Evenimente 12 Februarie 2024, 12:34

„Fermierul anului 2023“, la Botoșani

Scris de

Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis, împreună cu Asociația Crescătorilor de Taurine și Stațiunea de Cercetare Popăuți, a organizat, în luna ianuarie, a VII-a ediție a Balului Fermierului.

Evenimentul a debutat cu imnul fermierilor, cântat de Andreea Tîrnaucă, o fetiță de șapte ani, elevă a Liceului de Arte Botoșani, după care Ansamblul din comuna Corlăteni a oferit un moment artistic. Au urmat prezentarea invitaților și discursurile acestora, după care gazdele evenimentului au premiat 20 dintre cei mai performanți fermieri, membri ai Asociației Moldoovis. În urma punctajului, pe primul loc s-a clasat Ionuț Agafiței, un fermier din județul Vaslui, pe doi Marin Mărgireș din Lișmănița, iar pe trei Giani Iordăchescu, din localitatea Dacia, comuna Nicșeni.

Premiu surpriză pentru Ionică Nechifor

Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis și totodată director al Stațiunii de Cercetare Popăuți, a avut parte de o surpriză, chiar înainte de desemnarea fermierului anului 2023. Membrii Asociației Moldoovis i-au făcut cadou un mascul din rasa Kangal, moment în care Ionică Nechifor a devenit foarte emoționat.

Amfitrionul balului a fost fermierul Ionică Nechifor, care a mărturisit că ar fi vrut să amâne petrecerea în semn de susținere față de fermierii care protestează în aceste zile atât la Botoșani, cât și la București. Acest lucru nu a mai fost, însă posibil.

„Vă spun bun-venit la cea de-a șaptea ediție a Balului Fermierilor din județul Botoșani, dar și din regiunea Moldovei pentru că avem fermieri din Vaslui, Neamț și Iași. Aș vrea să vă spun că, dacă aș fi putut să amân acest eveniment, aș fi făcut-o în semn de respect pentru fermierii care astăzi sunt în stradă. Dar, din păcate, nu mai puteam să întoarcem ceva ce era stabilit de câteva luni…“, a spus Ionică Nechifor.

Fermierul anului 2023, un crescător de animale cu peste 500 de oi

fermierul anului BT

Premiul „Fermierul anului 2023“ i-a fost acordat lui Adrian Sauciuc din comuna Ungureni, unul dintre cei mai mari crescători de oi din rasa Karakul de Botoșani.

În cadrul evenimentului de la Botoșani, cei mai performanți crescători de ovine ai anului 2023 au fost premiați, iar titlul de „Fermierul anului“ 2023 i-a revenit lui Adrian Sauciuc din comuna Ungureni. Botoșăneanul deține o fermă cu peste 500 de capete de ovine din rasa Karakul.

„Să ne unim și să fim cât mai mulți aici, cât mai mulți“, a fost apelul lui Adrian Sauciuc, care a primit din partea organizatorilor o statuetă cu „Fermierul anului“ și un motocultor.

În total, 30 de producători agricoli au fost recompensați cu diverse premii necesare muncii din fermă: de la generator de curent, la aparat pentru gard electric sau butoaie. Inclusiv Ionică Nechifor a avut parte de o surpriză din partea echipei de la Stațiunea Popăuți și a primit un câine de rasă.

Beatrice Alexandra MODIGA


Vizualizari 239
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti