Lumea satului 750x100 19 martie
update 28 Mar 2020

Cetatea de Scaun a Sucevei, un obiectiv turistic care îmbină istoria și tehnologiile moderne

Unul dintre obiectivele turistice pe care nu trebuie să le ratezi dacă vizitezi nordul țării este Cetatea de Scaun a Sucevei. Ar trebui să faceți acest lucru nu doar din pricina trecutului impresionant, ci și datorită noului mod de prezentare implementat odată cu restaurarea monumentului. Cetatea de astăzi este dovada vie că trecutul, proiectat prin uneltele prezentului, poate atrage tot mai mulți turiști și mai ales copii. Mă refer aici la proiecțiile și hologramele pe care le întâlnești atunci când pășești în anumite încăperi. Încă de la începutul vizitei vei constata că nu va fi doar o experiență cum ai mai avut atunci când ai vizitat alte cetăți, ci va fi una inedită, așa cum nu te-ai fi așteptat și care te va determina să te reîntorci ori de câte ori ai ocazia.

Despre trecut…

Construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat și fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare, cetatea face parte din sistemul de fortificații construit în Moldova, care aveau rolul de adăpost în luptele cu otomanii. Pentru construcție s-a folosit piatră extrasă din zone apropiate orașului. Inițial au existat 7 șanțuri de apărare, iar laturile construcției aveau 36 m, cele din sud și nord, respectiv 40 m cele din est și vest. Însă, în perioada lui Ștefan cel Mare, cetatea și-a modificat și suprafața, și sistemul de apărare, astfel încât să fie mai rezistentă. De-a lungul timpului a fost supusă mai multor asedii, iar în anul 1538 a fost ocupată de către sultanul Soliman Magnificul.

În perioada lui Vasile Lupu s-au înregistrat alte modificări, însă ulterior domnitorii moldoveni au ales să locuiască la Iaşi, pentru o lungă perioadă, iar vechea capitală şi cetatea ei au intrat treptat în decădere. Apoi, în anul 1675 a fost aproape distrusă din ordinul turcilor și transformată de orăşeni în carieră de piatră, zidurile fiind acoperite, de-a lungul anilor, cu moloz şi pământ. Începând cu 1895 au început lucrările de recuperare a ruinelor, iar din 1951 a avut parte de ample campanii arheologice.

…și prezent

În prezent, curțile interioare, zidurile și încăperile au fost restaurate, astfel încât să păstreze cât mai vie imaginea locuinței voievozilor moldoveni. Aflată la înălțimea de 70 m față de Lunca Sucevei, cetatea îți va oferi o minunată priveliște asupra orașului și a întregii văi, mai ales dacă ai prilejul să o vizitezi seara, pentru că accesul este permis până la ora 22:00. După ce treci podul, intri în curtea interioară și de acolo urmezi cursul încăperilor, dintre care nu trebuie să ratezi închisoarea, baia cu aburi, pivniţa sau capela. În unele încăperi vei constata că, odată ce ai pășit pragul, un senzor va porni fie o proiecție, fie o hologramă. Vei avea ocazia să afli mai multe detalii despre istoricul cetății, dar și informații despre alte cetăți din țară și din Republica Moldova, să îl urmărești pe Ștefan cel Mare în diverse discuții și ipostaze, să răsfoiești o carte digitală în care istoria îți va fi prezentată altfel decât până acum. Vei putea admira arme medievale, monede vechi și obiecte din perioada voievozilor, iar în unele încăperi sunt amenajate chiar și câteva scene din viața acestora.

Odată recondiționată și modernizată, Cetatea de Scaun a devenit un loc tot mai atractiv pentru turiști, iar autoritățile locale au făcut demersuri astfel încât să se desfășoare aici tot mai multe evenimente. De exemplu, în acest an a fost implementat un nou eveniment intitulat „Programul Ștefanian“, ce presupune o serie de evenimente, spectacole, proiecții de film ș.a.m.d., organizate în cadrul cetății în luna iunie. Astfel că la prima ediție a fost oficiată o slujbă religioasă în cadrul capelei, o noutate după mai bine de 350 de ani. Un alt exemplu este Festivalul de artă medievală Ștefan cel Mare, care în acest an se va încheia în data de 20 august. Turiștii pot admira în cadrul festivalului costume din epoca medievală, pot participa la diferite spectacole organizate de trupe din țară și străinătate, iar printre cele mai așteptate astfel de evenimente au fost reconstituirea încoronării domnitorilor Moldovei, învestirea Sfatului Domnesc, dar şi întoarcerea glorioasă de la război a domnitorului Ştefan cel Mare. De asemenea, la baza cetății sunt organizate spectacole cu făclii, jonglerii și steaguri, lupte cu săbii și topoare, iar ca turist poți participa și tu la unele activități. De menționat este faptul că în fiecare an, în luna august, are loc acest festival, iar surprizele pregătite de organizatori îi determină pe participanți să revină la tot mai multe ediții.

Aș vrea să revin la titlul articolului. Cred că, indiferent dacă ești un împătimit al istoriei, al noilor tehnologii ori un simplu turist curios care vrea să-și cunoască țara, cele prezentate mai sus, doar câteva dintre motive de altfel, te-au determinat să mergi în vizită la Cetatea de Scaun a Sucevei.

GALERIE FOTO


Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism

Morile de apă de la Rudăria, un obiectiv turistic unic în sud-estul Europei

Cu o istorie veche și un prezent frumos mai ales după ce au intrat în Patrimoniul Mondial Unesco, morile de apă din localitatea Eftimie Murgu (fostă Rudăria) reprezintă un obiectiv turistic unic la noi în țară, dar și în sud-estul Europei. Situat pe Valea Almăjului, complexul mulinologic cuprinde astăzi 22 de mori cu ciutură, adică cu roată orizontală și cupe radicale, pe care rândașii le folosesc și le întrețin.

Pe râu la vale…

Rudărica este râul pe care, începând din anul 1770, au început să se construiască astfel de mori. În 1772 existau 8, iar din 1874 și până în 1910 au fost construite în total 51 de mori, însă inundațiile au distrus 28 dintre ele. În tot acest timp, țăranii din localitate au măcinat porumbul în aceste mori de lemn. Așa cum multe lucruri s-au schimbat în rău după 1989 în toată țara, așa și pe valea Rudăriei. Complexul a fost lăsat în paragină, iar ceea ce se prețuise atât de mult, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, era în pericol să devină doar o pagină dintr-o carte de istorie. Însă, la începutul anilor 2000, specialiștii de la Muzeul Astra din Sibiu au accesat fonduri europene și au recondiționat morile, iar de atunci tot mai mulți turiști vizitează zona.

Am ajuns în Banatul Montan la începutul lunii iulie, însă nu am avut parte de o zi caniculară, ci de una ploioasă, care parcă știrbea din frumusețea peisajului. Odată ieșiți de pe drumul național, șoseaua care ducea spre morile de apă mai că te îndemna să faci cale întoarsă. Am ajuns la ieșirea din sat, acolo unde presupuneam că ar fi amplasate morile, însă am aflat că de fapt și în sat există astfel de construcții, dar am trecut pe lângă ele, pentru că nu exista niciun indicator care să ne îndrume spre ele. La marginea șoselei, lângă Moara Firiz, un domn ne-a anunțat că putem să mergem pe lângă râu, să vedem morile și la întoarcere vom intra să vedem cum funcționează mecanismul.

Mi-au atras atenția în mod deosebit Moara cu Tunel și Îndărătnica dintre Râuri, a cărei roată funcționează invers acelor de ceasornic. Despre prima se spune că, în urmă cu mult timp, pe vremea prinților și prințeselor, cineva a încuiat din greșeală în tunelul de la moara cu același nume niște capre și oi. După câteva zile cineva, trecând pe acolo, a auzit zbierăte de animale dinspre tunel. A mers să vadă ce se întâmplă. Când au ieșit de acolo, omul a băgat de seamă că animalele erau adăpate și sătule și de atunci s-ar zice că toată noaptea din tunel se aud cântece și strigăte de bucurie, dar nimeni nu a avut curajul să meargă după miezul nopții în acest loc fermecat, dar în același timp și înfricoșător.

Despre cea de a doua moară localnicii păstrează o poveste interesantă pe care o transmit neîncetat prin viu grai. Se spune că aici poți da timpul înapoi, ajutat de roata morii, însă nimeni nu știe când a început să fie spusă povestea celor doi tineri care s-au îndrăgostit. Fata venise la moară să macine grâul, băiatul cobora cu căruţa cu lemne. A fost dragoste la prima vedere, dar părinții lor nu i-au lăsat să se căsătorească deoarece fata era prea săracă pentru averea băiatului. Peste timp, bătrâni fiind, s-au reîntâlnit la moară. Au stat la povești și au plâns după tinerețea pierdută și iubirea neîmplinită. În noaptea aceea, spune legenda, pe râu a coborât Zâna Cea Bună care i-a întrebat de ce oftează și dacă vor să le îndeplinească o dorință. Bătrânii au spus că, dacă ar putea, ar da timpul înapoi, să fie din nou tineri, dar de data asta împreună. Se zice că Zâna a coborât pe firul apei, iar luna s-a ascuns după un versant, chiar în dreptul morii. Și, brusc, roata a început să macine în sens invers acelor de ceasornic. Bătrânii s-au uitat, mirați, iar dimineața, când s-au privit la prima lumină a zorilor, erau din nou tineri. Sătenii spun că, și acum, la Moara Îndărătnică dintre râuri poţi întineri numai dacă te duci acolo cu iubita sau iubitul, dacă ceea ce vă leagă e dragoste curată și dacă în noaptea aceea e lună plină şi ai norocul ca pe firul apei să coboare Zâna Cea Bună. Două istorioare frumoase și pline de optimism, care mențin vie tradiția zonei și la care bătrânii țin în mod deosebit.

Arhitectură și funcționalitate

De la Moara cu Tunel m-am întors la Moara Friz, acolo unde un grup de elevi deja urmăreau cum se obține mălaiul. Morile au la bază o arhitectură vernaculară tradițională, asemănătoare sistemului, cu roată orizontală și ax vertical. „Fiecare moară are 15-20 de asociați, ei macină conform unui tabel, dar dacă e nevoie de vreo reparație, tot ei contribuie cu bani sau muncă fizică. Fiecare macină pentru el, nu poate fi vorba să existe o persoană care să facă munca pentru toți și să primească ceva în schimb. Ne pare rău că nu este tot timpul cineva la o moară, însă la grupuri mari vine cineva să explice cum funcționează. Vrem să găsim o soluție la nivelul primăriei astfel încât măcar una să fie deschisă în fiecare zi, pentru că este păcat ca oamenii care vin de departe să plece dezamăgiți că nu văd cum funcționează“, a declarat Mihai Otiman, agentul agricol al Primăriei Eftimie Murgu.

La moară, copiii din grup erau fascinați de prin­cipiul de funcționare, gazda chiar îndemnându-i să guste mălaiul și să observe diferența față de cel grișat pe care îl consumă în mod normal acasă. Unii spuneau chiar că vor lua ca suvenir o plasă cu mălai. O altă întâmplare interesantă a fost atunci când unul dintre săteni, văzând o fetiță din grupul cu care am mers și care abia începea să vorbească, i-a sfătuit pe părinți să o ducă în spatele morii, acolo pe unde curge apa, pentru a respecta un obicei din zonă. Adică, ridicată deasupra apei, fetei i-a fost făcută urarea să aibă graiul așa de rapid cum curge apa și funcționează moara. Un alt obicei de când e lumea și care se menține an după an, făcând deliciul turiștilor.

Concluzia după ce am vizitat acest colț de țară? Morile de apă de la Rudăria trebuie neapărat vizitate, pentru că spun o poveste, mențin tradiția țăranilor și oferă mălai cu gust unic. Ar fi și câteva regrete: lipsa promovării și a drumurilor accesibile din comună, însă cu toate acestea vă îndemn să vizitați Banatul Montan pentru că veți găsi locuri, persoane și peisaje unice pe care le veți ține minte toată viața.

GALERIE FOTO


 

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2017 – pag. 52-53

  • Publicat în Turism
Abonează-te la acest feed RSS