reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Jul 2019

România participă la sondajul de opine lansat de EFSA privind modul în care se comunică informațiile referitoare la siguranța alimentelor

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a lansat, în data de 23 februarie 2017, un sondaj de opinie privind modul în care se comunică informațiile referitoare la siguranța alimentelor, în contextul incertitudinii ştiinţifice*.

România va participa la acest sondaj, care se va desfășura pe tot parcursul acestui an, alături de alte state membre, precum: Germania, Franţa, Marea Britanie, Irlanda, Grecia, Cipru şi Spania.

În domeniul siguranței alimentelor, cunoştinţele experţilor trebuie convertite pentru audienţă într-un limbaj clar şi inteligibil, fără să afecteze rigoarea ştiinţifică.

Există multe situaţii în care informații referitoare la siguranța alimentelor sunt transmise de mass media sau percepute de consumatori într-un mod aproximativ şi incomplet, datorită lipsei de cunoștințe aprofundate în acest domeniu.

Acest tip de comunicare poate schimba atitudinea consumatorilor, ceea poate induce o stare de panică nejustificată și un impact economic local și global important, cu pierderi în cuantum de până la 60% în cazul producţiei şi comercializării unor anumite produse alimentare.

Comunicarea informațiilor științifice trebuie să fie echilibrate de claritatea şi de simplificarea mesajului, prin eliminarea detaliilor inutile.

Chestionarul îl puteți completa online, accesând link-ul de pe prima pagină a site-ului ANSVSA: www.ansvsa.ro sau de pe pagina de Facebook a instituției.

Sursa- ANSVSA

Noi măsuri ANSVSA

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a demarat o acțiune de informare pentru conformarea operatorilor din industria alimentară, cu privire la datele obligatorii care trebuie puse la dispoziția consumatorului, în cazul comercializării produselor alimentare de origine animală congelate. Acțiunea prevede înscrierea pe eticheta unui produs alimentar de origine animală congelat, a indicațiilor referitoare la data producției și la data congelării, reprezintă o etapă în realizarea și asigurarea trasabilității alimentelor pe întreg lanțul alimentar, esențială pentru evitarea unor potențiale riscuri pentru sănătatea publică.

Vizați sunt agenți economici care dețin unități de tranșare, centre de reambalare, depozite frigorifice, depozite alimentare, supermarketuri, hipermarketuri, magazine alimentare, restaurante, cantine și vizează obligativitatea înscrierii pe eticheta produsului a indicațiilor cu privire la data producției și la data congelării cărnii și a peștelui neprocesat congelat.

Ulterior acestei etape, ANSVSA va întreprinde controale oficiale pentru verificarea operatorilor economici privind respectarea obligațiilor pe care le au privind asigurarea trasabilității produselor alimentare de origine animală congelate, prin înscrierea pe etichetă a informațiilor complete.

Actualizarea situației privind evoluția gripei aviare în țara noastră

Pe teritoriul României, prezența virusului gripei aviare*(subtipul H5N8) la păsări domestice a fost confirmată în data de 30 decembrie a anului trecut, într-o gospodărie din localitatea Pardina, județul Tulcea.

Până la această dată, au fost confirmate în țara noastră 12 focare de influență aviară la păsări domestice, în 6 județe:

  • Tulcea – 4 focare active (Crișan, Periprava și C.A. Rosetti, Sulina),1 focar stins (Pardina);
  • Prahova – 2 focare active (Loloiasca și Balta Doamnei);
  • Bacău – 1 focar activ (Municipiul Bacău);
  • Braşov – 1 focar activ (Ucea de Jos);
  • Mureş – 1 focar activ (Sâncraiul de Mureș);
  • Constanța – 2 focare active ( Almălau)

Pierderile se ridică la un număr de 1.102 păsări, din diferite specii: găini, rațe, gâște, bibilici etc., afectate de boală (moarte din cauza bolii sau ucise, conform procedurilor).

În ceea ce privește cazurile de influență aviară depistate la păsări sălbatice, începând cu data de 28.11.2016 și până în prezent, au fost confirmate un număr de 85 de cazuri la: raţe sălbatice, cormorani, egrete, pescăruşi, gârliţe, lebede de vară şi lebede de iarnă. Cazurile au fost înregistrate în 10 judeţe, astfel: Constanţa –42 de cazuri, Ialomiţa – 2 cazuri, Galaţi – 11 cazuri, Tulcea – 1 caz, Neamţ – 9 cazuri, Giurgiu – 3 cazuri, Iaşi – 1 caz, Bacau- 9 cazuri, Teleorman – 2 cazuri, municipiul Bucureşti – 5 cazuri.

De asemenea, au mai fost notificate un număr de 10 suspiciuni de influență aviară la păsări sălbatice pentru care se așteaptă confirmarea din partea Laboratorului Naţional de Referinţă pentru Influența Aviară – Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, acestea fiind în stadiul de suspiciune.

Până la acestă dată nu a fost depistată prezența virusului influenței aviare în exploatații comerciale de păsări.

Pentru a preveni răspândirea acestei boli, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor recomandă cetățenilor să respecte următoarele măsuri:

- toate păsările din gospodărie se vor ține închise în perimetrul exploataţiei, fără a le permite accesul la lacuri şi bălţi;

- păsările se menţin în adăposturi închise sau cel puţin, sub șoproane îngrădite, pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice; de asemenea hrănirea și adăparea acestora trebuie să se facă în zone special amenajate, la care să nu aibă acces păsările sălbatice.

- separarea rațelor și gâștelor domestice de alte păsări de curte;

- limitarea accesului în curtea unde sunt adăpostite păsările la o singură persoană;

- se interzice adăparea păsărilor de curte cu apă de suprafață, provenită din lacuri, iazuri, sau bălți;

- toate cazurile de îmbolnavire sau moartalitate la păsările din orice specie sau la mamifere din curtea proprie, vor fi anunțate, fără întarziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit;

- toate cadavrele de păsări şi mamifere, descoperite în locuri publice, se anunţă, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau la DSVSA județeană;

- se interzice organizarea pe teritoriul localităţii de pieţe, târguri sau expoziţii de păsări şi animale, până la clarificarea situaţiei epidemiologice pentru suspiciuniile de boală identificate;     

- să nu pună mâna neprotejată cu mănușă, pe cadavrele de pasăre sau păsări bolnave;

- să nu lase copii să se joace cu păsări domestice sau păsări sălbatice.

- să respecte indicațiile medicului uman de familie şi ale medicului veterinar de liberă practică împuternicit.

Sursa ANSVSA

ANSVSA - amenzi în valoare de 78.600 lei în luna ianuarie

În cursul lunii ianuarie 2017, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au desfășurat 5.212 controale în unităţile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare şi a celor alcoolice și a celor de depozitare a produselor alimentare, a seminţelor, legumelor și fructelor.

Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produsele alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislație şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 54 de amenzi contravenționale în valoare totală de 78.600 lei și au fost acordate 80 de avertismente pentru deficiențe minore.

Neconformităţile constatate și sancționate au fost:

- Arad, 4.000 lei - depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare, igienă necorespunzătoare a spațiului de depozitare;

- Argeş, 2.600 lei - etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare expuse la comercializare, depozitare necorespunzătoare (direct pe paviment);

- Bacău, 8.800 lei - comercializarea produselor alimentare către consumatorul final fără respectarea condiţiilor de igienă, depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare;

- Bihor, 10.000 lei - neanunţare începere activitate;

- Braşov, 600 lei – lipsa programului de autocontrol, depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare, lipsa înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;

- Bucureşti, 2.000 lei - nerespectarea condiţiilor de igienă privind depozitarea produselor alimentare, lipsa programului de autocontrol, lipsa procedurilor HACCP;

- Caraş-Severin, 4.000 lei - etichetare neconformă (etichetă în contact direct cu produsele), comercializarea de produse alimenatare neetichetate;

- Călăraşi, 2.000 lei - plafon deteriorat, care prezintă infiltraţii, condens, urme de mucegai, lipsa unui sistem de ventilaţie în vestiar, a grupului sanitar pentru personal, nu s-a putut face dovada efectuării examenelor medicale periodice pentru personalul angajat;

- Cluj, 11.600 lei - condiții igienico-sanitare necorespunzătoare, desfășurarea de activități neînregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;

- Covasna, 1.000 lei - desfășurarea de activități neînregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;

- Dâmboviţa, 7.000 lei – neîntreţinerea igienică a spaţiilor de depozitare, rampă recepţie neigienizată, anexe sociale neigienizate, pardoseală deteriorată, manipulare neigienică a produselor alimentare, lipsa apei calde, comercializarea de produse vrac în ambalaje deteriorate, neetichetate, depozitare necorespunzătoare, lipsa înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;

- Dolj, 7.000 lei - depozitare şi etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare;

-  Giurgiu, 600 lei - nerespectarea normelor sanitare veterinare în vigoare privind depozitarea produselor alimentare;

- Gorj, 600 lei - lipsa elementelor de identificare a produselor alimentare, congelatoare neigienizate, pete de mucegai pe pereţii clădirii;

- Ialomiţa, 2.600 lei - nerespectarea normelor privind întreţinerea utilajelor, în spaţiul de depozitare materie primă erau depozitați recipienţi cu substanţe de igienizare, instrumente de igienizare și veselă aparţinând personalului operator, nu se respectau distanţele între stiva de făina şi pereţi, nerespectarea normelor privind întreţinerea spaţiului de depozitare, manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor pentru siguranţa alimentelor;

- Ilfov, 6.600 lei – neachitarea, în termenul prevăzut de lege, a contravalorii aferente analizării probelor prelevate din produse de origine nonanimală (în cadrul Punctului Final de Import), folosirea de ustensile şi utilaje neigienizate;

- Mehedinţi, 600 lei - nerespectarea normelor privind întreţinerea igienică a spaţiilor şi a echipamentelor de lucru folosite;

- Mureş, 1.200 lei - manipulare necorespunzătoare a produselor alimentare;

- Olt, 4.000 lei – nerespectarea regulilor privind compatibilitatea la depozitare în spatiile frigorifice, lipsa substanțelor de igienizare și dezinfectie, veselă neigienizată, suprafețe de lucru neigienizate;

- Tulcea, 600 lei - depozitarea produselor alimentare în condiţii necorespunzătoare de igienă;

- Vaslui, 600 lei - depozitarea produselor alimentare în condiţii necorespunzătoare de igienă ;

- Vrancea, 600 lei - depozitarea produselor alimentare în condiţii necorespunzătoare de igienă.

Sursa - ANSVSA

Măsurile ANSVSA pentru prevenirea apariției gripei aviare

În perioada noiembrie 2016 – prezent, în România s-a confirmat prezența virusului influenței aviare, serotipul H5N8, în mediul sălbatic și în 9 gospodării ale populației.

În țara noastră, influența aviară nu a fost confirmată în exploatații avicole comerciale.

Având în vedere situația națională și internațională sub aspectul evoluției influenței aviare ANSVSA a dispus următoarele măsuri, pentru împiedicarea răspândirii bolii pe teritoriul României:

  • monitorizarea în permanență a statusului de sănătate la păsări domestice și sălbatice pe întreg teritoriul României. În acest sens, orice suspiciune va fi notificată în regim de urgență DSVSA-urilor județene și ANSVSA;
  • au fost solicitate instituiri de protocoale de colaborare cu o serie de instituții implicate în observarea, supravegherea și monitorizarea păsărilor sălbatice, respectiv societăți ornitologice, Asociația Biosfera Delta Dunării, asociații de vânătoare, etc.;
  • o atenție deosebită și o înăsprire a controalelor transporturilor intracomunitare cu păsări vii și ouă de incubat provenite din țările unde au evoluat focare de influență aviară în ultima perioadă;
  • a fost dispus pe întreg teritoriul României ca în cazul exploatațiilor comerciale de păsări autorizate/înregistrate sanitar veterinar cu sistem de creștere și exploatare a păsărilor free-range și ecologic, toate păsările să fie ținute închise în adăposturi fără acces la luciuri de apă sau alte amenajări hidrologice și fără a avea contact cu păsările sălbatice.
  • a fost solicitată întărirea tuturor măsurilor de biosecuritate în exploatațiile comerciale avicole de pe teritoriul României.

De asemenea, ANSVSA reia apelul către cetăţeni pentru a respecta următoarele măsuri pentru a limita răspândirea bolii, după cum urmează:

  • toate păsările din gospodărie se vor ține închise în perimetrul exploataţiei, fără a le permite accesul la lacuri şi bălţi;
  • păsările se menţin în adăposturi închise sau, cel puţin, sub șoproane îngradite, pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice;
  • separarea rațelor și gâștelor domestice de alte păsări de curte;
  • limitarea accesului în curtea păsărilor la o singură persoană și asigurarea mijloacelor de protecţie pentru interzicerea accesului şi contactului cu păsările sălbatice;
  • se interzice adăparea păsărilor de curte cu apa de suprafață, provenită din lacuri, iazuri, sau bălți;
  • toate cazurile de îmbolnavire sau moarte la păsările din orice specie sau la mamifere, din curtea proprie, vor fi anunțate, fără întarziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit;
  • toate cadavrele de păsări şi mamifere, descoperite în locuri publice, se anunţă, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau la DSVSA județeană;
  • se interzice organizarea pe teritoriul localităţii de pieţe, târguri sau expoziţii de păsări şi animale, până la clarificarea situaţiei epidemiologice din exploatația unde evolueaza suspiciunea de boală,
  • toate indicațiile medicului uman de familie şi ale medicului veterinar de liberă practică împuternicit se respectă necondiţionat;

ANSVSA are un nou preşedinte

Noul preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, numit prin decizie a primului - ministru, domnul Sorin Grindeanu, este domnul Dr. Geronimo Răducu Brănescu. 

Domnul Geronimo Răducu Brănescu a fost începând cu anul 2012, director executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa.

Recomandări ANSVSA pentru protejarea animalelor în perioadele cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă

Pe fondul avertizărilor meteorologice pentru fenomene severe (temperaturi deosebit de scăzute, căderi masive de zăpadă), ANSVSA recomandă:

Pentru crescătorii de animale:

• Asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a frigului şi zăpezii;

• Asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi furaje corespunzătoare atât cantitativ cât şi calitativ; 

• Asigurarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare şi de furajare; se va acorda o deosebită atenţie în mod special instalaţiei de adăpare, având în vedere riscul de îngheţ al acesteia.

• Verificarea disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a generatoarelor de energie electrică în cazul fermelor comerciale;

• La orice modificare a stării de sănătate sau de bunăstare a animalelor precum şi la aparitia unor modificări comportamentale, deţinătorul are obligaţia ca pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate a animalelor din localitatea respectivă sau DSVSA local. De asemenea, în cazul în care, din cauza intemperiilor se produc pagube care afectează bunăstarea animalelor, propietarii sunt obligaţi să anunţe de urgenta primăria sau DSVSA local pentru a fi luate măsurile necesare.

Pentru transportatorii de animale vii:

• Să nu efectueze transporturi de animale în condiţii meteo cu temperaturi foarte scăzute, vânt  puternic şi căderi masive de zăpadă, decât dacă este neapărat necesar;

• Transportatorii sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile;

• Înainte de a pleca la drum, se verifică dacă există condiţii adecvate de microclimat în  mijlocul de transport, hrană şi sursă de apă potabilă şi dacă acestea pot fi asigurate pe întreaga durată a transportului.

• Transportatorii trebuie să verifice traseul şi alte aspecte legate de călătorie înainte ca animalele să fie încărcate în mijlocul de transport, astfel încât, după încărcarea acestora, plecarea să se faca cât mai repede pentru a micşora durata călătoriei. 

• La temperaturi scăzute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport va fi redusă cu cel puţin 25% din capacitatea maxima de încărcare autorizată  în funcţie de specie, talie, varstă şi stare fiziologică; 

• În cazul în care călătoria nu începe în cel mai scurt timp de la îmbarcare, şoferii trebuie să aibă planuri de urgenţă pentru a îngriji animalele, în funcţie de necesităţi; 

• Pentru călătorii de peste 8 ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de comfort termic în compartimentul animalelor;

• Se precizează că, porcinele sunt foarte sensibile la temperaturile scăzute. În cazul în care în timpul călătoriei temperatura ambientală coboară sub 0° C, este obligatoriu ca, mijlocul de transport să fie dotat cu un mecanism de reglare a temperaturii; 

• Bovinele sunt rezistente la temperaturi scăzute cu condiţia ca, în mijlocul de transport să nu existe curenţi de aer rece;

• Ecvinele pot fi transportate şi în situaţia în care temperatura ambientală coboară sub -20° C cu condiţia ca, mijloacele de transport să fie dotate cu un mecanism de reglare a temperaturii. O atenţie deosebită se acordă şi vitezei de transport, numărului de opriri precum şi vârstei animalelor transportate.  

• Sistemul de ventilaţie trebuie să asigure distribuţia uniformă a aerului, iar autonomia lui trebuie să fie de cel puţin 4 ore, independent de funcţionarea motorului  autovehiculului.

• Datorită condiţiilor meteorologice există riscul apariţiei stresului termic prin  frig, motiv pentru care se impune inspectarea animalelor la intervale regulate în timpul călătoriei şi totodată identificarea simptomelor acestuia. Simptomele stresului de frig sunt: frisoane, horipilaţie (se ridică părul/blana), îngrămădire (pentru a conserva căldura), letargie şi somnolenţă şi colaps.

SURSA - ANSVSA

Controale ANSVSA privind ouăle provenite din comerțul intracomunitar

În perioada 25.10.2016 – 06.11.2016 ANSVSA a desfăşurat o acţiune la nivel naţional pentru a verifica modul de respectare, de către operatorii din sectorul alimentar, a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la transportul, ambalarea, depozitarea și comercializarea ouălor provenite din comerțul intracomunitar.

La nivelul fiecărei DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti, au fost constituite echipe mixte (formate din reprezentanţi ai Serviciului Control Oficial Siguranţa Alimentelor şi ai Serviciului Antifraudă), care, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene, şi, respectiv, al municipiului Bucureşti, au efectuat controale oficiale:

- în trafic, pentru verificarea mijloacelor de transport a ouălor provenite din alte State Membre ale UE şi destinate procesării şi/sau comercializării pe piaţa României;

- la locul de destinaţie a ouălor provenite din comerţul intracomunitar, pentru verificarea unităţilor de destinaţie situate pe teritoriul României.

În perioada de referinţă au fost verificate 603 obiective: 73 mijloace de transport produse de origine animală şi 530 unităţi de destinaţie a ouălor provenite din Statele Membre ale UE (23 centre de ambalare ouă, 66 depozite independente, 1 unitate de procesare ouă și 440 unități de vânzare cu amănuntul).

Deficienţele constatate de inspectorii DSVSA au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 20 de sancţiuni contravenţionale, care au însumat 28.400 lei și a fost emisă 1 Ordonanță privind suspendarea temporară a activității unei unități din județul Călărași,

Totodată, în urma controalelor efectuate, au fost reţinute oficial şi dirijate către unități de neutralizare 910.090 bucăţi ouă destinate consumului uman, iar 534.077 bucăți ouă, provenite de la o fermă de găini ouătoare, în care s-a depistat prezența Salmonella Enteritidis, au fost re-expediate în Statul Membru de origine.

Dintre neconformităţile constatate și sancţionate se menționează:

  • nerespectarea utilizării de mijloace auto neautorizate sanitar veterinar pentru transportul ouălor;
  • nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură pe durata transportului ouălor provenite din comerţul intracomunitar;
  • nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură în unităţile de destinaţie a ouălor provenite din alte state membre ale UE;
  • marcarea necorespunzătoare a ouălor provenite din alte state membre ale UE şi destinate comercializării pe piaţa României;
  • neînregistrarea tuturor livărilor de ouă provenite din alte state membre ale UE la nivelul unităţilor de destinaţie.

Sursa: ANSVSA

Recomandări ANSVSA pentru cumpărăturile de sărbători

În apropierea sărbătorilor de iarnă când, în mod tradiţional, creşte consumul de produse alimentare, A.N.S.V.S.A. recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar. 

Aceasta înseamnă că, atât carnea cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte.

Trebuie urmărit, în cazul produselor de origine animală ambalate sau neambalate, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătatea publică şi anume:

- existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;

- integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului,depozitării şi comercializării;

- etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate, etc;

Riscul consumului de carne de porc necontrolată sanitar veterinar îl reprezintă îmbolnăvirea de trichineloză, o boală parazitară care poate provoca paralizii şi se poate complica, ducând la deces. 

Carnea de porc trebuie să aibă o culoare roşie, sa fie elastică, iar dacă este apăsată cu degetul trebuie sa revină la forma iniţială, să nu rămână cu forma degetului impregnată.

Carnea trebuie tocată în momentul cumpărării, iar dacă se cumpără carne tocată ambalată, trebuie să verifice eticheta, pentru a vedea care este termenul de valabilitate

Peştele proaspăt trebuie sa aibă ochii lucioşi, limpezi, iar branhiile de culoare roz. Daca peştele este alterat, branhiile sunt cărămizii, solzii se desprind uşor si carnea  este moale. 

Comercializarea brânzeturilor către consumatori trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.

Este recomandat ca achiziţionarea ouălor să se facă din locuri aflate sub supraveghere sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, ceea ce înseamnă că provin de la păsări sănătoase, din ferme autorizate şi controlate sanitar veterinar. 

Şi alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon, etc. se recomandă a fi achiziţionate din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.

De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.

Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

Sursa: ANSVSA

ANSVSA ia măsuri pentru păstrarea indemnităţii teritoriale a României în contextul situaţiei epidemiologică privind influenţa

Urmare a informaţiilor primite de la Comisia Europeană şi mesajele de alertă ale Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate Animală referitoare la situaţia epidemiologică privind influenţa aviară din Uniunea Europenă, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, ANSVSA, a întreprins următoarele măsuri suplimentare pentru a preveni pătrunderea bolii pe teritoriul României:

-monitorizarea severă a comerţului intracomunitar și verificarea tuturor transporturilor de păsări care vin din ţările unde, în ultima perioadă, au fost diagnosticate focare de influenţă aviară;

-informarea medicilor veterinari oficiali zonali, medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți, precum şi a operatorilor economici cu privire la situaţia epidemiologică existentă;

-s-a dispus respectarea cu stricteţe a condițiilor de biosecurite în fermele comerciale de păsări și în gospodăriile populației, având în vedere pericolul pe care îl reprezintă migraţia păsărilor sălbatice ce se află în plină desfășurare şi rolul păsărilor sălbatice „punte” (guguștiuci, vrăbii, porumbei,etc) în difuzarea virusului gripal aviar;

-informarea primăriilor, fermierilor şi a instituţiilor ce deţin responsabilităţi în supravegherea păsărilor sălbatic asupra evoluției focarelor de gripă aviară din alte țări și a măsurilor care trebuie respectate pentru a evita apariția bolii;

-s-a dispus intensificarea măsurilor specifice privind gripa aviară în exploataţiile comerciale și revizuirea programelor de biosecuritate;

-au fost notificate primăriile să dispună interzicerea accesului palmipedelor (rațe, gâște) la luciul de apă și să informeze cetăţenii asupra obligativității menţinerii păsărilor în gospodărie;

-instruirea medicilor veterinari pentru asigurarea unei supravegheri sanitare veterinare continue privind influența aviară şi a respectării legislaţiei specifice;

-controlul implementării planurilor de biosecuritate la nivelul exploataţiilor comerciale avicole precum și corectitudinea desfăşurării activităţilor de comercializare a păsărilor vii şi impunerea de restricţii şi măsuri corespunzătoare în cazul în care sunt depistate neconformităţi;

-verificarea şi asigurarea permanentă a stocurilor de materii prime necesare laboratoarelor pentru executarea la timp a tuturor examenelor cerute din teritoriu şi a stocurilor de materiale necesare pentru intervenţie în caz de necesitate,a echipamentelor de protecţie şi a stării utilajelor de dezinfecţie la nivelul DSVSA-lor judeţene.

În același timp, ANSVSA recomandă cetățenilor:

- Să anunțe, în cel mai scurt timp, medicul veterinar pentru orice caz de îmbolnăvire sau mortalitate la animalele din gospodărie

- Să respecte măsurile dispuse de autorități privind circulația animalelor.

ALERTĂ MAXIMĂ: Nu exista bază legală de acțiune în cazul apariției pestei porcine africane în România! ACEBOP solicită Guvernului aprobarea HG pentru pesta porcină africană

ACEBOP: PESTA PORCINĂ AFRICANĂ BATE LA UŞĂ ŞI GUVERNUL AMÂNĂ HORĂRÂREA DE GUVERN DE LA O SĂPTĂMÂNĂ LA ALTA!

Membrii asociaţiei ACEBOP sunt profund îngrijoraţi de slabul management legislativ al Guvernului României, de kilometrii întregi parcurşi dus-intors de o Hotărâre de Guvern atât de necesară sectorului de porc şi economiei româneşti in general.

Asociația ține legătura cu A.N.S.V.S.A. în fiecare zi ca să afle dacă a fost aprobată baza legală pentru pesta porcină africană. Se pare că experţii acestei instituţii şi-au făcut datoria, insă Guvernul intârzie fără motiv aprobarea Hotărârii de Guvern.

Pesta porcină africană este un mare pericol pentru economia României. Lipsa unei hotărâri guvernamentale face ca orice măsură, în eventualitatea intrării bolii in ţară, să nu aibe acoperire legală.

ACEBOP: Ce vom face noi fermierii? Vom ucide animalele fără a fi despăgubiţi, vom suporta închiderea graniţelor pentru carnea de porc pentru încă vreo zece ani şi tăierea porcului viu românesc de pe lista ţărilor terţe!

Atragem atenţia Guvernului să dea undă verde de urgenţă Hotărârii pentru aprobarea Strategiei privind prevenirea, combaterea şi controlul pestei porcine africane in România şi a Planului de contingenţă pentru pesta porcină africană. Fermierii din România o consideră urgenţa naţională numărul 1.

NB : poate Guvernul nu este informat că focarele se extind; în Ucraina, virusul a invadat ferme mari şi mici. Ultimul, declarat la O.I.E. in 4 noiembrie, avea 726 capete porci. Numai intr-o lună şi in două focare din zona Kievului au fost ucişi şi distruşi 7037 de porci!

Sursa: Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP)

Pesta porcină africană ne doboară sau ne întărește?

Boli precum pesta porcină africană sau dermatoza nodulară manifestată la bovine dau târcoale României. O veste care pune în alertă autoritățile române, dar care ar putea scoate în evidență România ca fiind țara cu cel mai curat status epidemiologic, ceea ce ar însemna o atractivitate sporită pentru exporturile de animale vii crescute pe plaiurile mioritice. Cum se mobilizează autoritatea sanitară veterinară alături de alte instituții ale statului în această situație și care sunt oportunitățile de care România ar putea beneficia am aflat chiar de la președintele Autorității Naționale Sanitar-Veterinare pentru Siguranța Alimentară (ANSVSA), dr. Radu Roatiș.

Ce trebuie să știm

Pesta porcină africană este cauzată de un virus care afectează porcii domestici și mistreți de toate vârstele, indiferent de gen. Boala nu este transmisibilă la om, însă poate determina pagube importante prin procentul ridicat de mortalitate (aproape de 100%, în timp extrem de scurt), din cauza dificultăților de eradicare a bolii în timp scurt și tocmai de aceea este necesar să se impună niște restricții comerciale. Până în acest moment virusul nu a pătruns pe teritoriul României, iar autoritățile române au impus deja o serie de măsuri pentru a păstra teritoriul țării indemn. În schimb, în țări precum Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, Italia, Federația Rusă, Ucraina, Belarus și Republica Moldova această boală produce deja efecte.

Teoretic, animalele încep să prezinte primele semne de boală la 3-15 zile de la momentul infectării cu acest virus, dar în forma actuală a bolii simptomele pot apărea și în 3-4 zile. Conform specialiștilor, virusul se transmite prin contact direct între animalele sănătoase şi cele bolnave sau indirect, prin hrănirea porcilor cu resturi de la bucătărie, când originea cărnii de porc folosită la gătit nu este cunoscută; prin alţi vectori infectaţi ca: vehicule, haine, adăposturi în care a evoluat boala, dar și prin toate secreţiile, excreţiile, fluidele, ţesuturile provenite de la animalele infectate, bolnave şi moarte, precum şi animale care au supravieţuit îmbolnăvirii şi s-au recuperat.

Din păcate, nu există vaccin și nici tratament împotriva acestei boli. Singurele măsuri de prevenire fiind igiena alimentară şi a exploataţiilor, controlul sever al mişcării animalelor aplicat de autorităţile împuternicite.

Ce se întâmplă în prezent

În ultimul timp, boala s-a răspândit din Federația Rusă, Belarus către Țările Baltice, Polonia și în final a ajuns în Ucraina și Republica Moldova. Așadar, putem spune că se află la granița României. „Pericolul este foarte mare în jurul nostru și se impun măsuri de biosecuritate foarte severe. Avem totuși o șansă – hotarele naturale – Prutul, Tisa, Dunărea, care ne feresc, însă și aici sunt portițe. Spre exemplu, la unul dintre brațele Dunării (Chilia spre Ucraina) a fost semnalat un mistreț conform veterinarilor ucraineni. Tot ceea ce putem face este să urmărim zona frontierei și să ne asigurăm că nu sunt cadavre, iar dacă există să le analizăm și să le distrugem. Din păcate, este o luptă pe termen foarte lung până se va reuși eradicarea focarelor din jurul nostru“, a declarat ministrul Agriculturii Achim Irimescu. Dacă situația s-ar reduce doar la micșorarea numărului de mistreți ar fi simplu, însă vânătorii cu experiență avertizează autoritățile „să nu se facă greșeala de a rări populația de mistreți pentru că, odată uciși ai noștri, care sunt sănătoși, vor intra ceilalți din afară, căutându-și terenuri pe care să le cucerească, populațiile fiind în expansiune“. Fermierii aflați aproape de graniță sunt și ei îngrijorați, „trebuie să stăm cu pușca să ne păzim“, declara de curând Dimitrie Muscă a cărui fermă se află la Curtici.

Partea bună

Pesta porcină africană nu este singura amenințare a Europei. În jurul nostru, în Grecia, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Macedonia există o altă boală numită dermatoză nodulară, transmisibilă prin diverși vectori. Tot ceea ce putem face noi ca țară este să aplicăm măsurile impuse de ANSVSA, adică să interzicem intrarea în țară a animalelor vii, a cărnii de porc proaspătă, refrigerată sau congelată, a produselor din carne de porc (cârnați, șuncă, carne sărată) chiar și în cantități mici provenite din spațiul extracomunitar.

„Bolile pot reprezenta bariere comerciale, însă munca noastră este de a depista și a combate bolile, iar eu încerc să implementez o strategie clară, bazată pe obiective. În fața acestor boli ne-am mobilizat, am găsit înţelegere și la alte entităţi ale statului român, verificăm circulaţia animalelor pe drumurile naţionale şi nu mai există haos în mişcarea acestora. Colegii de la Autoritatea Vamală ne sprijină în a trimite înapoi toate camioanele care nu sunt dezinfectate. Iar punerea unei ordini în ceea ce înseamnă activitatea noastră a dus la rezultate care până acum au ţinut România ca ţara cu cel mai curat status epidemiologic“, a afirmat Radu Roatiș.

În final, prezența unor maladii în țările din jurul României este o amenințare, dar poate deveni și un beneficiu dacă România rămâne neatinsă de aceste boli. În această situație, „este normal ca toţi cei care cumpără să se îndrepte spre ţara noastră. Piețe precum Iordania, Egipt, Catar, Emiratele Arabe, pieţe bogate, îşi doresc să cumpere din România. Încheiem acordul cu Statele Unite, un partener important al României prin care vom putea exporta porci în viu“, a mai adăugat Roatiș. Se pune întrebarea dacă vom fi suficient de abili în a transforma problema altora într-un beneficiu pentru noi, România.

Cum se manifestă boala?

- temperatură foarte ridicată (40,5-42°C) şi stare febrilă;

- roşeaţă sau învineţire a pielii, a marginilor urechilor, a vârfului picioarelor, a abdome­nului şi pieptului;

- lipsa poftei de mâncare, apatie şi împleticire în mers, care pot apărea cu 24-48 de ore înaintea morţii;

- vomitări, diaree (uneori cu sânge) şi urdori la ochi;

ANSVSA are un rol important pe tot segmentul (răspunzând atât de sănătatea animalelor, de alimente, de sănătatea umană, cât și de mediu), așa cum se spune de la furcă la furculiță, ceea ce reprezintă chiar definiția trasabilității. Tocmai pentru a transmite cât mai bine acest mesaj și pentru ca oamenii să înțeleagă măsurile care uneori se impun, reprezentanții ANSVSA și-au propus ca pe data de 15 mai, când este Ziua Medicului Veterinar, să organizeze evenimentul Ziua Porților Deschise. Cu speranța că astfel se va înțelege că tot ceea ce se pune în pământ, substanțele cu care se tratează, cum se recoltează, cum se abatorizează, cum se prelucrează, cum se pune pe masă și ce consumăm noi ca națiune, din ce producem sau aducem din afară, intră în responsabilitatea lor.

Patricia Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 30-31

ANSVSA a anunțat prezența prezenţa Escherichia Coli verotoxigenă la 10 probe prelevate

În perioada 03.10.2016 - 14.10.2016, în cadrul acestui Plan Naţional de Control au fost prelevate şi analizate un număr de 96 probe, din următoarele categorii de produse:

  • carne (sanitaţie carcasă bovine, sanitaţie carcasă ovine, mici vită oaie, carne tocată vită, pastramă oaie afumată, carne tocată mânzat, carnaţi proaspeţi)
  • lapte şi produse din lapte (lapte crud vacă, caş vacă, brânză telemea, caşcaval, brânză de capră)

Probele au fost recoltate din: abatoare, magazine alimentare, carmangerii, supermarketuri şi dozatoare de lapte. Echipele de inspectori sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, desemnate şi instruite pentru a desfăşura acţiunile din cadrul acestui Plan, au prelevat probe, conform planificării, din judeţele: Timiş, Călăraşi, Cluj, Botoşani, Gorj, Iaşi, Suceava, Vâlcea, Maramureş, Mureş, Vrancea, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman, Ilfov, Satu Mare, Sibiu, Prahova, Bucureşti, Neamţ, Bistriţa Năsăud, Buzău.

În perioada menţionată, a fost depistată prezenţa Escherichia Coli verotoxigenă la 10 probe prelevate din:

  • probă recoltată din produsul carne tocată vită, supermarket, judeţ Gorj;
  • 3 probe rezultate de pe suprafaţa carcasei de ovine (test de sanitaţie), abator, judeţ Vâlcea.
  • 3 probe rezultate de pe suprafaţa carcasei de ovine (test de sanitaţie), abator, judeţ Sibiu.
  • 3 probe rezultate de pe suprafaţa carcasei de ovine (test de sanitaţie), abator, judeţ Timiș.

ANSVSA anunță faptul că u număr de 8 probe prelevate se află încă în lucru.

Măsura survenită în urma rezultatelor a constat în efectuarea controalelor de către Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, la unităţile în care s-a depistat şi comercializat produsele incriminate şi au dispus măsurile prevăzute în Planul Naţional de Control.

Potrivit raportului Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, în perioada 16.05.2016-14.10.2016 au fost efectuate 1079 de probe, din care buletinele de analiză au confirmat prezenţa Escherichiei Coli verotoxigenă într-un număr de 55 de probe.

ANSVSA demarează o anchetă în cazul uciderii ursului de la Sibiu

Ca urmare a informării primite din partea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a dispus trimiterea unei echipe de control în judeţul transilvănean pentru a verifica dacă în cazul uciderii ursului s-au respectat măsurile legale ce privesc Bunăstarea şi Protecţia Animalelor. Concluziile anchetei vor fi făcute publice la începutul săptămânii viitoare.

Totodată, s-a dispus şi întocmirea de proceduri destinate Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru ca, în cazul în care animale sălbatice vor mai ajunge în localităţi, personalul angajat în serviciile veterinare să ştie exact care sunt paşii ce trebuie urmaţi pentru a neutraliza potenţialul pericol la adresa populaţiei.

ANSVSA susține turismul din Delta Dunării

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și asociația "Ivan Patzaichin - Mila 23" au pus bazele unui parteneriat în vederea susținerii turismului specific Deltei Dunării, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Parteneriatul a rezultat în urma solicitării asociației și se înscrie în seria de acțiuni pe care ANSVSA le întreprinde pentru a veni în întâmpinarea micilor întreprinzători care vor să dezvolte afaceri în zona Deltei Dunării în domeniul turismului, respectând condiţiile şi tradiţiile specifice locului.

În acest sens s-a convenit ca primul pas în acest sens să se materializeze prin elaborarea unui ghid, adresat exclusiv celor interesați să investească în turismul din Delta Dunării, care vizează respectarea normelor și cerințelor de igienă. Ghidurile urmăresc facilitarea înţelegerii și aplicării legislaţiei privind vânzarea directă a produselor alimentare de către micii producători sau în pensiunile locale.

Ghidul va fi întocmit de specialişti din cadrul ANSVSA și DSVSA Tulcea, DSVSA Brăila, DSVSA Constanţa, în colaborare cu asociaţia „Ivan Patzaichin - Mila 23” și Consiliul Judeţean Tulcea.

  • Publicat în Turism

ANSVSA: Vom interzice intrarea în țară cu alimente care sunt purtătoare de virusul pestei porcine africane

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) vrea să promoveze o hotărâre de guvern prin care să poată restricționa intrarea în țară a alimentelor posibil purtătoare de virusul pestei porcine africane, a declarat miercuri președintele ANSVSA, Radu Roatiș Chețan.

"Este o boală (pesta porcină africană — n.r.) cu dimensiuni economice uriașe și am să vă dau un singur exemplu. Într-un focar în Lituania, la o fermă de 20.000 de capete, au avut cheltuieli de 4 milioane de euro. Vă dați seama că România are 3 milioane de porci și avem o industrie de profil și fermieri care s-au ridicat prin investițiile pe care le-au făcut. Promovarea acestei Hotărâri de Guvern alături de alte ministere care au competențe în domeniu, vorbesc de Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Mediului și Ministerul Finanțelor Publice prin Autoritatea Națională a Vămilor, ne va da posibilitatea să luăm măsuri restrictive privind circulația dinspre statele afectate către România. În acesta vom interzice inclusiv intrarea cu alimente care sunt purtătoare de virus, verificarea tuturor transporturilor și cu precădere dirijarea acelor transporturi de animale numai în posturile de inspecție la frontieră autorizate din punct de vedere european", a spus Roatiș, într-o dezbatere publică organizată de ANSVSA. .

Acesta estimează că actul normativ ar putea fi aprobat în viitoarea ședință de guvern.

Potrivit ANSVSA, pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecție la venirea în contact cu animalele sănătoase.

Serviciile veterinare din România sunt din toamna anului trecut în alertă maximă, din cauza apariției pestei porcine africane în apropierea granițelor țării, când au fost notificate focare la Odessa și Nicolayv (Ucraina) în 28 octombrie 2015, însă ANSVSA monitorizează boala din anul 2012.

Virusul pestei porcine africane evoluează de câțiva ani în Italia, Letonia și Polonia, unde s-au înregistrat 1.160 de cazuri, boala apărând și în exploatații comerciale. Și în statele non-UE au fost semnalate cazuri de pestă porcină africană, respectiv Belarus, Rusia și Ucraina.

ANSVSA a informat în mod repetat publicul, fermierii, vânătorii și gestionarii fondurilor de vânătoare asupra faptului că pesta porcină africană nu este transmisibilă la om, dar că este foarte importantă prin aceea că majoritatea suinelor domestice și sălbatice infectate mor în urma contactării virusului.

Sursa AGERPRES

Pregătiri pentru exportul bovinelor vii în Turcia

În urma negocierilor purtate de ministrul Agriculturii, Achim IRIMESCU, cu omologul său turc, Faruk Çelik, precum şi a diligenţelor întreprinse de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pe lângă instituţia similară din Turcia, autorităţile române au primit, în data de 9 iunie 2016, o scrisoare prin care partea turcă se arată deschisă să deblocheze importurile de bovine vii din România.

Menţionăm că negocierile purtate de miniştrii agriculturii din România şi Turcia s-au derulat, mai cu seama, în Marja Conferinţei Regionale a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) pentru Europa, care a avut loc în Turcia (Antalya), în perioada 3-5 mai 2016.

În perioada imediat următoare, ANSVSA şi autoritatea veterinară turcă vor perfecta condiţiile de certificare.

Sursa: madr.ro

Ziua Națională a Medicului Veterinar

Preşedinte – Secretar de Stat
Dr. Radu Roatiş Cheţan
15 mai 2016

În această zi importantă pentru profesia noastră, doresc să vă adresez dumneavoastră, colegilor mei “La mulţi ani, sănătate şi îndeplinirea tuturor obiectivelor pe care vi le-aţi propus, atât în viaţa profesională cât şi în cea familială!”

Ziua de astăzi are o însemnătate aparte, deoarece este momentul cel mai bun de reflecţie şi analiză a activităţii noastre şi de decizie pentru viitorul nostru profesional.

Mesajul meu pentru dumneavoastră, indiferent de palierele unde activaţi în acest moment, fie că este cel privat, administraţie publică, învăţământ sau cercetare, este de mulţumire şi consideraţie faţă de tot ceea ce faceţi pentru prestigiul şi viitorul acestei profesii.

În ultima perioadă am traversat vremuri deosebit de grele pentru profesie, când a trebuit să facem faţă multor factori care au încercat să arunce profesia noastră într-o zonă obscură, au denigrat-o şi au subevaluat-o din motive greu de înţeles, dar, cu toate acestea, cea mai mare parte dintre dumneavoastră v-aţi făcut datoria cu responsabilitate, aceea de a fi în slujba sănătăţii animalelor, a siguranţei alimentare şi a protecţiei mediului.
Transmit respectul şi admiraţia mea medicilor din mediul privat care activează în zona animalelor de companie, care au demostrat că, prin pregătire intensă, perfecţionare şi investiţii, pot concura de la egal la egal cu aproape toate cabinetele şi clinicile veterinare din Europa, serviciile noastre veterinare în acest domeniu fiind recunoscute pentru calitatea şi performanţa lor, în condiţiile în care nu au beneficiat de bani de la bugetul de stat pentru a atinge aceste performanţe.

De asemenea, doresc să adresez un mesaj de mulţumire medicilor veterinari din domeniul concesiunilor şi al prestărilor de servicii sanitare veterinare, aflaţi sub contract cu A.N.S.V.S.A., cei care au dat dovadă de profesionalism şi au înţeles nevoile actuale ale fermierului român, necesitatea acestuia de a fi sprijinit pentru a se dezvolta şi de a rezista pe o piaţă de cele mai multe ori nedreaptă şi ostilă. Consider că spre acest sector trebuie să ne îndreptăm atenţia în mod deosebit în următoarea perioadă, deoarece solicitările actuale ale fermierului român, crescător de animale sunt în direcţia găsirii unor parteneri în medicii veterinari care să îi sprijine în mod real în activitatea lor. Parteneriatul acestora cu cabinetele veterinare private trebuie să fi construit pe principii clare de acceptare şi de încredere reciprocă, parteneriat care trebuie să garanteze o supraveghere permanentă a animalelor care produc alimente în special, în vederea prevenirii apariţiei bolilor care pot pune în pericol atât comerţul cu animale cât şi siguranţa consumatorului.

O altă direcţie este controlul utilizării medicamentelor de uz veterinar la aceste animale, în special antibiotice şi antiparazitare pentru a înlătura posibilitatea de a avea pe piaţă alimente care conţin reziduuri din aceste produse şi care pot genera probleme grave consumatorilor.

Medicul veterinar din acest sector are o importanţă deosebită prin prisma activităţii sale, atât de a trata animalele, de a supraveghea bolile, dar şi de a garanta că animalele şi produsele de origine animală care se comercializează din acea fermă sau gospodărie sunt sigure pentru consumator.

Totodată, doresc să transmit un mesaj de încurajare actualilor studenţi sau tinerilor absolvenţi, să îmbrăţişeze cu încredere şi acest sector, în care este mare nevoie de forţe proaspete şi de implicare, pentru a reuşi să dezvoltăm un segment greu încercat în ultimii ani, precum cel zootehnic.

Colegilor din sistemul bugetar, angajaţi atât în administraţia centrală veterinară cât şi în cea judeţeană, le transmit că rolul lor este cu atât mai important şi mai responsabil, prin prisma dezvoltării comerţului cu alimente, al diversificărilor modului de transmitere al bolilor, a intensificării schimburilor comerciale, atât în Europa cât şi în state din alte regiuni.
Cetăţenii aşteaptă de la noi asigurarea că pot consuma orice produs expus într-un loc public destinat comercializării, fie că vorbim de mari lanţuri de magazine sau pieţe tradiţionale, iar protecţia sănătăţii oamenilor şi sprijinirea producătorilor români din acest sector trebuie să fie principalul nostru obiectiv.

În acest sens şi în acestă zonă, este necesară creşterea gradului de profesionalism, sporirea competenţelor şi pregătirea continuă, pentru a putea face faţă permanentelor provocări din acest domeniu.
Cu acest prilej, doresc să transmit mulţumirile şi urările mele de bine colegilor noştri cu alte specializări, care îşi desfăşoară activitatea alături de medicii veterinari.

LA MULŢI ANI TUTUROR COLEGILOR DIN SISTEMUL SANITAR VETERINAR ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR!

  • Publicat în Social

ANSVSA controlează condițiile de igienă în care sunt depozitate carnea de miel, ouăle și alte produse de Paște

Inspectorii Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) controlează condițiile de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de miel și ouăle, precum și alte produse alimentare specifice Sărbătorilor Pascale.

Sunt vizate toate târgurile de animale, piețele agro-alimentare, abatoarele și centrele de sacrificare cu activitate temporară, unitățile de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală, precum și unitățile de vânzare cu amănuntul și unitățile de alimentație publică.

"Sacrificarea mieilor se va realiza în unități de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de ovine și care sunt publicate pe site-ul ANSVSA, sau în puncte de tăiere locale, care vor fi autorizate să funcționeze pe o perioadă determinată, sub supraveghere sanitară veterinară. Carnea și organele de miel sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoțite de un certificat de sănătate publică veterinară și poartă marca de sănătate. Carnea de miel sau ied care provine din unități autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare va fi marcată cu o marcă de sănătate de formă ovală cu dimensiunile de 6,5/4,5 cm, având inscripționate următoarele: 'ROMÂNIA' cu majuscule sau codul ISO al țării 'RO', numărul de autorizare acordat de ANSVSA, abrevierea 'CE' cu majuscule", se arată în comunicatul primit de la ANSVSA.

Potrivit ANSVSA, carnea de miel sau ied rezultată în urma sacrificărilor în spațiile/locurile amenajate temporar va fi marcată cu marcă de sănătate de formă rotundă, cu un diametru de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul județului, urmat de codul numeric acordat de DSVSA județeană.

Punctele de tăiere locale sunt avizate să funcționeze numai în perioadele 21 - 27 martie 2016 și 14 aprilie - 3 mai 2016.

Autoritățile locale (Consilii Locale, Primării) care vor să organizeze, în localitățile pe care le conduc, puncte de tăiere locale, pot solicita în aceste perioade un aviz din partea Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene.

"Spațiile avizate temporar pentru sacrificarea mieilor trebuie să fie amenjate corespunzător și să asigure: locuri special amenajate pentru sacrificarea animalelor, separate fizic de cumpărători, pentru a nu le produce disconfort; spații special amenajate pentru cazarea animalelor și cu posibilități de adăpare și furajare a acestora; sistem de alimentare cu apă potabilă rece și caldă; facilități de colectare și stocare în vederea dirijării la unități de neutralizare a sângelui și subproduselor necomestibile rezultate din sacrificarea animalelor; facilități de colectare a materialelor cu risc specific, rezultate în urma sacrificărilor și de dirijare a acestora la unități de neutralizare", se mai precizează în comunicat.

Dirijarea subproduselor, rezultate în urma sacrificărilor, către unități de neutralizare intră în responsabilitatea primăriei sau a administratorului locului de sacrificare, care au obligativitatea de a prezenta medicului veterinar oficial confirmarea din partea unei unității de neutralizare.

Carnea provenită din sacrificările efectuate în locurile special amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor va fi comercializată direct consumatorului final, imediat după sacrificare, examinare și marcare, și nu poate fi livrată către alte unități din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar. Este interzisă organizarea de locuri speciale pentru sacrificarea mieilor sau iezilor în zonele în care au fost impuse restricții din motive de sănătate a animalelor.

Cu ocazia controalelor, vor fi verificate și aspectele privind respectarea temperaturilor pe timpul transportului (în stare refrigerată sau congelată) și a condițiilor de depozitare și comercializare, mai spun reprezentanții ANSVSA.

"Toate animalele care pleacă spre punctele de tăiere autorizate să funcționeze pentru perioade determinate trebuie să fie identificate prin aplicarea unei crotalii simple. Starea de sănătate a mieilor și faptul că provin din exploatații unde nu evoluează boli infectocontagioase trebuie certificată de către medicul veterinar. Animalele identificate, însoțite de formularul de mișcare emis de către medicul veterinar, sunt transportate spre locul de sacrificare numai cu mijloace autorizate sau înregistrate sanitar veterinar", susțin inspectorii sanitar-veterinari.

În cazul produselor alimentare de origine animală și non-animală, acestea trebuie să fie obținute în condițiile respectării normelor de sănătate și igienă și să fie comercializate numai în unități sau spații autorizate sau înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor. Comercializarea produselor alimentare în piețe agroalimentare sau alte locuri amenajate și autorizate este permisă numai dacă acestea sunt însoțite de documentele oficiale prevăzute de legislația veterinară.

În ceea ce privește vânzarea ouălor, producătorii și comercianții care valorifică ouă pentru consum uman, precum și fermele producătoare și centrele de ambalare ouă trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar veterinar conform legislației sanitare veterinare în vigoare, iar ouăle destinate comercializării se vor transporta numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar.

Ouăle valorificate de către producătorii particulari vor fi examinate ovoscopic de către personalul veterinar din cadrul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

"Este interzisă comercializarea ouălor cu coaja crapată sau lovită; acestea vor fi retrase de la vânzare și vor fi dirijate pentru valorificare în scopuri tehnice sau dirijate către o unitate de neutralizare. Ouăle proaspete prezintă coaja cu aspect mat, rugos, comparativ cu ouăle vechi la care coaja este lucioasă și netedă. La un examen simplu a densității în apă de robinet, ouăle proaspete trebuie să rămână la fundul vasului în care sunt puse, cu axul longitudinal paralel cu fundul vasului sau acesta să formeze cu fundul vasului un unghi de maxim 30-45 grade", avertizează inspectorii ANSVSA.

Laptele crud, destinat vânzării directe către consumatorul final sau prelucrării în brânzeturi, trebuie să provină numai de la animale sănătoase, care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om, prin intermediul laptelui.

Produsele din lapte pot fi valorificate de către micii producători, în spații înregistrate sanitar veterinar în condițiile în care producătorul deține: documentul de înregistrare sanitară veterinară pentru vânzare directă sau vânzare cu amănuntul și certificatul de producător; fișa de sănătate a animalelor vizată de medicul veterinar; carnetul de sănătate cu viza medicului uman.

Producătorul trebuie să ofere consumatorului date privind identitatea, sortimentul de produs și data obținerii produsului, înscrise pe o etichetă atașată pe ambalaj sau pe tăblițe/panouri aplicate deasupra sau în dreptul produsului prezentat.

Expunerea produselor trebuie să se facă în vitrine, în recipiente confecționate din materiale necorodabile, ușor de curățat și igienizat (plastic, ceramică etc.). Comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosință (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar). Sunt permise transportul și păstrarea în vederea vânzării directe către consumatorul final a brânzeturilor, în recipiente confecționate tradițional din lemn (putini), cu condiția ca acestea să fie curate și identificate corespunzător, pentru asigurarea trasabilității produselor și prevenirea contaminării.

Alte produse alimentare tradiționale, precum cozonaci, prăjituri, produse de panificație, legume de sezon, se pot comercializa în spații amenajate și înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, sub controlul personalului de specialitate.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor recomandă cetățenilor să cumpere produse alimentare numai din unități înregistrate sau autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor. Aceasta înseamnă că, atât carnea, cât ți alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor și nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

AGERPRES

ANSVSA: Produsul notificat de către autoritățile italiene nu era obținut din lapte de oaie

Produsul notificat de către autoritățile italiene în Sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje (RASFF) nu era obținut din lapte de oaie, ci din lapte de vacă, acestea admițând faptul că, din eroare, a fost menționat un sortiment de brânză provenit de la S.C. Brădet, a anunțat, sâmbătă, într-un comunicat de presă, Autoritatea Națională Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

'În data de 18 martie, la solicitarea Autoritatea Națională Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Animalelor (ANSVSA) de clarificare și de completare a informațiilor transmise prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje, autoritățile italiene au admis faptul că, din eroare, în notificarea de alertă inițiată în data de 16 martie 2016 a fost menționată o brânză provenită de la S.C. Brădet, produsă din lapte de oaie, în loc de brânză produsă din lapte de vacă. ANSVSA a solicitat să se opereze modificarea și pe portalul SRAAF, la secțiunea accesibilă publicului', a subliniat autoritatea din România.

Potrivit sursei citate, 'notificarea de alertă, modificată în data de 18 martie și postată de către autoritățile italiene doar în secțiunea SRAAF accesibilă autorităților competente din statele membre, conține un buletin de analiză, emis în data de 17 martie 2016, care nu menționează informații, precum: numele producătorului, sortimentul exact de produs, numărul lotului, data fabricării, data expirării'.

'În acest buletin de analiză parțial se precizează faptul că proba de brânză a fost recoltată dintr-un spital din Florența (Italia) în data 14 martie 2016. În proba analizată au fost identificate genele verotoxigene și se lucrează pentru izolarea tulpinii de Escherichia Coli', a precizat ANSVSA, care a adăugat că face, în continuare, demersuri pentru obținerea informațiilor mai sus menționate.

Autoritățile italiene au înregistrat, în data de 16 martie 2016, în Sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje (RASFF) o notificare cu privire la contaminarea cu Escherichia coli (E-coli), producătoare de toxina Shiga, a brânzei de oaie din România.

Notificarea transmisă prin intermediul RASFF este clasificată ca "alertă".

Italia a transmis această notificare, după ce un copil de 14 luni a fost internat într-un spital pediatric din orașul Florența, în Italia, într-un caz probabil de sindrom hemolitic-uremic, provocat de bacteria E-coli, posibil după ce a consumat brânză provenită din România, de la S.C. Brădet, conform unui comunicat al autorităților sanitare locale.

Produsul care ar fi provocat îmbolnăvirea copilului ar fi fost cumpărat de la unul dintre magazinele care vând produse românești în regiunea Toscana.

Cel mai probabil, produsul ar fi fost cumpărat înainte de 9 martie, când firma respectivă, așa cum au precizat autoritățile sanitare italiene, a retras propriile produse, ca măsură de precauție.

Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și Siguranța Alimentelor, Andrei Butaru, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că, în data de 5 martie, Brădet a anunțat retragerea voluntară a tuturor produselor fabricate în februarie, iar în 6 martie a furnizat ANSVSA listele de distribuție, ale clienților din România, unde se găseau 20.364 kilograme, toată cantitatea fiind retrasă și distrusă, și din statele membre: Spania: 10.385 kg, Germania 1.410 kg, Belgia 1.108 și Italia 6.517 kg.

"După declanșarea alertei în Italia, au fost primite documente de retragere din Spania (Madrid) pentru 1.112 kg și Italia, 546 kg. Restul documentelor urmează să sosească pe măsura finalizării retragerii. Pe 7 martie listele de distribuție au fost transmise Comisiei Europene cu solicitarea de a se stabili încadrarea în tipul de notificare. ANSVSA notifică prin RASSF dispoziția de retragere și rechemare a tuturor loturilor de produse în care s-a depistat prezența a genelor verotoxigene", a spus Butaru.

AGERPRES

Abonează-te la acest feed RSS