Lumea satului 750x100

update 25 Nov 2020

Madagascar, tărâmul lemurilor şi baobabilor (VII)

Nosy Be – „Insula Mare“

Nosy Be este cea mai cunoscută staţiune de agrement a Madagascarului. O insulă înconjurată de altele mai mici situată în partea de nord-vest.

Insula este un platou vulcanic cu o altitudine maximă de 450 de metri deasupra nivelului mării, cu plaje frumoase aproape neatinse de om. Datorită plantelor exotice parfumate precum ylang-ylang-ul, vanilia şi patchouli care cresc aici, Nosy Be este cunoscută și ca „Insula Parfumată“.

Pe insula înconjurată de ape turcoaz există zone în care se cultivă încă trestia de zahăr şi unde se produce un rom de calitate, ceea ce contribuie la crearea unei atmosfere caraibiene. Am stat acolo două zile într-un resort amenajat tradițional, frumos, înconjurat de vegetaţie exotică. Am revenit în Capitală de data aceasta cu scopul precis de a face un tur panoramic înainte de a ne întoarce acasă.

Antananarivo, „Oraşul Miilor“

Antananarivo a fost fondat în anul 1625, iar numele de „Oraşul Miilor“ vine de la numărul soldaţilor puşi să-l păzească, dar şi de la faptul că, practic, oraşul este împărţit în 3 niveluri de altitudine, legate între ele prin mii de trepte.

Capitala Madagascarului mi-a lăsat impresia că mă aflu pe un platou de filmare în care se desfăşurau scene din alt secol. O lume pestriţă forfotea pe drumuri înguste şi prost pavate printre tarabe înghesuite înşirate de-a lungul străzilor. Atmosfera colonială franceză se simte aproape la tot pasul, însă natura se impune şi aici prin culoarea arborilor de casuarina, jacaranda și eucalipt, dar și a tufelor de bougainvillea. Florile mov de jacaranda sunt poate cea mai frumoasă amintire a mea din capitala Madagascarului.

Am aflat că pe insulă, până în 1869, toate casele erau din lemn, inclusiv palatele. Am văzut din exterior Palatul Reginei şi Rova (Satul Regal) care domină oraşul de pe cea mai înaltă colină. În prezent, locul este parţial afectat de un incendiu din anul 1995. Satul Regal a fost cândva reşedinţa dinastiei Merina, cea care în secolul al XIX-lea, a reuşit să unească întregul Madagascar, pentru prima dată în istorie. De acolo am avut cea mai frumoasă vedere panoramică asupra oraşului şi câteva imagini le-am imortalizat în fotografii.

În cele câteva episoade am încercat să redau momentele trăite, exprimate prin cuvinte, dar şi prin fotografii. Sper că v-am trezit interesul de a vedea insula prin ceea ce am reușit să inserez în cele câteva episoade. A fost o călătorie cu peisaje spectaculoase, animale, plante, dar şi o uriaşă diversitate culturală. O declar de departe cea mai frumoasă lecție de biologie.

Călătoria imaginară în Madagascar a ajuns la final și ca de fiecare dată constat că sunt locuri deosebite pe care le-am văzut, dar nu am reuşit să le descriu, iar pe altele încă nu le-am văzut şi acestea lasă loc, ca de fiecare dată, dorinţei de a veni sau reveni acolo. Poftiți de frunzăriți şi călătoriţi alături de mine pe tărâmul lemurilor şi baobabilor.

O altă călătorie, o altă poveste, despre alte locuri la fel de interesante va începe în curând. Tineţi aproape!

Teofilia BANU

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Madagascar, tărâmul lemurilor şi baobabilor (VI)

O scurtă poveste de... agricultură

Călătoria în Madagascar nu putea fi completă dacă nu aș fi aflat suficiente amănunte și despre cum este organizată agricultura pe aceste meleaguri. Am această curiozitate profesională oriunde călătoresc în afara țării și de fiecare dată lucrurile aflate m-au ajutat să înțeleg mai bine ce se întâmplă la nivel global în domeniul respectiv. Apoi, am convingerea că, știind amănunte despre agricultura unei țări, poți înțelege mai bine istoria, obiceiurile și chiar cultura acesteia.

Îmi aduc aminte că, într-un ziar local editat în limba franceză, la mica publicitate erau anunțate vânzări de terenuri prețul fiind undeva la 100 euro/ha, justificat dacă ne gândim că malgașii sunt foarte săraci, iar terenul agricol disponibil este de peste 40 milioane ha, din care doar vreo 3,5 milioane sunt cultivate, restul fiind pășuni, păduri sau pur și simplu teren necultivat. Insula are un potențial uriaș de dezvoltare spre care ochii țărilor bogate, în căutare de resurse, sunt deja îndreptați pentru dezvoltarea unor parteneriate pe termen mediu și lung.

Impresionante pentru noi, cei care venim din zone în care mulţi agricultori se întrec deja în utilaje şi tehnologii dintre cele mai performante, au fost terasele pe care se cultivă orezul, făcute cu metode destul de rudimentare, dar cu atâta măiestrie cum nu am întâlnit în alte locuri. Imortalizate ar putea fi adevărate opere de artă. Am făcut multe fotografii pe care le consider adevărate documente ce scot în evidență profunzimea spirituală și talentul malgașilor.

Orezul este hrana de bază a populației de aici și se cultivă pe aproape jumătate din suprafața agricolă utilizată din întreaga țară, cu excepția unor zone semiaride din sud și sud-vest. Alte culturi alimentare includ porumbul, maniocul, sorgul, fasolea, cartoful dulce, precum și o mare varietate de legume. Principalele culturi aducătoare de venituri mai ales prin exportul lor sunt: bumbacul, vanilia, cafeaua, bananele, litchi, piperul, tutunul, trestia de zahăr, sisalul, cuișoarele și ylang-ylangul. Recunosc, pe unele le-am văzut acolo pentru prima dată.

O tehnică agricolă rudimentară, nu prea prietenoasă cu mediul dacă judecăm lucrurile prin prisma conceptului actual universal, este practicată de unele triburi din insulă și implică tăierea și arderea copacilor și a plantelor din păduri pentru obținerea de terenuri agricole sau a pășunilor pentru animale dar și a „cărbunelui“ utilizat pentru gătit. Am aflat că utilizează acest teren câțiva ani, apoi se mută în altă parte, acolo apărând așa-numita vegetație secundară. Cei care se ocupă cu studiul si conservarea biodiversității insulei încearcă să stopeze și să înlocuiască aceste tehnici rudimentare, iar convingerea mea este că se vor găsi și pe acele meleaguri soluții pentru o agricultură durabilă.

Am mai aflat că aproximativ 60% din familiile din mediul rural își asigură existența prin creșterea animalelor, mai ales în sistem extensiv. Efectivele sunt de aproximativ 10 milioane de bovine zebu (boul cu cocoașă), 2 milioane de ovine și caprine, aproximativ 2 milioane de porci și 25 milioane de păsări. Am aflat și că Madagascarul are un potențial enorm în sectorul pescuitului oceanic și, de asemenea, un potențial bun pentru acvacultura în apă dulce, în special pentru crapul comun și tilapia.

Este greu să cuantifici efortul fizic pe care îl fac malgașii uneori doar pentru a-şi asigura traiul zilnic și, chiar dacă ei par mulțumiți așa, este poate și pentru că nu știu că se poate trăi și altfel. Sunt multe lucruri pe care le-am aflat despre agricultura acestei ţări și pe care nu le-am cuprins în povestea mea. Făcând un sumar bilanţ, îmi dau seama că lucrurile pot evolua foarte mult dacă se investește în infrastructură, tehnologie și educație.

Povestea despre călătoria in Madagascar nu se oprește aici. Mai multe aflați dacă veți fi alături de mine și în următorul episod.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Madagascar, tărâmul lemurilor şi baobabilor (V). El Dorado din Madagascar

În călătoria prin Madagascar de fiecare dată am avut parte de locuri inedite. De pildă, mergând spre sudul insulei, la traversarea unui pod am văzut, de-a lungul râului, o mulțime de oameni despre care am aflat că erau căutători de aur și pietre prețioase.

Pentru o clipă parcă asistam la scene de film despre El Dorado. Unii spălau nisipul din albia râului, iar alții spărgeau bolovanii de gresie și cerneau praful rezultat în căutarea aurului. Doar trăsăturile și culoarea băștinașilor ne aminteau ca suntem totuși în altă parte a lumii.

Se pare ca prima mențiune a prezenței pietrelor prețioase din Madagascar a fost făcută de căpitanul francez Jean Fonteneau care pretindea că a găsit pietre prețioase pe la 1547. Apoi, Etienne de Facourt a spus că s-ar găsi pe insulă topaz, acvamarin, smarald, rubin și safir. Dar interesul pentru bogăția Madagascarului a renăscut abia la începutul anilor ’90.

De unde această diversitate de pietre prețioase pe care le ascund galeriile subterane din Madagascar? Cercetătorii spun că înainte de fragmentarea marelui continent Gondwanaland, cei mai apropiați vecini ai insulei erau estul Africii, sudul Indiei și Sri Lanka de astăzi, regiuni despre care se știe că sunt dintre cele mai bogate depozite de pietre prețioase de pe planetă.

Există două zone principale unde se exploatează și se prelucrează acestea în Madagascar: Ilakaka, în sudul insulei, și Andilamena, spre nord față de capitala Antananarivo. Am vizitat un atelier de prelucrare a pietrelor prețioase și altul de prelucrare a celor semiprețioase. A fost cu adevărat un spectacol de culoare care nu trebuie ratat chiar dacă nu îți cumperi nimic. Am admirat încă o dată măiestria localnicilor pe care am reținut-o și imortalizat-o în numeroase fotografii.

Zona minieră Ilakaka, prin care noi am trecut, se desfășoară pe o suprafață de peste 4.000 km². Orașul este un „du-te-vino“ și se vede că este un centru de afaceri prosper. Săpăturile unde lucrează majoritatea minerilor sunt în jurul localității, iar munca este destul de grea. Se sapă până la 25 de metri adâncime cu unelte rudimentare, iar pământul scos este cernut și spălat în căutarea prețioaselor safire. Din păcate, cei care le găsesc primesc puțini bani de la negustorii intermediari, abia cât să le ajungă pentru masă și casă. Este până la urmă o formă de exploatare a populației locale. Un sentiment de compasiune îl resimt și acum față de acei oameni.

Cantități enorme de safire roz, albastre, violet, portocalii, galbene și incolore sunt produse pe insulă, iar mina Ilakaka este faimoasă pentru safirele roz și cele albastre. Dacă dorești să-ți procuri un safir unicat, aici este locul cel mai potrivit. Am aflat că se poate pleca de pe insulă cu 1 kg de pietre prețioase și semiprețioase. Aviz amatorilor.

Întrucât această zonă se întinde până în Parcul Național Isalo, au apărut în ultima vreme îngrijorări ale ecologiștilor care condamnă modul de exploatare și, mai ales, ilegalitatea în care se desfășoară, pentru că proaspetei bogăţii adusă de minerit i-au urmat violenţa, infracţionalitatea ridicată şi, nu în ultimul rând, distrugerea biodiversității. Sper totuși că se va găsi o cale ca insula să rămână unicat prin biodiversitate, iar natura să câștige și de această dată războiul surd cu dușmanul său, omul.

Povestea Madagascar continuă. Așadar, vă invit să-mi fiți alături și în următorul episod.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Madagascar, tărâmul lemurilor și baobabilor (IV)

De fiecare dată când pornesc într-o nouă călătorie îmi doresc să înțeleg povestea locurilor și a lucrurilor pe care urmează să le văd. Doar așa cred că poți să te apropii de oamenii pe care îi întâlnești și astfel să le cunoști istoria, cultura și obiceiurile.

În Madagascar nu doar natura ne-a oferit experiențe unice și emoționante, ci și oamenii prin talentul lor deosebit în confecționarea obiectelor tradiționale.

Ambositra, capitala artizanatului malgaș

Considerat locul de naștere al meșteșugurilor malgașe, Ambositra – orașul trandafirilor, este populat în mare parte de triburile Zafimaniry, numiți și locuitorii pădurilor. Am vizitat un centru de artizanat cu obiecte de mobilier confecționate din lemn de esență prețioasă, sculpturi în abanos, obiecte sculptate și încrustate din abanos și trandafir, care necesită multă răbdare și îndemânare până să li se dea valoare. Vizitarea acestor locuri autentice este o experiență de neuitat, care n-ar trebui ratată de cei care ajung acolo.

Am descoperit în câteva ateliere rafinamentul lucrului cu peste douăzeci de tipuri de lemn endemic, apoi case bogat ornamentate, ustensile și obiecte din viața de zi cu zi executate manual, în forme și motive care evocă și o influență arabă prezentă în cultura malgașă. Imaginația și creativitatea lor merge într-atât, încât nicio piesă creată nu este aidoma alteia.

Cu siguranță, orice te decizi să achiziționezi va fi suvenirul tău unic din Madagascar. Nici eu nu am rezistat tentației de a-mi procura câte ceva lucrat cu măiestrie de localnici. Meșteșugurile din Ambositra sunt din anul 2001 pe lista patrimoniului cultural UNESCO.

O altfel de hârtie…

Ambalavao este o zonă din insulă renumită pentru atelierele în care se fabrică un tip de hârtie specială numită Anteimoro după numele tribului și similară cu pergamentul. Este produsă din scoarța arbustului avoha. După colectare arbustul  nu moare, iar scoarța se regenerează.

Scoarța este înmuiată și fiartă în apă, apoi este bătută cu niște ciocănele până ce fibrele sunt rupte. Peste materialul rezultat şi care are consistența unui aluat se adaugă din nou apă până se obține o pastă care este apoi întinsă pe niște tăvi mari, pe care se imprimă frunze și petale de flori naturale. În final tăvile sunt puse la uscat rezultând o hârtie imprimată care este apoi tăiată în foi de dimensiunea dorită folosită pentru a confecționa plicuri, cărți poștale, rame și abajururi. În trecut hârtia Anteimoro a fost folosită ca suport pentru scriere.

…și o altfel de mătase naturală

Autentice sunt si atelierele de obținere a mătăsii naturale. Într-un astfel de loc  am observat că procedeul de obținere a mătăsii e complet diferit față de cel clasic. Gogoșile de viermi de mătase din Madagascar sunt de culoare gri și cu firul mai gros și mai scurt. Gogoșile sunt întoarse pe dos și apoi fierte în niște cazane până ce se obține o pastă care după răcire este răsucită manual. Din firele obținute se fac apoi țesături. Pânza obținută seamănă mai degrabă cu iuta sau cânepa. Interesant şi valoros mi s-a părut faptul ca totul se face manual, cu mijloace primitive, dar ingenioase.

Ateliere unicat

Printre multele locuri vizitate în Madagascar s-a aflat și un atelier din Ambatolampy în care se prelucrau obiecte din aluminiu reciclat. Metodele erau rudimentare, dar comunitatea respectivă trăia din astfel de meșteșuguri. Se obțineau acolo vase din aluminiu și diferite ustensile pe care am aflat că le găsești în orice bucătărie malgașă, dar și obiecte artizanale pe care le-am văzut mai apoi vândute ca suveniruri.

În Antsirabe, o altă localitate importantă din insulă, am vizitat un atelier în care se confecționau obiecte din corn de zebu (boul cu cocoașă). Și aici am întâlnit aceleași metode rudimentare. Pentru prelucrarea și șlefuirea coarnelor de zebu meșterul folosea un motor provenit de la o mașină de spălat. Impresionant ce putea ieși din mâinile acestor oameni: cercei, brățări, pandantive, broșe, tacâmuri și multe altele pe care chiar nu le găsești oriunde, motiv pentru care n-am putut pleca fără să-mi procur câteva din aceste obiecte.

Am admirat lucrul migălos și meticulos al artizanilor malgași din mâinile cărora ies adevărate opere de artă, ceea ce a făcut ca momentele trăite printre ei să le simt cel puțin la fel ca pe cele din alte locuri poate mai renumite din călătoriile mele.

Povestea Madagascar nu s-a terminat. Vom continua așadar călătoria noastră imaginară într-un alt episod.

Teofilia BANU

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Madagascar, tărâmul lemurilor şi al baobabilor (II)

Insula Madagascar, un teritoriu izolat de mai multe milioane de ani, reprezintă un punct de biodiversitate concentrată în care mai multe specii de animale și plante au evoluat și s-au diversificat într-un mod unic. În călătoria noastră am avut parte de o lecție de biologie în aer liber, iar de această dată mi-am propus să vă povestesc despre fauna ce se remarcă prin multitudinea de specii endemice.

Se spune că aici nu există animale cu adevărat periculoase pentru om și asta ne-a dat curaj și, curioși, ne uitam mereu după vreun șarpe atârnând pe o creangă de copac sau după tot felul de insecte sau păianjeni. Pe unele le-am fotografiat, altele ne-au trecut rapid prin fața ochilor și au dispărut sub tufișuri. Oricum, e o experiență unică pe care o recomand oricărui iubitor de natură.

Lemurii, emblema Madagascarului

Lemurii seamănă cu maimuțele și sunt viețuitoarele cele mai prezente și cunoscute de pe insulă. Sunt, de fapt, o emblemă a Madagascarului. Nestingheriți, aceștia au evoluat în biotipuri extrem de diferite, inclusiv în specii acum dispărute, de la statura unei gorile la lemurul-șoarece, cel mai mic primat în viață.   

Denumirea de lemur se traduce prin „spiritele nopții“. Sunt în mare parte animale nocturne, dar există și câteva specii diurne. Câteva specii de lemuri din cele peste 100 descoperite le-am văzut și noi în habitatul lor natural şi ne-am străduit să îi fotografiem uitând de drumul anevoios pe care l-am parcurs în căutarea lor.

Câteva curiozități despre aceste animale vi le expun cu drag în povestea mea de călătorie. De exemplu, dieta lemurilor aurii include muguri de bambus despre care am aflat că au un conţinut de cianură care este letal pentru alte animale. Lemurii au unghiile asemănătoare oamenilor. Cozile sunt folosite atât pentru a-şi menține echilibrul cât şi pentru a comunica între ei. Când nu au suficientă mâncare la dispoziție, pur și simplu îşi induc hibernarea. Trăiesc în jur de 18 ani, gestaţia durează 4 luni şi jumătate, iar femela fată un singur pui. Cei mai cunoscuţi lemuri sunt cei cu coada inelată care la toate exemplarele are 28 de inele, 14 albe şi 14 negre.

Lemurii sunt pe lista roșie a speciilor pe cale de dispariţie, în mare parte datorită despăduririlor care au redus la numai 4% habitatul acestora.

Paradisul cu specii unice

În călătoria noastră am aflat că aproximativ jumătate din speciile de cameleoni trăiesc numai in Madagascar. Pe insulă au fost descoperite 4 specii de microcameleoni a căror dimensiune ajunge la maximum 30 mm. Tot ca o curiozitate am aflat că aceste vieţuitoare sunt unice, iar habitatul lor este de numai un km². Dimensiunea acestora este pusă pe seama unui efect insular; astfel, potrivit cercetărilor, în habitate restrânse, precum cele insulare, speciile au tendinţa să se micşoreze în timp.

Oamenii de ştiinţă au catalogat în Madagascar peste 100.000 de specii de nevertebrate, printre care numeroşi fluturi, miriapode, libelule, scarabei, păianjeni. M-au uimit şi mi-au rămas în minte paianjenii uriaşi, apoi o insectă care semăna izbitor cu o creangă dintr-un arbust cu frunze uscate, însă am avut surpriza să văd că se deplasează fără teamă, parcă ştiind că nu poate fi demascată.

Pe insulă am văzut şi broaşte ţestoase-leopard, supranumite astfel deoarece coloritul carapacei aminteşte de cel al blănii de leopard. Am aflat că 99% din speciile de reptile şi amfibieni existente la nivel global au habitatul în Madagascar. Apoi, aici trăiesc aproximativ 300 de specii de păsări, dintre care peste 100 sunt endemice.

Din păcate, s-a constatat că pe insulă, ca urmare a distrugerii habitatelor, un număr impresionant de specii vor dispărea înainte ca omenirea să le descopere.

Toate cele aflate despre fauna Madagascarului mi s-au părut fascinante la fel ca cele despre floră pe care vi le voi povesti într-un alt episod. Aşadar, călătoria continuă.

Teofilia BANU

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Madagascar, tărâmul lemurilor şi baobabilor (I)

Mi-a luat ceva timp până m-am hotărât să scriu despre experiența și impresiile de călătorie din Madagascar. Din motive personale, ceva s-a rupt în mintea mea odată cu această aventură pe care am plănuit-o împreună cu prietenii noştri. Dar am lăsat ca totul să se aşeze, încet, încet, să se filtreze şi promit să reproduc cât mai fidel trăirile pe care le-am avut în acele locuri inedite. Nu a fost o destinaţie de care să te îndrăgosteşti, dar impresiile lăsate au fost puternice.

A patra insulă din lume...

Madagascar 4

Madagascar este o insulă situată în largul Coastei de Est a Africii de Sud, în Oceanul Indian, fiind a patra ca mărime din lume. Insula a fost populată la începutul mileniului 1 d.Hr. mai întâi de etnii asiatice originare din Indonezia, Malaysia și Melanesia, care s-au contopit cu populația aborigenă, dar și cu cea africană și arabă imigrată ulterior. În secolele X-XI se răspândește islamul adus de arabii care întemeiază primele colonii în est. Navigatorul portughez Diogo Dias este în august 1500 primul european care ajunge aici, urmat de negustorii olandezi, francezi și englezi. Se impun francezii, care în 1896 proclamă insula colonie. Ţara a devenit oficial republică independentă la 26 iunie 1960.

Madagascar 2

Madagascarul este unicat prin biodiversitate, dar discrepanţele sociale pe care le-am întâlnit acolo și atâţia oameni trişti şi resemnaţi cu soarta lor nu am mai văzut nicăieri în altă parte a lumii. În Etiopia, ţara pe care am vizitat-o anterior şi aproape la fel de săracă, oamenii erau totuşi fericiţi cu puţinul pe care il aveau, dar în Madagascar i-am simţit copleşiţi.  Au însă trăsături frumoase şi sunt curaţi, fizic şi spiritual, chiar dacă hainele şi le spălau pur şi simplu la râu şi le uscau pe iarbă.

Din statistici am aflat că 90% din populaţie trăieşte cu mai puţin de 2 dolari pe zi, iar frecventarea şcolii pentru obţinerea unei diplome este pentru majoritatea singura şansă pentru avea o viață mai bună. Ceilalţi 10% sunt din înalta societate sau cetăţeni străini care trăiesc în condiţii de lux, proprietaţile lor fiind păzite de firme specializate deoarece sunt pline cu mobile aurite și cu elecrocasnice şi electronice de ultimă generație. Îi vezi în mașini de lux mergând în locuri ce le sunt rezervate: școli americane sau franceze, restaurante, piscine, SPA-uri şi centre comerciale. Este până la urmă un contrast întâlnit în toate ţările sărace, dar parcă aici urmele colonialismului şi ale sclaviei sunt încă vizibile.

Locuri unice

Madagascar 3

Dar aceste locuri sunt unice în lume prin fauna şi flora lor, iar pentru a fi protejate sunt amenajate 7 parcuri naturale, unele incluse in patrimoniul mondial UNESCO. Insula adăposteşte peste 250.000 de specii de animale, dintre care 70% sunt unice pe glob. Sunt peste 50 de specii de lemuri (cam 3 sferturi din populaţia la nivel global), cameleoni, păsări frumos colorate, scorpioni, arici, diverse tipuri de insecte, precum și șopârle şi broaște țestoase.

Datorită izolării de continentul african în urmă cu 165 milioane de ani, pe insulă s-au dezvoltat și plante cu forme remarcabile, desigur cele mai impresionante fiind cele 2 specii de baobabi – al călătorului, declarat arborele național, şi baobabul busolă – ambele crescând pe lângă pădurea tropicală, apoi pădurile de bambus sau conifere locale și arborele liliac. Despre această călătorie aventură în care principalul obstacol a fost infrastructura rutieră pe care o declar de departe cea mai proastă din lume voi încerca să vă povestesc în câteva episoade.

Madagascar 5

Aşadar, vă invit să călătoriţi imaginar alături de mine în diversitatea din Madagascar, o lume fascinantă datorită cadrului natural, patria baobabilor, a lemurilor şi a misterioaselor ritualuri funerare Famadihana. (Va urma)

Teofilia BANU

  • Publicat în Turism
Abonează-te la acest feed RSS