reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Nov 2019

Cât de protejați (mai) suntem împotriva dăunătorilor?

  • Publicat în Fitosanitar

În ultimul secol, agricultorii s-au bazat tot mai mult pe sprijinul industriei chimice, care le-a pus la îndemână mijloace din ce în ce mai perfecționate pentru a ține în frâu bolile și dăunătorii. Însă, în ultimii ani, s-a petrecut un fenomen invers. Treptat, anumite molecule sunt retrase de pe piață sau utilizarea lor este din ce în ce mai drastic restricționată, iar unii dăunători devin din ce în ce mai toleranți la substanțele existente, în concentrații rezonabile. Astfel încât apare în mod firesc întrebarea: „Cât de multe mijloace mai avem la îndemână pentru a ne proteja culturile?“

PPA atacă prunii ...

Una dintre cele mai vechi probleme cu care s-au confruntat românii o constituie virusul Plum Pox (PPV) care produce vărsatul prunului, boală cunoscută și sub numele de Sharka. Este, spun specialiștii, cel mai distructiv patogen al speciilor pomicole sâmburoase din lume. El afectează în mod special prunul, dar nu ocolește nici caisul, piersicul sau cireșul. Infestarea prunilor românești cu PPV este endemică. Cea mai mică rată de afectare este înregistrată în Muntenia, 56%. În Moldova este de 74%, iar în Transilvania se ridică la 76%. Media la nivel național se cifrează la un catastrofic 69%. Efectele se traduc în termeni economici printr-o pierdere de producție de peste 50%. Soluția ar exista, ba chiar a fost testată în România: un prun transgenic, rezistent la virus. Numai că hățișurile legislației UE fac ca soiul „Honey Sweet“ să nu poată fi cultivat în România, cu toate că în alte țări este utilizat comercial de mai bine de un deceniu. Între timp, noi așteptăm până când o să cumpărăm țuica de prune de la conaționalii noștri emigrați în SUA!

... tanymecus distruge porumbul

Tanymecus dilaticollis este visul cel mai rău al tuturor fermierilor care se ocupă de cultura porumbului. Popular i se mai spune și rățișoara porumbului, dar mănâncă aproape orice plantă tânără din cultura mare. Doar mazărea îi displace. „Este o insectă perfectă“, spune dr. Emil Georgescu, cercetător la INCDA Fundulea, care și-a dedicat mai mulți ani cercetării acestei specii. „Adultul trăiește între 80 și 100 de zile. Dintre acestea, cel mai mult ne afectează în cele aproximativ două săptămâni, acelea care trec de la răsărirea porumbului și până când acesta ajunge în faza de patru frunze. Atunci hrana lui predilectă este planta de porumb. Apoi se retrage în pământ, unde își depune larvele. Acestea, avertizează cercetătorul, nu sunt câtuși de puțin inofensive. Doar că activitatea lor se petrece în subteran, astfel încât scapă, de obicei, neobservată. Ele se hrănesc cu rădăcinile plantelor de porumb. E drept că distrugerile nu sunt la fel de mari ca cele produse de adulți, dar au ca efect slăbirea capacităților de hrănire a plantelor.“

„Este un polifag care se hrănește cu circa 35 de specii diferite. Floarea-soarelui constituie și ea una dintre țintele predilecte“, a mai arătat Emil Georgescu. La floarea-soarelui, dacă atacul se produce asupra coletului, planta este distrusă. Pagubele pot ajunge, ca și la porumb, în cazul unui atac masiv, până la compromiterea totală a recoltei. Nu sunt ocolite nici soia și nici fasolea.

Deocamdată, singura soluție cu o eficiență suficient de ridicată este utilizarea la semănat a semințelor tratate cu substanțe din familia neonicotinoidelor. Acestea sunt preluate din sămânță și transportate în corpul plantelor tinere. Odată consumate de către insectă, aceasta moare. Deci, chiar și aceste tratamente pornesc de la premisa existenței unor pierderi asumate. S-a întâmplat chiar ca, în anii din urmă, în timpul perioadelor calde și secetoase în care a răsărit porumbul, să existe culturi calamitate în proporție de peste 75%, chiar dacă se folosise sămânță tratată!

Dar pentru că tanymecus dilaticollis nu se mai găsește decât sporadic în alte țări din UE, Comisia Europeană a hotărât acum câțiva ani interzicerea folosirii acestei clase de substanțe. Până acum, fermierii români au reușit să se descurce grație derogărilor pe care guvernanții au reușit să le obțină an de am. Dar, după cum se vede, sunt tot mai greu de obținut.

... diabrotica vine din urmă

Și pentru că tot am vorbit despre porumb, să mai amintim un aprig dușman al acestei culturi: diabrotica virgifera sau viermele vestic al rădăcinilor de porumb. Gândacii mici, de culoare cenușie, galben-verzuie, se hrănesc cu mătasea de porumb, cu paniculele sau cu frunzele de porumb, perforându-le. Până la încheierea vegetației porumbului (lunile septembrie – octombrie), adulții sunt prezenți pe plantele de porumb. Tot în această perioadă își depun ouăle în sol, la o adâncime de cca 15 cm. Primăvara, odată cu înființarea culturilor din anul următor, apar larvele care produc pagube prin distrugerea rădăcinilor porumbului.

Și acest dăunător a dezvoltat o toleranță ridicată, ba chiar imunitate la majoritatea produselor existente pe piață. Ceea ce nu l-a transformat încă într-un coșmar la fel de negru ca tanymecus este faptul că arealul său de răspândire este destul de restrâns, fiind semnalat mai mult în vestul țării. Dar, prognozează unii specialiști, nu va mai trece mult până să ajungă și în Bărăgan sau Moldova...

... iar tripsul și tuta absoluta atacă serele

Tot la capitolul coșmaruri, de data aceasta pentru horticultori, se înscrie și tripsul. Este o familie de insecte minuscule, destul de greu vizibile cu ochiul liber. Cu toate acestea, fac ravagii în culturile de legume, mai ales în cele de tomate. Tripsul este prezent în România de-abia de cinci – șase ani. Se pare că a fost adus din Olanda, odată cu instalații de irigare pentru sere second-hand. Inițial a fost semnalat în bazinele legumicole din Banat, apoi a ajuns în Teleorman. Deocamdată, în zona de est apare doar sporadic, dar, în mod cert, se află în plină expansiune. Pentru că îi place căldura, se dezvoltă cu predilecție în mediile protejate, cum sunt serele și solariile. Aceasta pare a fi și slăbiciunea sa. Este aproape imun la insecticide, dar este ușor de distrus de către anumite insecte. Trăind în medii protejate, e relativ la îndemână să fie combătut biologic, folosind anumite specii de prădători.

Vestea proastă este că familia tripsului mai cuprinde și specii care se hrănesc cu graminee precum grâul, orzul, secara și ovăzul. În condițiile de primăvară și vară specifice României, răspândirea acestui dăunător în câmp reprezintă o amenințare majoră.

Aceeași poveste, cu excepția rudelor consumatoare de cereale, se potrivește, în linii mari, și pentru tuta absoluta. Și acest dăunător este un nou-venit în peisajul horticulturii românești, dar este deja imun la toate insecticidele folosite în România. În plus, este dornic să ia cu asalt solariile și serele nepăzite de prădători.

Alexandru GRIGORIEV