Câinele poate fi purtătorul unor paraziţi intestinali, mulţi cu implicaţii asupra sănătăţii omului prin elementele de contagiu - ouăle, răspândite în mediul înconjurător prin excremente.

Toxocaroza şi Toxascaroza

Acestea sunt helmintoze cunoscute sub numele popular de limbrici, fiind întâlnite la câini, indiferent de rasă şi vârstă.

Agenţii etiologici ai acestor parazitoze sunt Toxocara canis şi Toxascaris leonina, viermi rotunzi care se localizează în intestinul subţire, în special la căţei şi tineretul canin. Dimensiunea paraziţilor este în funcţie de specia şi sexul parazitului, femela de Toxoscaris leonina măsurând circa 10 cm lungime, iar femela de Toxocara canis, circa 18 cm.

Modul de infestare a câinilor se face în mod obişnuit, cu ouă răspândite în mediul extern de către câinii parazitați, odată cu fecalele. Aceste ouă sunt foarte rezistente şi constituie o sursă de infestare chiar și după un an de zile.

Din ouăle ingerate odată cu hrana se dezvoltă larve care vor migra prin organismul câinelui, în mod diferit. La animalul adult, larvele de Toxocara migrează din intestin (calea entero-pneumo-somatică) şi ajung în musculatură. În cazul contaminării femelelor gestante, larvele de Toxocara, de asemenea, ajung în musculatură, de unde, către jumătatea gestaţiei, trec în circulaţie, traversează placenta, ajungând la fetuşi. Astfel se explică de ce căţeii nou-născuţi au paraziţi. Căţeii se pot infesta şi cu ouăle paraziților din mediul extern. În cazul parazitului Toxascaris leonine, animalele se pot infesta cu ouă din mediul extern.

Ouălele celor doi paraziţi pot fi ingerate şi de şobolani, şoareci, gândaci, iar larvele rezultate se vor închista în musculatura acestora, putând trece la câine prin consumarea lor. Parazitismul cu Toxocara canis reprezintă o zoonoză gravă, parazitul Larva migrans fiind agentul etiologic al bolii parazitare de la om.

Manifestările clinice pot lipsi sau pot fi șterse. Acestea sunt în funcţie de numărul paraziţilor şi de vârsta animalelor, fiind mai grave la căţeii tineri (1-3 luni), intens parazitaţi. Astfel apare inapetenţa, abdomenul  balonat, vomismente uneori cu ascarizi, diaree uneori sangvinolentă ce alternează cu stări de constipaţie, fenomene nervoase, crize epileptiforme, prurit cutanat, slăbire progresivă, întârzierea creşterii, păr fără luciu, mat şi zburlit şi chiar decesul.

Diagnosticul prezumptiv se pune pe seama semnelor clinice asociate cu ancheta epizootologică şi se confirmă prin examen coproparazitologic.

Profilaxie și tratament

Este necesar să se aplice măsuri igienice de deparazitare a adăposturilor cu soluţii de ROMPARASECT; deratizări pentru distrugerea rozătoarelor cu momeli rodenticide RATITOX și BRODITOP.

Mai mult, se vor face deparazitarea internă a tuturor câinilor și, mai ales, a căţelelor în a doua parte a gestaţiei, cu TOTAL, ROMBENDAZOL SUPER sau PARACAN, precum și deparazitarea externă cu PARAKILL. Se recomandă, de asemenea, tonice generale precum CANIFORT, VITAMINA B1+B6, TRICAL D3 și BIOTINA SUPER.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar

Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Leptospirozele sunt boli infectocontagioase răspândite pe toate continentele, întâlnite atât la om cât și la numeroase specii de mamifere domestice și sălbatice, caracterizate prin simptome de febră, icter, anemie, hemoglobinurie, nefrite și avorturi, dar în cele mai multe cazuri sunt inaparente clinic.

Leptospirozele sunt zoonoze grave, acestea transmițându-se de la animale la om, dar și invers.

Sursele de infecție

Sursele de infecție ale bolii pot fi directe: animalele domestice infectate (porci, câini) și sălbatice (rozătoarele); sau indirecte: apa, solul și chiar furajele contaminate.

Agenții patogeni ai bolii sunt diferite specii de bacterii de formă spiralată din familia Leptospiracee. Aceste bacterii au proprietatea de a pătrunde în organism prin piele sau mucoasele chiar intacte (conjunctivală, bucală, faringiană, esofagiană și genitală). Acestea ajung în sânge, țesuturi și organe, având acțiune patogenă în special asupra ficatului și rinichilor. La animalele gestante apar avorturi ca urmare a traversării placentei de către leptospire.

Dintre animalele domestice, cele mai receptive la aceste bacterii sunt porcinele, taurinele și câinele. Animalele infectate (bolnave sau purtătoare) elimină leptospire prin diverse secreții și excreții (urină) contaminând apa, solul și furajele. Câinele reprezintă, alături de rozătoare, un purtător obișnuit de leptospire care se pot transmite atât la alte animale, cât și la om.

Transmiterea leptospirelor se face frecvent în perioadele umede și călduroase ale anului, când omul își face baie în ape improprii.

O anchetă serologică făcută la câinii comunitari de la noi din țară a arătat că există un procent crescut de infecții leptospirice.

Leptospiroza canină (tifosul canin sau boala de Stuttgart) este cauzată de mai multe tipuri de leptospire, unele dintre ele transmițându-se ușor, de la câine la câine. Totodată, câinii bolnavi sau purtători reprezintă principala sursă de infecție cu unele leptospire pentru celelalte specii de animale și pentru om.

Tabloul clinic este variat în ceea ce privește durata și severitatea bolii, mergând de la lipsa manifestărilor clinice până la afecțiuni severe, depinzând de vârstă, de tipul leptospirei, de evoluția bolii sau de rezistența animalului. Astfel, câinii tineri sunt mai sensibili la infecții, iar boala se manifestă clinic; la cei adulți sau la câinii bătrâni semnele de boală sunt de cele mai multe ori mai șterse. În manifestarea clinică a bolii există două forme de evoluție: o formă icterică și o formă uremică.

Forma icterică (icterul canin)

Se întâlnește mai ales la câinii tineri și evoluează de obicei acut, debutând cu febră mare, abatere, lipsa poftei de mâncare, vomă și diaree cu sânge. După 2-3 zile se instalează icterul, mucoasa bucală și conjunctivală colorându-se în galben. Pe mucoasa bucală apar uneori ulcerații. Animalul prezintă sete exagerată, iar urina este de culoare brună și se elimină în cantități mici. Boala se termină prin moarte în 50% din cazuri.

Forma uremică (tifosul canin)

Se întâlnește mai ales la câinii adulți și debutează tot prin febră mare, apatie, somnolență, lipsa poftei de mâncare, vomă frecventă, diaree apoasă continuă, uneori hemoragică. Moartea survine după 2-10 zile în funcție de evoluția bolii.

Animalele care supraviețuiesc se refac greu, rămân cu nefrită cronică și purtătoare de leptospire pe care le elimină continuu prin urină.

Diagnosticul bolii se confirmă în laborator.

Prevenire și tratament

Profilaxia leptospirozei canine se face prin: vaccinarea câinilor cu vaccin TETRAVALENT LCHP; dezinfecția adăposturilor tuturor animalelor cu soluții de DECONTAMINOL, DEZINFECTANT CATIONIC și PURSEPT. Combaterea rozătoarelor se face cu momeli rodenticide.

Tratamentul se face folosind antibiotice cu spectru larg ca AMOXILROM și OXITETRACICLINĂ. Pentru tratamentul de susținere se recomandă MULTIVITAROM, VITAMINA B1-B6, VITAMINA C, CAFEINĂ și PERFUZOL.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar

Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Astăzi ne aflăm într-un impas în ceea ce privește lupta cu diferite infecții sau boli noninfecțioase (cancer, diabet, boli cardiovasculare etc.). În plus, pe măsură ce organismul îmbătrânește, funcțiile sistemului imun se reduc, apărând fenomenul de imunosenescență (deteriorarea sistemului imun). Acest lucru ne face vulnerabili la diferite îmbolnăviri, cunoscând faptul că la baza răcelilor sau a unor boli infecțioase este o imunitate scăzută. În astfel de situații, organismul nu mai poate să se mai apere împotriva diferiților agenți patogeni, prin producerea de anticorpi care să-i distrugă.

La ora actuală, medicina clasică și industria farmaceutică nu reușesc întotdeauna să remedieze aceste situații, ci, dimpotrivă, prin folosirea antibioticelor sau a altor medicamente de sinteză, pot să crească riscul apariției multor boli. Organizația Mondială a Sănătății, precum și alte organizații medicale prestigioase și reviste științifice de specialitate raportează tot mai multe cazuri de infecții netratabile. Acestea arată că atât utilizarea prelungită a antibioticelor cât și întrebuințarea lor greșită au dus la instalarea fenomenului de antibiorezistenţă, acestea devenind ineficiente. În consecință, apar infecții intraspitalicești cu diferiți germeni patogeni sau infecții rebele la tratamentul clasic (infecții urinare cu Escherichia coli, infecții cu Klebsiella pneumoniae, Staphilococcus aureus etc.).

O nouă sursă de anticorpi

De aceea, oamenii de știință din întreaga lume încearcă să rezolve aceste probleme folosind terapii alternative. În acest context echipa de cercetare a Romvac Company SA a produs pentru prima oară în România Oul Hiperimun PC2 și gama Imunoinstant care constituie o sursă de anticorpi (imunoglobuline Y) produși de găină în urma imunizării controlate a acestora cu diferiți antigeni purificați. Aceste produse sunt fabricate conform standardelor europene, fiind testate atât în laborator, cât și pe pacienți din spitale din România și Germania.

Există tot mai des situații când imunitatea unui organism este foarte scăzută. În acest caz, organismul încetează să răspundă sau răspunde foarte slab agenților patogeni, fără să mai producă anticorpi meniți să distrugă bacteriile, virusurile, ciupercile etc. Atât timp cât această imunitate activă, naturală și normală nu mai funcționează corespunzător, trebuie să ajutăm organismul prin introducerea de anticorpi produși de alt organism.

Astfel, Oul Hiperimun PC2 și gama Imunoinstant sunt surse de anticorpi produși de găină, extrași din gălbenușul de ou. Aceste produse sunt suplimente alimentare, dar în același timp au efect profilactic și terapeutic în multe infecții de la nivelul cavității bucale, căilor respiratorii, infecții gastrointestinale, cutanate etc.

Produsele sunt create în mod țintit pentru o anumită infecție sau mai multe.

Produsele se recomandă și în boli non­infecţioase, fiind un bun adjuvant în bolile cardiovasculare, cancer, scleroză, artrită, ajutând la menţinerea structurii și funcţionării articulaţiilor, menţinerea nivelului normal al colesterolului din sânge, reglarea activităţii musculare (inclusiv a mușchiului cardiac).

Produsele se adresează persoanelor de toate vârstele, în general cu sistem imun slăbit și mai ales persoanelor de peste 65 de ani.

În concluzie, ouăle au fost și sunt o componentă importantă în alimentația omului. Acum, prin Oul Hiperimun PC2 și gama Imunoinstant (sub formă de granulă de ou integral, lichid buvabil, picături pentru nas, ungvent etc.), pe lângă componentele normale (vitamine, microelemente etc.), sunt puse la dispoziția organismului și resurse generoase de imunoglobuline Y (anticorpi) care participă efectiv la tratarea cauzei unor infecții și susținerea sistemului imun al organismului.

Gama Imunoinstant se adresează în egală măsură și animalelor, în diferite afecțiuni: afecțiuni digestive, mamite etc.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale, Romvac Company SA

Campylobacterioza ovină sau avortul campylobacterian este o boală infecţioasă cu evoluție enzootică ce afectează oile gestante. Este produsă de Campylobacter fetus subspecia fetus și se manifestă clinic prin avorturi în ultima perioadă de gestație şi fătări de produşi neviabili.

Caracterele epidemiologice

Boala a fost semnalată la ovine şi, mai rar, la caprine. Ovinele sănătoase sunt purtătoare de Campylobacter fetus, într-o anumită proporţie, în tubul digestiv. Bacteriile eliminate prin fecale de animalele purtătoare asimptomatic sunt preluate, prin ingestie, de animalele sănătoase. Boala afectează atât masculii, cât și femelele, nefiind, însă, o boală ce se transmite prin montă. Morbiditatea în cazul infestării cu această boală este în mod obişnuit de 20-25%, dar poate ajunge şi la 50-60%.

Semnele clinice

Perioada de incubaţie este cuprinsă între una şi trei săptămâni. Ca manifestări clinice se remarcă lipsa poftei de mâncare, decubit lateral, inflamarea și înroșirea vulvei ce prezintă o secreție mucoasă sau mucosanguinolentă. Avortul se produce în ultimele 8 săptămâni de gestație. Uneori, poate fi urmat de scurgeri vulvare și complicat cu infecții ale mucoasei uterine sau chiar cu moartea animalului, dar astfel de cazuri sunt foarte rare. La ovinele care au avortat gestaţia şi fătările următoare decurg, de regulă, normal. În general, boala afectează 10-20% din oile gestante.

Tabloul morfopatologic

La necropsie se constată leziuni specifice ale avortonului – zone necrotice hepatice de 1-3 cm, edeme și lichid serohemoragic în cavități. La adulţi se remarcă inflamarea uterului, iar placenta prezintă cotiledoane necrotice și edem intercotiledonar. Confirmarea diagnosticului se face prin examen de laborator bacteriologic.

Ca probe pentru examenul de laborator se trimit avortoni şi porţiuni din placentă. În laborator se execută frotiuri din stomacul, din ficatul, din vezica biliară sau din intestinul avortonilor, precum şi din cotiledoanele placentare. Cu ajutorul examenului bacteriologic se va face diagnostic diferenţial faţă de alte avorturi bacteriene, precum sunt Chlamydia, Salmonella sau Listeria.

Tratament

La animalele care au avortat se recurge la administrarea de antibiotice. Putem utiliza cu rezultate foarte bune Eritromicină 10% soluție injectabilă, Pandrom, Oxitetraciclină 10% soluție injectabilă, timp de 3-5 zile.

Boala prezintă risc și pentru om deoarece produce un sindrom digestiv asemănător unei crize de apendicită. La femeile însărcinate provoacă avort și motrinatalitate (sindrom de meningoencefalită), iar la persoanele cu sistem imunitar afectat, septicemie.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ

Romvac Company SA

Despre această profesie, trebuie să recunoaştem, nu prea am auzit de multe ori vorbindu-se prin forurile ştiinţifice, cu excepţia celor de strictă specialitate. Să nu uităm însă că „medicul uman salvează omul, medicul veterinar salvează omenirea“ – după cum afirma la vremea sa Louis Pasteur. Cât de importantă este această meserie pentru omenire în vremurile noastre, dar şi cât de bine sunt organizaţi specialiştii din această breaslă pentru a putea performa oricând şi oriunde am aflat recent de la conf. univ. dr. Viorel ANDRONIE, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari din România (CMV).

Cu siguranţă opinii ale medicilor veterinari vă vom mai prezenta în paginile revistei noastre, pentru că trebuie şi merită să le aflăm.

– Domnule președinte, să începem cu începutul. Când a fost înfiinţat şi cum este organizat Colegiul Medicilor Veterinari?

– Păi s-o luăm, cum spuneți, de la început.

Colegiul Medicilor Veterinari (CMV) este o asociaţie strict profesională, non-guvernamentală, apolitică, autonomă, independentă, înfiinţată în baza Legii speciale nr. 160/1998 cu modificările şi completările ulterioare. De fapt, putem vorbi de o reînfiinţare a Colegiului Medicilor Veterinari din România, pentru că el a fost înfiinţat în 1939, desfiinţat în 1950 şi reactivat în 1999. Din punctul de vedere al structurii sale, CMV este organizat la nivel central şi are 42 de filiale teritoriale.

– Câți medici veterinari sunt membri ai acestei organizaţii?

– Conform legii, orice medic veterinar de pe teritoriul României care are atribuţii şi îşi exercită profesia trebuie să fie membru al CMV, indiferent de sistemul în care lucrează, privat sau public, în cercetare sau învăţământ, în laboratoare etc. Din păcate, nu se întâmplă acest lucru și, din cei 10.000 de medici veterinari care activează pe teritoriul României, doar 8.879 sunt membri, ceilalți fie încă nu s-au înscris, fie au fost şi s-au retras din diverse motive.

– Care ar fi acestea?

– Motivaţia este foarte simplă, lucru cu care nu suntem de acord, aceea că sunt funcţionari publici şi nu pot face parte dintr-o organizaţie profesională. Or, colegiul, prin atribuţiile sale, se referă la toţi medicii veterinari, fie că lucrează în sistem privat sau public. Dar timpul le va lămuri. Până nu se izbesc de efectele legii nu realizează care sunt avantajele afilierii la CMV.

2,5 milioane de euro pentru pregătirea profesională a medicilor veterinari

– Ce ar putea motiva un medic veterinar să facă parte din această structură?

– Colegiul este o organizaţie profesională care apără drepturile şi interesele oricărui medic veterinar. În plus, scopul CMV este de a ridica prestigiul profesional, de a întări autoritatea oricărui medic veterinar acolo unde lucrează. Şi facem acest lucru în primul rând prin pregătirea profesională continuă.

În ultimul timp au fost organizate cursuri profesionale atât pentru cei din sistem privat cât şi pentru cei care lucrează în sistem public, susținute financiar fie de colegiu, fie din fonduri europene. Beneficiarii cursurilor de computere, spre exemplu, au fost în mare parte bugetari. Prin acest proiect, în valoare de 2,5 milioane euro, trebuie să şcolarizăm şi să certificăm prin CNFPA (Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor) 280 de medici veterinari, dintre aceştia 75% fiind bugetari. Ținem foarte mult ca nivelul de pregătire a colegilor noștri să fie la un nivel care să le permită să performeze în orice situație. Prin aceasta își câștigă respectul din partea celor cu care trebuie să colaboreze.

– Despre ceea ce trebuie să facă un medic veterinar, despre atribuțiile lui se știe de-acum. În ce măsură reuşiţi să gestionaţi relaţia cu asociaţiile crescătorilor de animale?

– În ultimii 2 ani, relaţia dintre Colegiul Medicilor Veterinari şi acestea sau cu patronatele din domeniul alimentar este bună, pentru că interesul este comun. Drept dovadă, pe baza întâlnirilor şi propunerilor pro şi contra, s-a ajuns la un numitor comun astfel încât, atunci când a fost nevoie să ne prezentăm în faţa autorităţilor, am reuşit să vorbim aceeaşi limbă. E adevărat că relaţia este construită la nivel central. La nivel local lucrurile nu sunt peste tot aceleaşi, sunt zone în care relaţiile între medici şi asociaţii sunt excelente şi zone în care acestea nu sunt la fel de bune. Anul acesta s-a convenit ca între colegiile judeţene şi asociaţiile crescătorilor de animale să se încheie pro­tocoale de colaborare, astfel încât lucrurile să fie foarte exacte, fiecare să ştie ce atribuţii are și astfel au fost evitate situațiile în care s-ar mai fi putut acuza reciproc.

– Au existat probleme, dispute, contradicții privind identificarea animalelor. Cine ar trebui să facă acest lucru?

– Identificarea animalelor o fac proprietarii de animale, asociaţiile crescătorilor de animale şi medicii veterinari. Majoritatea asociaţiilor preferă să colaboreze cu medicii veterinari. De pildă, asociaţiile achiziţionează crotaliile, devenind astfel furnizoare pentru membrii săi, iar medicul execută operaţiunea de aplicare şi operează în baza de date. Dar de multe ori veterinarii sunt acuzaţi că nu operează în baza de date, or ei nu pot face acest lucru fără a avea notificarea din partea proprietarului animalului. Aşadar se impune ca proprietarii de animale să informeze medicul veterinar despre orice mişcare a acestora.

Programul Strategic, vital în comerţul intracomunitar

– Am înţeles că aveţi o relaţie bună cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranța Alimentelor şi cu direcţiile de specialitate judeţene. În ce măsură se implică CMV, ca structură profesională, în realizarea Programului Strategic? Ce presupune acesta?

– Este, de fapt, un program ce presupune diverse acţiuni sanitare veterinare – de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om etc. şi de identificare și înregistrare a animalelor. O parte din aceste acţiuni sunt plătite de stat şi o altă parte sunt suportate de către proprietarii de animale sau, aşa cum este cazul exploataţiilor comerciale, unde tot ceea ce înseamnă manoperă este suportat de către societatea respectivă, iar statul asigură analizele de laborator. Acest program este vital pentru România, din cel puţin două motive: în primul rând se asigură că efectivele de animale sunt libere de boli şi acest lucru este esenţial în comerţul intracomunitar cu animale vii şi produse de origine animală, iar al doilea motiv este acela ce se referă la obligaţia, dar şi necesitatea de a respecta normele interne şi internaţionale cu privire la controlul bolilor. Atât timp cât ai un Program Naţional şi dovedeşti că ţii sub control anumite boli, normal că ai dreptul şi libertatea de a face comerţ până la urmă, pe orice piață din lume.

– Care sunt bolile vizate de acest program?

– Sunt cele prevăzute în legislaţia europeană şi internaţională, care trebuie supervizate în mod obligatoriu pentru a face comerţ şi ele diferă de la o specie la alta. Sunt boli comune, cum este antraxul sau febra aftoasă, precum și boli specifice fiecărei specii sau categorii de animale, cum sunt tuberculoza și leucoza la bovine, bruceloza la ovine şi caprine, anemia infecţioasă la cabaline, pesta porcină etc.

Din punctul de vedere al realizării programului, trebuie spus că apar o serie de greutăţi generate de faptul că exploataţiile sunt divizate. Unele sunt comerciale şi aici lucrurile sunt simple. În schimb, în exploataţiile nonprofesionale apar cele mai multe probleme, pentru că statul suportă manopera şi valoarea materialelor pentru o parte din acţiuni, iar altele, deşi sunt obligatorii, trebuie plătite de proprietari. La sate problema populaţiei îmbătrânite şi a lipsei veniturilor creează situaţii în care medicii desfăşoară diverse acţiuni gratuit, pentru că oamenii nu au cu ce plăti medicul veterinar.

– Chiar și în această situație, care este mesajul dumneavoastră pentru medicii veterinari din teritoriu?

– Să îşi desfăşoare activitatea cu conştiinciozitate şi să îmbunătăţească relaţia pe care o au cu proprietarii de animale. Pentru că o relaţie bună va duce, pe de o parte, la un venit constant pentru medicul veterinar, iar pe de altă parte, la o mai bună informare a crescătorului de animale.

– Ce mesaj aveţi pentru proprietarii de animale?

– Atât timp cât statul suportă anumite cheltuieli, atunci obligaţia proprietarului este una singură – să prezinte animalul pentru efectuarea acestor acţiuni și să țină permanent legătura cu medicul veterinar.

– Să sperăm că cei care vor citi aceste rânduri vor înțelege și ce ,,scrie“ printre ele. Oricum, le urăm succes colegilor din teritoriu, dar și dumneavoastră în tot ce încercați să faceți pentru ei.

Pagini realizate de Ion BANU și Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2013