Boli care apar la rumegătoare în perioadele ploioase
Sezonul ploios și neajunsurile acestuia
Afecțiunile întâlnite la rumegătoare (bovine, ovine, caprine) în sezonul ploios sunt, în general, cele care apar din cauza unor factori favorizanți de ordin meteoro-patologic: creșterea umidității, variațiile de temperatură, de presiune și încărcătura electrică atmosferică.
Umiditatea crescută cu care ne confruntăm din cauza precipitațiilor este un factor cu implicații serioase asupra sănătății animalelor și a producțiilor zootehnice. Astfel, în aceste perioade apar mai frecvent boli digestive (indigestii, diaree, meteorism ruminal acut la rumegătoare) din cauza consumului de plante verzi umede sau crescute luxuriant.
De asemenea, o umiditate crescută asigură condiții favorabile pentru dezvoltarea microorganismelor, a paraziților și a gazdelor intermediare pentru unii paraziți (melci, râme, coleoptere etc.).
Bolile care amenință rumegătoarele
Timpul ploios crește incidența apariției unor parazitoze, astfel că rumegătoarele se pot infesta cu Fasciola hepatica, un parazit care produce fascioloza (gălbeaza) și ale cărui gazde intermediare sunt niște melci de apă dulce. De asemenea, este frecventă dictiocauloza oilor și caprelor (mătăsica) și dictiocauloza bovinelor, ambele cauzate de viermi rotunzi care se localizează în trahee și bronhii. Boala se manifestă prin tuse, dispnee și respirație accelerată.
În această perioadă crește incidența miazelor, boli cauzate de anumite insecte care zboară în jurul animalelor, proiectând din zbor ouă sau larve pe corpul acestora, care vor pătrunde și se vor dezvolta în diferite cavități, organe sau țesuturi, provocând anumite boli ca oestroza ovinelor (falsa căpială) produsă de larvele unor insecte care se localizează în cavitățile nazale, uneori în sinusuri sau meninge, cu semne clinice grave, de tip nervos.
O altă boală este miaza cutanată care afectează, în general, ovinele și este cauzată de insecte (muște de plăgi) ale căror larve provoacă eroziuni ale pielii, plăgi cutanate și tulburări generale grave.
Hipodermoza este o miază produsă de insecte ale căror larve pătrund prin piele, localizându-se în regiunea dorsolombară, unde formează noduli subcutanați sau se pot localiza în canalul vertebral, ducând la paralizie și moartea animalului.
Prezența căpușelor constituie un pericol pentru transmiterea hemosporidiozelor la rumegătoare, de exemplu babesioza ovinelor și caprinelor sau babesioza bovinelor (cârcegul sau boala urinării cu sânge). Caracteristicele comune ale acestor boli sunt febra, icterul, anemia și hemoglobinurie.
Acum pot să apară și unele boli infecțioase, favorizate de umiditate, precum mamitele la vaci, afecțiuni podale la oi și vaci, agalaxia contagioasă a oilor și caprelor (răsfugul alb), boală care afectează animalele în lactație sau nevaccinate.
De asemenea, există posibilitatea ca, în această perioadă, să apară antraxul la animalele nevaccinate din cauza ploilor abundente care scot la suprafață spori de antrax, provenind de la animalele moarte din cauza acestei boli.
Prevenirea bolilor
Pentru a preveni aceste afecțiuni, trebuie să se facă o deparazitare suplimentară, atât internă, cât și externă, cu suspensii orale de Rombendazol 10%, Rombendazol Plus, Romfenbendazol 10%, Fasciocid sau cu injectabilele Romivermectin sau Romavermectin Plus.
De asemenea, este necesar să se aplice insecticide (Romparasect 5 %) în saivane și padocuri și să se evite, pe cât posibil, pășunatul animalelor pe timpul ploii sau pe pășunea umedă.
Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în științe medicale
Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 32
ploi, medicina veterinara, Romvac, rumegatoare, medicamente uz veterinar, bolile animalelor