Corteva Agriscience a obținut 2 premii - Porumbul de aur și Cea mai mare producție de porumb în 2019
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Evenimente
Asociația Producătorilor de Porumb din România – APPR a organizat forumul De la fermieri pentru fermieri în cadrul căreia au fost validate încă o dată rezultatele excepționale pe care le oferă hibrizii Pioneer®, iar unul dintre câștigătorii concursului Porumbul de Aur a fost declarat fermierul campion Biță Racman.
Biță Racman este unul dintre cei mai importanți fermieri din județul Giurgiu și declară faptul că: “Porumbul este singura cultură de care a prins drag”. Semănă de mai mulți ani hibrizi Pioneer®, iar 2019 a fost anul în care s-a înscris în competiția Porumbul de Aur cu hibridul P0937. A obținut producția de 17.460 kg/ha și a primit astfel trofeul Porumbul de Aur la secțiunea neirigat.
“Terenul se află în luncă, a fost arat la peste 35 cm imediat după ce am recoltat rapița, după care, în toamnă, l-am pregătit cu discul. În primăvară am încorporat fosforul cu combinatorul. Am semănat hibridul P0937 – 80.000 plante/ha și am aplicat în jur de 200 kg/ha de azotat de amoniu. Semăn cât pot de repede, pentru a avea umiditate în sol și astfel să nu fie nici foarte cald în perioada de înflorit, în acest caz am semănat în data de 20 martie. De obicei semăn la adâncimea de peste 7 cm, pentru că atunci când vine căldura, se observă faptul că cel însămânțat la suprafață se luptă cu seceta, iar frunzele sunt răsucite. Am erbicidat după semănat și o dată în vegetație. Am mai fertilizat de două cu uree NG în vegetație. În momentul în care a început să apară Tanymecus am aplicat un insecticid și nu am avut pierderi de densitate. În zona noastră dacă plouă în luna mai, porumbul se face frumos. Anul trecut am avut 137 l/mp și în iunie 200 l/mp. A fost o producție bună”, a declarat Biță Racman.
“Suntem bucuroși pentru domnul Racman, pentru că este un fermier de top, care are încredere în genetica Pioneer® iar rezultatele pe care le obține confirmă ceea ce noi știm deja: hibrizii Pioneer® oferă producții stabile și de calitate, mai ales atunci când fermierii aplică tehnologia coresponzătoare. Îl felicităm pe domnul Racman și vrem să îl asigurăm, ca pe toți fermierii din România de altfel, că vom pune pe piață produse care să le confirme așteptările și să le ofere producții mai mult decât mulțumitoare”, a precizat Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience.
Una din distinctiile acordate de APPR la Congresul din 6 februarie, a fost decernata de Valeriu Tabara- Presedinte ASAS, celui mai mare producator de porumb din Romania, Agricost SA pentru “Cea mai mare productie de porumb obtinuta in Romania 2019”
“Felicitari Agricost, pentru ca dincolo de ceea ce inseamna un model de exploatatie agricola, sunteti si un sistem economic”- a precizat Domnul Valeriu Tabara.
Agricost a obtinut acest premiu cu hibridul Pioneer® P1535, cu o productie de 22 t/ha.
Premiul a fost ridicat de catre directorul tehnic adjunct al Agricost - domnul Ionuţ Mortu: “Ne onoreaza acest premiu, este rodul muncii unei echipe mari, condusa pana la sfarsitul anului 2019 de domnul Buzdugan. La Agricost, in Insula Mare a Brailei, lucrurile frumoase continua, astfel ca vom continua traditia. In prezent, Agricost este condusa de un mare agronom, domnul Mihai Solomei - noul director general, ceea ce ne bucura enorm”
Articole înrudite
- Indexul Global al Securității Alimentare a fost actualizat. Raportul regional european dezvăluie liderul regiunii în materie de accesibilitate alimentară
- Se întâmplă în localitatea Cioranca din județul Buzău. Primele 30 ha cu porumb irigate prin picurare
- Soluțiile propuse de Alianța pentru Agricultură și Cooperare cu privire la acordarea despăgubirilor fermierilor calamitați de seceta severă din 2020
- Pallas™ și Floramix™ - cele mai performante și utilizate erbicide pentru controlul buruienilor graminee problemă din cultura de grâu
- Alianța pentru Agricultură și Cooperare protestează împotriva proiectului de lege privind bugetul consolidat
- Descoperiți pachetele FMC pentru cereale și porumb!
- Pixxaro™ Super, inovația cu cel mai larg spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene combătute din cultura de cereale păioase
- Erbicidarea la porumb în contextul schimbărilor climatice
- Alina Crețu, director executiv APPR: „2020 a fost un an complicat“
- În județul Suceava, producții record la porumb cu hibrizii Pioneer®
Articole recente - Lumea Satului
- Județul Neamț, comuna Săbăoani: Ciupercărie cu Pleurotus, în prag de subzistență
- Floarea-soarelui: cum au evoluat suprafețele și producțiile în România
- Indexul Global al Securității Alimentare a fost actualizat. Raportul regional european dezvăluie liderul regiunii în materie de accesibilitate alimentară
- Ordonanța de Urgență pentru acordarea sprijinului financiar pentru sectorul HoReCa a apărut în Monitorul Oficial nr.186 din 24 februarie 2021
- UNCSV: Este obligatorie actualizarea actelor constitutive ale cooperativelor agricole din România până la 20 aprilie 2021
- Investiție de 30.000 euro într-o crescătorie de struți la Borșa
- Investiție de la zero în județul Prahova: Fermă mixtă de animale în satul Bătrâni
- Măsuri şi recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor la animale în perioada cu temperaturi scăzute
- „Noi suntem ultimii țărani ai României!“
- Până în 2050 agricultura trebuie să ofere cu 70% mai multă hrană