Bufniţa este pasărea care are un istoric în planul superstiţiilor ce se pierde în antichitatea mitologică greacă. Pasărea emblematică a Minervei (Palas-Athena la greci), zeiţa înţelepciunii, bufniţa este asociată înţelepciunii, inteligenţei, ştiinţei în sensul cel mai larg cu putinţă al cuvântului. În antichitatea romană, bufniţa era venerată alături de zeiţa Minerva, coiful de aur al acesteia, care avea şi calitatea de a o face pe zeiţă nevăzută, avea reprezentat pe el doi imenşi ochi de bufniţă. Reprezentată pe aversul drahmelor ateniene din vremea lui Pericle în cursul Evului Mediu, bufniţa devine, inexplicabil, o pasăre de rău augur, emblemă a vrăjitoarelor, probabil ca urmare a faptului că este o pasăre solitară, nocturnă, obişnuită să cuibărească în locuri mai retrase (de regulă în cimitire). Poate şi faptul că este o pasăre carnivoră (însă nu mâncătoare de cadavre), că vânează noaptea într-o linişte desăvârşită, că ziua rar poate fi văzută zburând sau vânând au consolidat răul ei renume.

Dacă o bufniţă „cântă“ ziua, oriunde în Europa, în cel mai bun caz cel care o aude va afla o veste proastă, iar în cel mai rău caz povesteşte moartea unui apropiat, dacă nu chiar a ascultătorului. Sunetul sinistru pe care-l scoate bufniţa în timpul zborurilor de noapte este interpretat aproape în toate spaţiile culturale europene ca predicţie a morţii, iar dacă este emis în timpul zborului peste o casă moartea va atinge neîntârziat pe unul dintre locuitorii acesteia. Nu este bine nici să te uiţi în cuibul unei bufniţe, ca să nu mai vorbim de neca­zurile de moarte care te pot ajunge dacă îl distrugi.

În Ţara Galilor cântatul bufniţei în fapt de seară e semn că pe undeva, prin apropiere, o fată îşi pierde virginitatea prin viol. În Franţa se crede că dacă o femeie gravidă ascultă cântecul bufniţei şansele de a da naştere unei fetiţe care va deveni vrăjitoare vor fi maxime, iar în Germania, dacă bufniţa „cântă“ în timpul travaliului, nou-născutul va fi nefericit toată viaţa lui. În Normandia, omleta din ouă de bufniţă este leacul cel mai sigur pentru a scăpa de dependenţa creată de alcool. Singurul spaţiu rural în care bufniţa are şi o dimensiune benefică se pare că este spaţiul rural românesc. Dacă bufniţa cântă în luna februarie, înainte de Lăsata Secului, e semn de primăvară timpurie, deci se cuvine să repari hamurile, să ascuţi cuţitul plugului şi să vânturi seminţele care vor fi puse în glie. În unele zone (Bucovina, Basarabia) se repetă „menirea de roadă“ făcută în Noaptea Sfântului Vasile cu cărbuni încinşi, crezându-se că scuipatul bufniţei care cântă va stinge cărbunii meniţi culturilor care ar urma să aibă rod bogat în sezonul ce vine şi, pe cale de consecinţă, creşterea suprafeţelor însămânţate cu cultura respectivă.

Florentina şi A-F. Badiu

Fermierii care vor utiliza suprafeţe de teren între 5 şi 30 de hectare vor primi, începând din 2015, suma de 40 de euro în plus la hectar, faţă de 170 de euro/ha cât primeau pentru cinci hectare.

"Pentru a putea beneficia de această sumă, până la începerea campaniei 2015, de preluare a cererilor unice de plată pe suprafaţă, adică 1 martie 2015, fermierii care utilizează mai puţin de cinci hectare de teren trebuie să găsească soluţiile legale de comasare a terenurilor", a declarat ing. Florian Pavel, director executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bihor.

El a menţionat că această suplimentare la plată este un prim pas spre comasarea terenurilor, cu scopul de a face o agricultură performantă, pus în practică de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin APIA.

APIA-Centrul Judeţean Bihor a finalizat controlul administrativ al cererilor unice de plată pe suprafaţă depuse în 2014 şi a constatat o dispersie exagerată a terenurilor agricole, cu toate implicaţiile ce decurg din această stare de fapt.

În judeţul Bihor, 861 de fermieri, care deţin ferme de peste 50 ha, utilizează 184.213 ha, suprafaţă ce reprezintă 53,6% din suprafaţa totală, drept urmare, 2,18% din fermieri vor încasa peste 50% din plăţile unice pe suprafaţă acordate prin APIA. Numărul fermierilor care utilizează între 1 şi 5 ha este de 30.425, respectiv 77,47% din totalul de cereri pentru 75.473 ha, adică 22% din suprafaţa utilizată.

În anul 2014 au fost depuse 39.288 de cereri unice de plată pe suprafaţă pentru o suprafaţă utilizată de 343.247 ha.

Situaţia generală arată că, pe lângă fermierii cu suprafeţe mici, cei cu 5-30 ha sunt în număr de 7.625 (19,40% din numărul total de cereri) pentru 68.719 ha (20,02% din suprafaţa utilizată), fermieri care utilizează între 30-50 ha sunt 377 (0,95% din numărul total de cereri) pentru 14.841 ha (4,32%), iar fermierii mari care utilizează între 50-100 ha sunt 361 (0,91% din numărul total de cereri) pentru 25.789 ha (7,51%), respectiv 500 cu peste 100 ha, adică 1,27% din numărul total de cereri, pentru 158.423 ha (46,17% din suprafaţa utilizată).

Sursa: antenasatelor.ro

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) începe eliberarea adeverinţelor pentru beneficiarii de ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) în sectorul zootehnic din sectorul bovine – caprine care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia. În urma solicitării scrise a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru ANT, sectorul zootehnic la specia ovine – caprine, pentru anul 2014, că s-au efectuat verificările privind datele din cererea de solicitare a ANT până la data emiterii adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare, precum şi numărul de animale solicitate pentru prima pe cap de animal.  În acelaşi timp, în adeverinţă trebuie precizat că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii adeverinţei şi că beneficiarul a ataşat cererii toate documentele prevăzute de legislaţia în vigoare.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 ar putea fi aprobat de către Comisia Europeană la finalul acestui an sau la începutul anului viitor şi nu va prezenta modificări fundamentale în structură faţă de proiectul trimis de autorităţile române, a declarat fostul comisar european pentru agricultură, Dacian Cioloş. „Comisia Europeană va fi în măsură să aprobe acest program la finalul acestui an, începutul anului viitor. Aşa cum stau lucrurile, nu întrevăd schimbări fundamentale, de structură a orientării strategice a programului atâta timp cât suntem mai mult într-o procedură administrativă. Adaptările esenţiale au fost deja făcute în urma consultărilor informale dintre Comisie şi Ministerul Agriculturii pe care le-am stimulat încă din momentul elaborării, în primăvară, tocmai pentru a evita în acest moment schimbări fundamentale. Tocmai de aceea am încurajat Ministerul să nu aştepte neapărat aprobarea formală a Programului, pentru a lansa anumite măsuri care sunt foarte aşteptate“, a subliniat Cioloş.

La Timişoara, fermierii vor să înfiinţeze un nucleu de creştere a rasei de porc Mangaliţa, rasă recunoscută pentru că are în grăsime colesterol „bun“ care nu afectează vasele de sânge. „Vrem să facem lobby pentru Mangaliţa, pentru ca şi în Timiş să înceapă creşterea porcului Mangaliţa, pentru că preţul e bun la vânzare fie pe viu, fie pe produs finit – salam, jumări, slănină. De aceea, vrem să înfiinţăm un nucleu al crescătorilor de Mangaliţa pentru zona de vest, pentru cei care vor să cumpere purcei sau produse tradiţionale din această rasă şi sunt nevoiţi, în prezent, să meargă la Turda, unde este un astfel de centru“, susţine prof. univ. dr. Doru Petanec, directorul Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală (DADR) Timiş.

În ultima perioadă condiţiile climaterice pot favoriza apariţia şi evoluţia dăunătorilor. Şoarecii de câmp au cauzat deja pierderi importante la cerealele păioase, la rapiţă, lucerniere şi trifoişti, pepiniere pomicole şi dendrologice. Venim în întâmpinarea fermierilor care se confruntă cu această problemă cu o serie de recomandări ale specialiştilor. Astfel, la depistarea vetrelor cu galerii active, pentru efectuarea tratamentului, se pot folosi unul dintre produsele: Bromakol = 25-50 g momeli/galerie activă sau Redentin 75 RB = 6,0 kg/ha aplicat la galerie (având valabilitate pe teritoriul României până la data de 6 februarie 2015). Produsul este omologat pentru combaterea şoarecilor de câmp la culturile de rapiţă, cereale păioase semănate în toamna 2014 şi plantaţii de pomi fructiferi. Acesta se poate aplica şi cu echipamente terestre sau avio numai când terenul este acoperit cu cultură (vegetaţie) mai mult de 80% în doze de 20-40 kg/ha la culturile de rapiţă şi cereale păioase. La depistarea dăunătorului şi depăşirea densităţii de 10 colonii active/ha, momelile se împrospătează după 7 zile, folosind aceleaşi doze. Pentru protecţia vânatului şi prevenirea degradării în urma ploilor se recomandă ca momelile toxice să se aplice în tuburi. Parcelele tratate vor fi inscripţionate cu plăcuţe avertizoare „Teren otrăvit“.

Protect-momeală raticidă sub formă de gel.

Un alt produs recomandat a fi foarte eficient este Protect. Având în compoziţie raticid sub formă de gel, cu o compoziţie specială, care menţine gustul timp îndelungat, este acceptat uşor de către şobolani. Dozarea este extrem de uşoară şi se poate folosi fără dificultate. Utilizarea este recomandată în acele locuri unde rozătoarele primesc cu uşurinţă hrană. Conţine Bitrex. Substanţa activă este de 0,005w/w % bromadiolon.

KWS, unul dintre primii furnizori de sămânţă din România, a lansat pe piaţă 5 noi hibrizi de porumb. După o lungă perioadă de mister, compania a dezvăluit numele noilor produse. Este vorba de Kamparis, un FAO 390, considerat de către producători campion la performanţă, potrivit în zone umede, dar şi secetoase, Balasco cu FAO 420, unic prin habitus şi surprinzător prin performanţă, Konfites FAO 460, declarat liderul acestei maturităţi, KWS 2482 FAO 440 şi Konsens FAO 560.

Lansat într-un cadru festiv, în prezenţa a peste 300 de fermieri şi distribuitori, noul hibrid Kamparis, vedeta lansărilor oficiale, se remarcă ca fiind primul hibrid creat în România (cu ambii genitori autohtoni). „Este pentru prima oară când o multinaţională aduce pe piaţă pentru România un hibrid adaptat 100% condiţiilor de aici“, a declarat Ion Voinea, product manager KWS.

Cu detalii despre performanţele acestor hibrizi vom reveni în numărul viitor.

În acest an au fost aproape dublate suprafeţele destinate acestui sistem

Apropierea omului faţă de natură şi solicitările mereu crescânde de produse bio i-au determinat pe tot mai mulţi agricultori din Prahova să-şi extindă cu mult suprafeţele de culturi ecologice cu produse certificate, desigur, conform normelor Uniunii Europene. Potrivit unei statistici a Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Prahova, în anul acesta culturile respective au fost cu peste 50% mai mari faţă de anul anterior. Acestea au fost realizate pe mai mult de 1.800 ha de teren cu porumb, grâu, floarea-soarelui, lucernă, realizate de către peste 30 de fermieri mari şi mici din diferite zone ale judeţului. Mai mulţi dintre ei au câştigat şi o serie de proiecte cu fonduri europene. Alături de ei, au mai fost înregistraţi şi alţi fermieri, care realizează atât vin, cât şi lapte ecologic, pâine, legume în sistem protejat, fructe, precum şi miere ecologică. Anul 2014 a marcat şi o diversificare a produselor atestate, fapt ce a permis obţinerea de venituri sporite prin valorificarea produselor respective nu numai în ţară, ci şi pe piaţa europeană sau asiatică.

Produse bio, la câmpie, la deal şi la munte

Chiar dacă judeţul Prahova are o puternică vocaţie industrială, agricultura sa tinde să devină una cu adevărat performantă şi cu un puternic accent pentru realizarea cât mai multor produse bio. Acestea pot fi întâlnite deopotrivă în zona de câmpie – de la Bărcăneşti, Plopu, Filipeştii de Târg, Râfov, Ciorani, Ariceştii Rahtivani până în localităţile din Podgoria „Dealul Mare“, de la Tohani – Gura Vadului şi Vadu Săpat, la Ceptura şi Valea Călugărească, dar şi în zona colinară şi de munte, aşa cum este cazul la Telega, Şotrile, la Gornet şi la Valea Doftanei. Acestea sunt doar câteva exemple unde agricultura ecologică a prins deja rădăcini şi dă semne de dezvoltare continuă şi unde tot mai mulţi gospodari care practică agricultura familială, dar şi fermieri, se întorc la agricultura tradiţională, la produsele specifice Prahovei. În primul rând, a crescut numărul familiilor de albine în comunele de câmpie, cum este în cazul comunei Ciorani, după cum observa unul dintre agricultori Mihai Oprea, care are acum peste 170 de familii de albine. El ne mai spune că alte şapte familii din localitate îi urmează acum exemplul, apreciind faptul că apicultorii sunt sprijiniţi îndeaproape şi de specialiştii în domeniu din judeţ.

Cap de afiş la export – SC Tohani şi Cramele Hallewood

La o reuniune specială dedicată agriculturii ecologice şi desfăşurate recent la Ploieşti de către DADR şi Camera de Comerţ şi Industrie au participat numeroşi fermieri din judeţ şi din judeţele vecine, dar şi specialişti din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Aurelian Gogulescu, preşedintele CCI Prahova, a declarat că, „deşi judeţul Prahova este unul cu o puternică vocaţie industrială, agricultura sa se remarcă printr-o vocaţie ecologică pronunţată, dovadă fiind tot mai activa prezenţă europeană a exportului produselor bio. Cu deosebire la vinuri de calitate, cap de afiş sunt două mari firme de profil: SC TOHANI şi Cramele Hallewood. Aceasta din urmă a livrat pe piaţa europeană – Anglia, Germania, Austria, Elveţia, Italia, Polonia sau Japonia – peste 50.000 litri de vin.

Toate acestea reprezintă nu numai motive de satisfacţie pentru agricultorii din Prahova, ci şi un puternic îndemn pentru dezvoltarea agriculturii bio.

Cristea BOCIOACĂ

Cu mii de ani în urmă, pe lângă activitatea de bază, care era păstoritul, locuitorii de atunci ai spațiului pe care se întinde acum România se îndeletniceau și cu viticultura. Bineînţeles, într-o formă simplă, rudimentară. Azi, nobila licoare recunoscută în lume prin soiuri alese precum Feteasca Albă şi Feteasca Regală, Grasa de Cotnari și Galbena de Odobești (pentru vinuri albe), Feteasca Neagră (pentru vin roşu), Tămâioasa Românească şi Busuioaca de Bohotin (pentru vinurile aromate) câștigă zeci de medalii la concursurile de profil.

Burebista taie viile, Decebal le replantează

Dacă luăm în calcul legendele și miturile Greciei Antice, se spune că prin însuși Dionysos, zeul vinului, a cărui patrie ar fi fost Tracia, ar fi ajuns grecii să descopere vinul. La rându-i, Homer lasă să se înțeleagă că vajnicii războinici ai regelui Agamemnon s-ar fi aprovizionat cu vin din Tracia, înaintea celor 10 ani de bătălii cu locuitorii Troiei. Mai târziu, poetul roman Ovidius, marele exilat la Tomis, lăuda vinurile Traciei, pomenind că aici se făcea chiar și coniac, prin metoda îngheţării vinului. A venit vremea geto-dacilor conduși de Burebista să practice viticultura la un nivel atât de înalt încât regele s-a văzut nevoit să distrugă plantațiile de viță-de-vie, argumentând că acestea, prin calitatea lor, atrag năvălirile dușmane. Asta cu atât mai mult cu cât vinul bun încețoșa mințile războinicilor săi înaintea marilor bătălii. După un secol şi jumătate, sub conducerea lui Decebal, Dacia își recăpătase statutul de paradis al viței-de-vie. Dovadă că, după cucerirea ei de către romani, provincia apărea reprezentată pe o emisiune monetara imperială (Dacia Felix, a împăratului Traian) printr-o femeie ce ţinea în brațe doi prunci, unul cu un strugure în mână, celălalt cu spice de grâu. Totodată, romanii au adus cu ei soiuri străine de struguri și au aplicat noi tehnici de tăiere a viței. După retragerea acestora, cu toată vânzoleala popoarelor migratoare, ce s-au perindat pe aici, cultivarea viței-de-vie se face în continuare, din generație în generație, cu eforturi reduse și rezultate bune.

Vinul voievozilor

Începând cu Evul Mediu, negustorii și călătorii străini descoperă în cele trei provincii românești soiuri de vin ieftine și de calitate. Sute de ani se exportă în întreaga Europă (Varșovia, Constantinopol, Viena), impresionând prin aromă, gust și prețuri foarte mici. Scriitorii de curte ai marilor case regale se grăbesc să consemneze în cronici nobleţea vinului de la noi. În același timp, ținându-se cont de particularitățile zonale, în cele trei țări românești începe să se practice o viticultură bazată pe anumite sortimente, în funcție de tehnica de îngrijire, tradiție sau arome. Astfel, printre podgoriile cu renume se aflau cele de la Dealu Mare (cu soiuri albe de Gordan, Bragină, Grasă de Cotnari, Feteasca Albă), Odobești (cu soiurile Galbenă de Odobești și Fetească Regală) și Drăgășani (cu soiurile Bragină, Crâmpoșie și Gordan).

Vinurile României Mari

Secolul al XIX-lea debutează îngrijorător cu apariția filoxerei și a manei, fapt ce duce la degradarea viței-de-vie autohtone. Pe baza științei și metodelor europene se încearcă refacerea rapidă a podgoriilor. Se aduc alte soiuri de viță nobilă, în special cele franțuzești, soiuri ce necesită o altă îngrijire și o altă tehnică de cultivare. Cu toate acestea, via autohtonă rezistă competiției. În 1914 izbucnește Primul Război Mondial și viticultura stagnează. Urmează înfloritoarea perioadă interbelică, timp în care vinul are din nou căutare. Pentru puţină vreme, însă, fiindcă al Doilea Război Mondial bătea la ușă stopând iarăși exploatarea normală a podgoriilor. Se instaurează regimul comunist, naționalizarea și condamnarea micului agricultor la cultivarea soiurilor hibride, de o calitate mai slabă, producția obținută fiind folosită exclusiv pentru consum propriu. Astăzi, și prin accesarea unor fonduri europene de către viticultorii de la noi, România cucerește medalii, primește distincții și premii la cele mai importante concursuri de profil, arătând lumii calităţile de necontestat ale vinului autohton.

Paul ROGOJINARU