update 23 Mar 2023

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (XII). Catedrala Sfânta Sofia, simbolul oraşului Novgorod

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


„De ce stai cu teamă şi îţi faci atâtea griji? Câtă vreme icoana Maicii Domnului e cu tine nimic rău nu se poate întâmpla.“ Cam aşa gândeam în timp ce încercam să trec cumva peste evenimentul cel mai tulburător pe care l-am trăit vreodată – atentatul de pe aeroportul din Istanbul. Icoana care e acum la noi în casă îmi va aminti mereu de Catedrala Sfânta Sofia.

Se spune că niciun alt oraș din Rusia sau Ucraina nu poate concura cu Novgorodul la capitolul monumente vechi, iar Catedrala Sfânta Sofia, construită începând cu anul 1045, a fost centrul vieţii religioase şi culturale timp de sute de ani, dominând prin măreţia şi arhitectura sa centrul istoric al oraşului. De aceea Novgorod este şi va rămâne un punct important pe harta pelerinilor ortodocşi din întreaga lume.

Porţile din partea de nord a Kremlinului oraşului ne invită să înaintăm spre catedrală, iar cele aflate în partea de vest sunt deschise doar la ocazii speciale deoarece acestea protejează două uşi mari din bronz, realizate manual în orașul german Magdeburg în secolul al XII-lea. Acestea au fost însă luate ca pradă din Sigtuna, fosta capitală a Suediei, şi aduse aici.

Exteriorul Catedralei Sfânta Sofia este sobru şi de un alb imaculat, cu cinci cupole în formă de „bulbi de ceapă“, dintre care una aurită. În interiorul acesteia se poate admira iconostasul unic, picturile murale, icoanele, printre care se află unele făcătoare de minuni şi considerate parte a patrimoniului cultural-religios din Rusia, precum şi multe alte obiecte de cult de provenienţă vikingă şi bizantină. Frescele din interior sunt deosebite, multe obiecte religioase fiind de altfel foarte vechi. Primele fresce au fost pictate în anul 1109, dar s-au păstrat numai unele fragmente, o mare parte fiind distruse mai ales de bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Icoana Maicii Domnului „a Semnului“ din Novgorod este considerată una dintre primele imagini iconografice ale Fecioarei Maria care este reprezentată cu mâinile înălțate în rugăciune, avându-l pe pruncul Iisus în dreptul pântecelui ei înconjurat de o lumină dumnezeiască și binecuvântând. Se spune că locuitorii din Novgorod, fiind fără apărare în faţa asediatorilor din oraşul Suzdal, și-au pus ultima speranță în divinitate, rugându-se zi și noapte ca Domnul să-şi îndrepte fața către ei. După trei zile de rugăciuni, arhiepiscopul Ilie de Novgorod a auzit un glas care i-a poruncit să scoată icoana Maicii Domnului în procesiune pe zidurile orașului. Asediatorii au tras o salvă de săgeți spre cortegiu. Una dintre săgeți a străpuns fața Maicii Domnului, iar din ochii ei au început să izvorască lacrimi.

M-a pătruns atât de tare legenda acestei icoane încât n-am putut pleca de acolo fără o replică sfinţită a ei despre care cred că a avut şi are un rol protector pentru mine şi cei din jurul meu.

În Kremlinul din Novgorod, numit și Detineț, se află cel mai vechi palat din Rusia, cea mai veche clopotniță și cel mai vechi turn cu ceas. Printre construcțiile mai recente, cele mai importante sunt palatul imperial și monumentul din bronz Mileniul Rusiei, construit în anul 1862 pentru a marca un mileniu de la începutul domniei lui Ruric la Novgorod.

Un clopot grandios, înalt de 15 metri, încununat cu o cruce ce simbolizează puterea ţarului şi care are sculpturi ce-i reprezintă pe monarhii ruşi, clerici, generali şi artiști activi în diferite perioade ale istoriei ruseşti este un alt punct de atracţie. Printre numeroasele personalităţi ale culturii ruse îi amintesc pe Lomonosov, Pușkin, Lermontov, Gogol, Karl Brullov, Mihail Glinka. Monumentul din bronz cântărește apro­ximativ 100 de tone şi a fost dezvelit în prezenţa ţarului Alexander al II-lea.

Ei, iar trebuie să mă opresc, dar şi de data aceasta cu promisiunea că voi continua povestea călătoriei în Rusia întru-un alt episod.

Teofilia BANU

GALERIE FOTO


 

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (XI). Novgorod, orașul lui Rurik şi al lui Iaroslav cel înţelept

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


După ce ai văzut Sankt Petersburg ai senzaţia că nu mai e loc în mintea ta pentru alt oraş al Rusiei, însă o incursiune în vestitul Novgorod, situat pe drumul ce duce spre Moscova, de-a lungul râului Volchov, te va convinge că nu-i aşa. Pentru grupul nostru vizita a fost destul de scurtă, dar plină de lucruri și locuri despre care mi-am propus să vă povestesc. Poate vă conving să călătoriţi pe acele meleaguri

Novgorod, prima capitală a Rusiei, este considerat unul dintre cele mai vechi orașe, fiind menționat pentru prima dată în documente oficiale în anul 859. Prin amplasarea pe traseul comercial dintre Europa şi Asia, Orient şi Occident, oraşul s-a dezvoltat ca un centru multietnic, multicultural şi multilateral.

Fondatorul oraşului este vestitul domnitor Rurik, unul dintre cei trei fraţi de origine varegă (scandinavă) care, conform unei legende, au fost chemaţi de către popoarele finice şi slave să-i conducă. Aceştia au pus bazele unui stat pe care istoricii aveau să-l numească mai târziu „Rusia Kieveană“, iar Rurik a fost considerat primul conducător al Rusiei.

Apoi, un rol important în viaţa oraşului Novgorod l-a avut Iaroslav cel Înţelept care, împreună cu soţia sa Ana, au pus piatra de temelie la Catedrala Sfânta Sofia, devenită ulterior model arhitectonic pentru toate edificiile religioase ruseşti. Iaroslav şi-a dobândit numele de „Cel Înţelept“ de la chibzuinţa cu care şi-a condus poporul şi mai ales pentru marele său interes faţă de învăţătură. Sub cârmuirea lui a apărut cel dintâi cod de legi din ţările ruseşti.

Ce impresionează în Novgorod sunt construcţiile de piatră care s-au conservat foarte bine, deşi au peste o mie de ani.

O mică plajă aflată de-a lungul râului Volhov e de un pitoresc aparte  iar corăbiile cu vâsle pot fi şi ele admirate de vizitatori, chiar dacă nu mai navighează.

De cealaltă parte a râului se ridică Kremlinul oraşului, ca un palat desprins parcă din poveşti. Se ştie că fiecare oraş slav important are o astfel de fortăreaţă centrală, cu rol administrativ, numită Kremlin. Cea din Novgorod datează din jurul anului 1000, dar zidurile din cărămidă care se văd azi au mai fost reparate de-a lungul timpului.

Centrul istoric al Novgorodului era împărţit de râul Volchov în partea de est, unde prospera comerţul, şi partea de vest, unde se aflau centrele administrative şi religioase.

Piaţa veche este un nucleu de mai multe biserici, care se pare că nu erau doar lăcaşuri spirituale, ci şi simboluri ale puterii şi promotoare ale negoţului, pentru că au fost descoperite în interior balanţe pentru verificarea corectitudinii tranzacţiilor.

Dintre descoperirile cele mai interesante din Novgorod, cele peste 1.000 de epistole scrise pe scoarţă de mesteacăn sunt mărturii unice despre istoria Rusiei. Alte câteva mii de inscripţii urmează să fie descifrate de arheologi. Importanța oraşului este subliniată şi de faptul că din anul 1992 este introdus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Catedrala Sfânta Sofia, monument de referinţă al oraşului, este subiectul unei noi poveşti pentru voi. Aşadar, călătoria continuă.

GALERIE FOTO


Teofilia Banu

  • Publicat în Turism