reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Jan 2020

Practica a dovedit: cultura verzei poate avea rentabilitate înaltă

  • Publicat în Evenimente

Pentru locuitorii Europei, varza este o cultură cel puțin la fel de importantă precum cea a cerealelor. Fără varză, fața lumii cunoscute astăzi ar fi arătat cu totul altfel. Marile războaie purtate de greci și romani în Antichitate, ca și cele din Evul Mediu, probabil că n-ar fi avut loc. Fără varză, Columb, Magellan și alți mari exploratori nu s-ar fi putut avânta în călătoriile lor temerare. Și, deși ne-am obișnuit să folosim numele acestei străvechi legume în expresii disprețuitoare – ca de exemplu „mare varză“ sau „ai făcut o varză“ – trebuie să recunoaștem că nici Crăciunul și nici alte evenimente nu ar avea același farmec fără tradiționalele sarmale rulate în frunză de varză murată. În acest context putem aprecia la justa lui valoare evenimentul organizat în câmp de companiile Naturevo, Seminis și Naandanjain, dedicat verzei.

Varză cu „V“ de la Vizejdia

Ferma Banat Melon se află în localitatea Vizejdia, din județul Timiș. Atunci când cocoșii de aici vestesc crucea nopții, glasul lor se aude în trei țări, într-atât de mică e distanța până la granițele cu Serbia și Ungaria. În această fermă a fost organizat, așa, ca un fel de încheiere festivă de Cireșar, evenimentul dedicat culturii de varză. Platforma demonstrativă a fost organizată așa cum numai un neamț, cum este și dl Heinz Wolf, administratorul fermei, ar fi putut să o facă. „Cea mai mare dificultate a fost să facem ca hibrizi cu perioade diferite de vegetație și dezvoltare să ajungă la maturitate în același timp. Pentru asta a trebuit să fim atenți la intervalele în care am plantat răsadurile și să facem eforturi să asigurăm condiții optime pentru cele care au fost cultivate mai devreme sau mai târziu decât ar fi trebuit“, ne-a spus unul dintre organizatori. „Scopul principal a fost să arătăm fermierilor interesați potențialul celor șase hibrizi de varză și al celui de conopidă de la Seminis pe care dorim să-i promovăm. Acest potențial este, fără îndoială, amplificat de produsele Naturevo folosite, dar și de sistemele de irigații“, a mai adăugat vorbitorul.

O fermă care a deschis poarta supermarket-ului

Și invitații au avut ce vedea! Rezultatele culturii au fost de-a dreptul spectaculoase. De altfel, ferma Banat Melon nu a fost aleasă întâmplător pentru această demonstrație. Deja există o tradiție, iar produsele de aici sunt listate în rețele de supermarketuri. Asta pentru că, spune dl Wolf, administratorul fermei, „am putut asigura volum, calitate de marfă și continuitate“. Ferma reunește 220 ha de terenuri agricole, dintre care 100 sunt cultivate cu legume. Pe restul, pentru a se putea asigura o atât de necesară rotație a culturilor, se seamănă cereale.

„Din suprafața destinată legumelor, 70% este destinată vărzoaselor. Pe restul avem țelină, vinete și altele“, a mai povestit dl Wolf. Toată această suprafață este irigată. Sămânța este aleasă de către fermier, dar semănată în Ungaria, pe baza unui contract cu o firmă specializată. Apoi, răsadurile se plantează în fermă, la datele stabilite. „Ca să putem asigura continuitatea necesară supermarketurilor, avem câte 20 de campanii de plantare în fiecare an“, spune fermierul.

Varză adaptată tuturor cerințelor

Hibrizii care au fost prezentați s-au plantat pe câte două loturi diferite, cu densități diferite, pentru a se putea vedea cum se comportă. Densitățile folosite au fost de 37.000 și, respectiv, de 44.000 de plante la hectar, corespunzând unei distanțe între plante de 45x60 cm și, respectiv, 45x50 cm.

Varza roșie Red Dynasty F1 ajunge la maturitate la aproximativ 80 de zile de la răsădire. Forma este sferică, iar frunzele sunt subțiri și fine. Greutatea unei căpățâni este cuprinsă între 1,5 și 2 kg. După cum am putut vedea pe platforma demonstrativă, creșterea densității de cultivare a condus la reducerea dimensiunii căpățânii, dar greutatea totală obținută la hectar s-a păstrat aceeași. Astfel, fermierii au un instrument cu care pot controla dimensiunea verzelor, în funcție de scopul urmărit și de cerințele clienților.

Un alt hibrid recomandat, bine-cunoscut, de altfel, fermierilor, este Bucharest F1. Are o perioadă de vegetație de 80-85 zile de la plantare. Caracteristică îi este rezistența mare la crăpare, la fusarium și la xantomonas (nervațiunea neagră). Căpățânile sunt compacte și ating dimensiuni impresionante. În medie, greutatea lor atinge 4-5 kg. Densitatea de plantare poate fi crescută până la peste 55.000 plante/ha, dar, avertizează specialiștii, în acest caz crește riscul apariției unor boli și a putregaiurilor și trebuie aplicate tratamente preventive.

Dar, dimensiunea mare a căpățânii poate reprezenta și un dezavantaj comercial, în special toamna, când varza este căutată pentru a fi pusă la murat. Ca alternativă, cultivatorilor li se recomandă hibridul Green Flash F1. Acesta are căpățâni mai mici, cu o fermitate foarte bună, completate de o bună rezistență la crăpare și transport. În plus, este un soi timpuriu, care poate fi cules la numai 65 de zile de la răsădire.

Platinum Dynasty ajunge la maturitate în cca 75 de zile și are un aspect deosebit de plăcut, grație frunzelor cu inflexiuni albăstrui.

Tot verde-albăstrui sunt și frunzele hibridului Gloria F1, care însă au dezavantajul de a avea o perioadă de vegetație de 80-90 de zile. Această perioadă mai lungă de vegetație este compensată de gustul deosebit care o recomandă pentru consumul în stare proaspătă și industrializare. Căpățânile sale cântăresc, în medie, 3-4 kg.

Un gust și o textură specifică au și frunzele de Tropicana F1, care ajunge la maturitate în 65-70 de zile. Căpățânile au un aspect turtit, sunt compacte și au dimensiuni ideale, de 2-3 kg.

Conopida Hermon se maturizează în 75-80 de zile, formează căpățâni bine protejate, care au o greutate de 1,5-2 kg. Densitatea de plantare recomandată este de 3 plante/mp.

Tehnologiile Naturevo, adaptate tuturor hibrizilor

Indiferent de hibrid, tehnologia aplicată a fost aceeași, bazată pe produse Naturevo: „Fertilizarea de bază s-a făcut cu NovaTec Classic, 300 kg/ha. Ulterior s-a intervenit cu produse de fertigare, din gama Hidrosuperevo, 3:1:1, 1:3:1 și 1:1:3, în doze de câte 20 kg/ha, plus stimulatorul de înrădăcinare Rootip. Tratamentul seminței a fost făcut cu Confidor și Rootip. În vegetație au fost aplicate cinci tratamente. În prima fază s-a intervenit cu produse clasice, gen Vantex sau Laser, iar ulterior am intervenit cu produse de protecție care nu lasă reziduuri la nivelul plantelor. Între produsele folosite se numără Copfort și Fighter Phos, Microfort, Matrinal și Deffort ca insecticide biologice și Evo Right 5 ca și corector al calității apei. Pentru că frunza verzei are un strat ceros am folosit și produsul Silhoutte Gold, care asigură o priză mai bună a tratamentelor foliare și pătrunderea substanțelor aplicate în interiorul plantelor“, a detaliat dl Florian Lazăr, directorul tehnic al companiei.

În loc de concluzii, am gândit că cel mai bine ar fi să lăsăm cifrele să vorbească. După cum am aflat de la cei implicați în realizarea evenimentului, cheltuielile pentru cultivarea unui hectar de varză se ridică la cca 4.000 euro (aprox. 18.000 lei). Recolta obținută se ridică, după cum am putut vedea la fața locului, la peste 70 tone. La un preț de numai 0,5 lei/kg, veniturile ar trebui să se cifreze la cca 35.000 lei/ha. Adică un profit de 17.000 lei/ha!

La asemenea câștig, cine se încumetă să spună că a cultiva varză e o varză?

GALERIE FOTO


 

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 10-12