Daniel Constantin: Prin reducerea TVA la pâine la 9 la sută, încasările la buget ar creşte
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Alimentatie
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, consideră că prin reducerea TVA la pâine de la 25%, la 9%, încasările la bugetul de stat vor creşte şi nu vor apărea probleme care să genereze deficite.
'Din punctul meu de vedere, ca ministru al Agriculturii, care interacţionează cu sectorul de panificaţie, de morărit, cu cei care sunt în producţia vegetală, la cereale, eu cred că dacă va scădea TVA de la 24 la sută, la 9 la sută, încasările la bugetul de stat ar creşte, deci nu ar fi o problemă care să genereze costuri suplimentare pentru bugetul de stat, care să fie înregistrate la deficit', a spus ministrul, sâmbătă, la postul de televiziune RTV.
Acesta a reamintit că nu există niciun document oficial al Fondului Monetar Internaţional cu privire la subiectul reducerii TVA la pâine şi a precizat că în discuţiile mai vechi cu oficialii FMI a explicat că în cazul identificării surselor financiare, pentru a nu fi afectat bugetul, poate fi redusă cota TVA la pâine.
'În discuţiile mai vechi cu Fondul Monetar Internaţional, noi am arătat că dacă vor exista bani la bugetul de stat, dacă vor creşte încasările, sau dacă vom identifica în bugetul care a fost stabilit pentru anul 2013 o sumă de 250 de milioane de lei, în momentul acela, sigur că se poate proceda la o reducere a TVA de la 25 la sută, la 9 la sută. Este o măsură necesară, pentru cel de-al doilea semestru, pentru care noi încercăm să facem eforturi, în aceste zile, să identificăm, împreună cu Ministrul de Finanţe, aceste sume şi să ne asumăm, în continuare această decizie. Este un angajament politic pe care îl avem în continuare, la care nu am renunţat, dar, repet, trebuie să fie făcute eforturi extraordinare şi de către domnul Chiţoiu (ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, n.r) şi de către domnul Voinea (ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea n.r), să identifice aceste sume', a arătat Constantin.
Ministrul a explicat, în context, că FMI nu se implică în politica socială la nivel naţional din România şi nici în politica economică pe care şi-o asumă orice guvern.
'Fondul Monetar Internaţional are o relaţie contractuală cu România, cum are cu orice alt guvern. Decizia este la nivel naţional, dar Fondul Monetar Internaţional atrage doar atenţia că ar putea exista riscul ca în cazul în care nu creşte colectarea la bugetul de stat, să avem o pierdere care automat s-ar duce în deficit şi ar destabiliza macroeconomic bugetul de stat', a subliniat ministrul Agriculturii.
Sursa AGERPRES
Articole înrudite
-
Pâinea de ritual
in Traditii -
Pâinea se va scumpi și în 2022
in Alimentatie -
Industria de morărit și panificație se confruntă cu un deficit de forță de muncă din cauza salariilor reduse și a ajutoarelor sociale
in Alimentatie -
Deducerea TVA în agricultură a devenit realitate
in Actualitate -
TVA de 9% pentru serviciile din sectorul agricol
-
În competiție ... produsele făinoase
in Alimentatie -
Taxa pe valoarea adăugată, contestată de cinci state membre UE
-
Retailerii asigură consumatorii că măsura de reducere a TVA la alimente se va reflecta în totalitate la raft
in Alimentatie -
Pretext la TVA-ul scrofului
-
Scăderea TVA pentru lapte se va face după ce producătorii și fermierii vor ajunge la un consens
Articole recente - Lumea Satului
- APIA: Acordarea plăților în avans - Campania 2022
- APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare
- Gastronomia locală la Romanian Beef Master - chefi și produse demne de stele Michelin
- Cunicultura, între ferma de subzistență și hobby
- Culege-ți sigur aronia la ICDP Mărăcineni
- Aura Essențial, plantația cu lavandă de lângă Delta Moldovei
- Cultura de soia – profituri rezonabile pentru fermieri
- Licuricii dintre zgârie-norii din Singapore (II)
- Vovidenia, schitul din Poiana Liniștii
- Procesiune religioasă cu icoane și rugăciuni pentru venirea ploilor