„Hora satului“, „Aolică Mare“ și „Claca în toamnă“ reprezintă doar câteva exemple de tradiții și obiceiuri foarte populare în trecut printre locuitorii comunei vâlcene Păușești-Măglași, dar care, odată cu pătrunderea influențelor occidentale în comunitate, au intrat într-un con de umbră. Prin proiectele pe care le desfășoară, Asociația „Familia Pro-Natură“ și-a propus să popularizeze toate aceste obiceiuri și tradiții românești în rândul comunității din Păușești-Măglași pentru a transmite copiilor și tinerilor valorile culturale incontestabile ale zonei.

Datinile străvechi creează punți de legătură între generații

Formată din peste 100 de copii și adulți din Păușești-Măglași, Asociația „Familia Pro-Natură“ promovează patrimoniul cultural al localității. Izvorâte din experienţă de viață şi înţelepciune, din bucurie şi tristețe, din nevoia de pace sau din dragostea pentru simplitate și frumos, datinile și tradițiile creează punţi de legătură între generaţii. La Păușești-Măglași, seniorii transmit tinerilor datinile străvechi pentru ca acestea să nu se piardă în negura timpului. Astfel, Căminul Cultural din localitate a devenit, recent, un loc de poveste, în care unii înțelepți ai satului au depănat amintiri sub privirile pline de curiozitate ale copiilor de la clubul de coding „The Byte Coders“, ce activează în cadrul Bibliotecii Publice „Antim Petrescu“ Păușești-Măglași.

„Un obicei care se practica înainte de Lăsata Secului era «Aolică Mare», prin care tinerii se adunau pe deal și făceau un foc mare. Acesta era un prilej prin care se anunțau viitoarele căsătorii. Acolo unde exista competiție, atunci când doi tineri din sate învecinate plăceau aceeași fată, începeau ironiile sub formă de strigări“, a povestit Gheorghe Oprescu, unul dintre înțelepții din comună. Textele se nășteau pe loc, într-un inegalabil concurs de interpretare, cu care lumea satului de odinioară era obișnuită. „Să nu uităm de Ziua Teiului, ce făcea parte din sărbătorile câmpenești. Formațiile artistice, care erau alcătuite din trei generații (școlari, părinți și bunici), veneau, pe rând, pe o scenă improvizată, unde interpretau cu măiestrie cântece populare și sărbătoreau pe dansuri tradiționale. Unul dintre aceste dansuri foarte apreciate era «floricica»“, a povestit cu entuziasm bunicul Paul Rădulescu.

La Păuşeşti-Măglaşi, dealurile sunt acoperite cu păduri, teiul dominând aceste locuri. Sărbătoarea Teiului este considerată Ziua Comunei Păușești-Măglași, fiind marcată la data de 29 iunie, când se celebrează Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Înțelepții satului consideră că un tei plantat în faţa casei apără familia de spiritele rele, aduce noroc şi îi ajută pe localnici să reziste vicisitudinilor de orice fel. 

Păstrarea identității culturale, adusă în prim-plan

Vizitarea Muzeului Satului din Păușești-Măglași a reprezentat o activitate educativă, prin care bunicii și directorul Căminului Cultural din localitate, Roxana Bogoslov, le-au prezentat celor mici obiectele vechi, de o însemnătate inestimabilă. Războiul de țesut, fierul de călcat care funcționa pe bază de cărbuni încinși, lampa cu gaz, lada de zestre, toate acestea sunt obiecte despre care copiii au aflat amănunte din povestirile pline de savoare ale seniorilor care trăiesc pe meleaguri vâlcene. Par două lumi total diferite, dar pe care le unesc valorile, noblețea sufletească, dragostea pentru frumos, care s-au transmis din generație în generație. Prin proiectele pe care le derulează, Asociația „Familia Pro-Natură“ și-a propus să contribuie la dezvoltarea personală, culturală, dar și la evoluția tinerilor din localitatea Păușești-Măglași, prin educație formală, dar mai ales nonformală, aducând în prim-plan importanța legăturii dintre generații și păstrarea identității culturale, atât la nivel local, cât și la nivel național.

„Am renunțat la viața tumultuoasă a Bucureștiului pentru a mă întoarce la «rădăcini», în comuna unde am copilărit... Nimic nu se compară cu simplitatea oamenilor de aici, cu spiritul mereu viu al locului, cu liniștea sufletească pe care ți-o conferă natura. Prin proiecte precum «Bunicii, legătura dintre generații» ne-am propus să facem cunoscute tradițiile și obiceiurile zonei în rândul copiilor și tinerilor din localitate, pentru ca valorile spirituale și culturale să se perpetueze“, a precizat Elena-Alina Deaconesi, președintele și fondatorul Asociației „Familia Pro-Natură“.

Trei tipuri de proiecte pentru locuitorii din Păușești-Măglași

Activitatea Asociației „Familia Pro-Natură“ se axează pe trei tipuri de proiecte: culturale, educaționale, recreaționale și sportive.

• Printre proiectele culturale ale organizației se numără „Bunicii, legătura dintre generații“, „Gastronomie locală“, „Obiceiuri și tradiții“, „Dansuri tradiționale – Hora satului“, „Serbări câmpenești – Claca în toamnă“, „Aolică Mare“.
• Proiectele educaționale se axează pe educația tinerelor generații în domenii precum activități de voluntariat, protejarea mediului înconjurător prin organizarea de tabere și programe de ecologie. Vor fi nelipsite și programele de educație pentru sănătate, ce vor promova adoptarea unui stil de viață echilibrat.
• Proiectele recreaționale și sportive de tipul drumețiilor scot în evidență importanța mișcării în natură. De asemenea, proiectele „Picnic cu trei generații“ și „Sănătatea în natură“ sunt menite să aducă laolaltă generațiile de bunici, părinți și copii, promovând, totodată, potențialul turistic al zonei.

Simona Soare Ghișea, Asociația „Familia Pro-Natură“

Când vorbim despre tradiții românești trebuie limpede să facem distincția clară între acestea (se mai numesc datini sau obiceiuri populare) și folclor, portul popular sau meșteșuguri tradiționale. La prima vedere am fi tentați să spunem că puține zone din țară mai păstrează tradiția în formă pură și în viața de zi cu zi. În realitate, într-un fel sau altul, datina a fost păstrată, preluată, rar conservată și cel mai adesea adaptată timpurilor pe care le trăim.

Tradițiile cele mai importante țin de viața omului (naștere, nuntă și înmormântare) și de marile sărbători Creștine (Nașterea Domnului, Răstignirea și Învierea Domnului) ori ale sfinților importanți din calendarul ortodox (Sf. Andrei, Nicolae, Ion) sau a trecerii peste an (Anul Nou). Toate au legătură cu viața religioasă a omului, nașterea și nunta fiind considerate Sfinte Taine. Astăzi vom vorbi doar despre câteva dintre ele: tainele nașterii și cununiei și, pentru că suntem în sezon, despre sărbătorile lunii decembrie.

Obiceiuri legate de naștere

Ursitoarele: tradiția ar fi de sorginte romană, spun unii, iar alții afirmă că dacii au crezut dintotdeauna în Ursitoare, în puterea acestora de a croi soarta unui om. Inițial, se credea că există trei zâne care vin în prima săptămână după nașterea copilului, în nopțile zilelor impare (3,5,7), ele veghind asupra mamei și pruncului și alegându-i acestuia din urmă viitorul. În Transilvania și Moldova se mai păstrează, pe alocuri, obiceiul de a pune pe o masă, lângă nou-născut, făină de grâu cernută, sare, o pâine, un bănuț și un caier de lână. Cum vremurile s-au schimbat, Ursitoarele au fost înlocuite de actrițe-zâne, aduse în ziua botezului sau a „ruperii turtei“, iar masa cu valori a fost schimbată cu tava în care se pun tot felul de obiecte ce i se arată micuțului: pe care pune acesta mâna, acea meserie se spune că va avea.

Botezul: nu lipsește din nicio familie de creștini (ortodocși și catolici, cu ramurile sale ulterioare), fiind o tradiție pesemne introdusă de acum 2.000 de ani. Rolul esențial în creștinarea pruncului revine astăzi nașilor. Dar în anumite zone din Banat, Transilvania și Oltenia moașa este aceea care duce copilul la biserică și spune „duc un păgân și voi aduce un creștin“ și-l aduce acasă afirmând că „am dus un păgân și am adus un creștin“; când preiau copilul de la moașă, nașii pun un ban de argint pe jos, pentru a o plăti. Această tradiție este răspândită, fără excepție, la scară națională, ținând mai degrabă de religie decât de obiceiul popular. Rolul botezului este acela de curățire și spălare a păcatelor strămoșești moștenite de la Adam și Eva, introducând copilul în stare harică. Mai sunt, dar numai izolat, și alte tradiții la naștere: prima baie a copilului, când se adaugă în apă busuioc, grâu, mărar, mentă, romaniță, agheasmă, lapte dulce și un bănuț; scăldătoarea moașei, când în baia pruncului se adaugă agheasmă, gălbenele, mentă și mărar; masa moașei, a treia zi după prima Bobotează din viața nou-născutului.

Tradiții de nuntă

La căsătorie, tinerele cupluri primesc prin rugăciunile preotului harul divin care sfințește legătura lor și îi ajută la împlinirea căsniciei, iar Taina Cununiei face ca legătura dintre bărbat și femeie să fie asemănătoare aceleia dintre Hristos și Biserică. Nunta, dincolo de fastul în care s-a înveșmântat în zilele noastre acest moment unic din viață, cu aspecte cam prea des exclusiv pecuniare, rămâne o datină păstrată cu sfințenie în cultura umanității, nu doar la noi. În ortodoxie s-a împământenit obiceiul ca nicio cununie să nu aibă loc în posturile mari, de Crăciun sau Sf. Paști. Și da, cam pe nicăieri nu a mai rămas obiceiul pețirii fetei, când părinții băiatului cer mâna miresei de la părinții acesteia, cu toată pregătirea de conjunctură. Și rar, poate izolat, prin spațiul rural din Bucovina și Transilvania, se mai practică obiceiul mirelui și a fraților de ginerică, de a umbla din casă în casă cu plosca, pentru a invita satul la nuntă. Dar alte obiceiuri din timpul nunții (bradul, despletirea miresei) se practică și-n zilele noastre, deopotrivă la sat sau la oraș.

Obiceiuri de Crăciun (Nașterea Domnului) și de Anul Nou

Multe dintre datinile strămoșești au rămas în... muzee, ca să zicem așa, nemaifiind practicate aievea.

Din fericire însă, cam tot ceea ce este legat de Moș Nicolae și apoi de Moș Crăciun, de Nașterea Mântuitorului, s-a conservat până în zilele noastre. Bine, cu unele sacrificii, în sensul în care Moș Crăciun a traversat perioada comunist-ateistă sub formă de Moș Gerilă! Dar bine că a făcut-o!

Moș Nicolae este totuna cu sărbătoarea bunului Sfânt Ierarh Nicolae, care a trăit între anii 280 și 345; persoana a existat de-adevăratelea și făcea daruri multe familiilor sărace, fiind de-o bunătate de necuprins în cuvinte. Până și nuielușa face parte dintr-o povestioară care ține tot de blândețea sufletească a sfântului. Mda, și este permisă magia chiar și astăzi, Sf. Nicolae fiind întruchipat în Moș Nicolae, fratele mai mic al Crăciunului, cel care deschide feeria de decembrie cu daruri aduse în special celor mici.

Crăciunul este legat indisolubil de Nașterea Mântuitorului, dar tradiția populară a transmis până astăzi obiceiuri creștine împletite cu cele păgâne; noi suntem generoși și le numim pe toate populare. De această mare sărbătoare se urnesc colindătorii (Steaua sau Bună-dimineața); e drept, în realitate ei pornesc din casă-n casă cam de la începutul lunii decembrie. Teoretic, cântecele de stea ar trebui să revină doar primei zile de Crăciun, când colindătorii poartă cu ei o stea (din carton, din lemn sau din alte materiale) pe care sunt desenate scene biblice. De regulă sunt răsplătiți cu mere, nuci, colaci sau covrigi. Singura zonă în care la acest colind merg și adulții este Maramureșul. Un alt obicei care însoțește Crăciunul este împodobirea bradului, o reprezentare a „arborelui lumii“ sau a „arborelui Paradisului“. Până în secolul al XV-lea, europenii își împodobeau casele cu crengi de brad și numai în anul 1605 a fost înălțat primul pom de Crăciun într-o piață publică, la Strasbourg. Primul brad împodobit așa cum îl știm în zilele noastre este creația din 1611 a ducesei Dorothea Sybille von Schlesien (Breslau). La noi obiceiul a pătruns în 1866, când primii studenți români proveniți din curțile nobiliare au început să meargă la studii la universitățile din Berlin sau Viena. Din punct de vedere culinar, tradiția românească păstrează cele trei preparate de bază: perișoarele, sarmalele și cozonacul. Este adevărat, între timp, bucătăria a fost îmbogățită cu alte exporturi „rafinate“. Între Crăciun și Revelion vine sezonul urătorilor și urărilor: plugușorul, sorcova (cele mai răspândite), Ursul, Caprea, Bunghierii, Căiuții, Malanca, Jienii și Mascații.

Maria Bogdan

Să vorbim pe șleau despre cum păstrăm noi datina? Noi, cei din mai mult de trei sferturi din România? Avem datinile în cărți, în muzee și le urcăm pe scenă la un eveniment sau altul. Când am încheiat spectacolul și am dezbrăcat costumul (ie, catrință, opinci) am dat jos și cântec, și joc, și colind, și obicei, și esență, și un fel de viață. Redevenim ceea ce suntem, oameni conectați la modernitate. E modernitatea păcătoasă? Nici vorbă! Doar că alterează uneori sufletul. Ca să fim drepți, sufle­tul nostru a fost alterat dinainte. Comunismul a făcut-o atunci când ne-a spus că Dumnezeu nu există. Și că e de prost-gust să fii țăran. Să fii român neaoș.

Să duci cu tine tradiția neamului. Încercăm noi acum să reparăm stricăciunile din fire. Românii de afară, cei cu dor de țară, o fac mai ales; au reinventat, sporadic, portul la zi de sărbătoare. Sărbătoare fiind și slujba din biserică. Există însă locuri în România unde portul popular n-a fost abandonat niciodată. El face parte din rostul omului. Din ființa lui. Din viața lui. La fel cum ar fi pâinea și mâncarea. Sau munca pe lângă casă. Nici comunismul și nici globalizarea n-au atins inima acestei Românii și a acestor vetre de românitate.

Am avut șansa să ajung la Bistrița Bârgăului și la Prundu Bârgăului, din Bistrița-Năsăud, în ziua de Rusalii. La Bistrița sunt două biserici ortodoxe una lângă alta. Le desparte doar drumul. La ambele, în fiecare duminică, dar absolut în fiecare duminică, toată suflarea satului vine la slujbă. E aproape un ritual; după ce rostuiesc treaba în gospodărie, femei, bărbați și copii își pun costumul popular cu pioșenie, cu bucurie, așa cum ai îmbrăca, să zicem, rochia de mireasă sau costumul de mire. De Pogorârea Sfântului Duh a fost cu atât mai mult. Sărbătoarea e una foarte însemnată în nordul țării (Bistrița Năsăud, Maramureș).

La prânz, deja lumea nu mai încăpea în biserici, era șir la ușă, șir în drum. Procesiunea este un obicei creștin absolut fascinant. O mare de oameni în costum popular se revărsase în stradă. Dar nu doar ea, procesiunea, este magnifică. Acești gospodari sunt de-o simplitate și puritate aparte. Pentru ei apartenența la neamul românesc nu e vorbă-n vânt. Ei fac totul din convingere. Într-o doară m-am gândit că și din acest motiv îi iubește Dumnezeu mai mult și le-a pus un peisaj uluitor și pământ roditor. I-a făcut, nu știu cum să spun, mai oameni!

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 55

AM VENIT SĂ COLINDĂM ”FLORILE DALBE”!

Festival de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou 17- 18 decembrie

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită, în perioada 17-18 decembrie 2016, să participaţi la cel mai important eveniment cultural al sfârşitului de an, Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou “Am venit să colindăm. Florile Dalbe”.

Cete de colindători şi de mascaţi din importante zone etnografice ale ţării, păstrătoare de valoroase obiceiuri, tineri interpreţi de muzică populară şi meşteri populari se vor aduna pe uliţele Muzeului Satului şi ne vor transpune în minunata atmosferă a sărbătorilor de iarnă în spirit tradiţional. Ne vor însufleţi frumoasele lor costume, bogăţia recuzitei, colindele şi urăturile, zurgălăii şi jocurile cu măşti.

Sâmbătă, 17 decembrie, începând cu ora 13.00 vom cunoaşte datinile locului cu ansamblul Gorjeanca (Tg. Jiu, Gorj) și ne vor colinda Ion Crețeau, Andreea Haisan Braşoveanu, Loredana Streche, Gabriel Dumitru, Petronela Axintioaiei.

Duminică, 18 decembrie, va avea loc adunarea cetelor de colindători şi mascaţi din Buzău, Neamţ, Cluj, Tulcea şi Teleorman într-o spectaculoasă paradă a obiceiurilor specifice de Crăciun şi Anul Nou. Ne vom reîntâlni cu Capra, Turcul, Irodul, Mareşalul, Ţiganii, Fanarioţii, Baba şi Moşneagul, Dracul, Moartea, Moşoaiele, Căiuții și Plugul mare.

Pentru prima dată la muzeu vor fi Grupul de colindători Cercănelul din Maramureș coordonați de Anghelina Timiș Lungu, Grupul de tradiţii Mărişana – Mărişel, Cluj, Ansamblul de datini Străjerii din Dolheşti – Suceava, Urşii de la Preuteşti – Suceava Alături de aceștia, grupuri de tradiție for fi alături în ceata mare de urători - Grupul folcloric Ciobănaşul – Gura Teghii, Buzău, Ansamblul Drumul baltagului – Borca, jud. Neamţ, Ansamblul Tradiţii luncaviţene – Luncaviţa, jud. Tulcea, Grupul folcloric Marin Cotoanţă – Măldăeni, jud. Teleorman.

Vreme de două zile, veţi putea târgui cadouri tradiţionale realizate de meşteri populari, produse gustoase şi aromate din gastronomia tradiţională, cozonaci, covrigi, colaci, ceaiuri, vin şi produse bio.

Veniţi la Muzeu să redescoperiţi datinile strămoşeşti şi fie ca spiritul Crăciunului, colindele, mirosul de iarnă, aroma cozonacului cald şi al vinului fiert să vă umple inimile de bucurie!

La mulţi ani şi Sărbători fericite!

Mai multe detalii
Biroul Relații Publice
021 317 91 03/int. 178

În Duminica Floriilor sărbătorim ziua în care Iisus Hristos a intrat ca un împărat, spun cărţile cele vechi, în Ierusalim. A fost singura dată când, în timpul vieţii sale pământeşti, Mântuitorul a acceptat să fie aclamat. Duminica Floriilor este precedată de sâmbăta lui Lazăr. În această zi Mântuitorul Iisus Hristos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori și l-au aclamat pe Mântuitorul, la intrarea în Ierusalim. Sâmbăta din ajunul sărbătorii este cunoscută, de asemenea, drept Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate. După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, prin rugăciune şi stropirea cu agheasmă, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite sau bine înverzite cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are putere vindecătoare şi de mare regenerare.

Tradiţii de Florii

Pe lângă sărbătoarea creştină a Intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut și nenumărate obiceiuri şi tradiţii atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână. De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită“, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.

Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi din Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste și sănătate. De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarnă la rădăcina unui păr în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit. În acelaşi timp, dacă cineva îndrăzneşte să se spele pe cap chiar în ziua de Florii, fără apă descântată şi sfinţită, riscă să albească. Sigur, „câte bordeie, atâtea obiceie...!“, datini și „obiceiuri care nu prea mai au loc, nu are nici cine să le practice şi nici de la cine să înveţe, modernismul şi tehnica comunicaţiilor şi informaţiilor strâmbând lumea asta în chip şi fel…!

Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile și ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Ramurile de salcie amintesc de cele de finic şi de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. Cu acestea, după ce au fost aduse la biserică spre a fi sfinţite, se duc acasă pentru apărarea casei şi familiei, până la anul următor. Tradiţia populară spune că salcia este copacul binecuvântat de însăşi Fecioara Maria, pentru că s-a transformat în punte, ajutând-o pe Preacurată să treacă un râu.

Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrând în oraş călare pe un măgar întâlnindu-se frecvent în pictură. De Florii se organizează târguri pentru ca oamenii să-şi procure cele necesare unui an agricol mănos, pentru reînnoirea totală a îmbrăcămintei pentru întâmpinarea Sfintelor Paşti, toate în curăţenie trupească şi sufletească. Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirea de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare“.

Obiceiuri în Săptămâna Mare

În Lunea Mare femeile începeau, unele şi acum, curăţenia de Paşti. Se scotea totul afară, se aerisea casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruia, se spăla totul. Marţea Seacă oamenii se spală ritualic pentru a seca bolile. Centrându-se pe termenul generic al săptămânii (a seca, secare, secat), ziua este caracterizată de practici magice ambivalenţe, ce utilizează atât magia negativă (interdicţii pentru a nu stârni golul, secul, nenorocul), cât şi pe cea pozitivă (scăldatul ritualic pentru a seca bolile). Joia Mare, în cele mai multe locuri, este ziua în care se roşesc ouăle. Apoi, femeile fac pomană. La Joia Mare, dis-de-dimineaţă, se împart la săraci fiertură, pâine, varză, mazăre, fasole, cartofi, care se pun în ulcele noi, frumoase, împodobite cu floricele numite brebeni. În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici, nu se pune oţet în mâncare, iar după datină se ţine post negru. Dacă plouă în Vinerea Mare, anul va fi mănos, femeile nu cos, nu ţes, nu fac borş, nu coc pâine şi nici altele asemenea. În Sâmbăta Mare se face pasca, femeile se spală pe cap, se piaptănă, se îmbracă cu haine curate, se închină şi se roagă la icoane, apoi se apucă de plămădit pasca. La miezul nopţii spre duminică se cântă troparul Învierii, iar preotul cântă cu toţi creştinii: „Veniţi de primiţi lumină!/Hristos a înviat din morţi/Cu moartea pre moarte călcând/Şi celor din morminte/ Viaţă dăruindu-le“. Odată, cu primirea Luminii la Sfintele Paşti începe cea mai frumoasă săptămână din an din punct de vedere creştinesc – Săptămâna Luminată; de aceea se spune că oricine moare în această săptămână se duce direct în rai, fără judecată... Sărbătorile sunt un prilej de bucurie, de împăcare sufletească, lumina sfântă din noaptea învierii Mântuitorului călăuzindu-ne spre o viaţă mai bună, lipsită de griji!

Vasile ALEXANDRU

Şezătorile, cu cântecele populare vechi, ghicitorile şi poveştile depănate la gura sobei în lungile nopţi de iarnă, cu îndeletniciri casnice cum ar fi cusutul, torsul, depănatul, împletitul sau ţesutul, se păstrează nealterate de zeci de ani în comuna Baia, judeţul Suceava.

De la bibliotecara Teodora Morariu, care alături de învăţătoarea Maria Zegreanu, Aurica Danchiev, Ana Bărăscu, Petru Iliuţă transmit mai departe bucuria cântecului, a jocului şi obiectelor făcute în gospodărie, am aflat că şezătorile de la Baia, care se desfăşoară de la Sfântul Andrei până la început de martie, au rolul de a aminti tinerei generaţii cum au trăit strămoşii noştri, cum au muncit, cât de frumoasă era viaţa şi armonia perfectă între oamenii satului şi natură.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Silviu BUCULEI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2013