reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Dec 2019

De pe ale noastre plaiuri… Sovata!

În ultimii ani, staţiunea Sovata din judeţul Mureş este din ce în ce mai căutată de turişti, în mod special pentru nenumăratele posibilităţi terapeutice şi de relaxare pe care aceasta le oferă. Factorii naturali, respectiv lacurile cu ape clorurate şi sodice, dar şi nămolurile sunt atracţia staţiunii în perioada verii.

Sovata este situată la 65 km distanţă de Târgu Mureş, aproximativ 75 km de Sighişoara şi 200 km de Braşov şi se află într-un cadru natural, fiind înconjurată de păduri de carpeni, ulmi, castani, brazi, stejari şi fagi. Această staţiune este renumită în special pentru lacurile Ursu, Aluniş, Roşu, Verde, Mierlei şi Şerpilor, care sunt formate natural şi se caracterizează prin heliotermie, şi pentru Lacul Negru care s-a format într-o veche mină ce datează încă de pe vremea romanilor.

Staţiunea este cunoscută şi sub numele de „perla staţiunilor balneoclimaterice din Transilvania“ datorită calităţii terapeutice a nămolului şi a aerului curat din zonă. Sutele de turişti care îi calcă pragul anual vin pentru tratarea bolilor ginecologice, afecţiunilor degenerative, inflamatorii și reumatismale, stări posttraumatismale, dar şi pentru boli ale sistemului nervos periferic, tulburări endocrine şi boli cardiovasculare.

Lacul Ursu, cel mai mare lac helioterm din lume

Lacul Ursu din staţiunea Sovata este denumit și „Marea moartă a Transilvaniei“, fiind unul deosebit în contextul în care temperatura apei este ridicată, iar suprafața sa atinge 40.000 de mp; acest lac are o adâncime de 18 metri şi o salinitate medie de 250 grame/litru. Despre Lacul Ursu se ştie că este cel mai mare lac helioterm din lume, care este înconjurat de o vegetaţie bogată şi singurul căruia i se cunoaște data la care s-a format.

Salina de la Praid

La circa 10 km distanță de Sovata, în judeţul Harghita, întâlnim Salina Praid care se află la o adâncime de cca 120 m. Aerul sărat din salină este benefic în infecţiile cronice ale aparatului respirator, amigdalite, sinuzite, astm bronşic şi în diverse forme de alergii şi oboseală. Turiştii îşi pot ocupa timpul cu un parc de aventură, locuri de joacă pentru copii, un restaurant şi o biserică. Accesul şi ieșirea din salină se fac folosind un autobus. Tot în comuna Praid există Rezervația Muntelui de Sare, cel mai mare zăcământ din România. Aici vizitatorii pot vedea cristale, lapiezuri, buchetele și cruste. Tot la Praid cei pasionaţi de frumos pot trece şi pe la Casa Fluturilor Exotici.

Plimbare cu Mocăniţa

Printre cele mai interesante obiective turistice din Sovata regăsim şi Mocăniţa, o locomotivă cu aburi construită în Polonia, pe la 1949. Cele patru vagoane tip gondolă permit o vizibilitate bună a călătoriilor, iar cei 14 kilometri la oră sunt suficienţi ca să parcurgă traseul Sovata-Câmpu Cetăţii. Linia îngustă de cale ferată a fost construită în anul 1955, în lungime de 82 km, dar a fost scoasă din funcţiune în anul 1995. Tronsonul a fost repus în circulaţie în scop turistic din anul 2011.

Turiștii care ajung în rezervația „Lacul Ursu și Arboretele de pe Sărături“ mai pot vizita casa Bernády, turnul Belvedere, pârtia Aluniş şi pot degusta kurtos kalacs sau langoş cu brânză şi smântână.

Beatrice MODIGA

  • Publicat în Turism

O fi bine? 10 ha de vile, hoteluri și parcări în vârful muntelui

Nu știu cum o fi pe globul ăsta. Mă rog, în țările civilizate, că doar spre ele aspirăm, nu înspre cele din lumea a treia! Adică n-am văzut prea mult din Europa ca să-mi dau seama dacă statele respective au dus comunităție sus în munte sau în oricare alt loc inclus în parcurile naționale. Dar știu sigur că Scoția regretă de vreun secol că a ras pădurile. Sau că Spania, Portugalia, Franța, Italia au politici stricte de refacere a habitatelor naturale. Așadar, mă întreb și vă întreb: o fi bine că Primăria Moroeni (Dâmbovița) a avizat construirea unui minicartier (case de vacanță, pensiuni, hoteluri, terenuri de sport, piscine, parcări, drumuri de acces, heliport) de 10 ha în Parcul Natural Bucegi, undeva lângă cabana Piatra Arsă?

Întrebarea și-ar putea găsi răspuns în faptul că autoritățile au primt aviz pozitiv de la administrația parcului că există un plan urbanistic general care ar permite acest lucru și bănuim că, în general, s-au înarmat beton cu documente și avize ministerile și/sau regionale ori județene, dată fiind sensibilitatea subiectului. Deja mai multe ONG-uri au anunțat un protest pentru a avertiza asupra riscului distrugerii muntelui. Dar, cu lege sau fără lege în mână (noi știm că uneori acestea se fac și-n interesul unor grupuri, haideți să le numim lobby), e imposibil să credem că habitatul platoului Bucegi va rămâne intact, că nu va avea de suferit, că speciile rare vor supraviețui invaziei umane etc. Deja observăm ce s-a întâmplat după ce s-a asfaltat drumul până-n creierii munților. Poluarea a afectat brazii, pășunea alpină s-a „înzestrat“ cu plastic, hârtii și urme de grătare... Bine, din punct de vedere turistic se poate să fie bine, o fi nevoie de dezvoltare. Și turistul va fi foarte mulțumit! Faptul că urcă până lângă Sfinx cu mașina, că are hoteluri unde să înnopteze, că se scaldă în piscine sau ia masa în aer pur, curat (cât de pur și curat va mai fi) e semn de dezvoltare și civilizare a țării! În fine, asta o va spune generația următoare, în niciun caz noi!

35% din suprafața parcului nu poate fi „atinsă“ de construcții

Înființat în 1974, Parcul Natural Bucegi se întinde pe o suprafață de 32.500 ha, pe raza județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov. Mai mult de 60% din teritoriu este acoperit cu păduri. Rezervațiile naturale nominalizate în Legea nr. 5/2000, 14 la număr, ocupă 8.216 ha: Prahova - 4.997 ha; Dambovița - 1.575 ha; Brașov - 1.644 ha. Zona de protecție integrală și zona de protecție strictă, unde sunt delimitate 46 de elemente de patrimoniu natural al cărui management necesită măsuri speciale pentru asigurarea integrității acestora, ocupă 11.421 ha, reprezentând aproximativ 35% din suprafața parcului (zona de protecție strictă - 4.055,87 ha și zona de protecție integrală - 7.366,52 ha). În afară de acestea mai există zona de management durabil, pe 58,38 % din suprafață, și zona de dezvoltare durabilă, pe 6,48% din parc. Mai avem, apoi, 3.010 specii în flora sălbatică, din care 120 sunt incluse în „Lista Roșie a Plantelor Superioare din România“ ca specii rare, endemice, vulnerabile sau periclitate, 108 specii de păsări, 172 exemplare de cerb comun, 260 de căprior, 558 capre negre, 227 mistreți, 52 urși, 232 iepuri, 117 cocoși de munte, 30 lupi, 13 râși și 19 pisici sălbatice, 7 lacuri, stâncării, peșteri etc.

Construcții existente în parc

Legislația noastră nu permite omului intervenții în zonele stricte, integrate, rezervații științifice, iar cele de management durabil sunt limitative. Bun, ar spune unii, dacă până acum s-a construit, de ce nu am face-o și de aici înainte? În prezent, în suprafața parcului, unde sunt amenajate și 231 de trasee alpine, există mai multe tipuri de construcții: 42 de cabane, hoteluri, pensiuni, vile de vacanță și construcții civile; 14 baze sau refugii salvamont; 5 schituri sau mănăstiri; 5 relee și stații de radiocomunicații; 10 instalații de transport prin cablu și construcțiile aferente acestora; 20 de cantoane silvice, cabane, observatoare cinegetice; o amenajare pastorală; 4 construcții aparținând ministerelor Apărării și de Interne; 3 stații meteo; 15 captări de apă; 10 amenajări hidroenergetice plus construcții aferente; 2 cariere (piatră). Numai că Planul de management al PNB citează principalele amenințări: dezvoltarea turismului peste capacitatea de suport a patrimoniului natural; creșterea cantităților de deșeuri rămase în urma vizitatorilor; apariția unităților turistice netradiționale sau defectuos proiectate; apariția presiunilor generate de dezvoltarea excesivă a zonei Bran-Moieciu, Valea Prahovei, precum și datorită reamenajării DJ 713. Probabil că o fi bine să construiești în vârful muntelui, dar depinde ce și cum o faci.

Sau, ca să tragem concluzia, îl cităm pe primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea: „Mi se pare total iresponsabil, pur și simplu o schimonosire a muntelui, și va duce la un haos, la fel cum s-a creat în multe alte zone în țară.“

Maria BOGDAN

  • Publicat în Turism

Călător prin Europa (II)

Moto: „Vinovată de căderea și tristețea ființei omenești nu este orânduirea socială, ci indiferența semenilor. Adevărata plagă care bântuie speța noastră nu sunt nici bolile, nici sărăcia, nici apăsarea celor slabi, ci numai singurătatea inconsolabilă a omului.“ (Tudor Vianu)

Autostrada

Autostrada, râvnit sector de drum, raiul șoferilor. Porțiunea românească, până la Nădlac, prefațează recitalul rutier maghiaro-austriaco-german. Șoferul conduce deconectat, necrispat, ferit de serpentine și evenimente nedorite. În plus, ea oferă perspective, obiective turistice. Tatabanya pasagerul poate admira marea statuie a păsării Turul, simbolul misiunii maghiare în lume. Vultur mitic, mesager divin, călăuză, memento și avertisment. Monumentul nu trece neobservat, cei aflați pe autostradă o pot admira în toată maiestatea, la fel de bine cum, la Szeged, Tisa ni se înfățișează împlinită și matură. Bazinul carpatic, spațiu sacrosant, nu-și propune să separe națiile, dar are acest vechi obicei. În plus, relieful montan n-are în plan misiuni istorice, civilizatoare. Nemții se manifestă exemplar pe șosele. Au și ei în trafic teribiliști. Procentul este însă nesemnificativ față de torentul de nesimțire și golănie care se revarsă în alte zone. De când am părăsit țara claxoanele nu mai lezează timpanul. Dispar ca prin farmec din trafic crisparea, șicana, insulta, ciomăgeala.

Lumea e destinsă, amabilă, îndatoritoare. În ciuda isprăvilor derbedeilor care au înspăimântat Occidentul, oamenii nu s-au radicalizat. Rezerve sunt, neamțul își asigură bicicleta de stâlp, e cu ochii-n patru. Rămâne însă suficientă seninătate. În plus, vremea e minunată, natura exultă, e primăvară și zvon de pace și prietenie. Motelul Paprika de la Hegyeshalom, localitate de frontieră cu Austria, este preferat și de români. Se predau contra cost lecții de găzduire. Locul e îngrijit, ca o grădină a Domnului. Camere spațioase, serviciu ireproșabil, sală de mese campestră, meniu entuziasmant, lume diversă, educată, conversații pașnice, ton molcom, abia perceput. Există, izolat, pâlcuri de neam prostie. Gălăgia, agitația sunt nelocuibile, deranjează, irită, trezesc inutil mâhnirea reținută a personalului. Tragem după noi tare nelocuibile, ne facem antireclamă. Dimineața e însorită la vechea vamă ungaro-austriacă, tulburată în răstimpuri de năvăliri. Temerile invaziei s-au estompat, teama rămâne activă. În Austria Inferioară, o colină susține, smerită, abația Melk. O redută a creștinismului. În Germania câmpurile fotovoltaice întovărășesc, la mică distanță, autostrada. Germania, țară lipsită de resurse, reconsi­deră energia ecologică, regenerabilă, și-o pune în valoare la scară națională, incluzând-o în sistemul său energetic. Pe acoperișuri, panoul solar este aproape nelipsit. Se captează bunăvoința astrului. Natura are prioritate. Masacrele forestiere, codrii decimați, rași pe-alocuri de-a dreptul, bușteni îngrămădiți în camioane în miez de noapte, paznici terorizați, schilodiți, complicități sunt aici fantasme, năluciri. Buștenii stau stivuiți la lizieră, docili. Lemnul nu se valorifică ilicit, nu tentează pe nimeni. Liziera e asigurată, în preajmă se înalță prevenitor un gard de protecție. Nimeni nu-și propune escalada. Legea-i lege, nu se mișcă-n front. Vâscul se înghesuie în coronamente și imită cuibul de păsări. Nu-i valorificat în piețe. Mauthausen, în apropiere, trezește amintiri. Oamenii uită experiențe trecute. Rău fac. Păduri cu arbori înalți, filiformi aleargă pe lângă noi. Au o fragilitate aparte, trădează o anume vulnerabilitate.

Arborii merită iubirea noastră. Să le-o oferim în schimbul statornicei lor prietenii. Câmpia austro-germană, picturală, migălite de artist, alcătuiește o vastă galerie de artă. Estetica etalată e involuntară, necăutată. Este, în fond, expresia structurii unui popor care face instrucție și cu neregularitatea firii, adaptând-o la firea sa francă, aplicată. La nemți detaliul nu este ceva minor, desconsiderant. Dimpotrivă. La lizieră sunt puse plăcuțe indicatoare care îndrumă și avertizează. Sălbăticia își pierde din inefabil și are privilegiul să rămână neatinsă, necosmetizată. O domnișoară ține morțiș să se fotografieze în iarba care acoperă câmpul până departe, la marginea pădurii. În acest fundal vivant, primăvăratec, ea pare o divinitate a pădurii. Pare că ar aparține dintotdeauna acelui tărâm renăscut. Se depășește astfel starea mediocră, parvenită, a vedetuței ipostaziată și apoi postată în gondolă, iaht sau în mall-urile din Dubai. Lumea are încă secrete, inefabil, profunzime. Nu e totul pierdut.

Windsheim

La Bad Windsheim, în Franconia, există un restaurant frecventat de localnici. Le Amfore se cheamă. Clienții sunt cuceriți nu numai de bucătăria italiană și de ambianța tipic peninsulară. Merită încercat un „cotoletto“. Localul este frecventat și după căderea nopții. Vârstnicii și-au rezervat aici, cotidian, locșoare tihnite, reconfortante. Dieta mediteraneană, se spune, garantează longevitatea. La o masă se reunește un grup exclusiv feminin, distins și destins. Doamnele sunt preocupate de o temă anume, preocupantă. Sau, pur și simplu, se bucură să fie laolaltă. Seniorii știu slăvi clipa așa cum se cuvine, redându-i demnitatea. Cucoanele nu privesc peste umăr, nu risipesc fard inutil. Se consacră exclusiv tainicei dezbateri. Lipsește elementul masculin, motiv de surâs și relaxare. La „Amfore“ poți citi gazeta locală, Windsheimer Zeitung, în paginile căreia s-a relatat deseori despre România. Serviciile aduse de ASB Bad Windsheim năpăstuiților de pe meleagurile prahovene sunt de notorietate în burg. La masă servește și o tânără bucovineancă din Suceava. Țara ar trebui să-și revendice expatriații, oriunde s-ar afla, și să le poarte de grijă.

Sorin BOCIOACĂ

  • Publicat în Turism

Cele mai vizitate locuri din România

Are Andrei Pleșu un editorial, se cheamă „Aștept să fiu contrazis!“. Nu știu unde și când l-a publicat, am dat de text în rețelele de socializare, în care spune, printre altele: „Alt miracol: avem o mare concentrare de «atracții turistice» și n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiștilor, așa încât ei să ajungă în fața frumuseților patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri și de servicii în general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că «străinul» trebuie «jumulit». Asta cu jumulitul o puteți experimenta pe pielea dvs., chiar și ca turiști din interiorul țării. Nu la prețuri vreau să mă refer, ci la paradoxul acesta al nostru, «avem locuri, dar n-avem turism». E fix ca altă ciudățenie românească, «corupție fără corupți»“.

Adică, să nu cădem în extremă, în România se face turism, dar suntem foarte departe de a atinge dimensiunile unei industrii turistice, așa cum au – haideți să nu ne comparăm cu acestea – Franța, SUA, Marea Britanie, Spania, Germania, Grecia, Turcia și Croația. Sau Bulgaria, că tot suntem noi țări luate la pachet pentru orice în Europa. Adevărul este că nici nu avem cum măsura turismul, la câtă evidență gri o fi și pe-aici, cu locurile alea de cazare netrecute prin Fisc. Sau la câte case de vacanță sunt puse incognito la dispoziția amicilor proprietarilor. Ori la cât turism se face fără cazare. De aceea nu cred foarte mult în datele colectate de INS. Anul trecut scriam așa, utilizând date statistice: La nivelul anului 2017, turiștii români și străini au petrecut 27 de milioane de nopți în structurile de cazare. Destinațiile preferate au fost Bucureștiul și celelalte capitale de județ (10,341 milioane de înnoptări), litoralul Mării Negre (4,316 mil. ), stațiunile balneoclimaterice (4,204 mil.), stațiunile montane (4,178 mil.), alte localități, însemnând zonele unde se practică agroturismul (3,841 mil.) și Delta Dunării (0,210 mil.). Cele mai vizitate au fost zonele și obiectivele turistice din Regiunea Centru, Sud-Est și Bucureștiul. Sau, vorbind despre orașe/județe, București și județele Constanța, Brașov, Prahova, Suceava, Sibiu, Mureș, Cluj, Vâlcea, Bihor (peste un milion de nopți de cazare fiecare). Aceste date ne indică faptul că destinațiile turistice cele mai căutate sunt litoralul Mării Negre, Poiana Brașov, Predeal și Brașov, Valea Prahovei (Sinaia, Bușteni, Azuga), mănăstirile din nordul Moldovei și din Maramureș, Clujul și Salina Turda, Sibiu, precum și stațiunile balneoclimaterice din Vâlcea, Bihor, Mureș.

Dar foarte interesante sunt și statisticile realizate de diferite ONG-uri ori site-uri specializate. Și vă oferim numai trei exemple. Un clasament arată cele mai vizitate 8 locuri din România de turiștii străini, iar TOP-ul începe cu Castelul Bran și continuă cu Salina Turda, Biserica Neagră Brașov, Castelul Peleș, Sinaia, Sighișoara, mănăstirile UNESCO din nordul Moldovei, Transfăgărășanul și Delta Dunării.

Un altul desemnează cele mai spectaculoase destinații din România: Delta Dunării, Transfăgărășan, peșterile din Munții Apuseni, Salina Turda, Sarmisegetuza Regia, Mănăstirea Bârsana, Lacul Sf. Ana, Cheile Bicazului și Cimitirul Vesel de la Săpânța.

În fine, un tour operator consacrat clasează pe primul loc al celor mai vizitate obiective turistice Castelul Peleș, urmat de Castelul Corvinilor, Salina Turda, cetatea Alba Carolina și Transalpina.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Turism

Cascada Bigăr

Despre Cascada Bigăr mulți spun că ar fi cea mai frumoasă din lume, deși a devenit mai cunoscută începând cu anul 2010, atunci când a fost realizată o prezentare completă de presa turistică internațională. Ulterior, în 2013, The World Geography a realizat un top al celor mai spectaculoase cascade din lume, iar Bigăr s-a clasat pe prima poziție. Însă, chiar și așa potențialul turistic al acesteia nu a fost exploatat până în 2016, atunci când cu sprijinul unei companii multinaționale au început amenajările pentru a putea fi vizitată în cele mai bune condiții, iar din 2017 adună zeci de mii de vizitatori. Adevărul este că ai putea trece pe lângă această cascadă fără să o observi, cu toate că este situată în imediata apropiere a șoselei. Poți coborî de pe scări să o admiri, poți să mergi pe pod sau rămâne în locul special amenajat de deasupra ei. Este într-adevăr spectaculoasă, mai ales datorită vegetației peste care se scurge apa, de la o înălțime de 7 metri, în râul Miniș.

Un alt aspect care îi impresionează pe turiști este faptul că, imaginar, se află la Paralela 45 deoarece cascada este situată la jumătatea distanței între Ecuator și Polul Nord, iar panourile prezente vor aminti și acest lucru. Dacă ajungeți acolo vă recomand să urcați pe lângă pârâu, spre izvor, să admirați peisajele și să nu ezitați să urcați și în Grota Bigăr.

Așa cum poate era de așteptat, și despre această cascadă există diferite legende. Cea prezentată pe panoul de la fața locului ne prezintă poveste unei familii a cărei cea mai mare supărare era faptul că nu avea copii. Însă femeia visează într-o noapte o vrăjitoare care îi spune că, dacă va bea apă din acest izvor, va naște o fată căreia nu îi va fi permis însă să se îndrăgostească, altfel va muri. Copila crește, este admirată de toți băieții din sat, însă ea se îndrăgostește de Bigăr și atunci tatăl ei o închide în grota de deasupra izvorului. Fata se chinuie și plânge, iar strigătele ei sunt auzite de o vrăjitoare. Aceasta îi spune că singurul lucru pe care îl poate face este să-i transforme părul într-o cascadă pe care să-i curgă lacrimile, iar vuietul cascadei i-l va aduce pe cel iubit, dar nu vor putea trăi pe această lume împreună, ci el va trebui să moară în lacrimile ei, iar ea să moară împreună cu el pentru a renaște pe Tărâmul Regăsirii Dorului, acolo unde vor fi fericiți. Se spune că așa s-a și întâmplat, iar cascada de astăzi poartă numele flăcăului Bigăr.

Larissa SOFRON

  • Publicat în Turism

Cascada Cailor

Dacă despre cascada Bigăr mulți spun că este cea mai frumoasă din țară și poate că din lume, despre cascada Cailor știm sigur că este cea mai mare din România. Situată în imediata apropiere a stațiunii turistice Borșa, la altitudinea de 1.300 m, cascada Cailor oferă o priveliște de vis celor care o vizitează. Este unică deoarece apa curge pe un versant abrupt al Rezervației Piatra Rea, a cărui lungime este de circa 100 m. Liniștea pădurii este întreruptă doar de zgomotul apei ce cade din treaptă-n treaptă. Însă se spune că nu a fost dintotdeauna așa. Legenda locului face referire la pajiștile din această rezervație care erau odată locul ideal pentru stave, adică herghelii, devenind raiul cailor. Însă liniștea lor era tulburată de un urs, care însă nu avea sorți de izbândă în câmp deschis în fața unei herghelii, așa că  mereu căuta soluții pentru a-și asigura prada. Lucru care i-a reușit într-o noapte ploioasă, atunci când, se spune, ar fi luat prin surprindere caii, care au încercat să scape, dar au luat-o în direcția greșită și au căzut în râpa cascadei. De atunci oamenii locului au atribuit cailor mai toată zona – Muntele Cailor, Cascada Cailor, Podul Cailor, Izvorul Cailor fiind denumirile pe care le întâlnim astăzi.

Cum ajungi aici? Există două variante. Fie alegi să mergi pe jos, lucru pe care îl poți face pe traseele marcate, fie alegi să mergi până la pârtia din complexul turistic, acolo unde pleacă telescaunul, urci până la un anumit punct și de acolo mai mergi încă cel puțin 30 de minute până la cascadă. Recunosc că am ales a doua variantă, astfel am beneficiat de peisaje minunate și de o priveliște frumoasă asupra Borșei. După ce cobori din telescaun, te poți opri la stână să mănânci bucate tradiționale și o iei din loc spre cascadă. Drumul este amenajat, iar din loc în loc există băncuțe și mese. Zgomotul apei îți dă senzația că mai e puțin, însă vei avea un pic mai mult de mers până să te bucuri de măreția ei. E drept că după ce ai ajuns la poalele ei nu ai vrea să pleci prea repede, dar merită să urci pe lângă ea, pentru că și de sus peisajul e minunat.

Larissa SOFRON

  • Publicat în Turism

Fundata - locul de vis pentru turiștii care vor să scape de agitația orașelor

Un record al comunei Fundata – Brașov, poziționată la granița cu județul Argeș, pe culoarul Rucăr-Bran, este sigur: localitatea este situată la cea mai înaltă altitudine din țară, 1.360 m. Un alt record statistic se referă la faptul că așezarea a primit, în 1973, alături de altele 13 din țară, statutul de „sat turistic“, într-un experiment al turismului din acele vremuri. Unii spun că primul sat turistic din România ar fi Șirnea (Fundata), declarat astfel încă din 1968. De aici înainte însă impresiile sunt împărțite, de la vizitator la vizitator: unii sunt încântați de peisajul absolut fermecător, alții sugerează că vacanța le-a fost coșmar din cauza câinilor lăsați liberi pe ulițe sau dealuri; unii sunt interesați de traseele turistice din Parcul Natural Bucegi sau de drumețiile din Piatra Craiului, alții spun că n-ar fi prea multe soluții de petrecere a timpului liber; unii găsesc pensiunile confortabile, alții se plâng că n-ar avea, știm și noi, piscine... Una peste alta, Fundata este un loc fascinant ca peisaj, se adresează mai degrabă iubitorilor de natură, nu și celor care caută luxul și clar se încadrează la turismul rural.

„La Târgul de două țări“

La Fundata se poate ajunge pe Drumul Național 73 dinspre Câmpulung, pe ruta Valea Mare Pravăț – Dragoslavele – Rucăr – Dâmbovicioara – Fundata sau, dinspre Brașov, pe DN 73, ruta Râșnov – Tohanu Nou – Bran – Moeciu de Jos – Drumul Carului – Fundata. Spre satul Fundățica există traseul prin Fundata, pe DJ 730A, iar în cătunul Șirnea, drumul de acces este DJ 730, care se bifurcă din DN 73 fie între Fundata și Drumul Carului, fie la Podul Dâmboviței. Comuna are trei sate, Fundata, Șirnea și Fundățica, numărând 464 de locuitori, potrivit recensământului din 2011. Tradiția turistică este, cum spuneam, veche, iar mărturie stă Muzeul Etnografic „Nicolae Frunteș“ din Șirnea, loc unde profesorul de biologie care a dat numele așezământului cultural a adunat, acum cinci decenii, obiecte tradiționale din zonă, iar astăzi aici are loc un festival denumit „Între tradiții și Zilele Olimpice“, cu sărbători dedicate, rând pe rând, nopților de Sânziene sau tradiției locale „măsura laptelui“, ultima plecând de la cea mai veche meserie a locului, oieritul. Ca atracții care țin de rememorarea obiceiurilor, în Fundata mai au loc evenimente precum Nedeia Munților, denumită în trecut „târg de două țări“, aluzie la faptul că așezarea era chiar la granița de altădată dintre cele două provincii românești, sau „Festivalul de reconstituire istorică“, rezervat luptelor din Primul Război Mondial din Pasul Giuvala.

9 trasee turistice accesibile drumeților neînvățați cu muntele

În toate cele trei sate s-au construit 47 de unități de cazare turistică, cu peste 600 de locuri, condițiile fiind dintre cele mai bune, mare parte dintre acestea dispunând și de bucătărie proprie. Adevărata comoară însă o reprezintă natura. Chiar și fără deplasări în Bucegi sau Piatra Craiului, șederea în oricare dintre cele trei sate înseamnă un câștig pentru turiștii care caută liniște, priveliști rare înspre munți, poieni și fânețe naturale pline cu floră spontană, dimineți cu rouă, susurul apei de munte, cărări neumblate prin văi, crânguri etc. În plus însă, în apropierea localității Fundata se pot vizita numeroase obiective naturale: Parcul Național Piatra Craiului, trasee în Piatra Craiului, Prăpăstiile Zărneștilor, Cheile Moieciului, Cheile Grădiștei, Rezervațiile naturale La Chișătoare, Peștera și Cheile Dâmbovicioara, Peștera cu lilieci din satul Peștera, Barajul Pecineagu, Lacul Vidraru etc. În anul 2016, Centrul de Ecologie Montan a inaugurat 9 trasee ecoturistice în Poarta Carpaților, toate însumând 100 km, însă important este că ele sunt accesibile oricărui turist, ruta neavând niciun grad de periculozitate.

Maria Bogdan

  • Publicat în Turism

Ținutul Pădurenilor din vatra dacilor de odinioară

Poate că Ținutul Pădurenilor nu ar fi devenit atât de cunoscut dacă n-ar fi fost Drăgan Muntean să-l cânte. Să-l cânte și să-l ducă în lume. Cu port, tradiții, obiceiuri. Scrieri despre această parte a Hunedoarei există din timpuri străvechi, mulți dintre vizitatorii de vază fiind de-a dreptul fermecați nu musai de frumusețea locurilor, cât de faptul că ar fi fost și este cea mai originală, unitară și mai conservatoare zonă etnofolclorică din România.

Numele a fost atribuit de vecinii din Țara Hațegului pentru faptul că din oricare parte ai merge în Ținutul Pădurenilor se trece printr-o pădure. Localnicii din Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Ghelari, Lelese, Lunca Cernii și Toplița susțin că ei s-au așezat aici pe o vatră dacică, argument susținut de apropierea de capitala Daciei, Ulpia Traiana Sarmizegetusa și de momentul retragerii în inima munților a înaintașilor noștri, în vremea războaielor romane. Izolarea geografică a făcut pesemne ca locuitorii să-și păstreze graiul, portul și meșteșugurile chiar până în zilele noastre.

Meșteșug și port popular

Pădurenii sunt recunoscuți pentru prelucrarea artistică a metalelor neferoase (podoabe femeiești purtate în jurul taliei, precum cheile pe chici, bălții, lănțișoare cu chei și inele, zalele) și a lemnului (codorii de bici, mosoare de ținut arnici, mânere și teaci pentru cuțitele purtate de bărbați la chimir, piesele din lemn de la cimpoi). De departe însă cea mai mare nestemată a pădurenilor rămâne portul popular. Bărbații purtau cămașă lungă până la genunchi, izmene albe, laibăr (haină scurtă până în talie, strânsă pe corp și de obicei fără mâneci) din pănură albă, tolobonii (ciorapi tot din pănură albă) și opinci cu gurgui înalt, din piele groasă de vită. Portul femeiesc diferă în funcție de sezon și statutul social: fetele nemăritate umblau vara cu capul descoperit, iar iarna se legau cu un batic din cașmir colorat; femeile căsătorite aveau întotdeauna un batic alb sau, la sărbători, puneau ceapsa (o bonetă neagră, brodată) de care era prinsă, în dreptul conciului, „cârpa lungă“ până la genunchi, petrecută la spate pe sub pieptar. Costumul era completat de o mulțime de bijuterii din cositor, alamă sau bronz, puse în jurul taliei.

Cântecul popular

Gândindu-ne la cântecul purtat prin toată România de Drăgan Muntean, născut în Poienița Voinii, trebuie să spunem că a avut un înaintaș demn, corul „Muncă și lumină“ de pe lângă biserica ortodoxă din Ghelari, care a ajuns să concerteze chiar Radio București ori la Ateneul Român. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, muzicienii de aici au făcut turnee și au cântat prin spitalele militare, pentru a alina suferințele răniților.

Pădurenii, în zilele noastre

Astăzi, vizitatorii sunt cuceriți de alte și alte unicate: drumul și biserica din marmură (de Rușchița, din Caraș-Severin, recunoscută internațional) de la Alun, biserica nouă din Ghelari, considerată a fi cel mai mare lăcaș ortodox din spațiul rural românesc, Casa memorială „Drăgan Muntean“, din satul Poienița Voinii, Festivalul folcloric „Drăgan Muntean“, de la Ghelari, bisericile din lemn de la Alun (monument istoric, secolul al XVII-lea), Bunila (1903), Bătrâna (1780), Feregi (secolul al  XVII-lea), Poienița Voinii (1805), Lăpugiu de Jos (1765), Teiu (1788) etc., sărbătorile tradiționale ale zonei (nedeile, măsuratul laptelui, ieșitul în țarină), pădurea cu castani comestibili și arborii de lalele din Ghelari, grotele naturale din Alun, ansamblul rural Bunila, grota „Biserica fetelor“, furnalul de la Govăjdia, situl „Valea Caselor“, din Ghelari, zona de agrement a lacului Cinciș etc. Dar la fel de căutate sunt și traseele tematice din ariile protejate Rusca Montană, Lacul fosilifer Lăpugiu de Sus și Cheile Cernei, sit de importanță comunitară inclus în rețeaua ecologică europeană „Natura 2000“. Tot ceea ce vă putem sfătui este să vă abateți prin Ținutul Pădurenilor, înainte de a lua calea Europei, fie și numai pentru a admira întâi și întâi nestematele de acasă...

Maria BOGDAN

  • Publicat în Turism

Comuna Cârlibaba, și pe harta turismului de iarnă

Comuna suceveană Cârlibaba a fost până nu de mult un loc preferat pentru turismul montan în sezonul primăvară – vară – toamnă, iar de la sfârşitul anului 2017 este tot mai căutată şi în timpul iernii. Amplasată într-un loc superb, cu multă zăpadă, între crestele munţilor împăduriţi cu brazi falnici, pârtia Măgura aşteaptă să fie descoperită de pasionaţii de sport.

Comuna Cârlibaba, situată pe drumul dintre Maramureş şi Bucovina, se întinde pe 27.400 ha, fiind cea mai mare unitate administrativ-teritorială din judeţul Suceava. Este încadrată de o serie de culmi ce depăşesc 1.600 m: Ţapul Mare, Muntele Măgurii, Muntele Căturii şi Stânişoara, fiind locul preferat pentru drumeţii, turism ecvestru sau ciclism montan. Este una dintre localităţile de pornire în drumeţie spre Parcul Naţional Munţii Rodnei, Rezervaţia geologică „Piatra Ţibăului“ şi Lacul glaciar „Lala“. Localitatea a devenit unicat în Bucovina pentru că are cel mai lung sezon de schi.

În anul 2004 aici s-a făcut o pârtie de schi, al treilea domeniu schiabil din judeţul Suceava, după Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, satul aşezat de-a lungul  văii Bistriţei Aurii fiind foarte căutat pentru că doar aici şi la Vatra Dornei existau instalaţii de transport pe cablu. A urmat construcţia unei piste de sanie de nivel mondial, pe care, în anul 2012, s-a desfăşurat a treia ediţie a Naţionalelor de sanie pe piste naturale, dar care a avut o viaţă scurtă, la fel ca pârtia de schi.

Cârlibaba, una dintre alegerile împătimiţilor sporturilor de iarnă

partie carlibaba

După aproape 10 ani în care a lipsit din lista specifică sporturilor de iarnă, pârtia din Cârlibaba a reintrat, la sfârşitul anului 2017, în atenţia iubitorilor de schi. Gabriel Bujor, un împătimit al sporturilor de iarnă din Cârlibaba, a cumpărat pârtia din satul natul de la fostul proprietar şi a început să investească, astfel încât în sezonul 2017-2018 pârtia Măgura, cu o lungime de 1.100 metri şi o diferenţă de nivel de 207 m, a devenit funcţională. Teleschiul, cu o capacitate de 410 persoane pe oră, parcarea generoasă, de peste 400 de locuri, şi o pârtie pregătită zilnic cu ajutorul unui ratrack modern au fost punctele forte care au readus împătimiţii schiului aici. După un an de muncă şi investiţii, din această iarnă turiştii au la dispoziţie o pârtie impecabilă, cu zăpadă artificială realizată cu ajutorul tunurilor pentru zăpadă.

„Nu este greu să administrezi o asemenea investiţie dacă există un pic de pasiune, de plăcere pentru sportul acesta. În momentul de faţă pot spune că încercăm să facem un lucru cât se poate de bun şi când spun asta mă bazez pe feedback-ul din partea celor care vin aici – turişti, schiori, iubitori de munte. Semnalele sunt bune, dovadă că pârtia este plină.

Există un centru de închiriere echipament, vorbim de schiuri, clăpari, beţe. În momentul de faţă nu avem plăci de snowboard, dar în viitor sperăm să ne organizăm şi din acest punct de vedere. Vrem să ne dezvoltăm, planuri sunt foarte multe, dorim să montăm în zonă un telescaun pentru că spaţiul ne permite şi am spori un pic confortul schiorilor. În afară de asta sunt foarte multe de făcut“, ne-a spus Gabriel Bujor, administratorul pârtiei din Cârlibaba. Intenţia administratorului este să realizeze şi o instalaţie de nocturnă pe pârtie. Dacă va reuşi până la sfârşitul anului, în viitorul sezon se va putea schia până seara târziu.

Dragostea de schi a determinat o familie să amenajeze o pârtie

Gabriel Bujor a făcut schi de performanţă, clasându-se pe locul V la nivel naţional, iar soţia sa, Simona, a fost vicecampioană naţională la sanie pe pistă artificială. Împreună au urmat un liceu sportiv, apoi un club sportiv şi de aici a pornit dragostea pentru sporturile de iarnă, care a fost transmisă şi fiicei lor, Raluca.

„Fiind iubitori de schi, întotdeauna am avut sentimente ciudate când ştiam că trebuie să mergem în străinătate ca să schiem. Dragostea pentru acea pârtie care era în Cârlibaba ne-a determinat să luăm legătura cu proprietarul şi să ne implicăm. Cel mai puternic impuls l-am avut din partea fetei care a fost îndrăgostită de mic copil de această pârtie. Aici a învăţat să schieze şi de fiecare dată când auzea discuţii despre aceasta spunea că trebuie să facem ceva cu pârtia, trebuie să găsim pe cineva să facă ceva cu ea. Până la urmă am hotărât să fim noi cei care să investim aici. Fiica noastră, Raluca, a devenit omul de bază, se implică în educaţia schiorilor, în organizarea pârtiei şi în tot ceea ce ţine de pârtie. Asta înseamnă că această pârtie se va bucura de o viaţă lungă, având în vedere că urmaşii iubesc sporturile de iarnă şi se implică în modernizare“, ne-a asigurat Gabriel Bujor.

G carturile, primele pe o pârtie din România

La baza pârtiei a fost amenajat un mic „apress-ski“ bar, unde se pot bea vin fiert, ceai fierbinte sau o afinată bucovineană ori se pot servi gustări calde, toate pregătite de Simona. Tot acolo este şi un spaţiu de unde se pot închiria echipamente de schi.

„Am amenajat o cabană a schiorilor; este primul lucru la care ne-am gândit. Am vrut ca schiorii să poată servi o gustare sau băutură caldă, să aibă toalete curate, cu apă curentă. Când avem vreme frumoasă stăm la terasă, la soare, şi ne bucurăm de frumuseţile muntelui. Când ninge și este frig schiorii trebuie să se adăpostească aici. Pe viitor sperăm să ne dezvoltăm şi cu aceste servicii de alimentaţie publică“, ne-a spus Gabriel Bujor. Ca element de noutate, pentru prima oară pe o pârtie din România, la Cârlibaba găsim de la începutul lunii februarie noua generaţie de G carturi Wodl Downhill Cart. Sunt carturi pe schiuri, acţionate gravitaţional, fără propulsie, fără motoare, foarte comode şi plăcute şi care produc multă adrenalină la coborâre.

„Se urcă cu linia de teleschi şi, chiar dacă nu sunt schiori, cei care sunt pe G cart pot să se bucure de zăpadă prin alunecare fără schiuri. Această activitate în Austria şi Elveţia este o afacere foarte mare, ajungând la 20 de milioane de euro anual, dar în România este ceva nou. Încercăm să vedem care este impactul în ţara noastră şi, dacă au căutare, ne vom extinde şi pe acest segment“, ne-a spus Gabriel Bujor.

Familia este echipa care administrează pârtia

Raluca Bujor, monitor de schi atestat, este absolventă a Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babeş-Bolyai, specializarea Studii de Securitate, în prezent continuând calificarea profesională prin studii juridice la Facultatea de Drept din cadrul aceleiaşi universităţi. Schiază de la vârsta de 5 ani, iar pârtia din Cârlibaba s-a născut şi din dorinţa ei de a practica sporturi de iarnă, iar în week-end şi în timpul vacanţelor este cel mai căutat monitor de schi. Raluca este pe pârtie de la ora 10,00 până la 17,00, dar de cele mai multe ori ajunge mai repede şi pleacă când îşi termină treaba. Este foarte îndrăgită de cei mici, care de la o vârstă fragedă vor să schieze.

„Îmi place foarte mult să schiez şi sunt foarte implicată în ceea ce fac. Sunt încântată să văd că toţi cei care lucrează cu mine schiază foarte bine. Sofia, un copil de 2 ani şi 8 luni, a fost o provocare pentru mine să o învăţ să schieze şi am reuşit după multe ore de muncă. A fost o satisfacţie enormă când am văzut că schiază singură. Îmi doresc mult să rămân acasă, să dezvoltăm această afacere, să fim sănătoşi şi să prosperăm aici. Atât timp cât suntem în familie, facem o muncă foarte bună împreună şi muncim toţi vor ieşi lucruri bune“, ne-a spus Raluca Bujor.

O pârtie de schi într-un sat înseamnă dezvoltarea localităţii

La Cârlibaba lucrurile s-au schimbat din 2017, după ce un investitor privat a decis să amenajeze o pârtie de schi. „O pârtie în mediul rural înseamnă dezvoltarea zonei. În primul rând când ai un asemenea obiectiv în localitate nu poate fi decât benefic pentru că atragi un număr mare de turişti, promovezi zona, localitatea, aduci venituri atât pentru localnici, care dezvoltă mici activităţi pe lângă pârtie, cât şi pentru buget, înseamnă investiţii pentru confortul turiştilor.

Pe viitor, odată cu dezvoltarea pârtiei, sper să apară trei – patru pensiuni sau poate chiar un hotel. Nu vreau să fiu modest, dar pârtia din Cârlibaba este una dintre cele mai frumoase pârtii din judeţul Suceava, este la cea mai mare altitudine, sosirea fiind la peste 1.100 metri. Cu sprijinul Ministerului Turismului vrem să realizăm o instalaţie de telescaun, iar în momentul în care tele­scaunul va fi funcţional vom avea una dintre cele mai lungi pârtii din Moldova, de 3.170 metri“, este de părere Gabriel  Danciu, primarul comunei Cârlibaba.

Silviu Buculei

  • Publicat în Turism

Telega, o localitate care a ratat șansa de a crește turistic

Astăzi am să fiu turist, nu jurnalist. Care-i diferența, mă veți întreba? Un turist nu este interesat de autorități, un jurnalist întreabă și vorbește cu ele. Iar eu n-am avut dispoziție să-i chestionez pe cei de la primărie în legătură cu destinul localității. Așa că vă invit într-o călătorie ca de la turist la turist în comun Telega-Prahova. Iar ca persoană neutră am tras concluzia că așezarea a ratat șansa de a deveni zonă turistică, deși avea resurse și argumente solide s-o facă.

De la Câmpina la Telega e cale de 8 km. 10 minute cu mașina. Bine, se poate ajunge și din alte direcții, dar am indicat traseul cel mai lesne de găsit: DN1 București-Brașov, dreapta Câmpina și apoi Telega, pe Calea Doftanei. Înainte vreme aici era o tabără de elevi și un soi de ministațiune balneoclimaterică, alternativă la mult mai cunoscuta stațiune Slănic-Prahova. Erau parcă două lacuri sărate, formate în minele (ocnele) de sare de altădată, dar unul a fost înghițit de alunecările de teren prin anii ’98, poate 2000. Al doilea a trecut prin chinurile tranziției, ajungând, în final, în mâinile unui om de afaceri care a încercat marea cu sarea, dar nu a reușit foarte mult să facă din loc o atracție 100% turistică. Însă lacul este frecventat de o anumită categorie de turiști, a fost amenajat, i s-a dat cumva o față comercială, dar, dacă mă întrebați pe mine, n-am găsit, vara, acel ambient care să-mi ofere confort interior.

În timpul comunismului, aici era și o tabără de copii, unde erau cazați cam 2.500 de elevi/sezon. Bineînțeles că totul s-a dus de râpă. Și n-am înțeles de ce. Sau da: ea a aparținut ori aparține de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Prahova, dar aceasta este o instituție „pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață“. Adică n-a făcut nimic, pesemne nici n-are putere, se mulțumește să găsească scuze și să gestioneze... paragina. Și mai există încă fosta închisoare Doftana. Nu? Vă vin în minte ritmurile: „Sună toaca prin toată Doftana,/ Strig-o mare de voci răgușit,/Este una și-aceeași șicană,/Cineva este iar schingiuit.“ Era imnul patriotic cântat de elevii din tabără, dar nu cu gândul la ocnașii de demult (aici erau închiși, prin anii 1895-1930, cei mai răi dintre infractori, care erau duși la muncă în minele de sare, unde mulți dintre ei au dispărut), ci la Nicolae Ceaușescu, închis și el la Doftana o perioadă. De fapt, temnița devenise una politică, unde legionarii i-au închis pe comuniști, iar comuniștii pe legionari! Aici se spune că au fost încarcerați legionarii Zelea Codreanu, Horia Sima, comu­niștii Gh. Apostol, Gheorghiu Dej, Chivu Stoica, Botnăraș, ba chiar și pastorul Richard Wurmbrand, autorul unor volume foarte citite: „Cu Dumnezeu în subterană“, „Dacă zidurile ar putea vorbi“, „Predici din celula singuratică“ etc.

Ei bine, locul nu mai este de mult muzeu (a fost până prin ’94-’95), dar îți dă mari fiori. Și nici nu știi bine de la ce vine starea asta: de la șerpăria din exterior (locul este vraiște, complet neîngrijit) sau de la interiorul acela sumbru, celule de 1/1 m, unde s-or fi impregnat sentimentele de groază ale celor schingiuiți... Ideea este că închisoarea asta putea cumva să fie exploatată turistic. Dar au fost atâtea și atâtea proiecte – să fie realizat un azil de bătrâni, ba chiar un hotel în care doritorii să încerce senzații tari – încât până la urmă s-a ales praful. Cum la fel cred că este praf și șansa autorităților de a dezvolta această așezare prin turism.

Maria Bogdan

  • Publicat în Turism

Un alt fel de... turism

Dacă ați avea curiozitatea să răsfoiți strategiile de dezvoltare ale celor 3.282 de unități administrativ-teritoriale din România veți avea surpriza să constatați că 70-80% dintre localități au indicat turismul printre soluțiile salvatoare care să asigure progresul localității. Nu că România n-ar avea o zestre naturală de invidiat – poate nu valorificată la întregul său potențial –, dar să crezi că în fiecare sătuc se naște un izvor de prosperitate grație turismului e un pic exagerat. Pesemne a fost o „directivă“ pe care primarii s-au grăbit s-o transpună în documente, ca pe vremuri. Sau poate unii chiar cred că se poate dezvolta o industrie a turismului pe lângă un singur obiectiv istoric sau natural. Sau pe lângă... nimic! Ori, fiindcă există și acest aspect, deși potențial există, unele autorități nu sunt realmente ajutate!

Fost centru pomicol...

turism bust burebista magurele

Comuna Măgurele din Prahova are o economie bazată în mare parte pe agricultură. Cândva era un centru pomicol de referință pentru județ, dar totul s-a isprăvit odată cu lichidarea stațiunii de cercetare și cu defrișarea unor suprafețe însemnate de livadă. Obiective turistice nu sunt, cadrul natural este unul specific zonelor de deal, dar nu din cale afară de spectaculos. În urmă cu câțiva ani, aici a fost dezvelit un bust a lui Burebista și a fost amenajat un izvor, botezat chiar așa,  „Fântâna lui Burebista“. Nici nu se știe dacă vreodată locurile au fost străbătute de regele dac. În anul 1932, e drept, aici a fost descoperită o parte dintr-un tezaur dacic aflat, în prezent, la Muzeul Naţional de Istorie a României, dar câtă legătură a avut acesta cu Burebista nu se cunoaște. Ei bine, între acest izvor și un altul de pe deal, denumit „Fântâna rece“, autoritățile și-au propus să amenajeze un drum, cu plecare chiar din șoseaua de mare tranzit București – Ploiești – Văleni – Cheia – Brașov. Iar la „Fântâna rece“, loc descris ca fiind de un „pitoresc aparte“, se va amenaja o zonă de agrement, cu spații de campare, pentru, cităm, „dezvoltarea turismului, a mediului de afaceri, crearea condițiilor optime de petrecere a timpului liber“. Un alt proiect se referă la amenajarea unei exploatații piscicole pe sau lângă râul Teleajen, care are un scop similar, de „dezvoltare a turismului și a pescuitului sportiv“. Și-acuma, fie vorba între noi, se poate face turism doar cu atât?

Peisaje de vis

turism chilii rupestre tataru

Mai multe șanse ar avea comuna Tătaru, dar localitatea este una mică, fără resurse financiare, și nu este foarte mult sprijinită nici de autoritățile județene. Pentru cunoscători, aici se produce cel mai bun strugure de masă din soiurile vechi (Coarnă neagră și albă, Afuz Ali), iar localnicii practică o metodă doar de ei cunoscută de păstrare naturală a acestora peste iarnă. Ca resurse turistice, Primăria Tătaru a indicat câteva obiective, unele unice în Prahova (chiliile rupestre): Schitul Rupestru „La Chilii“, amplasat pe Valea Sărățica, în extravilanul satului Podgoria, monument de arhitectură de valoare națională, datând de la sfârșitul secolului al XVI-lea – începutul secolului al XVII-lea; rezervele geologice și geomorfologice „Vulcanii noroiși inactivi“, situați la sud-est de satul Podgoria, în suprafață de 1,56 ha; rezervația naturală peisagistică „La Chilii“ (chilii săpate în stâncă), în suprafață totală de 0,315 ha; ruinele fostei biserici din satul Tătaru (curtea bisericii), datând din secolului al XIX-lea; Vârful Ciortea, sat Tataru. Mai trebuie spus faptul că localitatea este situată într-un peisaj chiar de vis; însă cu toate acestea nu credem să fie 70-100 de turiști/an care tranzitează zona. Și este păcat, fiindcă bazele pentru crearea unui turism, fie el și de week-end, ar fi! Dar, cum spuneam, comuna nu este sprijinită financiar după cum ar merita!

O zonă favorizată financiar...

turism ruinele conacului Draghici Cantacuzino Magureni

Spre comparație, comuna Măgureni, favorizată financiar chiar de la nivel central, grație implicării unui deputat care a fost ministru în trei cabinete și vicepremier în două, ar avea și infrastructură și câteva obiective istorice pentru a pătrunde cât de cât pe piața turismului (comuna dispune și de un centru de informare turistică). Deocamdată însă nu a făcut acest pas. Ca infrastructură, localitatea are drumuri asfaltate în proporție de 95%, rețea de gaze ce acoperă toate satele, alimentare cu apă (100%), iar în prezent se lucrează la rețeaua de canalizare și stația de epurare a apelor uzate. Cândva, pe râul Prahova existau zeci de vărării (cuptoare de ars calcarul pentru obținerea varului), dar între timp acestea au dispărut. Ei bine, imaginați-vă că îndeletnicirea aceasta chiar putea constitui o atracție turistică. Și o spune cineva care a asistat la câteva șarje, iar meșteșugul în sine este absolut fermecător! Bine, e și poluant, dar tot vrăjit ești asistând la o practică veche de peste 100 de ani. În fine, ca monumente de interes național sunt consemnate: Biserica „Sf. Treime“ Măgureni, construită în 1674 de Păuna, soția lui Drăghici Cantacuzino și fiii lor Pârvu, Constantin, Șerban și Grigoraș, cu picturi realizate de Pârvu Mutu între anii 1693-1694, pe cheltuiala lui Șerban (Bănică) Măgureanu;  ruinele conacului Drăghici Cantacuzino-Măgureanu, cu case boierești construite în stil bizantin începând cu anul 1666, lucrările fiind terminate în 1671 de către soția Păuna și fiul lor Pârvu; traseul turistic „3 cișmele“, cu zona de drumeții Ruda (se întinde inclusiv pe teritoriul comunei Poiana Câmpina), construite de Cantacuzini de-o parte și de alta a dealului Ghimelia.

...alta „defavorizată“

turism Biserica Trei Ierarhi Filipestii de Pădure

Filipeștii de Pădure, fostă localitate industrializată în perioada comunistă, declarată ulterior zonă defavorizată, după închiderea minelor și a fabricilor, statut care i-a permis o oarecare dezvoltare economică, aspiră și ea la turism. Infrastructura este foarte bine pusă la punct: drumuri asfaltate – 100%, gaze – 90%, apă – 100%, canalizare – 90%. Autoritățile enumeră câteva resurse de care s-ar putea lega în varianta în care chiar ar dori să pună în practică ideile turistice măcar la scară mică: Biserica „Trei Ierarhi“ (1688), monument istoric și de artă veche bisericească, ctitorită în anul 1688 de către Bălașa Matei Cantacuzino și fiul său, spătarul Toma Cantacuzino. Lăcașul păstrează și azi arhitectura și picturile originale. Picturile au fost realizate de vestitul „zugrav“ Pârvu Mutu, cel care realizează și icoanele care împodobesc catapeteasma; ruinele conacului Matei și Toma Cantacuzino – monument istoric de arhitectură de interes național, construit între anii 1680-1690; galeriile minei Filipeștii de Pădure; Castrul Roman Dealul Filipeștilor. Dar... trebuie să spunem că autoritățile nu s-au dat peste cap să pună în valoare toate aceste obiective. De exemplu, ruinele conacului Matei și Toma Cantacuzino sunt ascunse între sediile primăriei și ale liceului de un zid înalt, încât nici nu ai cum să vezi ce este în interior. Pesemne așa ceva s-ar numit conservare...

Maria Bogdan

  • Publicat în Turism

A lăsat în urmă Londra pentru un cătun din Apuseni

Se întâmplă ceva. Peste tot în lume. Are loc un fel de trezire a conștiinței umane. Oamenii încep să renunțe la aparențe, la bogățiile materiale, părăsesc marile orașe și aleg în schimb o viață retrasă, petrecută într-un soi de înțelegere și contemplare a propriului suflet și a Universului. Cei care aleg acest drum nu se mai întorc la viața de dinainte. După câțiva ani petrecuți într-una dintre cele mai moderne metropole ale lumii, Londra, Andy Hertz, cel a cărui poveste o să v-o spunem, a ales să fie liber. Și libertatea, pe care nu și-o închipuise niciodată așa cum a trăit-o în ultima vreme, a găsit-o în Munții Apuseni, într-un cătun din comuna Buceș, județul Hunedoara. Acolo unde ceasul deșteptător nu sună niciodată pentru că bucuria de te trezi cât mai devreme activează în interiorul tău cea mai sigură alarmă.

Acasă în munți, într-o căsuță de lemn

Andy este un tânăr de 34 de ani, născut în Săvârșin, la limita dintre oraș și sat, într-o gospodărie mică, cu o pisică și un câine, iar povestea lui este excepțională prin faptul că a avut puterea de a renunța la toate promisiunile lumii civilizate.

Pentru el gratiile coliviei aurite în care mulți dintre noi trăim s-au deschis în fața unei lumi de basm. O lume plăsmuită din munți sălbatici peste care soarele răsare și apune de fiecare dată în nuanțe diferite. Pentru acești munți a părăsit Anglia, a renunțat la cariera sa și la beneficiile materiale pe care i le aducea. Andy a înlocuit confortul vieții moderne, care pe mulți dintre tineri îi îndeamnă să renunțe la sine și la libertate. Prin alegerea de a se muta la țară spune că a devenit un om liber.

„În Londra, în fiecare dimineață priveam pe geam către cerul gri de acolo, gândindu-mă la cum o fi acasă? Cât de verde o fi iarba și cât de albastru o fi cerul în România? Mi-a fost atât de dor de țară în fiecare zi, deși în Londra n-am dus deloc o viață plictisitoare.“ Reîntors în România pentru a-și petrece un concediu prelungit, a descoperit o viață nouă în Munții Apuseni.

„Inițial am gândit această reîntoarcere ca pe un concediu de un an, fără să știu că această joacă va deveni un mod de viață. Viața mea calculată, plănuită, gândită, așteptată, lăudată, râvnită era pe cale să se transforme exploziv. Mi-am ascultat inima și bine am făcut! După îndelungi căutări prin județul Hunedoara, am descoperit satul și casa în care trăiesc acum. Am găsit aici oameni frumoși și deschiși care mă văd ca pe unul de-al lor. Și natura cu toată liniștea ei care mă chema de atâta vreme. Înainte să vin nu credeam că este posibil să trăiesc astfel, într-o căsuță de lemn aflată într-o lume verde, în munți, și să o numesc acasă. În Londra stăteam ca să fac bani, acum fac bani ca să pot sta aici și să mă bucur de acest loc. E o diferență colosală între cele două tipuri de abordare.“

„Unii înțeleg, alții nu sunt pregătiți să înțeleagă“

apuseni IMG 6602

Surprinzător pentru unii sau de neînțeles pentru alții, Andy spune că abia după ce a renunțat la tiparele convenționale de existență a început să trăiască cu adevărat.

„Mă simt cu adevărat viu! Niciun job, carieră, ori salariu nu mi-au oferit asta. Am învățat sau am reînvățat aici lucruri care valorează mai mult decât banii! A fost ca intrarea într-o lume de basm. Fiecare lucru făcut pentru casa mea din Apuseni a fost o bucurie pentru că mediul și viața aici sunt de așa natură încât te fac fericit. Mă bucur de simplitate și, chiar dacă sunt multe de făcut, toate se fac și se aranjează așa cum trebuie. Aici am cunoscut oameni calzi și calmi, am cunoscut un mod nou de viață și ritmul ei lent. Lucrurile se întâmplă la un nivel mult mai profund, iar bucuria de a face treburi mărunte sigur că se leagă și de spiritualitate. Conectarea cu Universul nu se poate face în goană, ci în liniște și pace. Nu poți înțelege natura atunci când ești rupt de ea. Nu te poți cunoaște și înțelege atunci când fugi de tine și te amesteci cu oameni stresați, alergi printre mașini și trenuri, respiri un aer poluat, iar mintea îți este plină de reclame publicitare, reduceri, claxoane, știri... în general gălăgie. Aici la țară tot ceea faci ține de spiritual, chiar dacă nu gândești asta. Omul aici are bucuria de a se uita zile în șir la munca pe care a făcut-o cu bucurie, așa cum Brâncuși își admira opera fumând pipă. Unii înțeleg, alții nu sunt pregătiți să înțeleagă“, mărturisește Andy.

Mutat la țară – Viața fără ceas

Toate marile aglomerări urbane transformă omul și îl dezumanizează, spune Andy, dar viața în liniștea munților te purifică. „Știți, unii cred că mutându-mă la munte m-am rupt de lume. Dar, în realitate, legăturile puține și fragile de la oraș s-au transformat aici în prietenii multe și puternice, aproape ca într-o mare familie.“

Conștient de importanța acestei surse incredibile de energie vitală la care se poate conecta oricine este dispus să renunțe la viața în oraș, Andy Hertz a început să pledeze pentru satul românesc în mediul virtual. Mutat la țară – Viața fără ceas este un grup de Facebook în care oamenii împărtășesc din experiența lor în mediul rural și pe care Andy îl definește ca fiind o chemare la adevăr, la lumină, la realitate și la o viață simplă și frumoasă.

„Simțeam că era și este în continuare important să comunic cu ceilalți «mutați la țară» pe care i-am cunoscut. Astfel de la 20 de persoane am ajuns la peste 16.000. Acest grup se pare că arată multor oameni, care s-au mutat deja în mediul rural sau doresc să facă asta, că nu sunt singuri. Grupul arată și oamenilor de la oraș că această opțiune există și că cei care au făcut asta consideră alegerea făcută un succes. Mutarea la țară este un bine personal, dar și unul colectiv. Repopularea satelor nu poate face decât bine întregii planete. Satele plâng după tineri! Satele au nevoie de noi, dar și noi avem nevoie de ele ca și de aerul lor curat!“

Laura ZMARANDA

  • Publicat în Turism

Turism și gunoaie

Subiectul de față este unul mai puțin plăcut. Sau, dacă e s-o spunem pe-a dreaptă, e chiar urât. Cum urâte sunt ele. Și cum urât este gestul în sine. Turism și gunoaie... Am plecat pe Valea Cernei, să admir locurile. Și m-am dus pe malul apei. Când mi-era mai bine, am dat cu ochii de pungi și cârpe aninate de rădăcinile copacilor. Am poposit la Moieciu, în splendoarea aceea de verde și rural. Am fugit în inima pădurii, să ascult foșnet, păsări și susurul apei de pe Stâncioiu. Ba chiar am fost uluită să văd păstrăvi. I-am admirat, dar tot n-am putut ocoli pet-urile și vetrele de foc lăsate de turiști. Mi-am schimbat traseul pe Transalpina. O nebunie de peisaj. Dar nu s-au lăsat românii până n-au însemnat pădurile și pajiștea cu tot ce-au putut arunca din fuga mașinii. La Marea Neagră caut și cărări un pic mai neumblate. Și n-o să mai fac asta; am călcat în... noroace. Să mai spun despre plaja plină de ambalaje și mucuri de țigări n-are sens. Am străbătut Valea Oltului. Și am oprit, într-o totală lipsă de inspirație, într-o parcare; mi-am pus mâinile în cap și-am luat-o din loc. Am rămas fără respirație, acum o primăvară, privind natura tulburătoare din Poiana Mărului. La picioarele mele zăceau niște mizerii proaspete, vărsate din cabina unui TIR. Am abandonat apoi turismul în destinații celebre, căutând satele izolate. Și-am văzut o poiană verde, inundată de păpădie. Iar printre păpădii, ați ghicit, ghemotoace de hârtii. Un singur loc mi-a oferit natură neatinsă de om: Lacul Oașa. E un pic mai ferit, nu-i în calea turiștilor, deci de-aia o fi scăpat. Mint. Și prin mănăstiri e proaspăt și frumos. Apoi în creierul munților, dar în zone greu accesibile.

Nu știu ce să spun. La noi toată lumea se plânge de năravul ăsta de-a murdări orice. La numărul de plângăcioși, printre care mă număr și eu, aproape că nu mai rămâne niciun necivilizat. Și totuși România e tot un PET, tot o pungă, tot un strujean de porumb, tot o hârtie. Deci cine face murdăria asta? Evident noi, că doar n-or veni fantomele din statul paralel. Ori Soroș. Ori multinaționalele, asta ca să enumerăm doar câteva dintre arătările cu care ne amenință șefii țării.

Știți câte miliarde s-au cheltuit în ultimii ani pe sisteme de management integrat al deșeurilor? Vreo 8,2. Pe urmă avem alte miliarde cu rampele ecologice, cu închiderea celor neconforme. Și multe miliarde cu plata operatorilor de salubritate. Aproape că nu înțeleg de ce-i plătim, dacă gunoaiele se aruncă pe tăpșan, în boscheți, păduri, râuri, mare, deltă, lacuri, peșteri etc.

Ce-i de făcut? Fix ceea ce nu ne place, dându-ne cu toții europeni și sensibili: amenzi până ne-om lecui de acest nărav care ne aruncă la tomberonul civilizației!

Maria Bogdan

  • Publicat în Social

Turismul european este dominat de Spania, Italia, Franța, Germania și Regatul Unit

  • România este trecută la „...și altele“

Spania, urmată de Italia, Franța, Germania și Regatul Unit sunt cele mai căutate destinații turistice din Uniunea Europeană. De altfel, cele cinci țări se află și în top 10 al celor mai vizitate țări din lume. România, trecută în statisticile UE la „și altele“, nu are nicio schimbare de paradigmă: cele mai căutate destinații turistice rămân litoralul Mării Negre, stațiunile montane din Brașov și Valea Prahovei, stațiunile balneoclimaterice și mănăstirile din nordul Moldovei.

Eurostat (oficiul de statistică al Comisiei Europene) arată că, în 2016, ultimul an analizat, la nivelul celor 28 de țări ale Uniunii Europene, au fost active 608.400 de structuri de cazare turistică, cele mai multe aflându-se în Italia (178.449), Marea Britanie (84.580) și Croația (83.233). Ca număr de locuri de cazare (31,319 milioane total UE-28), aproape o treime s-au concentrat în Franța (5,134 milioane de locuri de cazare) și Italia (4,493 mil.), aceste state fiind urmate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (3,944 mil.), Spania (3,516 mil.) și Germania (3,336). La mare distanță se află Olanda (1,370 mil. de locuri de cazare), Grecia (1,241 mil.) și Austria (1,001 mil.). Dintre țările estice, cel mai bine plasate în acest clasament sunt Croația (987.000 de locuri de cazare) și Polonia (749.000).

Spania, cea mai vizitată țară din UE

Spania a fost principala destinație turistică din UE pentru nerezidenți (persoane care călătoresc în afara țării lor), arată Eurostat, cu 295 de milioane de nopți de cazare, ceea ce reprezintă 22,2% din totalul pentru UE-28, principalele regiuni vizitate fiind Insulele Canare, Insulele Baleare și Catalonia. După Spania, cele mai populate și populare destinații pentru nerezidenți au fost Italia (199 de milioane de nopți), Franța (124 milioane de nopți) și Regatul Unit (119 milioane de nopți). Cele patru țări însumează 55,7% din totalul nopților petrecute de nerezidenți în UE-28 (fig. 1). Ca intensitate turistică (numărul de nopți petrecute în raport cu dimensiunea demografică a țării), au fost preferate Malta, Croația, Cipru și Austria.

turism fig1

Peste 60% din populația UE, angrenată în turism

Din totalul populației UE cu vârsta de cel puțin 15 ani, 62,1% au participat la activități de turism, mai exact aceste persoane au efectuat cel puțin o călătorie turistică în interes personal, pe parcursul anului. Rata participării a variat între 23,7% în România și 88,9% în Finlanda (fig. 2). Rezidenții din UE-28 au efectuat 1,2 miliarde de călătorii turistice; dintre acestea, 74,4% au fost către destinații interne și restul în străinătate. Cetățenii din Luxemburg, Malta, Belgia și Slovenia au preferat să viziteze alte țări în procent covârșitor; în schimb românii și spaniolii (10% fiecare) au manifestat un apetit scăzut de a călători peste hotare.

turism fig 2

Cei mai mulți turiști, din Germania și Regatul Unit

Eurostat mai spune că rezidenții din UE-28 au petrecut 2,6 miliarde de nopți în vacanță în străinătate. Cei mai mulți turiști, totalizând aproape 51,3% din totalul UE-28, provin din Germania, aceștia petrecând 771 de milioane de nopți în afara granițelor țării, și din Regatul Unit, ai căror cetățeni s-au cazat 564 de milioane de nopți în străinătate (fig. 3). Ca nopți pe cap de locuitor (indicator totuși neconcludent), Luxemburg a fost statul ai cărui rezidenți au petrecut cele mai multe nopți în străinătate (22,3 nopți), urmat de Cipru (18,7 nopți/cap de locuitor) și Irlanda (12,5). La polul opus se află rezidenții din România, Bulgaria și Grecia, care au petrecut, în medie, mai puțin de o noapte în străinătate.

turism fig 3

Spania, cele mai mari venituri

Cele mai mari venituri din turismul internațional, în cifre absolute, au fost înregistrate în Spania (54,7 miliarde euro), Franța (38,3 miliarde euro) și Regatul Unit (37,4 miliarde euro), urmate de Italia (36,4 miliarde) și Germania (33,8 miliarde). Ca ponderi în PIB ale veniturilor provenite din turism, pe primele locuri de situează Croația (18,6%), Cipru (13,7%) și Malta (13,2%), țări în care acest sector reprezintă cea mai importantă sursă de dezvoltare. Cel mai mare nivel al cheltuielilor pentru turismul internațional s-a înregistrat în Germania (72,1 miliarde euro), Regatul Unit (58,4 miliarde) și Franța (36,5 miliarde).

Litoralul Mării Negre, Valea Prahovei, Poiana Brașov, în topul preferințelor

Haideți să vedem cam pe unde se află turismul nostru în această ecuație. În 2018, arată ultima statistică a INS, România dispunea de 8.849 de structuri de cazare. Cele mai multe dintre acestea sunt pensiuni agroturistice – 2.821 de structuri de cazare, hoteluri – 1.613 și pensiuni turistice – 1.709. Capacitatea de cazare la nivel național este de 353.308 locuri, cele mai multe dintre acestea găsindu-se în București și celelalte reședințe de județ (91.685 de locuri) și pe litoralul Mării Negre (80.263). (Vezi tabelul 1.)

turism 1042 tabel regiune

Numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de cazare, calculat însă la nivelul anului 2017, a fost de 12.143.346. Cele mai multe s-au înregistrat în unitățile de cazare din București și orașele reședință de județe (5.992.403 de sosiri), ceea ce poate să ducă la concluzia că prevalează turismul de afaceri, urmat de destinațiile turistice din alte localități decât marile orașe (2.036.151), zona montană (2.019.142), litoral (1.049.970), stațiuni balneoclimaterice (945.257) și Delta Dunării (100.423).

Turiștii români și străini au petrecut 27.092.523 de nopți în vacanță în structurile de cazare. Destinațiile preferate au fost Bucureștiul și celelalte capitale de județ (10.341.681 de înnoptări), litoralul Mării Negre (4.316.379), stațiunile balneoclimaterice (4.204.898), stațiunile montane (4.178.123), alte localități, însemnând zonele unde se practică agroturismul (3.841.108) și Delta Dunării (210.334). (Vezi tabelul 2.)

turism 1042 tabel destinatii

Cele mai vizitate au fost zonele și obiectivele turistice din Regiunea Centru, Sud-Est și Bucureștiul, respectiv, municipiul Bucureștiul și județele Constanța, Brașov, Prahova, Suceava, Sibiu, Mureș, Cluj, Vâlcea, Bihor (peste un milion de nopți de cazare fiecare). Aceste date ne indică faptul că destinațiile turistice cele mai căutate sunt litoralul Mării Negre, Poiana Brașov, Predeal și Brașov, Valea Prahovei (Sinaia, Bușteni, Azuga), mănăstirile din nordul Moldovei, Clujul și salina Turda, Sibiu, precum și stațiunile balneoclimaterice din Vâlcea, Bihor, Mureș.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Turism

Ce au grecii și noi nu

Grecia e plină de români. Români turiști și români care s-au stabilit definitiv ori doar să muncească acolo. Emigrația nu este numai actuală; în urmă cu aproape 2.000 de ani, în timpul ocupației romane,  sute de vlahi au fost trimiși în nordul Greciei, actuala Macedonie Centrală și Macedonie de Vest, să facă agricultură, cu precădere zootehnie. Și România este plină de greci încă din timpul sau chiar dinaintea domniilor fanariote. Avem așadar un trecut comun care ne leagă dincolo de granițe și care a generat o amiciție între națiuni parcă dintotdeauna.

grecia 1

Să începem altfel: Grecia are o populație de 10,8 milioane de locuitori, România – de 19,7 milioane de locuitori (populație rezidentă); Grecia se întinde pe 131.990 kmp, România – pe 238.937 kmp; Grecia are un PIB pe cap de locuitor de 28.434 dolari, România – de 23.626,373 dolari; PIB-ul total al Greciei era de 318.082 miliarde de dolari, al României – de 465,564 miliarde de dolari; Grecia avea, în urmă cu 2 ani, 2.550 km de autostrăzi, România – aproape 800 km; Grecia și-a căpătat independența (recunoscută) în 1830, România – în 1877, dar România Mare s-a constituit abia în 1918; Grecia a fost măcinată de un război civil între comuniști și anticomuniști, România a trăit efectiv comunismul vreme de 40 de ani; Grecia a aderat la Uniunea Europeană în 1981, România – în 2007; în 2017 Grecia a primit în jur de 29 de milioane de turiști, România – 12 milioane, români și străini laolaltă; patrimoniul mondial UNESCO cuprinde 17 obiective din Grecia și doar 7 din România. Ambele țări au un trecut fabulos, cu un plus enorm pentru Grecia, leagăn al culturii mondiale în perioada Greciei Antice. Grecii îl venerau pe Zeus, românii pe Zamolxe și amândouă, astăzi, au o populație majoritar ortodoxă.

Tunel lung de 6 km, construit în 5-6 ani

grecia 6

În 1981, după ce au aderat la UE, grecii au dus-o, boemi cum sunt, în dorul lelii. Nu știm cine anume a tras mai mult de ei: autoritățile de la Atena, Uniunea Europeană sau Germania? Cert este că, după un timp, elenii și-au dat seama că, dacă nu au infrastructură rutieră, sunt morți din punct de vedere economic, o economie susținută în principal de turism, servicii, industrie, flotă comercială și agricultură. Așa că s-au apucat de construit drumuri, mai ales cu bani europeni. Se spune că au atras numai pentru infrastructura rutieră 3,6 miliarde de euro de la Bruxelles. Proiectele și construcția au revenit întâi firmelor străine, germane, de preferință, după care au intrat puternic pe piață companiile autohtone, cele care le și întrețin astăzi. De exemplu, pe secțiunea de autostradă Evangelismos-Skotina, lungă de 25 de kilometri, grecii au construit un tunel de 6 km, cel mai mare din Balcani. Tunelul și autostrada au început prin 2007-2008, investiția a stagnat în timpul crizei financiare, dar lucrările au fost reluate după 2014, fiind finalizate în 2017. Tunelul Tempi este precedat și succedat de altele două – și acelea destul de lungi, până în 2 km.

Tunelul nostru, de pe vremea lui Ceaușescu, măsoară 887 m

Ca să facem o comparație, nouă ne-a luat vreo 6 ani să legăm autostrada Ploiești de București, printr-un crâmpei de magistrală de vreo 3 km, și n-am reușit să realizăm nici astăzi acest lucru! Pe urmă, noi ne luptăm de 14 ani cu Autostrada Transilvania și n-am finalizat-o nici în prezent. Fiindcă vorbim despre drumurile din zona montană, aproape ne-am plictisit de când se discută despre tronsonul Comarnic – Brașov, parte a magistralei Transilvania. Să fie anii 2003-2004... Ba nu: Ceaușescu este cel care a aderat prima dată la ideea construirii unui drum de mare viteză peste Carpați astfel că, între anii 1967 și 1970, a comandat la Iptana un studiu în acest sens. În anul 1977, zece state din centrul și estul Europei, printre care și România, au elaborat programul european pentru realizarea unei infrastructuri integrate (coridoare de transport PanEuropene). Regimul comunist s-a dus, cum și ideea autostrăzii a fost abandonată mai bine de un deceniu. Ea a revenit după anul 2000... Cât despre tronsonul Comarnic – Predeal – Brașov, lucrarea a fost atribuită de ministrul Radu Berceanu, următorul Guvern a anulat licitația, a fost apoi realizată o alta, anulată și aceea... Și uite așa au mai trecut anii fără să se fi mișcat un pai. Guvernul de acum a venit, la rându-i, cu o altă idee, cea a unui parteneriat public-privat, în vreme ce banii europeni stau și ne așteaptă... Cât despre tuneluri... România dispune de unul rutier, în lungime de 887 m, cel mai mare din țară, realizat pe Transfăgărășan, dar pe vremea lui Ceaușescu!

Cum își vând ei produsele turistice și cum procedăm noi

grecia 3

Evident că Grecia are o natură fabuloasă. Cum și România are o natură la fel de fabuloasă. Grecii au arhipelaguri cu aproape 6.000 de insule (sau 2.000, în funcție de clasificare), noi avem o Deltă și o Dunăre spectaculoase; grecii au deschidere la trei mări, noi numai la una; grecii au Muntele Olimp, sălașul mitic al zeilor greci, noi avem Sfinxul și Babele, cu trimitere la Zamolxe etc. În fine, clima lor e diferită, cultura, de asemenea, diferită.

Dar...

În Muntele Olimp există un canion la capătul căruia elenii susțin că-și făcea Zeus baie. Acest produs turistic este vândut cum nu se poate mai bine, sute de turiști aventurându-se, zilnic, pe cursul apei, pe un traseu destul de periculos, să vadă acea... poveste. O iluzie, în fapt. Dar ei au fabricat din nimic ceva care susține financiar orașul de la poalele Olimpului, Enipea. Spre deosebire, ca să luăm un singur exemplu, viceprimarul orașului Galați zicea, deunăzi vreme, că n-o să stea el în mijlocul Dunării, să-i ademenească pe turiști, fiindcă de regulă aceștia vor numai „drog, sex și păcănele“.

În Grecia, turiștii români știu să mențină curățenia; acasă la ei... nu! Cum ar fi fost dacă la Oltenița, port pentru navele de croazieră, dar și de acostare în răstimpul vizitelor la București, ar fi fost curat lună? Dar nu, Dunărea e plină de sticle și pungi de plastic, mărăcinii – la fel, plus că turiștii sunt fugăriți de câinii maidanezi. Pardon, aici ne asemănăm: și grecii au maidanezii lor!

grecia 2

Alt exemplu simplu (nu vă oferim istorioare din celebrele lor insule sau capitala țării, ca să nu spuneți că suntem incorecți): există un sătuc, între Veria și Edessa, supranumit „capitala berzelor“, localitatea devenind subiect de documentar pe canalul National Geographic. Știți câte cuiburi am numărat pe strada principală? Vreo 10-15! Noi avem în Transilvania, dar nu numai, sate cu cel puțin 100 de cuiburi, dar nu știe nimeni de populația de berze de la noi... Asta pentru că nouă ne-a trecut prin minte altceva, să promovăm țara ba cu frunza, ba cu oaia, ba cu Dracula...

Religia lor ortodoxă, dincolo de Athos – munte pe care noi nu-l avem, dar deținem în schimb splendori ale ortodoxiei în Bucovina și Maramureș (patrimoniul Unesco) ori ale altor culte (biserici fortificate, în Ardeal) – a creat „ochiul Maicii Domnului“ sau „ochiul magic“, o legendă care vinde produse de milioane de lei/an în toată țara. Nouă ne-a ars să tocăm câteva zeci de milioane pe-un referendum...

Ei au stâlpii din piatră Meteora, în vârful cărora s-au construit mănăstiri ortodoxe medievale... Dar și noi am fost creștinați de Sf. Andrei și avem o salbă de mănăstiri de o rară frumusețe. Numai că ale lor sunt vizitate de români care nu le-au văzut, în întregime, pe ale noastre! Și exemplele pot continua!

grecia 5

În loc de concluzii

Grecii, ca turcii sau bulgarii, au dealuri întregi aride, fără vegetație. Abia văzând uscăciunile lor ne dăm seama de ce ne-au cotropit sudicii teritoriile, în decursul istoriei... Trebuie să spunem așa: România are locuri uluitoare. Natură uluitoare. Bucăți de istorii uluitoare. Dar n-are și oameni la fel, care să știe să creeze povești din nimic. Care să știe să crească economii din Deltă, Marea Neagră sau Carpați, fie chiar și din dunele de nisip din Oltenia sau munții golași din Dobrogea. Dimpotrivă, am cam dărâmat ce-am avut... Admirăm, apoi, ce-i străin, cu un neînțeles dispreț pentru ceea ce este românesc... Și ce mai facem noi? Mizerie multă! Mizerie de toate felurile... politică, economică și mizerie – mizerie peste tot unde prindem un colț de verdeață!

Maria Bogdan

Uimitorul Transfăgărășan

Mă gândeam așa, într-o doară, străbătând Transfăgărășanul: câți ani le-ar lua acum alor noștri să construiască un tunel de 887 metri? Și n-am un răspuns, la câte experiențe de lasă-mă să te las avem în ultimele două decenii. De fapt, îl evit, fiindcă mi-ar veni a zice „la sfântul așteaptă“! Bine, ar sări cârcotașii, atunci Ceaușescu a mobilizat armata, de-aia a realizat șoseaua montană în patru ani, cu tot cu tuneluri. Da, dar acum avem tehnologie la care nici nu visau românii acum 44 de ani... Da, 44 de ani s-au împlinit, pe 20 septembrie, de la inaugurarea celei mai frumoase căi rutiere montane din România. Echipa Top Gear din Marea Britanie a numit-o „un drum fabulos, cel mai uimitor pe care l-am văzut vreodată!“.

Povestea începe acum 50 de ani, unul trist pentru Europa, când trupele sovietice invadează Cehoslovacia. Atunci, în 1968, gândindu-se cât de ușor ar putea fi atacate trecerile din Carpații Meridionali (Novaci – Săliște, Câmpina – Predeal, Valea Oltului, Bumbești Jiu – Petroșani), Nicolae Ceușescu, sfătuit de generali, inițiază urgent proiectul Transfăgărășanului, un drum strategic care să lege garnizoanele dintre cele două provincii istorice. Zis și făcut. Populația nu trebuia să cunoască însă adevăratul motiv al uriașei investiții. Astfel, în documentele oficiale, se spunea că principa­lele scopuri țin de realizarea centrului turistic de la Lacul Bâlea, deschiderea bazinelor forestiere din masivul Făgăraș și raționalizarea folosirii pășunilor alpine.

De la planuri inițiale, la ceea ce avem acum

Inițial, inginerii au propus să fie construit un tunel de 7 km, care să pornească de la Bâlea – Cascadă și să iasă la Piscul Negru. Costurile enorme și dificultățile de realizare au făcut ca ideea să fie abandonată. La 10 decembrie 1969, Consiliul de Miniștri a aprobat indicatorii tehnici și economici. La acest drum au lucrat, pe diferite segmente, trupele de geniu ale Armatei Române, Trustul de Construcții Hidroenergetice, Întreprinderea Construcții Drumuri Poduri și Lucrări Speciale Transporturi București, Întreprinderea de Construcții Forestiere (ICF) Râmnicu Vâlcea, proiectarea fiind asigurată de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene și Institutul de Cercetare și Proiectare în Industria Lemnului. Proiectul prevedea un drum cu o singură bandă de circulație, acesta urmând să treacă pe malul vestic al Lacului Vidraru. Planul s-a schimbat din mers, în sensul în care s-a ales varianta șoselei cu două benzi de circulație și traseul actual. Lucrările au durat patru ani, din 1970 până în 1974, cu șantiere închise iarna, din cauza condițiilor infernale din munte; din păcate, acest drum uluitor – și ar trebui să ne amintim de acest aspect ori de câte ori traversăm Carpații – a luat și 40 de vieți omenești fie din rândul soldaților, fie al muncitorilor civili.

La inaugurarea din 20 septembrie 1974 a fost prezent Nicolae Ceaușescu; ca și acum, solemnitatea a avut loc fără ca drumul să fi fost terminat în totalitate, ani buni după aceea lucrându-se la asfaltarea unor porțiuni, la realizarea parapeților de sprijin, scurgeri pluviale etc. Tot în 1974 s-au ridicat două monumente care să omagieze munca militarilor de pe șantierele Transfăgărășanului: Poarta Geniștilor, la cota 1.200, și Poarta Întâlnirii, la cota 1.600 (în această zonă s-au întâlnit, la 16 august 1971, două trupe de geniști care lucraseră până atunci din sensuri opuse). Traseul realizat de eroii neștiuți ai drumului măsoară 91 km, de la barajul Vidraru și până la Cârțișoara. De la Bascov înspre Vidraru, cu trecere prin Curtea de Argeș, șoseaua fusese construită odată cu barajul Vidraru, probabil între anii 1960-1965. În total, de la Bascov (Argeș) la Cârțișoara (Sibiu), Transfăgărășanul măsoară 151 km și trece peste 830 de podețe, 27 de viaducte și 5 tuneluri, cel de la Capra-Bâlea, care străpunge creasta Făgărașului, între Iezerul Caprei și Paltinul, măsurând 887 m, fiind cel mai lung din România. Altitudinea maximă, de 2.042 m, este atinsă în apropiere de Lacul Bâlea; Transfăgărășanul este a doua cea mai înaltă șosea din România, după Transalpina, care ajunge la o altitudine de 2.145 m.

9 obiective turistice de neratat

Despre peisajul de poveste n-are sens să vorbim aici. Probabil l-ați admirat fiecare dintre cei care v-ați aventurat pe această foarte spectaculoasă șosea. Oricare loc poate fi în sine un monument al naturii. Vă sugerăm însă să nu ratați obiectivele turistice de pe această rută: Mănăstirea Curtea de Argeș (ctitorită de Neagoe Basarab, la începutul sec. al XVI-lea), Cetatea Poenari (în Cheile Argeșului, monument istoric ce datează din sec. al XIV-lea), Valea lui Stan (recomandat doar temerarilor și celor care au echipament special), Barajul Vidraru (construit între anii 1960 și 1965), Statuia lui Prometeu sau a Electricității (ridicată în cinstea celor care au construit barajul), Cascada Capra (situată pe versantul sudic al Făgărașului, la 1.960 metri altitudine, cu o cădere de apă de 40 m), Bâlea Lac (considerat a fi situat la cea mai mare înălțime dintre toate lacurile din România), Bâlea Cascadă (între vârfurile Moldoveanu și Negoiu, cu o cădere de apă de 60 de metri), Muzeul Etnografic „Badea Cârțan“ (dedicat, în parte, faimosului badea Cârțan, care a mers pe jos până la Roma, pentru a vedea dacii de pe Columna lui Traian).

Pentru cazare, aveți la dispoziție 5 cabane (Cumpăna, Conacul Ursului, Bâlea Lac, Paltinu, Bâlea Cascadă), 4 hoteluri (Valea cu Pești, Piscul Negru, Posada-Vidraru, Siesta) și o pensiune (Casa Moșului).

Maria Bogdan

  • Publicat în Turism

Domeniul Stejari, ascunzătoarea oamenilor stresați și a pasionaților de vânătoare

A făcut afaceri bune în construcții, a strâns bani și a reușit să investească într-un domeniu cu mai mult suflet. Stresul, mediul competitiv din domeniul construcțiilor l-au împins pe Cristian Căpușan spre natură. Deși tânăr, acesta a decis să se retragă împreună cu familia într-o zonă izolată, la marginea satului Urca din comuna Viișoara, județul Cluj, pentru a se dedica agroturismului. A ridicat aici o cabană, 11 căsuțe de vacanță, o terasă generoasă cu piscină și, mai nou, a populat 20 ha cu 60 de cerbi lopătari și cerbi carpatini. Tot ce a făcut și urmează să mai facă va transforma acest loc într-un domeniu de vis.

vanatoare piscina c

Zona izolată de civilizație, fără semnal pentru telefoanele mobile, înconjurată doar de natură, reprezintă motivul pentru care nume importante din sport, dar și din lumea artistică s-au ascuns aici de ochii lumii, doar pentru a se bucura de liniște. Pasionat de vânătoare și reprezentant al Asociației Stejarii, Cristian Căpușan a creat aici mai mult decât o pensiune. A investit într-o zonă extinsă pe mii de hectare pentru a crea un areal atrăgător nu doar pentru oameni, ci mai ales pentru animalele din fauna locală. În acest moment nu vorbim despre un loc în care vii pentru lux, pentru facilități, ci de un loc în care chiar te simți îmbrățișat de natură.

vanatoare 20180809 193358

Cât vezi cu ochii doar vegetație, dealuri molcome cu pășuni, terenuri cultivate cu cereale, special pentru a asigura hrana animalelor și chiar o pădure de salcâm creată tot de familia Căpușan, care va adăposti aici, în viitor, o fazanerie. Dacă vreți cifre, gândiți-vă la o locație întinsă pe 60 de hectare și la un domeniu de vânătoare pe alte 9.000 ha. Pentru acest fond cinegetic proprietarul a organizat o adevărată fermă cu cerbi.

Spre seară i-am văzut coborând de pe dealuri în zona amenajată pentru hrană. Am avut ocazia să-i privesc îndelung, de aproape, minute în șir, dând fericiți din codițe, și nu aș mai fi plecat. Într-o liniște deplină m-am bucurat de un moment magic în care se auzeau doar sunetele scoase de iezii și căprioarele care mai strănutau din când în când, în graba lor de a mânca făina de cereale pregătită de îngrijitor.

„Avem 45 de femele, 5 masculi și în jur de 30 de iezi. O parte dintre ei vor fi lăsați în fondul de vânătoare, iar în timp alții vor fi sacrificați pentru restaurantul pensiunii unde se pregătesc tot felul de bucate din vânat. Până la sfârșitul anului vom avea gata și fazaneria“, îmi spunea Cristian Căpușan.

vanatoare 20180809 190851

Pentru cei dornici să exploreze locuri noi și să se conecteze direct cu natura de pe aceste meleaguri am aflat că, pe lângă cabana cu 3 camere și cele 11 căsuțe de vacanță, se va ridica în acest an o pensiune cu 33 de camere, piscină și SPA, toate pentru a întregi confortul turiștilor și al vânătorilor veniți aici. Păstrând discreția oaspeților, nu vom spune cine a trecut pragul acestui local, dar am aflat că vedete ale fotbalului internațional, actori cunoscuți, oameni de afaceri din Italia, Spania, Austria, Franța, simpli turiști sau chiar elita vânătorilor din România s-au simțit foarte bine petrecând câteva zile pe domeniul Stejari. Salonul imens, plin de trofee, a găzduit în cei 4 ani de când există această locație tot felul de evenimente, de la nunți, botezuri și petreceri private până la renumitul bal anual al vânătorilor, iar meniul (supă de fazan sau mistreț, preparate din carne de căprior) ar suna apetisant chiar și pentru cel mai mofturos bucătar. Succesul este asigurat doar de promovarea făcută de oamenii de afaceri pasionați de vânătoare și mulțumiți de ceea ce au găsit aici.

vanatoare 20180809 185424

Și dacă tot ceea ce am enumerat până acum nu era suficient, mai adaug faptul că neobositul om de afaceri și-a propus ca în toamna aceasta să aducă la Urca primii zimbri. „Vrem să facem aici ceva ce nu există în zonă. Am plătit deja zimbrii, când va fi gata țarcul îi aducem. Animalele vor veni din Polonia pentru că acolo am găsit exemplare tinere și o variantă mai ieftină. Avem deja 20 ha de lucernă și 30 ha cu porumb pregătite pentru ei.“

Așadar, un alt motiv de atracție care se adaugă la motivele de distracție: piscina, tiroliana de 300 m, vânătoarea, plimbările prin împrejurimi și vizitele la Salina Turda sau Cheile Turzii.

Patricia Alexandra Pop

  • Publicat în Turism

În afară de jacuzzi, spa și alte exclusivități, turismul românesc, mai slab în 2017 decât în urmă cu 29 de ani!

Probabil ați auzit foarte des faptul că turismul, cu toate componentele sale – turismul de litoral, turismul activ (schi, golf, drumeții, echitație, vânătoare și pescuit), turismul rural, ecoturismul, turismul cultural, turismul balnear etc. – ar putea reprezenta rețeta de succes pentru economia României. Această năzuință este reluată în toate documentele instituțiilor de profil (Master Planul pentru turismul național orizont 2026, strategii de dezvoltare naționale, regionale și județene, Master Planul investițiilor în turism etc.) realizate după anul 2000. Lucrurile sunt extraordinare în teorie. Practica ne omoară pe noi. Iar cifrele seci ne arată o cu totul altă realitate decât cea pe care ne place nouă să o vehiculăm la televizor.

România dispune cu adevărat de resurse consistente (naturale, istorice) pentru a face din turism un motor economic. De ce nu a reușit lucrul acesta până în 2017 (ultimul cuprins în evidențele statistice ale INS) e greu de precizat. Unii spun că de vină ar fi absența unei politici generale de dirijare și orientare a sectorului. De ce a lipsit o astfel de politică, atâta vreme cât a existat întotdeauna un minister de resort, iar e dificil de înțeles. Alții cred că documentele elaborate n-au fost niciodată respectate. Cine nu le-a respectat? Se înțelege, fix structurile statului care creează cadrul general legal, cele care au obligația să imprime o anumită direcție de dezvoltare a sectorului ori care ar trebui să fie motorul dezvoltării.

Sunt apoi voci care dau vina pe infrastructura deficitară de transport (rutier, feroviar). Noi spunem altceva: a existat o așa mare bătălie și au fost atât de multe interese în privatizarea fostelor unități de cazare comunistă, cu conexiuni directe la vârful instituțiilor statului ori a grupurilor politice, încât nimănui nu i-a ars de aplicat strategii. Până nu se va tranșa și ultimul hotel din România, în fine, ultima societate care a preluat patrimoniul turistic din vremea lui Ceaușescu, nimic bun nu se va întâmpla. Când nimeni nu va mai avea nimic de împărțit sau de câștigat, atunci putem spune că turismul ar putea intra într-o etapă nouă.

Locuri de cazare mai puține în 2017 comparativ cu 1990

Nu ne propunem astăzi să reluăm povestea eșecului din stațiunile Herculane sau Slănic Moldova, Jupiter sau Neptun, Sovata sau Borsec, Căciulata sau Pucioasa, Amara sau Băile Felix etc. Au curs zeci de tone de cerneală pe marginea acestui subiect. Ne propunem însă altceva, să demonstrăm că turismul, în afară de faptul că acum avem cazări de 5 stele, cu spa și jacuzzi, apartamente de lux, echipamente de ultimă generație, n-a evoluat prea mult față de 1990. În fine, cifrele oficiale, livrate de INS, sunt foarte curioase. Și începem cu numărul structurilor de primire turistică (hoteluri, moteluri, hosteluri, vile și cabane turistice, pensiuni, tabere etc. și alte spații cu mai mult de 5 locuri de cazare). În 1990 România dispunea de 3.213 structuri de cazare, iar în 2017 numărul a ajuns la 7.905. Deci avem de 2,4 ori mai multe clădiri turistice. Paradoxal însă numărul locurilor de cazare a scăzut de la 353.263 de locuri, în 1990, la 343.270 de locuri, în 2017. Cum s-a petrecut această ciudățenie? Simplu: numărul de locuri în taberele pentru studenți și elevi a scăzut de zece ori, iar cel din categoria „alte unități de cazare colective nespecificate“ (hoteluri ale sindicatelor, ale ministerelor, băncilor, unităților de stat) a ajuns la zero. Dacă mai adăugăm și unitățile ruină de pe litoral sau din stațiunile balneoclimaterice, avem o explicație pentru această diminuare. În locul unităților dispărute au apărut, este adevărat, sute de pensiuni și hoteluri de mai mici dimensiuni, cu condiții cert mai bune. Dar asta nu ne încălzește cu nimic!

Gradul de ocupare, mai mic în 2017 față de 1990!

Există apoi un indicator care iar ne arată că am involuat în ultimii 29 de ani: sosiri turiști (numărul persoanelor, români și străini, care se cazează cel puțin o noapte la o unitate turistică, indiferent de scopul călătoriei). În 1990 s-au înregistrat 12.296.552 de sosiri, iar în 2017 – 12.143.346 de sosiri. Micșorarea numărului este dată pesemne de apetitul românilor pentru vacanțele în străinătate, de scăderea numărului de elevi și studenți plecați în tabere, de turismul la negru etc. Alt indicator, respectiv înnoptări (numărul de persoane înregistrate fie și pentru o singură noapte în structurile turistice), a scăzut aproape la jumătate, de la 44.551.804 de înnoptări, în 1990, la 27.092.523 de înnoptări, în 2017. Această prăbușire e aproape ilogică. Indicele de utilizare a capacitații de cazare turistică, calculat prin raportarea numărului de înnoptări realizate la capacitatea de cazare turistică în funcțiune, nu era grozav nici în 1990 și nici în 2017. Dar și așa diminuarea ratei de ocupare este semnificativă: 46,7% în 1990, față de 30,9% în 2017.

Mai mulți turiști străini în 2017

Dacă este să ne referim la străinii care ne-au vizitat țara, ei bine aici stăm mult mai bine, numărul dublându-se în 2017 (12.706.000 de sosiri), față de 1990 (6.531.923 de sosiri). Numai că „vizitator internațional“ desemnează, din punct de vedere statistic, orice persoană străină care călătorește către o țară, alta decât aceea în care-și are în mod obișnuit reședința, înregistrată la intrarea în acea țară, în cazul nostru, în România. Se prea poate ca un turist să vină de 10 ori la noi; el va fi înregistrat de 10 ori. Însă în hoteluri și pensiuni s-au cazat doar 2,75 milioane de turiști nerezidenți! Unde să fie diferența? Simplu de răspuns: peste trei sferturi din numărul total de intrări la graniță au fost sosirile turiștilor români (diaspora), care mai apoi s-au cazat la ei acasă, iar dintre cetățenii străini, pesemne pentru o mare parte, România a fost doar țară de tranzit. Cei mai mulți vizitatori internaționali provin din Europa. Și numărul românilor care călătoresc în străinătate aproape că s-a dublat: 19.940.000 de persoane, în 2017, față de 11.274.739 de persoane, în 1990. Însă nu orice plecare este în scop turistic. Statistica reține numărul celor înregistrați la ieșirea din țară, indiferent de scopul călătoriei.

În loc de concluzii

Pentru 2018, statistica turistică ar putea arăta mult mai bine. Dar e un fel de a ne fura căciula de unii singuri. De ce emitem o asemenea apreciere? Fiindcă numărul de sosiri în unitățile de cazare a crescut grație voucherelor de vacanță acordate bugetarilor și stagiilor de formare profesională a personalului din administrația publică centrală, județeană și locală, activitate finanțată tot din bugetul statului. Lăsăm la o parte faptul că au fost avantajate de aceste două acțiuni numai marii hotelieri sau antreprenori, având în vedere că tichetele au fost valabile numai pentru unitățile de patru și cinci stele. Întrebarea este alta: în ce mod se întoarce în economie această mână întinsă turismului de către statul român? Iar răspunsul nu este unul care să ne bucure: se va întoarce parțial, sub formă de impozite mai multe către stat, dar nu și în economia reală, fiindcă programul n-a fost gândit ca un lanț care să stimuleze producția autohtonă. Vă dăm un exemplu: cu ce ne încălzește că restaurantul unui hotel din programul voucherelor de vacanță cumpără produse (carne, lactate, legume etc.) de la supermarket, ci nu de la un fermier român?

Maria BOGDAN

  • Publicat în Turism

S-au asociat pentru a face turism certificat

În luna iunie, de Ziua Parcului Naţional Călimani, la Centrul de vizitare a parcului din comuna Şaru Dornei a fost lansat şi semnat „Pactul pentru Ţara Dornelor“, un demers de obţinere a certificării ca destinaţie de ecoturism din partea Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT). Dezvoltarea, promovarea şi acreditarea Țării Dornelor ca destinaţie de ecoturism reprezintă o necesitate, dar şi o oportunitate pentru comunităţile locale de a se dezvolta pe baze solide, prin valorificarea potenţialului mediului natural.

Pactul a fost iniţiat de Asociaţia de Ecoturism „Ţara Dornelor“, iar ca Ţara Dornelor să devină destinaţie de ecotu­rism şi-au dat mâna Primăria Vatra Dornei, primăriile comunelor Cârlibaba, Ciocăneşti, Coşna, Dorna Arini, Dorna Candrenilor, Iacobeni, Panaci, Poiana Stampei, Şaru Dornei, 19 agenţi economici din domeniul ecoturismului şi turismului, instituţii şi organizaţii nonguvernamentale care au ca scop conservarea naturii, printre care se numără Parcul Naţional Călimani, Salvamont Vatra Dornei, Asociaţia „Romontana“, Asociaţia „Pietrosia“, instituţii de învăţământ şi culturale, meşteri populari locali şi alţi factori implicaţi în dezvoltarea turismului din această zonă.

„Nu putem dezvolta un turism de calitate şi să devenim o destinaţie competitivă la nivel european promovând fiecare separat acelaşi produs. La un loc avem un produs uriaş care poate fi valorificat mult mai bine şi promovat mult mai eficient“, ne-a spus ing. Liviu Huţanu, responsabil de proiect din partea Parcului Naţional Călimani.

Autorităţile locale pot influenţa pozitiv sau negativ turismul

Prin această asociere ecoturismul dornean este gândit printr-un proiect de viitor care să aducă beneficii familiilor din cele nouă comune prin prezenţa tot mai numeroasă a turiştilor europeni, peste 90% din activităţi fiind desfăşurate în mediul rural.

comune calariti cu bucovina ranger afa

„În acest proiect se vorbeşte de produse tradiţionale, de arhitectură tradiţională, de costume populare, de meşteri în arta lemnului, în arta ţesutului, de pictori adevăraţi şi vreau  să vă spun că, dacă putem vorbi de o politică a unei administraţii de parc naţional, aceasta este de a susţine dezvoltarea comunităţilor locale. Cel mai important rol în dezvoltarea unei destinaţii de ecoturism îl au autorităţile locale pentru că infrastructura, nevoile şi dezvoltarea unei comunități pot influența pozitiv sau negativ peisajul, dar şi întreg fenomenul turistic. De aceea a fost important ca primarii să susţină acest demers în sensul dezvoltării obiceiurilor, dezvoltării activităţilor cu tradiţie din zona Ţării Dornelor“, este de părere ing. Basarab Bârlădeanu, directorul Parcului Naţional Călimani.

Turismul activ şi national observation, valorificate în zona Ţara Dornelor

Asociaţia de Ecoturism „Ţara Dornelor“ susţine şi promovează valorile, identitatea şi cultura locală prin încurajarea conservării tradiţiilor şi transmiterea acestora generaţiilor tinere. Turiştii asociază destinaţia turistică cu muntele, apele minerale, ospitalitatea, aerul curat, gastronomia şi casele tradiţionale, animalele sălbatice, tratamentele balneoclimaterice, activităţile în gospodăriile ţărăneşti. La toate acestea se adaugă drumeţiile montane, sporturile extreme sau cele de iarnă.

„Ţara Dornelor ca destinaţie de ecoturism se dezvoltă foarte bine din două perspective. O perspectivă este partea culinară şi a doua ceea ce promovăm noi şi ne iese foarte bine, turismul activ. Ţara Dornelor beneficiază de 420 km de trasee montane, 180 de km de trasee de cicloturism, care sunt în plină dezvoltare, ambele tipuri de trasee fiind amenajate, marcate, evidenţiate pe hărţile turistice şi ridicate în sistem GPS, trasee pentru turism ecvestru care se pot desfăşura de la 2 ore până la 3-4 zile, trasee de rafting şi easyrafting şi să nu uităm ceea ce promovăm împreună cu Parcul Naţional Călimani, national observation. Acestea sunt trasee scurte de două-trei ore sau trasee lungi de o zi în care oricine poate ajunge în mijlocul naturii într-un punct de belvedere împreună cu personal specializat“, ne-a spus Petrică Ariciuc, şeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei.

Munţii Călimani au conotaţii istorice, mistice, dar şi paranormale

Istoria locurilor este un alt punct de atracţie. Aşa cum am aflat de la un cunoscut monograf al Ţării Dornelor căruia cariera militară de vânător de munte i-a impus să cunoască foarte bine aceste locuri, col. (r) Ioan Abutnăriţei, misterioşii Munţi Călimani pot atrage un număr mare de turişti dacă aceștia vor şti să „umble în arhivele Bucovinei şi ale Regatului“.

Complexul statuar 12 Apostoli şi vârful Lucaciu aflat în imediata apropiere păstrează mărturia unor evenimente de factură magico-mitică descinse din cultura dacilor de odinioară şi modelate în decursul timpului în forme ale credinţei ortodoxe româneşti.

„La Vârful Reţitiş au avut loc, pe durata a mai bine de 100 de ani, nedeiele care aveau cele trei elemente ale turismului: cultural, material, al portului popular pentru că acolo se prezentau cele mai frumoase costume populare, cele mai bune mâncăruri din cele trei provincii istorice şi tot în acest loc se vorbea despre unire, românism şi istorie. Prin obligaţiile şi sarcinile de serviciu pe care le-am avut cunosc foarte bine Parcul Călimani și vreau să vă spun că este o zonă mirifică. De asemenea, Călimanii au conotaţii istorice, dar şi paranormale. Aici aveau loc întâlnirile dintre trei ţări sub dominaţii diferite şi în care se promovau românismul, portul popular, bucătăria românească şi ideile unioniste“, povestește col. (r) Ioan Abutnăriţei.

Un subiect incitant legat de Munţii Călimani este prezenţa pe aceste meleaguri, în vechime, a haiducilor, unii celebri ca Pintea sau alţii mai puţin cunoscuţi ca Pohonţu, Pleşca sau Haralambie Niculiţă.

Meşteşugurile tradiţionale şi casa ţărănească veche de 100 de ani

Reprezentant al artizanilor din Vatra Dornei, prof. Mihai Vleju consideră că în aso­ciaţia de turism dorneană un punct forte sunt meşteşugurile tradiţionale şi costumul popular care trebuie promovate în pensiuni, iar turiştii să poată descoperi tainele meşteşugurilor populare în case ţărăneşti sau în structuri de cazare împreună cu meşterii populari. Şi casele-muzeu care se găsesc în comunele dornene şi aparţin primăriilor pot găzdui ateliere meşteşugăreşti tradiţionale. Aceste imobile sunt adevărate muzee cu profil etnografic şi memorial, înfiinţate în case ţărăneşti vechi, unele depăşind chiar o sută de ani, strămutate în vatra satului din cătune îndepărtate şi care atrag turiştii, iar prezenţa unui meşteşugar ar fi bine-venită. La fel de atractivă ar fi prezenţa meşterului popular şi a hangiului îmbrăcat în costum popular în pensiunile şi locaţiile de alimentaţie publică amenajate în case vechi, emblematice pentru arhitectura zonei.

Profesorul Vleju, un ostenitor al înnobilării lemnului cu expoziţii şi premii în Turcia, Elveţia, Italia, Franţa, Belgia, Anglia, R. Moldova, Ucraina, a spus că din această vatră folclorică de influenţă dintre Ardeal şi Bucovina muzica tradiţională veche trebuie să nu lipsească de la petrecerile tematice ale pensiunilor, la fel băuturile tradiţionale şi dulceţurile din fructe de pădure.

Silviu Buculei

  • Publicat în Turism

Feldioara, locul unde Teutonii bat armindeni

Există unele locuri în lume care par anume așezate acolo unde se află pentru a servi drept vetre de istorie și civilizație. Transilvania este împânzită, poate mai mult decât alte regiuni ale României, de astfel de locuri. Între ele, unul de excepție este și Feldioara.

Parada căruțelor...

Cândva cetate importantă, apoi târg, Feldioara este și astăzi o comună care are ce arăta vizitatorilor săi. Pe lângă urmele trecutului, oameni inimoși s-au trudit să reînvie tradițiile și obiceiurile zonei. Împletite cu reconstituirea unor vechi monumente istorice, creează un efect care îi umple de uimire pe turiștii care poposesc aici.

Feldioara se află la 17 km nord de Sibiu. Prin așezarea sa, în localitate „s-au prins“ și s-au împletit tradiții venite din multe părți. Obiceiurile venite dinspre zona vecină a Buzăului, cele ce au răzbătut dinspre Vrancea, aduse de negustori dar și de țărani băjeniți, s-au amestecat firesc cu cele ale sașilor așezați aici încă din secolul al XIII-lea și cu cele ale ungurilor și secuilor așezați în vecinătăți. Rezultatul: un impresionant spectacol multicultural, un exemplu despre cum istoria știe să unească culturi și obiceiuri diferite într-un tot unitar, într-o structură cu o identitate proprie.

Ca o vitrină sclipitoare a acestei structuri culturale apare Festivalul  de Rusalii, ce are loc în fiecare an. Cel mai așteptat moment al acestuia, pentru care întreaga comunitate se pregătește uneori și luni de zile, îl constituie parada căruțelor și bătutul armindenilor. De fapt, parada căruțelor este cea care dă semnalul de începere a festivalului. Căruțele participanților, fastuos decorate cu picturi, ștergare și cergi ornate cu motive naționale, cu panglici colorate și cununi de verdeață, defilează pe strada principală. Caii sunt și ei împodobiți de sărbătoare, cu coamele și cu cozile frumos pieptănate și împletite. La fel de mândru sunt împodobiți și cei care se află în căruțe, care de care mai fălos în costumul său tradițional care, de cele mai multe ori, include și câte o piesă nouă.

...și bătutul armindenilor

În fiecare căruță se găsesc armindenii – nuiele de mesteacăn, înalte, drepte, proaspete. Prima oprire se face în fața bisericii. Cu o țepușă mare, cu capul ghintuit, pe care o bat cu barosul, flăcăii satului fac găuri în care plantează o pereche de mesteceni. Apoi se împrăștie, în grupuri, pe la casele unde locuiesc fetele pe care le iubesc. În fața fiecăreia dintre aceste case „bat armindeni“, cum spun la plantatul mestecenilor, apoi împodobesc stâlpii porților cu cununi împletite din crengi de mesteceni. Până la seceriș, nimeni nu se atinge de ele. Rostul lor este să aducă belșug, voie bună și să alunge supărările.

După ce s-au bătut armindenii poate începe petrecerea. Orchestre, cântăreți și dansatori din localitate și din împrejurimi au grijă ca toată lumea să simtă că este o zi mare. Așa se întâmplă la Feldioara, an de an, de secole. Așa s-a întâmplat și anul acesta, de Rusalii.

Cuibul trufașilor cavaleri teutoni

Așa cum spuneam, la Feldioara obiceiurile sunt rezultatul unor tradiții preluate din culturi diferite, a căror istorie se împletește cu istoria localității. Probabil că parada căruțelor este varianta de astăzi a paradei cavalerilor teutoni, cei care au clădit aici prima cetate. Dar să o luăm, mai bine, pe rând. Numele german al localității este Marienburg, ceea ce înseamnă Cetatea Mariei. Sfânta Fecioară era protectoarea Ordinului Teutonilor. Denumirea în maghiară a localității este „Föld-Vár“, cu semnificația de „cetate de pământ“, de unde și numele românesc, Feldioara. Așadar, fie și numai după denumire aflăm că aici s-a aflat o cetate. Lucru confirmat de zidurile străvechi care domină așezarea.

În anul 1211, regele Andrei II al Ungariei le îngăduia cavalerilor teutoni să se așeze în țara Bârsei, spre a apăra granițele de răsărit ale regatului de năvălirile barbare. Cavalerii s-au grăbit să-și ia în primire dania, astfel că la 1212 au și început construcția unei cetăți puternice pentru Marele Maestru Hermann de Salza, precum și a unei biserici, pe ruinele unei foste bazilici romane. Pentru construcție s-au folosit cele mai avansate tehnologii ale vremii, deja experimentate pentru înălțarea marilor castele cruciate de la Tyr, Crac des Chevaliers și Ascalon, în Țara Sfântă. În doar câțiva ani, cu sprijinul localnicilor, au reușit să ridice aici cea mai mare cetate a Ordinului Teutonilor din această zonă a Europei. Dar nu avea să le priască căci, îngrijorat de tendințele lor expansioniste, în 1225 regele Ungariei își trimite armata să-i alunge din Transilvania.

Renașterea vechii glorii

În locul lor au venit, mult mai pașnici, coloniștii sași, care s-au așezat aici, în bună pace cu românii. Iar cetatea, reparată periodic și bine întreținută, i-a apărat de năvălirile tătare vreme de trei secole.

În anul 1529, Petru Rareș îl înfrânge aici pe Ferdinand de Habsburg și distruge cetatea. Între timp, steaua Feldioarei apusese, puțin câte puțin, umbrită fiind de cea mult mai luminoasă a Brașovului învecinat. Așa că micul târgușor și-a continuat viața sa liniștită. Asta nu a împiedicat însă ca Biserica Evanghelică înălțată în veacul al XIV-lea să se mărească treptat, până a devenit un monument ce atrage admirația celor care o vizitează. La rândul său, Biserica Ortodoxă, ctitorită în anul 1788, a găzduit un important centru de spiritualitate. Între odoarele acestui sfânt lăcaș se numără mai multe tipărituri executate în mănăstirile vâlcene. Școala veche și liceul, ca și Primăria, cu toate clădiri ridicate în secolul XVIII, impresionează și ele prin stilul arhitectonic și prin rigoarea construcției. Dar vechea strălucire a Feldioarei pare că a renăscut în ultima jumătate de deceniu. În anul 2012, oameni inimoși au propus Consiliului Local reconstrucția vechii cetăți a teutonilor. Și ceea ce părea doar un proiect nebunesc s-a transformat, pas cu pas, în realitate. La insistențele edililor din Feldioara, Consiliul Județean Brașov s-a implicat, la rându-i, în proiect și a fost de acord să-l finanțeze. La Satu Mare s-a găsit și firma care să îl pună în operă. Și așa, din 2013 și până în 2017, vechea cetate a Marelui Maestru al Teutonilor s-a ridicat din nou, spre bucuria turiștilor și spre belșugul întreprinzătorilor locali.

Pentru zeci de alte comunități din România Feldioara este un exemplu de urmat în privința modului în care o localitate poate, dacă vrea, să își reînvie tradițiile glorioase pentru un viitor mai bun.

Alexandru GRIGORIEV

GALERIE FOTO


  • Publicat în Turism
Abonează-te la acest feed RSS