La sfârșitul anului trecut, Asociația Ținutul Buzăului, în parteneriat cu Universitatea București și Consiliul Județean Buzău, a anunțat că a depus întreaga documentație pentru ca geoparcul cu același nume să primească statutul de Geoparc Global UNESCO. Acesta este un prim pas care nu garantează însă că forurile internaționale vor accepta zona în patrimoniul mondial al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. Dar nici nu ar fi vreun motiv anume ca dosarul să fie respins. Deocamdată, în decembrie, documentația a fost verificată de specialiștii Programului de Geoștiințe și Geoparcuri al UNESCO de la Paris, iar anul 2021 este unul plin de evaluări, inclusiv la fața locului. Dacă vor fi îndeplinite 99 din cele 101 de criterii obligatorii, Buzăul ar intra într-o rețea a celor mai atractive locuri de pe glob.
În România au fost declarate geoparcuri Platoul Mehedinți și Țara Hațegului (al Dinozaurilor), ultimul fiind acceptat în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor, iar din 2015 este sit UNESCO. Forumul Național al Geoparcurilor susține candidaturile Ținutului Buzăului și Olteniei de sub Munte pentru obținerea statutului de geoparc internațional UNESCO. Într-o definiție scurtă, geoparcul este un „teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Caracteristicile geologice sunt cuprinse într-un număr de situri de importanță științifică, educațională sau estetică, reprezentative pentru un anumit moment din istoria Pământului ori pentru anumite evenimente sau procese geologice“. (sursa: Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate). Geoparcul Ținutul Buzăului se descrie ca având mărturii din formarea de milioane de ani a Terrei, comori culturale, legende, povești, locuri și priveliști unice.
Comorile naturale din Ținutul Buzăului
Ținutul Buzăului este un teritoriu complet rural din nord-estul județului, cu o populație de 43.000 de locuitori, care se întinde pe o suprafață de aproape 103.600 ha, suprapusă localităților Colți, Cozieni, Bozioru, Odăile, Brăești, Cănești, Chiliile, Lopătari, Bisoca, Mânzălești, Vintilă Vodă, Sărulești, Valea Salciei, Beceni, Scorțoasa și Berca. Zona este foarte cunoscută pentru Vulcanii Noroioși, chihlimbarul de la Colți, sarea de la Meledic, Focul Viu, pentru peșterile în sare și peisajele rurale. La acestea se adaugă valori culturale deosebite, cum ar fi așezările rupestre sau Muzeul de chihlimbar de la Colți.
Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici (Berca) sunt pseudovulcani, denumiți și vulcanii de glod, rezultați în urma amestecului apelor subterane cu gazele naturale care, în expansiunea lor, dezagregă rocile și le transformă într-o pastă noroioasă. Ajunsă la suprafață, aceasta se revarsă sub forma unor torenți ce se răspândesc în jurul unui punct în centrul căruia se află un mic crater. Cutremurul din 1977 a determinat apariția sau reactivarea a numeroși vulcani noroioși la Tulburea, Bădila, Pănătău și Valea Muscelului. Cea mai frumoasă descriere a vulcanilor de la Pâclele Mari și Mici îi aparține lui Alexandru Odobescu în Pseudo-kinegeticos (în greacă, fals tratat de vânătoare): „Dacă nu știți și n-ați văzut, să vă spun eu că acolo și-a așezat necuratul cazanele cu smoală clocotită; pe sub pământ gâlgăie și fierbe glodul noroios, mai rece ca gheața, mai negru ca ceața, apoi, pe guri căscate prin tot ocolul acestei văi fără de scursoare, țâșnește tina în sus, când de-o șchioapă, când de-o palmă, când de-un stânjen și mai mult.“
Chihlimbarul (ambră galbenă) este denumit de localnici în mai multe feluri: „piatra soarelui“ pentru că se găsește în albiile râurilor, după ploaie, strălucind în soare; „piatra sărăciei“ fiindcă nu aducea niciodată bogăție celor care-o găseau; „piatra sănătății“ deoarece se poartă la gât și aduce tămăduirea unor boli. Culoarea chihlimbarului este galbenă ca mierea, transparentă sau opacă, pură sau cu inserții roșiatice, până la portocaliu. Uneori conține bule de aer, cetină de brad, spori de mușchi și are nuanțe precum violet, negru, albastru, roșu, verde, acesta din urmă fiind cel mai prețios. Vârsta chihlimbarului este apreciată până la 260 milioane de ani. Provine din rășina din acele vremuri. Aceasta, cu timpul, s-a solidificat ca o substanță amorfă, fără să fie un mineral. Depozitul de la Colți a fost exploatat până în urmă cu câteva zeci de ani. În localitate a fost creat în 1979 un muzeu al chihlimbarului, probabil cel mai vizitat obiectiv din zonă.
Platoul Meledic (Mânzălești și Lopătari) este situat între Valea Jgheabului, Pârâul Meledic, Izvorul Sărat, Valea Sării și Valea Slănicului, are versanți abrupți, fiind constituit în cea mai mare parte din depozite de sare pe care s-au format doline, iar argilele care acoperă sarea au permis acumularea unor lacuri cu apă dulce. De altfel, întreaga zonă de dealuri a Buzăului este plină de sare, cele mai cunoscute fiind acumulările de la Lopătari, Mânzălești, Bisoca și Sări. Pe platou se află o rezervație mixtă geologică, speologică, zoologică, botanică și, recent, zona a fost propusă ca Sit Natura 2000. Aici sunt 20 de peșteri de sare unice în Europa, cele mai cunoscute fiind cele de la Săreni și Mânzălești.
Piatra Albă „La Grunj“ (Mânzălești) este declarată monument al naturii, cu statut de rezervație geologică. Unică în întreg spațiu al Curburii Carpaților, are 18 metri înălțime și un diametru de aproximativ 15 metri. Este un martor al eroziunii, formată din tufuri dacitice de culoare alb-cenușiu-gălbui, de vârstă badeniană (miocenul mediu), tot ansamblul fiind prins între straturi de marne și gresii. Se consideră a fi o urmă a vulcanilor preistorici.
Focurile vii (eterne) sunt prezente în apropierea satului Terca, Lopătari, având ca sursă emanația de gaze naturale care ies la suprafață prin fisurile scoarței terestre, formând flăcări aprinse de razele solare. Se pot vedea flăcări care izbucnesc din pământ și care se înalță în bătaia vântului, iar alteori abia pâlpâie. Ele se pot stinge, iar pe vreme ploioasă se observă cum bolborosește apa în locurile pe unde iese gazul.
Trovanții sau Babele de la Ulmet (Bozioru) sunt depozite de nisip și stratificații de gresii cimentate și modelate în timp de agenții naturali (vânt, ploaie etc.), creând forme dintre cele mai variate și spectaculoase (sfere, ovoide, alungite, îngemănate), ce pot fi asociate cu forme zoomorfe (reptile, păsări, melci) sau antropomorfe (rachete, farfurii, tobogane, coloane etc.). Trovanții au dat naștere unor legende, iar una dintre acestea spune că sunt „trecători spre lumea de dincolo“. La Bozioru s-a amenajat Muzeul Formelor, deschis în anul 2018, aici putând fi descifrate tainele formării trovanților cu ajutorul realității augmentate.
La tot acest spectacol – să-i zicem geologic – am putea adăuga așezările rupestre de la Bozioru, Colți, Cozieni și Brăești: ansamblul Aluniș, schiturile Agatonul Nou, Agatonul Vechi, Crucea Spătarului, Fundătura, Porfirie, Piatra Șoimului, Peștera lui Iosif etc., dar și peisajul dintr-un relief fragmentat și, poate tocmai din această cauză, absolut rar. Geoparcul nu aduce nicio restricție locuitorilor, în sensul de a le limita activitatea, dar beneficiile rezidă din aceea că zona va deveni una de prestigiu, cunoscută la nivel internațional și se așteaptă un aflux de vizitatori. Astfel se contribuie la dezvoltarea unui turism responsabil și, pesemne, la întoarcerea acasă a tinerilor.
Maria BOGDAN