Lumea satului 750x100

update 19 Oct 2020

Pericolul economic ar putea declanşa o bombă socială

România se îndreaptă, încet dar sigur, către o enclavizare economică, în care discrepanţele economice la nivel regional riscă să genereze posibile situaţii de risc social, avertizează economiştii de la KeysFin, într-un studiu privind dezvoltarea regională a României în intervalul 2009-2015.

Potrivit datelor statistice obţinute de la Ministerul Finanţelor, Institutul Naţional de Statistică, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi alte instituţii publice, diferenţele la nivel economic între regiunile ţării s-au accentuat în ultimii 5 ani.

„România se dezvoltă cu trei viteze complet diferite. Avem poli de creştere economică, precum Bucureşti-Ilfov, Timiş-Arad şi Constanţa, acolo unde business-ul este pe un trend ascendent, avem apoi zone cu potenţial şi o dezvoltare ceva mai temperată, precum Braşov, Cluj, Argeş şi Galaţi, şi un al treilea contingent de judeţe, din păcate majoritar la nivelul României, acolo unde business-ul stagnează sau chiar regresează, cu consecinţe directe asupra nivelului de trai“, afirmă analiştii KeysFin.

În tot acest proces de concentrare a business-ului, un rol major îl joacă statul, ale cărui investiţii, mai ales în infrastructură, au consecinţe directe şi evidente în creşterea discrepanţelor economice la nivel regional.

„Statisticile noastre arată că investiţiile în infrastructură se concentrează în Transilvania, Muntenia şi prea puţin în Moldova, Oltenia şi Dobrogea. Fără o infrastructură optimă, este aproape imposibilă atragerea de investitori“, spun experţii KeysFin.

Din analiza datelor guvernamentale, specialiştii remarcă inexistenţa unei strategii reale de investiţii la nivel regional şi absenţa unor măsuri economice clare care să sprijine dezvoltarea zonelor economice rămase în urmă, subdezvoltate.

„Sunt judeţe precum Vaslui, Botoşani, Olt, Mehedinţi, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Harghita, Covasna, Sălaj unde economia locală este la pământ. Zone monoindustriale în care producţia industrială este o himeră, comerţul este afectat de veniturile mici ale populaţiei, iar perspectivele atragerii investitorilor sunt blocate de inexistenţa unor măsuri administrative menite să ofere facilităţi celor care vor să deschidă unităţi de producţie, indiferent de domeniu“, afirmă economiştii de la KeysFin.

Datele statistice arată, astfel, că în Regiunea Nord-Est se înregistrează cea mai mare rată a sărăciei, toate cele şase judeţe prezentând un risc ridicat al ratei sărăciei. Regiunea de Sud, pe de altă parte, reprezintă un exemplu elocvent privind accentuarea dis­crepanţelor, dovadă fiind existenţa unor judeţe cu rate foarte ridicate ale sărăciei, cum ar fi Călăraşi şi Teleorman, precum şi judeţe cu rate relativ scăzute, cum ar fi Prahova.

Relevantă este şi situaţia din Regiunea de Nord-Vest (Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare), care prezintă un nivel de sărăcie mai mare decât media din România.

Potrivit datelor Eurostat, România se situează pe locul al doilea în UE din punctul de vedere al riscului de sărăcie sau excluziune socială, 41,7% din populaţie fiind afectată.

România, o bombă cu ceas

Potrivit experţilor de la KeysFin, lipsa unei strategii concrete privind dezvoltarea regională s-a tradus în depopularea unor zone din mediul rural şi accentuarea aglomerării urbane care tinde să capete aspecte sufocante din anumite zone, precum Bucureşti-Ilfov.

Statisticile relevă, astfel, diferenţe foarte mari între regiunea Bucureşti-Ilfov şi celelalte şapte regiuni: densitatea populaţiei în regiunea Bucureşti-Ilfov a ajuns la 1.239,2 loc./kmp., în timp ce în regiunea Sud-Vest este de numai 77 loc./kmp, în Vest de 60 loc./kmp, iar în regiunea Centru de 74 loc/kmp.

„Această polarizare economico-socială tinde să capete accente extreme. Pe de o parte avem zone întregi din ţară tot mai puţin locuite şi în care potenţialul economic este ignorat şi zone supraaglomerate, insuficient dezvoltate din punctul de vedere al infrastructurii. Ambele cazuri au potenţialul unor adevărate bombe sociale, lipsa locurilor de muncă şi salariile mici, pe de o parte, şi sufocarea administrativă, pe de altă parte, putând genera situaţii nedorite“, spun analiştii.

Cei de la KeysFin aduc aminte de situaţia conflictuală din Valea Jiului, din anii '90-'2000, atunci când închiderea exploataţiilor miniere a adus celebrele mineriade.

Potrivit experţilor, şansele unor manifestări de protest de acest gen sunt reduse, însă dezvoltarea inegală a României poate amplifica fenomenul de enclavizare, cu efecte chiar mai grave la nivel naţional.

„Abandonul economic. Este un fenomen care, nu de mult, de exemplu în SUA, a generat ample proteste de stradă. Vorbim de un adevărat curent social care poate avea consecinţe incalculabile pe termen mediu şi lung“, consideră economiştii.

Statisticile Băncii Mondiale

În România, numărul celor săraci sau excluşi din punct de vedere social a scăzut vertiginos înainte de izbucnirea crizei economice din 2008, dar a rămas destul de stabil până în prezent, la 8,9 milioane de persoane.

Guvernul României a stabilit, pe hârtie, un obiectiv naţional de reducere a numărului persoanelor afectate de sărăcie şi excluse din punct de vedere social cu 580.000 de persoane. De la adoptarea strategiei Europa 2020 în iunie 2010, numărul total de persoane care sunt supuse riscului sărăciei şi riscului de excluziune socială în UE a crescut. Ce-i de făcut? Primul şi cel mai important pas este dezvoltarea unei strategii naţionale de atenuare a discrepanţelor regionale, una reală, care să treacă dincolo de hârtie. Un plan concret şi bine închegat care să plece de la realitate şi să exploateze oportunităţile locale.

„Avem nevoie să privim România ca un business, să îi căutăm avantajele, oportunităţile, să extragem resursele şi să optimizăm relaţia dintre regiunile ţării. Fără o privire de ansamblu a economiei, fără măsuri de ordin fiscal de stimulare a dezvoltării zonelor defavorizate, în special a infrastructurii, degeaba construim autostrăzi în zone prospere când mai mult de jumătate din ţară trăieşte încă cu fântâna în curte, cu drumuri înfundate şi fără perspective“, afirmă experţii KeysFin.

Adrian NEGRESCU

Importurile de vin, de aproape cinci ori mai mari decât exporturile în 2012

România a importat anul trecut circa 54.529 tone de vin obţinut din struguri proaspeţi, o cantitate de aproape cinci ori mai mare decât cea exportată, care a totalizat numai 11.382 tone în 2011, conform balanţei comerciale cu produse agroalimentare solicitate de AGERPRES Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Valoarea importurilor de vin din ţările intra şi extracomunitare a totalizat aproape 42 de milioane de euro, în 2012, fiind în scădere cu 16% faţă de cele 50 de milioane de euro cheltuite în 2011 însă pentru o cantitate mult mai mare, respectiv de 90.769 tone de vin.

Conform datelor statistice, încasările din exporturile de vin au totalizat 15,92 milioane de euro, în 2012, cu 10 procente mai mult faţă de suma obţinută în acceaşi perioadă din 2011, de 14,42 milioane euro. 

Vinurile din struguri proaspeţi au fost exportate atât în ţările comunitare, cât şi în cele extracomunitare şi au totalizat 11.382 tone în 2012, în timp ce în perioada similară din 2011 exporturile au fost cu 907 tone mai mici, respectiv de 10.475 tone.

Tot în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2012, au mai fost importate 4.511 tone de vermuturi şi alte vinuri din struguri proaspeţi, în valoare de 2,88 milioane euro, şi au fost exportate din această categorie doar 443 de tone, pentru care au fost încasată o sumă de 632.235 euro. 

Piaţa autohtonă de vinuri este estimată la circa 500 de milioane de euro, cu un trend ascendent, mai puţin pe piaţa vinurilor premium şi super-premium.

România este unul dintre cei 15 producători de vin la nivel mondial şi al şaselea producător de vinuri din Europa după Franţa, Italia, Spania, Germania şi Portugalia. De asemenea, ocupă locul cinci în ierarhia ţărilor viticole europene, cu o suprafaţă totală cultivată cu viţă de vie pe rod de 183.400 hectare în 2010.

Ţara se află în top zece consumatori de vin la nivel mondial cu 22-24 de litri pe cap de locuitor, reprezentând doar jumătate faţă de consumul ţărilor dezvoltate, care se ridică la 50 de litri/locuitor.

Sursa: AGERPRES

Abonează-te la acest feed RSS