Adama Sultan iulie 2020
update 6 Aug 2020

Cele mai vizitate locuri din România

Are Andrei Pleșu un editorial, se cheamă „Aștept să fiu contrazis!“. Nu știu unde și când l-a publicat, am dat de text în rețelele de socializare, în care spune, printre altele: „Alt miracol: avem o mare concentrare de «atracții turistice» și n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiștilor, așa încât ei să ajungă în fața frumuseților patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri și de servicii în general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că «străinul» trebuie «jumulit». Asta cu jumulitul o puteți experimenta pe pielea dvs., chiar și ca turiști din interiorul țării. Nu la prețuri vreau să mă refer, ci la paradoxul acesta al nostru, «avem locuri, dar n-avem turism». E fix ca altă ciudățenie românească, «corupție fără corupți»“.

Adică, să nu cădem în extremă, în România se face turism, dar suntem foarte departe de a atinge dimensiunile unei industrii turistice, așa cum au – haideți să nu ne comparăm cu acestea – Franța, SUA, Marea Britanie, Spania, Germania, Grecia, Turcia și Croația. Sau Bulgaria, că tot suntem noi țări luate la pachet pentru orice în Europa. Adevărul este că nici nu avem cum măsura turismul, la câtă evidență gri o fi și pe-aici, cu locurile alea de cazare netrecute prin Fisc. Sau la câte case de vacanță sunt puse incognito la dispoziția amicilor proprietarilor. Ori la cât turism se face fără cazare. De aceea nu cred foarte mult în datele colectate de INS. Anul trecut scriam așa, utilizând date statistice: La nivelul anului 2017, turiștii români și străini au petrecut 27 de milioane de nopți în structurile de cazare. Destinațiile preferate au fost Bucureștiul și celelalte capitale de județ (10,341 milioane de înnoptări), litoralul Mării Negre (4,316 mil. ), stațiunile balneoclimaterice (4,204 mil.), stațiunile montane (4,178 mil.), alte localități, însemnând zonele unde se practică agroturismul (3,841 mil.) și Delta Dunării (0,210 mil.). Cele mai vizitate au fost zonele și obiectivele turistice din Regiunea Centru, Sud-Est și Bucureștiul. Sau, vorbind despre orașe/județe, București și județele Constanța, Brașov, Prahova, Suceava, Sibiu, Mureș, Cluj, Vâlcea, Bihor (peste un milion de nopți de cazare fiecare). Aceste date ne indică faptul că destinațiile turistice cele mai căutate sunt litoralul Mării Negre, Poiana Brașov, Predeal și Brașov, Valea Prahovei (Sinaia, Bușteni, Azuga), mănăstirile din nordul Moldovei și din Maramureș, Clujul și Salina Turda, Sibiu, precum și stațiunile balneoclimaterice din Vâlcea, Bihor, Mureș.

Dar foarte interesante sunt și statisticile realizate de diferite ONG-uri ori site-uri specializate. Și vă oferim numai trei exemple. Un clasament arată cele mai vizitate 8 locuri din România de turiștii străini, iar TOP-ul începe cu Castelul Bran și continuă cu Salina Turda, Biserica Neagră Brașov, Castelul Peleș, Sinaia, Sighișoara, mănăstirile UNESCO din nordul Moldovei, Transfăgărășanul și Delta Dunării.

Un altul desemnează cele mai spectaculoase destinații din România: Delta Dunării, Transfăgărășan, peșterile din Munții Apuseni, Salina Turda, Sarmisegetuza Regia, Mănăstirea Bârsana, Lacul Sf. Ana, Cheile Bicazului și Cimitirul Vesel de la Săpânța.

În fine, un tour operator consacrat clasează pe primul loc al celor mai vizitate obiective turistice Castelul Peleș, urmat de Castelul Corvinilor, Salina Turda, cetatea Alba Carolina și Transalpina.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Turism

În afară de jacuzzi, spa și alte exclusivități, turismul românesc, mai slab în 2017 decât în urmă cu 29 de ani!

Probabil ați auzit foarte des faptul că turismul, cu toate componentele sale – turismul de litoral, turismul activ (schi, golf, drumeții, echitație, vânătoare și pescuit), turismul rural, ecoturismul, turismul cultural, turismul balnear etc. – ar putea reprezenta rețeta de succes pentru economia României. Această năzuință este reluată în toate documentele instituțiilor de profil (Master Planul pentru turismul național orizont 2026, strategii de dezvoltare naționale, regionale și județene, Master Planul investițiilor în turism etc.) realizate după anul 2000. Lucrurile sunt extraordinare în teorie. Practica ne omoară pe noi. Iar cifrele seci ne arată o cu totul altă realitate decât cea pe care ne place nouă să o vehiculăm la televizor.

România dispune cu adevărat de resurse consistente (naturale, istorice) pentru a face din turism un motor economic. De ce nu a reușit lucrul acesta până în 2017 (ultimul cuprins în evidențele statistice ale INS) e greu de precizat. Unii spun că de vină ar fi absența unei politici generale de dirijare și orientare a sectorului. De ce a lipsit o astfel de politică, atâta vreme cât a existat întotdeauna un minister de resort, iar e dificil de înțeles. Alții cred că documentele elaborate n-au fost niciodată respectate. Cine nu le-a respectat? Se înțelege, fix structurile statului care creează cadrul general legal, cele care au obligația să imprime o anumită direcție de dezvoltare a sectorului ori care ar trebui să fie motorul dezvoltării.

Sunt apoi voci care dau vina pe infrastructura deficitară de transport (rutier, feroviar). Noi spunem altceva: a existat o așa mare bătălie și au fost atât de multe interese în privatizarea fostelor unități de cazare comunistă, cu conexiuni directe la vârful instituțiilor statului ori a grupurilor politice, încât nimănui nu i-a ars de aplicat strategii. Până nu se va tranșa și ultimul hotel din România, în fine, ultima societate care a preluat patrimoniul turistic din vremea lui Ceaușescu, nimic bun nu se va întâmpla. Când nimeni nu va mai avea nimic de împărțit sau de câștigat, atunci putem spune că turismul ar putea intra într-o etapă nouă.

Locuri de cazare mai puține în 2017 comparativ cu 1990

Nu ne propunem astăzi să reluăm povestea eșecului din stațiunile Herculane sau Slănic Moldova, Jupiter sau Neptun, Sovata sau Borsec, Căciulata sau Pucioasa, Amara sau Băile Felix etc. Au curs zeci de tone de cerneală pe marginea acestui subiect. Ne propunem însă altceva, să demonstrăm că turismul, în afară de faptul că acum avem cazări de 5 stele, cu spa și jacuzzi, apartamente de lux, echipamente de ultimă generație, n-a evoluat prea mult față de 1990. În fine, cifrele oficiale, livrate de INS, sunt foarte curioase. Și începem cu numărul structurilor de primire turistică (hoteluri, moteluri, hosteluri, vile și cabane turistice, pensiuni, tabere etc. și alte spații cu mai mult de 5 locuri de cazare). În 1990 România dispunea de 3.213 structuri de cazare, iar în 2017 numărul a ajuns la 7.905. Deci avem de 2,4 ori mai multe clădiri turistice. Paradoxal însă numărul locurilor de cazare a scăzut de la 353.263 de locuri, în 1990, la 343.270 de locuri, în 2017. Cum s-a petrecut această ciudățenie? Simplu: numărul de locuri în taberele pentru studenți și elevi a scăzut de zece ori, iar cel din categoria „alte unități de cazare colective nespecificate“ (hoteluri ale sindicatelor, ale ministerelor, băncilor, unităților de stat) a ajuns la zero. Dacă mai adăugăm și unitățile ruină de pe litoral sau din stațiunile balneoclimaterice, avem o explicație pentru această diminuare. În locul unităților dispărute au apărut, este adevărat, sute de pensiuni și hoteluri de mai mici dimensiuni, cu condiții cert mai bune. Dar asta nu ne încălzește cu nimic!

Gradul de ocupare, mai mic în 2017 față de 1990!

Există apoi un indicator care iar ne arată că am involuat în ultimii 29 de ani: sosiri turiști (numărul persoanelor, români și străini, care se cazează cel puțin o noapte la o unitate turistică, indiferent de scopul călătoriei). În 1990 s-au înregistrat 12.296.552 de sosiri, iar în 2017 – 12.143.346 de sosiri. Micșorarea numărului este dată pesemne de apetitul românilor pentru vacanțele în străinătate, de scăderea numărului de elevi și studenți plecați în tabere, de turismul la negru etc. Alt indicator, respectiv înnoptări (numărul de persoane înregistrate fie și pentru o singură noapte în structurile turistice), a scăzut aproape la jumătate, de la 44.551.804 de înnoptări, în 1990, la 27.092.523 de înnoptări, în 2017. Această prăbușire e aproape ilogică. Indicele de utilizare a capacitații de cazare turistică, calculat prin raportarea numărului de înnoptări realizate la capacitatea de cazare turistică în funcțiune, nu era grozav nici în 1990 și nici în 2017. Dar și așa diminuarea ratei de ocupare este semnificativă: 46,7% în 1990, față de 30,9% în 2017.

Mai mulți turiști străini în 2017

Dacă este să ne referim la străinii care ne-au vizitat țara, ei bine aici stăm mult mai bine, numărul dublându-se în 2017 (12.706.000 de sosiri), față de 1990 (6.531.923 de sosiri). Numai că „vizitator internațional“ desemnează, din punct de vedere statistic, orice persoană străină care călătorește către o țară, alta decât aceea în care-și are în mod obișnuit reședința, înregistrată la intrarea în acea țară, în cazul nostru, în România. Se prea poate ca un turist să vină de 10 ori la noi; el va fi înregistrat de 10 ori. Însă în hoteluri și pensiuni s-au cazat doar 2,75 milioane de turiști nerezidenți! Unde să fie diferența? Simplu de răspuns: peste trei sferturi din numărul total de intrări la graniță au fost sosirile turiștilor români (diaspora), care mai apoi s-au cazat la ei acasă, iar dintre cetățenii străini, pesemne pentru o mare parte, România a fost doar țară de tranzit. Cei mai mulți vizitatori internaționali provin din Europa. Și numărul românilor care călătoresc în străinătate aproape că s-a dublat: 19.940.000 de persoane, în 2017, față de 11.274.739 de persoane, în 1990. Însă nu orice plecare este în scop turistic. Statistica reține numărul celor înregistrați la ieșirea din țară, indiferent de scopul călătoriei.

În loc de concluzii

Pentru 2018, statistica turistică ar putea arăta mult mai bine. Dar e un fel de a ne fura căciula de unii singuri. De ce emitem o asemenea apreciere? Fiindcă numărul de sosiri în unitățile de cazare a crescut grație voucherelor de vacanță acordate bugetarilor și stagiilor de formare profesională a personalului din administrația publică centrală, județeană și locală, activitate finanțată tot din bugetul statului. Lăsăm la o parte faptul că au fost avantajate de aceste două acțiuni numai marii hotelieri sau antreprenori, având în vedere că tichetele au fost valabile numai pentru unitățile de patru și cinci stele. Întrebarea este alta: în ce mod se întoarce în economie această mână întinsă turismului de către statul român? Iar răspunsul nu este unul care să ne bucure: se va întoarce parțial, sub formă de impozite mai multe către stat, dar nu și în economia reală, fiindcă programul n-a fost gândit ca un lanț care să stimuleze producția autohtonă. Vă dăm un exemplu: cu ce ne încălzește că restaurantul unui hotel din programul voucherelor de vacanță cumpără produse (carne, lactate, legume etc.) de la supermarket, ci nu de la un fermier român?

Maria BOGDAN

  • Publicat în Turism

Sinaia - excelență în turismul românesc de schi

„Perla Carpaților“, așa cum este supranumită stațiunea Sinaia din județul Prahova, și-a consolidat renumele printr-un prestigios premiu la un concurs internațional din luna noiembrie. Orașul, prin primarul Vlad Oprea, a primit trofeul „Best Ski Resort“ la World Ski Awards, singura inițiativă globală de a recunoaște, recompensa și sărbători excelența în turismul de schi. Evenimentul, aflat la a cincea ediție, a fost găzduit de stațiunea Kitzbühel din Austria, ea însăși declarată cea mai bună din țara sa. La nivel global, titlul de cea mai bună stațiune din lume i-a revenit Franței (Val Thorens).

Din România, țară inclusă pentru prima dată pe lista participanților, și-au mai depus candidatura, alături de Sinaia, alte opt stațiuni sau domenii schiabile: Predeal, Rânca, Straja, Vatra Dornei, Vidra-Transalpina, Arena Platoș Păltiniș, Azuga și Poiana Brașov. De departe, orașul Sinaia, singurul nominalizat la premii, a fost apreciat pentru faptul că are cel mai întins domeniu schiabil, instalații de transport prin cablu, dar și o infrastructură hotelieră puternică. Pe de altă parte, investițiile în drumuri și înfrumusețarea orașului au atârnat greu în alegerea stațiunii drept cea mai importantă din țară. La Kitzbühel s-au adunat, pentru a participa la World Ski Awards, reprezentanți ai autorităților locale, hotelieri și agenții de turism din cele mai cunoscute stațiuni de schi din lume. Superlativele la nivel mondial au revenit, printre altele, Franței (cea mai bună stațiune și cel mai bun hotel din lume, Val Thorens), Elveției (cel mai bun hotel din lume, Verbier, cea mai modernă înaltă stațiune, Laax), Austriei (cel mai bun hotel din lume construit în 2017), Japoniei (cel mai bun hotel din lume), Canadei și Italiei.

Investiții de peste 32 de milioane de euro în domeniul schiabil și regenerarea urbană

schi Sinaia

Sinaia este poate cea mai frecventată și cunoscută stațiune turistică de munte din România. Începând cu anul 2007, după o vreme îndelungată în care orașul s-a menținut în virtutea inerției, Primăria Sinaia a început o serie de investiții majore în domeniul schiabil și în reabilitarea urbană. S-au construit trei instalații pe cablu, două gondole și un telescaun, două instalații de zăpadă artificială, s-au achiziționat mașini de bătut zăpadă, s-au reabilitat pârtiile vechi și s-au deschis altele noi. Cu totul, inclusiv proiectele care au vizat modernizarea orașului, valoarea investițiilor a urcat la peste 32 de milioane de euro. Așa se face că astăzi stațiunea pune la dispoziție 18 pârtii de schi cu grade de dificultate diferite, mergând de la albastru pentru înce­pători, până la cele marcate cu roșu și negru pentru nivel mediu și avansat (Carp, Drumul de Vară, Gondola, Începători, Lăptici 1 și 2, Pârtia Nouă, Papagal, Scândurari, Târle, Valea cu Brazi, Valea Dorului sub Telescaun 1 și 2, plus varianta Sinia, Valea Soarelui 1 și 2 etc.). Toate sunt deservite de instalații de transport pe cablu (teleschi/ telescaun/ baby ski-lift). În afară de vechea telecabină Cota 1400 și 2000, Primăria Sinaia a construit și două telegondole. Tronsonul 1000-1400 al gondolei, inaugurat în 2007, pornește din cartierul Furnica și ajunge la Cota 1400, având 34 de gondole, fiecare putând transporta cel mult 8 persoane. Lungimea traseului este de 1.312 m, iar capacitatea de transport, 1.700 persoane/ora. Tronsonul 1.400-2.000 (Carp), în lungime de 2.000 m, dispune de 42 de gondole a câte opt locuri și o capacitate de transport de 1.500 persoane/oră. Primăria Sinaia spune despre acest traseu că ar deține câteva recorduri naționale: ajunge la cea mai mare altitudine din România – 2.050 m; în zona Valea cu Brazi se află la cea mai mare înălțime față de sol înregistrată de o astfel de instalație – 120 m; traversează cel mai abrupt segment de transport pe cablu – 45 de grade la primii trei piloni. Dacă la aceste superlative adăugăm peisajul rar, baza hotelieră sau lunga listă a monumentelor istorice excepționale (Peleș, Pelișor, Cazinoul Sinaia etc.), avem întreaga motivație a declarării orașului Sinaia ca fiind cea mai bună stațiune de iarnă din România.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Turism
Abonează-te la acest feed RSS