reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Nov 2019

Pregătirea pentru iernare a utilajelor agricole

Stocarea tractoarelor și a mașinilor agricole pe o perioadă mai lungă de 30 zile reprezintă complexul de măsuri tehnico-organizatorice care urmăresc prevenirea deteriorării diferitelor organe și subansambluri în perioada de inactivitate.

Stocarea se poate face în diferite hale, sub copertine sau sub cerul liber, dar pe suprafețe mai ridicate, unde nu băltește apa și, de dorit în acest caz, să fie acoperite cu prelate.

În spațiile respective nu trebuie să fie depozitate cereale, fiind pericol de șoareci, șobolani, și nici îngrășăminte chimice sau alte produse care pot provoca coroziunea utilajelor.

Pentru a preveni producerea de rosături la instalația electrică se iau măsuri de montare a capcanelor și momeli pentru rozătoare.

Prima măsură înainte de stocare este curățirea perfectă a tuturor componentelor acestor utilaje de pământ și resturi vegetale și, mai ales, de reziduuri chimice (la mașinile de stropit și de administrat îngrășăminte chimice). Curățirea se face cu jet de apă sau cu aer sub presiune pentru a îndepărta aceste impurități din cele mai ascunse colțuri. Când se folosește apa se are în vedere să nu ajungă la instalația electrică.

Măsuri specifice la motoarele de tractor și mașini autopropulsate:

  • se insistă pe curățirea radiatorului care este înfundat;
  • se schimbă uleiul și filtrele;
  • se strâng șuruburile la toate îmbinările;
  • se gresează la toate punctele prevăzute cu gresor;
  • se umple rezervorul cu motorină pentru a preveni condensul și coroziunea;
  • toate curelele se slăbesc;
  • bateriile se scot, se curăță bornele și se păstrează în magazii, având grijă să fie reîncărcate lunar.

Măsuri la restul utilajelor

  • după curățire se revizuiesc și se schimbă piesele uzate;
  • se strâng bine șuruburile la toate îmbinările;
  • se revizuiește vopseaua și se retușează unde este deteriorată;
  • părțile nevopsite se ung cu ulei ars sau vaselină;
  • se gresează toate articulațiile;
  • curelele se scot, se protejează cu lapte de var și se păstrează agățate de perete în magazie;
  • lanțurile se scot, se degresează și se păstrează în vase cu motorină sau ulei;
  • anvelopele se protejează cu lapte de var pentru a preveni îmbătrânirea cauciucului;
  • se suspendă pe capre (nimic nu trebuie să rămână direct pe sol) și se reduce presiunea în pneuri;
  • cilindrii și instalațiile hidraulice să nu fie sub presiune;
  • geamurile se ung cu vaselină și se lipesc cu ziare.

La combine se demontează hederul pentru a se putea curăța cât mai bine toate componentele, mai ales aparatul de treier, la casa sitelor, elevatoare etc. După spălarea cu apă se pornește combina și se lasă să funcționeze 15 minute pentru a fi îndepărtată apa.

La mașinile de stropit se spală foarte bine toate componentele pentru a se îndepărta chimicalele (atenție la locul ales pentru spălare), inclusiv pompele în care se introduce apoi antigel.

Duzele se demontează și se păstrează în magazie.

Măsurile de pregătire a utilajelor pentru stocare necesită ceva timp și preocupare, dar în acest fel se asigură prelungirea duratei de funcționare a acestora fără cheltuieli suplimentare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Comuna Cârlibaba, și pe harta turismului de iarnă

Comuna suceveană Cârlibaba a fost până nu de mult un loc preferat pentru turismul montan în sezonul primăvară – vară – toamnă, iar de la sfârşitul anului 2017 este tot mai căutată şi în timpul iernii. Amplasată într-un loc superb, cu multă zăpadă, între crestele munţilor împăduriţi cu brazi falnici, pârtia Măgura aşteaptă să fie descoperită de pasionaţii de sport.

Comuna Cârlibaba, situată pe drumul dintre Maramureş şi Bucovina, se întinde pe 27.400 ha, fiind cea mai mare unitate administrativ-teritorială din judeţul Suceava. Este încadrată de o serie de culmi ce depăşesc 1.600 m: Ţapul Mare, Muntele Măgurii, Muntele Căturii şi Stânişoara, fiind locul preferat pentru drumeţii, turism ecvestru sau ciclism montan. Este una dintre localităţile de pornire în drumeţie spre Parcul Naţional Munţii Rodnei, Rezervaţia geologică „Piatra Ţibăului“ şi Lacul glaciar „Lala“. Localitatea a devenit unicat în Bucovina pentru că are cel mai lung sezon de schi.

În anul 2004 aici s-a făcut o pârtie de schi, al treilea domeniu schiabil din judeţul Suceava, după Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, satul aşezat de-a lungul  văii Bistriţei Aurii fiind foarte căutat pentru că doar aici şi la Vatra Dornei existau instalaţii de transport pe cablu. A urmat construcţia unei piste de sanie de nivel mondial, pe care, în anul 2012, s-a desfăşurat a treia ediţie a Naţionalelor de sanie pe piste naturale, dar care a avut o viaţă scurtă, la fel ca pârtia de schi.

Cârlibaba, una dintre alegerile împătimiţilor sporturilor de iarnă

partie carlibaba

După aproape 10 ani în care a lipsit din lista specifică sporturilor de iarnă, pârtia din Cârlibaba a reintrat, la sfârşitul anului 2017, în atenţia iubitorilor de schi. Gabriel Bujor, un împătimit al sporturilor de iarnă din Cârlibaba, a cumpărat pârtia din satul natul de la fostul proprietar şi a început să investească, astfel încât în sezonul 2017-2018 pârtia Măgura, cu o lungime de 1.100 metri şi o diferenţă de nivel de 207 m, a devenit funcţională. Teleschiul, cu o capacitate de 410 persoane pe oră, parcarea generoasă, de peste 400 de locuri, şi o pârtie pregătită zilnic cu ajutorul unui ratrack modern au fost punctele forte care au readus împătimiţii schiului aici. După un an de muncă şi investiţii, din această iarnă turiştii au la dispoziţie o pârtie impecabilă, cu zăpadă artificială realizată cu ajutorul tunurilor pentru zăpadă.

„Nu este greu să administrezi o asemenea investiţie dacă există un pic de pasiune, de plăcere pentru sportul acesta. În momentul de faţă pot spune că încercăm să facem un lucru cât se poate de bun şi când spun asta mă bazez pe feedback-ul din partea celor care vin aici – turişti, schiori, iubitori de munte. Semnalele sunt bune, dovadă că pârtia este plină.

Există un centru de închiriere echipament, vorbim de schiuri, clăpari, beţe. În momentul de faţă nu avem plăci de snowboard, dar în viitor sperăm să ne organizăm şi din acest punct de vedere. Vrem să ne dezvoltăm, planuri sunt foarte multe, dorim să montăm în zonă un telescaun pentru că spaţiul ne permite şi am spori un pic confortul schiorilor. În afară de asta sunt foarte multe de făcut“, ne-a spus Gabriel Bujor, administratorul pârtiei din Cârlibaba. Intenţia administratorului este să realizeze şi o instalaţie de nocturnă pe pârtie. Dacă va reuşi până la sfârşitul anului, în viitorul sezon se va putea schia până seara târziu.

Dragostea de schi a determinat o familie să amenajeze o pârtie

Gabriel Bujor a făcut schi de performanţă, clasându-se pe locul V la nivel naţional, iar soţia sa, Simona, a fost vicecampioană naţională la sanie pe pistă artificială. Împreună au urmat un liceu sportiv, apoi un club sportiv şi de aici a pornit dragostea pentru sporturile de iarnă, care a fost transmisă şi fiicei lor, Raluca.

„Fiind iubitori de schi, întotdeauna am avut sentimente ciudate când ştiam că trebuie să mergem în străinătate ca să schiem. Dragostea pentru acea pârtie care era în Cârlibaba ne-a determinat să luăm legătura cu proprietarul şi să ne implicăm. Cel mai puternic impuls l-am avut din partea fetei care a fost îndrăgostită de mic copil de această pârtie. Aici a învăţat să schieze şi de fiecare dată când auzea discuţii despre aceasta spunea că trebuie să facem ceva cu pârtia, trebuie să găsim pe cineva să facă ceva cu ea. Până la urmă am hotărât să fim noi cei care să investim aici. Fiica noastră, Raluca, a devenit omul de bază, se implică în educaţia schiorilor, în organizarea pârtiei şi în tot ceea ce ţine de pârtie. Asta înseamnă că această pârtie se va bucura de o viaţă lungă, având în vedere că urmaşii iubesc sporturile de iarnă şi se implică în modernizare“, ne-a asigurat Gabriel Bujor.

G carturile, primele pe o pârtie din România

La baza pârtiei a fost amenajat un mic „apress-ski“ bar, unde se pot bea vin fiert, ceai fierbinte sau o afinată bucovineană ori se pot servi gustări calde, toate pregătite de Simona. Tot acolo este şi un spaţiu de unde se pot închiria echipamente de schi.

„Am amenajat o cabană a schiorilor; este primul lucru la care ne-am gândit. Am vrut ca schiorii să poată servi o gustare sau băutură caldă, să aibă toalete curate, cu apă curentă. Când avem vreme frumoasă stăm la terasă, la soare, şi ne bucurăm de frumuseţile muntelui. Când ninge și este frig schiorii trebuie să se adăpostească aici. Pe viitor sperăm să ne dezvoltăm şi cu aceste servicii de alimentaţie publică“, ne-a spus Gabriel Bujor. Ca element de noutate, pentru prima oară pe o pârtie din România, la Cârlibaba găsim de la începutul lunii februarie noua generaţie de G carturi Wodl Downhill Cart. Sunt carturi pe schiuri, acţionate gravitaţional, fără propulsie, fără motoare, foarte comode şi plăcute şi care produc multă adrenalină la coborâre.

„Se urcă cu linia de teleschi şi, chiar dacă nu sunt schiori, cei care sunt pe G cart pot să se bucure de zăpadă prin alunecare fără schiuri. Această activitate în Austria şi Elveţia este o afacere foarte mare, ajungând la 20 de milioane de euro anual, dar în România este ceva nou. Încercăm să vedem care este impactul în ţara noastră şi, dacă au căutare, ne vom extinde şi pe acest segment“, ne-a spus Gabriel Bujor.

Familia este echipa care administrează pârtia

Raluca Bujor, monitor de schi atestat, este absolventă a Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babeş-Bolyai, specializarea Studii de Securitate, în prezent continuând calificarea profesională prin studii juridice la Facultatea de Drept din cadrul aceleiaşi universităţi. Schiază de la vârsta de 5 ani, iar pârtia din Cârlibaba s-a născut şi din dorinţa ei de a practica sporturi de iarnă, iar în week-end şi în timpul vacanţelor este cel mai căutat monitor de schi. Raluca este pe pârtie de la ora 10,00 până la 17,00, dar de cele mai multe ori ajunge mai repede şi pleacă când îşi termină treaba. Este foarte îndrăgită de cei mici, care de la o vârstă fragedă vor să schieze.

„Îmi place foarte mult să schiez şi sunt foarte implicată în ceea ce fac. Sunt încântată să văd că toţi cei care lucrează cu mine schiază foarte bine. Sofia, un copil de 2 ani şi 8 luni, a fost o provocare pentru mine să o învăţ să schieze şi am reuşit după multe ore de muncă. A fost o satisfacţie enormă când am văzut că schiază singură. Îmi doresc mult să rămân acasă, să dezvoltăm această afacere, să fim sănătoşi şi să prosperăm aici. Atât timp cât suntem în familie, facem o muncă foarte bună împreună şi muncim toţi vor ieşi lucruri bune“, ne-a spus Raluca Bujor.

O pârtie de schi într-un sat înseamnă dezvoltarea localităţii

La Cârlibaba lucrurile s-au schimbat din 2017, după ce un investitor privat a decis să amenajeze o pârtie de schi. „O pârtie în mediul rural înseamnă dezvoltarea zonei. În primul rând când ai un asemenea obiectiv în localitate nu poate fi decât benefic pentru că atragi un număr mare de turişti, promovezi zona, localitatea, aduci venituri atât pentru localnici, care dezvoltă mici activităţi pe lângă pârtie, cât şi pentru buget, înseamnă investiţii pentru confortul turiştilor.

Pe viitor, odată cu dezvoltarea pârtiei, sper să apară trei – patru pensiuni sau poate chiar un hotel. Nu vreau să fiu modest, dar pârtia din Cârlibaba este una dintre cele mai frumoase pârtii din judeţul Suceava, este la cea mai mare altitudine, sosirea fiind la peste 1.100 metri. Cu sprijinul Ministerului Turismului vrem să realizăm o instalaţie de telescaun, iar în momentul în care tele­scaunul va fi funcţional vom avea una dintre cele mai lungi pârtii din Moldova, de 3.170 metri“, este de părere Gabriel  Danciu, primarul comunei Cârlibaba.

Silviu Buculei

  • Publicat în Turism

Cum trebuie adăpostite păsările pe timpul iernii

Umiditatea și temperatura

Având în vedere că temperatura corporală a păsărilor este de 41-42°C și ținând cont de faptul că acestea nu dispun de mecanisme de termoreglare la fel de eficiente precum acelea ale mamiferelor, păsările se adaptează mai greu la factorii de temperatură și umiditate din timpul iernii. De aceea trebuie să le asigurăm un anumit confort de adăpostire.

Desigur, se face referire la situația din gospodăriile populației unde nu există posibilități de realizare a unor fluxuri sau programe tehnologice așa cum sunt în fermele industriale, specializate pentru creșterea păsărilor. În perioada de iarnă, reducându-se durata de lumină, asociată cu scăderea temperaturii și creșterea umidității, se ajunge la scăderea ouatului chiar până la dispariție și, inclusiv, la năpârlirea păsărilor.

Năpârlirea este un fenomen fiziologic normal, de refacere a organismului, și se manifestă prin căderea penelor și încetarea ouatului. Apariția acestor fenomene pe timpul iernii au drept cauză anumiți factori: lumina, temperatura, umiditatea și furajarea necorespunzătoare. Păsările revin în limitele fiziologice odată cu restabilirea lor. În gospodăriile populației, din cauza faptului că nu se respectă acești parametri tehnologici, păsările nu mai intră la ouat după faza de năpârlire.

De ce trebuie respectați acești parametri

Astfel, dacă ne referim la temperatură în sezonul de iarnă, este bine de știut că păsările nu au voie să fie lăsate libere prin curte, ci trebuie să stea în adăposturi bine izolate termic. De asemenea, nu trebuie să fie multe păsări în adăpost, ci în jur de 5-6 găini/m2. În general, datorită căldurii biologice degajate de păsări, se poate menține o anumită temperatură acceptabilă în adăposturi, dar dacă zilele sunt prea geroase, așa cum au fost în ultima perioadă, se recomandă, pe cât posibil, instalarea unor surse de încălzire.

Dacă ne referim la umiditatea din adăposturi, trebuie spus că o umiditate mare (80%), asociată cu o temperatură scăzută, duce la o umezeală excesivă a aerului din adăposturi și, implicit, la apariția unor boli afrigore sau sunt factori favorizanți pentru apariția unor boli infecțioase ca micoplasmoza, bronșita infecțioasă, LTI etc. De aceea, în adăposturile de păsări este recomandat să punem așternut uscat de paie care trebuie împrospătat.

De asemenea, foarte importantă este alimentația pe timp de iarnă, sezon în care lipsesc furajele verzi, iar substanțele nutritive din alimentație se reduc semnificativ. Drept urmare, pentru întreținerea păsărilor și pentru menținerea ouatului este necesară introducerea în alimentația acestora a suplimentelor proteino-vitamino-minerale: Complex Polivitaminic Buvabil, Ovoplus (special creat pentru găinile outoare), Romstarter 9 + 1 A, Vita B Complex și Romzeofort.

Dr. Viorica CHIURCIU, doctor în științe medicale, CSI

ovo plus Romvac

Controlul microbiologic al cerealelor și nutrețurilor pe timp de iarnă

Se apropie vremea rece și umedă și este timpul să acordăm o atenție deosebită controlului periodic al materiilor prime (cereale) și al produselor finite (nutrețurile combinate) administrate pe timpul iernii animalelor.

Cu toate eforturile depuse pentru crearea unor condiții cât mai bune de depozitare a acestor produse, contaminarea cerealelor și nutrețurilor este inevitabilă. Umezeala crescută favorizează, în aceasta perioadă, dezvoltarea așa-numitelor mucegaiuri „de stocaj“ sau „de depozit“, printre speciile cunoscute numărându-se, în primul rând, speciile de Aspergillus care, pe lângă faptul că degradează cerealele și nutrețurile scăzând valoarea lor nutritivă, produc o serie de substanțe toxice, foarte puternice, cunoscute sub numele de micotoxine (cea mai cunoscută, aflatoxina B1).

Aceste substanțe toxice afectează sănătatea animalelor, producând intoxicații mai mult au mai puțin grave în funcție de cantitatea lor prezentă în hrană. Aceste micotoxine distrug în principal ficatul și rinichii și sistemul nervos, conducând la moartea animalelor.

Din aceste motive, controlul periodic al cerealelor și nutrețurilor depozitate este deosebit de important pentru a evita îmbolnăvirea animalelor. Producătorii de cereale și de nutrețuri trebuie să efectueze periodic o analiză a produselor lor pentru a cunoaște care este gradul de contaminare cu mucegaiuri și micotoxine.

Crescătorii de animale trebuie să ceară producătorului de nutrețuri buletine de analiză privind calitatea nutrețurilor pe care urmează să le dea animalelor.

Pentru securitatea alimentelor și pentru apărarea sănătății animalelor au fost emise o serie de legi prin care sunt stabilite cantitățile maxim admise din aceste micotoxine și numărul de colonii de mucegaiuri pentru ca sănătatea animalelor să nu fie afectata; aceste limite calculate pentru fiecare specie și categorie de animale ar trebui cunoscute atât de furnizorii de cereale și nutrețuri cât și de crescătorii de animale.

În cadrul Institutului de Biologie și Nutriție Animală Balotești există de peste 15 ani un compartiment specializat în astfel de analize care poate oferi informații utile atât producătorilor de nutrețuri și cât și crescătorilor de animale cu privire la efectele pe care mucegaiurile și substanțele toxice produse de ele le au asupra animalelor.

Dr. biol. Cristina TABUC

Asigurarea stării de sănătate a albinelor în perioada iernii

Importanța economică a albinelor este determinată de producția de miere și subproduse ale stupului (polen, ceară, propolis etc.), dar și de rolul lor în polenizarea culturilor agricole (rapiță, floarea-soarelui etc.) și a livezilor de pomi fructiferi. Creșterea numărului de stupi, cu familii de albine mari și puternice, contribuie la obținerea de cantități crescute de produse ale stupului, dar și de legume, fructe, plante tehnice etc.. Aceasta se poate realiza numai prin menținerea unei stări de sănătate optime a familiilor de albine.

Obținerea de familii puternice și sănătoase în perioada de toamnă (după încheierea culesului) se realizează prin respectarea lucrărilor tehnologice din această perioadă, prin hrăniri suplimentare (energetice, proteice etc.) și aplicarea de tratamente care să reducă numărul de microorganisme potențial patogene (paraziți, bacterii, virusuri, fungi). Albinele trebuie să aibă o vitalitate crescută care să le permită trecerea peste sezonul rece și obținerea în primavară, a unei noi generații de albine.

Susținerea mecanismelor naturale de apărare a albinelor împotriva factorilor de stres (paraziți, virusuri, miceți, bacterii) reprezintă o metodă eficientă de menținere a populațiilor de albine. Se reduc, astfel, și cheltuelile cu tratamentele (antiparazitare, antifungice, antibacteriene), urmate de creșterea veniturilor din apicultură.

În acest scop, Compania Romvac a realizat produsul Apivirol Forte.

Aprivrol forte Romvac

În stupinele în care se efectuează sistematic tratamentul biostimulator cu Apivirol Forte, chiar și în anii cu condiții mai puțin prielnice pentru apicultură, se obțin producții de miere mai mari cu circa 35-40%, față de stupinele netratate.

Administrarea produsului se face la toate familiile de albine din stupină, inclusiv la cele aparent sănătoase.

La familiile la care s-a făcut tratamentul biostimulator de toamnă (august, septembrie), se constată o mortalitate redusă în perioada de iernat și stimularea ouatului timpuriu, la mătci. La controlul stupinei după primul zbor de curățire, se găsesc în medie 3-4 rame cu puiet compact pe toată suprafața ramelor.

După încheierea sezonului de cules, în vederea pregătirii familiilor pentru iernat, se efectuează tratamentul biostimulator de toamnă administrând în zilele călduroase, 150-250 ml de Apivirol Forte, prin aspersare pe corpul albinelor și al puietului.

Apivirol Forte se administrează prin aspersare (pulverizare) pe suprafața ramelor cu albine și puiet cu ajutorul unor pompe manuale. Aspersarea este cea mai sigură și eficientă modalitate de administrare a acestui biostimulator, întrucât produsul este consumat imediat de albine la care declanșează puternic reflexul de autocurățire.

Pentru perioada de iernat, siropul, turtele de zahăr sau șerbet, se prepară cu un adaos de circa 150-250 ml Apivirol Forte pentru o familie de albine.

Administrarea de Apivirol Forte ca biostimulator se aplică imediat în stupinele în care se observă un declin al stării generale a familiilor de albine sau când se suspectează anumite semne de boală apărute în sezonul de cules activ sau în perioadele în care culesul este slab.

Apivirol Forte trebuie administrat fără întârziere, ori de câte ori starea generală de sănătate a stupinei nu este cea mai bună, când se constată apariția de malformații ale aripilor la albinele tinere, când apar semne nervoase la albinele culegătoare, paralizia aripilor și instalarea fenomenului de depopulare a familiilor de albine, fără prezența vizibilă a simptomelor specifice vreunei boli, dar și ori de câte ori sursele de hrană sunt reduse.

Apivirol Forte nu are nici un fel de contraindicații sau efecte secundare negative asupra albinelor, mătcilor și puietului și nu produce reziduuri în miere, polen, păstură și propolis, permițând obținerea de produse apicole de cea mai înaltă calitate.

Dr. Ion IACOB, Laboratorul de Diagnostic Romvac

Perioada de toamnă-iarnă, favorabilă acumulării apei în sol

Condițiile climatice din țara noastră îi obligă pe agricultori să ia toate măsurile ca în perioada de toamnă-iarnă să acumuleze maximum de apă în sol pentru a trece cu bine perioada de primăvară care, deseori este secetoasă în majoritatea zonelor agricole.

În sezonul rece cad, de regulă, cantități importante de precipitații și noi trebuie să avem solul pregătit pentru a înmagazina și conserva maximum de apă. În acest scop, solul trebuie să fie ca un burete care înmagazinează și păstrează apa rezultată din precipitații.

Solul nu trebuie să fie nici prea afânat, pentru că prin el circulă aerul care provoacă evaporarea apei și, mai ales, intensifică mineralizarea humusului cu eliberarea de săruri nutritive care sunt levigate. Nu trebuie să fie nici afânat pe adâncime mai mare decât nivelul de creștere a rădăcinilor, pentru că apa se pierde prin infiltrare în adâncime. Cel mai corect este ca solul să aibă o structură glomerulară care permite infiltrarea și păstrarea apei în sol în stratul necesar plantelor.

Solul nu trebuie lucrat decât la umiditatea optimă pentru a nu rezulta bolovani sau „curele“ care, după uscare, se întăresc precum betonul. Acestea, pentru mărunțire, necesită intervenții multiple care sfarmă și prăfuiesc solul, praf care astupă porii solului și nu mai permit infiltrarea apei. Același lucru se întâmplă când se lucrează cu utilaje agresive precum freza și mai ales grapa rotativă care macină solul. În acest caz, apa provenită din precipitații se scurge la suprafața solului, băltește și se evaporă, deci se pierde.

Solul nu trebuie să conțină straturi impermeabile care nu permit infiltrarea apei și stânjenesc creșterea rădăcinilor. Când un astfel de strat se găsește în orizontul arabil (0-30 cm) se poate sfărâma prin executarea arăturii cu plugul prevăzut cu scormonitori care afânează solul, sub fundul brazdei, pe 10-15 cm. Când se găsește la 35-40 cm se lucrează cu cizelul, iar când este mai adânc stratul impermeabil (60-70 cm) se lucrează cu scarificatorul.

Din aceste lucrări solul capătă porozitatea și permeabilitatea corespunzătoare înmagazinării și conservării apei.

Capacitatea maximă pentru apă a unui sol cultivat este de 59% pe teren afânat, 46% pe teren așezat și 38% pe terenul compactat. Când pe adâncimea 0-90 cm solul a înmagazinat 100-150 mm apă poate rezista la 1-2 luni de secetă. Când după o ploaie umiditatea ajunge la 1 m adâncime în 24 ore înseamnă că solul respectiv are permeabilitate corespunzătoare.

De menționat că materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul reține de 4-6 ori mai multă apă, putând întârzia cu 2 săptămâni efectele secetei.

Când pe stratul 0-100 cm s-au acumulat sub 600 t/ha apă utilă este insuficientă, la 1.000-1.400 t/ha cantitatea este mică, la 1.400-1.700 t/ha este mijlocie, iar la peste 1.700 t/ha este mare.

În aprecierea cantității de apă înmagazinată în sol nu trebuie să ne ghidăm după cantitatea de precipitații căzute, ci trebuie să se analizeze în laborator, după care se calculează cu relația:

U = Ug x Da x H

Ug este procentul de apă din sol rezultat la analiză

Da – densitatea aparentă

H – adâncimea analizată

Ex.: U = 18% x 1,4 g/cm3 x 100 cm = 2.520 m3 (t)/ha

Pentru a asigura acumularea în sol a unor cantități mai mari de apă este necesar ca în perioada de iarnă să se ia următoarele măsuri:

– executarea unor valuri de zăpadă cu plug special la 10-15 m perpendicular pe vântul principal din zonă;

– realizarea unor ziduri din baloți de paie sau calupuri din zăpadă distanțate la 12-15 m;

– pe teren în pantă tăvălugit zăpada la 20 m distanță – paralel cu curbele de nivel. Pe zona tăvălugită se topește mai greu zăpada.

– realizarea unor perdele din câte 2-3 rânduri de tulpini porumb/sorg, cânepă etc. la distanță de 20-25 m între ele.

– montarea unor parazăpezi ca cele de la căile ferate, drumuri; când sunt îngropate 2/3 se mută pe altă poziție la 20-25 m;

– executarea unor arături cu coame, de-a lungul curbelor de nivel, pentru reținerea zăpezii și pentru a împiedica eroziunea solului;

– pe stratul de zăpadă se împrăștie materiale de culoare deschisă (paie, pleavă, rumeguș) care întârzie cu o săptămână topirea zăpezii, facilitând infiltrarea apei în sol;

– în ultimul timp se folosesc „culturile verzi“ care pot acumula peste 97% din precipitații și evită spulberarea zăpezii;

– cele mai indicate ar fi perdelele forestiere de protecție care asigură strat uniform de zăpadă și reduc viteza vântului.

De menționat că fiecare strat de 10 cm de zăpadă asigură 300 m3/ha apă și 1 mm apă acumulată în sezonul rece echivalează cu 2-3 mm din perioada de vegetație. Prin urmare, sunt la îndemâna agricultorilor posibilități multiple pentru acumularea și conservarea apei în sol.

Seceta din primăvara 2018 ne-a demonstrat că cei care au luat asemenea măsuri au trecut cu bine perioada de secetă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Recomandări de la Ferma „V. Adamachi“ Iași: tăierile la pomii fructiferi în ferestrele iernii

Tăierile de întreținere se execută anual, primăvara foarte devreme sau chiar în ferestrele iernii (ianuarie-februarie) și au ca scop întreținerea coroanelor și normarea încărcăturii de fructe. Ne aflăm la Universitatea Agronomică din Iași, baza de practică pentru studenți a Facultății de Horticultură, respectiv Ferma „V. Adamachi“. Aceasta este structurată pe mai multe discipline: Pomicultură, Viticultură cu Vinificație, Legumicultură, Arhitectură peisageră și Floricultură. Importanța acestei structuri este datorată în primul rând obiectivului universității, de instruire practică a studenților. În cadrul disciplinei Pomicultură sunt o multitudine de specii, iar în cadrul speciilor, o diver­sitate a soiurilor.

„Recolta se află în vârful foarfecului“

Prin tăieri se urmăreşte rărirea coroanei, limitarea creşterilor excesive, realizarea unui raport optim între procesele de creştere şi fructificare, iar în cele din urmă obţinerea unei recolte de calitate.

În pomicultură lucrările horticole nu se opresc nici iarna, lunile cu vreme rece fiind rezervate anumitor intervenții care să asigure o producție bună în anul următor. Inginerul Petru Popa, de la Staţiunea Didactică Ferma „Vasile Adamachi“ Iași, ne oferă detalii utile pasionaților de pomicultură cu privire la tăierile aplicate unor pomi fructiferi în timpul sezonului rece: „Dacă este să facem referire la ceea ce parcurgem în această perioadă a anului, și anume perioada de repaus vegetativ, în acest moment executăm tăieri de fructificare la specia măr, plantație care are o vârstă de aproximativ 17 ani. Sigur, tăierile diferă de la soi la soi, nu cu mari diferențe, însă importanța tăierilor este covârșitoare, este decisivă pentru că trebuie să păstrăm o vorbă din popor: «recolta se află în vârful foarfecului și a tratamentelor fitosanitare»“.

lucrari taieri pomi

Tăierile de formare la pomii tineri trebuie să se facă treptat, pentru a dirija corect coroana: „În această perioadă executăm aceste tăieri de fructificre și imediat când se desprimăvărează începem tăierile de formare la plantațiile tinere. Avem o plantație tânără de prun, de cca 3 ha, în care trebuie impusă tăierea de formare. De asemenea, avem o plantație de păr cu gutui, iar această tăiere va avea loc la fel, spre sfârșitul perioadei de formare a coroanelor. Acest lucru se va întâmpla și la plantația de cireș, care deja este în anul 6-7 de la plantare. Se va avea în vedere ca aceste tăieri specifice fiecărei specii și fiecărui soi în parte să fie executate cu mare atenție pentru că forma de coroană pe care ne-o dorim să o proiec­tăm se concretizează din acest moment (ianuarie-februarie). La specia măr facem precizarea că forma de coroană este palmetă, densitatea este de 850 de pomi la hectar, formă semiînaltă, iar vigoarea pomilor este mijlocie.“

Staţiune didactică pentru instruire practică

„Mai avem în cadrul plantațiilor pomicole și alte specii, precum piersic și cais. În total, ferma deține în jur de 14 ha de plantații pomicole, cu o diversitate completă a speciilor și o multitudine de soiuri în cadrul speciilor.

Totodată, Staţiunea Didactică Ferma «Vasile Adamachi» Iași nu are ca obiectiv numai instruirea practică a studenților, ci și a masteranzilor, doctoranzilor. De asemenea, facilitează susținerea lucrărilor practice în cadrul fermei și elaborarea lucrărilor științifice, precum și colaborarea cu alte instituții, dar și cu alte unități similare.

În altă ordine de idei, în cadrul disciplinei Pomicultură avem o colecție bogată de soiuri și când spunem colecții ne gândim întotdeauna la modul în care se comportă un anumit soi și venim în sprijinul tuturor celor interesați de înființarea unei plantații și ne cer sfaturi în acest sens“, a încheiat Petru Popa.

Beatrice Alexandra MODIGA

Sfaturi utile pentru furajarea vacilor iarna

Ferma de creștere și exploatare a bovinelor Rediu, din județul Iași, a fost construită cu fonduri europene accesate prin Programul de Cooperare Transfrontalieră „România-Ucraina-Republica Moldova“. Are o capacitate de 50 de capete, vaci lapte și tineretul aferent, rasa exploatată în cadrul fermei fiind Fleckvieh, cu specializare mixtă lapte-carne. În furajarea vacilor, cei de la Stațiunea Didactică Rediu folosesc același sistem de furajare bazat pe porumb însilozat, fân de lucenă și nutrețuri concentrate, pe tot parcursul anului, din lipsa suprafețelor de pășunat și a utilajelor aferente.

Tehnica hrănirii vacilor pe timp de iarnă

Cu privire la tehnica hrănirii vacilor pe timp de iarnă, inginerul zootehnist Mihai Andrici, de la Stațiunea Didactică Rediu Iași, ne vorbește despre importanța furajelor utilizate în perioada de iarnă în alimentația vacilor pentru lapte: „O caracteristică principală a hrănirii în perioada de iarnă este utilizarea de nutrețuri conservate. Acest tip de hrănire este impus de succesiunea anotimpurilor, respectiv de imposibilitatea de a se mai utiliza nutrețul verde. Pentru ca producția de lapte să nu se diminueze în această perioadă, este necesar ca nutrețurile de volum folosite să fie de cea mai bună calitate și cu consumabilitate mare. Astfel, fânurile, în special cele de leguminoase (lucernă, trifoi roșu sau amestec de graminee și leguminoase) sunt indispensabile hrănirii normale a vacilor de lapte. Ele acoperă cea mai mare parte a proteinei necesare, a sărurilor minerale și a vitaminelor. Totodată, stimulează dezvol­tarea microflorei și microfaunei ruminale, îndreptând-o spre producerea precursorilor laptelui. Cantitatea de fân administrată vacilor în lactație este de cel puțin 1 kg pentru fiecare 100 kg masă corporală vie. Fânul, pentru a avea consumabilitate mare, trebuie să fie de calitate, respectiv să aibă un conținut scăzut de fibră brută (sub 25%) și să nu fie mucegăit.

furajarea vacilor 4

Pe de altă parte, porumbul însilozat este cel mai răspândit furaj cu valoare energetică pentru hrănirea vacilor pentru lapte prin faptul că dă producții mari la hectar și producerea lui se poate mecaniza aproape complet. Consumabilitatea porumbului însilozat este în funcție de aciditatea acestuia care, la rândul său, este condiționată de S.U. pe care a avut-o plantele la însilozare. Conținutul de S.U. cel mai adecvat este de 30-35%, care de obicei determină un pH de 4,2-4,5, format pe baza acidului lactic. Pentru aceasta, porumbul trebuie recoltat în faza de ceară, către bob sticlos. Totodată, boabele trebuie să reprezinte 30% din masa însilozată și să asigure circa 50% din valoarea energetică a acesteia. Cantitatea recomandată este de circa 3 kg/zi (sau 1 kg S.U.) pentru 100 kg de masă corporală vie.

În alcătuirea rațiilor trebuie să se țină seama ca furajele de volum să fie utilizate în cantități maxime și, pentru aceasta, ele trebuie să fie de cea mai bună calitate. Cu cât se acoperă prin nutrețurile de volum o cantitate mai mare de substanțe nutritive necesare, cu atât rația este mai economică și este nevoie de o cantitate mai mică de nutrețuri concentrate.

Totodată, este esențial ca aceste concentrate să fie formate dintr-un amestec complex prin care să se completeze ceea ce nu s-a putut realiza prin nutrețurile de volum. Cantitatea de nutrețuri concentrate este condiționată de calitatea furajelor de volum și de producția de lapte a vacilor, putând ajunge, în unele cazuri, până la 10-12 kg/zi, ce reprezintă până la 60% din valoarea nutritivă a rației. Dacă este nevoie, să fie administrate în mai multe tainuri. Se recomandă ca un tain de concentrate să nu depășească 2,5 kg.

furajarea vacilor 2

Nu trebuie omis faptul că administrarea furajelor la vaci se face într-o anumită ordine legată de o bună digestie și de imprimarea unui anumit sens activității microsimbioților ruminali. Astfel, primul furaj administrat vacilor, dimineața, trebuie să fie fânul, după care urmează primul tain de nutrețuri concentrate, apoi suculente, respectiv sfeclă, porumbul însilozat și semifânul. Pentru vacile care primesc concentratele în mai multe tainuri, acestea se intercalează între nutrețurile de volum la intervale de timp aproximativ egale.“

Aceeași rație pe tot parcursul anului

„În acest moment, în primul rând, noi ne confruntăm cu o lipsă a pășunilor din jurul fermei și, în al doilea rând, cu lipsa unei baze materiale necesare pentru furajarea cu masă verde deoarece este nevoie de niște mașini și instalații care să poată prepara hrana. Totodată, amintesc că trebuie să beneficiezi permanent de suprafețele respective cu pajiști pentru că, după cum este cazul lucernei, într-o săptămână sau două «îi trece timpul» și trebuie să o faci fân. Pe de altă parte, trebuie făcut un conveier în care trebuie să ai pentru fiecare decadă, din 10 în 10 zile, o altă solă; aici nu dispunem de acest sistem, iar singura soluție pentru acest moment este porumbul siloz. Astfel, pentru o rație folosim 1.000 de tone porumb siloz în stoc, plus fân și concentrate.

La Stațiunea Didactică Rediu a USAMV Iași, rația unei vaci/zi constă în: porumbul siloz (20 kg/cap/zi), fân de lucernă (8 kg/cap/zi), concentrate, din care: porumb boabe (4 kg/cap/zi), șrot de floarea-soarelui (3 kg/cap/zi) și premixuri vitamino-minerale (700 g/cap/zi).

Ca sfaturi utile aș recomanda să păstrăm proporția, la 3 kg de concentrat de porumb siloz să administrăm 1 kg de fân și cantitatea de concentrate pe litrul de lapte; la vacile cu o producție de peste 10 litri să le dăm 300 g concentrat pe litru de lapte, dar și bolovani de sare la discreție, iar premixurile vitamino-minerale trebuie administrate obligatoriu pe toată perioada vieții productive a animalului“, a precizat Mihai Andrici, inginerul zootehnist de la Stațiunea Didactică Rediu a USAMV Iași.

Hrănirea stoc

furajarea vacilor 1

Cu privire la acest aspect, specialistul Mihai Andrici ne spune că hrănirea stoc „se bazează pe alimentația cu nutrețuri conservate în tot timpul anului. Deși prin conservare se produc pierderi de nutrienți, în cazul în care unele plante furajere dau producții foarte mari la hectar, aceste pierderi sunt compensate prin plusurile de producție. Dintre culturile furajere care justifică prin producțiile obținute organizarea hrănirii din stoc sunt în special porumbul siloz, pentru asigurarea energiei, și lucerna, pentru asigurarea proteinei. Avantajele în cazul hrănirii din stoc sunt: realizarea unei constante a rației, o bună organizare și posibilități de mecanizare aproape completă a furajării. Sistemul este criticat deoarece are tendințe de hrănire unilaterală, cu consecințe asupra producției și sănătății vacilor“.

La Stațiunea Didactică Rediu a USAMV Iași producția medie de lapte este de 20 l/zi. Fătările sunt eșalonate pe toată perioada anului, iar sistemul de întreținere a bovinelor este cel liber.

Beatrice Alexandra MODIGA

Păstrarea legumelor pe timp de iarnă

Legumele sunt clasificate în trei categorii, în funcție de rezistența lor la păstrare: puțin rezistente (verdețurile, ridichile de lună și castraveții), cu durată de păstrare de câteva zile; mijlociu rezistente (tomate, vinete, fasole păstăi), care se păstrează 15-20 de zile; rezistente (cartofi, rădăcinoase, ceapă, usturoi, sfeclă), care pot fi depozitate și păstrate peste iarnă cu lejeritate.

Capacitatea de păstrare este influențată însă de o serie de factori, cum ar fi conținutul în apă și substanța uscată. De exemplu, irigarea ori precipitațiile abundente, precum și fertilizarea excesivă cu azot determină formarea unor țesuturi afânate, cu conținut ridicat de apă, cu efect negativ la păstrare. Gradul de maturare influențează, de asemenea, timpul de păstrare; o legumă care nu a ajuns, la recoltare, la maturitatea deplină (ardei) rezistă doar trei zile, în timp ce, culeasă la maturare completă, poate fi păstrată până la 12 zile. Pentru rădăcinoase este important ca ele să nu prezinte traumatisme sau urme ale atacurilor de boli și dăunători. Vorbind despre condițiile de depozitare, cei mai importanți factori de păstrare sunt  temperatura, umiditatea relativă a aerului și compoziția atmosferică. Iată și câteva exemple: ardeiul gras se păstrează 1-14 zile la 7-10°C și 85-90% umiditate; castraveții, 10-14 zile, la 8-10°C și 85-90% umiditate; cartofii, 4-9 luni, la 4-5°C și 80-85% umiditate; ceapă, 5-8 luni, la 0°C și 70-75% umiditate; ciuperci, 3-7 zile, la 0-1°C și 85-90% umiditate; fasole păstăi, 7-10 zile, la 7-10°C și 85-90% umiditate; morcov, 4-6 luni, la -1...1°C, la 90-95% umiditate; usturoi, 6-7 luni,  la 0°C și 60-75% umiditate; vinete, 7-0 zile, la 8-10°C și 85-90% umiditate etc.

Maria BOGDAN

Lucrările solului în ferestrele iernii

Reușita culturilor de primăvară este condiționată, în primul rând, de modul cum a fost pregătit terenul. Primăverile, cel puțin în sudul țării sunt, de regulă, secetoase și cu vânturi uscate care evaporă foarte repede apa din stratul arabil al solului, cu atât mai mult dacă se lucrează cu utilaje care răscolesc acest strat (de exemplu, grapa cu discuri).

Din aceste motive este indicat ca la desprimăvărare terenul să se găsească mărunțit și nivelat, operațiuni efectuate încă din toamnă sau cel târziu, în ferestrele iernii. Cel puțin culturile din urgența I trebuie socotite drept culturi de toamnă din punctul de vedere al pregătirii terenului.

Terenul astfel pregătit se zvântă cu 7-10 zile mai devreme, fiind esențial pentru însămânțarea culturilor din urgența I în epoca optimă.

Culturile din urgența I sunt: mazărea, lucerna, ovăzul, inul pentru fibră, muștarul care germinează la 1-2°C, sfecla de zahăr și inul de ulei care germinează la 4-5°C. Aceste culturi pentru germinare au nevoie de multă apă și mai puțină căldură, de aceea trebuie semănate cât mai timpuriu, în mustul zăpezii.

În situația când terenul se prezintă nivelat, mărun­țit, nebătătorit și fără crustă și buruieni, semănatul se poate executa direct, fără nicio pregătire prealabilă a patului germinativ deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor la 1-2 cm, cât necesită semințele mici. Dacă s-a format crustă sau au început să apară buruieni anuale, se va executa o lucrare cu grapa cu colți reglabilă, după care se intră la semănat. Pentru mazăre și sfecla de zahăr patul germinativ se va pregăti cu combinatorul printr-o singură trecere.

Calitatea patului germinativ asigură calitatea semănatului, germinarea și răsărirea uniformă a semințelor, asigurarea densității, o bună creștere și dezvoltare a plantelor finalizate cu recolte bogate.

Patul germinativ necorespunzător, denivelat, provoacă mari pierderi de apă, sămânța ajunge la diferite adâncimi, germinarea și răsărirea eșalonată, densitatea necorespunzătoare, cu goluri, cu plante debilitate ușor atacate de boli și dăunători și învinse în lupta cu buruienile, iar recolta este slabă.

Umiditatea în stratul lucrat cu combinatorul a fost 26%, iar la grape cu discuri 6-12%.

Arătura nivelată la desprimăvărare avea în stratul de 0-10 cm 23% umiditate, iar arătura denivelată avea 17% umiditate, iar pe coamele brazdelor 7,74% umiditate.

Sfecla de zahăr este o cultură foarte pretențioasă la pregătirea terenului și semănat în epoca optimă. Întârzierile aduc scăderi importante de producție, astfel:

Pregătirea patului       Semănat în epoca      Cu 7 zile   Cu 14 zile

     germinativ optimă mai târziu        mai târziu

Cu combinatorul         producție 100%         94%            82%

Cu grapa cu discuri     83%                       73%              51%

La intrarea în iarna 2017/2018 situația terenurilor era următoarea:

  1. Suprafețe arate corect, la umiditate optimă, mărunțite și nivelate. Acestea sunt recomandate pentru culturile din urgența I.
  2. Suprafețe arate când solul era uscat, bolovănoase și denivelate.
  3. Suprafețe arate când solul era umed, cu brazde „curele“.
  4. Suprafețe care nu au fost lucrate.

Suprafețele de la punctele b, c și d nu trebuie lăsate așa până la desprimăvărare, ci lucrate în ferestrele iernii. Trebuie urmărit momentul când apar aceste ferestre, când nu mai este zăpadă, iar solul, în urma mai multor reprize de îngheț-dezgheț, se poate sfărâma ușor.

Când s-a zvântat la suprafață se trece cu grapa cu discuri prevăzută cu tăvălugi care mărunțește și nivelează atât bolovanii, cât și brazdele „curele“.

Ulterior vor mai cădea precipitații care vor completa apa pierdută la nivelare și vor mai fi reprize de îngheț-dezgheț care vor afâna stratul superficial prelucrat.

O problemă mai grea este cu suprafețele nelucrate, fie că se intenționează arătura sau lucrarea cu cizelul sau cu grapa cu discuri, acestea trebuie executate tot în ferestrele iernii. Arătura de primăvară este, așa cum apreciază unii specialiști, o crimă agrotehnică.

O arătură cât de puțin corespunzătoare efectuată în ferestrele iernii este totuși mai bună decât arătura de primăvară care duce la diminuări de producție de peste 50%. Terenul arat în ferestrele iernii a acumulat 21,9% din precipitațiile care au mai căzut până în primăvară pe când cel nelucrat, doar 10,2%.

Experiențe de la INCDA Fundulea arată că producția de porumb a fost de 100% când s-a arat în toamnă, 55% când s-a discuit în primăvară, și de 24% când s-a arat în primăvară.

O altă experiență cu porumb arată că sporurile de producție realizate au fost de 2.500-3.500 kg/ha în arătura de vară, 1.500-2.500 kg/ha în arătura de toamnă, 800-1.500 kg/ha în arătura din ferestrele iernii față de arătura de primăvară.

Intenția de a lăsa totul pentru primăvară este neindicată deoarece duce la mari întârzieri până se poate intra pe teren la pregătit patul germinativ și semănat, cu mari repercusiuni în scăderea producției.

Astfel: la mazăre, întârzierea cu 10 zile scade producție cu 30%, cu 30 de zile, cu 50%; la sfecla de zahăr, întârzierea cu 20 zile scade producție cu 35%, cu 30 de zile, cu 60%.

Nu este recomandată folosirea grapei cu discuri în primăvară deoarece răscolește solul cu mari pierderi de apă și pentru semințele mici care se însămânțează la 2-3 cm cu adâncime, este total necorespunzătoare. Stratul pe care se încorporează sămânța să fie așezat, cu Da 1,3 g/cm³ pentru a favoriza ascensiunea capilară a apei, iar stratul de deasupra seminței să fie afânat, cu Da 1,1 g/cm³ pentru a ușura pătrunderea aerului și căldurii necesare germinării seminței.

S-a demonstrat că un singur discuit duce la pierderi de apă de 15 l/m². O singură trecere cu grapa cu discuri în primăvară pe terenul destinat însămânțării sfeclei de zahăr duce la pierderi de apă de până la 28% și scade densitatea culturii cu 30%.

Credem că sunt suficiente argumente pentru a ne strădui să încheiem finisarea lucrărilor solului în ferestrele iernii.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Ce nu știm despre fulgii de zăpadă

Suntem înconjurați de miracole. Atât de multe, ascunse în fiecare clipă scursă pe acest pământ. Nimic nu pare a fi haotic sau fără un scop. De fapt, toate lucrurile puse în lumina noilor descoperiri făcute de știință conduc spre același deznodământ: că în spatele tuturor lucrurilor văzute și nevăzute există un arhitect. Un inginer care pune în scenă mare piesă a vieții. De la primul până la ultimul act. Ce argumente pot fi invocate spre a susține această teorie? Este suficient, spre exemplu, să ne oprim asupra celor mai neînsemnate evenimente din natură. 

Câți dintre noi privesc umilul fulg de nea ca fiind fascinant? Ei bine, oamenii de știință l-au studiat în scurta sa viață și au descoperit lucruri incredibile despre el. Spre exemplu, că fiecare fulg are o arhitectură unică. Și gândiți-vă că într-o iarnă poate cădea din cer un septilion (1 urmat de 24 de zerouri) de fulgi. Nu-i așa că este extraordinar?

Fulgul de zăpadă, spune profesorul de fizică de la California Institute of Technology Kenneth Libbrecht, are o arhitectură mai complexă dacă se formează atunci când există mai multă umiditate în aer. În schimb, fulgii care se formează atunci când umiditatea este scăzută au forme mult mai simple.

Potrivit aceluiași profesor, „steluţele şi scuturile se formează la -2 şi -15 grade Celsius, în vreme ce coloanele şi acele apar pe la -5 grade Celsius, iar combinaţia de scuturi şi coloane apare la -30 de grade Celsius. Aşadar, şi temperatura joacă un rol important în aspectul fulgilor de zăpadă. De ce se întâmplă așa este un mister pe care știința încearcă să-l descopere de aproape un secol.“ Ce rămâne invariabil este faptul că de fiecare dată fulgii au doar șase laturi. Tot știința spune că, pentru a se forma, un fulg de zăpadă are nevoie de aproximativ 180 miliarde de molecule de apă. În interiorul norilor vaporii de apă, în centrul căror se află de cele mai multe ori o particulă de praf de foarte mici dimensiuni, se transformă în gheaţă.

Și apoi se dezlănțuie magia!

Cine orchestrează oare acest spectacol?

  • Cel mai mare fulg căzut vreodată pe pământ a avut un diametru de peste 30 de centimetri și 20 de centimetri grosime. Recordul acesta, înscris și în Cartea Recordurilor, a fost atins în Fort Keogh Montana, în anul 1887.
  • Misterele fulgilor de zăpadă au intrigat și oamenii de știință englezi. De fapt, în Marea Britanie a fost constituită și „o bancă de zăpadă“. Scopul a fost acela de a surprinde cu ajutorul unui microscop electronic imagini macro ale fulgilor de zăpadă care au fost îngheţați până la -170 de grade Celsius.
  • În căderea lui din nori, fulgul de zăpadă, care are o greutate de aproximativ 3 miligrame, poate atinge viteza de 1,7 metri pe secundă.

Laura ZMARANDA

  • Publicat în Magazin

Cum arată recoltele după „iarna“ din primăvară

Reghin, Mureș – la minus 7°C e totul praf! Băicoi, Prahova – pierderi certe. Sudul țării – salvat

Zăpada căzută în a doua jumătate a lunii aprilie nu a afectat în sine culturile agricole. Poate doar în livezi acolo unde, sub greutatea omătului, mai mulți pomi s-au frânt. Culturile și plantațiile de pomi sau de viță-de-vie au avut însă de suferit acolo unde episodul târziu de iarnă a fost însoțit de temperaturi negative (brume sau îngheț). Totul a depins de durata gerului și de fenofaza în care s-au aflat elementele de rodire. Iar temperaturi negative s-au înregistrat în Transilvania, nordul Moldovei și în zonele subcarpatice din restul țării.

Rezistența la îngheț a speciilor

Pentru a înțelege dacă și cât au fost afectate livezile/culturile de ger, să vedem ce rezistență au diverse specii la temperaturi scăzute (sunt specificate pragurile dincolo de care producția este compromisă):

– cais, piersic (nectarine): fenofaza de umflare a mugurilor – minus 12°C; florile deschise – minus 2-3°C (după minus 6°C pierderile sunt de 80-90%); după scuturarea petalelor – minus 1-2°C (pierderi minime) până la minus 2,3-3,3°C (pierderi majore);

– măr, păr: dezmugurit – minus 12°C (pierderi de 10-20% la 12°C, maxime la minus 19°C); înflorire – minus 1,5°C/ 2,8°C (pierderi minime) și 5,9°C (pierderi maxime); scuturarea petalelor – minus 1,9°C (pierderi minime), minus 3°C (pierderi majore);

– cireș, vișin: dezmugurit – minus 11°C (pierderi minime), minus 17°C (pierderi maxime); buton alb – minus 2,7°C (pierderi minime) și minus 4,8°C (pierderi maxime); înflorire – minus 2,4°C (pierderi minime) și minus 3,9% (pierderi maxime); scuturarea petalelor – minus 2,2°C (pierderi minime) și minus 3,5% (pierderi maxime);

– prun: dezmugurire – 11,1°C (pierderi de 10%), minus 17,2% (pierderi de 80-90%); înflorire – minus 3,1°C (pierderi minime) și minus 6°C (pierderi maxime); scuturarea petalelor – minus 2,6°C (pierderi minime) și minus 4,3°C (pierderi minime);

– vița-de-vie: perioada de iarnă – minus 18/20°C; dezmugurire – minus 1°C (pierderi minime), minus 2°C (pierderi semnificative); înflorire – minus 1,2°C.

Ce spun fermierii

De regulă, fermierii care au plantații industriale și-au luat măsuri de precauție, în sensul că au protejat livezile prin crearea păturii de fum care să mențină o oarecare temperatură la nivelul coroanei (foc cu materiale umede sau cauciucuri ce nu au ars cu flacără).

Constantin Popa, comuna Mănăstirea, sat Sultana, județul Călărași, plantație ecologică, 8 ha cu cais, cireș, prun, piersic, nectarine, măr, păr, prune: „Noi n-am avut probleme cu frigul, am avut zăpadă, dar temperaturile au rămas pozitive, minima fiind de plus 1°C. Pe urmă, am reușit chiar înainte să aplicăm și un tratament cu Cropmax, care a fortificat un pic pomii și, mulțumim lui Dumnezeu, cred că suntem bine.“

Gheorghe Lungu, fermier Văleni, județul Dâmbovița (livadă de măr, păr, prun): „Nu putem spune nimic, încă nu ne dăm seama dacă a murit totul sau dacă a mai rămas ceva. Multă lume spune că e rău, dar eu nu mă pronunț. Știți cum se spune, «toamna se numără bobocii». Riscul este într-adevăr mare ca la cireș să nu mai fie nimic, la fel la prun... Sper ca la măr să obținem ceva recoltă. Am avut temperaturi care au ajuns la minus 4-5°C, plus că a bătut vântul, dar cel mai tare a afectat, dacă vorbim despre așa ceva, bruma. Eu zic că am avut noroc că merii au fost în faza de buton roșu, mai rar au fost flori, că vegetația este un pic mai întârziată la noi, localitatea este la altitudine și înflorirea este tardivă. Dacă ar rămâne 20% din floare... Repet, n-aș putea spune că e așa sau așa. La prun s-ar putea să fie compromisă recolta, dar iar nu vreau să mă pronunț de acum.“

Marilena Ioniță, Băicoi, județul Prahova (20 ha livadă de măr): „Nu-mi pot da seama exact. Bun, am cireși în curtea fermei, florile și fructele s-au înnegrit deja, la vișin nu mi se pare a mai fi verdele acela sănătos, iar la măr... nu mă pronunț. Pe unii i-a prins înghețul înfloriți total, alții aveau doar inflorescența centrală. Oricum, la ora două noaptea am avut minus 2,5°C, iar spre patru dimineața temperatura a coborât la minus 3°C. Înghețul s-a înregistrat într-o seară, iar în a doua a fost o pojghiță de gheață. Este o ciudățenie de vreme, acum este cald, în ora următoare este rece, plus că sunt alternanțe de la o zi la alta, cu diferențe de temperatură de 10-15°C, poate chiar mai mult. Noi suntem în a doua săptămână de când merii sunt în floare. Am stropit pentru buton roz cu o săptămână înainte de Sf. Paști, plus alt tratament înainte de valul de frig... Peste câteva zile pot să trag o concluzie, acum nu-mi dau seama. Florile s-au făcut un pic maro, dar trebuie să aștept să văd câte s-au salvat sau dacă au rămas fructe. Pierderi vor fi cert, dar nu sunt sigură de procent.“

Dumitru Mursa, director tehnic la SC Vinicola Averești 2000 SA, județul Vaslui (plantație de viță-de-vie): „Am avut zăpadă, am avut temperaturi negative, dar cred că nu vom fi afectați. Șansa a fost că timpul a întârziat vegetația, soiurile (Busuioaca de Bohotin, Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon) se aflau în faza de dezmugurire, fără frunzulițe etalate. Din ce-am văzut eu în plantații, s-ar părea că nu avem probleme. Bine, nu deloc-deloc, dar mai mult de 1% nu cred că a avut impact înghețul.“

Vasile Băianu, organizația de producători Cerasus Grup Cotnari, județul Iași (cireș, măr): „Perioada cea mai grea a fost azi-noapte (n.n. 24 spre 25 aprilie), am stat până dimineață cu muncitorii în livadă, să facem foc, am rămas și fără materiale, am cumpărat paie, le-am udat, numai și numai să salvăm recolta. Este a patra oară când protejăm livada (18 și 19 aprilie, 23 și 24 aprilie) și săptămâna viitoare ne pregătim din nou, fiindcă iar se anunță ger. Nu pot să vă spun acum câte din flori sunt afectate. Concluzia o pot trage săptămâna viitoare. Pierderi vor fi, dar sperăm să nu fie mari, după intervențiile despre care vă vorbeam.“

Ioan Ormenișan, SC Grupul de producători agricoli Hortipomicola Reghin, județul Mureș (cireș, măr, prun, vișin): „Azi-noapte (n.n. 24 spre 25 aprilie) au fost minus 7°C. La această temperatură cred că e totul praf. Merii sunt în floare, rezistă la minus 1,5°C, au mai fost trei nopți cu minus 3°C, dar la minus 7 e totul distrus. A fost îngheț la sol, brumă să te dai cu sania! Sunt fenomene naturale pe care nu le putem stăpâni. Și eu cred că în situația aceasta trebuie să intervină cineva, ca să mergi mai departe; dacă nu se dorește, asta e! Eu am încheiat asigurări în fiecare an, dar asiguratorul despăgubește valoarea lucrărilor executate până la producerea calamității. Or eu ce lucrări am făcut până acum? Tăieri, fertilizare și 2 tratamente, ceea ce înseamnă 10% din volumul tehnologiei, dar eu trebuie să fac 16 stropiri, plus lucrările solului, pomul trebuie întreținut tot anul, că are sau nu are fructe pe el, cu cheltuieli mari. Că primesc asigurări pentru cheltuielile de până acum nu mă ajută cu absolut nimic, de-aia spun că trebuie alte mecanisme de intervenție, dacă mai vrea cineva să avem pomicultură în România.“

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 6-7

Iarna la stână

Moto: „Într-un întreg an oile sunt mulse doar timp de cinci luni. În celelalte șapte, oile îi mulg pe ciobani de bani şi de munca lor grea!“

De cum treci calea-ferată din vecinătatea gării Săliştei Mărginimii Sibiului, o coteşti la dreapta pe drumul lung şi cunoscut al căruţelor şi săniilor de altădată. Nu însă mai-nainte de a te „furişa“ printre pilonii masivi de susţinere a noii autostrăzi, ca apoi să te îndrepţi către legendarul ţinut voievodal al Amnaşului. Curând ne abatem din drum, obligând hărnicuţul nostru Logan să se opintească peste povârnişul abrupt şi alunecos al unei întinse păşuni, acoperită de albul zăpezilor.

Era într-una dintre nopţile geroase şi înstelate ale săptămânii, dinaintea începerii postului mare al Crăciunului. Departe, spre liziera pădurii de salcâmi şi mesteceni pitici, rotocoalele albicioase ale caierilor de fum „dansau“ peste stânele şi saivanele de pe deal, în vreme ce stăpânii oilor reuşesc, dintr-o singură răstire, să „amuţească“ lătratul răguşit al câinilor flocoşi şi plini de scaieţi, cu ochi iscoditori şi întrebători, înroşiţi de frigul pătrunzător şi de veghea prelungită a nopţilor fără pic de odihnă şi somn. În preajma stânelor, un lung şir de căpiţe şi fânare pline până în vârf. Alăturat: o grădinuţă de pomi fructiferi îngrădită cu un gard din nuiele de alun împletite. Maga­ziile de cereale, şoproanele pentru lemne şi coteţele pentru porcii puşi la îngrăşat şi găinile la ouat. Nicăieri însă măcar o singură cuşcă pentru adăpostul vreunuia dintre acei câini cuminţi, prietenoşi şi ascultători cu stăpânii lor, furioşi şi agresivi cu lupii şi cu urşii mereu flămânzi şi puşi pe harţă.

Intrăm în primitoarea „cameră-bucătărie“ a stânei soţilor tilişcani Maria şi Nicolae Bunea. Vrednica gospodină ne arată, în ceaunul negru din tuci de pe plita încinsă a sobei, tocăniţa piperată şi usturoiată din carne de berbecuţ, „dreasă“ cu multă ceapă călită şi „lungită“ cu câteva cupe din jintiţa pusă în putini la păstrat, peste iarnă, în vreme ce dintr-o imensă oală smălţuită cirul mămăligii stă să dea în foc.

După ce ne omenim ca lumea, ieşim să ne răcorim în tinda casei. Unii, doar la poveşti, iar alţii, la o cană cu vin fiert şi la o ţigară. Numai eu, vechea lor cunoştinţă, încerc să nu o încurc pe gospodină când o ajut să pună la cuptor o cratiţă mare plină cu felii de mămăligă, printre care presărase straturi, straturi de brânză frământată şi burduf, „unse“ cu tochitura untului gălbui din laptele de oaie gras pus la prins, târziu în toamnă. Alăturat, un blid plin cu felii oţetite de ceapă roşie, precum şi o cupă mare plină cu moare de varză. Curând, cei de afară aveau să se convingă că sub cerul luminat de o mare şi rotundă lună e într-atât de frig încât zăpada scârţâie armonios sub greaua povară a paşilor ritmaţi ai stăpânului-oier, omul de care băciţa-soţie e tare mândră. La fel şi de cei doi frumoşi şi deştepţi copii ai lor: Cristina, absolventă universitară la Sibiu, iar Niculiţă, elev de liceu la oraş. Şi cu toate că copiilor le place ciobănitul, părinţilor nici prin gând nu le-a trecut vreodată să-i facă stăpâni-poruncitori peste stâne cu sute şi sute de oi şi cu doi-trei ciobani-zilieri. Stă dovadă mărturisirea lor precum că atunci când ei nu vor mai fi în putere, ca să îşi biruie singuri bătrâneţile, răcelile şi reumatismele dureroase, vor pune „lăcat“ pe uşa stânei, vânzând, de-or avea cui, oile, câinii, acareturile, pământurile de arat şi pajiştile de păşunat, de târlit şi de cosit, retrăgându-se în frumoasa şi bine-rânduita lor casă şi gospodărie din Tilişca. Iar de-o fi să fie precum gândesc şi spun ei acum, atunci musai că vor înstrăina întreaga lor avere tot unei familii de români vrednici şi mărgineni sibieni! „Pentru că de prea multă vreme nimic nu mai merge ca lumea în ţara asta…“. Aflăm (ceea ce ştiam şi noi, gazetarii) că nu se mai vând uşor şi cu mare folos nici oile şi nici mieii; nici cârlanii şi nici lâna şi pieile; nici berbecii de prăsilă şi nici telemeaua şi brânza frământată; nici caşul şi nici urda dulce... „Cu toate că mâncarea-i tot mai scumpă. Iar pensionarii, şomerii şi salariaţii oraşelor o duc tot mai greu cu traiul zilnic, sărăcia punând stăpânire pe tot mai multe familii. Numai «descurcăreţii» vremii şi vremurilor n-au habar de nimic, îmbogăţindu-se tot mai mult, pe măsură ce ţara sărăceşte tot mai tare. Dările şi taxele sunt multe şi grele, iar «pretenţiile» pieţei europene, numeroase şi aberante. Cu toate că «păpica» oamenilor şi a animalelor îi tot mai puţină şi tot mai greu de făcut ca să fie şi multă, şi ieftină, şi naturală, şi ecologică, şi sănătoasă! Vor vedea ei, «domnii», când nu vom mai fi nici noi, ciobanii români ardeleni! Acum, dacă nu ai bani, n-ai nici apă curentă în stână, nici faianţă, nici gresie şi nici inox-uri. Însă ceea ce este sigur e că am tot mai mulţi ani şi tot mai puţini bani...!“

Aşa se face că cei doi soţi de mult au hotărât să îşi facă copiii „domni la oraş“. „Cu toate că nici acolo nu-i mare scofală!“ Este şi momentul când vrednicul oier îşi aminteşte că a deprins meşteşugul de la bunicii şi părinţii săi cu care a copilărit şi feciorit la stână. Mereu pe drumurile ţării, în transhumanţă. Este convins că în familia lor la ei se va opri greaua, frumoasa, plăcuta şi sănătoasa îndeletnicire a oieritului! Un pesimism tot mai des simţit printre oierii mărgineni, cu toate că continuă să fie consideraţi printre cei mai pricepuţi din lume în creşterea raselor de oi ţurcane, ca şi în prepararea vestitei brânzei telemea de Sibiu.

Risipiţi pe pământurile transilvane, bănăţene, ialomiţene şi dobrogene („de atâta amar de vreme nemuncite ca lumea şi în mare parte înstrăinate de ţară şi de neam…“), familiile de oieri şi de ciobani mărgineni încă mai stăpânesc mari şi numeroase turme. Chiar de mii şi zeci de mii de oi. Şi-au făcut şi pe acolo, pe unde au mers şi au zăbovit, „case-palate“ precum bogătanii din Poiana Sibiului, din Jina, din Tilişca, din Orlat, din Gura Râului şi din Răşinari. Cei care au cumpărat întinse păşuni şi câmpuri de arat şi de semănat. Ce vor face în viitor cu averile lor, nici ei nu ştiu încă! Cert este însă că, oriunde s-ar afla şi oricât de bine le-ar merge printre „străini“, tot la locurile natale le stă gândul şi fapta! Ca urmare, de marile sărbători creştine de peste an sunt nelipsiţi din bisericile în care au fost botezaţi şi cununaţi. Vin, de asemenea, la nunţi şi botezuri, ca şi la tristele îngropăciuni şi parastasuri de pomenire a celor apropiaţi şi dragi lor, urcaţi la Domnu’. Tot nelipsiţi sunt şi de la petrecerile tradiţionale. Cele mai vechi şi îndrăgite de ei, din fiecare iarnă, fiind cea de la Sălişte, din a patra zi a Crăciunului, denumită „Întâlnirea Junilor din Mărginimea Sibiului“ , precum şi „Udatul Ionilor de la Tălmăcel“, din 7 ianuarie, de Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul.

Ioan Vulcan-Agniţeanul

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 44-45

Iubiți zăpada!

Zăpada, farmecul iernii și pudra miraculoasă de steluțe argintii care protejează culturile agricole, aduce omului și beneficii, nu doar necazuri, atunci când cade din abundență și ne blochează drumurile. Cu atâtea avertizări și comentarii negative în jurul nostru am fost învățați să o disprețuim, să ne ferim de ea și să nu ne-o dorim la picioarele noastre.

Totuși, natura nu creează niciodată rebuturi, nu face risipă de materie fără folos și dacă înțelegem acest lucru putem găsi în orice element al naturii un aliat. Trebuie doar să știm cum să dozăm și cum să folosim creația naturii. Sunt oameni care nu doar că au înțeles acest principiu, dar îl și aplică în viața lor. Din păcate, aceștia sunt puțini la număr și îi vedem doar la știri, înotând în ape reci sau mergând pe zăpadă, pentru că ies din clișeul numit normalitate. Expunerea controlată la frig și zăpadă poate fi un beneficiu pentru sănătate, călirea organismului ducând la întărirea sistemului imunitar, iar rușii sunt campioni la a demonstra acest lucru.

Neînvățați cu un stil de viață care să includă băi reci sau expunere la temperaturi extreme, românii sunt mai degrabă reticenți la astfel de lucruri. Însă trebuie să știți că zăpada are un efect antiinflamator, vasoconstrictor și tonic, calmând usturimea și mâncărimea de la nivelul pielii. Folosirea ei în anumite proceduri are efect revigorant, îmbunătățind funcțiile vitale ale organismului. De aceea, mișcarea prin zăpadă reglează circulația periferică și ritmul cardiac, iar alternanța între cald și rece, aplicată de multe popoare, tonifică foarte bine pielea. De altfel, terapia cu zăpadă este o ramură a hidroterapiei, metodă naturistă care ajută la prevenirea și chiar tratarea unor boli.

Iată așadar suficiente argumente pentru a considera zăpada un beneficiu pentru organism. Cum am putea să o folosim cu efecte imediate? Ei bine, am aflat că topirea zăpezii, care este de fapt apă de ploaie, este indicată pentru întreținerea pielii și a părului.

Pentru a obține efectul de tonifiere a tenului puneți într-un vas 2-3 pumni de zăpadă curată, afânată, dintr-o zonă nepoluată. Luați cu degetele puțină zăpadă și folosiți-o ca pe o cremă, întinzând-o pe toată fața, masând ușor. Apoi, realizați un bulgăre și frecați pielea feței cu el folosind mișcări circulare. O procedură cosmetică aplicată de adulți, pe care copiii o numesc „bulgăreală“. În final, întindeți pe ten un strat generos de cremă hidratantă și repetați procedeul câteva săptămâni. Veți constata că tenul are aspect întinerit, pentru că zăpada contribuie și la reducerea ridurilor.

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 58

  • Publicat în Magazin

Cum trebuie adăpostite păsările pe timpul iernii

Umiditatea și temperatura

Având în vedere că temperatura corporală a păsărilor este de 41-42°C și ținând cont de faptul că acestea nu dispun de mecanisme de termoreglare la fel de eficiente precum acelea ale mamiferelor, păsările se adaptează mai greu la factorii de temperatură și umiditate din timpul iernii. De aceea trebuie să le asigurăm un anumit confort de adăpostire.

Desigur, se face referire la situația din gospodăriile populației unde nu există posibilități de realizare a unor fluxuri sau programe tehnologice așa cum sunt în fermele industriale, specializate pentru creșterea păsărilor. În perioada de iarnă, reducându-se durata de lumină, asociată cu scăderea temperaturii și creșterea umidității, se ajunge la scăderea ouatului chiar până la dispariție și inclusiv, la năpârlirea păsărilor.

Năpârlirea este un fenomen fiziologic normal, de refacere a organismului, și se manifestă prin căderea penelor și încetarea ouatului. Apariția acestor fenomene pe timpul iernii are drept cauză anumiți factori: lumina, temperatura, umiditatea și furajarea necorespunzătoare. Păsările revin în limitele fiziologice odată cu restabilirea lor.

În gospodăriile populației, din cauza faptului că nu se respectă acești parametri tehnologici, păsările nu mai intră la ouat după faza de năpârlire.

Importanța respectării parametrilor

Astfel, dacă ne referim la temperatură în sezonul de iarnă, este bine de știut că păsările nu au voie să fie lăsate libere prin curte, ci trebuie să stea în adăposturi bine izolate termic. De asemenea, nu trebuie să fie multe păsări în adăpost, ci în jur de 5-6 găini/m2. În general, datorită căldurii biologice degajate de păsări, se poate menține o anumită temperatură acceptabilă în adăposturi, dar dacă zilele sunt prea geroase, așa cum au fost în ultima perioadă, se recomandă, pe cât posibil, instalarea unor surse de încălzire.

Dacă ne referim la umiditatea din adăposturi, trebuie spus că o umiditate mare (80%), asociată cu o temperatură scăzută, duce la o umezeală excesivă a aerului din adăposturi și, implicit, la apariția unor boli afrigore sau sunt factori favorizanți pentru apariția unor boli infecțioase precum micoplasmoza, bronșita infecțioasă, LTI etc. De aceea, în adăposturile de păsări este recomandat să punem așternut uscat de paie, care trebuie împrospătat.

De asemenea, foarte importantă este alimentația pe timp de iarnă, sezon în care lipsesc furajele verzi, iar substanțele nutritive din alimentație se reduc semnificativ. Drept urmare, pentru întreținerea păsărilor și pentru menținerea ouatului este necesară introducerea în alimentația acestora a suplimentelor proteino-vitamino-minerale: Complex Polivitaminic Buvabil, Ovoplus (special creat pentru găinile ouătoare), Romstarter 9 + 1 A, Vita B Complex și Romzeofort.

Ovo Plus Romvac

Dr. Viorica CHIURCIU

Medic veterinar, doctor în științe medicale

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 26

Poveşti de iarnă...

...şi nicidecum în ambianţa unei centrale termice electronice sau a unui împopoţonat șemineu! Pentru că povestea povestită şi-ar pierde tot presupusul ei farmec. Iar vechile şi frumoasele amintiri ale povestitorului ar fi cu greu reamintite.

Ca urmare, vă propun plăcuta tovărăşie a lemnelor arzânde, cu jăratecul trosnind în gura fierbinte a unei vechi sobe de tuci. Avându-şi negricioasa plită „vieneză şi imperială“, zidită meşteşugit în peretele dintre bucătăria de gătit şi camera de dormit a celor mai mici, zgomotoşi, certăreţi, pofticioşi, mâncăcioşi şi neastâmpăraţi copii ai bătrânei case a regretaţilor lor bunici şi părinţi. Şi era tare spaţioasă acea cameră! Cu tavanul din grinzi joase, desprinse din trunchiuri groase de brazi bătrâni, îndreptate la capete cu fierăstrăul de mână, cioplite cu barda şi despicate cu securea. Alăturat, o imensă şură, mereu încărcată cu fân, paie, pleavă şi otavă. În tinda ei un hambar din scânduri, având despărţitoarele pline cu bucate şi făinuri de tot felul, peste care stăpâna casei presăra mici săculeţe de pânză cu frunze de nuc şi cu rămurele de busuioc, levănţică, salvie, mentă şi cimbrişor sălbatic. Pe pereţi, de jur-împrejur, stăteau atârnate câteva sfinte icoane şi chindeie frumos brodate. Deasupra ferestrei mari, dinspre uliţă, prinsă în cui, o mică candelă cu feştila mereu aprinsă, celor mici revenindu-le sarcina să-i poarte de grijă. Pe măsuţa de sub chipul înseninat al Maicii Domnului cu Pruncul în braţe erau aşezate cărţile de rugăciuni şi de înţelepciuni populare.

În fiecare seară de iarnă acelaşi strict ceremonial de familie pentru cei mici. După rugăciunea „Tatăl Nostru care eşti în Ceruri…“ urmau cina şi pregătirea trăistuţelor pentru şcoală, dezbrăcatul hăinuţelor şi îmbrăcatul cămăşuţelor de noapte, cu poalele lungi până în pământ. Totul ordonat. După care venea plăcuta culcare în patul adâncit în cea mai mare „laiţă“ a casei. Iarna, cu „strijacul“ plin cu otavă, ca să ţină de cald, iar vara, cu paiele răcoroase de ovăz. Şi, Doamne, ce mireasmă îmbietoare mai aveau! Astfel că acei copilaşi dormeau purtaţi de visele lor frumoase, din care cu greu se puteau trezi la timp, să nu întârzie la şcoala lor primară de patru clase. Era acel anotimp al nopţilor lungi, întunecoase şi friguroase ale iernilor. Iar aici este locul nimerit să mai spunem cititorului că în timp ce „strijacul“ era croit şi cusut numai din ţesătura firelor de in şi cânepă, „lipideile“ aveau urzeala din in, iar băteala din bumbac. Dar şi că toate erau albe, albe. Precum spuma laptelui. Schimbate în fiecare seară de sâmbătă a săptămânii, atunci când toţi ai acelei case făceau baie, rând pe rând, „scufundându-se“ în apa puţin fierbinte, golită într-un imens ciubăr din doage de lemn, târguit şi mereu reparat de acei simpatici şi omenoşi moţi ai Munţilor Apuseni. Cei care strigau puţin temători, pe uliţele satelor transil­vane: „Ciubereee... ciubereeee… Haiiii… la ciubereeee…!“

Aflu că în acele frumoase şi îndepărtate vremi şi vremuri, peste acea armonioasă familie de ţărani ardeleni au trecut mai toate câte sunt pe pământ. Între care şi ierni de toate felurile. Când mai uşoare, când mai grele. Când mai bune, când mai rele. Numai că, între timp, albul zăpezilor iernilor izbutiră să le înălbească tâmplele, în vreme ce mulţimea gândurilor, necazurilor, tristeţilor şi bucuriilor le obosiră minţile şi le încreţiră frunţile!

Aşa că, dragă cititorule de revistă de ţară, îţi ofer un sfat. Sper să fie şi bun, şi înţelept. De ieftin nici că încape vorbă, fiind absolut gratuit! Nici măcar pretenţia unei invitaţii la „cina“ porcului cu mămăliguţă, asortată cu o cană plină cu moarea de varză murată, cu un păhărel de ţuică şi încheiată cu o stacană de tulburel! Ia ascultă, dumneata, sfatul pe care vreau să ţi-l dau gratis! Din când în când, încercă să te priveşti cu multă luare-aminte, în sclipitoarea sticlă a oglindei casei talei! Vei vedea că aduci la chip măcar cu unul dintre bunii şi străbunii tăi înaintaşi. De obicei cu părinţii şi cu bunicii. Sau cu fraţii şi surorile tale. Aşa procedez şi eu. Numai că se nimereşte, uneori, să fac acest gest de mult prea de multe ori pe zi. Astfel că, vreau sau nu vreau, îmi readuc aminte de omenoşii, cuminţii, blajinii şi credincioşii mei părinţi şi bunici. Înfățişarea chipului meu de acum fiind tare apropiată de a lor, la bătrâneţe.

Amintirile trecutelor întâmplări mă îndeamnă să aprind o lumânare la căpătâiul mormintelor lor, săpate în pământul lutos şi greoi al „Ţintirimului din Deal“.

Iar dacă cumva ar mai fi rămas în picioare acea „Casă cu vechi şi dragi amintiri, din ţara cu dor“, atunci aş mai fi avut încă o plăcută alinare sufletească. Însă nici ea nu mai e tare de demult. A dispărut de bătrâneţe, dar şi din vina şi nepăsarea mea şi a multora din neamul meu. De fapt, nu mai sunt încă multe alte lucruri, întâmplări şi fapte ale Oamenilor neuitaţi de mintea mea obosită! Şi totuşi îmi reamintesc, cu drag, de cât de faină mai era acea plită de gătit, din tuciul negru şlefuit, despre care aveam să aflu că a fost adusă de străbunicul Grigore, în raniţa lui de soldat, atunci când, rănit fiind, venise acasă, într-o permisie, tocmai de pe linia frontului din Galiţia ucraineană şi poloneză. Şi, precum vedeţi, povestea acelei fericite întâmplări s-a păstrat până în zilele noastre, cu toate că s-a petrecut în preajma Crăciunului anului 1916. Adică, exact cu un secol în urmă. Era în vremea când fratele romancierului Liviu Rebreanu, ofiţer în armata austro-ungară, era spânzurat în pădurea de deasupra Ghimeşului Palanca – Făget, de pe Valea Frumoasă a Ciucului, învinuit că ar fi încercat să treacă dincolo de linia frontului, pentru a se înrola în armata română, care lupta în Curbura Carpaţilor, între Oituz şi Mărăşeşti.

Epilog: După ani şi ani, mai zilele trecute am avut marea bucurie să mă revăd cu unul dintre cei mai „tinerei“ dintre viitorii bătrânei ai acelei vechi şi frumoase „Case de pe Deal“. Cu simpaticul şi dezgheţatul la minte băieţel de altădată, devenit învăţător priceput şi îndrăgit în chiar şcoala satului său natal de pe lunga şi lata Vale a Hârtibaciului, ajuns şi el în pragul anilor pensionării. Şi cum ne prinsesem la a depăna poveşti adăpostite în amintirile încă neuitate, din vorbă-n vorbă îl aud că-mi spune: „Mă credeţi sau nu, dar când se nimereşte să mă aflu în faţa unei oglinzi, fără să vreau, mă privesc cu multă luare-aminte! Şi ce credeţi că văd? Că chipul meu de acum seamănă leit cu cele ale regretaţilor mei fraţi mai mari: Vasile, Grigore şi Ioan. Că astfel i-au botezat părinţii noştri. Dumnezeu să-i odihnească în pace, că tare cumsecade au mai fost! Oameni buni! Şi vrednici, de toată stima, niciunul dintre ei nefăcându-ne numele şi neamul de ruşine! Înfățişarea chipului, ca şi privirea mea de acum sunt tare apropiate de-ale lor la bătrâneţe!“

Închei şirul povestiri prin a spune cum că aşa era, în trecut, anotimpul nopţilor lungi, întunecoase şi friguroase ale iernilor! Cu poveşti adevărate. Pe care urmaşii noştri ar trebui să le priceapă şi să le ţină minte! Nu să le lase pradă nemiloaselor uitături de părinţi, de ţară, de credinţă şi de neam!

Ioan Vulcan-Agniţeanul

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 48-49

  • Publicat în Traditii

Cum să hrănim păsările iarna

Păsările cerului sunt cele care primăvara înveselesc grădinile și atmosfera cu ciripitul lor. Iarna însă au nevoie de un pic de ajutor, mai ales când zăpada acoperă solul o perioadă lungă de timp. Vă rog faceți-vă timp pentru a hrăni aceste mici creaturi. Puteți implica copiii în această activitate. Vor avea o mare bucurie atunci când le vor vedea răsfățându-se cu micul festin, dar și o imensă satisfacție că au ajutat o necuvântătoare. Aveți nevoie de un amestec de semințe, untură sau seu nefiert, un pahar de unică folosință și sfoară. Puneți într-un bol amestecul de semințe, apoi adăugați seul sau untura topită cât să devină fluidă. Puteți folosi un raport de 2 părți uscate la o parte de untură. Omogenizați compoziția. Faceţi o gaură în paharul de plastic, introduceţi sfoara lăsând cel puțin 10 cm la un capăt și alți 20 cm la altul și turnați compoziția. Lăsați paharul la rece, cât să se întărească amestecul, apoi rupeți paharul și scoateți batonul de hrană pentru păsări. Faceți un nod la capătul de jos și agățați batonul cu ajutorul sforii într-un copac din grădină. Încercați să-l lăsați la vedere ca să vă puteți bucura de ceea ce ați făcut.

Porumbul recoltat la minus 10 grade aduce profit

2014 a fost un an agricol dificil pentru fermieri, mai ales în unele părţi ale ţării unde a plouat foarte mult. În atare condiţii, nu mai miră pe nimeni că porumbul nu a mai putut fi cules la timp şi s-a ajuns ca în anumite zone – cum ar fi Banatul, Ardealul, Oltenia sau Moldova – recoltatul să se facă în plină iarnă, la multe grade cu minus în termometru. Cei în cauză susţin că a fost mai degrabă o măsură de compromis, de pe urma căreia au avut totuşi de câştigat. Pe de o parte, n-au mai cheltuit cu depozitarea producţiei, iar pe de alta, preţul la porumb a crescut. Un risc până la urmă asumat.

Unul dintre judeţele în care recoltatul porumbului nu s-a putut face la timp este şi Bacăul, unde s-a intrat  în iarnă cu aproape 10.000 ha neculese, ceea ce reprezintă în jur de 10% din suprafaţa totală semănată cu porumb anul trecut.

„Ploile numeroase din iulie şi temperaturile nocturne scăzute au întârziat coacerea boabelor şi, drept urmare, şi timpul de recoltare. În plus, toamna umedă şi cu multă ceaţă a agravat situaţia, ajungându-se ca în luna noiembrie să nu se poată intra în teren din cauza umidităţii mari a porumbului“, a declarat, pentru AGERPRES, unul dintre cei mai cunoscuţi producători din judeţ, Ioan Chiriac, administrator al firmei Servchimex din Godineşti.

Acesta spune că până la urmă a avut de câştigat de pe urma întârzierii recoltării porumbului deoarece nu a mai trebuit să plătească lucrările de uscare, transport şi depozitare pe timpul iernii, iar între timp a crescut preţul porumbului. Iar un preţ de 50-55 de bani kilogramul de porumb face cultura rentabilă, după cum susţine Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR.

„Chiar dacă afară au fost temperaturi şi de -20° Celsius, bobul de porumb nu a fost deloc afectat. Mai trebuie spus că, în toamnă, de exemplu, kilogramul de porumb se achiziţiona de către marii traderi cu circa 30 de bani, ceea ce făcea ca acest tip de cultură să devină neprofitabil, chiar şi în condiţiile unei producţii de peste 5.000 de kilograme la hectar. Acum, preţul unui kilogram de porumb boabe a ajuns la 50-55 de bani, fapt ce face ca producţia să devină cât de cât rentabilă“, a mai declarat preşedintele LAPAR.

Şi Traian Ghinoiu, un agricultor din Gorj, spune că a fost nevoit să recolteze porumbul în ianuarie, când pământul a fost îngheţat. În ciuda costurilor mai mici – n-a mai cheltuit cu uscarea porumbului şi nici cu depozitarea lui –, fermierul recunoaşte că nu este o soluţie de luat în calcul în viitor, mai ales că se întârzie arăturile de primăvară.

„Din cauza acestei situaţii trebuie să ne reorientăm şi să trecem la hibrizi semitimpurii“, mărturiseşte agricultorul, care spune că nu este prima dată când agricultorii din zonă s-au confruntat cu această problemă după 1989, din cauza condiţiilor meteo dificile. În ceea ce-l priveşte, Ghinoiu a rămas cu vreo 35 ha de porumb nerecoltate în toamnă, de pe care în final a obţinut producţii de 5-6 tone la hectar, însă au fost agricultori care au avut suprafeţe şi mai mari nerecoltate, chiar în jur de 600 hectare.

În Gorj probleme au fost semnalate în special la hibrizii tardivi şi semitardivi, în contextul în care umiditatea a fost mare. În alte zone ale ţării, cum ar fi în Banat, de exemplu, recoltatul nu s-a încheiat nici până la acest moment, aşa că n-ar fi exclus să vedem chiar şi până la sfârşitul lunii februarie combinele pe câmp.

Ioana Guţe

Hrănirea albinelor la sfârşitul iernii

Asigurarea, la intrarea în iarnă, a unor cantităţi de hrană suficiente şi de bună calitate este primordială pentru trecerea cu bine a acestui anotimp şi pentru crearea premiselor de dezvoltare a familiilor de albine, astfel încât acestea să-şi reia în primăvară activitatea susţinută de înmulţire şi strângere de provizii din resursele oferite de natură.

Apar totuşi cazuri când toamna, la pregătirea familiilor de albine pentru intrarea în iarnă, natura este vitregă, astfel că albinele nu pot înmagazina suficientă miere şi păstură necesare trecerii iernii şi nici apicultorii nu le-au lăsat, cu ocazia culesurilor de producţie, suficiente rezerve şi nu au intervenit la timp şi cu discernământ, pentru îndreptarea acestor situaţii, cu hrăniri de completare.

Mai mult, cu ocazia hrănirilor de completare din toamnă, unii apicultori realizează aceste hrăniri cu produse numai pe bază de zaharuri fie pentru că la rezerva stupinei nu mai au miere şi polen fie pentru că, din zgârcenie, reţin aceste produse pentru comercializare.

Trebuie precizat că iernarea pe rezerve de hrană numai pe bază de zahăr se reflectă negativ asupra traversării sezonului rece şi a dezvoltării familiilor de albine la desprimăvărare pentru că din hrană lipsesc macroelementele, aminoacizii şi vitaminele absolut necesare dezvoltării armonioase şi complete a puietului.

Cu ocazia aprecierii stării familiilor de albine din stupină spre sfârşitul iernii (în perioada celei de a doua jumătăţi a lunii ianuarie, luna februarie şi, uneori, chiar şi în prima jumătate a lunii martie) se poate constata că sunt familii de albine bănuite a-şi fi epuizat parţial sau total rezervele de hrană, ceea ce prezintă un mare pericol privind ritmul de dezvoltare sau, mai grav, supravieţuirea familiilor de albine respective.

În cazurile prezentate mai sus, dacă starea timpului o permite, trebuie făcută o constatare suplimentară, şi anume: se va ridica podişorul cu atenţie, astfel încât albinele să nu se neliniş­tească şi se va observa vizual interiorul stupului printre rame, caz când pot apărea două aspecte:

• albine mărginaşe ghemului se află mai jos de partea superi­oară a fagurilor, ceea ce înseamnă că familia de albine respectivă mai are rezerve de hrană sau

• albinele mărginaşe ghemului au ajuns la partea superioară a ramelor stând deasupra stinghiilor orizontale ceea ce, de asemenea, poate implica două cazuri distincte: astfel, dacă familia este slabă, se poate concluziona că rezervele sale de hrană sunt pe sfârşite şi deci aceasta trebuie hrănită sau, dacă familia este puternică, nu putem trage nicio concluzie clară. Sau e posibil ca familia să nu mai aibă multă hrană, dar se poate de asemenea ca ea să aibă suficientă mâncare, albinele stând în partea de sus deoarece ghemul este atât de mare încât partea superioară ajunge deasupra stinghiilor superioare ale ramelor.

După identificarea cu siguranţă a familiilor de albine ale căror rezerve de hrană sunt epuizate total sau parţial se va trece neîntârziat la completarea acestora.

Hrana administrată poate fi energetică sau proteică în funcţie de prognozele evoluţiei vremii; astfel, dacă nu se preconizează o vreme care să permită zboruri de curăţire ale albinelor, acestea se vor hrăni cu hrană energetică, iar dacă se preconizează zboruri de curăţire se poate administra şi hrană proteică.

Completarea rezervelor cu hrană energetică poate fi făcută cu faguri cu miere, fluidă sau cristalizată, sau cu turte cu miere cristalizată, cu pastă de zahăr pudră şi miere, cu şerbet din zahăr, cu şerbet din zahăr cu miere sau cu plăci din zahăr candi şi cu diverse turte conţinând zaharuri preparate industrial sub formă de pastă şi omologate, respectiv, notificate ca fiind acceptate pentru hrăniri de completare sau stimulative ale familiilor de albine.

În principal, completarea rezervelor de hrană se face în a doua jumătate a lunii ianuarie, în luna februarie şi începutul lunii martie în funcţie de necesităţi şi evoluţia vremii.

Administrarea hranei se face în stupină într-o zi mai călduroasă, fără vânt şi precipitaţii, şi se recomandă ca turtele cu hrană să aibă în medie 1-1,5 kg, să fie bine întinse şi introduse în pungi de plastic cărora li se fac câteva perforaţii pentru a facilita pătrunderea albinelor. Aplicarea turtelor se face deasupra fagurilor din zona în care se găseşte ghemul de iernare şi se acoperă bine cu naylon şi podişorul pentru a nu pătrunde frigul.

De asemenea, spre sfârşitul perioadei, în zilele mai calde, se poate folosi cu rezultate bune şi siropul călduţ administrat direct în faguri amplasaţi imediat lângă ghem sau în hrănitoare amplasate în acelaşi loc.

Când zilele călduroase facilitează zborurile de curăţire şi avem certitudinea că mai urmează şi alte zile călduroase se pot introduce în turtele cu hrană energetică şi elemente proteice cum ar fi polenul şi păstura.

A doua jumătate a lunii februarie este caracterizată prin fenomenul de creştere a puietului pe suprafeţe din ce în ce mai mari, iar rezervele de proteine din organismul albinelor se epuizează, apărând aşa-numita „foame de proteină“. Deci, fără prezenţa păsturii şi a rezervelor de miere în cuprinsul ghemului nu este posibilă intensificarea creşterii de puiet, iar completarea rezervelor cu hrană energetică şi proteică are şi un pronunţat caracter de stimulare a ouatului reginei şi a activităţilor albinelor doici.

În final, trebuie să precizez că este important ca apicultorii să urmărească ca în fagurii familiilor de albine să existe suficiente rezerve de hrană de bună calitate, aceasta contribuind la intensificarea creşterii de puiet în perioada de iernare şi, implicit, la scurtarea perioadei de înlocuire a albinelor iernate cu albine tinere. Cu cât se vor creşte mai multe albine tinere în timpul iernii cu atât se va creşte puietul în continuare şi prin aceasta va începe creşterea puterii familiilor de albine mai devreme .

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Riscul îmbolnăvirii oilor în perioada de iarnă-primăvară (I)

În perioada de iarnă, când majoritatea oilor sunt gestante, există un risc crescut ca acestea să fie expuse la diferiți agenți infecțioși care cauzează pagube importante prin mortalitate, inclusiv prin avorturi.

După fătare, când glanda mamară este mai solicitată, iar traumatismele sunt mai frecvente, receptivitatea acesteia la infecții este mai mare.

Principalele boli infecțioase care apar la oi în această perioadă:

Avortul salmonelic este o boală infecțioasă specifică oilor, produsă de o bacterie (Salmonella abortus ovis) care are ca simptom principal avortul în a doua perioadă a gestației. Boala poate evolua singură sau asociată și cu alte infecții abortigene. În general, oile care avortează sunt aparent clinic sănătoase, unele putând avea febră ușoară, abatere, lipsa poftei de mâncare, diaree, scurgeri vaginale și edem mamar. Chiar dacă o parte din oi ajung la termen, acestea dau naștere la miei neviabili. Vaccinarea contra acestei boli nu are o eficiență prea mare.

Avortul campylobacterian este o boală infecțioasă (Campylo­bacter fetus), manifestată clinic în principal prin avorturi și fătări de miei neviabili. Avortul este total și survine în ultima parte a gestației, fără să fie precedat de alte semne de boală. Profilaxia prin vaccinare nu este folosită pe scară mare.

Avortul chlamidian (avortul enzootic al oilor) este o boală infecțioasă produsă de Chlamidya psitacii, bacterie cu afinitate pentru uterul gestant. Boala evoluează ca enzootie de efectiv și are ca exprimare clinică avortul și fătări premature cu produși neviabili sau subdezvoltați. Avortul are loc, de obicei, cu 2-3 săptămâni înainte de termenul fătării, fără niciun semn prodromal. Uneori, animalul prezintă scurgeri vaginale roșietice, colici, febră ușoară, iar, după puțin timp, avortează. Prevenția prin vaccinare nu și-a găsit o aplicabilitate largă în practică din cauza eficienței sale limitate.

Măsuri de prevenire

Toate aceste boli infecțioase pot fi prevenite prin măsuri de profilaxie specifice, adică prin vaccinare, metodă care nu întotdeauna este eficientă.

Măsurile generale de profilaxie sunt, din acest motiv, cele mai importante și constau în evitarea factorilor favorizanți: condițiile necorespunzătoare de întreținere și igienă, frigul, hrana dezechilibrată calitativ și cantitativ, furajele mucegăite și înghețate etc.

De aceea, în timpul iernii, când furajele verzi lipsesc, alimentația oilor trebuie suplimentată cu vitamine și minerale, în special cu BLOCURI PENTRU LINS care conțin, pe lângă sare și vitamine, și minerale necesare organismului în această perioadă. În plus, condițiile zooigienice necorespunzătoare favorizează apariția infecției și menținerea surselor de germeni în adăposturi.

De aceea, mai ales în perioada fătărilor, igiena trebuie îmbunătățită prin aplicarea curățeniei mecanice și a dezinfecțiilor în saivane cu DECONTAMINOL, CATIOROM și PURSEPT.

În cazul îmbolnăvirilor, animalele se izolează și se supun unui tratament antiinfecțios cu antibiotice, în funcție de afecțiune și antibiogramă: AMOXILROM, OXITETRACICLINĂ, ENROFLOXAROM sau DOXYCICLINĂ. În caz de metrite și retenții placentare, se va face tratament local cu METROSEPT.

La animalele bolnave se face și un tratament de susținere și stimulare a organismului cu GLUCOZĂ, VITAMINA B1-B6, MULTIVITAROM, COMPLEX POLI­VITAMINIC BUVABIL ROMVAC 3, CAVITROM, ROMZEOFORT etc..

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar, doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Abonează-te la acest feed RSS