu toate că în alte țări este utilizat comercial de mai bine de un deceniu. Între timp, noi așteptăm până când o să cumpărăm țuica de prune de la conaționalii noștri emigrați în SUA!

... tanymecus distruge porumbul

Tanymecus dilaticollis este visul cel mai rău al tuturor fermierilor care se ocupă de cultura porumbului. Popular i se mai spune și rățișoara porumbului, dar mănâncă aproape orice plantă tânără din cultura mare. Doar mazărea îi displace. „Este o insectă perfectă“, spune dr. Emil Georgescu, cercetător la INCDA Fundulea, care și-a dedicat mai mulți ani cercetării acestei specii. „Adultul trăiește între 80 și 100 de zile. Dintre acestea, cel mai mult ne afectează în cele aproximativ două săptămâni, acelea care trec de la răsărirea porumbului și până când acesta ajunge în faza de patru frunze. Atunci hrana lui predilectă este planta de porumb. Apoi se retrage în pământ, unde își depune larvele. Acestea, avertizează cercetătorul, nu sunt câtuși de puțin inofensive. Doar că activitatea lor se petrece în subteran, astfel încât scapă, de obicei, neobservată. Ele se hrănesc cu rădăcinile plantelor de porumb. E drept că distrugerile nu sunt la fel de mari ca cele produse de adulți, dar au ca efect slăbirea capacităților de hrănire a plantelor.“

„Este un polifag care se hrănește cu circa 35 de specii diferite. Floarea-soarelui constituie și ea una dintre țintele predilecte“, a mai arătat Emil Georgescu. La floarea-soarelui, dacă atacul se produce asupra coletului, planta este distrusă. Pagubele pot ajunge, ca și la porumb, în cazul unui atac masiv, până la compromiterea totală a recoltei. Nu sunt ocolite nici soia și nici fasolea.

Deocamdată, singura soluție cu o eficiență suficient de ridicată este utilizarea la semănat a semințelor tratate cu substanțe din familia neonicotinoidelor. Acestea sunt preluate din sămânță și transportate în corpul plantelor tinere. Odată consumate de către insectă, aceasta moare. Deci, chiar și aceste tratamente pornesc de la premisa existenței unor pierderi asumate. S-a întâmplat chiar ca, în anii din urmă, în timpul perioadelor calde și secetoase în care a răsărit porumbul, să existe culturi calamitate în proporție de peste 75%, chiar dacă se folosise sămânță tratată!

Dar pentru că tanymecus dilaticollis nu se mai găsește decât sporadic în alte țări din UE, Comisia Europeană a hotărât acum câțiva ani interzicerea folosirii acestei clase de substanțe. Până acum, fermierii români au reușit să se descurce grație derogărilor pe care guvernanții au reușit să le obțină an de am. Dar, după cum se vede, sunt tot mai greu de obținut.

... diabrotica vine din urmă

Și pentru că tot am vorbit despre porumb, să mai amintim un aprig dușman al acestei culturi: diabrotica virgifera sau viermele vestic al rădăcinilor de porumb. Gândacii mici, de culoare cenușie, galben-verzuie, se hrănesc cu mătasea de porumb, cu paniculele sau cu frunzele de porumb, perforându-le. Până la încheierea vegetației porumbului (lunile septembrie – octombrie), adulții sunt prezenți pe plantele de porumb. Tot în această perioadă își depun ouăle în sol, la o adâncime de cca 15 cm. Primăvara, odată cu înființarea culturilor din anul următor, apar larvele care produc pagube prin distrugerea rădăcinilor porumbului.

Și acest dăunător a dezvoltat o toleranță ridicată, ba chiar imunitate la majoritatea produselor existente pe piață. Ceea ce nu l-a transformat încă într-un coșmar la fel de negru ca tanymecus este faptul că arealul său de răspândire este destul de restrâns, fiind semnalat mai mult în vestul țării. Dar, prognozează unii specialiști, nu va mai trece mult până să ajungă și în Bărăgan sau Moldova...

... iar tripsul și tuta absoluta atacă serele

Tot la capitolul coșmaruri, de data aceasta pentru horticultori, se înscrie și tripsul. Este o familie de insecte minuscule, destul de greu vizibile cu ochiul liber. Cu toate acestea, fac ravagii în culturile de legume, mai ales în cele de tomate. Tripsul este prezent în România de-abia de cinci – șase ani. Se pare că a fost adus din Olanda, odată cu instalații de irigare pentru sere second-hand. Inițial a fost semnalat în bazinele legumicole din Banat, apoi a ajuns în Teleorman. Deocamdată, în zona de est apare doar sporadic, dar, în mod cert, se află în plină expansiune. Pentru că îi place căldura, se dezvoltă cu predilecție în mediile protejate, cum sunt serele și solariile. Aceasta pare a fi și slăbiciunea sa. Este aproape imun la insecticide, dar este ușor de distrus de către anumite insecte. Trăind în medii protejate, e relativ la îndemână să fie combătut biologic, folosind anumite specii de prădători.

Vestea proastă este că familia tripsului mai cuprinde și specii care se hrănesc cu graminee precum grâul, orzul, secara și ovăzul. În condițiile de primăvară și vară specifice României, răspândirea acestui dăunător în câmp reprezintă o amenințare majoră.

Aceeași poveste, cu excepția rudelor consumatoare de cereale, se potrivește, în linii mari, și pentru tuta absoluta. Și acest dăunător este un nou-venit în peisajul horticulturii românești, dar este deja imun la toate insecticidele folosite în România. În plus, este dornic să ia cu asalt solariile și serele nepăzite de prădători.

Alexandru GRIGORIEV

Cei mai temuți dăunători ai prunului

Viespea neagră a prunului (Hoplocampa minuta)

Este unul dintre cei mai temuți dăunători ai acestei specii, răspândit în Europa și Asia, al cărui atac poate provoca realmente pagube severe în livezi.

Adultul ajunge în medie la 4-6 mm lungime și este chiar de culoare neagră, de unde și denumirea populară a dăunătorului, cu aripi transparente și picioare galben-maronii. Trăiește 15 zile, hrănindu-se cu polenul și nectarul florilor. Femela depune 60 de ouă, câte unul pe fiecare fruct, devenind totuși inactivă la temperaturi scăzute. Larvele (9-11 cm) sunt albe sau galben-verzui, cu 10 perechi de picioare, trei toracice și șapte false. Cu patru-cinci stadii larvare, durata lor de viață este de 25-40 de zile. Pupele sunt alb-gălbui, protejate într-un cuib de mătase. Viespea neagră are o singură generație pe an. În luna martie, când în sol se înregistrează temperaturi de 6°C și în aer 8°C, larvele se transformă în pupă. Adultul apare cu o săptămână înainte de înflorit (aprilie) și, într-o perioadă de aproximativ 15 zile, femela depune ouăle în fructele abia formate, mai exact când se află în fenofaza de înflorire-cădere a petalelor. Larvele apărute din ouă consumă sâmburele crud și trec de pe un fruct pe altul, distrugând în jur de 6 exemplare. Pe fructele atacate se observă orificiile de 1,2 mm, iar fructul emană un miros de ploșniță, având în interior și dâre de excremente.

Tratament: Pentru a preveni atacul acestui dăunător care poate produce pagubă în recoltă de până la 95% se aplică 3-4 tratamente succesive. Primul se administrează când 10-15% din petalele florilor s-au scuturat, cu Calypso 480 SC, iar următoarele trei, în intervalul de până la 70% petale scuturate, cu Calypso 480, în alternanță cu Karate Zeon și Decis 25 WG.

Viermele prunelor (Cydia funebrana)

daunatori prune 1

Dezvoltă două generații pe an și este considerat unul dintre cei mai periculoși dăunători, care aduc pierderi de recoltă de 80%, atacând atât fructul crud, cât și pe cel copt. Iernează ca larvă într-un cocon mătăsos sub scoarța exfoliată ori sub frunzele căzute.

Adultul este un fluture de talie mică, cu aripile anterioare de culoare brun-închis și o pată ovală la vârf, de culoare brun-cenușie sau plumburie. Aripile posterioare sunt cenușii, cu franjuri albicioase. Larva este roșie-cărămizie pe partea dorsală și roz pal pe cea ventrală, măsurând, la dezvoltarea completă, 10-14 mm. Momentele critice sunt atunci când fluturii depun ouăle, respectiv în luna mai, pentru prima generație, când fructele au 1 cm în diametru, și în iulie, pentru generația a II-a, când fructele au aproape mărimea normală. Larvele apărute în mai sapă o galerie către sâmbure, hrănindu-se atât cu sâmburele crud, cât și cu pulpa, iar ca efect, fructele cad prematur. Cele din generația a II-a sapă galerii garnisite cu excremente până în jurul sâmburelui, consumă pulpa, fructele se coc prematur și cad. Un semn distinctiv poate fi acoperirea galeriei cu un punct (dop) gomos, sub formă de clei.

Tratamentele chimice se aplică în perioada dintre căderea petalelor și fenofaza fructului de mărime normală (mari și verzi), cu Laser 240, Calypso 480 SC, Karate Zeon, Decis 25 WG, Poleci etc. Ca măsură de prevenire și reducere a rezervei biologice se recomandă adunarea și distrugerea fructelor căzute. De asemenea, instalarea pe tulpina pomilor a brâielor capcană pentru capturarea larvelor conduce la diminuarea populației și la fel de eficiente sunt și capcanele feromonale pentru capturarea masculilor.

Maria BOGDAN

Abonează-te la acest feed RSS