Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Oct 2021

Comorile din Defileul Dunării (II)

De la Drobeta Turnu Severin și până la intrarea Dunării în țară, la Baziaș, în afară de natura extrem de ofertantă din Clisură și Cazane, sunt o mulțime de obiective de vizitat. Într-un prim articol am făcut împreună o incursiune la mai multe obiective naturale sau istorice, iar astăzi vom continua periplul prin muzee și lăcașuri de cult.

Mănăstirea Mraconia: Nu departe de „Chipul lui Decebal“, între Dubova și Eșelnița, la Cazanele Mici se află mănăstirea Mraconia, denumirea în sine însemnând „loc ascuns“ sau „apă întunecată“. Lăcașul este atestat documentar din anul 1453, dar o clădire despre care s-au păstrat scrieri a fost zidită în 1523 de dregătorul regiunii de graniță a Caransebeșului și Lugojului, banul Nicola Gârlișteanu, așezământul fiind, la acea vreme, sub jurisdicția Episcopiei de la Vârșeț. Mănăstirea a fost așezată într-un loc denumit „la balon“, fost punct de observație și dirijare a vaselor de pe Dunăre. Construcțiile au suferit distrugeri în timpul războiului ruso-austro-turc, dintre anii 1787 și 1792. Abia după 139 de ani, respectiv în 1931, a început reconstruirea altui lăcaș. Acesta a fost însă acoperit de ape când s-a edificat hidrocentrala de la Porțile de Fier, motiv pentru care i se mai spune „Mănăstirea de sub ape, Mraconia“. Mitropolia Olteniei a consimțit să rezidească mănăstirea începând cu anul 1993, lucrările fiind terminate în 2000.

manastirea Sfanta Ana

Mănăstirea Sf. Ana: Povestea spune că, în toamna anului 1916, în Primul Război Mondial, chiar pe Dealul Moșului, din Orșova, sublocotenentul Pamfil Șeicaru a fost acoperit cu pământ, după explozia unui obuz, împreună cu camaradul său de arme, Petre Găvănescu. Amândoi au scăpat cu viață, iar renumitul gazetar a făgăduit că, atunci când va face bani, va ridica aici o mănăstire, ca semn de mulțumire către Dumnezeu, dar și în memoria oștenilor care au căzut pe frontul reîntregirii neamului românesc. Lucrul s-a și întâmplat între anii 1936-1939, numele ctitoriei fiind dat în memoria mamei ziaristului. Anterior, în 1935, a fost construită șoseaua de 1,5 km, numită „Drumul Eroilor”, până pe Dealul Moșului, acesta fiind străjuit de 7 troițe și bănci din lemn, în amintirea regimentelor care au luptat la Alion, Cerna și Orșova. În 1945, noul regim a pângărit totul, transformând chiliile într-un soi de motel, iar biserica, în restaurant și discotecă. În 1975 Șeicaru donează locul printr-un act semnat la München, Mitropoliei Olteniei. În 1990 așezământul a fost preluat de proprietarul de drept, fiind extins și sfințit pentru prima dată de la zidirea sa.

manastirea vodita

Mănăstirea Vodița: Așezământul este primul atestat documentar în Țara Românească și tot primul administrat autonom, după regulile specifice Bisericii Ortodoxe, stabilite în canoane de Sfântul Vasile cel Mare. Mănăstirea a fost ctitorită între anii 1370-1372, la sugestia și prin strădania Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana, pe cheltuiala domnitorului Vladislav I, cunoscut mai degrabă ca Vlaicu Vodă. Ansamblul  a fost distrus de turci și reconstruit în 1689 de către boierul Cornea Brăiloiu, mare agă în timpul domniilor lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, dar în timpul războiului austro-turc (1716-1718) a suferit distrugeri, mănăstirea intrând în mare decădere și ruină. Pe 5 septembrie 1891 episcopul Ghenadie al Râmnicului scrie despre faptul că biserica mai avea câteva ziduri, iar chiliile erau dărâmate până la temelie. Decăderea aceasta a durat până în 1990, când „Societatea Vodița” a insistat pentru reînființarea mănăstirii, aprobarea de la Sfântul Sinod al BOR fiind acordată în anul următor. Noua mănăstire a fost sfințită în 2001, iar de atunci este vizitată neîntrerupt, fiind unul dintre obiectivele importante din Mehedinți.

catedrala romano catolica orsova

Catedrala Romano-Catolică Orșova: Biserica are o dublă faimă: este singura din țară construită în timpul regimului comunist (1972-1976) și are pesemne cea mai nonconformistă zidire din câte se pot vedea. Pentru prima unicitate se pare că a fost vorba despre o concesie locuitorilor de rit catolic (germani, cehi, români și maghiari), rămași fără lăcaș de rugăciune, după strămutarea satelor care au lăsat loc barajului și lacului de acumulare Porțile de Fier. Cât despre stil, opera arhitectului Hans Fackelmann ar putea fi ușor neînțeleasă: clădirea imită un cort, cu un acoperiș în formă de cruce... Pictorul timișorean Gabriel Popa a realizat și el Calea Crucii într-un mod la fel de atipic, picturile sale moderne având inclusiv reprezentarea unor mari pesonalități din România acelor vremuri.

Muzeul Portilor de Fier

Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier 1: Acesta a fost deschis în 1976, la patru ani de la inaugurarea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I (16 mai 1972). Muzeul adăpostește exponate de istorie-arheologie, având în vedere că aici, pe ambele maluri dunărene, s-a dezvoltat cultura Schela Cladovei-Lepenski Vir. Și tot aici s-au descoperit cele mai vechi așezări stabile din Europa, care datează de acum circa 9.000 de ani î.Hr., dar și artefacte mai vechi, a căror vechime se ridică la 10.000-11.000 de ani î.Hr. Ate exponate țin de tradiția populară, mai exact, sunt depozitate costume populare și interioare turcești de pe insula Ada Kaleh, înghițită de apele lacului de acumulare, în 1968. Alt compartiment ține de Științele Naturii, zona fiind considerată un fel de muzeu geologic în aer liber, iar la final poate fi vizitată sala turbinelor, cu așa-zișii coloși care asigură trransformarea în energie electrică a uriașei puteri generate de apele Dunării.

muzeul hidrocentralei portile de fier

Muzeul Regiunii Porților de Fier (Drobeta Turnu Severin): Prima dată, în 1912, a luat ființă, prin efortul profesorului Bărcăcilă, Muzeul Istoric al Liceului Traian, care se va muta, în 1926, în noua clădire de lângă castrul roman, sub numele de Muzeul de Istorie și Etnografie. După 1945 este numit Muzeul Regiunii Porților de Fier. Forma de astăzi a fost stabilită în 1972, cu expunere de piese din următoarele domenii: științele naturii (faună și floră, acvariu pentru fauna dunăreană și pești exotici), istorie-documente, cu nouă săli, arheologie (lapidariu din epoca romană), numismatică, etnografie (port, ceramică, țesături din zonă) și artă plastică românească (opere de Luchian, Petrașcu, Pallady, Tonitza, Dimitrescu, Șirato, Stoenescu, Iser, Ressu).

morile de apa

Morile de apă cu ciutură și butoni de la Sichevița: În așezările de pe Clisura Dunării se afirmă că sunt în jur de 50 de mori de apă, unele dintre ele numărând chiar și două secole. La Gârnic se mai păstrează 9 mori, din care trei sunt active chiar în vatra satului, la Coronini funcționează o moară, dar se pare că faimoase – în fine, la fel de valoroase precum cele de la Rudăria (comuna Eftimie Mugu) – sunt morile de la Sichevița, având specific „butonii“ de lemn, un jgheab ce direcționează apa către ciutură, controlând astfel debitul și presiunea acesteia. De asemenea, în interior, lucru inedit, acestea dispun de vatră de lemn utilizată mai ales pe timp de noapte pentru a se încălzi cei veniți la măcinat cereale, iar unele au adăpost chiar și pentru animale. Comuna cu populație curat românească este situată la hotarul dintre Munții Locvei și Almăjului, având 19 sate răsfirate într-un relief pe alocuri extrem de dificil, iar pe o cale de 10 km (cam două ore de colindat) se găsesc cele 10 mori cu apă ridicate pe cursurile unor pârâuri, în sistem de furci de lemn și picior din piatră spre albie.

Maria Bogdan

  • Publicat în Turism

Morile de apă de la Rudăria, un obiectiv turistic unic în sud-estul Europei

Cu o istorie veche și un prezent frumos mai ales după ce au intrat în Patrimoniul Mondial Unesco, morile de apă din localitatea Eftimie Murgu (fostă Rudăria) reprezintă un obiectiv turistic unic la noi în țară, dar și în sud-estul Europei. Situat pe Valea Almăjului, complexul mulinologic cuprinde astăzi 22 de mori cu ciutură, adică cu roată orizontală și cupe radicale, pe care rândașii le folosesc și le întrețin.

Pe râu la vale…

Rudărica este râul pe care, începând din anul 1770, au început să se construiască astfel de mori. În 1772 existau 8, iar din 1874 și până în 1910 au fost construite în total 51 de mori, însă inundațiile au distrus 28 dintre ele. În tot acest timp, țăranii din localitate au măcinat porumbul în aceste mori de lemn. Așa cum multe lucruri s-au schimbat în rău după 1989 în toată țara, așa și pe valea Rudăriei. Complexul a fost lăsat în paragină, iar ceea ce se prețuise atât de mult, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, era în pericol să devină doar o pagină dintr-o carte de istorie. Însă, la începutul anilor 2000, specialiștii de la Muzeul Astra din Sibiu au accesat fonduri europene și au recondiționat morile, iar de atunci tot mai mulți turiști vizitează zona.

Am ajuns în Banatul Montan la începutul lunii iulie, însă nu am avut parte de o zi caniculară, ci de una ploioasă, care parcă știrbea din frumusețea peisajului. Odată ieșiți de pe drumul național, șoseaua care ducea spre morile de apă mai că te îndemna să faci cale întoarsă. Am ajuns la ieșirea din sat, acolo unde presupuneam că ar fi amplasate morile, însă am aflat că de fapt și în sat există astfel de construcții, dar am trecut pe lângă ele, pentru că nu exista niciun indicator care să ne îndrume spre ele. La marginea șoselei, lângă Moara Firiz, un domn ne-a anunțat că putem să mergem pe lângă râu, să vedem morile și la întoarcere vom intra să vedem cum funcționează mecanismul.

Mi-au atras atenția în mod deosebit Moara cu Tunel și Îndărătnica dintre Râuri, a cărei roată funcționează invers acelor de ceasornic. Despre prima se spune că, în urmă cu mult timp, pe vremea prinților și prințeselor, cineva a încuiat din greșeală în tunelul de la moara cu același nume niște capre și oi. După câteva zile cineva, trecând pe acolo, a auzit zbierăte de animale dinspre tunel. A mers să vadă ce se întâmplă. Când au ieșit de acolo, omul a băgat de seamă că animalele erau adăpate și sătule și de atunci s-ar zice că toată noaptea din tunel se aud cântece și strigăte de bucurie, dar nimeni nu a avut curajul să meargă după miezul nopții în acest loc fermecat, dar în același timp și înfricoșător.

Despre cea de a doua moară localnicii păstrează o poveste interesantă pe care o transmit neîncetat prin viu grai. Se spune că aici poți da timpul înapoi, ajutat de roata morii, însă nimeni nu știe când a început să fie spusă povestea celor doi tineri care s-au îndrăgostit. Fata venise la moară să macine grâul, băiatul cobora cu căruţa cu lemne. A fost dragoste la prima vedere, dar părinții lor nu i-au lăsat să se căsătorească deoarece fata era prea săracă pentru averea băiatului. Peste timp, bătrâni fiind, s-au reîntâlnit la moară. Au stat la povești și au plâns după tinerețea pierdută și iubirea neîmplinită. În noaptea aceea, spune legenda, pe râu a coborât Zâna Cea Bună care i-a întrebat de ce oftează și dacă vor să le îndeplinească o dorință. Bătrânii au spus că, dacă ar putea, ar da timpul înapoi, să fie din nou tineri, dar de data asta împreună. Se zice că Zâna a coborât pe firul apei, iar luna s-a ascuns după un versant, chiar în dreptul morii. Și, brusc, roata a început să macine în sens invers acelor de ceasornic. Bătrânii s-au uitat, mirați, iar dimineața, când s-au privit la prima lumină a zorilor, erau din nou tineri. Sătenii spun că, și acum, la Moara Îndărătnică dintre râuri poţi întineri numai dacă te duci acolo cu iubita sau iubitul, dacă ceea ce vă leagă e dragoste curată și dacă în noaptea aceea e lună plină şi ai norocul ca pe firul apei să coboare Zâna Cea Bună. Două istorioare frumoase și pline de optimism, care mențin vie tradiția zonei și la care bătrânii țin în mod deosebit.

Arhitectură și funcționalitate

De la Moara cu Tunel m-am întors la Moara Friz, acolo unde un grup de elevi deja urmăreau cum se obține mălaiul. Morile au la bază o arhitectură vernaculară tradițională, asemănătoare sistemului, cu roată orizontală și ax vertical. „Fiecare moară are 15-20 de asociați, ei macină conform unui tabel, dar dacă e nevoie de vreo reparație, tot ei contribuie cu bani sau muncă fizică. Fiecare macină pentru el, nu poate fi vorba să existe o persoană care să facă munca pentru toți și să primească ceva în schimb. Ne pare rău că nu este tot timpul cineva la o moară, însă la grupuri mari vine cineva să explice cum funcționează. Vrem să găsim o soluție la nivelul primăriei astfel încât măcar una să fie deschisă în fiecare zi, pentru că este păcat ca oamenii care vin de departe să plece dezamăgiți că nu văd cum funcționează“, a declarat Mihai Otiman, agentul agricol al Primăriei Eftimie Murgu.

La moară, copiii din grup erau fascinați de prin­cipiul de funcționare, gazda chiar îndemnându-i să guste mălaiul și să observe diferența față de cel grișat pe care îl consumă în mod normal acasă. Unii spuneau chiar că vor lua ca suvenir o plasă cu mălai. O altă întâmplare interesantă a fost atunci când unul dintre săteni, văzând o fetiță din grupul cu care am mers și care abia începea să vorbească, i-a sfătuit pe părinți să o ducă în spatele morii, acolo pe unde curge apa, pentru a respecta un obicei din zonă. Adică, ridicată deasupra apei, fetei i-a fost făcută urarea să aibă graiul așa de rapid cum curge apa și funcționează moara. Un alt obicei de când e lumea și care se menține an după an, făcând deliciul turiștilor.

Concluzia după ce am vizitat acest colț de țară? Morile de apă de la Rudăria trebuie neapărat vizitate, pentru că spun o poveste, mențin tradiția țăranilor și oferă mălai cu gust unic. Ar fi și câteva regrete: lipsa promovării și a drumurilor accesibile din comună, însă cu toate acestea vă îndemn să vizitați Banatul Montan pentru că veți găsi locuri, persoane și peisaje unice pe care le veți ține minte toată viața.

GALERIE FOTO


 

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2017 – pag. 52-53

  • Publicat în Turism
Abonează-te la acest feed RSS