reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Dec 2019

În judeţul Suceava nu s-a vânat nici jumătate din porcii mistreţi din cota stabilită

Efectivele de porci mistreţi de pe raza judeţului Suceava sunt cu mult peste optim. Săptămânal se monitorizează numărul acestora în contextul gripei porcine africane. În judeţul vecin, Botoşani, unde a fost depistat un caz de pestă porcină africană la un porc mistreţ, există un număr mare de porci mistreţi, dar nu au mai fost depistate alte cazuri.

Fermierii din judeţul Suceava au noi motive de îngrijorare, cerealele semănate în toamnă (în special grâu, dar şi secara, triticale, orz, orzoaică) fiind ameninţate de invazia de porci mistreţi după topirea zăpezilor. Aceeaşi ameninţare există şi pentru culturile care urmează a fi însămânţate în primăvară, cei mai afectaţi fiind în special agricultorii din zona colinară şi cei ale căror culturi sunt situate în apropierea pădurilor sau mlaştinilor şi râurilor unde mistreţii se adăpostesc. Fermierii spun că mistreţii ajung în fiecare an în culturile agricole, problema fiind privită din două perspective: să dai mai multă hrană, şi atunci creşte sporul natural, se înmulţesc necontrolat, dar nu mai ajung în gospodăriile oamenilor unde fac stricăciuni; a doua este să nu dai hrană şi atunci vin în culturile agricole.

Pentru judeţul Suceava, cota de porci mistreţi la care vânătoarea este permisă în perioada de vânătoare 15 mai 2018 - 14 mai 2019, aprobată prin Ordinul ministrului apelor şi pădurilor nr. 540/2018, a fost de 1.020 exemplare, iar prin OM nr. 827/2018 numărul de mistreţi care pot fi recoltaţi a crescut cu încă 623 de exemplare din cota de intervenţie. Din cota totală pentru judeţul Suceava de 1.645 exemplare, au fost recoltate până la începutul lunii februarie 799 de exemplare. Cota aprobată la nivelul județului Botoşani a fost de 873 de exemplare, la care se adaugă 521 de exemplare din cota intervenţie. Din cota totală de 1.394 de exemplare alocată judeţului Botoşani au fost recoltaţi 788 de mistreţi.

Este nevoie de echilibru...

Conform şefului Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel, efectivele de porci mistreţi sunt peste optim. „Este nevoie de echilibru în măsurile de gestionare a faunei. Garda Forestieră monitorizează permanent efectivele de mistreţi în sensul respectării de către gestionarii fondurilor de vânătoare a numărului optim şi a cotelor de recoltare aprobate. Săptămânal urmărim aceste evoluţii ale efectivelor. Acolo unde efectivele depăşesc optimul riscul este foarte mare ca porcii mistreţi să intre în culturile agricole sau din nefericire, în cazul apariţiei pestei porcine, aceasta să fie răspândită.

La ora actuală cred că toţi gestionarii de fonduri cinegetice de pe raza Gărzii Forestiere Suceava (judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău) au fost informaţi şi sunt conştienţi de faptul că sunt obligaţi să realizeze acele cote de recoltă şi să respecte întru totul exigenţele planurilor de măsuri privind combaterea pestei porcine africane. Din fericire, până la această dată pe raza Gărzii Forestiere Suceava avem doar un singur focar de pestă porcină în judeţul Botoşani şi din datele preliminare este un caz izolat“, ne-a spus ing. Mihai Găşpărel, inspector şef al Gărzii Forestiere Suceava.

La tot ce s-a vânat în judeţul Botoşani, nu a mai fost depistat virusul pestei porcine africane (PPA), după diagnosticarea, în luna ianuarie, la un porc mistreţ găsit mort pe raza fondului de vânătoare 40 Suharau, în pădurea Alba, într-o zonă situată la aproximativ trei kilometri de limita de frontieră cu Ucraina.

Respectarea cotelor de recoltă

Sezonul de vânătoare de mistreţi este 1 iulie – 31 ianuarie, când se pot vâna atât mistreţi masculi, cât şi femele. Totuşi, Legea vânătorii (149/2015), arată că se pot vâna mistreţi masculi tot anul. Stabilirea numărului de exemplare care pot fi vânate se face în urma unei evaluări a efectivelor de vânat, o estimare a numărului de animale.

„Calcularea cotelor de recoltă pleacă de la o operaţiune de estimare. Este foarte posibil ca între estimare şi realitate să existe o diferenţă, care este foarte greu de cuantificat sau o poţi cuantifica doar în situaţia în care recoltezi integral ceea ce există pe acel fond de vânătoare.

Am cerut respectarea cotelor de recoltă şi am observat că în toate cazurile în care s-a respectat cota de recoltă evoluţia efectivelor pe care am urmărit-o de-a lungul anilor s-a menţinut în limite normale. Au fost şi situaţii în care s-a produs o migrare a vânatului de pe un fond de vânătoare pe altul şi atunci am cerut reaşezări de cotă în funcţie de aceste mişcări. Este o adaptare a gestionarului fondului de vânătoare la realitatea din teren.

Trebuie înţeles faptul că am încercat în toate cazurile diminuarea efectivelor la exigenţele şi planul de măsuri pe care îl impune combaterea pestei, respectiv la doi kilometri pătraţi să existe un singur exemplar de porc mistreţ. Este o situaţie echilibrată pentru că am încercat să monitorizăm, în toate cele cinci judeţe care intră în subordinea gărzii şi la toţi gestionarii de fonduri de vânătoare, evoluţiei acestei boli. Gestionarii sunt mult mai atenţi la ceea ce se întâmplă pe fondul lor de vânătoare pentru că sunt conştienţi că, în momentul în care ar apărea un focar de pestă porcină africană pe un fond de vânătoare, acesta ar avea efecte economice foarte mari şi pentru gestionarul fondului de vânătoare“, a precizat Mihai Găşpărel.

Silviu Buculei

Povestiri vânătorești și nu prea despre ursul carpatin

Dialog cu ing. Valeriu BOLGIU, director al AJVPS PRAHOVA, șef al delegației României la Consiliul Internațional de Vânătoare

– Domnule director, mai întâi vorbiți-ne despre Consiliul Internațional de Vânătoare...

– Acest organism de rezonanță mondială, cu sediul la Budapesta, a fost înființat în anul 1930 de către cinci personalități din Europa, printre care și un român. Acesta coordonează problemele protecției faunei de pe cele cinci continente și susține metodologic organizațiile profesionale de profil din țările membre. El are o însemnătate deosebită în domeniu, mai ales prin acțiunile sale în sprijinul vânatului. În ceea ce mă privește, mă simt onorat pentru faptul că reprezint țara noastră, alături de alți colegi din România.

– Să vorbim despre urs și problemele create de acesta în România. În dubla dvs. calitate de șef al asociației județene Prahova și de șef al delegației permanente a țării noastre la acest for mondial, ce ne puteți spune despre situația acestei specii de pe continentul european și din România?

– Potrivit unei statistici de dată recentă, pe continentul european există circa 10.000 exemplare de urs carpatin. Dintre acestea, 7.000 de exemplare există azi în România, diferența fiind în țări precum Ucraina, Slovacia, Croația și în alte țări, printre care și cele din nordul Europei.

– Cine face azi politica ursului la noi în țară?

– Ministerul Mediului, desigur. Însă, din punctul nostru de vedere, nu o face așa cum ar trebui. Și atunci o cam fac câteva organizații nonguvernamentale – non-profit, bine organizate, cu susținere financiară, o parte cu fonduri din surse europene, o parte cu fonduri guvernamentale. Acestea fac tot felul de studii și programe, greu de apreciat de către noi și nu numai. Potrivit unor informații, în ultimii doi ani au fost cheltuite fonduri importante, cca 62 milioane de euro, care ar fi trebuit să se vadă în starea de azi a faunei din țara noastră, mai ales în domeniul animalelor ocrotite de lege, așa cum ar fi și ursul carpatin, lupul și altele.

Am fost recent la o reuniune de gen la Brașov și am aflat de la participanți – primari de comune și orașe din Transilvania – despre prezența în localități a ursului carpatin, despre atacul acestuia asupra oamenilor și gospodăriilor cetățenilor, despre pagube mari, despre neputința și inacțiunea administrațiilor locale. S-a ajuns până acolo ca ursul carpatin să fie surprins, chiar și ziua, în amiaza mare, pe străzile unor sate și orașe, creând probleme oamenilor și îndeosebi copiilor de școală.

– De ce credeți că s-a ajuns aici? Și în Prahova au fost semnalate recent asemenea situații, chiar și de presa locală.

– Pentru că fie nu există interes din partea autorităților, fie a organismelor în domeniu, chestiunea nefiind tratată cu răspunderea necesară. Dacă discutăm despre fauna din Delta Dunării, de exemplu, acolo unde de mai mulți ani a fost interzisă vânătoarea ursului, a porcilor mistreți, a șacalilor și a altor specii vulnerabile, ei bine, această măsură a generat, aici și în zonele adiacente, pesta porcină africană, cu care ne confruntăm și acum în țară. În vreme ce aceste organizații nonguver­namentale amintite au cheltuit mulți bani pentru studii și programe pentru faună, nu vin și pe la noi pentru a participa împreună la evaluarea speciilor, să vadă situația din teren. Aceștia, ca de altfel și factorii în domeniu, nu contribuie la susținerea financiară a acțiunilor noastre și nici nu participă la despăgubirea cetățenilor păgubiți de urs, de lup. Astfel, s-a ajuns la o creștere necontrolată a ursului carpatin, de la 2.500 la peste 5.000, iar acum se înregistrează la peste 7.000 de exemplare. Deci, o creștere excesivă a numărului de exemplare și asta nu este bine. De aici poate și situația actuală. Iată că, dacă până acum câțiva ani o ursoaică avea 1-2 pui, acum are până la 4-5 pui. Mai mult, din lipsa de grijă a administrațiilor locale, ghenele de gunoi nu sunt securizate, chiar dacă în unele țări europene au fost introduse ghene speciale pentru ca ursul să nu aibă acces la acestea ori ghenele să fie „vizitate cu ușurință“ de către urși. În același timp, mai este și o altă problemă și anume prinderea urșilor care atacă repetat oamenii și gospodăriile lor.

– Adică?

– Atunci când ursul atacă, acesta este tranchilizat, prins și dus în altă parte. Se fac astfel cheltuieli mari, însă fără efect. Ursul atacă din nou, iarăși este prins și dus din acel loc. În alte țări europene, ursul care atacă este pur și simplu împușcat și gata. Până recent, operația aceasta o făceam noi, asociațiile de vânătoare, acum o fac unitățile specializate ale jandarmilor…

– Ce se întâmplă cu acele cote de recoltă, acordate altădată de către Ministerul Mediului?

– De doi ani s-a renunțat la această măsură, cotele de recoltă nu se mai acordă, iar efectele acestei măsuri le cunoașteți.

– Atunci, cum se rezolvă problema despăgubirilor provocate de urși?

– Practic vorbind, acestea nu se mai acordă de stat. Dacă omul este atacat de urs sau provoacă pagube în gospodăria sa, acesta nu primește nimic. Însă dacă omul se luptă cu ursul și animalul este răpus, atunci omul poate fi chiar și amendat cu o sumă mare, de peste 40.000 euro! Cam asta este situația. Oare este bine?

Ne-am gândit să cerem și noi, asociațiile de vânătoare, despăgubiri pentru pierderile mari provocate la cerbi și căprioare, să obligăm statul să intervină într-un fel sau altul. Poate vom sesiza situația de la noi, chiar și Consiliul Internațional de vânătoare. Ceva trebuie făcut! Urgent!

Cristea BOCIOACĂ

  • Publicat în Mediu

Domeniul Stejari, ascunzătoarea oamenilor stresați și a pasionaților de vânătoare

A făcut afaceri bune în construcții, a strâns bani și a reușit să investească într-un domeniu cu mai mult suflet. Stresul, mediul competitiv din domeniul construcțiilor l-au împins pe Cristian Căpușan spre natură. Deși tânăr, acesta a decis să se retragă împreună cu familia într-o zonă izolată, la marginea satului Urca din comuna Viișoara, județul Cluj, pentru a se dedica agroturismului. A ridicat aici o cabană, 11 căsuțe de vacanță, o terasă generoasă cu piscină și, mai nou, a populat 20 ha cu 60 de cerbi lopătari și cerbi carpatini. Tot ce a făcut și urmează să mai facă va transforma acest loc într-un domeniu de vis.

vanatoare piscina c

Zona izolată de civilizație, fără semnal pentru telefoanele mobile, înconjurată doar de natură, reprezintă motivul pentru care nume importante din sport, dar și din lumea artistică s-au ascuns aici de ochii lumii, doar pentru a se bucura de liniște. Pasionat de vânătoare și reprezentant al Asociației Stejarii, Cristian Căpușan a creat aici mai mult decât o pensiune. A investit într-o zonă extinsă pe mii de hectare pentru a crea un areal atrăgător nu doar pentru oameni, ci mai ales pentru animalele din fauna locală. În acest moment nu vorbim despre un loc în care vii pentru lux, pentru facilități, ci de un loc în care chiar te simți îmbrățișat de natură.

vanatoare 20180809 193358

Cât vezi cu ochii doar vegetație, dealuri molcome cu pășuni, terenuri cultivate cu cereale, special pentru a asigura hrana animalelor și chiar o pădure de salcâm creată tot de familia Căpușan, care va adăposti aici, în viitor, o fazanerie. Dacă vreți cifre, gândiți-vă la o locație întinsă pe 60 de hectare și la un domeniu de vânătoare pe alte 9.000 ha. Pentru acest fond cinegetic proprietarul a organizat o adevărată fermă cu cerbi.

Spre seară i-am văzut coborând de pe dealuri în zona amenajată pentru hrană. Am avut ocazia să-i privesc îndelung, de aproape, minute în șir, dând fericiți din codițe, și nu aș mai fi plecat. Într-o liniște deplină m-am bucurat de un moment magic în care se auzeau doar sunetele scoase de iezii și căprioarele care mai strănutau din când în când, în graba lor de a mânca făina de cereale pregătită de îngrijitor.

„Avem 45 de femele, 5 masculi și în jur de 30 de iezi. O parte dintre ei vor fi lăsați în fondul de vânătoare, iar în timp alții vor fi sacrificați pentru restaurantul pensiunii unde se pregătesc tot felul de bucate din vânat. Până la sfârșitul anului vom avea gata și fazaneria“, îmi spunea Cristian Căpușan.

vanatoare 20180809 190851

Pentru cei dornici să exploreze locuri noi și să se conecteze direct cu natura de pe aceste meleaguri am aflat că, pe lângă cabana cu 3 camere și cele 11 căsuțe de vacanță, se va ridica în acest an o pensiune cu 33 de camere, piscină și SPA, toate pentru a întregi confortul turiștilor și al vânătorilor veniți aici. Păstrând discreția oaspeților, nu vom spune cine a trecut pragul acestui local, dar am aflat că vedete ale fotbalului internațional, actori cunoscuți, oameni de afaceri din Italia, Spania, Austria, Franța, simpli turiști sau chiar elita vânătorilor din România s-au simțit foarte bine petrecând câteva zile pe domeniul Stejari. Salonul imens, plin de trofee, a găzduit în cei 4 ani de când există această locație tot felul de evenimente, de la nunți, botezuri și petreceri private până la renumitul bal anual al vânătorilor, iar meniul (supă de fazan sau mistreț, preparate din carne de căprior) ar suna apetisant chiar și pentru cel mai mofturos bucătar. Succesul este asigurat doar de promovarea făcută de oamenii de afaceri pasionați de vânătoare și mulțumiți de ceea ce au găsit aici.

vanatoare 20180809 185424

Și dacă tot ceea ce am enumerat până acum nu era suficient, mai adaug faptul că neobositul om de afaceri și-a propus ca în toamna aceasta să aducă la Urca primii zimbri. „Vrem să facem aici ceva ce nu există în zonă. Am plătit deja zimbrii, când va fi gata țarcul îi aducem. Animalele vor veni din Polonia pentru că acolo am găsit exemplare tinere și o variantă mai ieftină. Avem deja 20 ha de lucernă și 30 ha cu porumb pregătite pentru ei.“

Așadar, un alt motiv de atracție care se adaugă la motivele de distracție: piscina, tiroliana de 300 m, vânătoarea, plimbările prin împrejurimi și vizitele la Salina Turda sau Cheile Turzii.

Patricia Alexandra Pop

  • Publicat în Turism

Rolul vânǎtorilor în controlul și prevenirea pestei porcine africane

Creşterea porcinelor este o activitate de tradiţie importantă, românii fiind mari consumatori de carne de porc, fapt ce o defineşte ca o afacere rentabilă, porcul furnizând 48-50% din totalul producţiei de carne, precum şi alte produse care sunt foarte valoroase cum ar fi grăsimea, pielea, părul, gunoiul de grajd.

Carnea de porc în stare naturală este săracă în clorură de sodiu şi are un conţinut bogat de proteine. Aceasta reprezintă, de asemenea, o sursă bună de vitamine şi minerale, necesare unui organism sănătos: fier, magneziu, fosfor, potasiu şi zinc, precum şi o serie de vitamine din grupa B, cum ar fi vitamina B6, B12, acid nicotinic, tiamina, riboflavina, De asemenea conţine grăsimi, esenţiale metabolismului, dintre care saturate circa 50%, nesaturate 45% şi polisaturate 5%.

Rentabilitatea creşterii acestei specii este condiţionată în primul rând de modul în care crescătorii de animale respectă condiţiile de bunăstare (adăpostire, furajare, adăpare, microclimat, exploatare), normele de protecţie sanitară veterinară, respectiv asigurarea statusului de sănătate, precum şi legislaţia privind mișcarea și comercializarea porcinelor vii şi a produselor rezultate în urma sacrificării.

Situația actuală din țara noastră privind evoluția pestei porcine africane care evoluează în 227 de localități din 13 județe, cu un număr de 927 de focare la porcul domestic și 62 de cazuri la mistreți, impune factorilor implicați implementarea și respectarea cu strictețe și responsabilitate a măsurilor stabilite prin programul național de prevenire și combatere a acestei epizootii.

Populația trebuie să rețină că pesta porcină africană este o boală infecțioasǎ devastatoare, de obicei mortală, a porcilor și a mistreților, pentru care nu există vaccin. De menţionat că boala nu se transmite de la animale la om, deci nu afectează sănătatea omului.

Consecințele bolii afectează:

  • exploatațiile cu porcine prin mortalitatea ridicată, aproape de 100%, intervenită într-un timp extrem de scurt;
  • pierderile economice pentru agricultori sunt agravate de întreruperea comerțului intern și internațional cu animale, carne și produse din carne;
  • din cauza bolii, populațiile de mistreți pot să scadă în mod semnificativ sau chiar să dispară;
  • colectarea carcaselor și a trofeelor de mistreți pentru valorificare poate fi restricționatǎ sau chiar interzisǎ în unele zone infectate.

Virusul se poate transmite prin contactul animalelor bolnave cu cele sănătoase, în mod direct, dar se poate transmite şi indirect prin: 

  • diferiţi vectori, cum sunt carnasierele domestice şi sălbatice, păsări sălbatice;
  • animale care au trecut prin boală şi rămân purtătoare de virus;
  • prin sânge, ţesuturi, secreţii şi excreţii de la animalele bolnave sau moarte;
  • vectori biologici (căpuşe din anumite specii (Ornithodorus erraticus) care au parazitat anterior porcii bolnavi);
  • vectori infectaţi ca: vehicule, haine, adăposturi în care a evoluat boala;
  • hrănirea animalelor cu carne sau cu produse din carne provenind de la animale infectate (de exemplu cârnați sau carne nepregatită) sau resturi care conțin carne infectată (deșeuri de bucătărie, furaje, inclusiv organe comestibile).
  • circulaţia în habitatul natural al vânătorilor, paznicilor de vânătoare, al pădurarilor şi al altor persoane;

Autoritățile U.E și naționale din țările afectate adoptă o gamă largă de măsuri pentru combaterea și eradicarea bolii, însă o cooperare mai bună cu crescătorii de animale, cu asociațiile acestora, precum și cu vânătorii și cu proprietarii fondurilor de vânătoare este extrem de importantă, vitală chiar.

Faptul că un rezervor important de virus se poate identifica în mediul natural, respectiv în populaţia de mistreţi, iar datorită migraţiei mistreţilor în căutarea unor condiţii de mediu favorabile, pesta porcină africană poate constitui, în continuare, o ameninţare de răspândire în efectivele de porcine din ţara noastră.

În context, pentru prevenirea și reducerea răspândirii pestei porcine africane un rol important îl au vânătorii, care au obligația:

  • să monitorizeze permanent statusul sănătații animalelor sălbatice cu rol cheie în protejarea sănătății animalelor, inclusiv a animalelor domestice;
  • să contribuie la reducerea treptată a densității mistreților în zonele care nu au fost încă afectate de boală, inclusiv prin vânarea țintită a femelelor adulte și sub-adulte;
  • să colaboreze cu autoritatea competentă în constatarea și raportarea carcaselor de mistreți vânați;
  • să eviscereze mistrețul sălbatic împușcat, în zona de vânătoare și pe terenul destinat pentru echipare;
  • să curețe și să dezinfecteze echipamentul, îmbrăcămintea, vehiculul și trofeele la fața locului și întotdeauna înainte de a părăsi zona de vânătoare;
  • identificarea carcaselor, a situaţiei sanitare a mistreţilor depozitaţi, ţinerea la zi a documentelor oficiale, modul de valorificare a carcaselor, la centrul de colectare a vânatului sălbatic;
  • solicitarea medicului veterinar în situația identificării de mistreți bolnavi sau morți, prelevarea și afluirea de probe de la mistreţii împuşcaţi sau găsiţi morţi, pentru supravegherea bolii prin teste de laborator;
  • asigurarea ecarisării teritoriului în fondurile de vânătoare, conform prevederilor legislaţiei în domeniu.

Împlementarea măsurilor de prevenire a pestei porcine africane, în general şi cu atenţia cuvenită pentru mistreţi, constituie o prioritate în activitatea personalului din reţeaua sanitară veterinară, dar şi pentru personalul angajat din alte autorităţi judeţene şi locale, cu o atenţionare specială pentru fermieri, vânători şi pentru proprietarii fondurilor de vânătoare.      

 Dr. Penţea Ioan Viorel – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Timișoara - Festivalul Vânătorilor

Ediția a IX-a a Festivalului Vânătorilor din Timiș a avut loc în luna iulie a.c. și a strâns la un loc cele 4 filiale ale AJVPS Timiș (Timișoara, Lugoj, Făget și Sânnicolau Mare), plus invitați din Ungaria – Camera de Vânătoare de la Csongrad și din Provincia Voivodina – Serbia cu 3 grupe, fiind un regal vânătoresc atât pentru organizatori, cât mai ales pentru invitați. Cu această ocazie președintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Timiș, Cornel Lera, ne-a acordat un interviu în exclusivitate.

– Domnule Lera, ce ne puteți spune despre vânat și vânătoare?

– Principalul lucru este că vrem să continuăm tradiția de a le readuce la cunoștință membrilor și simpatizanților noștri ce în­seamnă vânătoarea fiindcă lumea de obicei percepe vânătorii ca pe niște oameni răi care împușcă. Nu, nu e așa! Oamenii nu trebuie să uite că de cele mai multe ori, când sunt ierni grele, inundații ori alte probleme, noi am fost primii care am intervenit cu asigurarea hranei, cu primele măsuri care se impun în funcție de situația dată.

– Câți membri aveți în asociație și cam câte sunt femei?

– La ora actuală, AJVPS Timiș are aproximativ 1.200 de vânători, dar pe lângă vânători avem și 7.000 de pescari. Spre surprinderea mea, avem și 27 de vânătorițe și vreau să vă spun că cele mai multe sunt absolvente de studii superioare.

vanatoare d

– Care este cel mai bătrân vânător din cadrul asociației? Dar cel mai tânăr?

– Nu a putut fi prezent la manifestare, dar cel mai bătrân este domnul Laichici din Buziaș, în vârstă de 92 de ani, iar cei mai tineri au 19 ani și avem din aceștia destui. Nu mai este ce-a fost înainte, când aveam în jur de 500 de candidați. Anul trecut am avut 65 de candidați. E păcat că se pierde încet, încet tradiția. Vânătoarea, prin acțiunea ei, înseamnă mișcare, leagă prieteni etc. Academicianul Vintilă spunea într-un articol că „...vânătoarea, dacă nu era, trebuia să o creăm, era nevoie!“

– Vânat se mai găsește?

– Putem spune că avem vânat destul de mult, iar vânătorii AJVPS Timiș se bucură de aproape toate speciile de vânat. Avem căpriori, mistreți, fazani, iepuri, prepelițe, rațe, iar dacă urcăm spre zona montană, avem chiar și urși și râși Avem lupte cu vulpile și șacalii fiindcă sunt dăunători care fac pagube foarte mari în rândul vânatului, dar și cu cei care fac culturile agricole pentru că nu întotdeauna administrează combaterea așa cum trebuie; mai avem probleme cu câinii hoinari și cu ciobanii. Ne luptăm, însă e foarte greu. Dar vreau să vă spun că asociația noastră merge foarte bine în raport cu ce se întâmplă în țară. Probabil și faptul că suntem mai aproape de Vest ne-a dat posibilitatea să gândim altfel, iar întâlnirile acestea cu cei din Ungaria, Serbia din Austria, ne-au dat ocazia să învățăm multe lucruri.

– Dintre păsările mici, ce se poate vâna?

– Prepelița e una dintre speciile preferate de vânători, bineînțeles fazanul, care e un vânat preferat și gustat de majoritatea vânătorilor și nu numai. Se mai găsesc și rațe, sturzi, avem cam tot ce ne trebuie și nu numai deoarece avem pentru noi, dar suntem căutați și de alții. Organizăm partide de vânătoare contra cost cu vânătorii străini care ne ajută la gospodărirea fondului și trebuie să știe toată lumea că noi ne ocupăm de autogospodărire, nu primim de la nimeni, din contră, pentru cele 30 de fonduri de vânătoare pe care le gospodărim, AJVPS Timiș plătește 78.000 de euro/an chirie plus alte cheltuieli. Lucrând din 1982 doar în vânătoare și având funcții de răspundere îmi pare foarte rău că vânatul și peștele reprezintă bunuri naționale și nimeni nu are grijă de ele. Noi nu primim subvenții cum primesc fermierii, din contră trebuie să plătim chirii, să facem totul pentru a menține efectivele optime. Dacă acestea nu există nu putem primi plan de recoltă și atunci acțiunea noastră e zadarnică. Mă bucur că prin acțiunile noastre am reușit să aducem lângă noi și pescarii, 7.000 la număr. Prin contracte avem toate apele din județul Timiș, de apele mari e vorba, cum ar fi – Timiș, Bega, Mureș, Aranca, Bârzava, plus afluenții lor.

Text și foto: Clement Lupu

Paznic de vânătoare împușcat de braconieri în județul Arad

Sorin J., paznic de vânătoare în cadrul Ocolului Silvic Gurahonț, din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, a fost împușcat joi seara de mai mulți braconieri pe raza satului Iacobini din comuna Brazii, județul Arad.

Paznicul de vânătoare se afla într-o acțiune de depistare a braconierilor din zonă. Aceștia au tras mai multe focuri de armă când Sorin J. se afla în autovehicul și apoi, deliberat, asupra acestuia după ce a părăsit autovehiculul.

Braconierii au folosit muniție de tip ”poșuri”, cartușe interzise a se folosi în vânătoare.

Angajatul Direcției Silvice Arad era singur în momentul în care a fost împușcat și, în lipsa semnalului serviciilor de telefonie mobilă, s-a deplasat pe jos aproximativ un kilometru, până la cel mai apropiat canton silvic, unde a fost apelat serviciul de urgență 112.

Paznicul a suferit răni grave în zona toracelui și abdomenului, inclusiv la plămâni, fiind nevoie sa fie transferat la Spitalul Clinic de Urgență Timișoara, unde a fost stabilizat de medici.

Procurorii și polițiștii au demarat ancheta în acest caz, din primele informații două persoane, presupușii agresori, fiind reținuți preventiv.

Reamintim că numai de la începutul anului, nouă angajați ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au fost agresați, patru din ei necesitând îngrijiri medicale, iar în ultimii nouă ani s-au înregistrat alte 268 de cazuri de agresiuni asupra personalului silvic al Romsilva.

Sursa - ROMSILVA

  • Publicat în Social

Vânătoarea, un spectacol în care natura se lasă învinsă

Se spune despre om că ar fi cel mai periculos vânător al Terrei. Și-a perfecționat permanent armele de vânătoare, întâi împins de nevoia de a se hrăni, iar mai apoi doar pentru a face parte dintr-un spectacol. Necesitatea s-a transformat în pasiune, iar vânătoarea a continuat să facă parte din dualitatea omului modern. Adulată de unii, contestată de alții, această activitate are încă mulți adepți. „Astăzi vânătorul modern are misiunea, spre deosebire de cel de altădată, de a menține cu arma echilibrul agro-silvo-cinegetic, sănătatea și vigoarea vânatului“, spune Neculai Șelaru. În calitate de președinte al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, instituția la care sunt afiliați 90% dintre vânători şi care gestionează două treimi din fondurile cinegetice ale ţării, a răspuns câtorva întrebări legate de vânătoarea în țara noastră.

România, rezervaţia de mari prădători a Europei

De-a lungul timpului, această activitate tradițională a rămas printre preocupările omului. În istoria vânătorii din România, prima formă de asociere a vânătorilor este consemnată în 1870, la Bucureşti. În Europa de peste 50-60 de ani există conceptul de vânătoare durabilă (înainte aceasta se baza mai mult pe principii comerciale). Asta presupune vânarea raţională, respectând cotele de vânătoare stabilite de Ministerul Mediului). Astfel, înmulţirea efectivelor este permisă până la anumite limite astfel încât să nu producă prejudicii silviculturii, agriculturii sau şeptelurilor de animale.

Vânătorul modern are așadar misiunea de a menţine cu arma echilibrul agro-silvo-cinegetic, dar şi vigoarea şi sănătatea vânatului. În prezent există 2.200 de fonduri de vânătoare (unităţi de gestionare cinegetică) pe tot teritoriul ţării. La câmpie un fond de vânătoare trebuie să aibă minimum 5.000 ha, la deal 7.500 ha, iar la munte 10.000 ha. Există însă şi fonduri de vânătoare întinse pe 20.000 de hectare. România este un paradis al biodiversității, spune dl Șelaru, însă lucrurile se schimbă când vorbim despre numărul efectivelor. Potrivit domniei sale, în momentul de faţă efectivele de specii plantivore sunt menținute la o limită redusă de către carnivorele mari. Potrivit datelor statistice, avem cea mai mare densitate de urşi, lupi, râşi şi pisici sălbatice din Europa, specii ocrotite prin convenţii internaţionale şi Directiva Habitate. România este așadar rezervaţia de mari prădători a Europei.

Ce ar fi dacă vânătorii pun arma-n cui

Neculai Șelaru spune că în momentul de faţă vorbim despre o restricţionare uneori exagerată a vânătorii în România. Un exemplu menționat a fost cel al Parcurilor Naţionale care, spune președintele AGVPS, sunt protejate mai strict decât în alte state europene, unde în astfel de arii este agreată vânătoarea. Și completează domnia sa: „Fără intervenția vânătorilor s-ar putea crea bulversări ecologice.“ Pentru a justifica această afirmație dl Șelaru a dat exemplul Deltei Dunării, unde vânătoarea a fost interzisă. Efectele se văd astăzi prin creşterea masivă a populaţiilor de şacali care, dacă vara au hrană la discreţie, iarna caută hrană în gospodăriile oamenilor.

Mistreţii s-au înmulţit de asemenea foarte mult şi chiar şi fazanul a devenit aproape o specie invazivă. Acesta are obiceiul de a ciuguli tot felul de specii protejate de şopârliţe endemice aflate la soare pe grinduri. Într-un final, spune el, s-a ajuns la concluzia că trebuie uneori intervenit cu arma. De altfel s-a și găsit o portiţă prin lege. La cererea administraţiei rezervaţiei, cu acordul Consiliului Știinţific, se poate vâna și în Delta Dunării. „Dacă vânătorii ar pune arma în cui echilibrul agro-silvo-cinegetic ar dispărea. Atunci ar trebui angajaţi specialişti, retribuiţi de stat, care să facă munca vânătorilor. Extremele nu sunt bune indiferent că vorbim despre o protecţie exagerată sau de o vânarea excesivă. Trebuie permanent, prin cotele de recoltă aprobate, găsită o cale de mijloc.“

Cum se stabilesc cotele de vânătoare

Prin cotele de recoltă se urmăreşte menţinerea echilibrului între carnivorele mari şi mici şi speciile plantivore şi omnivore. Definiția cotei de vânătoare este vânarea surplusului de animale faţă de numărul optim care se stabileşte în funcţie de nişte date de referinţă. Primăvara se face o evaluare, prin metode specifice diverselor categorii de vânat (urme lăsate pe zăpadă în cazul vânatului mare şi pieţe de probă în cazul vânatului mic), când se estimează numărul animalelor care au trecut peste iarnă. Acestea sunt considerate stocul de reproducţie. La vânatul sedentar se face o recenzare a tuturor speciilor, dar este dificil să se facă estimări şi în cazul vânatului migrator.

Evaluările se fac de către asociaţiile de vânătoare, care trimit apoi estimările la Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi Cinegetic. De acolo pleacă mai departe spre Ministerul Mediului, unde sunt centralizate toate datele. Această estimare se face de aproximativ 60 de ani; există o dinamică de care se ţine cont, de aceea an de an efectivele trebuie găsite în anumite limite.

Preşedintele Asociaţiei Vânătorilor spune că aceste cote de recoltă se dau cu mare precauţie şi se suplimentează în cazul speciilor păgubitoare, cum este mistreţul, atunci când efectivele sunt încă mari. La urs, spre exemplu, cota s-a menținut la 350 de exemplare, dar este posibil ca aceasta să crească pentru că și numărul exemplarelor s-a mărit. Practic, totul depinde de această evaluare a efectivelor şi de stabilirea unor cote de recoltare raţionale, iar în România, spune dl Şelaru, vânătorii au reuşit până acum să păstreze un echilibru în natură. De cealaltă parte a baricadei sunt activiștii pentru natură care susţin că efectivele de animale sunt uneori premeditat mărite pentru a putea acorda cote mai mari. Neculai Șelaru precizează că aceste exagerări pot fi cu uşurinţă descoperite analizând istoria fondurilor cinegetice şi dinamica lor.

Laţul, criminalul „mut“

Niciodată România nu a avut atât de mulţi vânători ca acum. În 1990 avea 38.000 de vânători, în 1996 avea 56.000, iar acum are peste 70.000 de vânători. Este o situație care îngrijorează și care își are originea în relaxarea rigorilor privind obținerea actelor care atestă statutul de vânător.

În opinia dlui Șelaru, cerinţele testelor la care sunt supuşi astăzi potențialii vânătorii sunt mult mai puțin exigente, se fac într-un mod discreţionar şi, din acest punct de vedere, statul s-a dovedit un administrator slab. Cert este că numărul vânătorilor nu poate fi crescut la nesfârşit deoarece condiţiile de biotop pentru vânat sunt mai slab productive decât în 1990. Un alt fenomen care a luat amploare după 1990 este braconajul. Această activitate, în afara legilor statului și legilor nescrise ale vânătorii, este practicată și de unii deținători de arme legale. Însă nu este suficient să ai o armă pentru a putea vâna în legalitate, ci trebuie să ai permis de port-armă, permis și autorizaţie de vânătoare şi asigurare de accidente.

În momentul de faţă există, potrivit estimărilor, aproximativ 20.000 de deţinători de arme legale care nu sunt afiliaţi niciunei asociaţii de vânătoare, care nu au autorizaţie de vânătoare, dar care este posibil să vâneze în afara legii.

Și totuși ponderea celor care braconează fără a fi vânători este mai mare. Unii, împinși poate de neajunsuri, s-au perfecționat în a bracona prin modalități condamnate chiar și de vânători. Cea mai întâlnită formă de braconaj în momentul de faţă este cea cu laţul, o metodă „mută“, foarte greu de depistat şi de probat. Urmează apoi braconajul cu ogari şi cel cu arme clandestine.

În opinia președintelui Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, pericolele care amenință comoara faunistică sunt fragmentarea habitatelor, pătrunderea omului în cele mai liniştite locuri, exploatarea iraţională a pădurilor, păşunatul abuziv în păduri, mecanizarea și chimizarea agriculturii. Sunt fenomene pe care nu le putem contesta şi care au determinat o degradare a biotopului.

Laura ZMARANDA

Fauna sălbatică din România, victimă a unui sistem corupt

Legal sau ilegal, fauna sălbatică a ţării noastre cade secerată sub tirul gloanţelor. Unele specii, dispărute demult în alte regiuni ale Europei, se află astăzi pe marginea prăpastiei. Bogăţia faunistică pe care o avem este prăduită, dar nu este „grav“ atâta vreme cât râurile de sânge al animalelor sălbatice aduc în aval şi munţi de bani. Sumele frumoase plătite pentru masacrarea lor este principalul motiv pentru care numărul efectivelor este „umflat“. Este o crimă cu premeditare asupra faunei sălbatice, susţin specialiştii în conservare. Oficial, România nu are o problemă cu vânătoarea excesivă sau cu braconajul pentru că „lupul pus paznic la oi“ are grijă ca fenomenul să fie minimalizat. Peter Lengyel, biolog, expert în conservarea biodiversităţii, ne-a confirmat această teorie. În faţa realităţii dure, mulţi vor închide ochii, unii vor fi furioşi că au fost deconspiraţi, alţii poate vor lua măsuri. Noi facem parte din categoria celor care vor continua să spună adevărul. „Glonţul de argint“ a fost lansat.

Mafia vânătorească dictează legea în Parlament

– Avem o ţară privilegiată prin biodiversitatea pe care o adăposteşte. Cât de reale sunt datele statistice privind fauna sălbatică?

– Biodiversitatea de la noi este încă una foarte valoroasă din punct de vedere ecologic, existând specii care au fost demult exterminate în alte ţări europene şi aici ne putem referi mai ales la carnivorele mari (urs, lup, râs).

În privinţa populaţiilor de animale sălbatice vânate, credibilitatea datelor oficiale este foarte redusă din moment ce evaluările efectivelor sunt făcute preponderent de oamenii implicaţi în vânătoare. Numărarea lor este oricum foarte dificilă în contextul reliefului Carpaţilor, dar, în momentul în care evaluatorii sunt vânătorii care doresc să obţină „cote de recoltare“ cât mai mari, sistemul, evident, nu prezintă credibilitate. În România multe dintre speciile „protejate“ sunt ucise din plăcere de către vânători, la modul legal. Mafia vânătorească este cea care dictează legile în Parlament.

– Este un avantaj sau o problemă pentru România interesul pe care îl stârneşte fauna sălbatică vânătorilor străini?

– Din Vest ajung aici tot felul de vânători cu intenţii sângeroase. Dacă au bani să plătească dreptul de a ucide un urs, acesta este executat de la mică distanţă, în general fiind momit la hoit, în imediata vecinătate a unui ascunziş. „Criminalul în serie“ numit vânător german se ascunde brav în acel foişor şi aşteaptă ca la mâncare să apară animalul sălbatic protejat, deja obişnuit cu mirosul oamenilor de la care primeşte mâncare.

Caprele negre, protejate şi ele pe hârtie, sunt, de asemenea, o ţintă. Şi vânătorii italieni vin în România să ucidă păsărele, mai ales. Camioane frigorifice cu zeci de mii de exemplare, multe specii protejate, pleacă înspre Italia. Aşadar, realitatea arată că, pe lângă braconierii autohtoni, vânătorii străini, care în ţările lor au exterminat deja multe specii, contribuie cu sârg la masacrarea animalelor sălbatice din ţara noastră.

Caprele negre, pe muchie de prăpastie

– Este braconajul o „industrie“?

– Există unele forme de braconaj, mă refer la cel piscicol din Delta Dunării şi din Dunăre, care încă mai are în unele locuri un caracter industrial. Populaţiile celor mai multe specii de interes vânătoresc au fost atât de dramatic reduse, încât în zilele noastre braconierii şi vânătorii pradă ultimele mici grupuri de indivizi. Situaţia caprelor negre, cam peste tot în zonele înalte ale Carpaţilor, unde ele erau bine reprezentate, azi este pe muchie de prăpastie, iar cerbii au fost aproape exterminaţi din pădurile noastre. Mare parte a caprelor negre din Munţii Rodnei au fost braconate pentru a ajunge pe mesele ţăranilor, în special cu ocazia nunţilor.

– Înţeleg că nu există date statistice privind acest fenomen.

– Datele statistice oficiale, apărute la nivelul unei ţări, sunt produse de structuri statale. Iar la noi acestea sunt contaminate de interese mafiote pe diferite planuri. Din când în când se fac publice date despre braconaj, dar acestea sunt cazuri izolate. În general luat, braconajul este un tip de criminalitate practicată şi de vânători cu acte în regulă. Grupurile de braconieri sau de vânători includ şi numeroase persoane din structurile statale, poliţie, procuratură, justiţie, oameni politici care „au spatele asigurat“. În Maramureş, spre exemplu, braconajul este dramatic prin efectele lui. În Parcul Naţional Munţii Rodnei – Rezervaţie a Biosferei – exista pe la nivelul anului 1990 un efectiv de capre negre de circa 600 exemplare. Acestea au fost braconate masiv, astfel încât la un moment dat mai erau circa 30, ceea ce înseamnă că a mai rămas 5% din efectiv. Restul de 95% au fost omorâte… în aria protejată. Pentru a ne face o impresie mai realistă asupra situaţiei lor în aceşti munţi, trebuie să ne amintim că ele au mai fost exterminate anterior. Apoi, prin eforturile statului comunist, efectivele de capre negre au fost refăcute. Tot în Maramureş, în Munţii Igniş, în urmă cu 2-4 decenii erau, potrivit biologului muzeograf József Béres, aproximativ 400 de cerbi. Uneori se puteau vedea şi 80 de exemplare într-un loc. Acum foarte rar mai vezi câte un exemplar prin această zonă pentru că au fost împuşcaţi la grămadă şi aduşi jos în remorci de tractor.

Masacrul animalelor sălbatice, o „distracţie“ după afaceri

– Putem face un profil psihologic al braconierului?

– Evident, există două mari categorii de braconieri. Deşi sunt foarte mulţi oameni săraci în mediul rural, puţini sunt cei care braconează. Braconierii săraci pun capcane, laţuri pentru iepuri sau căprioare, iar animalele prinse sunt mâncate. O cu totul altă situaţie este cu escrocii proaspăt îmbogăţiţi. După şedinţele de consiliu local sau judeţean, după încheierea afacerilor din Parlament, şmecheraşii plini de bani din mafiile locale, aceşti criminali ai faunei sălbatice, ies să se distreze. Nu se feresc de nimic pentru că ştiu că pot să controleze cam totul. E suficient să sune unde trebuie. Au putere financiară, politică, legături cu oameni puşi spre vârfurile unor structuri de control.

Bună parte dintre aceşti braconieri sunt vânători cu acte în regulă, au arme puternice, carabine cu lunetă din faţa cărora nu scapă nimic. Aceştia nu se rezumă la a împuşca în sezonul de vânătoare câte un exemplar pentru care se obţine autorizaţie, ci ies la „distracţie“ când le pofteşte inima. Împuşcă orice animal din plăcerea de a ucide, orice mişcă este o ţintă perfectă.

Acest tip de braconier, fără prea mare reţinere, este în stare să te împuşte şi pe tine şi nimeni nu va şti ce s-a întâmplat. Povestea odată un paznic al rezervaţiei din Munţii Rodnei cum, la o întâlnire cu nişte braconieri, i s-a zis că, dacă vrea să ajungă acasă pe picioarele lui, poate pleca acum. Aceeaşi alegere o ai de făcut şi atunci când te legi de un grup de braconieri care are de partea lui poliţişti şi procurori, judecători, oameni plini de bani şi de influenţă politică. A fost o situaţie în care unul dintre vehiculele înregistrate pe o autoritate publică locală era utilizat frecvent de către braconieri. În acest context nu există nicio şansă să poţi face ceva relevant pentru a bloca braconajul. Organele statului nu doar că nu au cum să se opună fenomenului ci, mai mult decât atât, multe persoane din aceste structuri sunt chiar ele parte a problemei, oameni implicaţi în grupuri de braconieri. Prin anii 1990, cel care era şeful Corpului de Pază şi Inspecţie în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a prins în flagrant nişte braconieri, apropiaţi de vânătorul prim-ministru al acelui moment. A fost sunat „de sus“ şi i s-au oferit două variante. În ziua următoare trebuia fie să îşi ceară transferul către o altă structură deltaică, una care se ocupa mai mult cu cercetare şi deloc cu paza zonei, fie să îşi dea demisia. A preferat să fie în cercetare. Omul a ajuns ulterior şi secretar de stat, dar mare diferenţă nu a putut face deoarece nimeni nu se poate împotrivi unei mafii structurate la nivel de stat. De altfel, printre cei care făceau parte din Corpul de Pază şi Inspecţie a Deltei – cea care trebuia să lupte cu braconierii – au existat şi persoane care au dispărut… şi există bănuieli în privinţa cauzelor probabile, pentru că oasele lor au fost înghiţite de uriaşele mlaştini ale acestei zone.

„Îmi aduc aminte de un caz emblematic în Munţii Rodnei când, în timpul unei tabere internaţionale de ecologie, am găsit sub o piatră resturile unei capre negre braconate cu puţin timp înainte. Atunci ne însoţea şi un prieten din Ministerul Mediului. Împreună am fost la Poliţia din Borşa. A avut efect? Zero.“

Potrivit informaţiilor pe care ni le-a furnizat Poliţia Română, Departamentul Muniţii şi Arme, în perioada 01.01.2014-30.04.2015, la nivel naţional au fost efectuate 1.720 de acţiuni pe linie de braconaj cinegetic în cadrul cărora au fost constatate 827 de infracţiuni de braconaj cinegetic. Au fost ridicate în vederea confiscării 430 de arme de foc letale, 23 de arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi 37 de autovehicule. De asemenea, au fost indisponibilizate 8.641 kg carne de vânat, 205 trofee şi 652 de capcane. Au fost aplicate 820 de amenzi contravenţionale la Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic.

Laura ZMARANDA

Mistreţii, din sălbăticia pădurilor în ţarcul microfermelor

Blamat pentru distrugerile însemnate pe care le poate provoca în culturile agricole şi pentru agresivitatea de care poate da dovadă în întâlnirea cu omul, în ultima vreme mistreţul nu mai este atât de dispreţuit. În spatele „reabilitării“ sale stau microfermele de creştere a acestor sălbăticiuni. România are puţini fermieri care s-au încumetat să domesticească mistreţi, dar această activitate ar putea cunoaşte o dezvoltare impresionantă susţinută în primul rând de rentabilitatea crescută. Teoria este confirmată şi de interlocutorul nostru, Gheorghe Aniţoaie, un fost grănicer din satul Tabăra, comuna Bivolari din Iaşi, care după pensionare a trecut la statutul de crescător de mistreţi.

Câştigător detaşat în competiţia cu porcul domestic

Microferma din Bivolari a început să se dezvolte începând cu anul 2007, când dl. Aniţoaie a achiziţionat primii mistreţi. Iniţiativa înfiinţării ei i-a aparţinut fiului său Ciprian, care, inspirat de modelul fermelor de creştere a mistreţilor pe care le-a văzut în periplul său prin Europa, şi-a propus să testeze acest tip de afacere în satul său natal. Astăzi, după opt ani de experienţă în creşterea mistreţilor, cei doi afirmă că, în raport cu cheltuielile, rentabilitatea este una foarte bună şi că nu ar mai da mistreţii pe porcii domestici.

Deloc pretenţioşi, se hrănesc cu urzică verde, lucernă, cartofi, sfeclă furajeră şi doar 30% porumb şi grâu. Atât lucerna cât şi urzicile cosite, uscate şi corect depozitate constituie iarna o sursă de hrană foarte bună. În plus sunt rezistenţi la boli, de aceea nu se fac tratamente. Pe timpul verii, cei 40 de mistreţi ai dlui Aniţoaie stau într-un ţarc construit din materiale rezistente care să facă faţă tentativelor de distrugere ale mistreţilor. Deşi sunt animale rezistente la temperaturi scăzute, pe timpul iernii animalele au un padoc acoperit unde se pot refugia.

Cheltuieli minime, profit considerabil

Carnea de vânat a fost dintotdeauna considerată o delicatesă rezervată în special oamenilor cu un anumit nivel de trai. Primul avantaj pe care îl au mistreţii în faţa porcului crescut în gospodării este calitatea superioară a cărnii sale care are doar un procent mic de colesterol. De aceea preţul kilogramului în viu este dublu faţă de cel al porcului. Un mascul mistreţ poate ajunge la o greutate de 300 kg, iar o femelă la 250 kg.

Aflată încă într-un stadiu incipient, microferma din satul Tabără nu a oferit spre vânzare mistreţi adulţi pentru carne, ci doar godaci. Scroafele nasc de două ori pe an, iar într-un an, din fătări, se obţin aproximativ 23 de pui. De altfel, cel mai bun randament într-o crescătorie de mistreți îl dă vânzarea purceilor. Un exemplar de 5 săptămâni se vinde cu prețul de 100-150 de euro. O scroafă gestantă se vinde cu prețul de 500-800 de euro (dacă este un exemplar mare și frumos). Vierii ajung până la 500-1000 de euro (exemplarele cele mai frumoase).

Dl Ciprian Aniţoaie îi sfătuieşte pe cei care vor să înfiinţeze crescătorii de mistreţi să cumpere animalele doar de la persoanele recunoscute ca fiind crescători şi despre care se pot obţine date de la poliţia și primăria comunei localităţii respective. La cumpărarea mistreţilor se face un contract de vânzare-cumpărare în care vor fi trecute numărul de capete cumpărate și adresa corectă a vânzătorului cu numărul de telefon al acestuia. Acest contract trebuie păstrat deoarece justifică provenienţa animalelor și scutește de eventualele probleme în faţa legii. La alegerea mistreţilor trebuie să fiţi foarte atenţi. Dacă veţi cumpăra purcei cu vârsta până în două luni de zile, aceștia vor fi vărgaţi (vărgat maroniu sau vărgat roșcat). Sub nicio formă nu pot fi negri, roșii sau de alte culori. Dungile purceilor sunt garanţia vârstei acestora.

Planurile de extindere a micro­fermei presupun mărirea efectivului de mistreţi la 100 de exemplare. Primul pas spre dezvoltare va fi făcut prin construirea unui ţarc mai mare, amplasat pe trei hectare de teren împrejmuite de salcâm.

Agenţia pentru Protecţia Mediului din Iași, căreia i s-a adresat pentru înfiinţarea microfermei de mistreţi, a precizat că pentru crescătoria de animale sălbatice nu are nevoie de autorizaţie de funcţionare atât timp cât animalele nu sunt luate din fauna naţională și numărul lor nu va depăși 500 de capete. Ordonanţa 81 din 19 august 2004 privind înfiinţarea crescătoriilor de vânat menţionează că activitatea de creștere a animalelor sălbatice trebuie să fie făcută în afara localităţilor. Dacă vorbim de un număr mic de mistreţi (10-15 capete), pot fi crescuţi și în localităţi.

Fermierul din Bivolari a vândut până acum doar godaci, însă, după ce îşi va mări efectivul, va vinde şi mistreţi pentru carne. Acesta spune că, având 50-60 de exemplare, centrele de procesare a cărnii de vânat sunt interesate să preia marfa chiar din fermă. Speră ca, odată ce îşi va dezvolta ferma, să stabilească astfel de parteneriate.

Laura ZMARANDA

Abonează-te la acest feed RSS