Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 9 Dec 2021

Myanmar, ţara cu mii de pagode (X)

Călătoria în Myanmar a fost una plină de experienţe unice. Mare parte din teritoriu încă nu este invadată de valuri de turişti ca alte destinaţii din Asia şi tocmai de aceea cred că am experimentat autenticitatea unor locuri care în câțiva ani s-ar putea să-și piardă acea „inocenţă“ pe care am întâlnit-o noi în noiembrie 2017.

Ţara cu mii de pagode aurite și cu o frumuseţe naturală unică, o combinație de peisaje sălbatice, monumente spectaculoase şi tradiţii vechi de sute sau mii de ani, m-a fermecat pur şi simplu. În mai toate cele 10 zile petrecute împreună cu grupul nostru într-o adevărată expediţie, uneori plină de peripeţii şi riscuri, am avut senzaţia că suntem niște exploratori în căutarea Terrei Nova. Deși zonele turistice ni s-au părut destul de sigure, cu oameni prietenoși și foarte dornici de a primi turiști, am aflat că în Myanmar există încă regiuni unde accesul străinilor este interzis, de exemplu regiunea Kachin din nordul țării, apoi am aflat că sunt chiar și zone unde trăiesc triburi după tradiții neschimbate de sute de ani.

Am fost întrebată de prieteni și cunoștințe, ca de fiecare dată când revin din călătorii, despre ce m-a impresionat cel mai mult în Myanmar. Mărturisesc că mi-a fost greu să aleg ceva anume pentru că am văzut mai multe lucruri inedite.

Interacțiunea cu oamenii cu o cultură și civilizație aparte, cu nezdruncinata credință budistă și constanta preocupare pentru dobândirea păcii interioare, a fost poate cea mai puternică impresie pe care o am în minte. Cei peste cinci sute de mii de călugări sunt venerați și respectați de popor și reprezintă o adevărată forță pentru că ei sunt cei care reușesc să mențină un echilibru între junta militară și partidele politice.

Tocmai am aflat că, de câteva zile, în orașele din Myanmar sunt proteste care condamnă lovitura de stat prin care s-a reinstaurat dictatura juntei militare, iar călugării budiști sunt printre manifestanți, încercând să mențină regimul democratic la putere. Sper din tot sufletul ca pe acele meleaguri să revină pacea pentru că birmanezii merită o soartă mai bună. Îmi doresc ca zâmbetul oamenilor să întâmpine mulți ani de acum încolo milioane de turiști nerăbdători să le exploreze și să le cunoască țara.

Am în minte lucruri și locuri deosebite pe care nu am reuşit să le descriu, sunt altele pe care încă nu le-am văzut. Cele câteva aspecte din istoria, religia, tradiţiile şi obiceiurile pe care vi le-am descris în cele 9 episoade, precum şi imaginile foto cred că v-au stârnit curiozitatea de a călători imaginar şi de a simţi măcar o parte din atracţiile şi faima Myanmarului.

Cu promisiunea că voi continua să povestesc despre locuri și lucruri la fel de interesante vă îndemn să încercați o călătorie în Myanmar, țara miilor de pagode aurite și a oamenilor cu zâmbet frumos. Ca de fiecare dată, am rămas cu dorinţa de a reveni pe acele meleaguri, dar la fel de vie este şi dorinţa de a descoperi alte destinaţii de călătorie.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Myanmar, ţara cu mii de pagode (IX). Universul de pe lacul Inle

Experiența călătoriei pe lacul Inle a fost inedită pe tot parcursul ei. Despre ce am văzut acolo le povestesc prietenilor și cunoscuților ori de câte ori am ocazia pentru că sunt momente care mi-au influențat perspectiva din care privesc lumea. Viața localnicilor se desfășoară aici după un ritual diferit de al unor oameni obișnuiți, perseverența fiind o calitate ce duce la perfecțiune anumite activități ale acestora.

Îmi amintesc primul contact vizual cu pescarii localnici de pe lacul Inle. M-a impresionat stilul lor original de a vâsli cu un picior, cu celălalt ținându-și echilibrul în timp ce cu brațele manevrau coșurile de prins pește. Astfel pescarii, stând într-un picior pe vârful bărcii într-un echilibru demn de un acrobat, identifică vizual bancurile de pești pe fundul lacului, scufundă apoi coșul de format conic, construit dintr-un cadru de bambus acoperit cu plasă, ca să prindă peștele care este extras apoi unul câte unul cu o suliță.

Fotografiile cu pescarii Intha (fiii lacului) sunt celebre în toată lumea, fiind prezentate în multe materiale de promovare turistică a Myanmarului.

I-am fotografiat la rându-ne, uitând pentru o clipă de emoția creată de aglomerația ambarcațiunilor cu motor de pe „autostrada“ lacului Inle.

Tot pe acest lac am aflat că Myanmarul este singurul loc din lume în care se produce fibra de lotus, țesătura rezultată fiind oarecum asemănătoare cu mătasea. Am vizitat în satul Paw Khon un atelier în care localnicii produc manual unicele țesături. Acolo am întâlnit și celebrele femei cu gâtul lung din tribul Kayan ce își pun în jurul gâtului până la 27 de inele și care, pe lângă faptul că veneau să se pozeze cu turiștii dornici de original, știau asemeni celorlalte localnice meșteșugul țesutului de pânză cu fibră de lotus. M-au uimit din nou talentul și îndemânarea cu care lucrau femeile și, evident, nu am rezistat tentației de a fotografia și a ne cumpăra suveniruri originale.

Dacă tot am povestit de lucruri inedite, aflați că am vizitat aici pagoda pisicilor săltărețe, Nga Phe Kyaung, faimoasă pentru reprezentațiile date de călugări cu felinele destul de greu de dresat. Pisicile erau acolo, dar spectacolul nu se mai desfășura pentru că nu era agreat de noul preot care păstorea lăcașul.

Am vizitat și satul Indein, locul unde am văzut cele mai vechi stupe din Myanmar, datând din secolul al VIII-lea. Unele erau restaurate, altele încă acoperite de vegetație, iar impresia cu care am rămas este că, deși locul părea abandonat, transmitea o energie care ne-a alungat oboseala acumulată în turul pe lac.

Călătoria a mai cuprins o oprire la un atelier de construcție a bărcilor tradiționale și mai apoi la un altul unde se fabricau, cu unelte tradiționale, bijuterii de argint.

Peste tot ne-au întâmpinat doar chipuri amabile și încântate că văd turiștii. Bucuria pe care am simțit-o acolo nu o pot compara cu alte locuri pe care le-am vizitat.

Lacul Inle este după părerea mea un univers în care lucrurile se desfășoară după alte coordonate cosmice pentru spațiu și timp.

Las loc mai mult de această dată fotografiilor, care cu siguranță vor face ca povestea mea să ajungă mai ușor la sufletul dumneavoastră. Călătoria imaginară în ținutul miilor de pagode continuă cu un nou episod. Rămâneți aproape.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Myanmar, ţara cu mii de pagode (VIII). Legendă și adevăr

Aventura de pe Lacul Inle din Myanmar, pentru că așa pot numi călătoria cu barca pe întinsele ape ale acestuia, ne-a oferit prilejul să vizităm câteva locuri inedite din acea zonă despre care mi-am propus să vă povestesc.

Lacul Inle este locul unde m-a impresionat cel mai mult ingeniozitatea locuitorilor care s-au adaptat unui mod de viață original. Situat în Podisul Shan, lacul are suprafața de 116 km² și o adâncime oscilantă în funcție de sezon de la 1,5 m până la 5 m.

Legendele spun că în urmă cu câteva sute de ani regele a alungat de pe pământurile sale o parte dintre soldații din tribul Intha, descendenți ai grupării etnice Mon, nemulțumit de faptul că aceștia au pierdut lupta cu dușmanul.

Ei au ales să se mute pe Lacul Inle unde și-au construit case suspendate pe piloni de lemn. Comunitatea de pe lac are 70 mii de locuitori răspândiți în patru orașe și mai multe sate lacustre. Deplasarea se face doar cu ajutorul zecilor de ambarcațiuni de mici dimensiuni sau a bărcilor cu motor conduse cu măiestrie pe adevărate trasee marcate de frunze de lotus pe care noi le-am numit „autostrăzi“ pe apă. Toate casele au mai multe bărci la ponton și toată familia vâslește, iar a ieși în curte pentru cei de pe lac înseamnă a urca în barcă sau pur și simplu a înota în preajma casei. Am văzut copii mici de 3-4 ani care se jucau în apă, ceea ce m-a făcut să cred că aceștia mai întâi învață să înoate și apoi să meargă. Tot pe apă sunt construite restaurante, ateliere, școli, temple și magazine.

Însă ce face ca atât de mulți turiști să ajungă în zona lacului Inle sunt grădinile plutitoare. Astfel, pe paturi construite din plante acvatice împletite, impregnate cu nămol adunat de pe fundul lacului și ancorate cu bețe de bambus se cultivă mai multe specii de legume, predominante fiind tomatele. Gustul legumelor obținute aici este considerat cel mai bun din întregul Myanmar, gust dat probabil de nămolul foarte fertil utilizat.

Femeile se ocupă de puținele treburi gospodărești, activități artizanale, dar în special de îngrijirea grădinilor. Le-am văzut cum vâsleau printre rândurile de tomate, vinete, dovlecei și alte legume. Se pare că peste 30% din suprafața lacului este ocupată cu aceste grădini plutitoare, iar faima lor a condus în ultima perioadă la dezvoltarea infrastructurii turistice poate mai mult decât în orice alt loc din Myanmar.

Legumele, dar și alte bunuri sunt vândute pe piețele locale din satele aflate în jurul lacului de cinci ori pe săptămână. Până și acestea sunt plutitoare, iar tranzacțiile au loc în bărci.

O altă curiozitate: piețele nu sunt deschise în zilele cu lună plină și lună nouă.

Masa de prânz la o familie locală și cazarea într-un resort pe malul lacului au fost și ele experiențe unice care ne-au arătat ce potențial uriaș există în zonă pentru a satisface cele mai pretențioase gusturi ale turiștilor. Astfel am experimentat gustul legumelor obținute în grădinile plutitoare precum și ingredientele tradiționale folosite în preparatele culinare.

Experiența călătoriei în zona lacului Inle nu se încheie aici pentru că mai am de povestit despre oamenii locului și obiceiurile lor. Cu promisiunea că voi continua într-un alt episod povestea mea vă îndemn să-mi fiți aproape în această minunată călătorie imaginară.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Myanmar, ţara cu mii de pagode (VII). Podul U Bein, un simbol pentru Myanmar

La Amarapura, fosta capitală a Myanmarului aflat la 10 km de Mandalay, am avut ocazia să vedem cel mai vechi, dar și cel mai lung pod din lemn de tec din lume: U Bein. Are o lungime de 1,2 kilometri, a fost construit în jurul anului 1850 și traversează lacul Taung Tha Mân. Podul nu are balustradă, este șubred pe alocuri, iar ca să mergi pe el îți trebuie puțin curaj. Sunt totuși mii de turiști și localnici adunați acolo și parcă totul devine atunci mai facil.

Am mers puțin pe pod, atât cât să fac câteva fotografii, dar mai apoi am preferat să-i privesc pe cei care încercau să găsească cel mai bun unghi pentru acest lucru. După cum se comportau am putut distinge fotografii experimentați și pasionați de turiștii obișnuiți care, uimiți de ce vedeau, nu știau ce să facă mai intâi, să înainteze pe pod sau să facă fotografii. Am văzut chiar și câțiva călugări care traversau podul cufundați în meditație și total detașați de tot ce se întâmpla în jur, dar parcă așteptând să fie fotografiați.

Călugării și apusul pe podul U Bein sunt deja clișee deja bine cunoscute în țara cu mii de pagode, iar podul în sine este și el un simbol, așa că obiectivul nu trebuie ratat de niciun turist care vine pe aceste meleaguri.

Lacquer Workshop, atelierul de picture pe obiecte din bambus lăcuit

În Myanmar nu doar vizitarea pagodelor ne-a oferit experiențe unice și emoționante, ci și oamenii prin talentul lor deosebit în confecționarea obiectelor decorative.

În apropiere de Bagan am vizitat un atelier de pictură pe obiecte din bambus lăcuit, unde am deslușit în timpul petrecut acolo câte ceva din tehnica de lucru. Astfel, pornind de la împletituri din fâșii fine de bambus sub formă de boluri, pahare, platouri sau cutii cu capac, de diverse mărimi, se trece apoi la aplicarea în șapte straturi a unui fel de lac negru obținut din rășină amestecat cu argilă fină și oase de animal arse. După uscare, pe stratul de lac se gravează cu ace de oțel, cu multă măiestrie, diverse modele.

Este o muncă extrem de migăloasă și, din câte am aflat, tehnica provine din China și este veche de peste trei mii de ani. Fascinant este faptul ca aceasta s-a păstrat de-a lungul secolelor și s-a transmis din generație în generație, iar astăzi tinerii lucrează cot la cot cu cei vârstnici, din mâinile lor ieșind adevărate opere de artă. Asta dovedește odată în plus că birmanezii sunt înzestrați cu talent, dar și cu frumusețe interioară. A fost o adevărată desfătare să colindăm prin magazinul de prezentare. Dacă aș fi putut, aș fi cumpărat toate lucrurile de acolo pentru a le aduce acasă unde să le pot privi în liniște, pe îndelete, dar m-am mulțumit cu câteva obiecte achiziționate și cu fotografii pe care le admir și le arăt prietenilor ori de câte ori am ocazia. Am plecat de acolo cu promisiunea că voi reveni să revăd acele minunății.

Pe parcursul călătoriei în Myanmar am realizat că viața birmanezilor e calăuzită de nezdruncinata credință budhistă și de constanta preocupare pentru dobândirea păcii interioare. Sunt convinsă că de acolo izvorăște talentul lor, dar și zâmbetul cu care te întâmpină de fiecare dată.

Despre oamenii cu zâmbet frumos, empatici cu toată lumea, dar și despre talentele lor mai am de povestit. Cu promisiunea că voi continua să scriu despre locuri și lucruri la fel de interesante vă îndemn să-mi fiți aproape și în episodul următor în această minunată călătorie imaginară.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Myanmar, ţara cu mii de pagode (VI)

Periplul în ţara cu mii de pagode l-am continuat în Mandalay, fosta capitală a regatului Ava, cu o vizită la Palatul Regal construit de regele Mindon Min în perioada 1857 – 1859. Istoria palatului este una cu evenimente neplăcute petrecute de-a lungul timpului care i-au afectat structura şi arhitectura originală. Un incendiu puternic a afectat structurile din lemn de tec, iar în timpul bombardamentelor din al Doilea Război Mondial s-a distrus aproape tot complexul. Originale mai sunt doar turnul cu ceas și monetăria regală. Din tot complexul, se poate vizita doar o mică parte, cam 10%. Restul zonei din interior e de fapt bază militară și nici pe jos nu poți să te plimbi decât cu permis special.

Cea mai mare parte a complexului a fost reconstituită în anii ’90 şi ca atare multe elemente de construcţie au fost refăcute cu materiale moderne; dar, dacă faci abstracţie de asta, cu un pic de imaginaţie poţi să pui în scenă evenimentele care se petreceau la curtea regală în perioada de glorie a regelui Mindon și a fiului său Thibaw, ultimii monarhi ai Birmaniei.

Croazieră pe Fluviul Irrawaddy, taxi tras de zebu și şareta cu cai din Mingun și Inwa

O experienţă puţin neobişnuită pentru noi a fost deplasarea către templele din Mingun şi Inwa aflate în apropiere de fosta capitală Mandalay. După o croazieră pe râul Irrawaddy cu o barcă locală, amenajată într-un mod original, am păşit pe uscat pe o punte la fel de originală unde ne aştepta un „taxi“ cum doar în Myanmar am întâlnit, adică un fel de trasură trasă de zebu. Am fost sfătuiţi să acceptăm oferta de transport a localnicilor pentru că altfel nu reuşeam să facem faţă distanţelor până la obiectivele de vizitat. Am mers pe mâna ghizilor și am acceptat, iar drumul a fost mai puţin obositor, dar și prilej să facem glume și poze cu ceva inedit: taxi pe două roți de car tras de animale.

Orașul Mingun este renumit pentru pagoda uriaşă, neterminată, Mingun Pahtodawgyi, un templu budhist vechi a cărui construcţie a început în anul 1790 la comanda regelui Bodawpaya şi lăsat intenţionat neterminat, acesta ajungând la concluzia că finalizarea proiectului ar fi fost o povară financiară imensă pentru poporul birmanez. Pagoda adăposteşte cel mai mare clopot din lume, funcţional, cu greutatea de peste 90 de tone. Este pur și simplu impresionant.

Cea mai „cochetă“ pagodă din Myanmar este însă în Mingun, Pagoda Albă (Hsinbyume Pagoda), construită de regele Bagyidaw. Nepotul și succesorul lui Bodawpaya, care nu s-a lăsat mai prejos față de bunicul său, a construit o pagodă albă superbă, pe care a dedicat-o Prințesei Hsinbyume, prima sa soție. Pagoda este reprezentarea celor șapte lanțuri montane din jurul Muntelui Meru considerat centrul universului în cosmologia budhistă.

Apoi am plecat către Inwa, o altă fostă capitală, distrusă și reconstruită de mai multe ori și în cele din urmă abandonată, după seria de cutremure majore din martie 1839. Odată ajunși aici, am negociat pentru un mijloc de transport local, respectiv o căruță cu coviltir trasă de cai, străbătând astfel drumul până la mănăstirea din lemn de tec, Bagaya, de asemenea impresionantă. Aceasta, aflată în mijlocul câmpurilor de orez, alături de palmieri și bananieri, a fost construită pe 267 stâlpi giganți din lemn de tec și decorată cu lucrări arhitecturale tradiționale: figurine, păsări și animale sculptate, dar și mici stâlpi decorați pe pereți.

Călătoria a fost un pic obositoare, dar atât de interesantă încât oricând m-aș întoarce să revăd acele locuri în care trebuie să zăbovești mai mult ca să înțelegi cu adevărat toate tainele și frumuseţile lor.

Sper că și prin acest episod am reușit să vă stârnesc curiozitatea de a continua călătoria, chiar și imaginar, alături de mine. Povestea nu s-a terminat, ea va continua și în numărul următor al revistei, așa că... țineți aproape.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Myanmar, ţara cu mii de pagode (V). Mandalay, centrul cultural si monastic al Myanmarului

Călătoria în Myanmar nu putea să ocolescă Mandalay, ultima capitală construită de regele Mindon înainte ca țara să intre sub stăpânirea britanică. Orașul este punctul central al comunicațiilor regionale și al rutelor comerciale și de transport și al doilea ca mărime din țară după Yangoon. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial orașul a fost ocupat de japonezi și a fost aproape complet distrus, suferind cele mai mari daune în timpul unui asediu de 12 zile, în martie 1945.

Mandalay este un important centru cultural și monastic, o destinație suprinzătoare cu multe atracții turistice care merită văzute ca să înțelegi pe deplin de ce Myanmarul se numește țara cu mii de pagode.

Peste 60% din calugării budisti din țară locuiesc aici. Am avut prilejul să vizităm o mănăstire unde am asistat la activitățile zilnice specifice unui asemenea loc și de unde am aflat multe detalii despre ce presupune să fii sau să devii călugăr budist.

Călugării nu au voie să se atingă de bani şi nici de femei pe perioada cât sunt în mănăstire, dar sunt o forță, fiind singurul grup organizat comparabil ca influenţă cu armata care a condus Myanmarul în ultimii 50 de ani. Tot aici am mai aflat că novicii umblă cu capul plecat pentru a se feri de ispite, nu vorbesc deloc în timp ce își aşteaptă rândul la mâncare, sau că trebuie să învețe pe de rost scripturile Pali.

Pagoda Mahamuni Buddha (Marea Infățișare a lui Buddha)

Pagoda este considerată unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Myanmar. Într-o încăpere specială se află statuia Mahamuni Buddha unde se aduc cele mai multe ofrande reprezentate din foițe de aur. Pentru ofrande doar barbații au acces în încăpere și doar dacă lipesc pe statuie foițe de aur cumparate de la intrare. De altfel, se tot lipesc foițele de vreo sută de ani încoace, așa că aspectul lui Buddha este ușor distorsinat pentru că, se spune, pe alocuri grosimea stratului de aur depășește chiar 15 cm grosime.

Shwenandaw Kyaung – Pagoda Palatului de aur

Este singura pagodă mutată în exteriorul Palatului regal, operațiune care se spune că a durat aproximativ 3 ani. Pe vremea când se afla în interiorul curții Palatului Regal, construcția a găzduit apartamentele regale. Este și locul unde regele Mindon a murit. Fiul acestuia a decis relocarea ei în afara palatului și a transformat-o în pagodă. Deși se numeste Pagoda Palatului de Aur, aceasta este construită din lemn de tec și decorată cu sculpturi deosebite inspirate din mitologie și budism.

Kuthodaw Pagoda – Pagoda Cea Mai Mare Carte

Complexul cuprinde o pagodă aurită și mai multe pavilioane construite tot de către Regele Mindon. Este cunoscută ca fiind „cea mai mare carte din lume“ deoarece în cele 729 de mici stupe există câte o placă de marmură gravată pe ambele părți cu învățămintele lui Buddha în limba birmaneză.

Periplul nostru a fost ca o plimbare printre filele unei cărți uriașe. Păcat că nu știu limba birmaneză ca să fi putut citi și traduce. Oricum, locul emana o energie specială. Așa cum sper să emane și povestea din aceaste pagini, dar și cele care vor urma. Pentru că, așa cum vă spun de câteva săptămâni, călătoria continuă cu noi episoade. Rămâneți aproape.

Teofilia BANU

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Myanmar, ţara cu mii de pagode (IV)

Bagan – temple, temple şi... iar temple

Supranumit „Orașul templelor“, Bagan, fosta capitală a imperiului Pagan, ce s-a aflat timp de aproape 400 de ani pe actualul teritoriu al Myanmarului, este un adevărat complex arhitectonic unde pe doar 100 km² au fost construite peste 12.000 de edeficii religioase. Fiind situat într-o zonă activă seismic, Bagan a trecut prin multe cutremure, astfel că foarte multe dintre temple au fost distruse, ceea ce a făcut ca în prezent să mai existe doar vreo 2.200 de temple și pagode. Au rezistat invaziei mongole, trecerii timpului și furiei naturii, dar au rămas și astăzi mândria Myanmarului.

Perioada de aur a Baganului este considerată a fi secolul al XI-lea, când regele Anawrahta a transformat orașul de pe malul estic al fluviului Irrawaddy în capitala primului regat birman. În acea vreme au fost realizate sisteme de irigaţii cu apa provenită din fluviu, ceea ce a făcut ca zona să devină o câmpie fertilă pentru culturile de orez. Tot el a impus budismul ca religie de stat în Birmania. Apoi, sub domnia regelui Kyanzittha, considerat de localnici drept cel mai mare monarh al tuturor timpurilor, Baganul a atins perioada de maximă strălucire. Regele Kyanzittha și-a denumit supușii myanma (primii locuitori ai lumii).

De ce s-au construit atât de multe temple aici nu se știe cu exactitate. O explicație este că regii voiau să își lase amprenta prin temple și clădiri, obicei des întâlnit în Asia. Apoi, urmând exemplul regilor, și supușii bogați au construit la rândul lor. O altă explicație este că în acele locuri a fost atâta vărsare de sânge încât locul era considerat plin de energii negative, iar construirea templelor a fost un fel de penitență prin care s-a urmărit purificarea locului.

Deşi au și trăsături geometrice comune, fiecare templu are povestea lui. Astfel, unele sunt mici si cochete, altele sunt asemănătoare unor piramide, sculptate meticulos, multe învăluite de mister și ascunse parcă printre drumurile prăfuite și tufișuri. Un alt lucru aparte în Bagan e că cea mai mare parte dintre temple nu sunt muzee, ci locuri active de rugăciune.

Dintre toate, cel mai mult m-a impresionat templul Ananda Pahto care are o poveste și arhitectură aparte, fiind și unul dintre cele mai bine conservate. Templul are o structură pătrată cu latura de 60 m. În colțuri sunt amplasate pe tronuri uriașe 4 statui ale lui Buddha cu dimensiuni de peste 10 m. Terasa templului este ornată cu plăci emailate care prezintă viețile anterioare ale lui Buddha. Templul păstrează o conexiune specială cu India, motiv pentru care guvernul indian a sponsorizat restaurarea templului cu 22 milioane de dolari în 2011.

După o zi în care am văzut mai multe temple, bineînțeles tot desculți, la apusul soarelui am avut parte de o priveliște unică. Razele soarelui coborând brusc printre temple dă senzația aurului topit care se revarsă peste cupole, oferind imagini desprinse parcă din povești.

Asia are o adevărată cultură turistică a apusului de soare, iar poate cel mai deosebit loc unde vin turiștii să îl vadă este câmpia Bagan din Myanmar, renumită deopotrivă și pentru zborurile baloanelor cu aer cald la răsăritul soarelui. Am făcut multe fotografii care sper să transmită măcar puțin din senzația pe care o trăiești când te afli acolo.

Sunt experiențe poate unice în viața unui om pe care îmi face plăcere să vi le împărtășesc, dragi cititori. Dar povestea despre Myanmar nu s-a terminat. Călătoria continuă cu un nou episod. Rămâneți aproape.

Teofilia BANU

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Myanmar, ţara cu mii de pagode (III). Pagoda Kyaiktiyo - Stânca de Aur

Un al loc sacru din Myanmar este pagoda Kyaiktiyo, construită în vârful unei stânci uriașe ce sfidează pur și simplu legile fizicii, un mister nerezolvat până astăzi.

Potrivit legendei, stânca a fost scoasă din apa mării de un rege cu puteri supranaturale și, acolo unde se află acum, se sprijină și stă în echilibru datorită unui fir de păr al lui Buddha.

Pagoda, „construită“ acum mai bine de 2.500 de ani, se află în statul Mon, în partea de nord a coastei Tenasserim; este situată la o altitudine de 1.100 m, are o înălțime de 7,6 m și o circumferință de 15 m. Pagoda din vârf are puțin peste 7 m înălțime. Stânca este din granit și este fixată pe un plan înclinat, iar zona de contact este extrem de mică, astfel că par independente una de alta.

Drumul până la Stânca de Aur este destul de anevoios. Se ajunge cu un fel de camion platformă, cu bănci de lemn. Se urcă pe un drum aproape impracticabil și plin de serpentine, apoi, ca drumul să fie într-adevăr memorabil, am străbătut pe jos, desculți, conform obiceiului birmanez, peste un kilometru, un drum pavat, dar cu mult praf.

Pe drumul astfel parcurs am întâlnit mulți turiști, dar și vânzători ambulanţi, localnici care cărau bagaje în coșuri de nuiele, chiar și lectici în care îi duceau pe cei care nu se încumetau să meargă pe jos, apoi standuri cu mâncare tradițională și chiar locuri de cazare amenajate în apropiere de Stânca de Aur.

Pelerinii budiști vin destul de des aici. Se crede că, dacă vin de trei ori în același an, vor fi binecuvântați cu bogăție și cu recunoaștere. Pelerinii bărbați ajunși  în vârf intrau în mica pagodă și se închinau, iar la intrare lipeau foițe de aur pe stânca legendară. Sunt atât de mulţi care fac asta încât locul a căpătat denumirea de Stânca de Aur. Femeile nu au voie să intre în interior, dar le vezi peste tot în afara pagodei cu ofrande și lumânări.

Am stat acolo până la apusul soarelui pe o terasă special amenajată aflată mai jos de Stânca de Aur, am făcut multe fotografii și am încercat să-mi imaginez cum un fir de păr ține în balans acea stâncă uriașă. Chiar e o minune a naturii, iar firul de păr o fi chiar real.

Apoi i-am admirat pe cei veniți să se închine în acest loc sacru și misterios. Pelerinii veniți trebuiau să stea pe tot parcursul nopții, să cânte cântece religioase, să aprindă lumânări, să mediteze și să aducă ofrande către Buddha.

Noi ne-am întors cu inima ușoară, chiar dacă drumul la întoarcere a fost la fel de greu. Până la urmă cred că a funcționat energia pe care o transmite de obicei un loc sacru, astfel că a doua zi am luat-o de la capăt cu o altă destinație la fel de interesantă. Totuși, mi-aș dori ca în viitor să fie găsite soluții mai facile pentru turiști ca să ajungă acolo astfel ca amintirile lor să fie cât mai frumoase. Poate că, cine știe, lucrurile s-or mai fi schimbat între timp, iar locul a devenit deja mai accesibil.

Cu credința că și de această dată am reușit să vă prezint locuri interesante din țara pagodelor de aur, o să încerc continuarea călătoriei imaginare. Așadar, în numărul următor un alt episod. Țineți aproape.

Teofilia BANU

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Myanmar, ţara cu mii de pagode (II)

Pagoda de aur din Dagon – Shwedagon

Două cuvinte definesc Myanmarul: pagodă și aur, iar locul sacru care le îmbină pe amândouă este pagoda Shwedagon din Yangoon.

Potrivit legendei, doi frați au adus câteva fire de păr din capul lui Buddha în acest loc, iar regele vremii, Okkalapa, a fost atât de impresionat de gestul lor încât a decis să se înalțe în acest loc o stupă cum nu s-a mai văzut. Prețioasele relicve au fost așezate într-un seif, introdus la rândul său într-o raclă acoperită cu o lespede de aur. Superstițioșii locului susțin că seiful este păzit de niște așa-zise săbii-zburătoare, care le vin de hac răufăcătorilor.

Această construcție impunătoare, o adevărată bijuterie arhitectonică, este cel mai important templu budist din Myanmar. Stupa care adăpostește relicvele lui Buddha are o înălțime de aproape o sută de metri, fiind placată în întregime cu aur și împodobită cu peste 1.000 de diamante, dar și cu alte mii de pietre prețioase.

În partea superioară se află o sferă de aur ornată cu peste 4.000 de diamante. Însă, piesa de rezistență  este un diamant de 76 de carate care tronează în vârful stupei. Rămâi pur si simplu impresionat de această bogație în contrast cu sărăcia marii majorități a birmanezilor.

Unele legende susțin că Shwedagon ar avea 2.500 ani vechime, însă, conform dovezilor arheologice, pagoda a fost construită în secolul al VI-lea. Stupa principală este înconjurată de peste 100 de clădiri și temple mai mici, care și ele sunt placate cu aur. Intrarea sudică a pagodei Shwedagon e păzită de două sculpturi enorme care înfățișeaza o creatură jumătate leu, jumătate dragon, care au 9 metri înălțime fiecare.

Pagoda și-a primit numele de la termenul birmanez pentru aur care este „shwe“, iar Dagon vine de la denumirea veche a orașului Yangoon. Am aflat că unii dintre conducătorii țării au făcut donații impresionante în aur, echivalând cu… greutatea soțiilor lor.

Stupa adăpostește multe relicve sacre care sunt considerate mult mai valoroase din punct de vedere spiritual pentru birmanezi decât impresionanta cantitate de aur și pietre prețioase.

Am aflat că arhitectura pagodei a servit drept model pentru diferite lăcașuri de cult budiste din Myanmar sau din alte țări precum India sau Indonezia.

Templul nu este doar un loc de rugăciune, ci și un spațiu de întâlnire și socializare pentru birmanezi. Tot aici poți fi abordat de călugari budiști dornici de a-ți povesti istoria templului.

În jurul lor am văzut și practicanți care își sfințeau pe fugă amuletele sau stropeau cu apă statuile lui Buddha, marcate cu zilele săptămânii pentru că, se crede, dacă uzi statuia corespunzătoare zilei tale de naștere vei fi protejat, sau ți se vor îndeplini dorințele. Am udat și eu un Buddha de joi şi am făcut multe fotografii. Pot spune că pentru câteva ore am asistat la un adevărat spectacol ad-hoc. Am prins și apusul care, în lumina lumânărilor ce se aprind la ceas de seară, devine magic. Însă, oricât aș încerca să descriu în cuvinte momentele trăite la Shwedagon, nu reușesc decât într-o mică măsură s-o fac. Pur și simplu trebuie să fii acolo.

Este un îndemn să mă urmați și sper că vă voi convinge să călătoriți în locuri atât de fascinante. Deocamdată, călătoria mea imaginară continuă. Rămâneți aproape.


Stupa – Adepţii budismului venerează rămăşiţele lui Buddha şi au înălţat mai multe monumente pentru a păstra relicvele împărţite după moartea sa: oseminte, fire de păr, dinţi. Potrivit legendei, Buddha însuşi ar fi indicat forma pe care trebuiau să le aibe stupele, răsturnând invers bolul pentru pomeni. Aceste edificii conţin, de asemenea, cenuşa unor bodhisattva sau texte sfinte. Credincioşii vin aici să aducă ofrande.


Teofilia BANU

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Myanmar, ţara cu mii de pagode (I)

Dorința de a călători în locuri cât mai exotice mi-a fost îndeplinită când ni s-a propus să vizităm Myanmar (Birmania), cea mai mare țară din Peninsula Indochinei, cu forme de relief variate, de la câmpii întinse, până la creste muntoase înalte. În sudul ţării se întinde zona de țărm cu plaje la Golful Bengal și Marea Andaman. La vest se află Bangladesh-ul şi India; la nord, China, iar la est, Laosul şi Thailanda.

Cu un sol extrem de fertil şi păduri tropicale încă neatinse de exploatarea industrială, Myanmar este primul exportator mondial de tec (lemn preţios), dar şi de jad, perle, rubine şi safire. De asemenea, deţine importante zăcăminte de petrol şi gaze. Cu toate acestea populaţia, într-o majoritate covârşitoare, trăieşte la limita sărăciei.

În aceste locuri cu o istorie străveche, bogată, se păstrează un număr uimitor de temple și pagode cele mai multe dintre ele aurite, țara fiind practic un imens sit arheologic.

Cu o moștenire culturală veche de peste 2000 de ani, Myanmar rămâne una dintre cele mai misterioase şi necunoscute țări asiatice.

Monumentele sale spectaculoase precum Golden Rock si Shwedagon Pagoda, orașe ca Yangon, Bago, Mandalay, Bagan, dar si viața triburilor de pe Lacul Inle, cu femeile cu gâtul lung plin de inele, emblematicele  grădini plutitoare, atelierele de țesături din fibră de lotus m-au impresionat pur şi simplu. Am descoperit pe aceste meleaguri și peisaje magnifice, apusuri de soare unice, temple impresionante, piețe colorate și zgomotoase, clădiri coloniale.

Majoritatea locuitorilor, bărbați și femei deopotrivă, păstrează vie tradiția portului popular, cu așa-numitele longyi, un fel de fustă care poate fi aranjată diferit în funcție de ocazie. Tot ceva inedit este o cremă numită thanakha, extrasă din scoarța unui copac pe care femeile și-o aplică pe față sub diferite modele, de la frunze la cercuri sau alte simboluri. Se spune că este o cremă care nu doar că protejează tenul, ci și înfrumusețează purtătoarea.

Peste 80% din locuitori sunt de religie budistă, iar obiceiurile religioase influenţează într-o mare măsură comportamentul acestora. Birmanezii sunt prietenoși și ospitalieri, dar au și anumite reguli care  pentru noi au fost oarecum atipice. De exemplu, în toate templele trebuia să intrăm fără încălţăminte, chiar și fără șosete. Aș putea spune că am umblat desculţă mai mult decât oriunde în altă parte a lumii, sau în vremea copilăriei.

Un alt lucru inedit, interesant în același timp, este acela că nu poți întreba în cât timp ajungi într-un anume loc atunci când porneai la drum, pentru că se crede, spiritele se pot supăra şi astfel te-ar putea întârzia. Replica la respectiva întrebare era „când ajungem, ajungem“. Mai important este ce ai de făcut la destinația propusă decât timpul în care ajungi acolo.

Myanmarul a fost până de curând o țară destul de închisă turiștilor străini, din cauza dictaturii militare însă de câțiva ani s-au petrecut schimbări spectaculoase, iar lucrurile evoluează extrem de repede. Cu siguranță în anii următori va deveni una dintre cele mai populare destinații turistice din Asia de Sud-Est

Mă consider norocoasă că am avut șansa de a vedea în Myanmar locuri atât de interesante, trăind experiențe unice. Călătorind am învățat să prețuiesc fiecare clipă petrecută despre care să pot povesti. Câteva detalii despre scurta mea călătorie le voi dezvălui pe rând încercând să vă stârnesc curiozitatea de a fi alături de mine virtual și, de ce nu, de a mă urma.

Povestea despre Myanmar abia începe. Rămâneți aproape.

Teofilia BANU

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism
Abonează-te la acest feed RSS