Adama Sultan iulie 2020
update 18 Sep 2020

„O şansă pentru familia ta!” - Un program în sprijinul micilor fermieri

  • Publicat în Comunicate

Danone România, împreună cu Fundaţia Heifer România şi cu sprijinul fondului de investiţii Danone Ecosystem, lansează în aceste zile, programul socio-economic „O şansă pentru familia ta!”, adresat comunităţilor de mici fermieri din zonele cu potenţial de dezvoltare redus. Proiectul presupune o investiţie de 1,9 milioane de euro şi se va desfăşura pe o perioadă de 4 ani.

Scopul programului este să încurajeze micii producători să se asocieze, pentru a avea pe termen lung afaceri profitabile prin producţia de lapte de bună calitate. De asemenea, programul are şi o componentă de instruire a fermierilor privind sănătatea, nutriţia, îngrijirea şi mulsul văcuţelor, pentru a obţine lapte conform cu cerinţele de calitate ale Uniunii Europene.

În total, 800 de familii vor beneficia de acest program, iar în primii 2 ani, peste 200 de juninci vor ajunge gratuit în casele gospodarilor. “O şansă pentru familia ta!” se va desfăşura în două etape: în prima fază, de program vor beneficia gospodării din trei localităţi - Zimnicea, jud. Teleorman, Cocorăştii Colţ, jud. Prahova şi Belin, jud. Covasna, iar în faza a doua, alte două comunităţi.

“Danone şi-a luat un angajament pe termen lung în faţa fermierilor din România. Îi considerăm parteneri în eforturile noastre de a produce lactate de cea mai înaltă calitate în România. În ultimii 15 ani, am investit anual în susţinerea producţiei de lapte locale, prin programe adresate tuturor tipurilor de ferme, cum ar fi „Spre Vest”. „O şansă pentru familia ta!” este o nouă investiţie făcută de Danone pentru dezvoltarea durabilă a zootehniei româneşti şi un ajutor pentru refacerea economică a familiilor cu venituri reduse”, a declarat Dieter Schulz, Director General Danone pentru Europa Centrală şi de Sud.

„Proiectul urmează principiul de bază al Heifer International, „Passing on the gift - Dar din dar”. Astfel, fiecare dintre cei care primesc animale vor dona, la rândul lor, primele femele obţinute altor familii din comunitate. În acest fel, darul iniţial se va multiplica, iar lanţul beneficiarilor va creşte. Prin stimularea zootehniei se va mări cantitatea de lapte de calitate europeană produsă şi vor creşte veniturile familiilor din comunităţile asistate”, a declarat Ovidiu Spînu, Director Heifer România

Despre Danone

Compania DANONE PDPA România face parte din Grupul DANONE, prezent în 120 de ţări, unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, deţinând locul 1 în lume în fabricaţia de produse lactate proaspete şi locul 2 în lume în domeniul apelor minerale îmbuteliate şi a alimentaţiei pentru bebeluşi. Grupul DANONE a înregistrat în 2011 vânzări de peste 19 miliarde EURO.

DANONE România este lider de piaţă în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2011 o cifră de afaceri de 503 milioane RON, în creştere faţă de anul precedent. Compania are în portofoliu peste 80 de referinţe de produs, principalele mărci fiind: Activia, Danonino, Actimel, Nutriday, Cremosso, Danette, Casa Bună.

 Despre Fondul Danone Ecosystem

Danone Ecosystem este un fond de investiţie constituit de Danone la nivel internaţional, pentru a susţine dezvoltarea durabilă a partenerilor Danone: agricultori, ferme, furnizori, distribuitori, cu implicarea autorităţilor locale. Fondul finanţează cele mai bune proiecte propuse de filialele Danone din diverse ţări: producţia de bunuri şi servicii ce vor fi achiziţionate de Danone;reintegrarea profesională a şomerilor din vecinătatea fabricilor Danone, programe de extindere şi modernizare pentru furnizorii locali. Fondul colaborează cu asociaţii non-guvernamentale, organizaţii de micro-creditare şi agenţii de consultanţă.

Despre Heifer România

Fundaţia Heifer România, parte a Heifer International, oferă asistenţă comunităţilor nevoiaşe şi grupurilor dezavantajate, pentru a le îmbunătăţi standardele de viaţă, veniturile şi alimentaţia.

Heifer România promovează dezvoltarea comunitară durabilă prin distribuirea de animale, instruiri şi asistenţă tehnică pentru a ajuta comunităţile să dobândească siguranţă în ceea ce priveşte hrana, veniturile şi protecţia mediului înconjurător.

Organizaţia dezvoltă proiecte cu animale, microcredite şi însămânţări artificiale pe întreg teritoriul României, Moldovei şi Bulgariei. Diversitatea proiectelor include beneficiari de diferite etnii şi culturi, împreună cu o mare varietate de animale.Heifer România a dezvoltat până în prezent 62 de proiecte în 3 ţări.

Sursa: DANONE PDPA România