Lumea satului 750x100

update 25 Nov 2020

Repere rurale din croaziera fluvială Sankt Petersburg - Moscova (IV). Bisericile și mănăstirile din Uglich

În drumul nostru fără pulbere, de la Iaroslavl la Moscova, ne-am oprit pentru câteva ore în localitatea Uglich, componentă a Inelului de Aur, cu rol important în formarea Bisericii Ortodoxe Ruse.

Așezarea a fost înființată în anul 937, odată cu începutul construirii unei mănăstiri. Aici am vizitat Catedrala Învierii, Biserica Sf. Ioan Botezătorul și Biserica Țareviciului Dimitri, fiul lui Ivan cel Groaznic, care la vârsta de 8 ani, în anul 1591, a fost ucis, unul dintre vinovații nedovediți fiind considerat Boris Godunov.

În acest ultim lăcaș de cult cu pereți roșietici-sângerii și turle albastre sunt mai multe scene cu acest tragic eveniment. Înainte de plecare, în sala palatului am audiat, în serii succesive, muzică rusească. În drum spre Moscova am întâlnit o altă biserică inundată.

Metroul și spectacolul Kostroma din Moscova

O să mă întrebați pe bună dreptate ce legătură are metroul moscovit cu spațiul rural?

Vă răspund că este o legătură foarte strânsă. În majoritatea stațiilor de metrou bogat ornamentate cu impresionante „opere de artă“ (sculpturi, basoreliefuri, mozaicuri, picturi etc.) proletcultistă, care exprimă victoria socialismului atotbiruitor de la orașe și sate, nu lipsește țărănimea colhoznică în culmile fericirii, la culesul roadelor pământului și creșterea animalelor!

Interesantă este observația unei turiste din grupul nostru care a apreciat câteva colhoznice îmbrăcate în ii românești, asemănătoare cu cele din Basarabia!

rusia

La fel ca în stațiile de metrou, spectacolul dat de artiștii din regiunea Kostroma mi-au trezit amintiri din liceu, când în urmă cu șase decenii la Bazele darwinismului învățam că acolo se creșteau cele mai lăptoase animale din lume. Dacă nu știai că vaca Poslușnița a II-a (Novice, soră la mănăstire) a produs peste 10 mii de litri lapte într-un an riscai să rămâi repetent. Nici pomeneală de Holstein, cea mai performantă rasă de lapte de pe mapamond, cu mii de ferme cu peste 10-12 mii litri pe an! Atunci am învățat și mi-a rămas în memorie peste decenii că cei mai iluștri învățați din domeniul agriculturii erau sovietici: Miciurin, Lâsenko, Tîțîn, Lepesinskaia, Ivanov, Romanov și mulți alții, niciunul din țările capitalist – imperialiste mai „înapoiate“ agricol.

În schimb, spectacolul dat de urmașii văcarilor din Kostroma, al doilea oraș ca importanță din Inelul de Aur după Iaroslavl, a fost deosebit de original, frumos și antrenant, cu scene din formarea statului rus, dansuri și obiceiuri populare autentice, fără festivismul și propaganda socialist-comunistă.

Imaginile din metrou, martore tăcute ale unui ev trecut, au rămas împietrite, pe când spectacolul scenic s-a schimbat profund, în concordanță cu noile tendințe, repere și idealuri ale populației rurale rusești.

Din această croazieră fluvială am putea și noi trage câteva învățăminte privind punerea în valoare a frumuseților noastre rurale, mai ales că pe Dunăre, de la intrarea în țară la Baziaș până în Deltă la Chilia, Sulina sau Sf. Gheorghe, am avea ce arăta.

Pentru aceasta este necesar ca antreprenoriatul privat să fie încurajat și susținut să dezvolte astfel de afaceri în turism de-a lungul Dunării, avem și peisaje mult mai atractive, cum sunt defileul și delta, porturi care acum zac nefolosite și obiective istorice, etnoculturale și de altă natură care așteaptă să fie puse în circuit și valoare.

Teodor MARUȘCA

  • Publicat în Turism

Repere rurale din croaziera fluvială Sankt Petersburg – Moscova (III) - Complexele monahale ortodoxe Goritsy și Iaroslavl

În continuarea croazierei noastre fluviale am ajuns în satul Goritsy (deal în rusește) cu 600 de locuitori, care se întinde pe malul râului Şecsna, unde se află cea mai mare mănăstire din Europa.

Considerată una dintre cele 7 minuni ale Rusiei, Mănăstirea Kirilov – Belozersky are o incintă de 12 hectare, înconjurată cu ziduri înalte de 7 m, groase de 2-3 m, străjuite de 12 turnuri de apărare. A fost fondată în anul 1397 de călugărul Kiril pe malul Lacului Alb. Aici, țarii căutau adeseori liniștea și iertarea păcatelor.

Nu întâmplător, după domnie, Ivan cel Groaznic, la fel ca tatăl său Marele Duce Vasile al III-lea, s-a retras aici la bătrânețe, devenind călugărul mănăstirii Kirilov – Belozersky. Alături de aceasta, în anul 1544 prințesa Eufrosina Staritscaia a fondat biserica Schimbării la Față.

În anul 1722 un incendiu devastator a distrus arhiva mănăstirii, care avea numeroase scrieri rare.

După Marea Revoluție din Octombrie, bolșevicii au transformat în 1920 întreg complexul monahal în colhoz și în 1930 călugărițele au fost alungate și mănăstirea închisă. Abia în 1970, când a fost inclusă în muzeu, și mai apoi în 1990, după 7 decenii, mănăstirea a fost reocupată de o mică comunitate de călugărițe.

Noi am vizitat Mănăstirea Sfântul Kiril și un impresionant Muzeu al Icoanelor. În alte spații ale complexului sunt prezentate obiecte de artizanat și în curte o colecție formată din 28 de plante medicinale folosite de călugări pentru tratarea unor boli.

Drumul nostru pe apă a continuat spre orașul capitală a Inelului de Aur, Iaroslavl, pe malul Volgăi. Pe traseu am întâlnit statuia uriașă numită Volga, ridicată în anul 1953, ca o izbândă a bolșevicilor în frunte cu Stalin, stins din viață în același an. Întemeietor al orașului Iaroslavl este considerat prințul Iaroslav cel Înțelept, care în anul 975 a poposit aici și a clădit o biserică.

Am vizitat cea mai frumoasă biserică, Sf. Ilie Prorocul, și catedrala „Sf. Nicolae“ din piața centrală a orașului de 600 mii locuitori, care în 2010 a sărbătorit o mie de ani de existență.

O impresie aparte ne-a produs vizita la Palatul Guvernatorului Districtului Iaroslavl, unde ne-au întâmpinat așa- zisele „fiice“ ale acestuia, studente la universitate, care ne-au condus la o expoziție de pictori celebri ruși, am audiat muzică clasică rusă vreo jumătate de oră și mai ales personal am fost invitat de una dintre „fiice“ să dansez cu ea un vals de Șostakovici.

Această ambianță de viață tipic rusească din Evul Mediu până în zilele noastre a încântat toți turiștii prezenți din mai multe țări ale lumii.

Gazdele noastre știu foarte bine să-și exprime prin toate mijloacele vizuale, auditive, gustative și de altă natură tradițiile, istoria acelor locuri cu bune și cu rele, punând în evidență specificul inconfundabil al civilizației lor peste veacuri.

Teodor MARUȘCA

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Repere rurale din croaziera fluvială Sankt Petersburg – Moscova (II) - Din satul Kizhi spre Goritsy

După ce ne-am despărțit cu greu de satul Mandrogi, emblemă vie a traiului din vechime al rușilor, când am realizat o incursiune în secolul al XIX-lea, ne-am continuat croaziera spre insula Kizhi pe Lacul Onega din regiunea Karelia. Aleile pietonale al întregului ansamblu de clădiri de lemn din secolul al XIV- lea sunt pardosite în întregime din scânduri. Din loc în loc sunt postere mari  cu îndrumări de petrecere a timpului liber în limbile rusă și engleză.

Obiectivul arhitectural principal al satului – insulă este Biserica Schimbării la Față, construită în întregime din lemn, fără a folosi vreun cui de fier, cu 2 cupole acoperite cu șindrilă confecționate din plop tremurător (Populus tremula) nu din molid (Picea abies), din care se face la noi. În interiorul unei biserici de alături am întâlnit frumoase picturi pe lemn, specific ortodoxe, cu Iisus Mântuitorul, cei 12 apostoli și numeroase alte scene biblice.

Surprinzătoare pentru noi a fost peluza de lângă aleile de acces cu iarbă bine întreținută, având în principal golomăț (Dactylis glomerata) în loc de raigras peren (Lolium perenne), cum ne-am fi așteptat.

La fel ca în satul precedent, camerele de locuit erau alături de grajdul pentru animale, sub același acoperiș, sistem întâlnit și în Elveția. Casele muzeu ne-au părut autentice și vii, unele fiind locuite, cu dotări specifice secolelor trecute, sobe de încălzit și gătit, nelipsitul samovar pentru preparat ceaiul, blidare, femei care torceau lâna, războaie de țesut și multe altele.

Pe traseu am întâlnit o clădire pentru saună, o moară de vânt, o barcă și plasă de pescuit, o rață sălbatică domesticită și un meșter cioplitor de șindrilă lemn care după pictare se transformă într-un râvnit obiect de artizanat.

Înainte de despărțire, la un magazin de suveniruri am fost surprins de un exponat mai mult decât insolit, primul automobil american de serie Ford, model „T“, bine întreținut.

Întreg ansamblul de clădiri de pe această insulă a Lacului Onega, al doilea ca mărime din Europa după Ladoga, a fost declarat Patrimoniu al UNESCO, în semn de apreciere a valorii arhitecturale și a civilizației rurale rusești.

După îmbarcarea pe vasul de croazieră fluvială am continuat drumul nostru pe acest uriaș complex hidroenergetic care unește pe apă metropolele Sankt Petersburg de Moscova, visul împlinit al lui Stalin, cu mari sacrificii umane și enorme cheltuieli financiare.

Pe traseu am întâlnit biserici inundate ca mărturie a unor foste localități care au fost strămutate.

În drum spre Iaroslavl ne-am oprit la unul dintre cele mai mari complexe monahale din Rusia, la Goritsy, pe malul Lacului Alb. Aici am întâlnit două mănăstiri, una de călugărițe, Goritsy, și alta de călugări, Kirillo –Belozersky, care au legătură cu țarul Ivan cel Groaznic.

Teodor MARUȘCA

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Repere rurale din croaziera fluvială Sankt Petersburg – Moscova (I)

În luna august a anului trecut am efectuat o croazieră fluvială de la Sankt Petersburg la Moscova pe o lungime de 1.965 km și 18 ecluze, cu o diferență de nivel totală de 163 metri. În ultima vreme aleg tot mai des croazierele în primul rând pentru comoditatea cazării într-o singură cabină de unde din loc în loc se coboară pentru vizite la diferite obiective turistice, serile petrecute la spectacole artistice, peisajele înnobilate de apă mai atractive decât pe rute terestre, stat la plajă în aer liber și alte avantaje.

După zborul cu avionul pe ruta București - Moscova - Sankt Petersburg ne-am îmbarcat pe vasul Zossima Shashkov și în următoarele 2 zile am vizitat obiective din „Veneția Nordului“, după care în a patra zi am început croaziera propriu-zisă pe râul Svir în Mandrogi, din arhipelagul Valaam, care se varsă în Lacul Ladoga, cel mai mare din Europa.

Satul tradițional rusesc Mandrogi

După debarcare am fost impresionați de căsuțele și biserica din lemn de pin și molid în stil rusesc, cu alei pietruite și trăsuri trase de cai, peluze înierbate, arbori, mori de vânt, debarcader și altele, necesare vieții rurale. Casele erau ocupate de meșteșugari care confecționau obiecte din lemn, dantelărese, torcătoare, țesătoare, muzicanți la armonică și mulți alții, îmbrăcați în straie tradiționale. Cu toții animau viața din secolul al XIX-lea de pe acele meleaguri.

Iernile grele au obligat oamenii să locuiască sub același acoperiș cu caii și vacile, care asigurau la rândul lor „căldură“ biologică, precum şi unele facilități pentru întreținere, pază și confort general. Stau mărturie în acest sens intrările pentru oameni alături de cele pentru animale în aceste căsoaie impresionante.

Peste tot întâlnești obiecte de artizanat, unele mai atrăgătoare decât altele, din care se disting cele de lemn pictat, faimoasele și inconfundabilele păpuși Matrioșka cu până la 20 piese una în alta.

Din atâtea obiective turistice nu putea lipsi un muzeu al votcii, băutura de bază a rușilor. Aici se prezintă modul de preparare a acestei licori bahice, se fac degustări și se atrage atenția asupra efectelor consumului exagerat.

Ne-a impresionat extrem de puternic expoziția de ambalaje de sticlă, într-o multitudine de forme zidite pe unul dintre pereții acestui insolit muzeu. La o intersecție trona statuia unui urs în mărime naturală cu care turiștii își fac fotografii.

Tot pentru impresionarea turiștilor în satul Mandrogi este expusă cea mai mare cizmă de pâslă din lume în  greutate de 300 kg, cu înălțimea de 320 cm pentru o lungime a piciorului de 250 cm, mărimea 358, înscrisă în Guinness Book; probabil pe măsura lui Gulliver!?

În acest mediu ancestral tipic rusesc am ascultat și dansat pe muzică tipică de balalaică și armonică, după care am fost serviți cu aperitive și grătare de vițel și pui, preparate pe loc, încheiate cu o delicioasă înghețată și sucuri de fructe, conduși și serviți cu amabilitate la mese organizate pe grupuri de turiști, de tineri îmbrăcați în straie populare.

Totul a funcționat ireproșabil, deși eram câteva sute de persoane care luam masa odată, în serii succesive.

La întoarcere, am aruncat o ultimă privire spre casele de lemn cu stâlpi și grinzi vopsite în culori vii, proprietăți private la prețuri pe măsură, care ne-au impresionat prin pitorescul lor.

Teodor MARUȘCA

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (XIII)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Încerc o retrospectivă a celor zece nopți albe petrecute în Sankt Petersburg şi Insulele Solovetsky, în luna iunie, perioadă în care noaptea este doar un amurg continuu.

Noţiunea de „miezul nopţii“ dispare în această perioadă, pentru că şi la orele 23:00 poţi citi ziarul în parc, fără a apela la vreo altă sursă de lumină. A fost magic totul şi parcă desprins din basmele cu prinţi şi prinţese, cu intrigi, acţiuni şi personaje, o lecţie despre istoria, religia şi arta unui adevărat imperiu.

Marea literatură rusă e legată şi de Sankt Petersburg sau arhipelagul Solovetsky prin Puşkin, Dostoievski, Krîlov sau Gogol, aşa cum acelaşi ţinut e un sanctuar al muzicii ruse prin creaţiile lui Ceaikovski, Rimski-Korsakov, Prokofiev, Stravinski sau Şostakovici. Sunt fericită că am călcat pe urmele lor, că am ajuns să văd locurile care i-au inspirat pe aceşti adevăraţi corifei. Dacă ar fi să fac un clasament al oraşelor Europei pe care le-am vizitat, cred că Sankt Petersburg ar fi pe primul loc, înainte de Paris, Roma sau Viena recunoscute şi ele pentru strălucirea şi istoria lor.

Nu m-am încumetat să scriu în detaliu despre Palatul de Iarnă şi Complexul Ermitaj pentru că am fost pur şi simplu copleşită de cât de multe sunt de văzut şi admirat începând cu arhitectura exterioară şi interioară, impresionantele coloane de marmură şi exponatele luminate de candelabre care la rândul lor îţi atrăgeau privirea. Îmi răsună în urechi numele celebre rostite de ghida care ne însoţea – Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Rembrandt, El Greco, Rubens... Am rămas însă în minte şi cu imaginea grupului nostru aproape alergând pentru a putea vedea în câteva ore o mică parte din cele peste şaizeci şi cinci de mii de piese expuse ce reprezintă doar o parte din cele peste trei milioane aflate în depozitele muzeului. Complexul este dotat şi cu display-uri interactive ce oferă posibilitatea alegerii traseelor spre ce te interesează. Cred că într-o zi poţi parcurge prin sălile muzeului câţiva kilometri fără să simţi oboseala, asta pentru că eşti tot timpul energizat şi atras de noi și noi opere de artă, decoraţiuni şi mobilier stilat, de tapiţerii, colecţii de monede sau de arme. Nu pot să redau aici nici emoţia trăită când am participat la spectacolul de balet clasic Lacul Lebedelor în sala teatrului Mariinski şi, credeţi-mă, îmi doresc ca mulţi dintre voi să aibă măcar o dată în viaţă ocazia să vadă o asemenea reprezentaţie aproape de perfecţiune.

Dragii mei, aflaţi că din această călătorie mai sunt şi alte lucruri şi locuri deosebite pe care nu am reuşit să le descriu, sunt altele pe care încă nu le-am văzut şi mi-aş dori mult să am ocazia de a reveni pe acele meleaguri.

Vă las acum să hoinăriți imaginar şi să vă încărcaţi cu energia pozitivă pe care de fiecare dată încerc să o transmit şi ţineţi aproape pentru că o altă poveste de călătorie urmează.

GALERIE FOTO


Teofilia BANU

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (VIII)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Republica Karelia – ținutul lacurilor şi al pădurilor de mesteacăn

Prima rută cu trenul în Rusia am parcurs-o între Sankt Petersburg și Petrozavodsk, capitala Kareliei. A fost ceva inedit să petrecem o noapte albă tipic rusească în tren. Zâmbesc şi acum când îmi amintesc cât de oficial s-a purtat cu noi însoțitoarea de vagon chiar de la urcare. M-am simțit ca un elev la internat, supravegheat de un pedagog conştiincios, iar eu am respectat întocmai indicaţiile şi n-am îndrăznit să-i ştirbesc din autoritate.

Dimineaţa am ajuns în capitala Kareliei, unde, după un scurt tur panoramic al oraşului, am pornit într-o călătorie fascinantă prin „mica Finlandă rusă“. O împletire de lacuri înconjurate de mlaștini adânci şi splendide păduri de conifere, o rezervație imensă în aer liber întinsă pe circa un milion de hectare şi un drum de peste 500 km parcurși pe şosea prin păduri. Apoi am continuat drumul cu o ambarcaţiune prin lacul Onega până în Marea Albă, în Arhipelagul Insulelor Solovetski, locuri cu o istorie unică, devenite patrimoniu UNESCO.

În drumul nostru spre Kem, un alt oraş al Kareliei, am făcut o scurtă oprire la Rezervația Naturală Kivach şi am văzut o cascadă spectaculoasă despre care am aflat că este a doua ca mărime din Europa. Apoi, un alt obiectiv vizitat, Pietroglifele Belomorsk, este un complex arheologic ce cuprinde peste 2.000 de imagini de animale sălbatice, animale marine, figuri umane cu dimensiuni de la câțiva milimetri până la 4 cm. Am ajuns şi la Medvezhyegorsk, „oraşul urşilor“, unde se află centrul de administrare a canalului care leagă oraşul Murmansk, de la Marea Albă cu lacul Onega. În timpul construcţiei canalului navigabil, care a fost inaugurat în august 1933, au murit zeci de mii de prizonieri închişi în vestitul Gulag din insulele Solovestski, despre care a scris şi Aleksandr Soljenițîn.

Ținutul „soarelui care apune“, cum este cunoscut printre ruși, Karelia joacă un rol extrem de important în contextul geopolitic actual, fiind o regiune care a fost subiect de dispute teritoriale între Suedia, Rusia și Finlanda timp de secole. În această zonă se află cele mai întinse lacuri din Europa: Onega şi Ladoga, acesta din urmă având un volum total de apă mai mare decât al tuturor lacurilor Finlandei la un loc.

Despre lacul Onega am aflat că este al doilea ca mărime din Europa. Are o suprafaţă de 9.950 km², cu adâncimi până la 127 m fiind situat la intersecţia Volga – Marea Albă, Volga - Marea Baltică şi Marea Albă – Marea Baltică, ceea ce îi conferă un rol deosebit în sistemul comunicațiilor maritime și fluviale al Rusiei. În lac se găsesc o floră și o faună bogate şi variate. Aici a fost colonizată şi renumita specie de peşte din familia păstrăvului şi a somonului din lacul Baikal, omulul, care a început să fie deja pescuită în cantități mari.

Mai am lucruri şi locuri interesante despre care voi continua să vă povestesc, dar într-un alt episod, pentru că, așa cum vă spun de fiecare dată... călătoria continuă.

GALERIE FOTO


 

Teofilia Banu

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (VI)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Pe urmele lui Aleksandr Pușkin

Grandoarea monumentală a oraşului Sankt Petersburg începută în timpul ţarului Petru cel Mare a prins contur şi în timpul ţarinelor Ana Ivanovna, Elizabeta Petrovna și Ecaterina a II-a cea Mare a Rusiei. Mai mulți arhitecți străini au intrat în competiție pentru proiectarea palatelor monumentale și a reședințelor din suburbiile oraşului.

La aproximativ 20 de km de Sankt Petersburg se află oraşul Puşkin sau Tarskoe Selo (Satul Țarului). Acest „oraș al muzelor“ i-a inspirat pe cei mai celebri poeți, pictori și muzicieni ruși, pentru a-și crea capodoperele artistice. În anul 1791 Ecaterina a II-a a înfiinţat la Tarskoe Selo clase de studii pentru copiii care locuiau cu ea la palat. În 1811 şcoala s-a transformat în liceu, destinat fiilor de nobili, care urmau sa devină funcționari ai imperiului. Printre elevii din prima promoție s-a numărat şi Aleksandr Sergheevici Pușkin, liceul dobândind din acest motiv un renume universal. În 1937 oraşul a primit numele poetului care se păstrează şi azi pentru a comemora centenarul morții tragice a acestuia.

Moşia de la Ţarskoe Selo a fost dăruită de Petru cel Mare Ecaterinei I, a doua sa soţie şi cea despre care se afirmă că avut o viață aproape la fel de spectaculoasă și interesantă ca și ilustrul ei soț. Dacă Ecaterina este cea care și-a făcut acolo o reședință de vară numită Conacul de piatră, fiica ei Elisabeta, este însă cea care a demarat construcția Palatului Ecaterina, unul dintre cele mai mari din salba de palate care înconjoară Sankt Petersburgul. Terminat în 1756, palatul are o lungime de peste 300 m, exteriorul este împodobit cu admirabili atlanți, pilaștri, coloane şi stucaturi în jurul ferestrelor. Se spune că numai pentru decorațiunile exterioare s-au folosit peste 100 kg de aur. O grădină imensă care întregeşte farmecul locului, cu forme geometrice bine conturate se află chiar în faţa palatului.

Am avut prilejul să parcurg şi să admir acest ansamblu arhitectonic, considerat simbol al Rusiei. Ne-am făcut intra­rea pe scara de onoare de marmură albă deasupra căreia atârnau candelabre de cristal. Am parcurs o anfiladă, adică o suită de săli de aceleași dimensiuni, una mai frumoasă ca alta, ornate cu lemn sculptat și oglinzi. Deosebit de frumoasă mi s-a părut Sala de Onoare în care se ţineau baluri şi ceremonii, împodobită cu oglinzi şi ornamente aurite care pur şi simplu îţi luau ochii de atâta strălucire, iar pe tavan era pictată o alegorie reprezentând „Triumful Rusiei“.

Dar cea mai mare atracție a palatului o constituie Camera de Chihlimbar, considerată în epocă a opta minune a lumii. Creată în Prusia în secolul al XVIII-lea, a fost dăruită de regele Friedrich Wilhelm I prietenului şi aliatului său, Petru cel Mare. Camera este tapetată cu chihlimbar aranjat în diverse motive decorative şi compoziții. A fost jefuită de naziști, care au dat jos chihlimbarul şi aurul de pe pereți și le-au transportat la Königsberg. De acolo totul e învăluit în mister pentru că nu se știe unde a ajuns, fie pe un vas german scufundat de un submarin sovietic, fie ascunsă undeva foarte bine. Ce am văzut noi este reproducerea fidelă a celei originale, proiect care a început în anul 1980 şi a durat vreo 20 de ani. A fost inaugurată în anul 2003 şi este într-adevăr impresionantă. Nu am avut voie sa facem poze, dar mă rog ca mulţi dintre voi să ajungeţi s-o vedeţi în toată splendoarea ei.

Am plecat de acolo cu gândul să revin şi să stau pe îndelete să mă bucur de toată frumuseţea. Am trecut şi pe la statuia romanticului şi inegalabilului Puşkin, cel care a scris peste 100 de poeme dedicate locului. Pe voi, dragii mei, vă las să hoinăriți imaginar prin palatul Ecaterinei din Țarskoe Selo până la episodul următor când voi scrie o altă poveste despre locuri şi obiective la fel de interesante. Călătoria continuă.

GALERIE FOTO


 

Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (V)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Palatul Peterhof – Versailles de Rusia

Aflat în afara oraşului Sankt Petersburg, palatul Peterhof a fost locul care m-a impresionat poate cel mai mult din tot ce am văzut în călătoria noastră. Cred că îl reprezintă pe țarul Petru cel Mare cel mai bine în dorinţa lui de a apropia Rusia de Europa. Ţarul a vizitat palatul Versailles din Franța și, revenit acasă, a schițat planuri grandioase pentru a construi un palat care să îl întreacă în grandoare și frumusețe pe acesta, reuşind acest lucru după opinia mea.

În timpul Războiului Nordic, Petru cel Mare a mers des într-o zonă izolată din apropierea Golfului Finic, de unde putea urmări construcția fortificațiilor din Kronstadt pe o insulă suedeză pe care tocmai o cucerise. Ideea construirii unei reşedinţe în acest loc a avut-o soţia sa Ecaterina, care i-a sugerat că ar putea construi un mic adăpost unde să locuiască pe perioada verii.

Pentru construcția acestui palat a fost alocată o suprafaţă de peste 600 de hectare. Foarte mulți arhitecți, grădinari, artiști şi muncitori au fost angrenați în această lucrare de anvergură. Materialele de construcție, decorațiunile şi plantele, în mare parte provenind din Europa, au fost transportate pe apă, iar între Golful Finic şi Palatul Principal a fost construit un canal. În 14 august 1723, Peterhof a fost inaugurat în mod oficial.

Domeniul cuprinde trei parcuri: Parcul de Jos, Parcul de Sus și Parcul Alexandria. Marea Cascadă este de fapt piesa de rezistență, care pornește de la baza construcției principale, se continuă cu unul dintre cele mai mari ansambluri de fântâni arteziene din lume, ce ajunge până în Golful Finic din Marea Baltică. Petru cel Mare a elaborat planul fântânilor arteziene folosind principiul gravitației. În subteran sunt 25 km de conducte cu apă ce provine dintr-un izvor natural din apropiere, iar întreg complexul conduce și mai mult spre ideea că modelul utilizat a fost Palatul Versailles și grădinile sale. În centrul cascadei se regăsește Fântâna lui Samson care îl înfățișează pe eroul biblic ținând deschise fălcile unui leu. Statuia a fost construită ca un simbol al victoriei Rusiei în fața Suediei la Poltava.

În parc sunt mai multe fântâni arteziene și pavilioane, „fântâni deghizate“ în arbori, flori sau umbrele, menite să-i ude până la piele pe invitații neagreați de ţar. Am aflat şi faptul că ţarul juca șah cu sclavi îmbrăcați în piese, pe o tablă desenată în curtea palatului.

În timpul domniei Împărătesei Elisabeta, fiica lui Petru cel Mare, palatului i-au fost aduse modificări serioase, fiind extins de arhitectul italian Francesco Rastrelli. Interiorul a fost şi el refăcut în stil baroc, doar camera de studiu a lui Petru cel Mare rămânând intactă. A continuat să fie împodobit în timpul domniei țarinei Ecaterina cea Mare, care a redecorat camera tronului, impresionantă prin dimensiunea sa de peste 300 m².

Toate camerele afișează o opulenţă şi un lux cum numai în Sankt Petersburg găseşti. Mi-a plăcut celebra scară decorată cu statui, creată de Rastrelli. În interior nu am avut voie să facem poze, dar vi l-am descris cu gândul că veţi reuşi să vedeţi vreodată acest superb edificiu.

Peterhof a fost bombardat şi aproape distrus în al Doilea Război Mondial de către aviația sovietică pentru că armata germană se cantonase acolo. În plus, spionajul sovietic aflase că Hitler plănuia o mare sărbătoare a victoriei în palatul țarist, așa că Stalin ordonase ca palatul să dispară. Complexul a fost refăcut în cele mai mici detalii şi totul pare acum încremenit în vremea țarinelor. Cu siguranţă locul este replica frumosului Versailles, fiind unul dintre proiectele în care s-a investit mult de la Petru cel Mare până la Ecaterina cea Mare timp de aproape un secol.

Mai sunt încă multe de povestit despre palatele ţarilor şi despre Sankt Petersburg. Aşadar, călătoria continuă.

GALERIE FOTO


 

Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (IV) - O biserică… o poveste

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Plimbarea pe Nevski Prospekt ne-a condus paşii în impunătoarea Catedrală Madona din Kazan, ce a fost ridicată, începând cu anul 1801, de ţarul Pavel I, după modelul Catedralei Sf. Petru de la Vatican. A jucat un rol de simbol al naţiunii ruse în timpul invaziei lui Napoleon din 1813. Edificiul adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, considerată ocrotitoarea oraşului Kazan şi a întregii Rusii. Deși stilul arhitectural al catedralei este străin de arhitectura națională rusă, aceasta a fost proiectată şi construită doar de meșteri ruși. Lucrările au fost supravegheate de vestitul inginer Stroganov. În anul 1813 a fost înmormântat aici mareșalul Mihail Kutuzov, comandantul rus care l-a învins pe împăratul Napoleon. În anul 1932 autoritățile sovietice au amenajat aici Muzeul de Istorie a Religiei și Ateismului. Catedrala Kazan a fost reparată si restaurată, iar mai apoi, în anul 1998, a fost sfinţită din nou. Despre icoană se spune că are puteri miraculoase de binecuvântare şi vindecare. Am plecat de acolo cu linişte sufletească şi cu credinţa că icoana pe care am atins-o ne va ocroti şi pe noi.

O bijuterie a arhitecturii tradiţionale ruseşti o reprezintă Biserica Sfântului Sânge Vărsat (Învierii lui Hristos) construită după modelul catedralei moscovite Sf. Vasile Blăjenii din Piaţa Roşie. Biserica este situată într-un loc deschis, ocupând unul dintre malurile canalului Griboedov, care străbate orașul Sankt Petersburg.

Ideea zidirii şi numele acestei biserici a plecat de la un eveniment tragic, asasinarea lui Alexandrul al II-lea de către anarhişti, deranjaţi de reformele ţarului. Alexandru al II-lea este cunoscut drept Eliberatorul pentru ruși datorită faptului că a abolit șerbia în anul 1861.

Războiul ruso-turc din anii 1877-1878 a contribuit la independenţa altor două state, România și Bulgaria, tot în timpul domniei ţarului. În Finlanda este cunoscut sub numele de „ţarul bun“ pentru că a oferit autonomie ţării, a ridicat finlandeza la rangul de limbă oficială şi a introdus moneda proprie.

Edificiul a fost construit la iniţiativa lui Alexandru al III-lea, între anii 1883-1907, în memoria tatălui său. Locul asasinării este marcat printr-un baldachin de marmură încrustat cu pietre semipreţioase. Pereții interiori ai bisericii şi cupolele sunt acoperite cu mozaicuri cu scene biblice delimitate între ele de mici borduri ce conturează fiecare scenă şi personaj în sine. Este considerată biserica cu cea mai mare suprafață de mozaic din lume, peste şapte mii de m². Guvernul sovietic a închis lăcaşul în anul 1930, iar în timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost folosit drept spațiu pentru depozitarea legumelor, lucru ce a dus la numele ironic de „Mântuitorul de pe cartofi“.

Biserica a fost redeschisă în august 1997, după o perioadă de 27 de ani de renovări și restaurări, acum putând fi admirată de turişti.

Sunt convinsă că timpul va decanta impresiile acumulate din aceste locuri încărcate de istorie şi spiritualitate. Despre Sankt Peterburg şi frumusețile lui încă mai am de povestit. Aşadar, călătoria continuă.

GALERIE FOTO CATEDRALA KAZAN


 

GALERIE FOTO CATEDRALA


 

Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (III) O biserică… o poveste

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Întâlnirea cu spiritualitatea şi cultura altor popoare, cu locurile sfinte şi personalităţile lor emblematice, a fost pentru mine un prilej de îmbogăţire interioară. Am vizitat, pe îndelete, mai multe lăcaşuri de cult din Sankt Petersburg și cu acest prilej am constatat că fiecare catedrală sau biserică ascunde o poveste fascinantă şi o adevărată lecţie de istorie.

Orientarea spre modelele occidentale în construcţia oraşului Sankt Petersburg a avut influență şi în modul cum arată bisericile şi catedralele care au arhitectura şi pictura în stil baroc sau neoclasic, dar cu o notă distinctă prin ornamentaţie şi cantitatea de aur folosită.

O adevărată emblemă a oraşului este Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel, locul de odihnă veșnică pentru toată dinastia Romanovilor începând cu fondatorul oraşului Ţarul Petru cel Mare şi terminând cu ultimul ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea.

Catedrala a fost construită după planurile arhitectului Tressini începând cu anul 1712. Turla aurită de 123 m înălțime are în vârf un înger ținând o cruce. În interior există un singur iconostas care se înalță pentru a forma un fel de turn deasupra altarului, un detaliu unic pentru un lăcaş ortodox.

GALERIE FOTO CATEDRALA SFINȚII PETRU ȘI PAVEL

Un alt obiectiv impresionant prin dimensiuni a fost Catedrala Sf. Isaac al Dalmaţiei, ridicată, începând cu anul 1710 din iniţiativa ţarului Petru I, născut pe 30 mai în ziua de prăznuire a acestui sfânt. Catedrala a fost construită în forma actuală abia începând cu anul 1818, după planurile arhitectului francez Montferrand. Lucrările au durat 40 de ani. Din cauza terenului mlăştinos a fost nevoie de zeci de mii de piloni de lemn pentru a susţine greutatea de 300 de mii de tone a construcţiei. Edificiul poate adăposti în interior peste zece mii de oameni. Cupola catedralei e acoperită cu 100 kg de aur masiv, iar pe interior este o frescă enormă de peste 800 m², Maica Domnului pe Tron. Interiorul catedralei e decorat cu mozaicuri şi coloane din piatră rară adusă din Urali sau din Orientul Îndepărtat. În anul 1930 catedrala a fost închisă de bolşevici. Fotografiile din perioada sovietică o arată înconjurată de lanuri de varză. În prezent catedrala funcționează doar ca muzeu, serviciul divin oficiindu-se ocazional.

Cu cele două poveşti sper că v-am stârnit curiozitatea de a continua călătoria alături de mine pentru că alte două la fel de fascinante şi încărcate de istorie le am în vedere pentru episodul următor.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO CATEDRALA SF. ISAAC AL DALMAȚIEI

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (II)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Sankt Petersburg oraşul ţarilor

Aş putea spune că mi-am împlinit un vis atunci când am ales ca destinaţie de vacanţă oraşul Sankt Petersburg. Nu mi-am imaginat că un loc poate aduna deopotrivă atâta eleganţă şi bogăţie, frumuseţe, dar şi opulenţă.

Istoria acestuia începe în anul 1862, atunci când Petru cel Mare a devenit ţar la vârsta de zece ani şi a avut ambiţia de a face schimbări radicale în imperiul rus, inclusiv prin mutarea capitalei de la Moscova. Iubea marea şi navele şi a ales ţărmul Mării Baltice pentru locul viitoarei capitale care urma să devină un mare port şi o cale de comunicare cu Europa. După Pacea de la Nystad, care a pus capăt Războiului Nordic, ţarul a apelat la arhitecți faimoşi din apus pentru a construi noua capitală. Oraşul a fost fondat în 1703 şi botezat Sankt Pieter Burkh, numele olandez al sfântului său protector.

Ţarul a fost un vizionar care a reuşit să aducă pe acele meleaguri tot ce era nou în Europa. Proiectul lui a fost unul îndrăzneţ, depăşind prin efort şi grandoare oraşul Amsterdam folosit ca model.

Au fost secate mlaştinile şi oraşul s-a extins tot mai mult sub conducerea inginerilor germani şi a arhitecţilor italieni sau francezi, dar şi cu munca ţăranilor iobagi de pe întreg teritoriul imperiului. Pentru ridicarea oraşului se spune că au murit aproape o sută de mii de oameni.

Nobilii ruşi au fost siliţi să se mute aici şi să-şi construiască reşedinţe şi după doar zece ani de la fondare, în 1713, orașul Sankt Petersburg a fost proclamat capitala Rusiei. Am aflat că în zonă nu era piatră pentru construcţie, la început folosindu-se doar lemnul până când Petru cel Mare a interzis zidirea clădirilor din piatră pe tot cuprinsul imperiului obligându-i pe toţi meşterii pietrari să vină şi să folosească piatra doar pentru noua capitală.

Istoria oraşului este una destul de tumultoasă, cu evenimente care au marcat profund aceste meleaguri. Petrograd sau Leningrad sunt nume date oraşului în perioade istorice de cotitură pentru Rusia. Aici a început revoluţia bolşevică şi tot aici a fost instituită de către armata germană blocada de nouă sute de zile, considerată a fi cel mai înfiorător asediu din istoria omenirii şi care a lăsat în urmă aproape un milion de morţi din rândul populaţiei civile. Cu toate acestea a fost impresionant ataşamentul locuitorilor pentru cultură, manifestat şi în cele mai grele condiţii de viaţă. Aceştia au preferat să moară de frig decât să ardă cărţi sau piese de mobilier de o inestimabilă valoare.

Rețeaua de canale, străzile și podurile, toate s-au dez­voltat treptat, începând din timpul domniei țarului Petru I, iar grandoarea monumentală s-a conturat şi în timpul împărăteselor Ana Ivanovna, Elisabeta Petrovna și Ecaterina a II-a a Rusiei.

Principala arteră a orașului Nevsky Prospekt, lungă de aproape cinci kilometri am străbătut-o la pas. Aici m-au impresionat mai multe obiective turistice printre care Catedrala Fecioarei din Kazan, apoi Catedrala Sfântul Isaac, Biserica Învierii lui Hristos, cunoscută și sub numele Biserica de pe Sângele Vărsat, precum și caii de bronz de pe Podul Anicikov. Majo­ritatea centrelor comerciale și cele mai costisitoare locuinţe se pot vedea de pe bulevard şi tot acolo se desfășoară și viața de noapte a orașului.

Primul loc pe care l-am vizitat a fost Fortăreaţa Petru şi Pavel construită cu scopul de a apăra Rusia de pericolele din delta Nevei şi care reprezintă locul de naştere al oraşului. A fost cunoscută şi sub numele de Bastilia Rusă deoarece era folosită ca închisoare pentru oponenţii puterii. Printre oameni celebri închiși aici de-a lungul anilor s-au numărat Maxim Gorki, Fiodor Dostoievski, Leon Trotsky sau Alexander Lenin. În 1921 a fost transformată în muzeu de stat găzduind numeroase expoziții cu precădere destinate istoriei oraşului.

Vă amintesc şi faptul că Vladimir Putin este fiul orașului şi se pare că are grijă la fel de mult ca ţarul Petru cel Mare de aceste locuri pe care le-am admirat în călătoria noastră şi care şi-au recăpătat strălucirea de pe vremea vechiului imperiu. Noul Ţar pare că se simte foarte bine pe meleagurile natale pentru că destul de des organizează reuniuni naţionale şi internaţionale la Sankt Petersburg.

Dar povestea e abia la început, iar eu promit să continuu cu speranţa că veţi călători împreună cu mine.

GALERIE FOTO


Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (I)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Dorinţa de a călători şi de a vedea locuri noi şi inedite mi-a fost încă o dată îndeplinită atunci când am ales ca destinaţie Rusia, mai exact Sankt Petersburg, Novgorod şi arhipelagul Solovetsky.

Nopţile magice din iunie petrecute în Sankt Petersburg, dar și la mai bine de 1.000 de km spre nord, aproape de Cercul Polar, seamănă cu un amurg prelungit în care soarele doar apune pentru câteva ore fără a atinge orizontul. Am dormit puţin în zilele acelea, dar n-am simţit oboseala, ca pe la noi după o „noapte albă“, pentru că strălucirea soarelui te încărca cu un fel de energie pe care n-am mai întâlnit-o în altă parte.

Nimic nu poate înlocui farmecul romantic al plimbărilor prin Sankt Petersburg în timpul nopţilor albe, mai cu seamă după câteva zile petrecute acolo.

Toată lumea iese pe stradă pentru a sărbători sfârșitul unei ierni foarte lungi, terasele orașului sunt la fel de animate chiar şi la ore ieșite din comun. Atunci se organizează Festivalul Nopţilor Albe şi astfel vin aici toţi marii artiști ruşi, dar şi staruri internaţionale care susţin spectacole, concerte şi carnavaluri unde se poartă costume din vremea ţarilor.

M-au uimit localnicii care mi-au părut un amestec de romantici şi sensibili, amabili şi buni tovarăși de petreceri, care instantaneu deveneau reci şi duri dacă nu erai de partea lor. Cred că tocmai în această diversitate a poporului rus există un filon care a unit acest neam şi l-a făcut atât de puternic.

Veneția Nordului, oraşul cultural al Rusiei, cum a fost supranumit Sankt Petersburgul, are toate atuurile pentru a intra în topul celor mai frumoase oraşe din lume. Tot ce am văzut aici – palate magnifice şi poduri baroce, o reţea impresionantă de canale navigabile, muzee, o extraordinară istorie şi tradiţii culturale care au inspirat literatura şi muzica, fastul clasic rusesc îmbinat cu modernitatea europeană şi mai ales magia spectacolelor de operă şi balet – face din acest loc o destinaţie turistică de neuitat.

Pelerinajul prin mănăstiri, biserici, complexe monahale m-a convins că ruşii sunt la originile lor un popor religios care încearcă de la o vreme să reînvie tradiţiile şi viaţa monahală.

Mă întreb totuşi; cum a fost posibil ca atâtea edificii religioase să fie închise, distruse sau transformate în săli de distracţie şi depozite pentru produse agricole, iar preoţii, călugării şi enoriaşii mai cucernici să fie împuşcaţi sau trimişi în gulag? Cred că ţine totuşi de caracterul lor coleric şi de dorinţa de a fi altfel decât majoritatea.

Deşi li s-a promis prin comunism „paradisul pe pământ“, lucrurile, aşa cum ştim, s-au desfăşurat altfel în cei 70 de ani. Apoi a venit „Perestroika“ lui Gorbaciov, care le-a adus din nou multă speranţă însă, pe măsură ce s-au închis fabricile, au apărut șomajul şi inflaţia, a năvălit peste ei un capitalism sălbatic care a polarizat societatea, iar acum cei mai mulţi au început să fie derutaţi şi chiar nostalgici.

Totuşi, ce m-a marcat mai mult în această călătorie a fost o altfel de noapte albă, petrecută în aeroportul din Istanbul la întoarcerea spre casă. Am fost printre martorii şi chiar supravieţuitorii sângerosului atac terorist din 28 iunie 2016. În plus, ziua în care m-am hotărât să încep povestea nopților albe este 3 aprilie 2017, marcată şi ea de un eveniment la fel de sângeros, de data acesta chiar în Sankt Petersburg. O fi destinul sau eu sunt ceva mai superstiţioasă decât alţii?

Dar povestea abia începe, iar eu sper şi de această dată să vă trezesc dorinţa de a citi şi a călători împreună cu mine.

GALERIE FOTO


Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism
Abonează-te la acest feed RSS