Dragobetele, sărbătoarea românească a iubirii este celebrată în toate colțurile țării, în fiecare an pe data de 24 februarie. După varianta împrumutată, Dragobetele este încă o ocazie minunată pentru a celebra sentimentele alături de persoana iubită. În tradiția românească, sărbătoarea Dragobetelui este asociată atât cu sentimentele de iubire cât și cu sfârșitul iernii și vestirea primăverii când pasările se adună și încep să își construiască noile cuiburi. Se spune că păsările care nu își găseau perechea în această zi, rămâneau sigure până anul următor de Dragobete. Asemeni păsărilor, fetele și băieții se întâlneau pentru a se îndrăgosti și peste tot se auzea "Dragobetele sărută fetele!".

În credința românească, Dragobetele este fiul Babei Dochia, un tânăr voinic, și frumos care li se arata tinerilor în vis și îi învăța tainele iubirii. În această zi, se spune că fetele și băieții logodiți trebuie să respecte tradițiile și să-și arate afecțiunea reciprocă. Tot de Dragobete, se crede că tinerii își pot alege partenerul de viață, iar îndrăgostiții își pot dezvălui sentimentele într-un loc special, numit "Colțarul Dragostei".

În România, datele de celebrare a sărbătorii de Dragobete variază în funcție de regiune între 24 februarie şi 28 februarie, 1 martie şi 25 martie. Tot în funcție de regiune, Dragobetele mai poartă numele de „Cap de primăvară”, „Năvalnicul”, „Ioan Dragobete”, „Sântion de primăvară”, „Drăgostiţele”, și „Logodna sau însoţitul păserilor”.

Dragobetele, sărbătoarea românească a iubirii, vine la pachet cu superstiții fascinante care îmbogățesc tradițiile acestei zile. Fetele își spălau părul cu apă de zăpadă topită pentru a rămâne frumoase și sănătoase pe tot parcursul anului. Se credea că această practică avea puterea de a le face și mai frumoase și mai remarcate de către băieți.

Tot în această zi, se spune că băieții fură flori pentru a-și arăta intențiile romantice față de fetele pe care le admiră. Gestul lor romantic este privit cu simpatie și se traduce prin ceea ce astăzi numim, dragoste la prima vedere.

Conform tradiției, sărutul unei fete în ziua de Dragobete aduce noroc în dragoste. Acest gest simbolic este considerat un început al unei relații fericite de iubire. Se crede că mersul pe iarbă în ziua de Dragobete aduce prosperitate familiei și asigură o viață fericită pentru membrii acesteia.

Pentru a preveni certurile și neînțelegerile în cuplu, se spune că ar trebui să ascunzi cuțitul în această zi. Acest gest ar simboliza evitarea disputelor și menținerea armoniei în relație.

Oricare ar fi datinile și obiceiurile din străbuni ale acestei sărbători, ea trebuie celebrată cu iubire și bucurie alături de persoana iubită.

Cum puteți petrece ziua de Dragobete alături de persoana iubită

Cină romantică: Organizați o cină romantică acasă, la lumina lumânărilor sau la un restaurant. Dacă sunteți la prima întâlnire, optați pentru un restaurant intim, un loc confortabil, cu lumină difuză și mâncare senzațională.  Dacă vă place atmosferă intimă de acasă și vă place să gătiți, o cină romantică pregătita acasă și savurată la lumina lumânărilor este doza maximă de romantism.

Indiferent de locul ales, pentru ca prima întâlnire să fie una specială, asigurați-vă că nu uitați de flori. Comandați online un buchet de trandafiri care să ajungă de preferat după primul fel de mâncare când atmosfera s-a mai destins!

Excursie la munte sau la mare: Dacă vremea permite, planificați o excursie la munte sau la mare pentru a vă bucura de peisaje frumoase și de compania reciprocă. La o primă întâlnire puteți merge într-o drumeție de iarnă sau o plimbare lungă pe malul mării, urmata de o cafea fierbinte sau un pahar cu vin.

Plimbări și picnic în natură: Dragobetele este o zi ideală pentru plimbări în aer liber, admirând împreună frumusețea naturii care se trezește la viață. Dacă vremea rece nu este o problemă, ați putea lua în considerare să mergeți la un picnic. Împachetați un coș plin cu gustări, băuturi și desigur florile preferate. Întindeți o pătură într-un pădure sau în parc și admirați frumusețea naturii. Florile sunt un mod fermecător de a încheia prima întâlnire romantică, iar florile de primăvară se numără printre cele mai inspirate alegeri.

Ateliere pentru pasiuni comune: Alegeți să vă înscrieți împreună la un atelier sau curs care vă pasionează pe amândoi. Fie că este vorba de gătit, pictură, bricolaj sau dans, veți crea amintiri de neuitat.

Film romantic: Aveți nevoie de o idee simplă pentru prima întâlnire? Mergeți la film și alegeți, de preferat o comedie romantică.

Idei de cadouri de Dragobete

Buchet de flori: Alegeți flori care simbolizează dragostea, precum trandafiri roșii, alb sau roz. Optați pentru o florarie online care să livreze oriunde și oricând.

Bijuterii personalizate: Un colier sau o brățară personalizată cu inițiala sau o dată specială poate fi un cadou unic.

Experiențe: Cadourile precum o zi la spa, un weekend la o pensiune de vis sau bilete la un concert, aduc bucurie și emoții.

Concentrați-vă pe experiențele comune care vă permit să vă conectați în mod autentic prin activități distractive, conversații vesele și creative. Pentru o doza perfectă de romantism, adaugați un buchet cu florile preferate care să poată fi livrat oriunde și oricând.

Sărbătoarea zilei de Dragobete nu înseamnă doar iubirea dintre doi oameni, ci și legătura specială dintre prieteni și familie. Indiferent de alegerea făcută, important este să aduceți un zâmbet pe fața celor dragi în această zi dedicată sentimentelor pure și frumoase, iar florile rămân cea mai bună modalitate de a-i răsfăța pe cei dragi!

Cuprinși de entuziasmul tradițiilor altor popoare, uităm uneori cât de importante sunt tradițiile neamului românesc. De pildă, sărbătorim iubirea pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, ori Valentine’s Day, cum i se spune acestei sărbători peste Ocean, și am uitat de 24 februarie, de Dragobete adică, ziua în care natura și iubirea reînvie.

Cine este Dragobete

Dragobete este considerat în credința populară ca fiind fiul Babei Dochia și este cunoscut în popor și sub numele Dragomir. Însă are și alte câteva denumiri populare cum ar fi Cap de primăvară, Năvalnicul ori Logodnicul Păsărilor. Se spune despre el că era foarte chipeș și voinic, dar mai ales iubăreț. Etnologii susțin că Dragobete a fost preluat de la daci, perioadă în care era perceput ca un zeu pețitor ori un naș ce oficia din cer, în fiecare primăvară, nunta tuturor animalelor. În timp a devenit ocrotitorul îndrăgostiților și protectorul celor care se întâlnesc pentru că se spune că cei care se iubesc în această zi vor avea parte de iubire tot anul, o iubire precum cea a păsărilor ce se logodesc în această zi specială. De fapt, este cunoscut faptul că în această perioadă păsările își caută perechea și se adună laolaltă, iar ziua de 24 nu a fost aleasă întâmplător, ci pentru că marchează începutul anului agricol. Este momentul în care natura renaște, păsările își fac cuib, ursul iese din bârlog, iar florile încep a scoate capul din zăpadă.

Legende și tradiții

Se spune că fiul Babei Dochia, Dragobete, s-a căsătorit, însă mamei sale nu i-a convenit nora. De atunci, tinerii pleacă în această zi de sărbătoare să adune flori din pădure pentru a le folosi în descântece și farmece de dragoste. De obicei, ziua se termina printr-o horă, motiv pentru ca flăcăii să sărute fetele care le plăceau. Și, în urma acestui gest, adulții aranjau nunțile din decursul anului. De aici și zicala „Dragobetele sărută fetele!“.

De-a lungul timpului, în funcție de zone, s-au format o mulțime de obiceiuri, unele dintre ele păstrându-se chiar și astăzi.

Unul dintre aceste obiceiuri amintește de cel inițial și vizează tinerii care, îmbrăcați în straie populare, merg în pădure să adune buchete de flori. Mai apoi, la amiază, fetele pleacă în sat, iar băieții le fugăresc, încercând să le fure un sărut. Dacă fete-i era drag băiatul, se lăsa sărutată, moment ce anunța începutul iubirii între cei doi, iar pe seară aceștia își anunțau în sat logodna. Despre toți cei care participau la această sărbătoare se spune că erau binecuvântați în acel an. Mai mult decât atât, din bătrâni se spunea că cei care nu participă și nu sărbătoresc această zi vor fi pedepsiți să nu iubească în acel an. În unele zone din țară încă se păstrează superstiția că îndrăgostiții trebuie neapărat să se sărute în această zi dacă vor să rămână împreună cât mai mult timp.

De asemenea, în popor se mai spune că în această zi fetele strângeau zăpadă și o topeau pentru a se spăla cu apa obținută pe cap și pe față. Rolul acestui obicei ar fi acela că așa se mențineau frumoase tot anul și băieții le remarcau mai repede. Mai mult decât atât, unele fete foloseau această apă pentru a face diferite farmece prin care să-și atragă ursiții.

Un alt obicei face referire la faptul că în această zi nimeni nu trebuie să fie supărat ori să verse lacrimi pentru că va atrage ghinioane asupra lui tot anul.

Și pentru că știm deja că tradițiile și superstițiile legate de iubire și măritiș sunt strâns legate de mitul busuiocului, nu avea cum să lipsească în această zi a iubirii. Se spune că gospodinele trebuiau să semene busuioc în răsadnițe, apoi să aibă grijă de răsaduri până de Sfântul Gheorghe, când îl plantau în grădină. Ulterior, busuiocul semănat de Dragobete era folosit în descântece, farmece și tratamente deoarece se considera că avea puteri magice. Acest busuioc era pus sub perne de tinere pentru a-și visa ursitul.

Și, dacă am ajuns la capitolul gospodărie, în această zi femeile trebuie să facă ordine și curățenie în casă tocmai pentru a avea un an îmbelșugat și a fi iubite de soți. În sate, gospodarii se fereau să lucreze pământul sau să facă treabă prin curte, de teamă ca Dragobete să nu-i pedepsească pentru că munceau, în loc să petreacă.

În această zi, băieții și bărbaţii nu au voie să necăjească persoanele de sex feminin, altfel vor avea o primăvară cu ghinion şi un an greu. Așa că atât băieţii, cât şi fetele trebuie să fie fericiți și veseli, deci să petreacă în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul.

Larissa DINU

Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 24 - 26 februarie 2017, la sărbătoarea tinereţii și a iubirii la români - Dragobetele, eveniment ce face parte din programul cultural  Sărbătorile Tinereţii.

Denumit în calendarul popular și ”Cap de primăvară”, de Dragobete”întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia și iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii”. 

Programul manifestării cuprinde activități pentru întreaga familie: teatru de umbre pentru cei mici, tradiții de Dragobete cu grupul de datini şi obiceiuri Cucii, din comuna Brăneşti, judeţul Ilfov, melodii de dor şi de dragoste interpretate de Sabrina Diacov – Liceul Iulia Haşdeu, prelucrări folclorice dăruite de grupul de muzică vecheMuzodava – Ploiești – primul concert la Muzeul Satului, concurs de poezii de dragoste, hore strămoșești împreună cu Şcoala de dans românesc Larisa şi Marin Barbu.

În cele trei zile de sărbătoare, vă mai poftim să târguiţi cele mai frumoase creații ale meșterilor populari, mărţişoare speciale şi originale, dar şi produse din bucătăria tradiţională. Maestrul de ceremonii - actorul Alexandru Nicolae Mihai! 

Vizitatorii care îşi sărbătoresc onomastica – Draga, Drăguţa, Dragoş, Drăgan sau ziua de naștere - au acces gratuit în muzeu (cu buletinul la purtător!).

Îndrăgostiți-vă ca în fiecare an de Dragobete.... la Muzeul Satului!

Program

Vineri și Sâmbătă, 24 - 25 februarie

  • 9.00 – 17.00 Târg de Dragobete!  ... să ne întâlnim cu meşterii populari şi creaţiile lor, să ne îndulcim cu  cozonac, plăcinte şi turtă dulce şi să  descoperim cele mai frumoase mărţişoare!

Duminică, 26 februarie

  • 12.30   Te pup de Dragobete! – reprezentaţie de teatru de umbre! (Sala Victor I. Popa) Coordonator – Marius Luca
  • 13.00   Bun venit... de Dragobete! Deschiderea oficială                                                             
  • 13.10   Tradiţii de Dragobete (Scena Dumitra) Cucii din Brăneşti... prin Muzeul Satului Coordonator - prof. Ovidiu Sebe                                                      
  • 13.30   Descântec de Dragobete. Recită - Narcisa Cristina Mihai 
  • 13.40 – 14.00 Cântece de primăvară – prelucrări folclorice. Grupul MUZODAVA
  • 14.10   De dragul primăverii... melodii de dor şi de dragoste. Sabrina Diacov – Liceul Iulia Haşdeu, Bucureşti
  • 14.20   Poezie de dragoste - concurs
  • 14.30 – 15.00   Horă-n sat de....Dragobete!  Şcoala de dans românesc Larisa şi Marin Barbu. Prezintă – actorul Alexandru Nicolae Mihai
  • 9.00 – 17.00 Târg de Dragobete! ... să ne întâlnim cu meşterii populari şi creaţiile lor, să ne îndulcim cu  cozonac, plăcinte şi turtă dulce şi să  descoperim cele mai frumoase mărţişoare!
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti