reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Nov 2019

Congresul APISLAVIA - Moscova 2018

La începutul toamnei s-au desfășurat în Federația Rusă, la Moscova (Centrul Expozițional Sokolniki), lucrările celui de-al 22-lea Congres al Organizației Internaționale de Apicultură „APISLAVIA“.

Cu această ocazie, un grup de 50 de apicultori români au avut ocazia de a se deplasa la Moscova pentru a participa la lucrările congresului mai sus amintit.

Primirea care s-a făcut participanților la congres putem spune că a fost la nivel superior atât din punctul de vedere al spectacolului de deschidere, al cazării, cât și al expoziției apicole.

Deschiderea congresului, făcută în Palatul Congreselor din Kremlin, s-a făcut odată cu urările de bun venit din partea Președintelui Rusiei Vladimir Putin, transmis prin cuvântul Președintelui Dumei de Stat care, printre altele, i-a felicitat pe apicultorii care livrează omenirii „cea mai curată și naturală hrană“.

Tot cu prilejul deschiderii, în cinstea participanților, a fost prezentat un concert care ne-a ținut 5 ore neclintiți pe scaune, compus din patru părți: concert de muzică simfonică oferit de Orchestra Filarmonicii din Moscova, balet susținut de Teatrul Balșoi, dansuri populare din țările Federației Ruse și, în încheiere, dansuri ale unor echipe de copii costumați în albinuțe.

Din toată această organizare se înțelege că autoritățile ruseși au acordat o mare importanță evenimentului apicol desfășurat, ceea ce cred că trebuie să dea de gândit și autorităților altor țări privind desfășurarea activităților apicole.

În fine, trebuie știut că la APISLAVIA sunt afiliate două entități românești, FIITEA și Apis Tomitana, iar dl Cristian Constantinescu a fost investit cu funcția de vicepreședinte al APISLAVIEI la Congresul Apislavia din 2010 la Varna, Bulgaria.    

Profitând de această deplasare, prof. dr. ing. Petre Iordache i-a adresat directorului general al FIITEA, Cristian Constantinescu, un set de întrebări la care acesta a avut amabilitatea să răspundă.

– Cine a(u) fost organizatorul(rii) deplasării la Congresul APISLAVIA – Moscova 2018 a api­cultorilor români, care a fost participarea și cum s-a realizat aceasta?

– Organizatorul participării apicultorilor români la Congresul Apislavia de la Moscova a fost Fundația Institutul Internațional de Tehnologie și Economie Apicolă (FIITEA). Detaliile participării au fost discutate la București cu organizatoarele Congresului, președinta Olga Chepukhina și directorul economic lilia Sorokina în 2 mai 2018. Cele două reprezentante ale Asociației Apicultorilor din Rusia au venit la București în vederea aderării la Apimondia în calitate de membru asociat. În aceeași perioadă FIITEA a fost gazda Consiliului Executiv al Apimondia.

Despre statutul FIITEA

– Ce reprezintă această fundație și ce statut are în viața apicolă românească, în principal, și în cea internațională, în general?

– FIITEA, inițial IITEA (Institutul Internațional de Tehnologie și Economie Apicolă), a fost înființat în 1970 de prof. Veceslav Harnaj, din resurse proprii, pe atunci președinte al Apimondia. A început cu un mic grup redacțional, editarea revistei apicole Apiacta și tipărirea în cinci limbi străine. A trecut apoi la o largă diversitate de tipărituri apicole și neapicole. Din fondurile obținute s-au construit noi clădiri pentru extinderea activității tipografice, depozite pentru ceară de albine (troc cu tipărituri) etc. După 1990 tipăriturile nu au mai fost profitabile și s-a trecut la activitate electronică informațional apicolă. De asemenea, a fost posibilă încadrarea juridică în regim de fundație, total autonomă cu autogestiune. Spațiile tipografiei rămase disponibile au fost reamenajate și închiriate la diverse firme în cursul timpului. În prezent, găzduiesc Clinica de oncologie NEOLIFE și Clinica de fizioterapie și recuperare „Sfinții Arhangheli“. În clădirea administrativă a FIITEA sunt de asemenea închiriate birouri la firme precum Externa, Tractări și altele. Organizăm și găzduim diverse manifestări și evenimente apicole, cursuri de specializare în apiterapie, ședințe ale Apimondia, Federației Balcanice de Apicultură și Apislavia. 

– Care a fost tematica sub care s-au desfășurat Lucrările Congresului APISLAVIA – Moscova 2018 și ce hotărâri principale s-au adoptat?

– A fost cel mai reușit Congres Apislavia de când a fost inființată această federație în 1910. Deschiderea a avut loc la sala Palatului din Kremlin, în prezența a circa 6.000 persoane. Au vorbit reprezentanți ai guvernului, Primăriei Moscovei, deputați, Președintele Apislavia și alte personalități notabile din Federația Rusă. Tematica „Apicultura pentru toți“ și-a atins scopul și a dat un puternic semnal atât în Federația Rusă, cât și în țările membre Apislavia asupra importanței vitale pentru omenire în păstrarea și conservarea naturii și a vieții pe pământ prin apicultură. 

– Care au fost contribuțiile participanților români la congres și cum au fost primite acestea?

– La sesiunile științifice reprezentanții români au susținut referate care s-au bucurat de mare apreciere.

Au vorbit dr. Ștefan Stângaciu, președintele Asociației Naționale de Apiterapie, Cristina Mateescu, președinta Comisiei de Apiterapie a Apimondia, Marta Giogia, director economic și, Cristian Constantinescu, director general al FIITEA.

– Care sunt țările membre și cine sunt organele conducătoare ale APISLAVIEI?

– La Adunarea Generală a Apislavia au fost discutate și adoptate hotărâri de primire de noi membri (Situația exactă urmează a fi comunicată de secretarul general Robert Chlebo) și a fost desemnat orașul Minsk drept loc de desfășurare a următorului Congres Apislavia în 2020.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (XIII)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Încerc o retrospectivă a celor zece nopți albe petrecute în Sankt Petersburg şi Insulele Solovetsky, în luna iunie, perioadă în care noaptea este doar un amurg continuu.

Noţiunea de „miezul nopţii“ dispare în această perioadă, pentru că şi la orele 23:00 poţi citi ziarul în parc, fără a apela la vreo altă sursă de lumină. A fost magic totul şi parcă desprins din basmele cu prinţi şi prinţese, cu intrigi, acţiuni şi personaje, o lecţie despre istoria, religia şi arta unui adevărat imperiu.

Marea literatură rusă e legată şi de Sankt Petersburg sau arhipelagul Solovetsky prin Puşkin, Dostoievski, Krîlov sau Gogol, aşa cum acelaşi ţinut e un sanctuar al muzicii ruse prin creaţiile lui Ceaikovski, Rimski-Korsakov, Prokofiev, Stravinski sau Şostakovici. Sunt fericită că am călcat pe urmele lor, că am ajuns să văd locurile care i-au inspirat pe aceşti adevăraţi corifei. Dacă ar fi să fac un clasament al oraşelor Europei pe care le-am vizitat, cred că Sankt Petersburg ar fi pe primul loc, înainte de Paris, Roma sau Viena recunoscute şi ele pentru strălucirea şi istoria lor.

Nu m-am încumetat să scriu în detaliu despre Palatul de Iarnă şi Complexul Ermitaj pentru că am fost pur şi simplu copleşită de cât de multe sunt de văzut şi admirat începând cu arhitectura exterioară şi interioară, impresionantele coloane de marmură şi exponatele luminate de candelabre care la rândul lor îţi atrăgeau privirea. Îmi răsună în urechi numele celebre rostite de ghida care ne însoţea – Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Rembrandt, El Greco, Rubens... Am rămas însă în minte şi cu imaginea grupului nostru aproape alergând pentru a putea vedea în câteva ore o mică parte din cele peste şaizeci şi cinci de mii de piese expuse ce reprezintă doar o parte din cele peste trei milioane aflate în depozitele muzeului. Complexul este dotat şi cu display-uri interactive ce oferă posibilitatea alegerii traseelor spre ce te interesează. Cred că într-o zi poţi parcurge prin sălile muzeului câţiva kilometri fără să simţi oboseala, asta pentru că eşti tot timpul energizat şi atras de noi și noi opere de artă, decoraţiuni şi mobilier stilat, de tapiţerii, colecţii de monede sau de arme. Nu pot să redau aici nici emoţia trăită când am participat la spectacolul de balet clasic Lacul Lebedelor în sala teatrului Mariinski şi, credeţi-mă, îmi doresc ca mulţi dintre voi să aibă măcar o dată în viaţă ocazia să vadă o asemenea reprezentaţie aproape de perfecţiune.

Dragii mei, aflaţi că din această călătorie mai sunt şi alte lucruri şi locuri deosebite pe care nu am reuşit să le descriu, sunt altele pe care încă nu le-am văzut şi mi-aş dori mult să am ocazia de a reveni pe acele meleaguri.

Vă las acum să hoinăriți imaginar şi să vă încărcaţi cu energia pozitivă pe care de fiecare dată încerc să o transmit şi ţineţi aproape pentru că o altă poveste de călătorie urmează.

GALERIE FOTO


Teofilia BANU

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (XII). Catedrala Sfânta Sofia, simbolul oraşului Novgorod

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


„De ce stai cu teamă şi îţi faci atâtea griji? Câtă vreme icoana Maicii Domnului e cu tine nimic rău nu se poate întâmpla.“ Cam aşa gândeam în timp ce încercam să trec cumva peste evenimentul cel mai tulburător pe care l-am trăit vreodată – atentatul de pe aeroportul din Istanbul. Icoana care e acum la noi în casă îmi va aminti mereu de Catedrala Sfânta Sofia.

Se spune că niciun alt oraș din Rusia sau Ucraina nu poate concura cu Novgorodul la capitolul monumente vechi, iar Catedrala Sfânta Sofia, construită începând cu anul 1045, a fost centrul vieţii religioase şi culturale timp de sute de ani, dominând prin măreţia şi arhitectura sa centrul istoric al oraşului. De aceea Novgorod este şi va rămâne un punct important pe harta pelerinilor ortodocşi din întreaga lume.

Porţile din partea de nord a Kremlinului oraşului ne invită să înaintăm spre catedrală, iar cele aflate în partea de vest sunt deschise doar la ocazii speciale deoarece acestea protejează două uşi mari din bronz, realizate manual în orașul german Magdeburg în secolul al XII-lea. Acestea au fost însă luate ca pradă din Sigtuna, fosta capitală a Suediei, şi aduse aici.

Exteriorul Catedralei Sfânta Sofia este sobru şi de un alb imaculat, cu cinci cupole în formă de „bulbi de ceapă“, dintre care una aurită. În interiorul acesteia se poate admira iconostasul unic, picturile murale, icoanele, printre care se află unele făcătoare de minuni şi considerate parte a patrimoniului cultural-religios din Rusia, precum şi multe alte obiecte de cult de provenienţă vikingă şi bizantină. Frescele din interior sunt deosebite, multe obiecte religioase fiind de altfel foarte vechi. Primele fresce au fost pictate în anul 1109, dar s-au păstrat numai unele fragmente, o mare parte fiind distruse mai ales de bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Icoana Maicii Domnului „a Semnului“ din Novgorod este considerată una dintre primele imagini iconografice ale Fecioarei Maria care este reprezentată cu mâinile înălțate în rugăciune, avându-l pe pruncul Iisus în dreptul pântecelui ei înconjurat de o lumină dumnezeiască și binecuvântând. Se spune că locuitorii din Novgorod, fiind fără apărare în faţa asediatorilor din oraşul Suzdal, și-au pus ultima speranță în divinitate, rugându-se zi și noapte ca Domnul să-şi îndrepte fața către ei. După trei zile de rugăciuni, arhiepiscopul Ilie de Novgorod a auzit un glas care i-a poruncit să scoată icoana Maicii Domnului în procesiune pe zidurile orașului. Asediatorii au tras o salvă de săgeți spre cortegiu. Una dintre săgeți a străpuns fața Maicii Domnului, iar din ochii ei au început să izvorască lacrimi.

M-a pătruns atât de tare legenda acestei icoane încât n-am putut pleca de acolo fără o replică sfinţită a ei despre care cred că a avut şi are un rol protector pentru mine şi cei din jurul meu.

În Kremlinul din Novgorod, numit și Detineț, se află cel mai vechi palat din Rusia, cea mai veche clopotniță și cel mai vechi turn cu ceas. Printre construcțiile mai recente, cele mai importante sunt palatul imperial și monumentul din bronz Mileniul Rusiei, construit în anul 1862 pentru a marca un mileniu de la începutul domniei lui Ruric la Novgorod.

Un clopot grandios, înalt de 15 metri, încununat cu o cruce ce simbolizează puterea ţarului şi care are sculpturi ce-i reprezintă pe monarhii ruşi, clerici, generali şi artiști activi în diferite perioade ale istoriei ruseşti este un alt punct de atracţie. Printre numeroasele personalităţi ale culturii ruse îi amintesc pe Lomonosov, Pușkin, Lermontov, Gogol, Karl Brullov, Mihail Glinka. Monumentul din bronz cântărește apro­ximativ 100 de tone şi a fost dezvelit în prezenţa ţarului Alexander al II-lea.

Ei, iar trebuie să mă opresc, dar şi de data aceasta cu promisiunea că voi continua povestea călătoriei în Rusia întru-un alt episod.

Teofilia BANU

GALERIE FOTO


 

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (XI). Novgorod, orașul lui Rurik şi al lui Iaroslav cel înţelept

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


După ce ai văzut Sankt Petersburg ai senzaţia că nu mai e loc în mintea ta pentru alt oraş al Rusiei, însă o incursiune în vestitul Novgorod, situat pe drumul ce duce spre Moscova, de-a lungul râului Volchov, te va convinge că nu-i aşa. Pentru grupul nostru vizita a fost destul de scurtă, dar plină de lucruri și locuri despre care mi-am propus să vă povestesc. Poate vă conving să călătoriţi pe acele meleaguri

Novgorod, prima capitală a Rusiei, este considerat unul dintre cele mai vechi orașe, fiind menționat pentru prima dată în documente oficiale în anul 859. Prin amplasarea pe traseul comercial dintre Europa şi Asia, Orient şi Occident, oraşul s-a dezvoltat ca un centru multietnic, multicultural şi multilateral.

Fondatorul oraşului este vestitul domnitor Rurik, unul dintre cei trei fraţi de origine varegă (scandinavă) care, conform unei legende, au fost chemaţi de către popoarele finice şi slave să-i conducă. Aceştia au pus bazele unui stat pe care istoricii aveau să-l numească mai târziu „Rusia Kieveană“, iar Rurik a fost considerat primul conducător al Rusiei.

Apoi, un rol important în viaţa oraşului Novgorod l-a avut Iaroslav cel Înţelept care, împreună cu soţia sa Ana, au pus piatra de temelie la Catedrala Sfânta Sofia, devenită ulterior model arhitectonic pentru toate edificiile religioase ruseşti. Iaroslav şi-a dobândit numele de „Cel Înţelept“ de la chibzuinţa cu care şi-a condus poporul şi mai ales pentru marele său interes faţă de învăţătură. Sub cârmuirea lui a apărut cel dintâi cod de legi din ţările ruseşti.

Ce impresionează în Novgorod sunt construcţiile de piatră care s-au conservat foarte bine, deşi au peste o mie de ani.

O mică plajă aflată de-a lungul râului Volhov e de un pitoresc aparte  iar corăbiile cu vâsle pot fi şi ele admirate de vizitatori, chiar dacă nu mai navighează.

De cealaltă parte a râului se ridică Kremlinul oraşului, ca un palat desprins parcă din poveşti. Se ştie că fiecare oraş slav important are o astfel de fortăreaţă centrală, cu rol administrativ, numită Kremlin. Cea din Novgorod datează din jurul anului 1000, dar zidurile din cărămidă care se văd azi au mai fost reparate de-a lungul timpului.

Centrul istoric al Novgorodului era împărţit de râul Volchov în partea de est, unde prospera comerţul, şi partea de vest, unde se aflau centrele administrative şi religioase.

Piaţa veche este un nucleu de mai multe biserici, care se pare că nu erau doar lăcaşuri spirituale, ci şi simboluri ale puterii şi promotoare ale negoţului, pentru că au fost descoperite în interior balanţe pentru verificarea corectitudinii tranzacţiilor.

Dintre descoperirile cele mai interesante din Novgorod, cele peste 1.000 de epistole scrise pe scoarţă de mesteacăn sunt mărturii unice despre istoria Rusiei. Alte câteva mii de inscripţii urmează să fie descifrate de arheologi. Importanța oraşului este subliniată şi de faptul că din anul 1992 este introdus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Catedrala Sfânta Sofia, monument de referinţă al oraşului, este subiectul unei noi poveşti pentru voi. Aşadar, călătoria continuă.

GALERIE FOTO


Teofilia Banu

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (X). Mănăstirea Solovetsky, Athosul Rusiei

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Nu pot părăsi cea mai mare insulă din Arhipelagul Solovetsky pentru că aici se află mănăstirea cu acelaşi nume, construită la începutul secolului al XV-lea de către preacuvioşii Savatie, Zosima şi Gherman, despre care vreau să vă povestesc.

În dorinţa lor de a duce o viaţă ascetică şi în linişte deplină, cei trei părinţi au căutat şi găsit aceste insule nelocuite. Treptat, au venit aici şi alţi călugări, împreună construind o micuţă biserică de lemn închinată Schimbării la Faţă şi Sfântului Nicolae. Pilda lor a atras mulţi călugări de-a lungul timpului, viaţa monahală formând în decursul anilor mulţi asceţi a căror influenţă s-a întins în toată Rusia.

În timp a fost ridicat un adevărat edificiu înconjurat de ziduri înalte de peste 10 m şi late de 6 m. Are şapte porţi şi opt turnuri, cuprinzând mai multe clădiri unite prin diferite pasaje şi culoare de trecere. În centru se află Biserica Adormirii Maicii Domnului, construită la mijlocul secolului al XVI-lea, alte locuri de închinăciune fiind Catedrala Preobrazhensky, Biserica Buna Vestire şi Biserica Sfântul Nicolae.

O figură importantă a Mănăstirii Solovetsky a fost cea a egumenului Filip Kolycev, viitorul patriarh al Rusiei. Acesta s-a născut la Moscova în anul 1507, într-o importantă familie boierească. Se pare că în copilărie a fost prieten cu acela care avea să devină, mai târziu, ţarul Ivan al IV-lea, supranumit „cel Groaznic“.

La 41 de ani a devenit egumen, având ocazia să îşi pună în practică planurile sale extraordinare, care au făcut din locaşul din arhipelag nu doar un deosebit centru spiritual, ci şi unul economic. Sub supravegherea sa au fost construite două catedrale, mori şi depozite, s-a pus la punct un sistem de fierbere a apei de mare, mănăstirea devenind unul dintre cei mai mari furnizori de sare de culoare neagră, a cărei culoare era dată de algele marine uscate pe care le conţinea. Pentru a facilita transportul, a coordonat săparea unor canale între cele 72 de lacuri, punând la punct sistemul de canale existent şi astăzi.

Dezvoltarea mănăstirii a continuat astfel în secolul al XVII-lea, pe când avea 350 de monahi şi aproximativ 700 de muncitori, 54 de locuri special amenajate pentru obţinerea sării din apa de mare, activităţi de pescuit, vânătoare, prelucrare a oţelului, perlelor şi a micăi, aşa numitul muscovit, mineralul din grupa silicaţilor găsit în componenţa rocilor de granit, folosit iniţial în locul sticlei pentru geamuri. Mănăstirea deţinea şi multe suprafeţe de terenuri cultivabile, precum şi o uriaşă bibliotecă, ceea ce a făcut ca acest loc să fie considerat centrul spiritualităţii din nordul Rusiei,

Mănăstirea Solovetsky a fost centru misionar, loc de pedeapsă şi exil, fortăreaţă în diferite războaie ruse şi chiar bază navală în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ce a marcat însă acest loc este transformarea lui de către Stalin în primul şi cel mai crunt lagăr de exterminare politică şi religioasă, deportând aici milioane de condamnaţi ai regimului bolşevic. La condiţiile naturale de viaţă extrem de dure de la Cercul Polar de Nord: ger, izolare, umiditate, noaptea boreală de 6 luni pe an, comuniştii au adăugat condiţii de viaţă inumane, teroarea psihică şi, nu în ultimul rând, lipsa hranei. Se susţine că, de la prigoana primilor creştini din Imperiul Roman, doar aici s-a mai vărsat atâta sânge pentru Hristos.

Locaşul s-a redeschis din anul 1990 şi a devenit unul dintre cele mai importante aşezăminte monahale din Rusia şi din întreaga ortodoxie, căutat şi vizitat de mii de pelerini.

În anul 1974, arhipelagul Solovetsky a fost declarat monument natural, istoric şi arhitectural, iar în anul 1992 a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Întâlnirea cu spiritualitatea acestui loc sfânt a fost pentru mine un prilej de îmbogăţire interioară şi scriu aceste rânduri cu speranţa că voi reveni acolo unde istoria încă se scrie. Dar până atunci voi mai reveni cu un alt episod pentru că încă mai am de povestit despre Rusia şi locurile ei sfinte. Aşadar, călătoria continuă.

GAERIE FOTO


Teofilia BANU

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (IX). Insulele Solovetski între paradis şi infern

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


De ce infern? Pe Insulele Solovetski s-a inaugurat primul gulag din era sovietică în 1921 şi care până în 1939 a fost loc de pedeapsă şi exil, un spaţiu de muncă silnică şi de tortură pentru cei consideraţi duşmani ai noii orânduiri bolşevice. Peste un milion de prizonieri au murit între aceste ziduri, mulți dintre ei artişti, scriitori sau preoţi.

De ce paradis? Pentru că în aceste locuri credinţa în divinitate a ieşit biruitoare, iar insulele Solovestsky au devenit loc de reculegere, meditaţie şi spiritualitate creştină.

Arhipelagul Solovestsky este un grup de şase insule așezate în apele Mării Albe, în nordul Rusiei, la o distanţă de doar 165 kilometri de Cercul Arctic. Locul este greu accesibil chiar şi astăzi. Am ajuns în acele locuri după o călătorie cu vaporul, plecând din golful Lacului Onega până în Marea Albă în compania unui grup de ruşi din preajma Moscovei, proaspăt debarcaţi de pe un vas de croazieră. Un grup pus pe o distracţie civilizată, acesta susţinând un adevărat recital de vestite şlagăre ruseşti şi internaţionale în care nu putea-i să nu te laşi antrenat.

Pe insule am avut parte de acea strălucire a soarelui unică la ora trei dimineaţa care ne-a dat peste cap ceasul biologic nouă, celor obişnuiţi cu mai multe ore de întuneric, chiar şi pe timpul verii. Ne-au salvat până la urmă draperiile trase la geamuri care ne-au convins să nu ne ridicăm din pat încă o oră, două.

Tot ceva unic a fost micuţa insulă Zayzatski, loc de o frumuseţe rară, dar uimitoare mai ales prin cele 35 de labirinturi de piatră unde se crede că pescarii din era preistorică se rugau la zeii lor pentru noroc la pescuit. Labirinturile sunt înconjurate de mici grămezi de pietre ce seamănă cu nişte morminte. Se presupune că triburile din zona lacului Onega îşi venerau aici morţii pe care preferau să îi ducă peste mare pentru ale împiedica sufletele să se întoarcă. Tot din acest motiv se spune că au construit labirinturi în apropierea cimitirelor. Sufletul ieşit din mormânt s-ar fi rătăcit astfel prin labirintul fără ieşire. Aceste construcţii de piatră se pare că reproduc lumea subterană, unde morţii rătăcesc prin întuneric fără putinţă de ieşire. Potrivit credinţei triburilor, morţii ajungeau în ţările nopţii eterne, acolo unde apune Soarele. Insulele erau percepute ca fiind prima escală obligatorie a călătoriei pe care trebuia să o facă fiecare suflet. Până şi vegetaţia de pe această insulă este diferită, aici predominând muşchii şi plante specifice pădurilor. Părea că ne aflăm în mijlocul unui covor frumos ornamentat cu plante şi pietre.

Am aflat şi de ipoteza apariţiei labirinturilor în urma vizitei unor extratereştri în aceste locuri, misterul persistând încă pentru că arheologii nu au toate dovezile istorice pentru celelalte variante.

M-a impresionat singurul călugăr întâlnit pe insulă, în biserica din lemn Sfântul Andrei, despre care legenda spune că însuşi ţarul Petru cel Mare ar fi participat la construcţia ei, în aşteptarea schimbării vremii pentru a se întoarce pe insula Solovky.

Unică este şi Grădina Botanică de pe acele meleaguri înfiinţată la începutul secolului 19 şi întreţinută şi azi de călugări devotaţi care au aclimatizat acolo plante şi arbori ce nu se găsesc în nici o altă parte atât de aproape de Polul Nord. Pasiunea mea pentru plante şi grădini m-a ţinut câteva ore cu mintea şi privirea aţintite asupra acelui colţ de paradis parcă special strămutat acolo în locuri în care natura e mai puţin prietenoasă.

Of, iar trebuie să mă opresc cu povestea mea, dar călătoria nu s-a terminat, iar eu abia aştept să aştern pentru voi noi poveşti despre nopţile albe ale Rusiei.

GALERIE FOTO


Teofilia Banu

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (VIII)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Republica Karelia – ținutul lacurilor şi al pădurilor de mesteacăn

Prima rută cu trenul în Rusia am parcurs-o între Sankt Petersburg și Petrozavodsk, capitala Kareliei. A fost ceva inedit să petrecem o noapte albă tipic rusească în tren. Zâmbesc şi acum când îmi amintesc cât de oficial s-a purtat cu noi însoțitoarea de vagon chiar de la urcare. M-am simțit ca un elev la internat, supravegheat de un pedagog conştiincios, iar eu am respectat întocmai indicaţiile şi n-am îndrăznit să-i ştirbesc din autoritate.

Dimineaţa am ajuns în capitala Kareliei, unde, după un scurt tur panoramic al oraşului, am pornit într-o călătorie fascinantă prin „mica Finlandă rusă“. O împletire de lacuri înconjurate de mlaștini adânci şi splendide păduri de conifere, o rezervație imensă în aer liber întinsă pe circa un milion de hectare şi un drum de peste 500 km parcurși pe şosea prin păduri. Apoi am continuat drumul cu o ambarcaţiune prin lacul Onega până în Marea Albă, în Arhipelagul Insulelor Solovetski, locuri cu o istorie unică, devenite patrimoniu UNESCO.

În drumul nostru spre Kem, un alt oraş al Kareliei, am făcut o scurtă oprire la Rezervația Naturală Kivach şi am văzut o cascadă spectaculoasă despre care am aflat că este a doua ca mărime din Europa. Apoi, un alt obiectiv vizitat, Pietroglifele Belomorsk, este un complex arheologic ce cuprinde peste 2.000 de imagini de animale sălbatice, animale marine, figuri umane cu dimensiuni de la câțiva milimetri până la 4 cm. Am ajuns şi la Medvezhyegorsk, „oraşul urşilor“, unde se află centrul de administrare a canalului care leagă oraşul Murmansk, de la Marea Albă cu lacul Onega. În timpul construcţiei canalului navigabil, care a fost inaugurat în august 1933, au murit zeci de mii de prizonieri închişi în vestitul Gulag din insulele Solovestski, despre care a scris şi Aleksandr Soljenițîn.

Ținutul „soarelui care apune“, cum este cunoscut printre ruși, Karelia joacă un rol extrem de important în contextul geopolitic actual, fiind o regiune care a fost subiect de dispute teritoriale între Suedia, Rusia și Finlanda timp de secole. În această zonă se află cele mai întinse lacuri din Europa: Onega şi Ladoga, acesta din urmă având un volum total de apă mai mare decât al tuturor lacurilor Finlandei la un loc.

Despre lacul Onega am aflat că este al doilea ca mărime din Europa. Are o suprafaţă de 9.950 km², cu adâncimi până la 127 m fiind situat la intersecţia Volga – Marea Albă, Volga - Marea Baltică şi Marea Albă – Marea Baltică, ceea ce îi conferă un rol deosebit în sistemul comunicațiilor maritime și fluviale al Rusiei. În lac se găsesc o floră și o faună bogate şi variate. Aici a fost colonizată şi renumita specie de peşte din familia păstrăvului şi a somonului din lacul Baikal, omulul, care a început să fie deja pescuită în cantități mari.

Mai am lucruri şi locuri interesante despre care voi continua să vă povestesc, dar într-un alt episod, pentru că, așa cum vă spun de fiecare dată... călătoria continuă.

GALERIE FOTO


 

Teofilia Banu

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (VII)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Palatul Pavlovsk, bun gust şi rafinament

Un obiectiv renumit, aflat în salba de palate din apropierea Sankt Petersburgului, este Palatul Pavlovsk, reşedinţa ţarului Pavel I, fiul Ecaterinei cea Mare.

Palatul este considerat unul dintre cele mai frumoase edificii, ridicate în stilul epocii și o adevărată casă a comorilor datorită colecţiilor sale de artă. Am aflat povestea lui de la ghidul local care ne-a însoțit, poveste pe care vreau s-o împărtășesc cu voi încercând o întoarcere în timp.

Astfel în anul 1781, Pavel, viitorul ţar şi soția sa Maria Feodorovna, născută prințesă de Würtemberg, au plecat incognito într-o călătorie în Europa, luându-şi numele de „Contele și Contesa Nordului“, împreună cu prinţul Nicolae Iusupov, un rafinat cunoscător de artă.

Timp de peste un an aceştia au vizitat Polonia, Austria, Germania, Olanda, Italia și Franța de unde au cumpărat, sau au primit un mare număr de opere de artă drept cadouri de protocol. Toate aceste sculpturi, mozaicuri, tablouri, mobile, țesături, goblenuri, bronzuri, porțelanuri sau sticlărie, au ajuns în patrimoniul palatului care se construia la Pavlovsk, la început sub îndrumarea arhitectului Charles Cameron şi, mai apoi, a italianului Vincenzo Brenna care şi-a pus amprenta în special asupra parcului amenajat în stil englezesc pe mai mult de cinci sute de hectare.

Impresionanta construcție are trei etaje, cupola sprijinindu-se pe 64 de coloane asemănătoare Pantheonului din Roma. Maria Feodorovna a dorit, la rândul său, să își lase amprenta, în primul rând, asupra interioarelor. Sala Grecească este una dintre creațiile marii ducese, aceasta angajând o echipa de arhitecți, sculptori şi pictori, care s-au ocupat de reamenajarea parțială a palatului. Aproape toate obiectele de artă aparțin perioadei în care Maria Feodorovna a locuit aici.

Se spune că acest palat este puțin diferit de celelalte palate imperiale prin arhitectura mai lipsită de opulenţă, dar pusă în valoare de mobilierul francez, de picturi, sculpturi şi porțelanuri. Bunul gust şi rafina­mentul îl întâlneşti aici la tot pasul.

Grădina englezească cuprinde mai multe pavilioane şi monumente:Templul Prieteniei, Colonada lui Apolon, Crescătoria de Păsări, Baia Rece, Sala Rotundă, Pavilionul Roz precum şi colecţii de sculpturi în marmură şi bronz.

Mai târziu, în secolul al XIX-lea, Pavlovsk, a devenit locul preferat de refugiu pentru locuitorii din capitala rusă pe timpul verii. De aici la Tsarskoe Selo a fost construită prima cale ferată din Rusia, transportul făcându-se la început cu ajutorul cărucioarelor trase de cai pe șine. Trenurile trase de locomotive cu aburi au început să circule între Pavlovsk și St. Petersburg din 1838. Pentru a promova transportul pe calea ferată terminalul trenului Pavlovsk a fost construit ca sală de spectacole. Au cântat aici Johann Strauss fiul, Franz Liszt sau Robert Schumann. Stația a fost numită „Pavilionul Vauxhall“, iar faima sa a provocat apariția unui cuvânt nou în limba rusă, „Vakzal“, cu sensul de clădirea gării.

Palatul Pavlovsk a fost distrus şi el, în timpul celui de la doilea război mondial, dar a fost restaurat păstrând trăsăturile specifice vremii în care a fost ridicat.

Din nou dragii mei vă las să hoinăriți imaginar prin Pavlovsk, pe ritm de vals, în trenul tras de cai, iar eu pregătesc o poveste la fel de interesantă despre nopţile albe din Rusia. Pentru că, așa cum vă spun de fiecare dată, călătoria continuă.

GALERIE FOTO


Teofilia Banu

  • Publicat în Turism

Rusia a restricționat importurile de porci și produse din carne de porc provenite din România

Autoritatea Federală Sanitar-Veterinară din Rusia (Rosselkhoznadzor) a anunțat miercuri că, începând din 2 august, a introdus restricții temporare privind importurile de porci vii, precum și de produse pe bază de carne de porc din România, după descoperirea unui focar de pestă porcină africană, informează Itar TASS.

Rosselkhoznadzor precizează că produsele vizate de aceste restricții și care vor ajunge la punctele de trecere a frontierei în Rusia după data de 2 august vor fi întoarse din drum indiferent de data înscrisă pe documentele veterinare însoțitoare. În plus, Rosselkhoznadzor a decis să restricționeze și tranzitul porcilor vii din România pe teritoriul Rusiei.

Primul focar de pestă porcină africană în România a fost confirmat luni de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală într-o gospodărie localizată la periferia municipiului Satu Mare, acesta extinzându-se ulterior și la o a doua gospodărie, a anunțat, marți, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, a declarat că România își menține statutul de țară liberă de pestă porcină clasică, obținut în luna mai, deoarece nu are nicio legătură cu pesta porcină africană, confirmată în gospodării din Satu Mare, care este o boală total diferită. Acesta a adăugat că se fac destul de des confuzii între cele două boli, precizând că niciuna dintre aceste boli nu generează vreun risc pentru consumatori, "nici de contact și nici de consum".

Sursa: AGERPRES

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (VI)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Pe urmele lui Aleksandr Pușkin

Grandoarea monumentală a oraşului Sankt Petersburg începută în timpul ţarului Petru cel Mare a prins contur şi în timpul ţarinelor Ana Ivanovna, Elizabeta Petrovna și Ecaterina a II-a cea Mare a Rusiei. Mai mulți arhitecți străini au intrat în competiție pentru proiectarea palatelor monumentale și a reședințelor din suburbiile oraşului.

La aproximativ 20 de km de Sankt Petersburg se află oraşul Puşkin sau Tarskoe Selo (Satul Țarului). Acest „oraș al muzelor“ i-a inspirat pe cei mai celebri poeți, pictori și muzicieni ruși, pentru a-și crea capodoperele artistice. În anul 1791 Ecaterina a II-a a înfiinţat la Tarskoe Selo clase de studii pentru copiii care locuiau cu ea la palat. În 1811 şcoala s-a transformat în liceu, destinat fiilor de nobili, care urmau sa devină funcționari ai imperiului. Printre elevii din prima promoție s-a numărat şi Aleksandr Sergheevici Pușkin, liceul dobândind din acest motiv un renume universal. În 1937 oraşul a primit numele poetului care se păstrează şi azi pentru a comemora centenarul morții tragice a acestuia.

Moşia de la Ţarskoe Selo a fost dăruită de Petru cel Mare Ecaterinei I, a doua sa soţie şi cea despre care se afirmă că avut o viață aproape la fel de spectaculoasă și interesantă ca și ilustrul ei soț. Dacă Ecaterina este cea care și-a făcut acolo o reședință de vară numită Conacul de piatră, fiica ei Elisabeta, este însă cea care a demarat construcția Palatului Ecaterina, unul dintre cele mai mari din salba de palate care înconjoară Sankt Petersburgul. Terminat în 1756, palatul are o lungime de peste 300 m, exteriorul este împodobit cu admirabili atlanți, pilaștri, coloane şi stucaturi în jurul ferestrelor. Se spune că numai pentru decorațiunile exterioare s-au folosit peste 100 kg de aur. O grădină imensă care întregeşte farmecul locului, cu forme geometrice bine conturate se află chiar în faţa palatului.

Am avut prilejul să parcurg şi să admir acest ansamblu arhitectonic, considerat simbol al Rusiei. Ne-am făcut intra­rea pe scara de onoare de marmură albă deasupra căreia atârnau candelabre de cristal. Am parcurs o anfiladă, adică o suită de săli de aceleași dimensiuni, una mai frumoasă ca alta, ornate cu lemn sculptat și oglinzi. Deosebit de frumoasă mi s-a părut Sala de Onoare în care se ţineau baluri şi ceremonii, împodobită cu oglinzi şi ornamente aurite care pur şi simplu îţi luau ochii de atâta strălucire, iar pe tavan era pictată o alegorie reprezentând „Triumful Rusiei“.

Dar cea mai mare atracție a palatului o constituie Camera de Chihlimbar, considerată în epocă a opta minune a lumii. Creată în Prusia în secolul al XVIII-lea, a fost dăruită de regele Friedrich Wilhelm I prietenului şi aliatului său, Petru cel Mare. Camera este tapetată cu chihlimbar aranjat în diverse motive decorative şi compoziții. A fost jefuită de naziști, care au dat jos chihlimbarul şi aurul de pe pereți și le-au transportat la Königsberg. De acolo totul e învăluit în mister pentru că nu se știe unde a ajuns, fie pe un vas german scufundat de un submarin sovietic, fie ascunsă undeva foarte bine. Ce am văzut noi este reproducerea fidelă a celei originale, proiect care a început în anul 1980 şi a durat vreo 20 de ani. A fost inaugurată în anul 2003 şi este într-adevăr impresionantă. Nu am avut voie sa facem poze, dar mă rog ca mulţi dintre voi să ajungeţi s-o vedeţi în toată splendoarea ei.

Am plecat de acolo cu gândul să revin şi să stau pe îndelete să mă bucur de toată frumuseţea. Am trecut şi pe la statuia romanticului şi inegalabilului Puşkin, cel care a scris peste 100 de poeme dedicate locului. Pe voi, dragii mei, vă las să hoinăriți imaginar prin palatul Ecaterinei din Țarskoe Selo până la episodul următor când voi scrie o altă poveste despre locuri şi obiective la fel de interesante. Călătoria continuă.

GALERIE FOTO


 

Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (V)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Palatul Peterhof – Versailles de Rusia

Aflat în afara oraşului Sankt Petersburg, palatul Peterhof a fost locul care m-a impresionat poate cel mai mult din tot ce am văzut în călătoria noastră. Cred că îl reprezintă pe țarul Petru cel Mare cel mai bine în dorinţa lui de a apropia Rusia de Europa. Ţarul a vizitat palatul Versailles din Franța și, revenit acasă, a schițat planuri grandioase pentru a construi un palat care să îl întreacă în grandoare și frumusețe pe acesta, reuşind acest lucru după opinia mea.

În timpul Războiului Nordic, Petru cel Mare a mers des într-o zonă izolată din apropierea Golfului Finic, de unde putea urmări construcția fortificațiilor din Kronstadt pe o insulă suedeză pe care tocmai o cucerise. Ideea construirii unei reşedinţe în acest loc a avut-o soţia sa Ecaterina, care i-a sugerat că ar putea construi un mic adăpost unde să locuiască pe perioada verii.

Pentru construcția acestui palat a fost alocată o suprafaţă de peste 600 de hectare. Foarte mulți arhitecți, grădinari, artiști şi muncitori au fost angrenați în această lucrare de anvergură. Materialele de construcție, decorațiunile şi plantele, în mare parte provenind din Europa, au fost transportate pe apă, iar între Golful Finic şi Palatul Principal a fost construit un canal. În 14 august 1723, Peterhof a fost inaugurat în mod oficial.

Domeniul cuprinde trei parcuri: Parcul de Jos, Parcul de Sus și Parcul Alexandria. Marea Cascadă este de fapt piesa de rezistență, care pornește de la baza construcției principale, se continuă cu unul dintre cele mai mari ansambluri de fântâni arteziene din lume, ce ajunge până în Golful Finic din Marea Baltică. Petru cel Mare a elaborat planul fântânilor arteziene folosind principiul gravitației. În subteran sunt 25 km de conducte cu apă ce provine dintr-un izvor natural din apropiere, iar întreg complexul conduce și mai mult spre ideea că modelul utilizat a fost Palatul Versailles și grădinile sale. În centrul cascadei se regăsește Fântâna lui Samson care îl înfățișează pe eroul biblic ținând deschise fălcile unui leu. Statuia a fost construită ca un simbol al victoriei Rusiei în fața Suediei la Poltava.

În parc sunt mai multe fântâni arteziene și pavilioane, „fântâni deghizate“ în arbori, flori sau umbrele, menite să-i ude până la piele pe invitații neagreați de ţar. Am aflat şi faptul că ţarul juca șah cu sclavi îmbrăcați în piese, pe o tablă desenată în curtea palatului.

În timpul domniei Împărătesei Elisabeta, fiica lui Petru cel Mare, palatului i-au fost aduse modificări serioase, fiind extins de arhitectul italian Francesco Rastrelli. Interiorul a fost şi el refăcut în stil baroc, doar camera de studiu a lui Petru cel Mare rămânând intactă. A continuat să fie împodobit în timpul domniei țarinei Ecaterina cea Mare, care a redecorat camera tronului, impresionantă prin dimensiunea sa de peste 300 m².

Toate camerele afișează o opulenţă şi un lux cum numai în Sankt Petersburg găseşti. Mi-a plăcut celebra scară decorată cu statui, creată de Rastrelli. În interior nu am avut voie să facem poze, dar vi l-am descris cu gândul că veţi reuşi să vedeţi vreodată acest superb edificiu.

Peterhof a fost bombardat şi aproape distrus în al Doilea Război Mondial de către aviația sovietică pentru că armata germană se cantonase acolo. În plus, spionajul sovietic aflase că Hitler plănuia o mare sărbătoare a victoriei în palatul țarist, așa că Stalin ordonase ca palatul să dispară. Complexul a fost refăcut în cele mai mici detalii şi totul pare acum încremenit în vremea țarinelor. Cu siguranţă locul este replica frumosului Versailles, fiind unul dintre proiectele în care s-a investit mult de la Petru cel Mare până la Ecaterina cea Mare timp de aproape un secol.

Mai sunt încă multe de povestit despre palatele ţarilor şi despre Sankt Petersburg. Aşadar, călătoria continuă.

GALERIE FOTO


 

Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (IV) - O biserică… o poveste

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Plimbarea pe Nevski Prospekt ne-a condus paşii în impunătoarea Catedrală Madona din Kazan, ce a fost ridicată, începând cu anul 1801, de ţarul Pavel I, după modelul Catedralei Sf. Petru de la Vatican. A jucat un rol de simbol al naţiunii ruse în timpul invaziei lui Napoleon din 1813. Edificiul adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, considerată ocrotitoarea oraşului Kazan şi a întregii Rusii. Deși stilul arhitectural al catedralei este străin de arhitectura națională rusă, aceasta a fost proiectată şi construită doar de meșteri ruși. Lucrările au fost supravegheate de vestitul inginer Stroganov. În anul 1813 a fost înmormântat aici mareșalul Mihail Kutuzov, comandantul rus care l-a învins pe împăratul Napoleon. În anul 1932 autoritățile sovietice au amenajat aici Muzeul de Istorie a Religiei și Ateismului. Catedrala Kazan a fost reparată si restaurată, iar mai apoi, în anul 1998, a fost sfinţită din nou. Despre icoană se spune că are puteri miraculoase de binecuvântare şi vindecare. Am plecat de acolo cu linişte sufletească şi cu credinţa că icoana pe care am atins-o ne va ocroti şi pe noi.

O bijuterie a arhitecturii tradiţionale ruseşti o reprezintă Biserica Sfântului Sânge Vărsat (Învierii lui Hristos) construită după modelul catedralei moscovite Sf. Vasile Blăjenii din Piaţa Roşie. Biserica este situată într-un loc deschis, ocupând unul dintre malurile canalului Griboedov, care străbate orașul Sankt Petersburg.

Ideea zidirii şi numele acestei biserici a plecat de la un eveniment tragic, asasinarea lui Alexandrul al II-lea de către anarhişti, deranjaţi de reformele ţarului. Alexandru al II-lea este cunoscut drept Eliberatorul pentru ruși datorită faptului că a abolit șerbia în anul 1861.

Războiul ruso-turc din anii 1877-1878 a contribuit la independenţa altor două state, România și Bulgaria, tot în timpul domniei ţarului. În Finlanda este cunoscut sub numele de „ţarul bun“ pentru că a oferit autonomie ţării, a ridicat finlandeza la rangul de limbă oficială şi a introdus moneda proprie.

Edificiul a fost construit la iniţiativa lui Alexandru al III-lea, între anii 1883-1907, în memoria tatălui său. Locul asasinării este marcat printr-un baldachin de marmură încrustat cu pietre semipreţioase. Pereții interiori ai bisericii şi cupolele sunt acoperite cu mozaicuri cu scene biblice delimitate între ele de mici borduri ce conturează fiecare scenă şi personaj în sine. Este considerată biserica cu cea mai mare suprafață de mozaic din lume, peste şapte mii de m². Guvernul sovietic a închis lăcaşul în anul 1930, iar în timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost folosit drept spațiu pentru depozitarea legumelor, lucru ce a dus la numele ironic de „Mântuitorul de pe cartofi“.

Biserica a fost redeschisă în august 1997, după o perioadă de 27 de ani de renovări și restaurări, acum putând fi admirată de turişti.

Sunt convinsă că timpul va decanta impresiile acumulate din aceste locuri încărcate de istorie şi spiritualitate. Despre Sankt Peterburg şi frumusețile lui încă mai am de povestit. Aşadar, călătoria continuă.

GALERIE FOTO CATEDRALA KAZAN


 

GALERIE FOTO CATEDRALA


 

Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (III) O biserică… o poveste

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Întâlnirea cu spiritualitatea şi cultura altor popoare, cu locurile sfinte şi personalităţile lor emblematice, a fost pentru mine un prilej de îmbogăţire interioară. Am vizitat, pe îndelete, mai multe lăcaşuri de cult din Sankt Petersburg și cu acest prilej am constatat că fiecare catedrală sau biserică ascunde o poveste fascinantă şi o adevărată lecţie de istorie.

Orientarea spre modelele occidentale în construcţia oraşului Sankt Petersburg a avut influență şi în modul cum arată bisericile şi catedralele care au arhitectura şi pictura în stil baroc sau neoclasic, dar cu o notă distinctă prin ornamentaţie şi cantitatea de aur folosită.

O adevărată emblemă a oraşului este Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel, locul de odihnă veșnică pentru toată dinastia Romanovilor începând cu fondatorul oraşului Ţarul Petru cel Mare şi terminând cu ultimul ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea.

Catedrala a fost construită după planurile arhitectului Tressini începând cu anul 1712. Turla aurită de 123 m înălțime are în vârf un înger ținând o cruce. În interior există un singur iconostas care se înalță pentru a forma un fel de turn deasupra altarului, un detaliu unic pentru un lăcaş ortodox.

GALERIE FOTO CATEDRALA SFINȚII PETRU ȘI PAVEL

Un alt obiectiv impresionant prin dimensiuni a fost Catedrala Sf. Isaac al Dalmaţiei, ridicată, începând cu anul 1710 din iniţiativa ţarului Petru I, născut pe 30 mai în ziua de prăznuire a acestui sfânt. Catedrala a fost construită în forma actuală abia începând cu anul 1818, după planurile arhitectului francez Montferrand. Lucrările au durat 40 de ani. Din cauza terenului mlăştinos a fost nevoie de zeci de mii de piloni de lemn pentru a susţine greutatea de 300 de mii de tone a construcţiei. Edificiul poate adăposti în interior peste zece mii de oameni. Cupola catedralei e acoperită cu 100 kg de aur masiv, iar pe interior este o frescă enormă de peste 800 m², Maica Domnului pe Tron. Interiorul catedralei e decorat cu mozaicuri şi coloane din piatră rară adusă din Urali sau din Orientul Îndepărtat. În anul 1930 catedrala a fost închisă de bolşevici. Fotografiile din perioada sovietică o arată înconjurată de lanuri de varză. În prezent catedrala funcționează doar ca muzeu, serviciul divin oficiindu-se ocazional.

Cu cele două poveşti sper că v-am stârnit curiozitatea de a continua călătoria alături de mine pentru că alte două la fel de fascinante şi încărcate de istorie le am în vedere pentru episodul următor.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO CATEDRALA SF. ISAAC AL DALMAȚIEI

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (II)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Sankt Petersburg oraşul ţarilor

Aş putea spune că mi-am împlinit un vis atunci când am ales ca destinaţie de vacanţă oraşul Sankt Petersburg. Nu mi-am imaginat că un loc poate aduna deopotrivă atâta eleganţă şi bogăţie, frumuseţe, dar şi opulenţă.

Istoria acestuia începe în anul 1862, atunci când Petru cel Mare a devenit ţar la vârsta de zece ani şi a avut ambiţia de a face schimbări radicale în imperiul rus, inclusiv prin mutarea capitalei de la Moscova. Iubea marea şi navele şi a ales ţărmul Mării Baltice pentru locul viitoarei capitale care urma să devină un mare port şi o cale de comunicare cu Europa. După Pacea de la Nystad, care a pus capăt Războiului Nordic, ţarul a apelat la arhitecți faimoşi din apus pentru a construi noua capitală. Oraşul a fost fondat în 1703 şi botezat Sankt Pieter Burkh, numele olandez al sfântului său protector.

Ţarul a fost un vizionar care a reuşit să aducă pe acele meleaguri tot ce era nou în Europa. Proiectul lui a fost unul îndrăzneţ, depăşind prin efort şi grandoare oraşul Amsterdam folosit ca model.

Au fost secate mlaştinile şi oraşul s-a extins tot mai mult sub conducerea inginerilor germani şi a arhitecţilor italieni sau francezi, dar şi cu munca ţăranilor iobagi de pe întreg teritoriul imperiului. Pentru ridicarea oraşului se spune că au murit aproape o sută de mii de oameni.

Nobilii ruşi au fost siliţi să se mute aici şi să-şi construiască reşedinţe şi după doar zece ani de la fondare, în 1713, orașul Sankt Petersburg a fost proclamat capitala Rusiei. Am aflat că în zonă nu era piatră pentru construcţie, la început folosindu-se doar lemnul până când Petru cel Mare a interzis zidirea clădirilor din piatră pe tot cuprinsul imperiului obligându-i pe toţi meşterii pietrari să vină şi să folosească piatra doar pentru noua capitală.

Istoria oraşului este una destul de tumultoasă, cu evenimente care au marcat profund aceste meleaguri. Petrograd sau Leningrad sunt nume date oraşului în perioade istorice de cotitură pentru Rusia. Aici a început revoluţia bolşevică şi tot aici a fost instituită de către armata germană blocada de nouă sute de zile, considerată a fi cel mai înfiorător asediu din istoria omenirii şi care a lăsat în urmă aproape un milion de morţi din rândul populaţiei civile. Cu toate acestea a fost impresionant ataşamentul locuitorilor pentru cultură, manifestat şi în cele mai grele condiţii de viaţă. Aceştia au preferat să moară de frig decât să ardă cărţi sau piese de mobilier de o inestimabilă valoare.

Rețeaua de canale, străzile și podurile, toate s-au dez­voltat treptat, începând din timpul domniei țarului Petru I, iar grandoarea monumentală s-a conturat şi în timpul împărăteselor Ana Ivanovna, Elisabeta Petrovna și Ecaterina a II-a a Rusiei.

Principala arteră a orașului Nevsky Prospekt, lungă de aproape cinci kilometri am străbătut-o la pas. Aici m-au impresionat mai multe obiective turistice printre care Catedrala Fecioarei din Kazan, apoi Catedrala Sfântul Isaac, Biserica Învierii lui Hristos, cunoscută și sub numele Biserica de pe Sângele Vărsat, precum și caii de bronz de pe Podul Anicikov. Majo­ritatea centrelor comerciale și cele mai costisitoare locuinţe se pot vedea de pe bulevard şi tot acolo se desfășoară și viața de noapte a orașului.

Primul loc pe care l-am vizitat a fost Fortăreaţa Petru şi Pavel construită cu scopul de a apăra Rusia de pericolele din delta Nevei şi care reprezintă locul de naştere al oraşului. A fost cunoscută şi sub numele de Bastilia Rusă deoarece era folosită ca închisoare pentru oponenţii puterii. Printre oameni celebri închiși aici de-a lungul anilor s-au numărat Maxim Gorki, Fiodor Dostoievski, Leon Trotsky sau Alexander Lenin. În 1921 a fost transformată în muzeu de stat găzduind numeroase expoziții cu precădere destinate istoriei oraşului.

Vă amintesc şi faptul că Vladimir Putin este fiul orașului şi se pare că are grijă la fel de mult ca ţarul Petru cel Mare de aceste locuri pe care le-am admirat în călătoria noastră şi care şi-au recăpătat strălucirea de pe vremea vechiului imperiu. Noul Ţar pare că se simte foarte bine pe meleagurile natale pentru că destul de des organizează reuniuni naţionale şi internaţionale la Sankt Petersburg.

Dar povestea e abia la început, iar eu promit să continuu cu speranţa că veţi călători împreună cu mine.

GALERIE FOTO


Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (I)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Dorinţa de a călători şi de a vedea locuri noi şi inedite mi-a fost încă o dată îndeplinită atunci când am ales ca destinaţie Rusia, mai exact Sankt Petersburg, Novgorod şi arhipelagul Solovetsky.

Nopţile magice din iunie petrecute în Sankt Petersburg, dar și la mai bine de 1.000 de km spre nord, aproape de Cercul Polar, seamănă cu un amurg prelungit în care soarele doar apune pentru câteva ore fără a atinge orizontul. Am dormit puţin în zilele acelea, dar n-am simţit oboseala, ca pe la noi după o „noapte albă“, pentru că strălucirea soarelui te încărca cu un fel de energie pe care n-am mai întâlnit-o în altă parte.

Nimic nu poate înlocui farmecul romantic al plimbărilor prin Sankt Petersburg în timpul nopţilor albe, mai cu seamă după câteva zile petrecute acolo.

Toată lumea iese pe stradă pentru a sărbători sfârșitul unei ierni foarte lungi, terasele orașului sunt la fel de animate chiar şi la ore ieșite din comun. Atunci se organizează Festivalul Nopţilor Albe şi astfel vin aici toţi marii artiști ruşi, dar şi staruri internaţionale care susţin spectacole, concerte şi carnavaluri unde se poartă costume din vremea ţarilor.

M-au uimit localnicii care mi-au părut un amestec de romantici şi sensibili, amabili şi buni tovarăși de petreceri, care instantaneu deveneau reci şi duri dacă nu erai de partea lor. Cred că tocmai în această diversitate a poporului rus există un filon care a unit acest neam şi l-a făcut atât de puternic.

Veneția Nordului, oraşul cultural al Rusiei, cum a fost supranumit Sankt Petersburgul, are toate atuurile pentru a intra în topul celor mai frumoase oraşe din lume. Tot ce am văzut aici – palate magnifice şi poduri baroce, o reţea impresionantă de canale navigabile, muzee, o extraordinară istorie şi tradiţii culturale care au inspirat literatura şi muzica, fastul clasic rusesc îmbinat cu modernitatea europeană şi mai ales magia spectacolelor de operă şi balet – face din acest loc o destinaţie turistică de neuitat.

Pelerinajul prin mănăstiri, biserici, complexe monahale m-a convins că ruşii sunt la originile lor un popor religios care încearcă de la o vreme să reînvie tradiţiile şi viaţa monahală.

Mă întreb totuşi; cum a fost posibil ca atâtea edificii religioase să fie închise, distruse sau transformate în săli de distracţie şi depozite pentru produse agricole, iar preoţii, călugării şi enoriaşii mai cucernici să fie împuşcaţi sau trimişi în gulag? Cred că ţine totuşi de caracterul lor coleric şi de dorinţa de a fi altfel decât majoritatea.

Deşi li s-a promis prin comunism „paradisul pe pământ“, lucrurile, aşa cum ştim, s-au desfăşurat altfel în cei 70 de ani. Apoi a venit „Perestroika“ lui Gorbaciov, care le-a adus din nou multă speranţă însă, pe măsură ce s-au închis fabricile, au apărut șomajul şi inflaţia, a năvălit peste ei un capitalism sălbatic care a polarizat societatea, iar acum cei mai mulţi au început să fie derutaţi şi chiar nostalgici.

Totuşi, ce m-a marcat mai mult în această călătorie a fost o altfel de noapte albă, petrecută în aeroportul din Istanbul la întoarcerea spre casă. Am fost printre martorii şi chiar supravieţuitorii sângerosului atac terorist din 28 iunie 2016. În plus, ziua în care m-am hotărât să încep povestea nopților albe este 3 aprilie 2017, marcată şi ea de un eveniment la fel de sângeros, de data acesta chiar în Sankt Petersburg. O fi destinul sau eu sunt ceva mai superstiţioasă decât alţii?

Dar povestea abia începe, iar eu sper şi de această dată să vă trezesc dorinţa de a citi şi a călători împreună cu mine.

GALERIE FOTO


Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism

Ministrul Agriculturii: Vom continua să punem presiune pe piața din Rusia pentru deblocarea exporturilor de alimente

Vom continua să punem presiune pe piața din Rusia pentru deblocarea exporturilor, deoarece produsele noastre alimentare sunt competitive și pot să facă față pe oricare din piețele lumii, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-un seminar dedicat industriei cărnii din România.

'Exporturile pe această zonă nu sunt foarte multe și apreciez eforturile pe care le-ați făcut pentru a deschide noi piețe. Sunt conștient că rolul ministerului nu este doar să plătească subvențiile în fiecare an, ci să-și întărească tot mai mult politicile și una dintre ele se referă la deschiderea de noi piețe pentru produsele românești. Vom pune în continuare presiune pe piața din Rusia pentru că produsele noastre pot să facă față, sunt competitive pe oricare din piețele lumii, inclusiv în Rusia. Aici nu vorbim despre chestiuni politice, ci despre chestiuni economice și cred că din acest punct de vedere se poate deschide orice piață", a precizat Constantin.

Acesta a subliniat succesul României din acest an în ceea ce privește deschiderea pieței din China pentru carne și produse din carne de porc, dar și cu bovine vii.

"Anul acesta am mers în China și acolo am avut succes. De anul acesta am deblocat piața din China pentru exportul de bovine vii și produse din carne de porc", a adăugat Constantin.

În data de 30 august 2013, România și China au semnat un Memorandum de Înțelegere privind sănătatea animală și siguranța alimentelor, care oferă producătorilor români posibilitatea de a intra cu carne și produse din carne de porc, dar și cu bovine vii pe o piață de două miliarde de locuitori și cu o cerere imensă de produse alimentare.

Pentru firmele românești din industria alimentară, dar și pentru crescătorii de animale, semnarea acestui memorandum reprezintă și o garanție pentru începerea exporturilor către alte țări terțe, cum ar fi Vietnam, Hong Kong și Algeria.

În schimb, deblocarea exporturilor de produse alimentare pe piața rusă ridică probleme, în condițiile în care nicio o companie românească din cele 12 unități de producție și procesare din România, evaluate în toamna lui 2012, nu a primit aviz favorabil din partea autorităților veterinare din Federația Rusă, deși toate erau agreate pentru export pe piața Uniunii Europene.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, numărul total de porcine era la 1 decembrie 2012 de 5,23 milioane de capete, în scădere cu 2,4 procente față de cele aproape 5,4 milioane de capete consemnate în perioada similară din 2011, în timp ce numărul total de bovine evidenția o creștere cu 1%. Efectivul matcă (vaci pentru lapte, bivolițe pentru reproducție și juninci pentru reproducție) a rămas aproape constant, respectiv la 1,26 milioane exemplare.

România se află între primele zece țări ale Uniunii Europene (UE) la efectivele totale de bovine, cu peste două milioane capete, după Franța, Germania, Regatul Unit, Irlanda, Italia, Spania, Polonia, Olanda și Belgia, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

AGERPRES

România, al doilea stat după Germania care a redeschis discuţiile privind exportul de produse agroalimentare în Rusia

România este al doilea stat după Germania care deschide discuţiile cu Federaţia Rusă în vederea reluării exportului de produse agroalimentare pe această piaţă, a declarat, luni, pentru AGERPRES secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu.

"Vizita specialiştilor Serviciului Federal pentru Inspecţia Veterinară şi Fitosanitară al Federaţiei Ruse în România este un eveniment de o importanţă deosebită pentru că suntem al doilea stat care face acest lucru, după Germania, ceea ce înseamnă că există această deschidere şi interes din partea Rusiei pentru produsele noastre. Este un efort al ministrului român al Agriculturii pentru că redeschiderea acestor discuţii cu Federaţia Rusă au început în urmă cu trei luni şi au fost finalizate odată cu vizita ministrului în Rusia. Consider că este un succes pentru că Rusia este o piaţă pe care am pierdut-o de-a lungul timpului", a precizat Botănoiu.

Reprezentantul MADR a afirmat că nu vor putea fi exportate orice produse agroalimentare pe această piaţă pentru că România este încă deficitară pe anumite segmente şi acestea trebuie reglate, în primul rând, pe piaţa internă.

"Nu vom vedea toate produsele agroalimentare româneşti pe piaţa Rusiei pentru că sunt anumite produse unde suntem deficitari şi trebuie să le reglăm la nivelul producţiei şi pieţei noastre, dar avem produse foarte bune, care fac faţă cu succes pe această piaţă. Mă refer aici la o serie de alimente procesate, produse din carne, vin şi miere", a adăugat oficialul MADR.

Acesta consideră că după cele 14 zile de evaluări efectuate de specialiştii ruşi la unităţile româneşti de producţie şi procesare carne va fi încheiat un protocol cu măsurile care ar mai trebui luate, iar după finalizare se va încheia efectiv un acord de reluare a schimburilor comerciale cu Rusia pe acest segment.

"După evaluarea serviciilor veterinare ruse se va încheia un protocol cu ce ar mai trebui refăcut sau modificat şi pe urmă se va semna acest acord prin care vom putea susţine schimburile cu Rusia. Nu pot da un termen, dar noi încercăm să facem acest lucru cât mai repede", a adăugat Daniel Botănoiu.

În ceea ce priveşte reluarea exporturilor pe piaţa chineză, secretarul de stat în MADR a subliniat că a fost semnat deja un acord de principiu între serviciile veterinare din cele două ţări, iar în prezent are loc un schimb de informaţii şi de răspunsuri la întrebările şi chestionare ale părţii chineze. După finalizarea acestora se va semna un memorandum prin care vor putea fi exportate şi în China produse agroalimentare româneşti.

"În noiembrie va fi organizată o misiune economică în China, la care vor participa şi reprezentanţi din MADR, alături de oamenii de afaceri români, ceea ce este foarte important pentru că pe masa Guvernului chinez agricultura există ca o prioritate, atât pe partea de investiţii chineze pe piaţa românească cât şi în ceea ce priveşte prezenţa noastră cu produse pe această piaţă", a mai adăugat reprezentantul Ministerului Agriculturii.

Un număr de 12 unităţile româneşti de producţie şi procesare carne şi lapte, interesate să exporte pe piaţa rusă, vor fi verificate de specialiştii serviciilor veterinare din Federaţia Rusă, începând din 5 noiembrie 2012.

Potrivit datelor furnizate AGERPRES de ANSVSA, specialiştii Serviciului Federal pentru Inspecţia Veterinară şi Fitosanitară al Federaţiei Ruse se vor afla în România, în perioada 5- 16 noiembrie 2012 şi vor evalua un număr de 12 unităţi din industria alimentară din sectorul cărnii roşii, produselor din carne, carne de pasăre, unităţi din sectorul laptelui şi prelucrării produselor lactate.

Sursa AGERPRES

Abonează-te la acest feed RSS