Romania

Festivalul cârnaților la Tormac

Festivalul cârnaților la Tormac

La numai 38 de km de Timișoara, în localitatea Tormac, județul Timiș, a avut loc ediția a II-a a evenimentului culinar Prepararea cârnaților de casă, în organizarea Asociației Agricultorilor Maghiari din localitate. La ediția din acest an au participat 14 echipe din localitățile timișene Variaș, Jimbolia, Gătaia, Otelec, Teremia Mare, Moșnița, GAL Moșnița, Otvești, Tormac (Asociația Tinerilor și Asociația Agricultorilor Maghiari din Tormac), iar din Ungaria au fost două echipe. Cu această ocazie s-a tăiat un „purceluș“ de 300 kg din care s-au preparat pe loc diverse bunătăți specifice zonei pentru vizitatori.

„În competiție au intrat doar cei care prepară cârnaţii în mod tradiţional. Am apreciat cât se poate de mult dacă se folosesc şi anumite produse din propria gospodărie. De exemplu, noi, cei de la Tormac, folosim usturoi crescut în pământurile de aici. Aproape în toate casele de la Tormac se fac cârnaţi, aceștia fiind mai speciali datorită condimentelor folosite. Toți și-au adus de acasă tot felul de bunătăți (murături, caltaboș, diverse afumături, tobă etc.) făcute în modul ce-l mai tradițional al locului. Ăsta-i interesul nostru cu această manifestare, să păstrăm cât se mai poate tradițiile culinare ale zonei și să arătăm publicului că a mânca sănătos nu presupune să mergi la supermarket“, ne-a spus Szabó László, preşedintele Asociaţiei Agricultorilor Maghiari din Tormac. Anul acesta au fost peste 300 de persoane care au degustat produsul realizat la fața locului – cârnații. Juriul a deliberat următoarele echipe câștigătoare: locul I – echipa din Bekeșcsaba (Bichișciaba) – Ungaria, locul II – Otvești, locul

III – Moșnița, ambele localități din Timiș. Mențiuni au primit echipele din Tormac, Otvești II și Chereștur, iar premiul acestora a fost reprezentat de două mașini de tocat carne și una de făcut cârnați. Primăria și Consiliul Local Tormac împreună cu Smithfield Prod au fost sponsorii acestei ediții. Cum a pornit povestea acestui festival am aflat de la Szabó László, preşedintele Asociaţiei Agricultorilor Maghiari din Banat, care este și organizatorul principal al manifestării.

– De unde a pornit ideea organizării unei asemenea manifestări în zonă?

– Totul a pornit la o întâlnire cu câțiva prieteni în decembrie 2016, la taclale, la un pahar de... vorbă, unde fiecare spunea cum își prepară cârnații. Apoi, am mers la mine acasă la un grătar, mai bine spus am făcut un purceluș la cuptor și tot la cuptor am băgat ceva cârnați proaspeți. În timpul mesei, toți au spus că sunt foarte buni și le-am propus să organizăm un concurs să vedem care face mai bine cârnații. Așa s-a născut ideea, cu prietenii în fața cuptorului de acasă. În februarie anul trecut am și organizat prima ediție de acest gen, unde au participat 7 echipe. A fost destul de bine, pot spune. Anul acesta am zis să facem una mai mare. Nu ne-am gândit că vom avea atâția doritori să participe la concurs. Recunosc, am și refuzat 4-5 echipe din cauza spațiului cam mic din sala Căminului Cultural.

– Să înțeleg că la următoarea ediție spațiul va fi mai mare?

– Da, pentru ediția de anul viitor, avem promisiuni de un cort mare și îi vom putea primi pe toți cei care doresc să participe la un asemenea concurs. Adică în cort să fie prepararea cârnaților, iar pe scena din cămin să aibă loc un program cultural-artistic, să fie un festival mai familial, unde să vină toată lumea cu familia, cu copii, nu contează din ce etnie faci parte. 

– Cu ce noutăți culinare veniți la ediția următoare?

– Să nu facem discriminare între femei și bărbați, ne-am gândit la o chestie ce există aici la noi în zonă, ceva tradițional – adică femeile să facă, tot pe echipe, ciorbă de ficat (specifică zonei Tormacului) și ciorbă de creier cu varză murată și alte rețete mai vechi din această zonă. Ne dorim să fie un festival familiar unde să promovăm produsele noastre tradiționale.

Scurt istoric al comunei

Tormac (până în 1924 purta denumirea de Voicu, în germană Rittberg, în maghiară Végvár) este o comună din județul Timiș, Banat, România, formată din satele Cadăr, Șipet și Tormac (reședința). Se situează în sud-estul județului, în câmpia (pusta Banatului) cu același nume, la 38 km de Timișoara. Localitatea a fost înființată în anii 1784-1786, când aici sunt aduse familii de coloniști germani (șvabi), localitatea primind denumirea de Rittberg. În 1791, o parte dintre coloniștii germani s-au mutat la Darova, în locul lor fiind aduse 78 de familii de unguri evanghelici. Biserica din localitate s-a zidit la 1888.

GALERIE FOTO


 

Clement Lupu

Festivalul carnatilor, Tormac

Alte articole: