Dezvoltarea echipamentelor OROS SUN pentru recoltarea florii soarelui a început în 1996, ceea ce înseamnă că produsele producătorului maghiar sunt fabricate bazându-se pe aproape trei decenii de experiență. Direcția inițială a fost complet diferită de tipurile SUN cunoscute astăzi. La acea vreme, dispozitivele erau numite UN, adică „echipament universal de floarea soarelui”, și erau realizate din punct de vedere tehnic diferit față de cele din zilele noastre. Bazându-ne pe specialistii nostrii și pe experiența fermierilor, OROS SUN a devenit pentru azi un produs absolut remarcabil pe piață.

Pierderi minime la recoltat

La proiectarea echipamentelor de recoltare a floarii soarelui, cel mai important aspect de care s-a tinut seama, a fost reducerea la minimum a pierderilor la recoltat. În cazul OROS SUN, acest lucru este susținut de o serie de soluții. Echipamentele OROS SUN sunt dotate cu tavi profilate cu o suprafață foarte de mare, ceea ce le face sa preintampine pierderile prin scuturare. La proiectarea structurii, s-a considerat o prioritate ca aceste tavi să fie înclinate spre masa masinii, astfel încât tot materialul de pe ele sa ajunga cat mai repede pe masa echipamentului si apoi in combina. Forma concava a tavilor de preluare, extensiile laterale ale echipamentului și plasa de protecție de pe peretele din spate, reduc de asemenea pierderile de seminte.

Echipamentele OROS SUN pentru recoltarea floarii soarelui sunt disponibile în versiuni cu 6, 8, 12 și 16 rânduri cu distanțe între rânduri de 56, 70 sau 76,2 centimetri. Lățimea lor de lucru variază de la aproximativ 4,5 metri până la 12,5 metri, în funcție de tip.

Capitulele de floarea soarelui  sunt taiate de tulpina cu ajutorul unui cuțit rotativ special cu patru lame, care se roteste cu o viteză optimă.

Sunt disponibile atat despartitoare de lan din plastic cat si din metal.

Echipamentul de recoltat floarea soarelui OROS SUN poate fi montat pe toate tipurile de combine de recoltat cu ajutorul unui kit special de montare.

oros sun red

Echipament de recoltat floarea soarelui cu tocator

OROS SUN beneficiaza de o optiune foarte importanta si utila: Tocatorul de resturi vegetale.

Amplasarea tocatorului este catre spatele echipamentului astfel incat sa nu se transmita vibratii catre masa de recoltat care sa implice pierderi de seminte. Exista posibilitatea de reglare ca inaltime a tocatorului si de asemeni, exista palpatori atasati care tin tocatorul la o inaltime constanta fara sa fie nevoie ca operatorul sa urmareasca inaltimea de tocare. Aceasta este un mare avantaj pentru ca miristea va fi uniforma cu resturi de tulpini de intre 6 si 8cm. Înălțimea minimă de recoltare a OROS SUN este de 65 de centimetri.

OROS SUN+CHOP poate fi o alegere excelenta și în zonele min-till sau no-till, unde este importantă calitatea și uniformitatea acoperirii solului, reducerea tasarii solului.

oros sun green

OROS SUN dispune de o serie de Optiuni importante

Printre opțiunile importante ale OROS SUN, Dispozitivul de pastrare automata a inaltimii de taiere a tocatorului de tulpini, este deosebit de important pentru obtinerea unei miristi de calitate dupa recoltare. Dispozitivul Auto Pilot, este o optiune care ajuta operatorul de pe combina, prin pastrarea automata a directiei pe rand. Tocatorul de tulpini este dotat de asemeni cu protectii pentru anvelope care sunt deosebit de importante pentru protejarea anvelopelor de o uzura generata de resturile de tulpini de floarea soarelui care raman in sol.

Usurinta in Exploatare si întreținere

Tocatorul de tulpini dispune de cutiile de viteze cu carcasele din aluminiu, care sunt fiabile și puternice. Datorita greutatii specifice reduse a acestora  consumul de combustibil este mult scazut. In timpul lucrului, echipamentul de tocare a resturilor vegetale necesită maxim 1,34 CP putere suplimentară pe rând de la combină, asta chiar și la o viteză de lucru de 8 km/h.

Întreținerea echipamentelor este relativ simplă. Sistemul automat de ungere al transmisiei asigură o lubrifiere foarte buna, asigurând astfel o durată de viață mai lungă.

Contactati:

Florian Constantinescu

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 +40 733 561 011

www.oros.hu

https://www.facebook.com/oroslinamar/

https://www.youtube.com/user/oroslinamar

Pe lângă un consum redus de energie și o mai buna manevrabilitate in lucru, echipamentele de recoltat porumb OROS CORNADO, care pot fi instalate pe orice combina, garantează o recoltare eficientă și o tocare de înaltă calitate a tulpinilor. Cele mai importante atuuri ale echipamentelor OROS CORNADO sunt: Raportul Excelent Pret/Calitate, o tocare foarte buna a resturilor vegetale si pierderi extrem de mici la recoltare. Diversele soluții de bază și opționale ale CORNADO pot îmbunătăți productivitatea - chiar și în cele mai moderne sisteme agricole.

Dezvoltarea combinelor au deschis calea

Deja la începutul anilor 2000, echipamentelede porumb fabricate în Orosháza erau exportate in toată Europa, fiind apreciate in mod deosebit. Din acest moment, piața mașinilor de recoltat cereale începuse să se dezvolte mai repede decât oricând, în ceea ce privește viteza de lucru și performanțele.

​ Acest lucru i-a încurajat pe dezvoltatorii de la OROS să-și actualizeze echipamentele si sa lanseze o noua generatie de produse care sa faca fata noilor cerinte: Viteze mai mari la recoltare, pierderi mai mici si o tocare mult mai eficienta a resturilor vegetale, echipamente mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil.

Prima varianta a echipamentului OROS CORNADO a aparut în 2007 ca răspuns la aceste noi cerinte. Prima versiune a fost testată cativa ani și a devenit disponibilă pe piață în 2010. Principiile erau clare: noul dispozitiv trebuia să fie pliabil, să garanteze performanțe ridicate la o viteză mare de recoltare. Toate acestea cu cel mai mic consum posibil de energie, în timp ce era nevoie și de un pas înainte si in ceea ce priveste tocarea resturilor vegetale.

Echipamentele cu cadru fix CORNADO pot fi comandate acum în modele de 6, 8, 9, 12, 16 și 18 rânduri, cu o distanță între rânduri de 50,8 cm, 56, 60, 70, 76,2, 80 și 96,5 cm, iar versiunile pliabile sunt disponibile în dimensiuni de 6, 7, 8, 9 și 12 rânduri, de asemenea cu o gamă largă de distanţă ȋntre rânduri. Toate acestea au fost modelate dupa nevoile clientului, deoarece în timpul dezvoltărilor și perfecționărilor ulterioare, inginerii s-au bazat întotdeauna pe experiența din teren. Cei ce folosesc echipamentele OROS CORNADO pot confirma ca acest echipament de recoltat este o alegere foarte buna.

În timp ce modelele anterioare recoltau porumb cu o viteză de 6-8 kilometri pe oră, echipamentele CORNADO aflate în prezent pe piață sunt capabile să atingă viteze de până la 15 kilometri pe oră, astfel încat sa fie pastrate conditiile unei bune recoltari: Pierderi minime, tocare excelenta, consum minim de combustibil.

O caracteristică importantă a echipamentelor de recoltat OROS CORNADO este că necesităţile lor de întreținere au fost reduse semnificativ, ceea ce reprezintă o modernizare specială. În timp ce înainte echipamentul necesita întreținere zilnică laborioasa, acum este suficientă o inspecție vizuală. Foarte importante sunt pregătirea echipamentului înainte de sezon și lubrifierea la timp a catorva lagare si ansamble care este  obligatorie pentru o buna functionare.

Echipamentele OROS CORNADO realizeaza reglarea hidraulică a placilor pe care se face desprinderea stiuletelui de tulpina, ceea ce contribuie foarte mult la lucrul confortabil și eficient, deoarece se pot face setările necesare din combina, criteriul principal fiind grosimea tulpinei porumbului.

Daca porumbul este cazut din cauza vantului sau a furtunilor, exista optiunea ca pe partile laterale ale echipamentului sa fie montati melci actionati hidraulic care ajuta la recuperarea eficienta a plantelor afectate de intemperii. Pentru porumbul de talie inalta sau cel foarte uscat, cea mai buna optiune sunt extensiile laterale care fac ca porumbul sa fie indreptat catre corpul echipamentului, eliminandu-se astfel pierderile de stiuleti.

Exista de asemeni o alta optiune care servește la reducerea pierderilor la recoltat: Protectiile de cauciuc care se monteaza pe despartitoarele de lan si care impiedica stiuletele sa alunece inapoi, directionandu-l catre lanturile transportoare care aduna stiuletii catre masa masinii.

Fiecare rând al echipamentului este dotat cu un ambreiaj de siguranță, astfel încât mașina este protejată împotriva supraîncărcării .

Orson Cornado

Tocare excelenta a tulpinilor

O întrebare esențială este cum ramane miriștea după recoltat. Tocatorul de tulpini al echipamentului OROS CORNADO taie foarte bine tulpina de porumb în bucăți de 5...6 cm, ceea ce este extrem de eficient. Restul de tulpină care ramane in pământ este foarte periculoasa pentru anvelopele combinei, asa ca Echipamentul OROS CORNADO are ca optiune Protectiile pentru anvelope. Aceste dispozitive, imping resurile de tulpina catre in fata si anvelopele pot calca peste ele fara a fi in pericol de uzura. Dacă ţinem cont de preţul anvelopelor, atunci ne dam seama cat de folositoare sunt aceste dispozitive pe care noi cei de la OROS recomandam sa fie instalate la toate echipamentele OROS CORNADO.

Un avantaj al tocarii excelente este si faptul ca fragmentele de resturi vegetale care raman pe sol dupa trecerea cu echipamentul OROS CORNADO, sunt repartizate uniform pe sol ceea ce face ca degradarea si incorporarea in sol sa fie accelerate ceea ce este foarte bine si atunci cand se utilizeaza metoda no-till la semanatul porumbului.

O alta optiune pe care o recomandam si care este de asemenea, de mare ajutor în obtinerea unei miristi uniforme dupa recoltat, este dispozitivul de pastrare automata a inaltimii de taiere. Este dificil de perceput și ajustat vizual inaltimea de recoltat din cabina combinei. Inaltimea de taiere poate fi reglată inainte de recoltare, Senzorii electrici pozitionati pe echipamentul de recoltat, mențin automat înălțimea miriștii, astfel încât operatorul combinei este degrevat de o activitate in plus, ceea ce duce la o usurare a sarcinilor acestuia in timpul recoltatului.

OROS CORNADO are ca optiune si un dispozitiv Auto Pilot care reduce, de asemenea, semnificativ sarcina de lucru a operatorului mașinii și poate elimina o serie de erori. Cu aceasta, combina se deplasează întotdeauna de-a lungul rândului de porumb - cu ajutorul direcției automate.

Instalarea luminilor de miriște este o opțiune relativ nouă în gama OROS (pentru combinele John Deere, New Holland și Claas). Pentru recoltarea de noapte sunt recomandate reflectoare cu LED, care luminează zona înainte și înapoi.

OROS CORNADO este, desigur, un echipament universal, astfel încât poate fi montat pe toate tipurile de combine cu ajutorul unui kit special de montare, specific fiecarei combine in parte.

echipament de porumb Oros

Echipament de porumb cu care se poate recolta si floarea soarelui

Echipamentul de porumb CORNADO poate fi transformat pentru a recolta si floarea soarelui cu ajutorul unui kit specializat.

Un avantaj este ca se pot recolta și culturi complet cazute din cauza intemperiilor. In orice situatie, insa, la recoltarea florii soarelui cu echipamentul de porumb OROS CORNADO (ca de altfel cu orice alt echipament pentru porumb) trebuiesc demontate valturile port-cutite (care la recoltarea porumbului trag tulpinile in jos catre tocator) si de asemeni decuplarea tocatorului.

Dacă recoltarea se face la timp si floarea soarelui nu este sub optimul de umiditate, operaţiunea va fi eficientă si pierderile vor fi reduse.

Contactati:

Florian Constantinescu

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 +40 733 561 011

www.oros.hu

https://www.facebook.com/oroslinamar/

https://www.youtube.com/user/oroslinamar

În zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși, Ziua Crucii sau Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie, este și Ziua Națională a Muntelui, ce se sărbătorește an de an din 2002 încoace în România. Cu ocazia Zilei Muntelui, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), s-a organizat o conferință de presă în care ministrul Adrian Oros a prezentat un proiect ce sună bine, mai ales că pune accent pe zona montană, această „Cenușăreasă” a dezvoltării rurale. 

Potrtivit ministrului Oros, proiectul „Consolidarea capacității administrative a MADR susținută de planificare strategică și un sistem de politici publice bazate pe dovezi, sistematizarea și simplificarea procedurilor de lucru cu mediul de afaceri și cu cetățenii din România, cu accent pe zona montană”, este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 4,9 miloane de euro, respectiv 24.399.058,31 de lei, din care: 20.491.271,68 de lei asistență financiară nerambursabilă din FSE, prin POCA și 3.907.786,63 de lei cofinanțare din bugetul MADR. 

Care este obiectivul acestui proiect, ce arată atât de bine pe hârtie? Ei bine, proiectul cu denumire pompoasă vizează întărirea capacității MADR de a elabora politici publice bazate pe dovezi, de a reduce povara administrativă pentru mediul de afaceri și de a implementa unele măsuri de simplificare pentru cetățeni, realizat prin obiectivele specifice, cum ar fi de pildă:

  1. Realizarea analizei-diagnostic a entităților, serviciilor, personalului de execuție și conducere cu atribuții în elaborarea și aplicarea politicilor publice, respectiv MADR, ANZM, DAJ-uri, în scopul clarificării mandatelor, rolurilor și competențelor între acestea; 
  2. Elaborarea unui pachet de politici publice specifice pentru activitatea MADR cu accent pe zona montană, în concordanță cu SCAP 2014-2020, însoțit de instrumentele adecvate de gestionare de către MADR, Agenția Națională a Zonei Montane și Direcțiile Agricole Județene; 
  3. Dezvoltarea și implementarea unui mecanism pentru coordonare și consultare cu factorii interesați privind elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor publice privind domeniul de competență al MADR; 
  4. Eliminarea redundanțelor informaționale, reducerea și simplificarea anumitor documente de informare și raportare pe care fermierii și mediul de afaceri le furnizează periodic către instituții publice din sistemul MADR; 
  5. Realizarea unui sistem de videoconferință cu 49 de terminale, a unei aplicații interactive prin telefon și a unui portal web. 

Alături de ministrul Adrian Oros, au mai participat Violeta Vijulie - responsabilul de comunicarea acestui proiect și Veronica Țăran Baciu - Director General, Agenția Națională a Zonei Montane. 

Deși un proiect interesant, mai ales că zona montană este un alt domeniu cu potențial uriaș pentru dezvoltarea satului românesc, ce poate deveni o locomotivă pentru economia țării, prin turism și agroturism, ministrul a ținut conferința într-o sală aproape goală. Să fi fost dezinteres pentru ce mai spune ministrul, să fi fost sărbătoare mare religioasă - Ziua Crucii, despre care, apropos, ministrul nu a menționat nimic. Poate că nu știa sau a uitat, dar este bine că s-a prezentat în cămașă tradițională românească, o ie încărcată de simboluri ale satului românesc. Grăbit, ministrul a plecat ca un fulger de la propria conferință de presă, lăsând responsabilul de comunicare pentru proiect și directorul general al ANZM să mai spună câte ceva despre proiect și să răspundă întrebărilor ziariștilor prezenți - vreo trei. 

Pentru că mi-e dragă lumea satului din care mă trag, aș fi vrut să știu și când vom vedea rezultatele acestor proiecte ce sună atât de bine în teorie, așa cum aș fi vrut să știu și ce se întâmplă cu pesta porcina africană care distruge sectorul zootehnic din temelii.

Aș mai fi vrut să știu și cum comentează ministrul Oros îngenuncherea producătorului român și din cauza puterii de negociere a marilor lanțurilor de magazine în raport cu acesta, la care se adaugă și creșterea prețurilor la toate inputurile din sectorul agricol între 15 și 50%, ceea ce duce cu mult în jos, creșterea efemeră a prețului cerealelor!

Mi-aș fi dorit ca ministrul să explice de ce dispare zootehnia și de ce materiile prime, în loc să fie transformate în carne, lapte sau ouă vor fi în continuare exportate. Îmi amintesc că ministrul Oros, la începutul mandatului său, în toamna blândă a anului 2019, chiar înainte de Indagra, repeta continuu că „exportăm subvenții”. Se referea fix la acest lucru, dar iată că suntem în 2021 și, ca român, sper să nu vorbim de dispariția zootehniei. Că tot suntem înainte de Indagra, apropos. 

Pentru a ține pasul cu schimbările și necesitățile fermierilor, compania OROS i-a întâmpinat pe agricultorii români la târgul AgriPlanta, cu utilaje unice și performante pentru cultivarea porumbului și a florii-soarelui. Este vorba despre hederele Cornado HSA, Sun și Sun Chop.

Numit și echipamentul fermierilor exigenți, OROS Cornado reprezintă hederul cu cele mai bune dispozitive de tocare a tulpinilor de pe piață. Potrivit specialiștilor companiei, în timpul recoltării pierderile boabelor sunt reduse, iar resturile vegetale sunt tocate mărunt și împrăștiate uniform. „Un punct forte al echipamentelor noastre este dat de raportul preț/calitate. Performanța acestor produse este una de top. Un alt avantaj este faptul că stocarea resturilor vegetale este cea mai bună de pe piață, și aici mă refer la mașinile pentru recoltat porumb. Culegătorul Cornado are în compoziție reductoare de aluminiu și o greutate scăzută față de celelalte echipamente existente în domeniu. Datorită acestei caracteristici, Cornado este un utilaj care duce la un consum redus de combustibil. De asemenea, amplasarea cuțitelor și viteza de tăiere sunt alte două avantaje care duc la un consum de energie redus“, spune Florin Constantinescu – manager de zonă OROS.

Dimensiuni noi în culegerea de floarea-soarelui

Pierderile de semințe sunt doar o amintire cu OROS Sun+Chop. Cu dispozitivul de tocare Chopp cu comandă independentă, care intră în dotarea culegătorului SUN, se obține o tocare optimă a tulpinilor la orice înălțime de recoltare. De asemenea, hederul HSA este un alt utilaj al companiei care se află în topul celor mai eficiente hedere datorită eficienței pe care o are în reducerea pierderilor de boabe.

„OROS HSA este un echipament pe care îl producem de mai bine de 20 de ani. În tot acest timp, acesta a fost modificat și îmbunătățit. Utilizarea lui în câmp a demonstrat că este un utilaj agricol stabil și bun, care oferă mari satisfacții fermierilor prin faptul că pierderile sunt foarte scăzute. De asemenea, echipamentele SUN și SUN+CHOP sunt alte două utilaje specializate pe cultura de floarea-soarelui. Acestea sunt fabricate între 6 și 16 rânduri și se pot adapta la orice tip de combină“, mai adaugă specialistul.

Ruxandra HĂBEANU

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti