Acord exclusiv de distribuție a unui bioinsecticid inovator
Scris de Lumea SatuluiCorteva Agriscience și Bioceres Crop Solutions accelerează disponibilitatea produselor biologice în Europa
Corteva Agriscience (Corteva) (NYSE: CTVA) și Bioceres Crop Solutions Corp. (Bioceres) (NASDAQ: BIOX) au anunțat încheierea unui acord comercial exclusiv pentru a crește disponibilitatea soluțiilor biologice pe piața din Europa.
Astfel, Corteva Agriscience și Bioceres Crop Solutions vor lucra împreună în scopul accelerării proceselor de reglementare necesare pentru a introduce, pe piața europeană un bioinsecticid de ultimă generație, dezvoltat de Subsidiara Pro Farm a Bioceres.
Produsul este un insecticid biologic, care este la fel de eficient ca și insecticidele convenționale și este adecvat pentru practicile agricole tradiționale, culturile țintă fiind cele de porumb, cereale, precum și culturile de floarea-soarelui și de rapiță. Odată omologat, Corteva Agriscience va deveni distribuitorul unic în Europa, cu ajutorul echipei Seed Applied Technologies (SAT), și va putea aplica această tehnologie și pe genetica marca Pioneer®.
În plus, Corteva Agriscience va continua să comercializeze Lumidapt™, de la Pro Farm, un tratament fertilizant pentru sămânță și stimulator de creștere a culturilor.
Matti Tiainen, președintele Pro Farm, o filială a Bioceres care operează în Europa, a declarat: „În Europa, cererea pentru soluții eficiente, cu un profil de mediu optim, este într-o creștere continuă, pe măsură ce condițiile de reglementare devin din ce în ce mai dificile, iar fermierii caută produse noi, inovatoare pentru combaterea dăunătorilor și a bolilor care afectează culturile agricole. La Pro Farm avem unul dintre cele mai importante portofolii de produse biologice din lume, cu soluții unice pentru fermieri, testate pe teren, pentru a răspunde cât mai bine tuturor nevoilor. Prin intermediul acestui parteneriat ne vom baza pe Corteva Agriscience pentru a le pune la dispoziție fermierilor din regiune cele mai recente inovații ale noastre.“
Jean-Philippe Riffat, EMEA Marketing Leader la Corteva Agriscience, a declarat: „Corteva Agriscience își ia angajamentul de a le oferi fermierilor o gamă largă de soluții durabile, care să contribuie la obținerea unor recolte ridicate și profitabile. Acest angajament permite satisfacerea cererii de produse naturale, venite din partea societății și a factorilor decidenți, progresând, astfel, către îndeplinirea misiunii noastre de a crea produse inovatoare, care să aducă valoare agricultorilor.“
„Achizițiile de la Symborg și Stoller reflectă angajamentul nostru de a investi în sectorul produselor biologice, consolidându-ne poziția de lider global pe acest segment. În ceea ce privește tehnologiile aplicate semințelor, cum ar fi Lumidapt™ de la Pro Farm, care implică tratarea semințelor, acestea îi ajută pe fermieri să aibă un start optim al culturilor, reducând, totodată, amprenta agriculturii asupra mediului.“
Articole recente - Lumea Satului
- Ce știm despre lupi după trei ani de studiu în Carpații Meridionali
- Corteva cultivă viitorul prin soluții inovatoare pentru recolte durabile
- AFIR a publicat condițiile accesării fondurilor europene pentru investiții în sectorul zootehnic și în procesare
- Recomandări pentru protejarea animalelor în perioadele cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă
- APIA primește cereri inițile anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor
- Corteva Agriscience lansează biostimulatorul de eficiență a azotului Utrisha™ N în România
- O tânără din Tecuci vrea să dezvolte afacerea cu legume ecologice a familiei
- Clubul Fermierilor Români înființează o nouă structură de coordonare la nivel național
- Recomandări privind comercializarea și consumul de alimente specifice Postului de Crăciun
- Legea Porcului din vârful gardului