- Fitosanitar
- Martie 17 2023
KORVETTO™ – Erbicidul nr. 1 pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura de rapiță
Rapița este o cultură care a devenit din ce în ce mai cultivată de către fermierii din România. Este o cultură rentabilă care, dacă are parte de condiții climatice favorabile creșterii și dezvoltării dar și de o tehnologie performantă, poate genera profituri foarte mari.
Cultura de rapiță poate fi serios afectată de buruieni. Pentru a împiedica acest lucru este necesar un control periodic, prin care să se depisteze la timp apariția buruienilor. Sunt recomandate tratamentele cu erbicide pentru a elimina orice buruieni care ar concura cu rapița pentru apă și hrană.
Compania Corteva Agriscience deține în portofoliu produse pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene, atât pentru segmentul de erbicidare în toamnă (Galera Super), cât și pentru segmentul de erbicidare în primăvară (KORVETTO™).
Pentru aplicarea în primăvară, compania Corteva Agriscience vă pune la dispoziție cea mai avansată soluție tehnologică pentru combaterea buruienilor dicotiledonate – erbicidul KORVETTO™, erbicidul nr. 1 pentru controlul din primăvară al buruienilor din cultura de rapiță.
KORVETTO™ combate cu o eficacitate extraordinară turița (Galium aparine), o buruiană dicotiledonată care dă cele mai multe bătăi de cap fermierilor atât în perioada de vegetație a culturii, concurând planta, cât și la recoltarea și valorificarea producției. De asemenea, KORVETTO™ reprezintă cea mai eficientă soluție în combaterea buruienii Descurainia sophia (măturică) și cea mai de încredere soluție în combaterea pălămidei (Cirsium arvense). Alte buruieni problemă combătute de erbicidul KORVETTO™ sunt: albăstrea (Centaurea cyanus), mușețelul (Matricaria spp.), loboda (Chenopodium album), macul (Papaver rhoeas) – inclusiv macul rezistent la erbicidele sulfonil-ureice, romanița (Anthemis arvensis), susaiul (Sonchus arvensis), cornuții (Xanthium strumarium) și cruciulița (Senecio vulgaris).
Produsul conține noua substanță activă halauxifen-metil (Arylex™ active) 5g/l și clopiralid 120 g/l, fiind omologat la doza de 1 L/ha.
Momentul aplicării este primăvara, de la faza de rozetă a culturii de rapiță de toamnă (BBCH-30) până când mugurii florali sunt prezenți, dar sunt încă acoperiți de frunze (BBCH-50). Atenție, nu se aplică toam
Eficacitatea erbicidului KORVETTOTM la doza de 1 L/HA (vezi imaginea de mai jos)
Erbicidul KORVETTO™ are o selectivitate foarte bună pentru cultura de rapiță și permite rotația fără probleme pentru toate culturile succesive. În caz de cultură calamitată, după cultura de rapiță erbicidată cu KORVETTO™ se pot înființa următoarele culturi: rapiță de primăvară, cereale de primăvară sau porumb.
Produsul KORVETTO™ este cea mai sigură metodă de a scăpa de buruienile dicotiledonate, atât anuale cât și perene, din cultura de rapiță cu aplicare în primăvară.
Alexandra PETCUCI
Category Marketing Manager Erbicide – Romania & Moldova
- Fitosanitar
- Martie 03 2022
Cauți un erbicid care să combată buruienile monocotiledonate anuale și perene, dar și unele dicotiledonate anuale din cultura porumbului?
Specialiștii ALCEDO recomandă ASTRAL 40 OD, soluția iscusită care combate buruieni monocotiledonate anuale (incluzând specii de Setaria, Echinochloa, Digitaria, Panicum, Lolium și Avena), monocotiledonate perene (Sorghum halepense din rizomi și din semințe, Agropyron repens) și dicotiledonate anuale (Amaranthus spp. și specii de crucifere).
ASTRAL 40 OD este un erbicid sistemic, selectiv, care este absorbit prin frunze și rădăcini, se translocă până la nivelul vârfurilor de creștere, stopând diviziunile celulare și creșterea buruienilor, provocându-le în final uscarea.
Doza omologată este de 0,8 l/ha pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale, cu aplicare în postemergență, când plantele de porumb au 4-6 frunze, iar buruienile monocotiledonate au 2-4 frunze. Pentru combaterea costreiului din rizomi sau a altor graminee perene, doza omologată este de 1,0-1,5 l/ha, cu aplicare în postemergență, când plantele de porumb au 4-6 frunze, iar costreiul din rizomi are 15-20 cm.
Important! ASTRAL 40 OD este compatibil cu fertilizanții foliari MICROFERT U și MICROFERT ZN, dar și cu cei din gama FOLIMAX, excepție făcând FOLIMAX COPPERY-IQ. Se poate aplica în amestec pentru prevenirea carențelor de zinc și a altor nutrienți necesari creșterii și dezvoltării plantelor de porumb.
Pentru lărgirea spectrului de combatere, în funcție de buruienile care reprezintă o problemă în ferma dumneavoastră, alegeți unul dintre PACHETELE TEHNOLOGICE de la ALCEDO, care, pe lângă ASTRAL 40 OD, conțin CEREDIN FORTE 464 SL, VECTOR, RUMEZO 200 SE, PRINCIPAL și DICOPUR TOP.
Pentru mai multe detalii despre oferta noastră vă rugăm să apelați la reprezentanții ALCEDO din zona dumneavoastră. Informații găsiți și în aplicația ALCEDO, disponibilă în AppStore sau Google Play.
- Agrotehnica
- Octombrie 21 2021
Galera™ Super. Cea mai utilizată soluție în toamnă pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura de rapiță
Cultura de rapiță este una dintre cele mai profitabile culturi atunci când condițiile de creștere și dezvoltare sunt optime sau, cu alte cuvinte, într-un an agricol bun. Este prima cultură care aduce bani în fermele din România.
Deși este o cultură rentabilă, este în același timp și riscantă. Pentru a evita eventualele probleme, culturii de rapiță îi trebuie acordată o atenție deosebită din partea cultivatorilor. Este o cultură care necesită, încă din toamnă, tratamente fitosanitare atât pentru combaterea dăunătorilor și bolilor, cât și pentru combaterea buruienilor.
Gradul de îmburuienare a acestei culturi poate fi foarte mare, atât cu buruieni monocotiledonate, cât mai ales cu buruieni dicotiledonate, care concurează plantele de cultură în detrimentul acestora.
Cea mai utilizată soluție în toamnă pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura de rapiță este reprezentată de erbicidul Galera™ Super al companiei Corteva Agriscience.
Galera™ Super este un erbicid foarte bine cunoscut, care are în compoziție 3 substanțe active cu 2 moduri de acțiune diferite, atât sistemic cât și de contact (240 g/l clopiralid + 80 g/l picloram + 40 g/l aminopiralid). Este cea mai sigură metodă de a combate buruienile dicotiledonate, atât anuale, cât și perene, din cultura de rapiță.
Galera™ Super este cea mai eficientă soluție în combaterea turiței (Galium aparine), buruiană care reprezintă cea mai mare provocare atât în perioada de vegetație a culturii, concurând planta, cât și la recoltarea și valorificarea producției. Galera™ Super are o eficacitate foarte mare (>90%) în combaterea pălămidei (Cirsium arvense), mușețelului (Matricaria spp.), samulastrei de floarea-soarelui, lobodei (Chenopodium album), macului (Papaver rhoeas), susaiului (Sonchus arvensis), cornuților (Xanthium strumarium) și a altor buruieni dicotiledonate prezente în cultură.
Galera™ Super este prima alegere a fermierilor din România pentru controlul buruienilor dicotiledonate din cultura de rapiță datorită unor avantaje, precum: eficacitate ridicată, independența de umiditatea din sol la aplicare, are flexibilitate în aplicare, putându-se aplica toamna sau primăvara, este selectiv pentru planta de cultură și are cel mai mare spectru de buruieni dicotiledonate combătute.
Pentru culturi fără buruieni, cu producții ridicate și de foarte bună calitate, recomandăm erbicidarea culturii de rapiță cu Galera™ Super.
Alexandra PETCUCI – Category Marketing Manager – Herbicides România și Moldova
- Actualitate
- Aprilie 13 2021
Pixxaro™ Super - Inovația cu cel mai larg spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene combătute din cultura de cereale păioase
Compania Corteva Agriscience este liderul detașat pe segmentul de erbicide la cereale păioase, cu o cotă de piață de 33%.
Corteva Agriscience are un portofoliu complet de erbicide pentru cultura de cereale păioase, acoperind atât segmentul de aplicare în toamna prin erbicidul Bizon™, cât și segmentul de aplicare în primăvara prin erbicidele: Pixxaro™ Super, Pallas™, Floramix™, Mustang™ și Cerlit™ Super.
În România, cerealele de toamnă ocupă locul 2 ca suprafață cultivată, după cultura porumbului. Dacă buruienile graminee afectează doar o parte din suprafața agricolă a țării, buruienile dicotiledonate anuale și perene creează cele mai mari probleme pentru culturile de cereale păioase de pe întreg teritoriul României.
La noi în țară, practica agricolă cea mai utilizată este combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene prin aplicarea erbicidelor primăvara, practică agricolă care rezolvă și combaterea buruienilor care nu pot fi controlate prin erbicidarea de toamnă, cum ar fi pălămida (Cirsium arvense), volbura (Convolvulus arvensis).
Pachetul Pixxaro™ Super conține 1L Pixxaro (12 g/L halauxifen metil, 280 g/L fluroxipir, 12 g/L safener) și 120 de grame Frontal 50 SX (500 g/kg tribenuron metil), fiind destinat pentru o suprafață de 4 hectare pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene din culturile de cereale atât de toamnă cât și de primăvară: grâu, grâu durum, orz, orzoaică, triticale și secară. Dozele recomandate sunt: Pixxaro – 0.25 L/Ha și Frontal 50 SX – 30 g/Ha.
Substanța activă halauxifen-metil, cunoscută sub denumirea de brand Arylex™ Active, este prima moleculă care aparține noii clase Arylpicolinate.
Buruienile dicotiledonate anuale și perene combătute de erbicidele din pachetul Pixxaro™ Super sunt unele dintre cele mai păgubitoare pentru cultura de cereale păioase, precum: ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), traista ciobanului (Capsella bursa pastoris) albăstrița (Centaurea cyanus), loboda (Chenopodium album), fumărița (Fumaria officinalis), lungurica (Galeopsis tetrahit), sugel (Lamium spp.) hrișca urcătoare (Polygonum convolvulus), troscot (Polygonum aviculare), rocoină (Stelaria media), mac (Papaver rhoeas), turița (Galium aparine), pălămida (Cirsium arvense), volbura (Convolvulus arvensis).
Pachetul Pixxaro™ Super, comparativ cu soluțiile existente pe piață, are eficacitatea cea mai ridicată în combaterea turiței (Galium aparine), indiferent de stadiile de dezvoltare în care se află această buruiană.
Pachetul Pixxaro™ Super este cea mai sigură soluție pentru combaterea macului (Papaver rhoeas) din cultura de cereale păioase, inclusiv a celui rezistent la erbicidele sulfonil ureice.
Pachetul Pixxaro™ Super este cea mai de încredere soluție în combaterea buruienilor perene: volbura (Convolvulus arvensis) și pălămida (Cirsium arvense).
Arylex™ Active este substanța activă cu un mod foarte rapid de acțiune, chiar și la temperaturi de +3o C.
Pachetul Pixxaro™ Super are o flexibilitate foarte mare în aplicare, de la faza de 3 frunze (BBCH 13) până la faza de burduf a culturilor de cereale păioase (BBCH 45).
Pe lângă avantajele menționate, pachetul Pixxaro™ Super, aplicat în conformitate cu recomandările din eticheta și materialele de promovare, are o selectivitate foarte bună pentru culturile de cereale păioase și nu afectează culturile ce urmează în asolament, chiar și în condiții de secetă extremă și în situațiile în care s-au efectuat lucrări minime ale solului.
În concluzie, Pixxaro™ Super este inovația cu cel mai larg spectru de combatere a buruienilor dicotiledonate anuale și perene din cultura de cereale păioase, cu acțiune foarte rapidă, foarte selectiv pentru cultura de cereale, fără restricții pentru rotația culturilor.
Alexandra Maria Petcuci
Category Marketing Manager Herbicides – Romania & Moldova
- Fitosanitar
- Februarie 05 2021
Pixxaro™ Super, inovația cu cel mai larg spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene combătute din cultura de cereale păioase
Compania Corteva este liderul detașat pe segmentul de erbicide la cereale păioase, având un portofoliu complet ce acoperă atât segmentul de toamnă prin erbicidul Bizon™, cât și pe cel de primăvară prin erbicidele: Pixxaro™ Super, Pallas™, Floramix™, Mustang™, Cerlit™ Super.
Dacă buruienile graminee afectează doar o parte din suprafața agricolă a țării, buruienile dicotile anuale și perene afectează culturile de cereale păioase de pe întreg teritoriul României.
Cea mai utilizată practică în România este erbicidarea de primăvară împotriva buruienilor dicotiledonate anuale și perene, erbicidare care rezolvă inclusiv pălămida și volbura, buruieni care nu pot fi controlate prin erbicidarea de toamnă.
Pachetul Pixxaro™ Super conține 1L Pixxaro™ (12 g/L halauxifen metil, 280 g/L fluroxipir, 12 g/L safener) și 120 grame Frontal® 50 SX (500 g/kg tribenuron metil), fiind destinat pentru o suprafață de 4 hectare în combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene.
Substanța activă halauxifen metil, cunoscută sub denumirea de brand Arylex™ Active, este prima moleculă care aparține noii clase Arylpicolinates.
Buruienile dicotiledonate anuale și perene combătute de pachetul Pixxaro™ Super sunt unele dintre cele mai păgubitoare: ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), loboda (Chenopodium album), fumărița (Fumaria officinalis), hrișca urcătoare (Polygonum convolvulus), troscot (Polygonum aviculare), rocoina (Stelaria media), macul (Papaver rhoeas), turița (Galium aparine), pălămida (Cirsium arvense), volbura (Convolvulus arvensis).
Din soluțiile existente în piață, pachetul Pixxaro™ Super are eficacitatea cea mai ridicată pe turiță (Galium aparine), indiferent de stadiile de dezvoltare.
Pachetul Pixxaro™ Super este cea mai sigură soluție pentru combaterea macului din cultura de cereale păioase (Papaver rhoeas), inclusiv a celui rezistent la erbicidele sulfonil ureice.
Pachetul Pixxaro™ Super este cea mai de încredere soluție în combaterea buruienilor perene: pălămida (Cirsium arvense) și volbura (Convolvulus arvensis).
Arylex™ Active este substanța activă cu un mod foarte rapid de acțiune, începând de la temperaturi de 2-3 grade Celsius, având o flexibilitate foarte mare în aplicare, de la faza de 3 frunze (BBCH 13) până la faza de burduf a culturilor de cereale (BBCH 45).
Pe lângă avantajele menționate, pachetul Pixxaro™ Super, aplicat în conformitate cu recomandările din etichetă și materialele de promovare, are o selectivitate foarte bună pentru cereale și nu afectează culturile ce urmează în asolament, chiar în condiții de secetă extremă și în situațiile în care s-au efectuat lucrări minime ale solului.
În concluzie, Pixxaro™ Super este inovația cu cel mai larg spectru de combatere a buruienilor dicotiledonate anuale și perene din cultura de cereale păioase, cu acțiune foarte rapidă, foarte selectiv pentru cultura de cereale, fără a crea probleme pentru culturile următoare.
Maria Cîrjă – Marketing Manager România si Rep. Moldova