reclama Nusees
update 30 Nov 2022

Piticii fermecați din ținutul de poveste Alberobello

Am răsfoit într-o vreme pagini din Apulia, sudul Italiei; pe coperta de azi stau căciulițele țuguiate ale trullilor din comuna Alberobello, tradus și „copacul frumos“, ce se află în metropolitanul oraș, Bari. Aș zice că am intat în povestea Alba ca Zăpada, în care piticii, vizibil înmulțiți, s-au transformat în chip de piatră și trăiesc acum o altă viață în acest colț de lume.

Prin secolul al XVI-lea, în inima Văii Itria, Contele de Conversano, Andreea Matteo III Acquaviva d’Aragona, a adus din orașul Noci aproximativ patruzeci de familii, aici, în Alberobello, pentru a cultiva pământul și, totodată, pentru a intra în posesia acestuia din urmă. Obligația țăranilor era de a da contelui a zecea parte din recolta obținută. Însă, după anii 1600, a început cu adevărat urbanizarea pădurii, pe vremea contelui Giangirolamo al II-lea; acesta a autorizat construirea de case numai din material calcaros, fără a se utiliza mortar, cu ziduri din piatră uscată, specifice trullilor. Astfel, se evita plata unor impozite către Curtea Regală din Napoli, clădirile fiind considerate șubrede și foarte ușor de demolat.

Rione Monti se află în partea de sud a orașului, iar în această zonă se regăsește cea mai mare concentrație de trulli cu cele mai multe acoperișuri conice. Alături de liniștitul cartier Rione aia Piccola, au devenit Patrimoniu Unesco. Cartierul este străbătut în fiecare an de mii de turiști, porțiunea cu bazarul fiind foarte căutată pentru cumpărături și suveniruri de tot felul.

Ridicat în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Trullo Sovrano a fost treptat casă, capelă, sediu religios. Este cel mai mare trullo din Alberobello, construit pe două etaje, și cu timpul a devenit muzeu. Emblemă a clădirilor autentice din zona Pugliei, am regăsit aici mobilierul de epocă, bucătăria cu un șemineu frumos decorat cu diverse ulcele, micul dormitor cu patul din lemn ce ocupă aproape toată camera; din acest spațiu nu lipsește crucea cu Iisus răstignit de pe albii pereți sau cămășele din in ce atârnă agățate în cui. Etajul era folosit pentru țesătorie și camera de oaspeți, iar pentru a ajunge aici trebuie să urci cele 23 de scări, înălțimea de jos până la cupolă fiind de 14 metri.

Pe dealul de vest, înconjurată de casele mici dimprejurul ei, Parohia Sf. Antonio de Padova e ca un părinte catolic ce stă deasupra piticilor și îi mângâie pe creștet. Cu acoperiș de trullo, are un farmec aparte, cu toate că interiorul nu este foarte complex, ba din contră simplitatea este dată de micile statui cu episoade din viața Sfântului Antonie, arcadele, pomul vieții și ferestruicile ce te însoțesc la fiecare pas.

În cinstea Sfinților Medici Cosma și Damian, patronii orașului, a fost ridicată în anul 1882 o bazilică pe locul unei vechi capele construite în secolul al XII-lea. Despre cei doi frați se știe că au vindecat oamenii de paralizie, orbire, febră, însă nu percepeau nicio taxă, de aici denumirea lor de doctori fără de arginți. Sărbătoarea are loc între zilele 25-28 septembrie. La procesiune vin pe jos locuitori din zone apropiate, iar turiștii pot „gusta“ acest eveniment cu mult drag, de la activitățile culturale, culinare până la impresionantul foc de artificii din noapte. Exteriorul bisericii se remarcă de la distanță prin cele două turnuri clopotnițe și balustrada pe care este amplasată statueta lui Papa Ioan Paul al II-lea în fața unei cruci, iar la interior picturile, obiectele istorice și statuetele medicilor Cosma și Damian completează liniștea așternută pururea aici.

Foarte aproape de centrul din Alberobello, pe o întindere plină de verdeață și un bun loc de recreere se află Rezervația Naturală protejată Bosco Selva; se pot face diverse trasee, Traseul Vulpilor, Calea Turnului, Oasul Pinului. Locul este marcat sau, pur și simplu, oamenii pot contempla orhidee, bujori sau stejarii din pădure, uitând de agitația urbană.

Casa Pezzola, folosită ca Muzeu al Teritoriului, a fost locuită în trecut de medicul Giacomo Pezzola. Cei cinsprezece trulli ce se află pe acest loc sunt strâns legați de începuturile culturale și modul de viață al sătenilor din Alberobello, dar și de transformarea și evoluția civilizației acestui spațiu geografic.

După ceva vreme de colindat e musai acum să intru într-una dintre pivnițele transformate în locuri de luat o gustare din delicioasele brânzeturi și de băut un vin spumant sau o bere artizanală rece. Localnicii sunt atât de primitori și te întâmpină cu tot ce au mai bun; am simțit că sunt chiar de acolo, și nu un străin, venit din depărtări.

Iau cu mine într-un săculeț magic simbolurile de pe căciulițele trullilor, de iubire, sfinte, aleile prietenoase cu florile încântătoare, arcadele din biserică și norii ce se mai strâng din când în când într-un albastru mai trist deasupra albului imaculat cu care sunt îmbrăcați acești pitici fermecați din ținutul de poveste, Alberobello.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Grandiosul strămoș al Bulgariei, Nessebar

Inundat de valurile mării uneori, când vremea e mai ambițioasă, istmul, porțiunea ce desparte peninsula de continent, e plin de oamenii ce vin să vadă vechea așezare Messembria. Azi poartă denumirea de Nessebar, nume atestat în secolul al XI-lea, orașul de pe litoralul bulgar, cu o istorie de peste trei mii de ani, ce amintește de traci, coloniile grecești și ocupațiile otomane.

Poarta pe unde intru acum către Nessebarul vechi păstrează în inima sa aburul istoriei și povestea locului descrisă în cuvinte de foarte multe ori, dar de fiecare dată diferit fiindcă trecerea timpului aduce cu sine imagini cu alte margini.

Zidurile cetății din anticul oraș au fost ridicate prin secolul al III-lea ca mijloc de apărare împotriva inamicilor ce râvneau neîncetat la magnificul loc de la Marea Neagră.

Posibil să dateze din timpul Renașterii bulgare, Moara de vânt de pe istm, unul dintre simbolurile orașului, este construită la bază din piatra unei biserici bizantine. Aceasta are trei nivele, jos era camera utilizată ca depozit unde se făcea făina, apoi gospodăria morarului și ultimul era folosit pentru dispozitivele morii. Rezemat de pietrele morii, un copil sfios suflă-ntr-un saxofon ritmuri cu iz oriental, încălzind și mai intens simțurile trecătorilor.

Statuia Sf. Nicolae, patronul pescarilor, a celor care călătoresc pe mare și pe uscat, o zărești de la distanță, are o înălțime considerabilă și toți turiștii așteaptă la rând să o fotografieze, să aibă o amintire cu ea.

După multe invazii otomane, câteva dintre cele peste patruzeci de biserici din Antichitate încântă și azi privirile tuturor, aducând puțină aromă duhovnicească ochiului și sufletului. Azi, devenită muzeu, Biserica Sf. Ștefan a fost Biserică Ortodoxă Răsăriteană, construită probabil în secolul al XI-lea. Mirosul acoperișului din lemn, resturile plăcilor de ceramică pe care calc, picturile sfinților pe alocuri șterse, exteriorul din cărămizi și piatră zidite fără vreo formă precisă mă conduc către o lume ascunsă aici demult, dar încă vie.

Catedrală în Evul Mediu, Biserica Sf. Sofia a fost ridicată la finele secolului al V-lea. A fost prădată de venețieni prin anii 1200, doar pereții laterali au rămas de-a lungul vremii în picioare. Ating cu mâna zidurile ruginii precum frunza de toamnă și mă îndepărtez încet, fără a le mai șterge din urma pătrunsă de ploi și vuietul mării.

Mergând pe strada Messembriei, mă întâmpină cu iubire și sfințenie Biserica Hristos Pantocratorul (Atotputernicul). Datează din secolul al XIII-lea, din timpul domniei țarului Ivan Alexandru al Bulgariei, și este unul dintre lăcașurile medievale de cult care s-a păstrat foarte bine odată cu trecerea timpului. Stilul bizantin al construcției, zidurile mărețe cu toate nuanțele maronii amestecate, forma dreptunghiulară, motivele florale, ferestrele sub formă de arcade și adăugarea svasticii ca simbol al soarelui formează un strat pitoresc deosebit. Aici regăsim și expoziția fotografică „Nessebar și golful de hărți vechi“ unde sunt prezentate hărți comerciale, rutiere și continentale din perioada secolelor IV-XIX.  

Printre străzile înguste și pietruite am dat și de ruinele băilor romane ce zac în spatele unui gard de fier. Printre zăbrelele ruginite se pot vedea resturi ale arcadelor ce poartă cu ele amintiri ale anilor 70 î.Hr., pe când orașul era ocupat de romani.

Amfiteatrul din Nessebar, situat foarte aproape de mare, este locul  ideal pentru a petrece serile de vară la un spectacol în aer liber. Nu departe de scenă, puțin ridicând privirea în sus, se înalță frumoasa biserică Ioan Aliturghetos (ce nu este sfințită).

Liniștea acestui loc binecuvântat nu am găsit-o doar printre străzile înguste pavate cu piatră cubică prin care soarele-și face loc la apus, ci și la malul mării, în valurile limpezi și nisipul atât de fin prin care-mi plimb acum degetele.

Mă uit acum la casele îmbinate cu piatră și lemn, rufele întinse ce se aerisesc la balcoanele decorate cu mușcate roșii, doamnele în vârstă ce stau de vorbă la poartă, șezând fiecare pe un scăunel din lemn. E atât de frumos, e normalitate în jurul meu, așa e rostul vieții în acest colțișor de lume.

Întâlnesc la orice pas smochinii bătrâni și tineri la umbra cărora pisicile adorm și se trezesc, iar oamenii zăbovesc la un pahar de limonadă, ascultând marea ziua și cântecul neîncetat al greierilor noaptea. Acestea amintesc acum și peste veacuri de grandiosul strămoș al Bulgariei, Nessebar.

Aurora Grigore

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Tratament pentru trup și suflet la Techirghiol

Când te gândești la mare îți imaginezi  plaje însorite și valuri înspumate, dar litoralul românesc oferă mai multe atracții, inclusiv baze de tratament și minunate lăcașe sfinte în care îți poți regăsi liniștea sufletească. Printre locurile care merită vizitate se numără și Techirghiolul, renumita stațiune balneară înființată în 1899.

Dacă vrei să petreci o zi departe de aglomerație, fă un popas aici. Ai de parcurs doar 2,5 km de la Eforie Nord și 15 km de la Constanța. Așezarea datează din neolitic, dar prima atestare documentară a fost în 1560. Aflat pe malul celui mai mare și mai sărat lac (salinitate de 85-90 g/l) din țara noastră, Techirghiol, orașul are o istorie interesantă. Numele în traducere din turcă este interpretat ca balta (ghiol) lui Techir sau lacul vărgat (techir are și sensul de dungat), de la culoarea neobișnuită a apei.

Se spune că beneficiile nămolului de aici au fost descoperite întâmplător, când Techir, un bătrân orb și olog a ajuns pe malul lacului și măgarul lui s-a împotmolit aici, bietul om luptându-se din greu să scoată animalul din noroiul cu miros neplăcut. Dar, când a izbutit, a descoperit cu uimire că începe să vadă și că durerile oaselor s-au diminuat, iar rănile măgarului au dispărut. A povestit tuturor despre cele întâmplate și mulți suferinzi au venit aici să-și găsească alinare.

Cercetările moderne au confirmat calitățile curative ale nămolului, numit „aurul negru“ și premiat inclusiv la Expoziția Universală de la Paris din 1924, unde a primit medalia de aur. Aerosolii, apa sărată și nămolul sapropelic, foarte bogat în minerale (80 g/l), în special calciu, magneziu, potasiu și fier, ajută în cazul a 40 de afecțiuni, în special boli reumatice, ale sistemului nervos central și periferic, boli ginecologice, dermatologice, respiratorii, cardiovasculare. În bazele de tratament de aici se aplică mai multe proceduri terapeutice, precum băi calde sau reci, împachetări cu nămol, inhalații etc. Pentru a produce efectele scontate se recomandă o cură de minimum o lună.

Dar aici nu-ți poți vindeca doar suferințele trupului, ci și ale sufletului. O bază se află chiar la Mănăstirea Sf. Maria Techirghiol, a cărei nouă biserică (finalizată în 2018, cu hramul Adormirea Maicii Domnului) impresionează prin frumusețe. Vizitatorii se minunează de mozaicurile cu scene din Vechiul Testament care decorează grădina impecabil întreținută. O atracție aparte exercită mica biserică din lemn, cu hramul Sf. Ap. Petru și Pavel, construită în stil maramureșean în sec. al XVIII în Mureș. În grădină se mai află izvorul Sf. Pantelimon și mormântul părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, fost duhovnic al mănăstirii, loc unde credincioșii vin să se roage.

În oraș mai poți vedea statuia „Techir și măgarul“, Monumentul Eroilor, Grădina Botanică, Parcul terapeutic. Plimbându-te pe faleză și la debarcader, prilej să admiri peisajul straniu, înțelegi de ce mulți scriitori și artiști au căutat aici pacea și inspirația.

Monica Viericiu

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

La Porțile Splitului, orașul împăratului Dioclețian

De-a lungul mărgelei istorice Dalmația, printre așezările cu căsuțe cochete de pe malul estic al Mării Adriatice, răsare magnificul Split, cel mai mare oraș de pe coasta croată, o perlă rară, în al cărui suflet voi face un popas pentru puțin timp.

Oraș venețian după Evul Mediu târziu, Split a fost parte a Regatului Austriac al Dalmației, ocupat de Germania, parte a Iugoslaviei socialiste, urmând ca în anul 1991 Croația să se separe de Iugoslavia în Războiul de Independență.

Construit în anul 305 d.Hr., Palatul lui Dioclețian a rămas atât de bine păstrat încât simt că am pășit în timpul acela, demult strecurat printre norii cenușii. Clădirea împăratului a fost concepută ca un amplasament de vară, o vilă opulentă și o tabără fortificată în stil roman, delimitate de două străzi. În partea sudică se afla camera împăratului și locul unde se desfășurau ceremoniile religioase, iar partea nordică era destinată slujitorilor și militarilor. Ferestrele arcuite, marile turnuri și pridvorul monumental trăiesc ca niște frați, dezmierdați de sunetul clopotelor ce bat din când în când printre privirile zilnice ale vizitatorilor.

Catedrala Sfântul Domnius, localizată în Mausoleul împăratului Dioclețian, păstrează frânturi din creștinismul medieval, dar și fragmente de păgânism. Moaștele Sf. Anastasie și cele ale Sf. Domnius au fost așezate cu evlavie în altarele Catedralei. Pe stâlpii de la intrare sunt tăblițe cu scene despre Buna Vestire a lui Gavril, nașterea lui Hristos, dar și din Evanghelii. Martirul orașului roman Salona, Sf. Domnius, cel care a fost decapitat în anul 304 de împăratul Dioclețian, se spune că a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli trimiși ai lui Iisus, pomeniți în Evanghelia după Luca. Sculptorul venețian Morlaiter a construit în anul 1767 altarul în care se află rămășițele Sf. Domnius. Cu nerăbdare, urc treptele până la clopotnița catedralei, de unde pot vedea splendoarea orașului Split.

Decorată cu statuete ale lui Maximian, Galerius, Dioclețian și Constantius Chlorus, Poarta de Aur a orașului Split a fost construită doar pentru a trece împăratul și familia acestuia în drumul lor către Salona. Alături, în parcul Giardin, falnic și impunător, se află monumentul închinat Episcopului Grigorie de Nin, sculpat de Ivan Mestrovic. Ating degetul piciorului statuii pentru a avea noroc, așa se spune pe aici, printre localnici. Pe Poarta de Argint, prin care au trecut supușii lui Dioclețian, dar și Papa Ioan Paul al II-lea în anul 2000, au rămas doar resturi ale impresionantelor turnuri octagonale. Poarta de Fier emană amintiri din istoria Splitului, din epoca romană, Evul Mediu până azi. Aici se află ceasul orașului, cu 24 de cifre, nu doisprezece și palatul nobililor din Split, răposata familie Cypriani Benedetti. O cruce amintește de zeița romană a victoriei, Nike. Poarta de Alamă, ce duce direct către mare, era folosită în cazul unui atac asupra Palatului, pentru o fugă mai rapidă.

Piața din centrul Palatului, Peristilul, este locul ideal azi pentru scenele de teatru sau operă clasică. În trecut, coloanele de granit roșiatice erau martore la ceremoniile religioase la care participa Dioclețian. Mă așez și eu pe una dintre treptele ce înconjoară Peristilul și adun, printre miile de gânduri ale tuturor, puțin din liniștea dăruită Sfinxului vechi de 3.500 de ani, locul pe care oamenii din oraș il cred centrul Universului.

În mare parte, datorită Substructurilor Palatului Dioclețian ce păstrează elementele antice unice în lume, Split a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Folosite altădată ca loc de depozitare sau zone rezidențiale, aceste substructuri semănau aproape perfect cu camerele de deasupra lor. Azi sunt folosite pentru diverse expoziții, Târgul Internațional de Flori și activități sociale, culturale.

Încă din timpul lui Napoleon, un adevărat rai pentru localnici și turiști, Riva este spațiul deschis pentru promenadă, în orice moment din zi ori noapte. O parte a Palatului lui Dioclețian, Biserica St. Francisc, Palatul Bajamonti Descovic umplu acest decor perfect, ce-ți dă starea de plutire, liniște a minții, dar și de frumos.

Urc nenumărate trepte pe Dealul Marjan, printre pădurea de pini și cactuși cu flori de culoare mov, în cale-mi apare timida și rustica Biserică închinată Sf. Nicolae. Îmi trag sufletul și-mi spun că mai e puțin până ajung sus de tot, la 178 de metri. Steagul croat flutură libertatea pe ritmul cântecului popular „Marjane, Marjane“, iar porțile se deschid către lumea de la picioarele mele, acest oraș ce expiră aura împăratului Dioclețian, Split.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Toulouse, orașul violetelor

Despre călătorii se spune că se numără printre puținele lucruri pe care le poți cumpăra și care te îmbogățesc. Pentru că da, a vedea lumea este un privilegiu pe care nu toți oamenii și-l permit, însă chiar și vizitând câteva locuri, nu neapărat dintre cele esențiale, devii mai bogat. Așa m-am simțit și eu după ce am vizitat orașul francez Toulouse, un oraș care nu se afla printre prioritățile mele, dar care m-a îmbogățit sufletește.

Istorie, tradiție și turism

Situat în sud-vestul Franței, Toulouse este cel de-al patrulea oraș ca mărime și unul dintre cele mai importante din țară. La Ville Rose, așa i se mai spune orașului datorită pietrei distinctive folosite pentru construcția clădirilor, multe dintre ele păstrându-și autenticitatea chiar și astăzi, este un oraș pe lista UNESCO. De fapt, centrul vechi este o adevărată comoară a orașului, lunar mii de turiști vizitând principalele atracții turistice din zonă. Turiștii sunt atrași în special de îmbinarea perfectă între cultură, artă, arhitectură și industrie.

Printre principalele atracții turistice se numără Bazilica Saint-Sernin de Toulouse, construită în secolul al XI-lea în stil roman, cu turn înalt, porți mărețe și cripte impresionante, precum și catedrala Saint Etienne ce aparține stilului gotic. Prima dintre ele poartă numele primului episcop martir din Toulouse și reflectă două realități religioase importante – pelerinajele și cultul relicvelor. În schimb, cea de-a doua atracție se remarcă prin durata construcția catedralei ce s-a desfășurat pe parcursul a cinci secole, respectiv XI-XVI, și din acest motiv cuprinde diferite stiluri și curente culturale. Se remarcă aici vitraliile, tapițeriile și tablourile, precum și orga ce se află la 17 metri înălțime. În fața catedralei se remarcă un arbore impresionant, supranumit și arborele celților, ce are în jur de 400 ani. De asemenea, tot în apropierea catedralei se află și una dintre cele mai vechi fântâni publice devenite monument, Griffoul, ce datează din jurul anilor 1546.

La fel de important este și Capitoliul, un monument extraordinar ce astăzi găzduiește primăria, un teatru și un hotel. Este, de fapt, emblema orașului care, de-a lungul timpului, a cuprins diverse clădiri ce au fost construite și folosite după nevoi. Se remarcă prin prezența a opt coloane roz de marmură și prin curtea  Henri IV, martor al asasinatului ducelui de Montmorency, precum și prin sala ilustrată ce are o lungime de 70 de metri și cuprinde numeroase picturi și busturi ale personalităților importante din țară. Nu doar aceste încăperi se pot vizita, ci și alte săli istorice ce vă vor îmbogăți cunoștințele cu privire la specificul zonei și al locuitorilor.

Și pentru că am ajuns aici, nu aveam cum să nu amintesc și Place de la Trinité, ce se află în centrul orașului și impresionează prin prezența fântânii, despre care se spune că inițial era un puț, dar și prin așa-numita Casa Soarelui ori numeroasele terase și cafenele.

Tot în rândul obiectivelor turistice pe care nu ar trebui să le ratați se numără și Muzeul Augustinilor. Este vorba despre o fostă mănăstire ce a devenit muzeu, după Revoluția Franceză, din Ordinul Augustinilor. Este unul dintre cele mai vechi muzee din țară și găzduiește colecții de sculpturi ce datează și din Evul Mediu, colecții de pictură extrem de valoroase, picturi religioase și gotice, dar și colecții impresionante ce te poartă prin pașii importanți ai istoriei artei. Și lista muzeelor poate continua, depinde acum ce domenii vă intereasează și de timpul pe care îl aveți la dispoziție pentru a vizita orașul.

Importanța râului Garonne

Ca multe alte orașe mari cu importanță turistică, și Toulouse este traversat de un râu important. Este vorba de Garonne, ce împarte orașul, iar cele mai atractive puncte turistice se află pe malul drept. Unul dintre cele mai remarcabile locuri din oraș este Canal du Midi, un alt sit UNESCO ce aparține secolului al XVII-lea și este o parte a Canalului des Deux Mers de 430 de kilometri, care leagă Marea Mediterană de Oceanul Atlantic. Revenind la importanța râului Garonne, trebuie amintit faptul că se pot realiza diferite excursii cu bărci mai mari sau mai mici, de unde se pot admira și fotografia unele dintre cele mai importante atracții turistice ale orașului și mai ales Pont Neuf. Este vorba despre cel mai vechi pod din oraș, construit în anii 1500. ce a rezistat provocărilor timpului și impresionează prin grandoarea sa.

Vorbind de momente istorice importante, trebuie menționat faptul că și aici există un Arc de Triumf, dedicat mai mult luptătorilor valoroși ai istoriei și mai puțin celor decedați. Este vorba despre un monument construit în anul 1928 ce domină aleile parcului Grand Rond. Are 8 coloane de piatră unde apar gravate principalele câmpuri de luptă, iar interiorul se remarcă prin sculpturi atent realizate ce înfățișează bucuria victoriei.

Aș putea spune că am vizitat un oraș unde sintagma la vie en rose  este cât se poate de reală, iar iubirea față de tradiții și importanța locurilor se păstrează cu sfințenie. De exemplu, Toulouse mai este supranumit și orașul violetelor. Ce-i drept, fiecare magazin de suveniruri mizează pe această sintagmă și majoritatea obiectelor pe care le poate achiziționează un turist conțin violete ori au înfățișate micile flori. De ce? Pentru că, în secolul al XIX-lea, cultura de violete a devenit emblema orașului, deci una dintre principalele preocupări ale cetățenilor. Agricultura și economia zonei se bazau pe cultura violetelor, însă în prezent doar 3 familii mai au astfel de culturi. Cu toate acestea, aici se desfășoară anual, la început de primăvară, Festivalul Violetelor prin care se dorește păstrarea meșteșugului și expunerea frumoaselor flori violet.

Nu trebuie să uităm că, pe lângă faptul că este un oraș UNESCO, cu o arhitectură și istorie impresionantă, Toulouse are și o vastă istorie în inovație și industria aeronautică. De fapt, este considerat și capitala europeană a industriei aeronautice datorită companiei Airbus şi a companiei aeriene Airbus Group.

În apropierea orașului se află și muzeul Aéroscopia care este de-a dreptul impresionant pentru că și istoria companiei locale este impresionantă. Peste 35.000 m² găzduiesc fel de fel expoziții, printre care și o expoziție de avioane legendare din toate epocile (Concorde, Caravelle, Super Guppy, A300B etc.) și o murală de 58 de metri care urmărește istoria aeronauticii. În apropierea muzeului se află și fabricile Airbus, iar de la Aérscopia se poate pleca cu ghid pentru a vedea cum arată liniile de ambalare a avioanelor, unde nivelul de uimire va atinge cote maxime. Dacă ați obosit de prea multe vizite, vă puteți relaxa la restaurantul de lângă muzeu, unde vă puteți bucura de preparate culinare gătite din ingrediente locale.

Și, chiar dacă pare doar un oraș plin de istorie, cu arhitectură aparte și multe povești frumoase, Toulouse este un oraș tineresc, cu importante cluburi și restaurante, iar acest lucru se întâmplă și datorită faptului că este un important centru universitar, cu peste 100.000 de studenți.

Așadar, călătoriți ori de câte ori aveți ocazia, fie că este vorba despre orașe mai mari sau mai mici, de locuri mai noi sau mai vechi, fiecare călătorie înseamnă încă o nestemată din cufărul propriu cu amintiri bogate.

Larissa DINU

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Licuricii dintre zgârie-norii din Singapore (II)

Intru pe Poarta Tanglin și încep să cutreier prin Grădinile Botanice ce parc-au coborât din cer, ca un paradis verde gata să-mi acapareze toate încheieturile corpului. Inclusă în Patrimoniul Mondial Unesco în anul 2013, Grădina Botanică din Singapore are o impresionantă colecție de orhidee, peste 1.200 de specii, dar și un centru de cercetare al acestora.

În anul 1859, grădina a fost întemeiată cu ajutorul unei fundații agro-horticulturală. Vanda Miss Joaquim este orhideea hibridă agățătoare ce a fost aleasă  floarea națională a țării în anul 1981. În Grădina Vip Orchid găsim hibrizi ai orhideelor VIP, dedicate marilor personalități ale lumii, printre care și Diana, Prințesa de Wales.

Sunetele muzicii Orchestrei Simfonice din Singapore se aud peste tot, prin Pădurea tropicală, Grădina de ghimbir și cea de bonsai, Lacul Simfoniei și Lacul Lebedelor, iar acordurile-mi dau speranța că oamenii vor deveni precum orhideele, mereu înfloritori și plini de frumos vizual și nu numai.

O zi în parcul natural Gardens By The Bay nu este îndeajuns, însă am reușit să adun frumusețea din acest oraș-grădină picătură cu picătură. Vizitat de peste 50 de milioane de oameni în 2018, Gardens By The Bay rămâne unul dintre principalele locuri pe care nu le voi uita. Cele trei grădini, de est, centrală și de sud, sunt locurile de promenadă perfecte pentru a simți cu adevărat recreerea minții. În grădinile tropicale, serele răcite, m-au uimit: Flowe Dome, cu climat mediteranean, înregistrată în Cartea Recordurilor din 2015 ca cea mai mare seră din lume, și Cloud Forest, cu varietatea sa de flori și diversitatea de plante. Nu știu în ce direcție să mă mai uit, care mai de care iese în evidență prin abundența de culori, de natural.

Îmi întind mâinile ca un copil, mă uit în sus și ascult picăturile ce curg din a doua cea mai înaltă cascadă de interior din lume, The Cloud Fountain. Tabloul este perfect, armonia dintre cascadă și mușchii verzi ce se întind pretutindeni mă determină să mai zăbovesc puțin.

Proiectată de arhitectul Moshe Safdie, stațiunea Marina Bay Sands este simbolul orașului din anul 2010. Are în componență un hotel de lux cu peste 2.500 de camere, restaurante, cazinouri, mall, patinuar și muzeu, iar una dintre atracțiile principale ale acestui loc este piscina infinită ce se află în partea superioară a hotelului. Deschiderea oficială a avut loc în anul 2011, construcția fiind una dintre cele mai complexe proiecte din lume, ce a costat peste 4 miliarde de dolari. De asemenea, a creat peste 20.000 locuri de muncă din diverse domenii.

La etajul 55, deasupra celor trei turnuri ce seamănă cu niște picioare în ritm de dans, puțin ondulate, ajung la piscina situată la 191 de metri de la sol, ce pare că nu se mai termină, ba chiar de aici simt că pot atinge toți zgârie-norii din jur. Atât ziua, dar mai ales noaptea am avut senzația că sunt în altă galaxie și am părăsit pentru câteva clipe Pâmântul. Miile de lumini din jur sunt aprinse la lăsarea întunericului, chiar și luna răspunde chemării acestui spectacol fără margini, Wonder Full, un joc de lasere ce întruchipează nașterea, copilăria, adolescența și viața de adult.

Insula Sentosa, ce se află în partea sudică a orașului, a fost în trecut lagăr de prizonieri de război și bază militară britanică. Cu numele derivat din cuvântul Santosha ce înseamnă „mulțumire“, insula chiar mi-a oferit o stare de satisfacție. Se spune că în vechile hărți de prin anii 1600-1700 Sentosa apare sub alte denumiri, Blacan Mati sau Burne Beard, însă nu este cert dacă e vorba despre aceeași insulă. În anul 1972 a căpătat denumirea de azi, în urma unui concurs de promovare a turismului din Singapore.

Azi o regăsesc îmbrăcată cu parcuri de distracții, plaje, cazinouri, terenuri de golf și, dacă privesc spre cer, o rețea de telecabine. Universal Studio este unul dintre principalele atracții. Împărțit pe zone, New York City, Hollywood, Madagascar, Egiptul Antic, acest loc te aduce în mijlocul scenelor unor filme precum The Lost World, serialul american Battlestar Galactica sau în palatul Far Far Away.

Plin de animație și conducându-mă într-o lume fantastică, Magical Sentosa este spectacolul multimedia nocturn găzduit de Fântâna muzicală Sentosa. Jeturile de apă, graficele computerizate, laserele de lumini și minunatele personaje de animație aduc o doză de originalitate și excentrism cum rar întâlnești.

Construiți sub forma unor copaci artificiali, cei 18 Supertrees din Gardens By The Bay demonstrează încă o dată măiestria conceperii acestui plan urbanistic al orașului. Cu cât privesc treptat spre bolta cerească, cu atât descopăr această verticalitate pe care se cațără verigi și orhidee, peste 150.000 de plante cu un colorit splendid ce oferă un contrast extraordinar peisajului atât ziua, cât și la lăsarea întunericului. Privesc în zare la spectacolul Garden Rapsody, licuricii zboară din magicii copaci în toate direcțiile. Muzica clasică a anilor ’90 este în concordanță cu jocul de lumini, iar eu mă minunez de presărarea cu frumos ce trece prin fiecare inimă prezentă aici, în acest oraș strălucitor și plin de energie verde, Singapore.

Aurora Grigore

GALERIE FOTO

 

  • Publicat în Turism

Parfumul infinit al trandafirilor din Kazanlak

E primul sfârșit de săptămână din iunie, parfumul nesfârșit de dulce al petalelor mă cheamă în raiul mândrelor tufe de trandafiri de la Kazanlak, orașul bulgar de la poalele Munților Balcani. Soarele azi e mult prea puternic pentru orice privire călătoare, însă rozul și albul minunilor răsărite din pământ ies în evidență prin lumina razelor și, fără vreun efort prea mare, zâmbesc de jur-împrejur.

Pe urmele boierului Aldimir, nobil bulgar al secolului al XIV-lea, ajung și eu acum, pe lângă Piața Seuthopolis, ce dă în centrul pietonal din Kazanlak. Aici, ca o oază ce atrage oamenii însetați la propriu, prin Fântâna Leului (Luvova Cheshma), încă din anul 1903, țâșnește cea mai bună și rece apă de băut, ce potolește setea trecătorilor.

Mormântul tracic din Kazanlak ce datează din secolul al IV-lea î.Hr. este mărturie a vechilor așezări din perioada neolitică. Picturile murale grăiesc prin culorile vii roșiatice, maronii, albastre sau alb cu gri, forme și detalii aglomerate ce redau mișcarea, tenacitatea oamenilor și dorința de a trăi periculos, la limita libertății. Aerul artei tracice se păstrează și azi, deoarece timpul îngăduitor nu a șters definitiv măiestria și truda oamenilor de altădată.

Întemeiat în anul 1860, Centrul Cultural Ishra este locul ce a adunat laolaltă Biblioteca Ishra, muzeele celebrilor pictori Dechko Uzunuv și Nenko Balkanski, precum alte instituții de învățământ. La Muzeul de Istorie se găsesc peste 50.000 de exponate ce dezvăluie tumultoasa transformare a orașului Kazanlak, încă din cele mai vechi timpuri până azi. Cele mai de seamă obiecte, cum ar fi monede, amfore, bijuterii, sunt ale orașului Seuthopolis, capitala regatului tracic al odrisilor ce a fost fondat cu aproximație în anul 323 î.Hr.

La Muzeul Trandafirilor sunt expuse documente în care sunt prezentate metodele de evoluție a industriei de trandafiri, reconstituiri ale primului laborator din anul 1912, unde se făceau studii pentru extragerea uleiului, diverse unelte ce se foloseau pentru grădină în trecut, dar și vase în care se obținea uleiul și apa de trandafiri.

Nu prea departe de Kazanlak, ca o domniță gătită cu o rochie în culori de roz și alb, cu margele argintii și pălărie șic aurie, așa fac cunoștință dintr-o privire cu Biserica Memorială Shipka, protejată de Munții Stara Planina. După independența Bulgariei, acest lăcaș de cult a fost ridicat pentru a comemora adormiții ruși și bulgari. Pe 34 de plăci de marmură adânc însuflețite în pereții bisericii sunt scrise nume de regimente ale armatelor bulgare și rusești.

Parcul Național Shipka a fost construit în locurile unde s-au desfășurat bătăliile din Războiul de Eliberare Ruso-Turc. Înconjurat de munții veșnic împrospătați de verdele pur, Monumentul Libertății poartă emblema bravilor soldați și voluntari de origine rusă și bulgară care au luptat fără teamă, până la atingerea lacrimilor de libertate.

Festivalul Trandafirilor de la Kazanlak adună deopotrivă oamenii locului, dar și foarte mulți turiști, dornici să asiste la marea sărbătoare, cu tradiție de peste o sută de ani. Ritualul culesului trandafirilor a început dis-de-dimineață, pe răcoare. Mă strecor printre frumoasele fete frumos gătite în costume tradiționale, ce țin la braț, bineînțeles, coșulețe din paie în care adună cu delicatețe frumoasele petale. Îmi pun la gât o ghirlandă din petalele faimosului trandafir de Damasc, ce a ajuns pe aceste tărâmuri importat din Asia Centrală prin Persia, Siria și Turcia, găsindu-și aici cele mai bune condiții de temperatură și solul nisipos spre a dăinui pentru totdeauna liber și fericit.

Obiceiul de a se alege Regina Festivalului Rozelor este printre cele mai frumoase momente ale acestei zile, cea mai frumoasă și mai harnică fată este ridicată pe umeri de flăcăii frumos gătiți, petalele de trandafiri zboară deasupra capului fetei și a celor ce admiră, printre tufele gingașe ce-și ondulează chipul după atingerea mâinilor sau după adierea timidă de vânt. Dansul tradițional și voia bună s-au mutat acum în Piața Centrală din Kazanlak, unde defilează parade de dansatori mai tineri sau trecuți de prima tinerețe. Horele se formează pe câteva rânduri, iar cei veniți să asiste se prind în acest lanț mișcător, care redă doar bucurie și zâmbete pe obrajii întrandafirați ai tuturor.

În piață sunt expuse pentru vânzare de la săpunuri, ulei, dulceață, rahat, vinuri până la obiecte de vestimentație sau uz casnic, iar totul are un numitor comun, trandafirul. E forfotă mare, iar oamenii au venit de peste tot să simtă euforia sărbătorii.

Timpul s-a scurs prea iute, iar pentru a lua pulsul petalelor e nevoie să adormi peste noapte acolo, cu ele, printre tufele din Valea Trandafirilor și munți, adevărații părinți. Ca-ntr-un vis, mă voi întoarce la Kazanlak într-o zi din iunie, după mirificul parfum infinit al trandafirului de Damasc, iar secundele vor fi poveste pentru ca eu să adun, până în mijlocul sufletului, uleiul magic rozaliu.

GALERIE FOTO

Aurora Grigore

  • Publicat în Turism

Județul Sibiu - zonă atractivă și sigură pentru iubitorii de cultură și turism

Judeţul Sibiu, zonă aşezată în centrul ţării, oferă contraste geografice şi o varietate peisagistică deosebită, datini, obiceiuri şi portul tradiţional, monumente istorice şi de arhitectură, vechi tradiţii în plan economic, de cultură şi civilizaţie.

Relieful judeţului, cu înălţimi cuprinse între 2.535 m (vârful Negoiu) şi 28 m (lunca râului Târnava Mare), este caracterizat printr-o mare varietate de forme naturale.

Aproximativ 30% din suprafaţă este dominată de Munţii Făgăraş, Lotru şi Cindrel, iar 50% este acoperită de platourile Târnave, Hârtibaci şi Secaşe care sunt străbătute de văi adânci. Cursurile de apă sunt egal distribuite pe toată suprafaţa judeţului şi includ râurile. Cele mai importante sunt: Olt, Târnava, Cibin și Hârtibaci, lacurile naturale glaciare şi sărate, lacuri artificiale pentru irigaţii, hidroenergie şi recreere.

Dintre resursele naturale ale judeţului, gazele naturale sunt cele mai importante; mai există resurse de nisip, argilă, pietriş etc. folosite ca materiale de construcţii. O resursă naturală importantă o constituie pădurile care acoperă 37% din suprafaţa judeţului, apoi păşunile, fâneţele, terenurile agricole cu floră şi faună bogată constituie o importantă resursă naturală pentru practicarea păstoritului.

Munţii acoperiţi de păduri de foioase şi conifere, dealuri acoperite de fâneţe şi livezi, câmpii, râuri, lacuri cu ape proaspete şi lacuri sărate, toate aceste daruri date de natură acestui judeţ constituie o atracţie a turismului din această regiune.

În localităţile montane precum cele din masivul Făgăraş lacurile glaciare Bâlea Lac, Bâlea Cascadă, staţiunea Păltiniş, Crinţ, alte staţiuni cum ar fi Ocna Sibiului, Bazna şi Miercurea Sibiului, obiectivele istorice şi culturale pe care le oferă municipiul Sibiu, în special Turnul Sfatului, Muzeul Brukental, Dumbrava Sibiului – care adăposteşte Muzeul Satului – şi alte minunate locaţii sunt atracţii speciale pentru turiştii români şi din toate colţurile lumii.

O zonă specială este Mărginimea Sibiului cu cele 18 localităţi de la poalele Muntelui Cindrel, acoperind o suprafaţă de 200 km pătraţi, unde locuitorii sunt cunoscuţi ca oieri şi păstrători ai obiceiurilor tradiţionale, costumelor populare şi ai arhitecturii românești.

Mai trebuie menţionat agroturismul, cu posibilităţile de cazare în hoteluri, hanuri, pensiuni, case ţărăneşti şi tabere şcolare, activitate bine conturată în judeţul nostru.

Judeţul Sibiu oferă turiştilor şi obiective de alimentaţie publică înregistrate la DSVSA județeană, reprezentate de un număr însemnat de restaurante, pensiuni, cofetării – patiserii, pizzerii, unităţi de tip fast-food, cabane montane, precum şi baruri, tonete şi chioşcuri, locaţii care oferă o gamă largă şi variată de produse şi meniuri alimentare cu specific tradiţional sau din bucătăria naţională şi internaţională.

Având în vedere volumul mare de activitate în acest domeniu, precum şi categoriile diferite de turişti, responsabilitatea asigurării unor sortimente alimentare de calitate şi salubre revine operatorilor economici din unităţiile furnizoare, administratorilor unităţiilor beneficiare, dar şi personalului de specialitate care supraveghează şi controlează respectarea legislaţiei în domeniul siguranţei lanţului alimentar (respectiv personalului din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei de Sănătate Publică şi Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor).

În acest sens, operatorii din unităţile de alimentaţie publică sunt atenţionaţi că, în conformitate cu legislaţia din acest domeniu, au obligaţia:

  • să deţină documentul de autorizare / înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor eliberat de DSVSA judeţeană;
  • să respecte condiţiile generale de igienă referitoare la aspectele structurale şi la facilităţile privind dotarea obiectivului;
  • să dovedească prin documente calitatea şi salubritatea materilor prime, precum şi faptul că au fost achiziţionate din unităţi autorizate / înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi respectă programul de autocontrol prin afluirea de probe la laboratorul DSVSA judeţeană;
  • să asigure condiţii de depozitare a produselor alimentare, în special a celor care necesită condiţii deosebite de temperatură, congelare sau refrigerare (carne, peşte, produse lactate, ouă etc.) şi menţinerea neîntreruptă a lanţului frigorific;
  • să existe sursă de apă potabilă care să fie utilizată atât la procesarea alimentelor, cât şi la menţinerea stării de igienă;
  • să utilizeze ustensile de lucru care pot fi uşor curăţate şi igienizate (blaturi de plastic, cuţite de inox, tăvi de inox etc.);
  • să se folosească echipamente de protecţie sanitară a personalului angajat, precum şi să existe documente care să ateste starea de sănătate a personalului angajat;
  • să asigure prepararea şi expunerea spre comercializare a alimentelor, astfel încât să se evite orice risc de contaminare şi depreciere a acestora;
  • servirea alimentelor să se realizeze numai în recipienţi igienizaţi corespunzător sau în recipienţi de unică folosinţă, după caz;
  • în cazul alimentelor livrate sau distribuite la alte adrese pe bază de comandă, acestea trebuie să fie ambalate sau preambalate, după caz etichetate, iar transportul să se realizeze cu mijloace de transport autorizate şi dotate corespunzator pentru a asigura protecţia pe timpul transportului;
  • să verifice şi să respecte permanent încadrarea alimentelor în termenele de valabilitate;
  • să efectueze periodic acţiunile de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare prin contract cu unităţi specializate şi autorizate pentru această activitate;
  • deşeurile şi subprodusele rezultate să fie gestionate corect, să se asigure neutralizarea rapidă a acestora astfel încât să nu constituie o sursă de contaminare.

Activitatea obiectivelor cu profil alimentar din zonele turistice este în permanenţă sub controlul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor realizat de către personalul din cadrul serviciilor de specialitate din DSVSA judeţeană şi de la unităţile de profil teritoriale, intensitatea controalelor fiind corelate cu încadrarea în gradul de risc a obiectivelor în urma evaluărilor oficiale efectuate, precum şi de sezonul turistic cu activitate de vârf specific judeţului nostru.

Calitatea şi salubritatea materiilor prime şi a produselor finite sunt expertizate în laboratorul de diagnostic acreditat, din probe afluite pentru examene microbiologice, fizico-chimice, precum şi din probe specifice, ori de câte ori situaţia o impune, pentru determinarea calităţii apei şi teste pentru verificarea eficienţei dezinfecţiilor în unităţile de profil.

De asemenea, populaţia, în cazul constatării unor neconformităţi, se poate adresa medicului veterinar arondat pentru a se interveni operativ cu personal de specialitate.

Dr Ioan Viorel PENŢEA

Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Ținutul Zimbrului, destinație turistică premiată la Berlin

Avem o țară frumoasă, știm asta, dar, atunci când ne-o spun străinii, nu doar că ne mândrim, dar parcă ne convingem o dată-n plus. Este exemplul și Ținutului Zimbrului care în luna martie a fost desemnat ca fiind cea mai „verde destinație“ din lume în cadrul competiției Sustainable Destinations, categoria People’s Choice Award, o inițiativă Green Destinations, a cărei ceremonie de premiere are loc an de an, în perioada când se desfășoară Târgul Internațional de Turism de la Berlin.

Bison Land – un loc unic

Bison Land, așa cum este cunoscut la nivel internațional Ținutul Zimbrului din județul Neamț, este singurul loc din Europa unde zimbrii se află concomitent în libertate, semi-libertate și în captivitate. De fapt, nu vorbim doar despre zimbri atunci când ne referim la această regiune, ci la mai mult de atât deoarece este o destinație ecoturistică din care fac parte Parcul Natural Vânători Neamţ, oraşul Târgu Neamţ, comunele Agapia, Bălţăteşti, Crăcăoani şi Vânători Neamţ.

În data de 11 martie s-a desfășurat virtual ceremonia de decernare a Green Destinations Story Awards 2022, organizată de Green Destinations, în parteneriat cu GLP Films și ITB Berlin și găzduită de Visit Portugal.

Ce este această competiție și de ce este importantă? Ei bine, acest concurs este o inițiativă a unei organizații non-profit ce are ca scop, printre altele, susținerea turismului durabil, dar și schimbul de experiență datorită exemplelor de bune practici între participanți. Nominalizările pentru acest top sunt evaluate de experţi internaţionali în turism şi dezvoltare durabilă, reprezentanţi ai Green Destinations, QualityCoast, TravelMole, Vision on Sustainable Tourism, Travelife, ITB Berlin, Asian Ecotourism Network și Ecotourism Australia. Fiecare destinație în competiție trebuie să îndeplinească o serie de criterii pentru a participa, printre care: conservarea moștenirii culturale și protejarea naturii, existența peisajelor deosebite, implicarea comunității în dezvoltarea zonei, promovarea produselor și tradițiilor locale etc.

În cadrul competiției din acest an s-au înscris areale din Asia, America, Oceania, dar și mai multe destinații din Europa – Croația, Germania, Malta, Suedia și Spania. Au fost premiate 17 destinații din șapte categorii. Locul 1 obținut în acest an la categoria „votul publicului“ este cu atât mai important cu cât și în anii trecuți Bison Land a fost înscris în concurs, iar anul trecut s-a clasat pe cea de-a doua poziție. De fapt, de mai mult timp figurează ca fiind singura microregiune din România care se menține în acest top exclusivist. Pentru această categorie au fost înregistrate peste 10.000 de voturi, iar 1.726 de persoane au votat în favoarea Ținutului Zimbrilor, un număr impresionat, după cum se arată și în cadrul ceremoniei de decernarea a premiilor, care este disponibilă în mediul online.

În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor, reprezentanta destinației Ținutului Zimbrului, Viorela Chiper, a prezentat importanța reintroducerii zimbrilor în pădurile din zona Neamț și modul în care acest demers a fost posibil. Dovada reușitei acestui program, spune Viorela, constă tocmai în faptul că jumătate dinte zimbrii existenți în prezent au fost născuți în acest regim. De asemenea, îi invită pe cei care au votat să și viziteze zona și să susțină în continuare acest demers, de altfel, unul deloc ușor.

Ce vizitezi în acest „ținut“

Până nu demult, cei mai mulți dintre turiștii care alegeau județul Neamț ca destinație turistică vizitau în principal mănăstirile, cetatea sau Casa memorială „Ion Creangă“, însă în ultimii ani observarea zimbrilor în mediul natural a devenit o prioritate. Ce-i drept, odată cu implicarea asociației „Ținutul Zimbrului“, au fost evidențiate și alte motive pentru care turiștii pot alege această zonă, după cum reiese și din descrierile puse la dispoziție pe site-ul oficial ori de pe pagina de Facebook. Turiștii sunt îndemnați să se bucure de tot ceea ce oferă Parcul Natural Vânători Neamț, ce are o întindere de aproape 31 mii hectare. Pe teritoriul acestuia se află comunele Crăcăoani, Agapia, Vânători-Neamț și stațiunile Băltățești și Oglinzi, dar și patru arii protejate: „Pădurea de Argint“, „Codrii de Aramă“, „Rezervația de stejar Dumbrava“ și „Rezervația de zimbri Dragoș Vodă“.

Mai mult decât atât, turiștii sunt invitați să cunoască zona și de pe bicicletă pentru că sunt amenajate circuite speciale de cicloturism ori să facă drumeții sau să observe păsările. Iar dacă aceste sugestii nu vi se par suficiente, ce spuneți de safari cu zimbri? Ei bine, da, puteți pot opta pentru un traseu cu mașina de teren sau chiar pe jos pentru a vedea animalele în mediul natural. Cel mai scurt traseu este de 2 ore și are o dificultate medie, iar pentru a beneficia de această experiență trebuie să luați legătura cu reprezentanții Administrației Parcului Natural Vânători Neamț cu 3 zile înaintea vizitei.

Mai mult decât atât, reprezentanții asociației propun și ideea de a vizita un meșter popular la el în atelier, tocmai pentru a-i cunoaște mult mai bine povestea și a-i înțelege meșteșugul. Și această activitate necesită programare, de aceea este bine să consultați site-ul oficial înainte de a vă planifica excursia.

De fapt, experiența în zona Neamțului poate deveni unică pentru orice turist dacă ține cont de recomandările reprezentaților asociației pentru că nu îndeamnă doar să vezi cu proprii ochi zimbrii în libertate, ci, așa cum au făcut și în cadrul competiției amintite mai sus, țin cont de tot ceea ce are de oferit mai frumos zona și o promovează pe măsură, asigurându-se ca și celelalte obiective turistice și tradiții locale să fie la fel de cunoscute.

bison land romania

Sursa foto: Facebook – Ținutul Zimbrului – ecoturism în Neamț

Larissa DINU

  • Publicat în Turism

Cele trei Guyane - colțul magic al Americii de Sud (VIII). Pe urmele lui Dreyfus și Papillon în Iadul Verde

Ca să ajungem în Insulele Salvarii (Îles du Salut) ne-am îmbarcat dis-de-dimineață pe un catamaran cu dorința de a descoperi tainele și istoria lor.

Acestea au fost denumite așa după ce, în anul 1760, acolo s-au refugiat misionarii francezi pentru a scăpa de ciuma de pe continent.

Arhipelagul include trei insule mici, vulcanice, toate foste colonii penitenciare: Île Royale, Île Saint-Joseph și Île du Diable, aflate la vreo 14 km de coasta Guyanei Franceze.

Despre Iadul Verde sau Insula Diavolului știam câte ceva din romanul autobiografic Papillon pe care l-am cititit pe nerăsuflate în adolescență, dar, odată ajunsă acolo, am avut efectiv senzația de întoarcere în timp. La prima vedere, arhipelagul arată ca un paradis, presărat cu palmieri și înconjurat de ape albastre și limpezi. Însă acest loc pitoresc are o istorie tulburătoare pentru că, timp de un secol, zeci de mii de oameni au pierit în colonia penitenciară înființată aici.

Am aflat că cele trei insule au devenit temnițe în anul 1852, fiind înființate de Napoleon al III-lea. Primii prizonieri au fost vreo două sute de republicani care se opuseseră loviturii de stat organizate de împăratul francez.

Pe fiecare insulă am văzut ruinele închisorilor, care astăzi au devenit o populară destinaţie turistică, așa cum au fost descrise în detaliu de Henri Charrière (Papillon), cel care a fost prizonier aici timp de 9 ani. Imediat ce a ajuns pe insulă, acesta a început să-și plănuiască evadarea. După trei ani de la încarcerare a avut prima tentativă. A reușit să părăsească insula, dar a fost prins rapid și condamnat la doi ani de izolare. Apoi a mai încercat să evadeze de șapte ori, însă fără succes. La cea de-a opta încercare a reușit să fugă, construind o plută din nuci de cocos.

Am aflat și am văzut cu ochii noștri în ce condiții groaznice de viață și de muncă au trăit cei întemnițați acolo. În celulele comune, în timpul nopții deținuții dormeau pe spate, pe priciuri și nu se puteau ridica sau întoarce pentru că aveau picioarele prinse în fiare. Aproape trei sferturi au murit, iar gardienii le aruncau cadavrele în apă, bătând într-un clopot care alerta rechinii să se apropie. Singurele dovezi ale trecerii deţinuţilor pe aceste insule erau capetele celor condamnaţi la moarte, care erau culese de la ghilotină, puse în formol şi trimise la Paris.

Pictorul Francis Lagrange a fost un deţinut oarecum privilegiat pe insulă. El a fost condamnat în anul 1931 la 10 ani de închisoare pentru falsificare de bilete bancare şi timbre rare. Lagrange a pictat pereţii penitenciarului şi ai capelei cu chipurile deţinuţilor pe post de sfinţi, pentru a rămâne ca mărturie a trecerii lor pe acolo.

Un alt caz celebru, ajuns în 1894 pe Insula Diavolului, a fost Alfred Dreyfus, un tânăr ofiţer condamnat pe viaţă pentru trădare. Timp de 4 ani acesta a locuit într-o cabană izolată, legat de pat, hrănit cu carne de porc râncedă, deși era evreu şi i s-a interzis să vorbească cu alţi prizonieri. Într-o scrisoare deschisă intitulată J’accuse! scriitorul francez Emile Zola a acuzat guvernul francez, care în cele din urmă a cedat şi l-a graţiat pe Dreyfus.

Începând cu anul 1938 guvernul francez a încetat oficial să mai trimită prizonieri pe insulă, dar abia în 1953 ultimii au părăsit-o definitiv.

Am vizitat doar insula Royale și insula Saint-Joseph, iar insula Diavolului am văzut-o de la distanță deoarece valurile sunt periculoase şi nicio ambarcațiune nu poate acosta. Am avut chiar prilejul de a ne relaxa pe una din plajele de pe insulă, iar la întoarcere am fost preluați, pe rând, cu o barcă pneumatică până la catamaran, acesta neputând acosta aproape de țărm.

Și de această dată călătoria a fost o aventură cu multă adrenalină și o experiență de neuitat, însă povestea mea despre Guyana franceză nu s-a terminat. Așadar țineți aproape, călătoria continuă.

Teofilia Banu

  • Publicat în Turism

Atena și legendele zeilor la poalele Acropolei (I)

Învăluită de legende cu zei și zeițe, părtașă la nașterea marilor filozofi ai lumii precum Platon și Aristotel, metropola cosmopolită Atena, capitala Greciei din anul 1834, mă primește cu coloanele deschise, iar eu vreau să-i citesc câteva fragmente din istoria de peste 3.400 de ani, curioasă, ca prin ochii unui copil ce ascultă o poveste nouă.

Piața Syntagma, un bun loc de întâlnire și totodată punct de referință pentru vizitarea orașului, este o mărturie a independenței față de Imperiul Otoman, aici desfășurându-se de-a lungul timpului marile evenimente, atât triste, cât și fericite. Piața se află în fața Palatului Regal Vechi ce găzduiește azi Palatul Parlamentului Greciei.

Grecia3

Cu ceva noroc, am ajuns înainte de schimbarea Gărzii Prezidențiale în fața Mormântului Soldatului Necunoscut. Lumea și porumbeii s-au adunat, așteptând cu nerăbdare acest moment în care soldații Evzones, după o oră în care stau nemișcați indiferent de ce se întâmplă în jur, încep ceremonia, un adevărat spectacol, de la costumele tradiționale, ritmul pașilor, încălțămintea haioasă pe care nu ai cum să nu o remarci, până la aranjarea meticuloasă a armelor și poziției de stat pe care un jandarm o face cu mare dragoste, în semn de recunoștință pentru pace și independență.

Din anul 515 î.e.n. rezistă Templul lui Zeus Olimpianul sau Olympieion. După 700 de ani, finalizarea construcției a fost făcută de împăratul Hadrian. Mă plimb pe lângă cele 16 coloane rămase din cele 104 câte au fost inițial, iarba puțin crescută și păpădiile ce-și iau rămas bun de la cel din urmă puf țin de urât marmurei unei coloane căzute la pământ. Mă întreb dacă doarme adânc într-un vis... Pe vremuri, aici se aflau două statui din aur și fildeș ale lui Hadrian și Zeus. După un ocol prin acest mare parc, las în urmă cel mai mare templu din perioada romană a Atenei, trecând pe sub Arcul (Poarta) lui Hadrian, unde sunt inscripționate mesaje dictate de împăratul Hadrian, care spun că „o parte a orașului este Atena lui Teseu, iar cealaltă parte este orașul lui Hadrian, nu al lui Teseu“.

Grecia2

Pe pantele sudice ale dealurilor Acropolei a fost construit în formă de semicerc cel dintâi teatru din lume, Teatrul lui Dionis. Încă se mai aud ecourile aplauzelor celor 17.000 de spectatori, pentru că da, chiar atât era capacitatea de locuri de pe vremea lui Lycurgus, orator antic, filozof la școala lui Platon. Mai întâi construcție din lemn, apoi din piatră, în acest loc se țineau spectacole în cinstea zeului vinului și al fecundității, Dionis, dar și piese de teatru în care actorii erau îmbrăcați cu costume fastuoase și cu măști dichisite sub care se aflau vocile ce istoriseau cu drag despre mitologia greacă, dar și dramele, adevărate ghemuri de cultură și istorie. Azi, sunt și eu spectatorul ce admiră zidurile, din ultimul rând, uitându-mă în jos și doar imaginându-mi cum răsunau aici cântecele interpreților din coruri și recitalurile poeților.

Construit în anul 161 d.Hr. de către filozoful și politicianul Herodes Atticus, în amintirea iubitei sale soții Aspasia Annia Regilla, Odeonul lui Herodes Atticus din Atena a fost locul în care concertele de muzică și spectacolele de teatru se țineau în aer liber. Prin anii 1950, întreg Odeonul a fost reabilitat, iar în zilele noastre repertoriile sunt date cu prilejul Festivalului de Artă al Atenei.

Pe aleile și străzile pietonale din Piața Monastiraki mă strecor printre vânzătorii ambulanți de tot felul de suveniruri, băuturi și dulciuri. E forfotă continuă, zi și noapte.

În fața fostei mănăstiri private a lui Nikolaos Bonefatsis, iar acum Biserica Sfânta Maria Pantanassa, lumea s-a adunat de jur împrejur. Un acord de flaut acompaniază gândurile tuturor, chiar și ale porumbeilor și baloanelor colorate ce vor să-și ia zborul către frumoasa Acropolă din zare.

Vechea Moschee Tzistaraki, construită de voievodul turc Tzistarakis în anul 1759, e atent supravegheată de semiluna ce-i șoptește, strălucitor de dramatic, povestea pe care atenienii o spun mereu. Este despre blestemul ce trăiește aici, pentru că al 17-lea stâlp al Templului lui Zeus Olimpianul a fost aruncat în aer pentru a i se prelua bucățile de marmură pentru construcția moscheii, iar legenda spune că poporul a suferit de nesomn și foamete.

Atena este orașul încărcat de o nesfârșită istorie, dar am întâlnit aici și locuri în care te poți relaxa sau face cumpărături ori pur și simplu contempla priveliști spectaculoase. Văzută de pe dealul Acropolei, metropola pare un drum ce nu se mai termină niciunde. Apusul pe care-l văd acum în zare, năpustit cu dragoste peste clădiri, este visul pe care vrei să-l ai în somnul nopții, tabloul perfect cu care închei această primă parte a parcurgerii mele prin centrul civilizației elene. 

Aurora Grigore

  • Publicat în Turism

Cele mai atractive locuri din Republica Moldova

Călătoriile ne inspiră, ne oferă emoții și ne creează amintiri pe viață. Chiar dacă pandemia de Covid-19 ne-a schimbat modul de activitate obișnuit, din fericire, în 2022 putem călători și descoperi în continuare locuri noi. Atunci când aud cuvântul „călătorie“ probabil mulți dintre noi se gândesc la mare sau la munte, dar ce spuneți dacă de data aceasta călătorim în Republica Moldova? Aflată la doar cca 500 km de București, Republica Moldova te va cuceri cu locurile sale pitorești și atracțiile turistice. Cu siguranță, deși este o țară micuță, dacă o vizitezi o dată vei dori să te reîntorci la peisajele ei minunate.

Complexul de Meșteșuguri „Artă Rustică“

Covor moara rustic art 1024x681

Republica Moldova este o țară care ține la tradiție și obiceiuri. De aceea, pentru a intra în „inima“ Moldovei primul lucru pe care ar trebui să îl vizitezi este Complexul de Meșteșuguri „Artă Rustică“. La 37 km de Chișinău, în satul Clișova Nouă vei descoperi arta rustică și istoria covorului moldovenesc și a costumului popular. Tot aici poți afla informații despre evoluția portului basarabean. În incinta complexului de meșteșugari vei avea posibilitatea să vizitezi: o sală de expoziție, Muzeul țesăturilor autentice, Casa Mare – un model de odaie din casele țărănești, un centru de instruire în domeniul meșteșugurilor populare. Pentru a recrea cât mai original stilul de viață al basarabenilor, în incinta complexului aveți șansa să vedeți cum gospodinele realizează în timp real covoarele și porturile moldovenești.

Conacul lui Manuc Bei

conacc

Un alt obiectiv turistic de interes pentru turiștii care vin în Republica Moldova este Conacul lui Manuc Bei. Acesta este amplasat la cca 40 km de Chișinău, în orașul Hâncești. Palatul Manuc Bei, are două niveluri. Puteți vizita aici Clădirea contesei, Castelul vânătoresc, Casa vechilului, Turnul de veghe, Biserica armenească, fântâna arteziană, grajdurile și galeriile subterane care încep din apropierea conacului și se extind sub tot orașul Hîncești.

Istoria Palatului Manuc Bei începe încă din 1812, atunci când, după terminarea războiului ruso-turc din 1806–1812, Manuc Bei părăsește Bucureștiul și își lasă numeroasele sale afaceri pe mâinile unor oameni de încredere. Se mută pentru o scurtă perioadă la Sibiu, apoi, în anul 1815, Manuc se mută cu familia sa la Chișinău, în Basarabia, unde cumpără cu 300.000 de lei de aur moșia Hîncești. Construcția conacului a început sub conducerea fiului său Murat (Ivan) și a fost terminată abia între 1858 și 1861 de către nepotul său, Grigore. Cei doi au construit un castel în stil francez de o frumusețe uimitoare, cu o grădină de iarnă, turnuri de pază și un parc imens. În anul 1986, în urma unui cutremur fatal, conacul a fost distrus. De la începutul anilor 1970 și până în 2013 conacul a suferit o serie de schimbări și renovări, iar la ora actuală este deschis turiștilor. Palatul a fost construit după proiectul arhitectului Alexandru Bernardazzi și se presupune că ar fi fost decorat pe interior în patru stiluri: armenesc, turcesc, moldovenesc și european și că podurile unor încăperi au fost pictate de pictorul Ivan Aivazovski. De asemenea, multe obiecte de mobilier au fost aduse din Odessa, unde Manuc Bei mai avea un palat. O altă parte din mobilier a fost realizată în Italia, după câteva modele originale. Pentru a reda din nou în detaliu stilul autentic perioadei secolului XIX au muncit peste 60 de specialiști, atât meșteri din Moldova, cât și din România.

Castelul MIMI

castel mimiiid

Un alt monument istoric care te va face să pătrunzi într-o lume de basm este Castelul MIMI, singurul din Republica Moldova. Acesta este amplasat la 40 km de Chișinău, în satul Bulboaca, și face parte din categoria celor mai frumoase atracții turistice din Moldova. Construcția conacului, inițiată din ordinul politicianului basarabean Constantin Mimi, a fost finalizată în anul 1900. Arhitectura acestuia este inspirată din arhitectura franceză deoarece Constantin Mimi studiase viticultura și vinificația la Montpellier. Se consideră că acest conac a fost primul „chateau“ adevărat din Basarabia. În anul 2011 a început renovarea întregului conac, iar în 2016, după finisajele realizate, a căpătat numele de castel. În prezent, în incinta Castelului Mimi se află un muzeu cu obiecte moldovenești, o galerie de artă cu tablouri contemporane, o sală de conferințe, un hotel, un restaurant, câteva ateliere de creație de arte populare și pentru gătit, precum și săli pentru evenimente. De asemenea, castelul dispune de două săli de degustări pentru turiști (pot servi mâncare tradițională) și șase hale în beci printre care se pot plimba vizitatorii. Totodată, la Castelul Mimi au loc și prezentări ale istoriei vinificației. Se spune despre Constantin Mimi că și-a dedicat viața vinului. Acesta a descoperit și a aplicat cunoștințe dobândite în Europa de Vest și astfel a reușit să producă vinuri excelente la standarde înalte, iar tehnologia acestuia s-a păstrat și astăzi. De aceea Castelul Mimi este inclus în top 15 cele mai frumoase vinării din lume, iar vinul Mimi, cu siguranță, merită încercat.

Liliana Postica

  • Publicat în Turism

Focșani, orașul Unirii, de la vlădică până la opincă

E frig de nu vrei să scoți nici măcar un deget din mănuși, iarna o simt altfel aici, la granița dintre munteni și moldoveni, în Orașul Unirii, Focșani. Negreșit, clădirile vechi își arată nuanțele rănite, rămase scorojite odată cu trecerea timpului…

Chipul Sfântului domnitor Ștefan cel Mare, cel care a stabilit aici granița dintre Moldova și Țara Românească, este sculptat într-o statuetă, în curtea Muzeului de Istorie și Arheologie. Regăsesc la muzeu mărturiile trecutului, care sunt valorificate îndeosebi în documentele ce relatează despre Unirea Principatelor Române și alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dar și în exponatele arheologice din regiunile Mănăstioara sau Coroteni.

Un colorit exterior cum rar am mai văzut mă introduce în „pansamentul“ spiritual al lăcașului bisericesc Ovidenia Armeni, ce poartă hramul Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Aici preotul Miron Ioan îmi povestește cu glas cald, privind către altar, despre acest sfânt loc ce datează din anul 1798 și care era întreținut de boierii armeni în trecut. Picturile pereților cu nuanțe predominante de maro, albastru și galben au adus pământul mai aproape și au coborât aici soarele și cerul.

Prin anii 1800 a fost clădirea Prefecturii Putna, iar azi este Palatul Administrativ al orașului Focșani. Arhitectura construcției a fost realizată în stil românesc tradițional de meșteri ai vremii, instruiți la școala lui Ion Mincu. Trecute prin incendii și cutremure, cele peste 80 de încăperi ale Palatului au fost renovate de multe ori pentru a nu se pierde prestigiul locului pe unde au călcat personalități precum Nicolae Iorga și Nicolae Titulescu. Pe țigla acoperișului iese în evidență un desen care a fost realizat precum cele de la mănăstirile din Suceava.

Am ajuns în Piața Unirii, acest cerc în care simți furnicături prin piele și nu îți dai seama de unde vin, din bucuria reînfrățirii neamului sau din aburul celor care au oftat înainte de a-și da ultima suflare în lupte, de la vlădică până la opincă. Borna de Hotar dintre Moldova și Muntenia, opera sculptorului Ion Jalea, este simbolul unității românilor. Pe laturile ei Grigore Ureche, Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu au lăsat moștenire mesaje despre biruință, credință și fraternitate.

Focsani 2022

Maiestuosul Monument al Eroilor proiectat de Ion Jalea sub forma unui obelisc înalt de 19,64 metri are la bază ilustra scenă a Unirii Principatelor de la Focșani (Țara Românească și Moldova) din 24 ianuarie 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul, împreună cu Moș Ion Roată, susținătorul țărănimii, apare în scena de la baza monumenului. Ateneul Popular, Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, ctitorită de Gheorghe Ghica, domnitorul Țării Românești, umplu pământul din acest perimetru cu o încărcătură istorică, spirituală, dar și culturală și arhitecturală.

Un alt obiectiv reprezentativ din Focșani este Teatrul „Maior Gheorghe Pastia“, construit la inițiativa Maiorului Pastia, inaugurat în anul 1913, arhitectura fiind în stil Art Nouveau. M-am așezat să savurez un ecler cu ness și un suc natural de mere specific locului, de la Garoafa de Vrancea, la cofetăria Teatru, care se află vizavi. Soarele bate perfect pe albul balcoanelor, dar și pe detaliile minuțioase ale figurinelor sculptate, ce par să joace drama și comedia umană.

Am intrat în Muzeul Unirii. Miroase a lemn, este atât de îngrijit... o curățenie perfectă. Pe ici-colo mai trosnește parchetul când calc… Sunt expuse obiecte precum un pian Grotrian Steinweg (5 exemplare în toată lumea), oglinzi venețiene, masa unde s-a semnat Unirea Mică, tabloul lui Mihail Kogălniceanu, o masă-scară, camera lui Duiliu Zamfirescu, o farmacie și alte documente de valoare istorică.

Nu ai cum să nu îl observi dacă ești pe strada Cezar Bolliac, cu ziduri maro, întins pe mai multe aripi și cu o curte spațioasă. Colegiul Național „Unirea“ este instituția ridicată la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Dotat cu laboratoare, amfiteatru, bibliotecă cu peste 30.000 de cărți, unele foarte vechi, colegiul este azi monument istoric. Inginerul Anghel Saligny, cel care a proiectat podul Fetești-Cernavodă, cel mai lung pod din Europa în acele timpuri, geograful Simion Mehedinți, fondatorul geografiei românești moderne, romancierul Duiliu Zamfirescu sunt doar câteva nume de personalități care au absolvit prestigiosul liceu.

Deasupra ușii de la intrare sunt inscripționate în zid cuvintele „Pro Patria“. Îmi fac curaj și trec pragul Mausoleului Eroilor de la Focșani, ridicat pentru românii din Primul Război Mondial, unde sunt înhumați 2.422 de eroi. Construcția, inclusă pe Lista Monumentelor Istorice, a durat 5 ani și a fost finalizată în 1931. Am o senzație de teamă, griul pereților din exterior circulă acum prin venele mele, îmi întipăresc rapid în minte ce văd, mă uit în jos o clipă și ies. Cumpăr niște vederi și îmi iau rămas-bun de la doamna ce are grijă de ani buni ca locul celor adormiți să fie impecabil. Am lăsat-o în urmă privind-o cum dă cu mătura în curtea plină de sufletele celor care s-au jertfit pentru neamul nostru românesc.

Fac cale-ntoarsă către gară. Mi-a rămas întipărită în minte imaginea albastră a Casei Damian, construită prin anii 1900 de Manuc David, strănepotul lui Manuc Bey, cel care a construit vestitul han din București, Hanul lui Manuc. Numele casei vine de la proprietarul acesteia, negustorul Damian Nicolae, cel care a cumpărat casa de la urmașii lui Manuc. Acum e în paragină, prin arcadele de la intrare și geamurile sparte se strecoară azi doar gândurile celor adormiți din Mausoleu și, uneori, o urmă de soare. Istoria zbuciumată e scrisă și simțită, respiră prin instituții, eroii trecutului și încă mai dăinuie în orașul de pe Milcov, Focșani.

Aurora Grigore

  • Publicat în Turism

Kotor, comoara fortificată a Muntenegrului

Brazi ca niște țepușe îmi sunt însoțitorii de drum, trec prin Igalo, un orășel de munte, asemănător cu Sinaia, un paradis al ploii care își croiește potecă printre aburii ce se tot ridică. Am făcut un mic popas la Perast, în Golful Kotor... E răcoare și multă culoare gri. Uimită de calmul întregului decor, sorb din priviri micul port, unde vapoarele de croazieră acostează. Dar mai ales remarc, Biserica Maica Domnului a Stâncilor, o carte poștală vie de pe Insula Gospa od Skrpjela, singura insulă de aici construită artificial.

Din balconul unei vile de la capătul satului Muo, unde ciripitul păsărilor ce au ieșit din cuiburi țin companie plantelor cățărătoare, pisicuțelor jucăușe, începe mica mea poveste despre Kotor, orășelul fortificat de sub muntele Lovcen, ce face parte din Patrimoniul Mondial. Se mai numește Regiunea Naturală Cultural-Istorică Kotor, cea mai veche așezare de pe coasta Adriatică a Muntenegrului.

Fondat de vechii romani cu numele de Acruvium, Kotor s-a încăpățânat să rămână aici peste veacuri, trecând prin nenumărate atacuri turcești, cutremure, ciumă. Kotor a făcut parte din Albania Venețiană, aceasta însemnând posesiunile venețienilor din jurul Golfului Kotor. A fost, pe rând, oraș liber al Serbiei medievale, oraș venețian, maghiar, republică independentă.

Miros de pateuri proaspete și plăcinte dau târcoale nasului meu, intru negreșit să cumpăr din patiseria de la stradă o delicatesă, doamna care servește îmi zâmbește, e aranjată frumos cu șorțul alb la brâu. Traversez drumul și mă așez pe o buturugă trândavă, mănânc și rămân cu gura căscată, uneori cât să mestec, admirând silențiosul Golf Kotor. Aici marea găzduiește, în limpezimea ei, încremenitele bărci ce stau ca-ntr-o gravură, agățate de strălucirea fără sfârșit a razelor solare din apă.

Măsline, smochine, uleiuri și delicatese sunt vândute de comercianții din fața orașului vechi, numit Stari Grad, iar vaporașele din port trag cu ochiul la cei care admiră gingășia lor, pictată în culori calde, în acest pitoresc cadru de lângă munte.

Poarta Mării, ce datează din 1555, este locul pe unde intri în lumea mirifică a centrului vechi; de pe ea, Maica Domnului cu Iisus, Sfinții Trifon și Bernard îi privesc ocrotitor pe oaspeții ce vin, trimițându-le lumina impregnată cu binecuvântare pură.

Prin Piața Armelor, cea mai mare piață din oraș, construită în secolul al XVI-lea, m-am lăsat condusă de gândurile obloanelor verzi ce-mi apăreau pretutindeni în cale. Turnul cu ceas, emblemă a locului, a avut la construcția inițială, în anul 1602, un singur cadran cu ceas, iar apoi, în timpul ocupației franceze, i s-a mai adăugat unul cu orientare către sud. E aproape ora 12, o ferigă s-a întins la soare, până la marginea casei cu numărul 268, unde afișul de pe o tăbliță, scrisă cu creta, te invită la o sangria sau la un ceai local de ghimbir.

Primăria Veche, înființată în anul 1762, era folosită în scop militar, ca loc pentru depozitarea alimentelor, iar după ocupația franceză a devenit teatru, Teatrul lui Napoleon. La orice cotitură muntele intră în cadrul acestui labirint ornat de terasele în aer liber cu scaune din metal, de pisicile roșcovane cu ochi căprui și de rufele ce stau atârnate pe sârme, care mai de care mai colorate.

Palatul Prințului era la începuturi localizat în Piața Sfântul Trifon, iar după cutremurul din 1667, când aceasta a fost distrusă, a fost mutat în Palatul Princiar și folosit ca închisoare. Alte două palate, Bizani din secolul al XVI-lea înfățișat în stil baroc, cu iz renascentist, Bezkuca având portal gotic, completează cu o aură regală străduțele înguste cu aleile pietruite ce poartă cu ele eternitatea.

Crucifixul mansardei ce stă între cele două turnuri mă cheamă să-i trec pragul și să admir cu dragoste Biserica Sfântul Nicolae, cea mai importantă biserică ortodoxă dn Kotor, construită pe la 1900; ea a continuat să funcționeze chiar și în comunism, etalându-și frumusețea prin stilul pseudo bizantin, prin icoanele pictate minuțios de meșterii de odinioară.

Apoi, am remarcat Muzeul pisicilor, un loc plin de suveniruri, monede, medalii, cărți poștale și diverse alte imagini în care este pictată grația lor. Te-mpiedici de ele la propriu, au căsuțe amenajate și sunt protejate de iubitorii de mustăcioase mici, se tot cotesc pe la picioarele tale, cerșind o mângâiere sau o bucățică de pește. Pisicile din Kotor sunt admirate și, din respect pentru ele, acest muzeu există aici.

În apropiere de Kotor se deschide evantaiul zidurilor de apărare ale orașului Budva, locul de naștere al lui Cristoforo Ivanovici, primul istoric al operei venețiene. O plimbare pe malul Rivierei, între noapte și zi, a fost alegerea perfectă pentru a-mi regăsi în gânduri casele ce duc în spate muntele precum melcul își duce cochilia, imaginea clădirilor fortificate înrădăcinate pe veci, tremuratul plantelor, poza bărcilor și a pescarilor ce m-au întors în timp, și unde mai vreau să revin într-o bună zi, în orășelul pisicilor dintre munți.

Aurora Grigore

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Călător în Zări Albastre. Zidurile din Dubrovnik și tainele lor

Mă furișez în culoarea zidurilor pentru a descoperi frumusețea interioară ce poartă privirile tuturor adunate ca un buchet de flori bougainvillea, de-a lungul atâtor ani, dar și a momentelor de răscruce din timpul războaielor... Sunt nuanțele griului deschis și închis, amestecate cu alb și maro, ale zidurilor din Dubrovnik, orașul din Marea Adriatică fondat de refugiații din Ragusa Vecchia prin secolul al VII-lea.

Dacă mi-am dorit să văd panorama orașului de sus și să admir Cetatea, m-am ales și cu un antrenament de coborât și urcat câte 480 de scări, dar, din tot adâncul meu de spirit sportiv, a meritat efortul. Aerul e altul, aici sus, iar ochii sunt fericiți.

Cobor dimineața pe strada Matije Gubca și mă opresc puțin să-mi trag respirația în dreptul casei cu numărul patru. Gardul este împodobit cu o brazdă coloristică de flori roze și galbene. Mă îndrept către Orașul Vechi, această comoară protejată de UNESCO.

Dubrovnik2

Traversez podul de piatră și intru pe Poarta Ploce, deasupra căreia se află o statuetă a lui Sveti Vlaho, hramul din Dubrovnik. Mănăstirea Dominicană îmi spune „Bun venit!“ și mă introduce în povestea gotică a coloanelor ce stau înșirate ca niște palme deschise, iar arcadele mă conduc spre a-l vedea pe Sfântul Dominic, preaslăvit acum printr-o statuie parcă însuflețită.

Stradun este locul de promenadă pe unde umbra și soarele revin mereu pentru că le place să atingă brațele Palatului Rectorului, acest muzeu în care sunt expuse piese de mobilier unice din epoca medievală.

Biserica Sfântul Blaise, protectoarea orașului Dubrovnik, binecuvântează ochiul prin stilul său baroc, statuetele și îngerii de pe exterior stau ca niște păzitori ce dau speranță și încredere celor care intră în acest lăcaș, construit după modelul bisericii venețiene San Maurizio.

Mă așez comod lângă Fântâna Mare Onofrio, construită prin anii 1400 pentru alimentarea cu apă a orașului, unul dintre simbolurile din Dubrovnik care stă neclintită în fața Bisericii Mântuitorului. Fântâna este punctul final al unui sistem de apeduct ce ține de la Sumet până aici, la picioarele mele.

Butoaie pline cu acadele de toate sortimentele și culorile, înghețată cu fistic și ciocolată pe care trebuie neapărat să o încerci, mileuri cusute manual și expuse cu drag pentru vânzare, păpuși îmbrăcate tradițional, în culori mov aprins, săpunuri cu esențe naturale sunt doar câteva din lucrurile pe care le vezi pe străzile înguste, învăluite de parfumul amețitor de lavandă pe care vrei să-l miroși și, de ce nu, să cumperi un săculeț ca suvenir.

Merg pe lângă ziduri, nici nu știu cum de s-a strâns atâta frumusețe la un loc, clopotele bat rând pe rând și se aud din toate direcțiile, acoperișurile se văd ca o plajă cu nisip maroniu de aici de sus. E o sărbătoare continuă pe fețele oamenilor pe care-i întâlnesc în cale. Ajung la Turnul Minceta, cetatea construită în anul 1319 de Nichifor Ranjina, om simplu al locului, de meserie constructor. Denumirea Minceta vine de la familia Mencetic, aceștia având în proprietate terenul pe care a fost zidit Turnul. Azi, steagul croat flutură glorios în voia vântului la înălțime, semn că este liber și triumfător, apărător de nădejde al orașului.

Dubrovnik

Catedrala romano-catolică din Dubrovnik, ce poartă hramul Adormirii Maicii Domnului, a răsărit, ca o floare de crin în grădină, prin creația extraordinară a maeștrilor arhitecți Andreea Buffalini și Paolo Andreotti prin anii 1600, însă finalizarea a fost realizată de arhitectul Katicic, în anul 1713. Regele Richard Inimă de Leu și-a dorit să contribuie financiar la ridicarea lăcașului pentru că a supraviețuit unui naufragiu de lângă Insula Lokrum, pe când se întorcea de la Cruciada din 1192, mulțumind astfel divinității pentru minunea împlinită.

În capătul străzii Stradun stă cu spatele drept, chipeș, de 31 metri înălțime, cu ochii negri deschiși și vorbește cu tine la orele exacte și jumătățile lor printr-o tonalitate duioasă antică. E Turnul cu Ceas, născut în secolul al XV-lea, vecin cu Palatul Sponza. În această Clopotniță a orașului observ niște statuete de omuleți verzi care lovesc clopotul greu de aproximativ două tone.

Bat tobele, merg la pas de soldat și atrag atenția prin tradiționalele costume cu care defilează pe lângă trecători; acești frumoși localnici s-au deghizat la sfârșit de zi, anunțând că zidurile din Dubrovnik au nevoie de puțină odihnă, plantele agățătoare cu rădăcini împletite vor să se reculeagă, iar ecoul muzicii din clopote va cânta, în surdină, doar Mării Adriatice, până la venirea zorilor.

Aurora Grigore

  • Publicat în Turism

Islanda, o țară... „departe de lumea dezlănțuită“

Cu unul dintre cele mai vechi sisteme democratice și o populație alfabetizată în procent de 100%, Islanda este o țară a contrastelor. Și tocmai aceste contraste o transformă într-o destinație ce merită văzută, chiar dacă nu este la fel de ieftină că Bulgaria, Grecia sau Turcia.

Departe de lumea dezlănțuită, dezlipită de bătrâna Europă, Islanda este o insulă cu foc, gheață, troli, elfi, cascade cu nume greu de pronunțat și de scris, plaje cu nisip negru, ape termale, muzee, galerii de artă, teatre, restaurante, viață de noapte, hoteluri ospitaliere și deosebit de curate. De altfel, cât vezi cu ochii, oriunde, în Islanda este o curățenie desăvârșită. Poate o fi și datorită gradului înalt de educație.

Buget de călătorie: minimum 1.500 de euro

O călătorie în Islanda nu este la fel de ieftină ca una în Bulgaria sau Grecia, însă merită toți banii. Câteva zile de călătorit prin Islanda poate costa între 1.500 și 3.000 de euro, în funcție de pretențiile fiecăruia, dar experiența va fi una de neuitat. În Islanda, chiar și din greșeală poți face poze absolut minunate. Oriunde te uiți este frumos, spectaculos, inedit, altfel. Iar culorile, ei bine culorile sunt absolut unice.


Cea mai veche așezare a vikingilor

Recent, arheologii au descoperit în Islanda cea mai veche așezare vikingă cunoscută până în acest moment. Potrivit analizelor chimice, aceasta ar fi fost construită în jurul anului 800, cu mult timp înaintea primelor așezări permanente din această țară. Descoperirea a fost făcută la Stöd, în apropiere de satul și de fiordul Stödvarfjördur, în estul insulei. Legendele străvechi vorbesc despre coloniști vikingi care s-ar fi refugiat pentru a scăpa de regele norvegian Harald Fairhair.


Apă fierbinte la discreție

De la orele de geografie din școala generală știm de gheizerele din Islanda, aceste simboluri ale naturii, dovada intensei activități vulcanice de pe cuprinsul insulei. Deși oferă un spectacol unic și fascinant, ca să nu mai vorbim de cât de utile sunt pe perioada iernii, gheizerele nu pot fi admirate de oricine îndeaproape. Cei care sunt mai sensibili sau au anumite alergii s-ar putea confrunta cu usturimi la nivelul ochilor. Poate că este mai bine ca cei mai sensibili să le admire de la distanță pentru a nu avea probleme, chiar dacă acestea sunt doar temporare. Impresionantul gheizer Strokkur (Agitatul) oferă un spectacol unic celor care vin în vizită, aruncând câte un jet de apă fierbinte la fiecare 4-5 minute. Jetul de apă poate atinge o înălțime de 30-35 metri, gheizerul fiind menționat prima dată în 1789 în urma unui puternic cutremur. Se crede că activitatea acestuia a început ceva mai devreme însă. Strokkur se află în estul Capitalei, într-un areal vulcanic activ de mai bine de o mie de ani. Pentru cei care au probleme cu apa caldă și căldura, o vizită în țara gheizerelor ar putea fi destul de frustrantă.

„Cascada de aur“ a aparținut unui fermier

Cei care iubesc cascadele vor fi satisfăcuți pe deplin aici, Islanda fiind destul de ofertantă în ceea ce privește căderile de apă spectaculoase. Una dintre acestea este cascada Gullfoss sau „cascada de aur“, un adevărat simbol al islandezilor. Cascada Gullfoss pare să fie o nouă dovadă a forței și frumuseții naturii insulei. Împărțită în două, de 11 metri și 20 de metri înălțime, cascada se găsește în partea de sud a țării, la mai puțin de o sută de kilometri de Capitală. Apa cade într-un canion ai cărui pereți sunt destul de înalți, ajungând la aproximativ 70 de metri înălțime, iar deschiderea este de 2.500 metri lungime. Aici este locul unde se pot admira cele mai multe curcubee splendide și, în plus, are o poveste interesantă. Apropo, această cascadă a aparținut unui fermier care, prin 1907 (ce an interesant, nu-i așa?), a primit o ofertă de cumpărare din partea unui om de afaceri englez care dorea să valorifice puterea cascadei prin producerea de electricitate. Fermierul nu a fost de acord să vândă cascada, dar a decis să o închirieze. Chiar și așa, construcția nu a demarat niciodată din cauză că fiica fermierului s-a opus, aceasta angajând un avocat pentru a fi sigură că nicio construcție nu va strica ceea ce natura a dăruit cu atâta generozitate.

Laguna Albastră, un adevărat „terapeut“ pentru spirit, minte și corp

O altă atracție inedită a insulei este Laguna Albastră, unde se recomandă să facem baie pentru proprietățile deosebite ale apelor. Datorită ingredientelor active, apele lagunei ajută la vindecarea unor boli grave de piele, cum ar fi, de pildă, psoriazisul. Apa are o temperatură medie de 40 de grade Celsius, indiferent de anotimp, iar o baie pe timp de iarnă aici poate fi o experiență absolut minunată. Cei interesați se pot bucura de o ofertă bogată ce include baie în lagună, masaj, tratament cu nămol și alte modalități de răsfăț pentru minte, trup și spirit. De altfel, pe lângă laguna formată în 1976, s-a dezvoltat un complex ce cuprinde centru spa, hotel, cafenele, baruri, restaurant, clinică specializată în tratarea afecțiunilor pielii și magazine de unde se pot cumpăra suveniruri. Și băile naturale Myvatn merită încercate nu numai pentru efectele asupra pielii, ci și ca terapie pentru spirit. În timpul băii, cei care aleg un astfel de răsfăț se pot bucura de priveliștile absolut superbe, culorile contrastante și de liniște, multă liniște. Poți sta ore în șir acolo fără să auzi vreun claxon ori pe cineva ridicând tonul vocii. Cum spuneam, o fi și de la educație...

Simona Nicole DAVID

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Stari Most, semiluna Bosniei și Herțegovinei

Fiecare pas cu care înaintezi înseamnă o alunecare, un ghețuș pietral ce te trage înapoi, dar vocea din inima ei nu te lasă să renunți, e o încununare să ajungi în mijlocul acestei mândre semilune, Stari Most, denumit și Podul Vechi, inclus în Patrimoniul UNESCO, construit în secolul al XVI-lea în orașul Mostar din Bosnia și Herțegovina.

Într-o după-amiază de toamnă colind prin Mostar, nume luat de la păzitorii de poduri de prin anii 1400 care se numeau mostari. E sâmbătă, soarele pișcă puțin pielea, bărbații stau la mesele restaurantului Cevabdzinica Korzo din cartier, beau ceai și cafea, alături de dulcele rahat cu diverse arome, împărtășindu-și ultimele noutăți. Pe femei le zăresc făcând cumpărături de la aprozarele cu fructe și legume din stradă.

E liniște, dar nu și pe zidurile blocurilor pe lângă care trec, ele poartă încă strigătul durerilor din timpul conflictului croat-bosniac ai anilor ’90. Stă picior peste picior, îmbrăcat elegant, cu cămașă, sacou, cravată, dar legat de mâna dreaptă cu un lanț, nu-i pot zări privirea pentru că nu are cap, nici măcar gât. Cu siguranță cel care a pictat simțea lipsa cuiva drag, poate că nu a vrut să îi redea ultima imagine zguduitoare a feței, însă ne spune, printr-o măiestrie a artei murale stradale, că a plecat prizonier dintr-o lume în care a simțit acest crunt genocid. Dar totuși speranța nu a pierit întru totul, pe alți pereți flori de culoare roz au înflorit, soarele își deschide larg gura lângă o inimă curtată de o albinuță ce zâmbește, viața curge lin, precum râul Neretva, iar din ce a fost urât ori greu trebuie să culegem frumosul, ridicându-ne din mocirla lipicioasă.

Ajung în bazar, e forfotă, aud din treacăt frânturi de limbă franceză, turcă și altele pe care nu le înțeleg, sunt veniți turiști de peste tot ca să-l vadă pe Stari Most, mândria locului. Încă puțin și ajung acolo, deja îl zăresc din depărtare. Căsuțe vechi, ibrice din cupru, șaluri atârnate, lampadare colorate și muzica orientală fac din acest vechi cartier un decor șic ce-ți învie pofta de a zăbovi mai mult aici.

Traversez podul, am ceva emoții să nu alunec pe pavajul ce a fost pus cu grijă pentru a-i reda exact forma, culoarea și faima inițială și spun asta pentru că el a fost reconstruit între anii 2001-2004, piatră cu piatră. Stari Most, acest arc arhitectural islamic, comandat de Suleiman Magnificul în anul 1557 și proiectat de arhitectul Mimar Sinan, spre deosebire de restul podurilor din Bosnia și Herțegovina, a rezistat războielor mondiale, însă în 1991 a fost bombardat cu șaizeci de lovituri de tunuri în timpul conflictului bosniac și a cedat, a îndurat până în ultima clipă cruzimea celor făr’ de suflet ce și-au dorit să ștergă această zestre culturală.

La mijlocul podului un bărbat strigă cât îl ține gura, dând un mic spectacol, ca să se audă până jos că se aruncă, dar numai dacă este plătit. Apa râului Neretva ce se revarsă pe sub pod este foarte rece, din această cauză fiind necesare antrenamente speciale, dar și mult curaj pentru a sări de la așa înălțime... Și sare, spre deliciul tuturor curioșilor, iar jos îl așteaptă recompensa oferită de către turiști.

Îmi întorc privirea în partea stângă și, printre arborii ce au crescut alături de ea, se regăsește așezământul Moscheii Koski Mehmed Pașa, construită prin anii 1600 în raza semilunei, pe stâncile râului Neretva. Ca și Stari Most, în timpul războiului bosniac moscheea a fost bombardată de forțele militare croate. O regăsesc acum, după restaurare, cu pace în inimă, gata să îmi dăruiască și mie, pe furiș, o picătură din liniștea ei. Iar eu îmi deschid brațele, ochii, mă bucur de culorile covoarelor, picturile din pridvor și de pe pereți, urc pe îngustele scări ca să admir priveliștea de sus, din minaret. E o poveste de imagini aici, pe Stari Most: ca niște furnici, oamenii se duc de colo-colo, râul mă îmbată cu verdele si albastrul lui, bărcile lasă în urmă valurile cu modele brodate precum spuma laptelui.

Se lasă seara, luminițele se aprind peste Mostar, străzile duc în spate urmele de pași ale trecătorilor, le-au absorbit vorbele și cântecul rugăciunii, buruienile crescute pe la ferestrele caselor părăsite își lasă privirile în jos neputincioase. Mă așez pe unul dintre ziduri ca să mai privesc încă o dată, înainte să plec, semiluna, această poezie a cărei versuri vor fi rostite și peste ani, de noi, cei ce vom grăi despre Stari Most.

Aurora GRIGORE

  • Publicat în Turism

Călător prin Israel

În numerele anterioare ale revistei scriam că primii pași prin Israel au început din Eilath, perfect pentru cei care caută stațiuni balneoclimaterice pentru tratamente de refacere fizică. Voi continua cu impresii despre Haifa, unde arabii și evreii trăiesc în armonie. În acest articol voi scrie despre ce am văzut în Ierusalim.

Singurul oraș care există în cer și pe pământ, Iocul despre care mulți cred că aici va veni Apocalipsa, Ierusalimul este un oraș universal, capitală a două popoare și sanctuarul a trei religii: creștinism, iudaism și islamism. Ierusalim este nu doar locul râvnit de trei imperii, locul unde va fi Judecata de Apoi și câmpul de luptă dintre civilizații, ci chiar „centrul lumii“, cheia păcii sau mărul discordiei în Orientul Mijlociu. Ierusalim poartă „cicatricile“ a trei mii de ani de credință, masacre, lupte sângeroase pentru putere, crime abominabile comise în numele religiei, precum și amprenta personalităților care au trecut pe aici: Regele David, înțeleptul Solomon, Suleiman Magnificul, Cleopatra, Caligula, Iisus, Mahomed, Nabuconodosor, Irod, Nero...

Unul dintre cele mai sacre locuri din lume

Motive de a vizita Ierusalim sunt multe, poate de aceea pelerinajele au un succes deosebit. De altfel, aproape de fiecare dată când am vizitat Ierusalimul am văzut grupuri de pelerini români veniți să vadă Țara Sfântă. Ierusalim este unul dintre cele mai cunoscute și vizitate orașe din lume, iubit deopotrivă de creșini, evrei și musulmani. Credincioșii consideră Ierusalimul unul dintre cele mai sacre locuri din lume, orașul fiind încărcat de spiritualitate. La tot pasul în centrul vechi găsim atracții istorice și religioase. Aflat în patrimoniul UNESCO, orașul vechi este împărțit în patru cartiere – musulman, evreu, creștin și armean – și adăpostește imagini parcă desprinse din Biblie: Drumul Crucii, Zidul Plângerii, Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani. Despre toate aceste locuri se spune că Iisus s-a rugat și i-a învățat pe ucenici despre valoarea credinței.

Biserica Sfântului Mormânt

În cartierul creștin se poate vizita Biserica Sfântului Mormânt, de pe vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Creștinii iubesc această biserică și o prețuiesc pentru că aici se află poate cele mai importante locuri. De pildă, în partea de răsărit găsim stânca Golgotei, acolo unde a fost răstignit Iisus pe cruce, iar în partea de apus se află o capelă în interiorul căreia se află Sfântul Mormânt, locul unde a fost depus trupul Mântuitorului Iisus, fiul lui Dumnezeu, Cel ce a înviat în a treia zi... Locul bisericii a fost ales de împărăteasa Helena, mama lui Constantin cel Mare, în timpul turneului său în Țara Sfântă. Aproape de Biserica Sfântului Mormânt, la capătul Drumului Crucii (Via Dolorosa), în cartierul de sud-vest al cetății, este Muntele Sionului. Și aici găsim câteva locuri de importanță deosebită pentru creștini. Astfel, pe culmea plată a Muntelui Sionului putem vedea foișorul în care a avut loc Cina cea de Taină, bine-cunoscuta cină din Joia Mare, atunci când se spune că Iisus a spălat picioarele ucenicilor Săi și s-a bucurat de ultima cină cu ei pe Pământ. Tot aici se mai pot vizita și alte situri religioase de căpătâi ale religiei creștine, și anume: Biserica din Bethleem, unde putem admira și vitralii absolut unice, Biserica Fericirilor, de lângă Capernaum, Biserica Înmulțirii Pâinilor și a Peștilor. Cei care vizitează aceste locuri, pot vedea și Biserica Buna Vestire, situată în Nazareth, în apropiere de Cana Galileii.

Via Dolorosa

Pentru cei mai mulți creștini, Via Dolorosa este poate punctul culminant al vizitei în Orașul Sfânt deoarece acesta este drumul pe care Iisus și-a purtat crucea după condamnarea sa. Cursul Via Dolorosa este marcat de câteva Stații de Cruce, o parte dintre acestea fiind bazate pe relatările Evangheliilor. Traseul se începe în Cartierul Musulman, apoi se continuă spre vest și se ajunge la Capela Flagellation, construită pe locul unde se crede că Mântuitorul Iisus a fost bătut.


Formalitățile de intrare și de ieșire în Israel sunt destul de complicate, mai ales pentru cei care nu au experiența călătoriilor. De pildă, soldații pot solicita să verifice tot ce li se pare suspect. De asemenea, agenții de securitate pot adresa întrebări ce par cel puțin ciudate, întrebări pe care le pot chiar repeta, iar cotrobăitul în lucrurile personale nu trebuie să ne sperie. Este o practică la ordinea zilei în Israel și sunt absolut de neînduplecat dacă ne opunem controalelor. Cel mai bine este să reacționăm cu mult umor, să-i privim în ochi și să nu ne fie frică. Până la urmă, dacă mergem cu gânduri pașnice, mai ales dacă vrem să punem piciorul pe Pământul Sfânt, soldații și agenții de securitate nu ar trebui să ne sperie câtuși de puțin. Până la urmă, trebuie să conștientizăm că israelienii se tem de incidente mai mult sau mai puțin grave și toate aceste proceduri stricte de securitate au rostul lor. Paza bună trece primejdia rea... Și încă ceva: dacă alegeți să călătoriți cu avionul în Israel, evitați să vă ridicați în picioare în spațiul aerian israelian.

Pe lângă procedurile stricte legate de securitate, pe site-ul guvernului israelian sunt anunțate și condițiile ce trebuie respectate pe timp de pandemie. De exemplu, cei care călătoresc în Israel, indiferent de vârstă și de țara din care vin, trebuie să se izoleze dacă nu au fost vaccinați sau dacă nu au contractat încă virusul COVID-19. Pe de altă parte, tot la izolare intră și cei vaccinați care vin dintr-o zonă „roșie“, iar perioada de izolare este de 14 zile. Se poate pleca după 7 zile de izolare doar dacă cel de-al doilea test PCR este negativ. Primul test se face în prima zi, iar al doilea în ziua a șaptea. Sunt exceptați de la izolare cei care au fost vaccinați ori s-au recuperat în Israel și vin din zona „galbenă“, precum și cei care vin din zona „portocalie“ care s-au vaccinat ori s-au recuperat într-o țară din această zonă.  Potrivit site-ului corona.health.gov.il, purtarea măștii este obligatorie inclusiv la copiii de la 6 ani în sus. De asemenea, se solicită teste PCR și toate celelalte documente ce țin de măsurile de prevenire a răspândirii virusului agresiv ce intră peste tot fără viză și permisiune de ședere...

Dar mai multe despre ce se poate vizita în Israel, în numărul viitor al revistei Lumea Satului.


Simona-Nicole David

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Călător prin Israel: Haifa (IV)

În numerele anterioare ale revistei scriam că primii pași prin Israel au început din Eilath, orașul port situat pe malul Mării Roșii, perfect pentru cei care caută stațiuni balneoclimaterice pentru tratamente de refacere fizică bazate pe hidroterapie și fizioterapie. Voi continua cu impresii despre al doilea oraș vizitat în Israel, Haifa, un loc minunat unde arabii și evreii trăiesc în armonie.

La tot pasul prin Haifa ni se reamintește că orașul a cunoscut o dezvoltare în secolul al XIX-lea, când a devenit mai important datorită comunității luterane a Cavalerilor Templieri germani. Astfel că există zone care amintesc de templierii germani. De pildă, Casele Coloniei germane de la poalele Muntelui Carmel, restaurate, sunt obiective turistice. Putem vedea indicatoare care ne arată drumul spre Colonia Germană, în Haifa indicatoarele fiind scrise în limbile ebraică, arabă și engleză. Sunt și orașe, cum este Ashdod, de pildă, unde găsim indicatoare și în limba rusă, iar prin cafenele, dacă vrem să fim înțeleși când comandăm o cafea sau cerem vreo informație, este bine să știm ebraică sau rusă. Dar în Ashdod nu prea e mare lucru de văzut dacă nu ești pasionat de mall-uri și plajă.

„Interzis“ celor care sunt la dietă

Raiul gurmanzilor, Haifa ar trebui evitat de cei care sunt nevoiți să urmeze un regim alimentar strict. Cu restaurante și cafenele la tot pasul, Haifa mi-a amintit cumva de vizitele prin Monaco, Saint Tropez, Nisa, Villefranche-sur-Mer și altele în genul acestora, doar că mâncarea este ceva mai multă și nu reziști fără să guști din fiecare preparat. Porții generoase și îmbietoare sunt cumva și ocazia de a împărți mâncarea cu ceilalți camarazi de la masă. Unul dintre localurile în care am mâncat m-a surprins nu doar cu preparatele gustoase, ci și prin desenele și textele ciudate de pe mese. Să fie o „găselniță“ a celor care conduc restaurantul și care ocupă astfel timpul celor care așteaptă să vină mâncarea sau o strategie de marketing? Dacă e a doua variantă, cu siguranță este marketing de gherilă.

Colonia Germană, la „picioarele“ Templului Baha’i

Poate că nu întâmplător Colonia Germană este chiar la „picioarele“ Grădinilor Baha’i și a Templului Baha’i.... Cei care apreciază exotismul, culoarea, eleganța, curățenia desăvârșită, ordinea, disciplina, modelele de urmat vor iubi aceste locuri și își vor dori să revină. Eu, deși am văzut toată lumea în lung și în lat, îmi doresc să revăd aceste grădini superbe. Poate că nu este vorba despre simple grădini, ci de o energie pozitivă dată de această credință interesantă nouă pe care o îndrăgea și Regina Maria. De altfel, Regina Maria a fost primul cap încoronat care a studiat și susținut credința Bahai.


„A fi bahá’í înseamnă, pur și simplu, să iubești întreaga lume; să iubești omenirea și să încerci să o slujești; să trudești pentru pace și fraternitate universală.“ (ABDU’L-BAHÁ)


Regina Maria a făcut cadou o broșă misionarei Martha Root, cea care a inițiat-o în această credință, pentru ca aceasta să fie vândută, iar banii obținuți să contribuie la construirea templului Baha’i of Worship in Wilmette, Illinois. Se spune că broșa prețioasă din aur și argint ar fi fost primită de Regină din partea familiei Țarului. Ulterior, aceasta a fost cumpărată de un adept Baha’i din Los Angeles care a luat-o în 1931 în Haifa-Palestina și i-a înmânat-o lui Shoghi Effendi, ca un dar pentru Arhivele Internaționale Baha’i de pe muntele Carmel. Așadar, o parte din istoria noastră, a românilor, este și aici prin această bijuterie compusă din două aripi mici decorate cu diamante și o perlă mare. Se mai spune că Regina a fost impresionată de această credință pentru promovarea păcii mondiale și a toleranței. Rețin că unul dintre ghizi mi-a explicat că adepții acestei credințe consideră că întregul pământ este o singură țară, iar noi toți suntem cetățeni ai acestei țări. Cu ochii minții, am văzut atunci o lume fără granițe... Firește, pe atunci nu știam încă ce ne va „aduce“ o pandemie cu nume ciudat...

Ce reguli trebuie respectate la intrarea în Grădinile Baha’i

Cunoscute drept cele mai frumoase grădini din lume datorită arhitecturii diverse, a unicității și a simetriei perfecte, grădinile spectaculoase par să păzească și să protejeze Templu Baha’i. Grădinile sunt împărțite în secțiuni astfel: partea inferioară cu deschiderea spre Colonia germană, cea mijlocie cu grădinile din jurul Sanctuarului lui Bab, unde sunt rămășițele profetului, și partea de sus, lângă Promenada Louis și poarta principală (de unde intră și vizitatorii). Este foarte important de știut că intrarea în aceste grădini este condiționată de câteva reguli de bun-simț, reguli pe care mi le-aș dori și la noi PESTE TOT. De menționat faptul că nu pot fi încălcate aceste reguli. Se controlează tot și tocmai de aceea este atât de curat și de frumos. Poate că doar Insulele Virgine Britanice și alte locuri în care există reguli și oameni care au grijă ca acestea să fie respectate să mai fie atât de curate.


Formalitățile de intrare și de ieșire în Israel sunt destul de complicate, mai ales pentru cei care nu au experiența călătoriilor. De pildă, soldații pot solicita să verifice tot ce li se pare suspect. De asemenea, agenții de securitate pot adresa întrebări ce par cel puțin ciudate, întrebări pe care le pot chiar repeta, iar cotrobăitul în lucrurile personale nu trebuie să ne sperie. Este o practică la ordinea zilei în Israel și nu, nu sunt absolut de înduplecat dacă ne opunem controalelor. Cel mai bine este să reacționăm cu mult umor, să-i privim în ochi și să nu ne fie frică. Până la urmă, dacă mergem cu gânduri pașnice, mai ales dacă vrem să punem piciorul pe Pământul Sfânt, soldații și agenții de securitate nu ar trebui să ne sperie câtuși de puțin. Până la urmă, trebuie să conștientizăm că israelienii se tem de incidente mai mult sau mai puțin grave și toate aceste proceduri stricte de securitate au rostul lor. Paza bună trece primejdia rea... Și încă ceva: dacă alegeți să călătoriți cu avionul în Israel, evitați să vă ridicați în picioare în spațiul aerian israelian.


Dar mai multe despre ce se poate vizita în Israel, în numărul viitor al revistei Lumea Satului.

Simona-Nicole DAVID

  • Publicat în Turism

Călătorie în Israel: Haifa (III)

În numerele anterioare ale revistei scriam că primii pași în Israel au început din Eilath, orașul port situat pe malul Mării Roșii, perfect pentru cei care caută stațiuni balneoclimaterice pentru tratamente de refacere fizică bazate pe hidroterapie și fizioterapie. Voi continua cu impresii despre al doilea oraș vizitat în Israel: Haifa, un loc minunat unde arabii și evreii trăiesc în armonie.

haifa 2021

Unul dintre cele două mari porturi comerciale, alături de Ashdod, Haifa este al treilea oraș ca mărime și, de altfel, principala metropolă din nordul Israelului. În campusul universității din Haifa, una dintre cele mai recunoscute universități la nivel mondial, se găsesc laboratoarele IBM, iar în Centrul Industriilor științifice se află cel mai mare și mai vechi parc de afaceri al Israelului, situat la intrarea de sud a orașului Haifa. De asemenea, există mari companii și unități de cercetare și dezvoltare de hi-tech, cum ar fi: Intel, IBM, Google, Yahoo!, Elbit, Phillps, Microsoft, Motorola etc. Dar, pe lângă astfel de companii, în Haifa mai găsim și multe centre comerciale – mall-uri, de unde pot fi cumpărate produse realizate în Israel. Apropo, pentru cei interesați de shopping, în special de haine, încălțăminte, accesorii etc., aici vor găsi marfă de calitate.

Printre cele mai bune universități din lume

Haifa nu este doar o bază industrială și comercială, ci și un centru cultural impresionant, cu un număr mare de muzee, teatre și două universități: Universitatea Haifa, despre care am mai amintit înainte, și Technion, Institutul Israelian de Tehnologie. Printre cele mai vechi universități din țară, fiind înființată în 1924, Technion a devenit și una dintre cele mai importante universități de științe și tehnologie din lume. De altfel, mulți antreprenori high-tech din Israel sunt absolvenți ai universității Technion, doi dintre profesorii acesteia fiind premiați cu Premiul Nobel pentru Chimie în 2004. De altfel, alături de un sistem medical impecabil, Israelul se poate lăuda și cu investiții masive în tehnologie de ultimă oră și, implicit, în cercetare și inovare.

Ce putem vizita în Haifa?

stairs 2999277 1920

Centrul Carmel (Ha-Carmel), ce poartă numele celebrului Munte Carmel, este locul unde sunt amplasate cele mai multe hoteluri, case atrăgătoare și magazine exclusiviste. Aici se poate lua o pauză de cafea, cu bonus o priveliște încântătoare! De asemenea, pe lângă panoramele asupra orașului și a mării, Muntele Carmel oferă și restaurante unde putem lua masa, fie că vrem să încercăm kosher sau bucătărie internațională. Pe lângă restaurantele specializate în kosher, aici putem găsi și restaurante cu specific italian, chinezesc, japonez etc. Pe lângă clădirea Universității din Haifa, putem admira și Muzeul Mane-Katz, Muzeul Preistoric & Haifa Zoo, ori Muzeul Tikotin, pentru arta japoneză.

Peștera Sfântului Ilie

Poate părea ciudat ca într-un oraș în care trăiesc arabi și evrei, un teritoriu mixt sau teritoriu palestinian – în funcție de cine vorbește despre Haifa, să se găsească un astfel de loc. Așezământ monahal carmelit, de secol XIX, aflat pe versanții Muntelui Carmel, mânăstirea Stella Maris este un alt obiectiv ce poate fi vizitat de turiștii care ajung aici. Se spune că, în vremea ocupării regiunii de către cruciați, în secolul al XII-lea, grupuri religioase au început să populeze în peșterile din zonă, asemeni Profetului Ilie (Elijah). Vreme de un secol, aceștia au fost organizați într-un ordin carmelit, răspândindu-se în toată Europa. Prin 1631, Ordinul s-a reîntors în Israel, condus de Venerabilul Tata Prosper care avea o mânăstire mică, în apropierea farului, pe promontoriul Muntelui Carmel. Ordinul a trăit aici purtând numele de Discalced Carmelites, până prin 1761, când Daher el-Omar i-a obligat să dărâme mânăstirea și să plece. Pustnicii s-au mutat deasupra peșterii în care se spune că ar fi trăit Sfîntul Ilie, loc în care mânăstirea se află și acum.


  • Căzut pradă piraților de nenumărate ori, Haifa a fost și sub dominația Imperiului Otoman. În timpul dominației otomane, au reapărut și evreii, populația evreiască crescând permanent datorită valurilor de emigrație: Prima și a Doua Aliya din Europa de Est. După dominația otomană a urmat cea britanică, Haifa fiind cucerit în 1918, în perioada Primului Război Mondial. După investiții masive în portul Haifa, realizate de guvernul britanic, acesta a devenit baza principală a britanicilor în Orientul Apropiat. În acea perioadă, anii ’30, Haifa era mai mare decât Tel Aviv; între Haifa și zonele petrolifere din Irak a fost construită o conductă de petrol.
  • Cu o istorie îndelungată, despre Haifa menționându-se de prin secolul al III-lea î.e.n., a fost fondat prin 1761. Totuși, nu se cunosc începuturile acestui oraș și nici originea numelui, despre care se spune că se traduce prin „a acoperi“, „a ascunde“, referirea fiind făcută la Muntele Carmel ce acoperă orașul. Poate însemna și „țărm frumos“ sau Caiafa, așa cum îl numeau creștinii, după numele marelui preot de pe vremea lui Iisus. Teritoriu palestinian pentru palestinieni și mixt pentru israelieni..., orașul a cunoscut o dezvoltare în secolul al XIX-lea, când a devenit mai important datorită comunității luterane a Cavalerilor Templieri germani. De altfel, și acum, în zilele noastre, există zone care amintesc de templierii germani. De pildă, Casele Coloniei germane de la poalele Muntelui Carmel, restaurate, sunt obiective turistice.

(Va urma)

Simona-Nicole DAVID

  • Publicat în Turism