Călătoria în Myanmar a fost una plină de experienţe unice. Mare parte din teritoriu încă nu este invadată de valuri de turişti ca alte destinaţii din Asia şi tocmai de aceea cred că am experimentat autenticitatea unor locuri care în câțiva ani s-ar putea să-și piardă acea „inocenţă“ pe care am întâlnit-o noi în noiembrie 2017.

Ţara cu mii de pagode aurite și cu o frumuseţe naturală unică, o combinație de peisaje sălbatice, monumente spectaculoase şi tradiţii vechi de sute sau mii de ani, m-a fermecat pur şi simplu. În mai toate cele 10 zile petrecute împreună cu grupul nostru într-o adevărată expediţie, uneori plină de peripeţii şi riscuri, am avut senzaţia că suntem niște exploratori în căutarea Terrei Nova. Deși zonele turistice ni s-au părut destul de sigure, cu oameni prietenoși și foarte dornici de a primi turiști, am aflat că în Myanmar există încă regiuni unde accesul străinilor este interzis, de exemplu regiunea Kachin din nordul țării, apoi am aflat că sunt chiar și zone unde trăiesc triburi după tradiții neschimbate de sute de ani.

Am fost întrebată de prieteni și cunoștințe, ca de fiecare dată când revin din călătorii, despre ce m-a impresionat cel mai mult în Myanmar. Mărturisesc că mi-a fost greu să aleg ceva anume pentru că am văzut mai multe lucruri inedite.

Interacțiunea cu oamenii cu o cultură și civilizație aparte, cu nezdruncinata credință budistă și constanta preocupare pentru dobândirea păcii interioare, a fost poate cea mai puternică impresie pe care o am în minte. Cei peste cinci sute de mii de călugări sunt venerați și respectați de popor și reprezintă o adevărată forță pentru că ei sunt cei care reușesc să mențină un echilibru între junta militară și partidele politice.

Tocmai am aflat că, de câteva zile, în orașele din Myanmar sunt proteste care condamnă lovitura de stat prin care s-a reinstaurat dictatura juntei militare, iar călugării budiști sunt printre manifestanți, încercând să mențină regimul democratic la putere. Sper din tot sufletul ca pe acele meleaguri să revină pacea pentru că birmanezii merită o soartă mai bună. Îmi doresc ca zâmbetul oamenilor să întâmpine mulți ani de acum încolo milioane de turiști nerăbdători să le exploreze și să le cunoască țara.

Am în minte lucruri și locuri deosebite pe care nu am reuşit să le descriu, sunt altele pe care încă nu le-am văzut. Cele câteva aspecte din istoria, religia, tradiţiile şi obiceiurile pe care vi le-am descris în cele 9 episoade, precum şi imaginile foto cred că v-au stârnit curiozitatea de a călători imaginar şi de a simţi măcar o parte din atracţiile şi faima Myanmarului.

Cu promisiunea că voi continua să povestesc despre locuri și lucruri la fel de interesante vă îndemn să încercați o călătorie în Myanmar, țara miilor de pagode aurite și a oamenilor cu zâmbet frumos. Ca de fiecare dată, am rămas cu dorinţa de a reveni pe acele meleaguri, dar la fel de vie este şi dorinţa de a descoperi alte destinaţii de călătorie.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti