În sfârșit, comuna Dumbrăvești – Prahova ar putea fi pusă pe harta turismului istoric din acest județ, odată cu decizia autorităților de a valoriza cumva Băile Romane din satul Sfârleanca, parte a sitului arheologic „Castrul de la Mălăiești“. Este vorba despre o investiție de 188 mii de lei care constă în exproprierea în interes public a terenurilor aferente vestigiilor și împrejmuirea acestora.

Acesta însă este doar un prim pas. Mai trebuie făcute multe altele pentru ca situl să fie transformat, așa cum promiteau autoritățile județene, în „pac arheologic“, printr-o serie de investiții din fonduri europene. Un proiect însă n-a fost scris nici până astăzi, pierzându-se mai bine de un an cu proceduri birocrative. În acest răstimp, zidurile băilor abia scoase la lumină, deși acoperite, încep să se degradeze/fisureze.

Un castru prin care s-a trecut cu conducta de apă!

Castrul de la Mălăiești datează din secolul I, când teritoriul Munteniei de astăzi a fost transformat în provincie romană. Fortificația de lemn și pământ a fost construită de către soldații romani în timpul campaniilor împăratului Traian, între anii 101 și 106. Aceasta pare să fi durat doar pe timpul domniei împăratului Traian întrucât, în cursul conflictelor cu sarmații, de la începutul domniei împăratului Hadrian (117-118), armata romană s-a retras din spațiul actual al Munteniei și toate castrele au fost abandonate. Castrul de la Mălăiești este o fortificație romană tipică, având sistemul defensiv alcătuit dintr-un șanț, un val de pământ și o palisadă de lemn. Dimensiunile aproximative sunt de 180 × 150 m. Pe fiecare dintre laturile incintei găsim câte o poartă, din care pornesc principalele drumuri din castru, la a căror intersecție se află clădirea comandamentului. Castrul a găzduit o trupă auxiliară a armatei romane care răspundea de siguranța căilor de comunicație. Băile romane se află la baza vestică a platoului pe care se află castrul. În ciuda timpului scurt petrecut aici de armata romană, clădirea respectă toate standardele arhitectonice ale vremii. Ea este alcătuită din apodyterium (vestiarul), frigidarium (bazinul cu apă rece), Tepidarium (bazinul cu apă caldă), laconium sau sudatorium (baia de aburi) și caldarium (bazinul cu apă fierbinte). Camerele erau încălzite prin pardoseală, sistem numit hipocaust, respectiv pardoseala ridicată pe piloni de cărămidă (pile de hipocaust – păstrate încă în sit), sub care circula aerul cald provenit de la cuptorul extern, numit praefurnium. Evacuarea fumului se realiza prin tuburi de ceramică (tubuli) cuprinse în pereți. Cercetările arheologice au început în anii `30, primul plan topografic fiind realizat de colonelul topograf Constantin Zagoriț. Studiile au fost reluate în 1954, de către Florescu și Bujor. În anii ’60, castrul și așezarea romană au fost degradate, iar în 1976 a fost săpat un șanț pentru o conductă de apă chiar prin mijlocul vestigiilor. În 1985 au fost inițiate săpături de salvare a sitului de către Dan Lichiardopol (MJIAP), iar în 2011 au fost cercetate sistemele de fortificații (val, palisadă, șanțuri). Săpăturile dintre anii 2012-2013 au dus la descoperirea a cinci încăperi din băile romane, au fost realizate studii privind viața cotidiană a soldaților (studii mineralogice comparative, determinare de microelemente și analize de fosfați), desene și relevee detaliate care vor fi utilizate pentru reconstituirea tridimensională (3D) a sitului.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 55