Web Banner Nuseed 300 x 100 px
update 26 Jan 2023

Roma, fresca pictată de îngerii frumosului (II)

Și niște trepte pot vorbi doar pentru cine vrea să le asculte, zidurile trimit căldura sau viforul anilor ce trec, iar ritmul de chitară din fântâni încearcă să readucă speranța în romanticul oraș, Roma.

Piazza Venezia

Roma2

Destul de cunoscută în rândul turiștilor, fiindcă din această porțiune se deschid principalele artere ale orașului, este Piazza Venezia, ce se află în centrul vechi. Pietro Barbo, conducător al Statelor Papale, a ordonat în anul 1455 construirea unui palat în locul fostei piețe. Ulterior, Ambasada Veneției din Roma a avut aici sediul, apoi dictatorul fascist al Italiei, Benito Mussolini, a dat numele palatului Veneția, de aici și denumirea de „Piazza Venezia“. Se spune că în acest loc era de mult casa în care a înnoptat o dată Evanghelistul Marcu, fondatorul scaunului episcopal din Alexandria. Arme medievale, lucrări de artă și diverse alte obiecte se află în Palatul de la Veneția, clădire cu importanță istorică pentru Roma, localizată în partea vestică a pieței.

Construită în stil baroc și frumos ornamentată cu mozaicuri, Bazilica Sf. Marcu adăpostește moaștele Sfântului Marcu. Localizată în partea nordică a pieței, Casa lui Bonaparte este clădirea unde mama comandantului francez, Napoleon Bonaparte, a locuit o perioadă de timp. Îmbrăcat cu marmură albă, monumentul Vittoriano a fost ridicat la sfârșitul anilor 1800 în onoarea primului rege al Italiei unificate, Victor Emanuel al II-lea.

Fontana di Trevi

Roma4

Ca un giuvaer din piatră și apă ce adună-n jur milioane de oameni anual, Fontana di Trevi (Fântâna Trevi) este una dintre cele mai remarcabile fântâni romane din lume. Încă din secolul al XII-lea, unirea cursurilor de apă ce veneau de pe trei străzi în zona Regio Trivii se evacuau în fântână, astfel a luat denumirea de Trevi. A fost proiectată de arhitectul Nicola Salvi în urma uni concurs inițiat de Papa Clement al II-lea în anul 1732 și terminată de Giuseppe Pannini.

Rezemată de Palatul Poli, fântâna îți spune povestea prin însăși detaliile din interior: statuia lui Ocean ce mână carul în formă de scoici, cu un cal nărăvaș și altul calm, plantele însuflețite și curgerea apei ce cântă dorul, dragostea și dorințele, arhitectul Marcus V. Agrippa ce dă dispoziție pentru începerea construcției apeductului, figurile simbolice Sănătate și Abundență care prosperă efectele binefăcătoare ale apei. Precum e obiceiul, zâmbind, am aruncat o monedă pe spate, pentru a reveni cât mai curând la Roma, iar de vrei să te căsătorești, legenda spune că trebuie să arunci încă de două ori câte o monedă în splendida Fântână Trevi.

Piazza di Spagna

Roma1

Prin anii 1500 teritoriul era acoperit de resturile monumentelor romane și viță-de-vie, palatele familiei Ferratini și ale baronilor Monaldeschi; acestea din urmă au ajuns să fie vândute ambasadorilor Spaniei, iar azi se află aici renumita Piazza di Spagna. Pentru că erau proprietăți deținute de francezi, partea nordică a fost denumită în trecut Piazza di Francia, iar azi pe o porțiune de pământ se află Trinita dei Monti. Renovările ce au avut loc de-a lungul vremii au îmbogățit palatul, printre altele, cu bolți susținute de coloane, balustrade cu stâlpi, fereste cu forme triunghiulare, teatru privat.

Proiectată de arhitectul Luigi Poletti, Coloana Imaculatei Concepții a fost comandată de Papa Pius al IX-lea în anul 1857. Realizată din marmură policromă, pe coloană este descrisă Dogma prin  „Încoronarea Mariei în Rai“, „Visul Sf. Iosif“, „Buna Vestire“ și expresivele statuete ale lui David, Isaia, Moise și Ezechiel. Înființat în 1626, Colegiul de Propagandă Fide avea ca scop formarea misionarilor catolici. Arhitectural, construcția a fost începută de Gian Lorenzo Bernini și finalizată de Francesco Borromini. Are inscripționate pe fațadă mesajul „Collegium Urbanum de Propaganda Fide“ și stema Papei Urban al VIII-lea.

La poalele sălii Oratoriul Magilor, în partea de jos a Treptelor Spaniole, se află fântâna sub formă de barcă, Barcaccia, care spune povestea unei bărci ce era pe cale să se scufunde în urma umflării râului Tibru, iar Papa Urban al VIII-lea și-a dorit să rămână vie această întâmplare ce l-a senzibilizat foarte mult.

Fiind în trecut proprietatea Annei Angeletti, Cassina Rossa (Casa roșie) se află în partea dreaptă a scărilor din piață. Doamna Angeletti închiria casa turiștilor ce voiau să viziteze orașul; printre aceștia s-au aflat pictorul englez Joseph Severn și poetul John Keats, cel din urmă aflându-și sfărșitul aici, mult prea devreme, la 26 de ani. Clădirea a fost templu literar dedicat artiștilor englezi, apoi muzeu și bibliotecă din anii 1900.

Copie fidelă a Casei Roșii este, de cealaltă parte a faimoaselor scări, Ceainăria Babington’s, ce a aparținut doamnelor de origine engleză, Cargill și Babington. Ceainăria a fost inaugurată în anul 1893, afacerea fiind un succes, băutul și mirosul ceaiului devenind un obicei frumos printre locuitori.

Cortina se va ridica și un nou spectacol vom vedea din Cartierul Transtevere, Piazza Navona și Castelul Sant’Angelo, în următorul număr al revistei.

Aurora GRIGORE

  • Publicat în Turism

Plantare de precizie de la 2 la 18 km/h

În cadrul târgului EIMA INTERNATIONAL din Bologna am descoperit în exclusivitate un nou utilaj de agricultură cu ajutorul căruia procesul de plantare a semințelor este mult mai ușor și precis.

Noul ValoTerra Ultimate a fost conceput pentru a putea planta semințe de la 2 la 18 km/h, fără a compromite consistența și nici profunzimea. Este o plantare precisă, indiferent de viteza de lucru, care satisface atât nevoile fermierilor, cât și ale antreprenorilor. Odată cu lansarea ValoTerra Ultimate, specialistul mondial în plantarea semințelor lărgește sfera posibilităților, după cum explică Flavien Cattoni, Product Manager la Monosem: „ValoTerra Ultimate este noua plantare de semințe din gama ValoTerra de la Monosem, special concepută pentru optimizarea calității semănării, de la 2 la 18 km/h, eliberând în același timp fermierii de constrângerile de viteză.  Departe de a fi doar o inovație suplimentară de produs, aceasta este o nouă tehnologie pentru a servi utilizatorilor deoarece răspunde la cererea presantă a pieței: să propună un plantator de semințe pentru care viteza nu mai este o problemă. Astăzi, datorită ValoTerra Ultimate, capacitatea de a menține nivelul de performanță în ceea ce privește consistența și adâncimea, atât la viteze mari, medii sau mici, de a gestiona diversitatea culturilor care urmează a fi plantate, precum și capacitatea de a răspândi corect cantitatea de îngrășământ la viteză mare sunt acum posibile.“

Pentru a menține răsărirea optimă, la viteze mari, medii și mici, Monosem a dezvoltat un sistem ASG (Active Seed Guidance) care se adaptează la viteza de plantare și se bazează pe un transportor cu perie care ghidează semințele spre brazdă, într-un ritm proporțional cu viteza de lucru a tractorului, eliminând orice denivelări sau vibrații. Pentru o răsărire optimă, sistemul de dozare a semințelor pe bază de vid asigură precizie și versatilitate de plantare. Cutia de dozare este echipată cu discuri netede, o inserție patentată și antrenare electrică, toate acestea contribuind la creșterea preciziei la viteză mai mare. Semințele sunt apoi furnizate roții celulare de încărcare brevetate, care le introduc în transportorul cu perii datorită unui sistem de tije de ghidare și, în final, în brazdă. De asemenea, este necesar să amintim banda transportoare cu perii care este canelată pentru a asigura: aliniere optimă, rotație perfectă și uzură minimă.

Pe parcursul deceniilor anterioare, asolamentele intensificate au condus la o varietate mai mare de specii de plantat. Noul utilaj oferă o soluție capabilă să gestioneze semințe mici și mari datorită sistemului exclusiv SmartAccess, care permite trecerea de la sistemul de transport la sistemul de jgheab în mai puțin de 2 minute pe rând. Diversitatea culturilor nu mai este o problemă deoarece e necesar doar să se schimbe discul. Important este că, în plus față de optimizarea plantării, acesta poate împrăștia și cantitatea exactă de îngrășământ la viteză mare datorită FertiSmart, noua unitate pneumatică de îngrășământ care aplică până la 450 kg/ha de la o jardinieră cu 8 rânduri (cu distanță între rânduri de 75 cm) la 15 km/h.

Precizia măsurării

Precizia măsurării poate fi ajustată folosind noua aplicație Monosem Plus de pe smartphone-ul dvs. cu „WiFi Direct“. Software-ul ValoTerra compatibil ISOBUS este simplu și intuitiv, oferind o modalitate convenabilă de a gestiona operațiunile de plantare. Tehnologia oferă o modalitate ușoară de documentare și gestionare a operațiunilor de recoltare. Comunicarea mașină-șofer în timp real și setările pot fi ajustate cu ușurință în cabina tractorului

„Plantarea semințelor reprezintă o investiție și un pas crucial în asigurarea faptului că toate culturile își ating întregul potențial. Mulți fermieri din peste 80 de țări din întreaga lume au ales să se bazeze pe tehnologia Monosem. Acum ne putem lăuda cu peste 70 de ani de istorie comună. Astăzi, această relație construită pe fiabilitate, durabilitate și performanță agronomică a fost consolidată de inovațiile tehnologice. De la plantatoare la cultivatoare, inteligența se află în centrul tuturor echipamentelor Monosem. Obiectivele noastre se bazează pe trei piloni: inovație pentru agricultură, performanță de înaltă calitate și durabilitate bazată pe inteligență“, a subliniat Flavien Cattoni.

Liliana POSTICA

Roma, fresca pictată de îngerii frumosului (I)

Nu ar fi cuvinte îndeajuns să străbat fiecare colțișor unde se strecoară soarele prin acest miracol numit Roma, capitala Italiei, a cărei istorie de secole încă mai este analizată și redescoperită. Am fragmentat în cele patru părți suspinele, dar și bătăile inimii fericite ale „Orașului Etern“, unde păsările îți zâmbesc cu inocență la întâlnirea privirii.

Colosseum

Nu am un ciob numerotat de ceramică ce-n vremurile demult apuse reprezenta biletul de intrare în mărețul Colosseum, dar am prilejul să îl găsesc aici, încă în picioare, rezistând de aproape 2000 de ani. Pietrele de temelie au început să fie puse sub imperiul lui Vespasian prin anii 70 d.Hr., iar finalizarea a fost sub împăratul Titus în anul 80 d.Hr. La inaugurare, în 100 de zile de jocuri, au pierit aproximativ două mii de gladiatori.

Identificat și ca Amfiteatrul Flavian, frumoasa arenă găzduia peste 50.000 de oameni; romani de rând, săraci sau bogați, senatori, sclavi asistau la luptele gladiatorilor, spectacole cu vânătoare de animale, acțiuni religioase. După o activitate de 500 de ani, ultimele evenimente s-au desfășurat în secolul al VI-lea. Ulterior, Colosseumul a fost biserică, depozit, castel pentru nobili, cimitir. Bombardat în război, trecut prin cutremure și numeroase jefuiri, azi, ca o minune, zidurile parcă au preluat din puterea gladiatorilor și, drept medalie, a devenit una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne. Primii creștini morți în arenă sunt pomeniți în Vinerea Mare, atunci când are loc procesiunea Calea Crucii în Colosseum.

Forumul Roman

Înflorit ca o ruginie crizantemă în valea ce separă Dealurile Capitoline și Palatine, Forumul Roman a fost, cea mai de seamă piață publică a orașului, locul incinerării generalului Iulius Cezar, centru religios, civic, politic, dar mai ales martorul evoluției și declinului Romei. În Epoca Fierului valea era folosită ca loc de cimitir, însă, pe măsură ce activitățile umane s-au dezvoltat, a fost nevoie de mai mult spațiu, iar situl necropolei a fost mutat pe Dealul Esquiline.

Furia râului Tibru era revărsată de multe ori în Valea Sacră, așa cum a fost numită datorită procesiunilor ce aveau loc pe acest drum și a numeroaselor rămășițe descoperite în urma săpăturilor din secolul al XX-lea. Templul lui Saturn, ce găzduia trezoreria statului, Templul lui Castor și Pollux, ridicat pentru a-i cinsti pe gemeni pentru ajutorul din luptele romanilor, au fost construite spre sfârșitul anilor 400 î. Hr. Casa regelui, unde se țineau ceremonii, Templul lui Vesta, concentrat pe flacăra sacră a poporului roman, definesc succesiunea timpului prin elementele de construcție din piatră, dar și prin arhitectură.

Curia și Comitium erau niște complexe folosite pentru Senat și întâlnirile publice religioase și politice. În anul 184 d.Hr. a fost construită la Roma cea dintâi biserică romano-catolică medievală, Bazilica Porcia. Regresul Romei a survenit în urma micșorării averilor imperiale; astfel, în secolul al IV-lea Forumul Roman a început să se degradeze, mizeria și furtul făcându-și treptat loc printre monumentele din vale.

Columna lui Traian

În amintirea victoriilor lui Traian asupra Daciei (României), în secolul al II-lea a fost ridicată Coloana lui Traian, ce are o sută de picioare romane înălțime. Scenele pictate în nuanțe strălucitoare se mai disting doar pe alocuri acum, ne putem imagina doar multitudinea de culori și mai ales auriul ce scotea în evidență sculptura romană, care de fapt are la bază arta grecească.

Peste 2.500 de figuri și 155 de scene, printre care Decebal umblând răzleț prin pădure alături de credincioșii ce-și pun capăt zilelor, capul acestuia adus pe o farfurie ca trofeu romanilor, secerișul grâului, anumite activități de organizare ce-l puneau într-o lumină bună pe Traian semnifică faptul că sculptorul a trăit îndeaproape momentele și le-a descris pe coloană așa cum le-a simțit. Decorarea de la bază până la vârf cu reliefuri în spirală a fost o idee inspirată din Antichitate.

Aflate în interior, urnele din aur cu cenușa lui Traian și a soției sale, Plotina, au făcut din monument și mausoleu. O impresionantă narațiune despre războaiele dacice decurge cronologic în imaginile sculptate cu minuțiozitate pe Coloana lui Traian.

Panteonul

„Panteon“, numele ce răsună la rostire provine din greacă, „a onora toți zeii“, iar în fața lui stau și-i privesc înălțimea de aproximativ 43 de metri cu ochii unui omuleț, căci fenomenul arhitectural parcă a rămas aici din altă lume. Se presupune că Panteonul a fost construit de generalul roman Marcus Agrippa în anul 27 î.Hr., iar, după distrugerea lui într-un incendiu, împăratul Hadrian l-a reconstruit în anul 120 d.Hr., colaborând cu arhitectul Apolodor din Damasc. Soarele se furișează aici, în interior, prin singura ferăstruică din mijlocul celei mai mari cupole nesusținute din lume. În anul 609, clădirea a fost transformată în biserică, de aici probabil se trage și rezistența de peste ani; a fost primul templu păgân convertit în lăcaș de cult creștin. Aici sunt înmormântați poeți, regi italieni și marele pictor al Renașterii, Rafael Sanzio.

Mă îndrept acum către Piazza Venezia, Fontana di Trevi și vestitele Trepte Spaniole pe care vom păși împreună în următorul episod al cuvintelor prin care descoperim lumea.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Lecce, romanța mirifică a barocului italian

Prin măiestria arhitecților secolului al XVII-lea, orașul Lecce din sudul Italiei a înflorit precum crinul plin de grație, cu petale expresive ce împrăștie parfumul baroc pretutindeni în jur. Clădiri ce întruchipează eleganța, piatra de Lecce, uleiul de măsline, vasele din ceramică și gustul unic al vinului local formează un tot complex, dar străbătut de o simplitate neobișnuită, pe care doar trebuie să o descoperi.

Arcul de Triumf din Lecce a fost ridicat în semn de recunoștință pentru Carol al V-lea în anul 1548, cel care a avut o contribuție deosebită la construcțiile pentru protecția orașului. Câteva cuvinte ce aduc aminte de victoria asupra turcilor, precum și simbolul imperial habsburgic al lui Carol al V-lea, sunt adânc imprimate deasupra mărețului arc ce face intrarea în centrul vechi. Numit și Poarta Napolitană, arcul impresionează prin coloanele laterale, dar și prin forma triunghiulară de deasupra, dând senzația unei încoronări supreme a celor care-i trec pragul.

La capătul unei străduțe ascunse și înguste se deschide, ca o carte, distinsa Piazza del Duomo. Asupra Palatelor Episcopiei, Seminarului, Catedralei și Clopotniței s-a cuibărit domol, cu a ei lumină pătrunzătoare, luna, ce le învăluie în brațe, creând emoția caldă a întâlnirii noastre de acum. Catedrala Mitropolitană Santa Maria Assunta sau Domul este cel mai de seamă lăcaș de cult din Lecce. Piazza Duomo este, de fapt, o piață mare închisă și a fost inaugurată în vremea episcopului Gerolamo Guidano.

Cred că meșterii care au lucrat la ridicarea Bazilicii Santa Croce au avut în minte lucruri amestecate, gânduri uluitoare; heruvimiii, oile, fiarele și legumele, alături de un mare trandafir „viețuiesc“ laolaltă pe impresionanta fațadă. Biserica a fost construită pe terenul caselor unor familii evreiești expulzate, iar o mare parte din lucrări au fost conduse prin anii 1600 de arhitectul italian Giuseppe Zimbalo.

Purtând hramul Sfintei Irene, Biserica Sant’ Irene dei Teatini a fost proiectată în secolul al XVI-lea de arhitectul religios de origine italiană Francesco Grimaldi. La exterior este ornamentată cu marmură, ferestre mari, stâlpi verticali și o statuie în stil baroc a Sf. Irene. Interiorul în formă de cruce cu altarele Sf. Ștefan, Sf. Oronzo, Sf. Gaetano din Thiene, numit și Sf. Providenței, capele cu bine definitele cupole eliptice te încântă pe măsură ce te apropii cu inima. Renumitele picturi precum „Transportul Arcului Sfânt” de Oronzo Tiso sau „Lapidazione di Santo Stefane“, pictura pe pânză a lui Antonio Verrio, completează perfect ambientul, dând magie acestei încăperi unice, ce potolesc setea ochilor dornici de cunoaștere a glasului divin.

Se spune că sub Lecce ar fi un alt oraș subteran imens, iar acest lucru este susținut și de dovezile de la Muzeul Faggiano, casa unde s-a descoperit o adevărată comoară arheologică în urma numeroaselor săpături. Coborând potecile în adânc, descoperi însemne evreiești, cripte romane, ziduri medievale, o fântână, un grânar, morminte și alte detalii demne de luat în seamă. Regăsim în turnul de pe acoperiș simbolurile Cavalerilor Templieri. Casa datează din secolul al XII-lea și a fost mănăstire o perioadă.

Fragmente din istoria a mii de ani se află în Piazza Sant’ Oronzo. Arhitectura din diferitele epoci este prezentă prin Amfiteatrul Roman, Palazzo dell’ Ina, Coloana Sant’ Oronzo și Biserica Santa Maria. Fiind închisă traficului, piața este locul perfect pentru revederile între prieteni sau pentru spectacolele în aer liber.

Amfiteatrul Roman a fost descoperit în anul 1901, pe când muncitorii săpau la fundația pentru Banca Italiei din Lecce. Se presupune că amfiteatrul datează din sec. al II-lea d. Hr. Aproximativ 15.000 de locuri găzduia marea arenă ce are formă de potcoavă; se mai disting azi, parțial, grădinile și zidul exterior.

Construit la ordinul regelui spaniol Carol al V-lea, Castelul din Lecce a fost înălțat pe locul unei vechi structuri medievale, din care au mai rămas doar turnul principal și un altul, tăiat. După anii 1600, Castelul a fost sediu al Curții Audienței Regale, iar ulterior, după 1700, a devenit spațiu civil și militar. Închisorile antice de la subsol, Capela Santa Barbara, Sala Maria d’Enghien sunt câteva din încăperile ce țin vie amintirea tumultoasă a acelor vremuri. Legenda spune că inginerul constructor al castelului s-ar fi întors aici prizonier în urma unor datorii, iar fantoma lui ar fi prezentă; totodată, fantoma unui copil care plânge și cea a Contesei de Lecce, Maria de Enghien, care a locuit în castel și a murit aici ar bântui locul.

Chiar de am atins filele acelorași străzi de mai multe ori, de fiecare dată le-am privit cu mai multă ardoare, fiindcă le-am plăcut ca pe o iubire adolescentină. Tendința artistică incomparabilă, pitorescul din orice colțișor, monumentele și decorul extraordinar fac din orașul Lecce o romanță mirifică a barocului italian, ce te surprinde chiar și în cele mai neașteptate clipe.

Aurora GRIGORE

FOTO

  • Publicat în Turism

Expoziția internațională de utilaje agricole din Italia, la a 45-a ediție

Recent, a fost organizat în Bolonia, Italia, unul dintre cele mai mari târguri de agricultură. EIMA International este o expoziție internațională de utilaje pentru agricultură și grădinărit. Evenimentul se desfășoară încă din 1969 și este organizat de FederUnacoma, Federația Italiană a Producătorilor de Mașini Agricole, în colaborare cu BolognaFiere. Aproximativ 480 de producători din 40 de țări au fost la eveniment, dar și vizitatori. Evenimentul a acoperit un spațiu total de 128.000 mp.

Peste 60.000 de utilaje agricole

Principalele momente ale târgului au inclus și show-ul finaliștilor tractoarelor anului, teste demonstrative ale vehiculelor de grădinărit și întreținere ecologică și cele ale mașinilor pentru lanțul bioenergetic, precum și teste de îndemânare rezervate antreprenorilor. „Cele 14 sectoare de produse, cele cinci săli tematice și cele aproximativ 60.000 de modele expuse fac din EIMA o expoziție hiperspecializată care cuprinde întregul lanț de aprovizionare agroindustrial și agromecanic și oferă soluții pentru fiecare model de agricultură, făcându-l un punct de referință mondial pentru întreaga industrie“, a spus directorul EIMA general Simona Rapastella. Totodată, au fost organizate întâlniri B2B (business-to-business) ale reprezentanților companiilor din întreaga lume cu producătorii italieni de mașini agricole, precum și cu alte componente pentru agricultură.

Echipamente inovatoare de grădinărit

La cea de-a 45-a ediție a expoziției mondiale de mașini agricole de la Bolonia a avut loc și debutul „Garden Emotion“.

O zonă demonstrativă cu cele mai inovatoare echipamente pentru îngrijirea și întreținerea grădinilor, peluzelor și marilor parcuri urbane. Datorită contribuției unora dintre cele mai importante companii în domeniul proiectării și producției de echipamente profesionale de grădinărit, au avut loc demonstrații cu mașini ușoare și compacte care nu deteriorează gazonul, care pot funcționa și la margini, oferind viteză progresivă și durabilitate mare. Dar și cu mașini cu scaune rabatabile pentru a oferi confort maxim combinat cu siguranță maximă, cu roți care se adaptează la toate tipurile de teren. Ofertele au inclus, de asemenea, vehicule echipate cu GPS cu ghidare semi-autonomă, pentru cositul zonelor pe pante abrupte, cum ar fi malurile râurilor sau digurile.

„Târguri precum EIMA înseamnă foarte mult pentru noi, mecanicii. Acestea sunt locurile în care în câteva zile vedem oferta și direcțiile de dezvoltare a mașinilor din lume. Ceea ce am văzut în ultimii ani este că producția de mașini agricole moderne are ca scop protejarea unui mediu uman sănătos, adaptarea la schimbările climatice, aplicarea tot mai frecventă a informaticii în funcția de gestionare a mașinilor, utilizarea surselor regenerabile de energie și îmbunătățirea constantă a condițiilor ergonomice și de siguranță pentru operator. Important de subliniat este faptul că gestionarea mașinilor moderne necesită un nivel mai ridicat de educație a operatorilor, astfel este necesară o îmbunătățire continuă pentru a maximiza beneficiile tehnologiilor moderne“, a declarat Dorde Miscovic, directorul executiv pentru mecanizare Kite.

Tractorul anului 202

tractorul anului

Tractorul anului a fost selectat de un juriu format din 26 de jurnaliști profesioniști din diferite medii agricole din 25 de țări europene. Juriul a evaluat caracteristicile motorului, transmisiei, electronicii, hidraulicii, confortului cabinei, soluțiilor tehnice inovatoare, designului, precum și raportul dintre cai putere și preț. Titlul de tractor al anului i-a revenit lui John Deere pentru tractorul John Deere 7R 350 AutoPower, care a câștigat și titlul de cel mai bun din categoria tractorului versatil cu modelul JD 6M 120 AutoPower. Reforma Metrac H 75 Pro, produsă de Reform, a fost declarată cel mai bun utilaj pentru pomicultură, podgorie, munte. Iar New Holland T6 Metan Power, produs de New Holland, a fost declarat cel mai bun tractor care, potrivit juriului, reprezintă un pas înainte către o agricultură durabilă.

Marketingul digital câștigă teren în rândul producătorilor de mașini agricole

Marketingul digital este noua frontieră a comercializării în lumea agriculturii și a mașinilor agricole. Rețelele sociale devin din ce în ce mai mult un instrument de conectare între producătorii de mașini și echipamente, distribuitori și ferme. „Am început activitatea în urmă cu zece ani cu rețele de socializare și câteva platforme digitale care implică colaborarea cu dealerii. În ciuda faptului că marketingul digital este încă puțin folosit în sectorul nostru, comparativ cu sectorul auto, rezultatele sunt vizibile. Fermierii sunt din ce în ce mai conectați și s-au obișnuit de mult timp să folosească instrumente digitale pentru a-și controla culturile. Marketingul digital deschide, de asemenea, noi spații în rândul producătorilor de tractoare“, confirmă Lorenzo Selvatici, senior manager la Selvatici Srl, companie care produce mașini pentru lucrări și agricultură specializată.

Roberto Bignami, consultant de afaceri la 1To1 Direct, a susținut: „Astăzi suntem aproape 60 de milioane de locuitori, avem 77 de milioane de telefoane mobile și 70 de milioane de e-mailuri disponibile. Principalele canale sociale continuă să-și crească abonații.

De aceea este atât de important să avem un site web corporativ modern, o activitate socială actualizată constant.“

Liliana POSTICA

Plaiul cu lumină albă, Ostuni

Cu o repeziciune amețitoare se învârt acum roțile trenului, biciuit precum un cal de curse, nerăbdător să treacă linia de sosire. Cobor azi în stația Ostuni, orașul însăilat cu ață albă ce se află situat pe trei dealuri, deasupra mării, în provincia Brindisi, sudul Italiei.

Pe urmele străvechi ale tribului iapigian Messapii, cel care s-a stabilit în acest ținut încă din epoca de piatră și a pus bazele acestui oraș, descopăr cântecul câmpiilor și cuvintele dindărătul pietrelor alunecoase, unse cu uleiul timpului. Numele orașului vine probabil din grecescul Astu Neon, care semnifică oraș nou.

Pe cel mai înalt dintre dealuri, orașul vechi își etalează cu mândrie clădirile fortificate, stropite din abundență cu alb ca de lapte proaspăt muls. Cetatea Ostuni, această barbă căruntă a locului, mă cheamă în mijlocul ei...

Ridicată cu ajutorul conducătorilor din Regatul Napoli, Ferdinand de Aragon și Alfonso al II-lea, Catedrala Ostuni păstrează aroma gotică a secolului al XV-lea. Fermecătoarea fereastră cu trandafiri, una dintre cele mai mari din lume, fațada cu cele trei rozete frumos evidențiate, capelele baroce, picturile interioare, marmura aduc laolaltă rafinamentul învăluit cu sfințenia acestui loc.

La câțiva pași de Catedrală, precum o potcoavă se arată Arco Scoppa, podul ce sfidează restul clădirilor dimprejur prin culoarea sa de frunză maronie de noiembrie. Construit din lemn la început, Arcul a fost puntea dintre Palatul Episcopului și cel al Seminarului; când starea acestuia s-a degradat, prin secolul al XVII-lea a fost înlocuit cu cel actual, din piatră, pentru o mai mare siguranță. Denumirea Arcului vine chiar de la Episcopul ce a decis această schimbare. Forfota de sub el pare să nu-l deranjeze, ba chiar maiestuosul Arc se-nclină tuturor și mulțumește boltei cerești ce-i stă ca un protector deasupra creștetului.

Bate neobosită în pieptul orașului această inimă, Piazza della Liberta, locul de întâlnire a turiștilor și nu numai, animată cu restaurante, cafenele și muzică ce răsună până-n adâncul sufletului și te relaxează negreșit. După unificarea Italiei, în secolul al XIX-lea, piața a fost renovată și a căpătat o formă de triunghi. De aici se vede primăria, ce a fost construită pe locul unei mănăstiri franciscane din anii 1300.

Coloana Sfântului Oronzo, protectorul orașului, a fost ridicată în semn de mulțumire celui care a salvat populația din Ostuni de contaminarea cu ciumă în anul 1656. Obeliscul, înalt de douăzeci de metri, este realizat din calcar și reprezintă un punct de legătură între orașul vechi și cel modern.

Bisericile din Ostuni sunt adevărate mărturii ale trecutului, prin ele simt azi binecuvântarea de demult, aerul dureroaselor momente, dar și ale fericirii măsurate uneori în câteva secunde. Înălțată în secolul al XVIII-lea de Carlo și Giuseppe Fasano, Biserica Sfântului Francesco de Assisi are fundația medievală. Însă, după deteriorările din urma cutremurului, fațada a fost refăcută, la fel ca și cea a Palatului orașului, de arhitectul Gaetano Jurleo. Statuetele din lemn, tablourile și portalurile din bronz din interior scot în evidență măiestria artiștilor și ale sculptorilor din secolele precedente. Biserica Sf. Duh cu parfumul stilului gotic, Biserica Sf. Maria, parohia din zona modernă Biserica Sf. Luigi Gonzaga sunt doar câteva dintre numele celorlalte lăcașuri de cult din Ostuni.

Situat în partea veche din oraș, Muzeul Civic, pe lângă multitudinea de dovezi ale vieții trăite aici altădată, are un punct de atracție deodebit, pe Delia, așa cum au intitulat-o italienii. Aceasta reprezintă scheletul unei femei însărcinate în vârstă de 20 de ani ce a fost găsită în vecinătatea orașului Ostuni, într-o peșteră; studiile arată că datează de cel puțin acum 29.000 de ani.

Ca element central, pe steagul regiunii este măslinul, căci ce poate fi mai bine evidențiat în această zonă a Pugliei decât producția de măsline și a uleiului extras din ele… Masseria Brancati, locul destinat acestora, cu o plantație de peste treizeci de hectare, te face să descoperi întreg ritualul de producere a uleiului de măsline încă din perioada Imperiului Roman și până astăzi.

Am urcat încetișor treptele până aici sus și m-am rezemat cu rochia-mi rozie de unul dintre bătrânii pereți văruiți cu trudă. Cerul clatină puțin din seninul albastru și s-a împreunat tip til cu marea de dedesubt, iar măslinii mă privesc curioși de jos, depănând amintiri din plaiul cu lumină albă, Ostuni.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Piticii fermecați din ținutul de poveste Alberobello

Am răsfoit într-o vreme pagini din Apulia, sudul Italiei; pe coperta de azi stau căciulițele țuguiate ale trullilor din comuna Alberobello, tradus și „copacul frumos“, ce se află în metropolitanul oraș, Bari. Aș zice că am intat în povestea Alba ca Zăpada, în care piticii, vizibil înmulțiți, s-au transformat în chip de piatră și trăiesc acum o altă viață în acest colț de lume.

Prin secolul al XVI-lea, în inima Văii Itria, Contele de Conversano, Andreea Matteo III Acquaviva d’Aragona, a adus din orașul Noci aproximativ patruzeci de familii, aici, în Alberobello, pentru a cultiva pământul și, totodată, pentru a intra în posesia acestuia din urmă. Obligația țăranilor era de a da contelui a zecea parte din recolta obținută. Însă, după anii 1600, a început cu adevărat urbanizarea pădurii, pe vremea contelui Giangirolamo al II-lea; acesta a autorizat construirea de case numai din material calcaros, fără a se utiliza mortar, cu ziduri din piatră uscată, specifice trullilor. Astfel, se evita plata unor impozite către Curtea Regală din Napoli, clădirile fiind considerate șubrede și foarte ușor de demolat.

Rione Monti se află în partea de sud a orașului, iar în această zonă se regăsește cea mai mare concentrație de trulli cu cele mai multe acoperișuri conice. Alături de liniștitul cartier Rione aia Piccola, au devenit Patrimoniu Unesco. Cartierul este străbătut în fiecare an de mii de turiști, porțiunea cu bazarul fiind foarte căutată pentru cumpărături și suveniruri de tot felul.

Ridicat în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Trullo Sovrano a fost treptat casă, capelă, sediu religios. Este cel mai mare trullo din Alberobello, construit pe două etaje, și cu timpul a devenit muzeu. Emblemă a clădirilor autentice din zona Pugliei, am regăsit aici mobilierul de epocă, bucătăria cu un șemineu frumos decorat cu diverse ulcele, micul dormitor cu patul din lemn ce ocupă aproape toată camera; din acest spațiu nu lipsește crucea cu Iisus răstignit de pe albii pereți sau cămășele din in ce atârnă agățate în cui. Etajul era folosit pentru țesătorie și camera de oaspeți, iar pentru a ajunge aici trebuie să urci cele 23 de scări, înălțimea de jos până la cupolă fiind de 14 metri.

Pe dealul de vest, înconjurată de casele mici dimprejurul ei, Parohia Sf. Antonio de Padova e ca un părinte catolic ce stă deasupra piticilor și îi mângâie pe creștet. Cu acoperiș de trullo, are un farmec aparte, cu toate că interiorul nu este foarte complex, ba din contră simplitatea este dată de micile statui cu episoade din viața Sfântului Antonie, arcadele, pomul vieții și ferestruicile ce te însoțesc la fiecare pas.

În cinstea Sfinților Medici Cosma și Damian, patronii orașului, a fost ridicată în anul 1882 o bazilică pe locul unei vechi capele construite în secolul al XII-lea. Despre cei doi frați se știe că au vindecat oamenii de paralizie, orbire, febră, însă nu percepeau nicio taxă, de aici denumirea lor de doctori fără de arginți. Sărbătoarea are loc între zilele 25-28 septembrie. La procesiune vin pe jos locuitori din zone apropiate, iar turiștii pot „gusta“ acest eveniment cu mult drag, de la activitățile culturale, culinare până la impresionantul foc de artificii din noapte. Exteriorul bisericii se remarcă de la distanță prin cele două turnuri clopotnițe și balustrada pe care este amplasată statueta lui Papa Ioan Paul al II-lea în fața unei cruci, iar la interior picturile, obiectele istorice și statuetele medicilor Cosma și Damian completează liniștea așternută pururea aici.

Foarte aproape de centrul din Alberobello, pe o întindere plină de verdeață și un bun loc de recreere se află Rezervația Naturală protejată Bosco Selva; se pot face diverse trasee, Traseul Vulpilor, Calea Turnului, Oasul Pinului. Locul este marcat sau, pur și simplu, oamenii pot contempla orhidee, bujori sau stejarii din pădure, uitând de agitația urbană.

Casa Pezzola, folosită ca Muzeu al Teritoriului, a fost locuită în trecut de medicul Giacomo Pezzola. Cei cinsprezece trulli ce se află pe acest loc sunt strâns legați de începuturile culturale și modul de viață al sătenilor din Alberobello, dar și de transformarea și evoluția civilizației acestui spațiu geografic.

După ceva vreme de colindat e musai acum să intru într-una dintre pivnițele transformate în locuri de luat o gustare din delicioasele brânzeturi și de băut un vin spumant sau o bere artizanală rece. Localnicii sunt atât de primitori și te întâmpină cu tot ce au mai bun; am simțit că sunt chiar de acolo, și nu un străin, venit din depărtări.

Iau cu mine într-un săculeț magic simbolurile de pe căciulițele trullilor, de iubire, sfinte, aleile prietenoase cu florile încântătoare, arcadele din biserică și norii ce se mai strâng din când în când într-un albastru mai trist deasupra albului imaculat cu care sunt îmbrăcați acești pitici fermecați din ținutul de poveste, Alberobello.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Matera, tărâmul speranței de sub stânci

Răsărită din pământ, din adâncul făr’ de margini, ca o floare neveștejită după o ploaie de vară, așa am găsit-o pe Matera, așezarea din Regiunea Basilicata, sudul Italiei, întemeiată de romanul Lucius Caecilius Metellus în anul 251 î.Hr.

Tradiția, cultura și istoria s-au îmbinat aici, din Paleolitic până în zilele noastre, printre zidurile creștine stâncoase și străduțele înguste, de-a lungul râului Gravina, martor al sărăciei nemiloase din trecut, al ciumei și cutremurelor, al ocupării teritoriului de greci, romani, bizantini, Bourboni...

Sassi di Matera, imaginea simbolică a capitalei Lucaniei, este pictată prin așezări de locuințe rupestre și de picăturile ce curg printre miile de pietricele ale mândrului curgător Gravina. Mă pierd prin labirintul de peșteri, unde în anii 1800 însemna „acasă“, pentru locuitorii de aici, iar traiul sărăcăcios nu a ocolit nici omul, nici animalul.

Cerul îmi trimite câte un norișor să-mi șoptească la ureche povestea peisajului mirific arhitectural străvechi, ce s-a adaptat condițiilor potrivnice de-a lungul timpului.

Pătrund în Casa Peșteră a lui Vico Solitario, situată în Sasso Caveoso și mă întreb cum aerul mai putea supraviețui aici... 11 persoane locuiau într-o odaie modestă, iar calul era martor, dintr-un mic colț al ieslei din aceeași încăpere, la tot ce se întâmpla în jur. Ulcele, diverse unelte necesare viețuirii și porumbul atârnat pe peretele cu miros de var, o farfurie din care mâncau toți la masă, rezervorul de ploaie, icoana de deasupra patului redau frânturi din trecutul autentic al civilizației țărănești dintre stânci.

Prin anii 1950 locuitorii au fost mutați în locuințe moderne, iar 30 de ani mai târziu turismul s-a dezvoltat și a fost pus în valoare acest patrimoniu istorico-cultural, astfel că Matera a fost declarată Capitală Culturală Europeană în anul 2019.

La înălțime, prin Piazza Duomo, privesc fără să clipesc către inima strămoșilor, cele două cartiere Sasso Caveoso și Sasso Barisano, aceste construcții ce se aseamănă cu siturile antice din Ierusalim. Patrimoniu Mondial Unesco, atestat din anul 1993, Sassi reprezintă așezările proptite în stâncile denumite tuf, rocă ce provine din erupția vulcanică și este formată din cenușă și nisip.

Catedrala Matera, dedicată Sfintei Maria, denumită Madonna della Bruna, a fost construită în stil apulic italian prin anii 1200. Arcade rotunde, rame aurite, fresca ce o descrie pe Madonna della Bruna cu Pruncul, Capela Bunei Vestiri sunt doar câteva detalii ce te apropie de liniștea și miracolul sfânt al acestui lăcaș aflat în cel mai înalt punct al orașului Matera.

San Pietro Caveoso (Biserica Sfinții Petru și Pavel) datează din anul 1218 și este una dintre spațiile religioase ce nu are cum să nu-ți atragă privirea, iar dimensiunea acesteia am remarcat-o negreșit. Bolta tavanului din tuf, picturile înfățișându-l pe Hristos care încredințează viitorul Bisericii Sfântului Petru, Convertirea Sfântului Pavel, Cina cea de Taină, Eternul, capelele dedicate Sfântului Antonio și Sfintei Inimi ai lui Iisus grăiesc din ascunzișul mâinilor și al pensulei povestea din sufletul stâncilor ce nu se va termina niciodată.

Parcul Național Murgia, înființat în anul 1990, este ca o copertă a Sudului Italiei, pe care sunt scrise cuvintele cheie, omul și natura, arheologia și divinitatea. Peștera Liliecilor, ce datează din Paleolitic, satele din Neolitic, Murgia Timone și Trasanello, sate din Epoca Bronzului și a Fierului sunt mărturii ale timpului, ale vieții păstorilor și fermelor dintre tufuri. San Leonardo, Santa Cesarea, biserici din Evul Mediu timpuriu amintesc de călugării benedictini și bizantini, dar și despre cultura latină și grecească bizantină.

Natura sălbatică cu peste o mie de specii botanice, fauna ce cuprinde, printre altele, vulpi, pisici sălbatice, mistreți, în frunte cu micul șoim ce este simbolul parcului, aduc o uimitoare bogăție locului traversat de râul Bradano și pârâurile Gravina și Jesce.

De nu l-aș fi zărit cu privirea, de nu l-aș fi călcat cu tălpile, aș fi zis că un astfel de loc există doar într-o poveste de demult, dar nu, e realitatea firească de zi cu zi atâta vreme cât soarele va mai răsări și apune pe tărâmul speranței de sub stânci, Matera.

Aurora Grigore

  • Publicat în Turism

Agricultura din Italia. Paradisul aromelor de la Montagnana

Montagnana este o veche așezare din apropiere de Padova, cu fortificații medievale, un loc de un pitoresc tipic italian din nord-estul țării. La câțiva kilometri de o impunătoare cetate locuită de sute de ani, asemănătoare Sighișoarei, intrăm într-un uriaș complex de sere, întins pe 4 hectare. Aici se produc în fiecare an peste un milion de plante aromatice. O mică parte, livrate în ghivece, le regăsim și în marile magazine din România. Este o afacere de familie începută în anii ’90.

Federico Bonato, proprietarul serelor din Montagnana, ne spune că totul a fost gândit la cele mai înalte standarde tehnologice. Se cultivă aici peste 150 de specii de plante aromatice, provenite din toate colțurile lumii. Fiecărei specii i se asigură temperatura și umiditatea din locurile de origine. „Exportăm în toată Europa, dar o mare parte a producţiei este destinată nordului Italiei. Produsele noastre ajung şi în estul Europei, chiar şi în România. Producem toate aceste plante în nord-estul Italiei, într-o zonă asemănătoare climatic României. Poate că aici, totuşi, iarna nu este mai blândă… Multe plante aromatice din regiunea mediteraneană rezistă bine şi în condiţiile climatice din estul Europei, este o piaţă care ne interesează… Avem plante viguroase care rezistă şi în condiţii mai reci.“

La serele din Montagnana se experimentează, în fiecare an, introducerea unor noi specii de plante, multe provenite din Asia sau din America de Sud. „În fiecare an încercăm să introducem noi specii care să satisfacă nevoile şi dorinţele pieţei. În ceea ce facem respectăm natura şi, bineînțeles, ne respectăm clienţii. Suntem o societate certificată, avem norme clare pe care trebuie să le urmăm. Din punct de vedere logistic, avem mijloacele noastre de transport, chiar şi camioane de mare tonaj cu care distribuim marfa. Suntem o societate de familie, lucrăm noi şi câţiva colaboratori“, ne spune Federico.

În această uriașă varietate de plante cele mai atrăgătoare sunt, de fiecare dată, noutăţile, numai că multe dintre ele nu sunt chiar noutăți… „În realiate, nimic nu este nou, sunt plante care au fost folosite în trecut şi au fost date uitării. Noi am reuşit să le reintroducem în circuit şi să readucem în actualitate aromele de pe vremuri. Ne îmbogăţim oferta tot timpul. Avem, în ultimii ani, în vedere şi migraţia accentuată din Europa, dar și de la nivel global. Acest lucru înseamnă şi noi gusturi, noi mentalităţi culinare, noi culturi și, pentru afacerea noastră, înseamnă și noi specii de plante aromatice. Mă gândesc, de pildă, la coriandrul thailandez pe care localnicii îl folosesc aşa cum noi folosim pătrunjelul sau cum se foloseşte în România leuşteanul. Şi, apropo de asta, am introdus şi noi leuşteanul în cultură tocmai la cererea românilor din Italia. Avem plante interesante, aș aminti lemnul dulce, iarba piperată sau piperul de apă, cum i se mai spune, care poate substitui cu succes piperul obișnuit. Este o plantă care iubeşte umiditatea şi căldura. Lemnul dulce, în schimb, se poate cultiva şi în solurile pietroase, este mai puţin pretenţios la căldură şi umezeală. Noi oferim clienților o informare completă asupra produselor şi încercăm să ne reîntoarcem, pe cât posibil, la aromele pierdute.“

Federico ne mărturiseşte că secretul reuşitei este să ţină pasul cu piaţa care este în continuă schimbare, să anticipeze ce îşi doresc cumpărătorii.

În această împărăţie a plantelor cu iz deosebit găsim de toate, de la cimbrul cu iz de lămâie la capere, busuioc genovez sau grecesc, mentă fructată sau mirodenii din Orient, o lume a aromelor adunată pe câteva hectare.

Vasile BRAIC

Capri, insula cu parfum unic în lume (II)

Despre Capri se pot spune și scrie multe, deși este doar o mică insulă de nici șapte kilometri lungime și aproape doi în lățime. Parfumul său este unic în lume deoarece aici se produc parfumuri artizanale pe bază de plante și ierburi ale locului.

Capri este un loc parcă desprins din basme, unde pot fi admirate numeroase specii de plante exotice, țărmuri stâncoase, peisaje ce îți taie răsuflarea. Dar lista nu se încheie aici. De altfel, nu degeaba împărații Augustus și Tiberius au venit în acest loc pentru a scăpa de agitația Romei antice. Întreaga coastă a insulei Capri este formată din roci, chei, peșteri, grote și recife spectaculoase. Iar plajele, chiar dacă sunt cu pietriș, nu cu nisip așa cum suntem obișnuiți, au mare succes. Mulți turiști se înghesuie pe aceste plaje pentru a se bucura de soare ori pentru a înota în apele cristaline de smarald.

capri 4585755 1920

Peșteri cu strălucire nepământeană...

Unul dintre locurile ce trebuie musai văzute este Marina Piccola, locul în care viteazul Ulise și marinarii săi au fost ademeniți de sirene și cântecul lor ucigător. Un alt loc de văzut este Grota Albastră (Grotta Azzura), o peșteră masivă inundată, cu deschidere la mare. Lumina ce se reflectă face ca peștera să pară luminată din interior, iar strălucirea sa este de un albastru superb. Aici se poate ajunge cu barca, dar nu și când este marea agitată. În aceste condiții este, practic, imposibil de vizitat grota. Atunci când se poate vizita, turiștii mai înalți trebuie să se aplece pentru a pătrunde în acest loc, intrarea în grotă nefiind foarte înaltă. Romanii credeau că aici locuiesc nimfe marine, poate și pentru că Grotta Azzura are o frumusețe aproape nepământeană, strălucirea sa din timpul zilei având o culoare cerească. Grotta Azzura a fost deschisă pentru turiști începând cu secolul al XIX-lea, grație poetului și pictorului german August Kopisch (26 mai 1799 – 6 februarie 1853). Cei care ajung în Grota Albastră pot lăsa și o placă pe care să-și scrie numele în Sala Numelor.

Grădinile împăratului Augustus

CAPRI glicina1

Pentru cei care iubesc natura cu tot ce ne-a dăruit, Grădinile lui Augustus (Giardini di Augusto) reprezintă un alt loc ce merită vizitat, mai ales că  sunt foarte bine întreținute. Grădinile botanice ale împăratului Augustus adăpostesc aproximativ 500 de specii de plante minunate. Grădinile sunt situate în partea de sud a insulei Capri, în apropiere fiind construită proprietatea industriașului german Friedrich Krupp. De altfel, întreaga insulă atrage prin vegetația locală, prin culorile superbe, prin verdele întâlnit la tot pasul. Cele peste o mie de specii de plante ce se găsesc pe toată insula se dezvoltă în condiții climatice blânde. Vremea din insula Capri pare să fie creată special pentru ca plantele să aibă parte de tot ce le trebuie pentru a crește în voie, dar și pentru turiștii care vin aici pentru o vacanță reușită. Temperatura medie este de 25-30° C și nu plouă prea des. Iar atunci când plouă nu durează prea mult. Cei care iubesc soarele și căldura se pot bucura de vreme bună pe tot parcursul anului. Chiar dacă vremea este plăcută pe toată perioada anului, cei care vor să stea la plajă și să înoate ar trebui să vină în intervalul iunie – octombrie. Cele mai aglomerate luni sunt iulie și august, atunci fiind și cele mai mari prețuri pe insulă. Dar să nu uităm că este o stațiune oarecum exclusivistă, unde prețurile nu sunt chiar pentru orice buzunar.

Mănăstirea San Giacomo

Un alt loc ce nu trebuie ratat este mănăstirea San Giacomo, construită cu aproximativ șapte secole în urmă. Această cetate a fost construită de regina Giovanna a orașului Napoli, iar mănăstirea poate fi văzută și în zilele noastre exact așa cum era la momentul construcției. Chiar dacă a fost nevoie de mulți ani pentru a o renova, construcția merită vizitată nu doar pentru stilul arhitectural, ci și pentru faptul că adăpostește adesea concerte de muzică clasică și expoziții ale artiștilor.


Scările feniciene săpate direct în stâncă

capri 00078

Dacă în vizita insulei Capri dați de scările feniciene, să nu le ocoliți. Nu sunt nicidecum periculoase, chiar dacă par destul de abrupte și alunecoase. Cu ceva timp în urmă, scările feniciene au fost supuse unor lucrări de consolidare și renovare, ceea ce le face sigure și stabile. Despre aceste scări se spune că au fost săpate direct în stâncă, aceasta fiind opera fenicienilor ce au trăit aici. Pentru a coborî aceste trepte este nevoie de aproximativ 45 de minute, maximum. De urcat, poate dura peste o oră. Depinde de condiția fizică a fiecăruia, dar și de cât de aglomerată este insula. Scările feniciene sunt preferatele localnicilor care merg pe jos și au nevoie să ajungă dintr-o parte în alta a insulei.


Vile de vis...

Capri este renumită și pentru arhitectura interesantă și clădirile istorice, una dintre acestea fiind Vila lui Jupiter (Vila Jovis). Despre această vilă se spune că ar fi aparținut cândva lui Tiberius, în prezent fiind una dintre cele mai vechi și elegante vile de pe insulă. Situată pe un deal stâncos, este greu accesibilă pentru cei care nu au condiție fizică. De altfel, a fost construită aici pentru a face față atacatorilor, despre care se spune că erau aruncați în jos... În interiorul construcției se găsesc trei cuve antice, cu rolul de a colecta apa de ploaie pentru cele trei tipuri de băi romane: reci, potrivite și fierbinți. O altă vilă impresionantă este Vila Malaparte, designul arhitectural unic al construcției fiind unul dintre punctele de atracție ale insulei Capri. Creată de arhitectul Adalberto Malaparte, vila seamănă cu o ambarcațiune și este situată pe stânca înaltă din Punta Massulo. Arhitectul nu ar fi fost prea încântat de propria sa creație și poate că nu ar fi dus-o la bun sfârșit dacă Benito Mussolini nu i-ar fi ordonat să finalizeze această construcție spectaculoasă.

Paradisul iubitorilor de shopping de lux

Dar atracțiile micuței insule Capri nu se opresc aici, locul fiind ideal și pentru pasionații de shopping. Ei bine, aici sunt magazine de lux de unde pot fi cumpărate cele mai exclusiviste obiecte la modă. Cei care iubesc ceasurile, bijuteriile, hainele și încălțămintea vor adora aceste locuri, așa cum o fac aristocrații, celebritățile internaționale și divele care vin frecvent în Capri. Paradisul cumpărăturilor se întinde pe câteva străzi în centrul orașului, iar cea mai mare „aglomerare“ de buticuri este în Via Camerelle, de unde se poate ajunge pe strada următoare, Via Vittorio Emanuele, unde sunt cele mai prestigioase magazine, ajungând apoi la faimoasa piațetă Piazza Umberto I (La Piazzetta) și continuând goana după cumpărături în Via Le Botteghe.

Simona-Nicole David

  • Publicat în Turism

Capri, insula cu parfum unic în lume (I)

Despre Capri se pot spune multe. De altfel, nici nu ai cum să vizitezi acest loc minunat într-o singură zi. Cred că este nevoie de o săptămână pentru a te bucura de acest loc magic, o insulă fabuloasă de nici 7 kilometri în lungime și aproape 2 în lățime. Vestită pentru peisajele sale superbe, Capri este o insulă muntoasă în Marea Tireniană, la intrarea în Golful Napoli. Colonizată de greci prin secolul VII î. Hr., în orașele importante ale insulei – Capri și Anacapri – sunt încă ruine care confirmă prezența grecilor care au colonizat insula.

Un „retreat“ de pe vremea împăraților romani

villa san michele Axel Munthe

Insula idilică a fost preferata împăraților Augustus și Tiberius, despre care se spune că au venit aici, în Capri, pentru a scăpa de agitația Romei. Altfel spus, Capri a fost un fel de „retreat“ – punct de retragere, pentru marii împărați. De altfel, în zilele noastre Capri este un loc în care se pot bucura de pace, liniște, peisaje de vis, vegetație luxuriantă, coloane grecești, sculpturi superbe, monumente antice, arhitectură, istorie, magazine de lux și restaurante exclusiviste... oameni cu dare de mână.  Iar toate acestea pot fi admirate mergând pe jos, cu barca sau cu funicularul. O extensie a peninsulei abrupte montane Amalfi, unde se află Sorrento, insula este preferata celebrităților și a paparazzilor ce vin la „pachet“ cu vedetele. Se spune că micuța insulă Capri a fost vizitată și de Lenin, Gorky, Bunin, aceștia apreciind aceste locuri binecuvântate cu specii de plante exotice și țărmuri stâncoase de ți se taie răsuflarea.

Un templu al luminii construit cu ajutorul țăranilor

Dar de ce este Capri una dintre cele mai populare stațiuni din lume? Ei bine, poate pentru că are multe de oferit. De exemplu, cei care iubesc marea și plaja vor fi încântați de culoarea și limpezimea apei, iar plajele sunt absolut minunate. Dar, pe lângă frumusețea naturală absolut unică, insula atrage și prin muzee interesante. Vila San Michele din Anacapri este unul dintre muzeele ce nu trebuie ratate. Aici se poate admira creația medicului și filantropului suedez Axel Munthe și colecția artefactelor antice. Medicul îi trata atât pe bolnavii din înalta societate, cât și pe cei săraci. Iar vila poartă numele San Michele datorită capelei construite încă din Evul Mediu în partea de sus a Treptelor Feniciene. Construirea acestei vile a fost un vis din tinerețe al medicului după ce a vizitat prima oară Capri. Interesant este că vila a fost construită fără ajutorul unor arhitecți profesioniști, fiind o casă de vacanță, un loc de odihnă unde să fie cât mai mult soare și aer. Astfel, cu propriile puteri, ajutat de țăranii din sat, medicul suedez a ridicat un templu al luminii.

vila san michele gradini

„Asta-i casa mea, le-am lămurit; coloane mari romane vor sprijini camerele boltite și bineînțeles că toate ferestrele vor avea mici coloane gotice. Asta-i loggia cu arcadele ei puternice. De-aici începe o pergolă cu peste o sută de coloane, mergând până sus, la capelă. Asta-i o curticică interioară, toată de marmură albă, un fel de atrium cu o fântână răcoroasă în mijloc și capete de împărați romani în firidele din pereți. Aici, în dosul casei, vom dărâma zidul grădinii ca să zidim o mănăstire cam în felul mănăstirii Laterane din Roma. Colo va fi o terasă mare, unde voi, fetele, veți dansa tarantella în serile de vară. Sus, pe culmea grădinii, vom arunca stânca în aer și vom construi un teatru grec, deschis din toate părțile soarelui și vântului. Asta-i o alee de chiparoși care merge până la capelă, pe care bineînțeles că o vom rezidi întocmai cum a fost, cu strane pentru cor și vitralii la ferestre; vreau s-o fac biblioteca mea. Aici vine o colonadă din coloane gotice răsucite ce împrejmuiește capela și dincoace, având vedere asupra golfului Neapole, vom așeza un sfinx egiptean din granit roș, mai bătrân chiar decât Tiberius. Locul parcă-i făcut anume pentru un sfinx. Deocamdată nu știu încă de unde-l voi lua, dar sunt încredințat că are să apară la timpul potrivit.“ (Axel Munthe). Medicul a donat această construcție fabuloasă statului suedez, acesta devenind proprietarul de drept după moartea dr. Axel Munthe, adică din 1949. Astfel, Vila San Michele a devenit muzeu, fiind deținută de o fundație suedeză. Vila este un obiectiv turistic important și un loc unde se organizează numeroase evenimente culturale. De pildă, în serile calde de vară, turiștii se pot bucura de concerte de muzică clasică de cameră. Cei care vizitează această clădire impunătoare pot admira priveliști panoramice asupra orașului Capri și a portului Marina Grande, a Peninsulei Sorrentine și a Muntelui Vezuviu. La o altitudine de peste 320 de metri deasupra mării, grădinile vilei San Michele sunt decorate cu relicve și opere de artă de pe vremea Egiptului Antic.

Povestea parfumurilor din Capri începe de pe la 1380...

EUU

Pe lângă istorie, artă, natură și povești despre coloniștii greci sau fenicieni, vizitatorii se pot bucura de hotelurile de lux, restaurantele exclusiviste, magazine cu creații de designeri recunoscuți la nivel mondial, vinuri de colecție, ceasuri, bijuterii și, nu în ultimul rând, de parfumuri. Profumi di Capri sunt unice în lume și se realizează artizanal. Aromele unice par să sublinieze atât frumusețile naturale, cu accent pe mare, cât și istoria și oamenii care au clădit această insulă. Legenda spune că, pe la 1380, părintele de la Carthusian Monastery of St. James a fost luat prin surprindere de o vizită importantă. Pentru că nu a avut timp să-i pregătească un cadou oaspetelui, a adunat rapid un buchet de flori de pe insulă. Aceste flori au stat în apă trei zile și, atunci când a vrut să le arunce, a simțit un miros misterios nemaicunoscut până atunci. Așa că s-a pus pe treabă și a început să creeze un parfum. Acest prim parfum al insulei s-a numit „Garofilium Silvestre Caprese“. După secole, parfumurile Carthusia încântă simțurile celor care iubesc aromele unice, misterioase care spun povești...  Capri este și locul unde Ulise a fost atras de sirenă... Dar despre peripețiile sale și alte motive să vizităm Capri, în numărul următor al revistei Lumea Satului.

Simona Nicole David

  • Publicat în Turism

Turismul european este dominat de Spania, Italia, Franța, Germania și Regatul Unit

  • România este trecută la „...și altele“

Spania, urmată de Italia, Franța, Germania și Regatul Unit sunt cele mai căutate destinații turistice din Uniunea Europeană. De altfel, cele cinci țări se află și în top 10 al celor mai vizitate țări din lume. România, trecută în statisticile UE la „și altele“, nu are nicio schimbare de paradigmă: cele mai căutate destinații turistice rămân litoralul Mării Negre, stațiunile montane din Brașov și Valea Prahovei, stațiunile balneoclimaterice și mănăstirile din nordul Moldovei.

Eurostat (oficiul de statistică al Comisiei Europene) arată că, în 2016, ultimul an analizat, la nivelul celor 28 de țări ale Uniunii Europene, au fost active 608.400 de structuri de cazare turistică, cele mai multe aflându-se în Italia (178.449), Marea Britanie (84.580) și Croația (83.233). Ca număr de locuri de cazare (31,319 milioane total UE-28), aproape o treime s-au concentrat în Franța (5,134 milioane de locuri de cazare) și Italia (4,493 mil.), aceste state fiind urmate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (3,944 mil.), Spania (3,516 mil.) și Germania (3,336). La mare distanță se află Olanda (1,370 mil. de locuri de cazare), Grecia (1,241 mil.) și Austria (1,001 mil.). Dintre țările estice, cel mai bine plasate în acest clasament sunt Croația (987.000 de locuri de cazare) și Polonia (749.000).

Spania, cea mai vizitată țară din UE

Spania a fost principala destinație turistică din UE pentru nerezidenți (persoane care călătoresc în afara țării lor), arată Eurostat, cu 295 de milioane de nopți de cazare, ceea ce reprezintă 22,2% din totalul pentru UE-28, principalele regiuni vizitate fiind Insulele Canare, Insulele Baleare și Catalonia. După Spania, cele mai populate și populare destinații pentru nerezidenți au fost Italia (199 de milioane de nopți), Franța (124 milioane de nopți) și Regatul Unit (119 milioane de nopți). Cele patru țări însumează 55,7% din totalul nopților petrecute de nerezidenți în UE-28 (fig. 1). Ca intensitate turistică (numărul de nopți petrecute în raport cu dimensiunea demografică a țării), au fost preferate Malta, Croația, Cipru și Austria.

turism fig1

Peste 60% din populația UE, angrenată în turism

Din totalul populației UE cu vârsta de cel puțin 15 ani, 62,1% au participat la activități de turism, mai exact aceste persoane au efectuat cel puțin o călătorie turistică în interes personal, pe parcursul anului. Rata participării a variat între 23,7% în România și 88,9% în Finlanda (fig. 2). Rezidenții din UE-28 au efectuat 1,2 miliarde de călătorii turistice; dintre acestea, 74,4% au fost către destinații interne și restul în străinătate. Cetățenii din Luxemburg, Malta, Belgia și Slovenia au preferat să viziteze alte țări în procent covârșitor; în schimb românii și spaniolii (10% fiecare) au manifestat un apetit scăzut de a călători peste hotare.

turism fig 2

Cei mai mulți turiști, din Germania și Regatul Unit

Eurostat mai spune că rezidenții din UE-28 au petrecut 2,6 miliarde de nopți în vacanță în străinătate. Cei mai mulți turiști, totalizând aproape 51,3% din totalul UE-28, provin din Germania, aceștia petrecând 771 de milioane de nopți în afara granițelor țării, și din Regatul Unit, ai căror cetățeni s-au cazat 564 de milioane de nopți în străinătate (fig. 3). Ca nopți pe cap de locuitor (indicator totuși neconcludent), Luxemburg a fost statul ai cărui rezidenți au petrecut cele mai multe nopți în străinătate (22,3 nopți), urmat de Cipru (18,7 nopți/cap de locuitor) și Irlanda (12,5). La polul opus se află rezidenții din România, Bulgaria și Grecia, care au petrecut, în medie, mai puțin de o noapte în străinătate.

turism fig 3

Spania, cele mai mari venituri

Cele mai mari venituri din turismul internațional, în cifre absolute, au fost înregistrate în Spania (54,7 miliarde euro), Franța (38,3 miliarde euro) și Regatul Unit (37,4 miliarde euro), urmate de Italia (36,4 miliarde) și Germania (33,8 miliarde). Ca ponderi în PIB ale veniturilor provenite din turism, pe primele locuri de situează Croația (18,6%), Cipru (13,7%) și Malta (13,2%), țări în care acest sector reprezintă cea mai importantă sursă de dezvoltare. Cel mai mare nivel al cheltuielilor pentru turismul internațional s-a înregistrat în Germania (72,1 miliarde euro), Regatul Unit (58,4 miliarde) și Franța (36,5 miliarde).

Litoralul Mării Negre, Valea Prahovei, Poiana Brașov, în topul preferințelor

Haideți să vedem cam pe unde se află turismul nostru în această ecuație. În 2018, arată ultima statistică a INS, România dispunea de 8.849 de structuri de cazare. Cele mai multe dintre acestea sunt pensiuni agroturistice – 2.821 de structuri de cazare, hoteluri – 1.613 și pensiuni turistice – 1.709. Capacitatea de cazare la nivel național este de 353.308 locuri, cele mai multe dintre acestea găsindu-se în București și celelalte reședințe de județ (91.685 de locuri) și pe litoralul Mării Negre (80.263). (Vezi tabelul 1.)

turism 1042 tabel regiune

Numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de cazare, calculat însă la nivelul anului 2017, a fost de 12.143.346. Cele mai multe s-au înregistrat în unitățile de cazare din București și orașele reședință de județe (5.992.403 de sosiri), ceea ce poate să ducă la concluzia că prevalează turismul de afaceri, urmat de destinațiile turistice din alte localități decât marile orașe (2.036.151), zona montană (2.019.142), litoral (1.049.970), stațiuni balneoclimaterice (945.257) și Delta Dunării (100.423).

Turiștii români și străini au petrecut 27.092.523 de nopți în vacanță în structurile de cazare. Destinațiile preferate au fost Bucureștiul și celelalte capitale de județ (10.341.681 de înnoptări), litoralul Mării Negre (4.316.379), stațiunile balneoclimaterice (4.204.898), stațiunile montane (4.178.123), alte localități, însemnând zonele unde se practică agroturismul (3.841.108) și Delta Dunării (210.334). (Vezi tabelul 2.)

turism 1042 tabel destinatii

Cele mai vizitate au fost zonele și obiectivele turistice din Regiunea Centru, Sud-Est și Bucureștiul, respectiv, municipiul Bucureștiul și județele Constanța, Brașov, Prahova, Suceava, Sibiu, Mureș, Cluj, Vâlcea, Bihor (peste un milion de nopți de cazare fiecare). Aceste date ne indică faptul că destinațiile turistice cele mai căutate sunt litoralul Mării Negre, Poiana Brașov, Predeal și Brașov, Valea Prahovei (Sinaia, Bușteni, Azuga), mănăstirile din nordul Moldovei, Clujul și salina Turda, Sibiu, precum și stațiunile balneoclimaterice din Vâlcea, Bihor, Mureș.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Turism

Cremona International Livestock Exhibitions - Zootehnia Italiei, conectată de stat cu lumea întreagă

La invitația Agenției Italiene pentru Comerț Exterior am avut ocazia să particip la Expoziția Internațională de Zootehnie dedicată în principal vacii de lapte („Bovino da Latte“), eveniment organizat în perioada 24-26 octombrie a.c. la Cremona, capitala laptelui, regiunea care dă 44% din producția totală de lapte a Italiei. Ceea ce m-a impresionat au fost organizarea exemplară a acestui sector, modul de promovare a companiilor locale și mai ales, efortul pe care îl face statul italian prin această agenție pentru comerț exterior de a pune în legătură firmele italiene cu lumea întreagă.

Brand-urile locale, promovate de stat

Aș vrea să remarc rolul acestei agenții mai ales pentru faptul că în România nu există o instituție a statului care să se ocupe de promovarea companiilor românești și a produselor locale. Așadar, spre deosebire de noi, italienii sprijină societățile mici și mijlocii, oferindu-le șansa de a-și promova produsele la nivel internațional prin astfel de evenimente. Practic, Agenția Italiană pentru Comerț Exterior este o agenție guvernamentală cu sarcini în promovarea, facilitarea și dezvoltarea schimburilor comerciale între Italia și restul lumii, sprijinind internaționalizarea companiilor mici și mijlocii și implementarea activității acestora pe piețele externe.

Agenția, care are sediul central la Roma și un birou regional la Milano, dispune de o rețea externă prezentă în 65 de țări din întreaga lume. Aceasta culege informații cu privire la piețele externe și la oportunitățile de schimburi comerciale printr-o monitorizare permanentă a piețelor, a fluxurilor comerciale și de investiții, activitate desfășurată de către birourile sale din străinătate. Biroul din Bucureşti al Agenției ICE, care operează în România din 1969, își desfăşoară activitatea de informare, asistenţă şi promovare pentru firmele italiene ce doresc începerea sau extinderea unei activităţi în Romania, precum şi pentru firmele sau instituţiile/autorităţile româneşti interesate să stabilească relaţii de colaborare cu parteneri italieni. Biroul din Bucureşti al Agenţiei ICE este acreditat în România ca secţie de promovare schimburi a Ambasadei Italiei şi colaborează în strânsă sinergie cu aceasta.

O infrastructură interesantă de promovare, un model care poate ar merita copiat și de țara noastră.

italia zoo d

Evenimentul în cifre

Singura expoziție internațională de zootehnie din Italia și una dintre cele mai importante din lume a primit la a 73-a ediție vizitatori din 34 de țări, 16 delegații oficiale din 16 state și două misiuni comerciale, din Turcia și India. Dacă tot amintim de cifre, trebuie spus că 52% dintre vizitatori sunt proprietari de companii, 65% dintre cei care vin la eveniment caută noi oportunități de afaceri și noi furnizori, iar 18% dintre vizitatori participă pentru prima oară.

Ca lider în organizarea de astfel de misiuni Ministerul Dezvoltării Economice folosește expoziția de la Cremona ca un „ambasador“ al produselor fabricate în Italia, promovându-le astfel în toată lumea. O dovadă că statul italian dă o foarte mare importanță acestui sector, dar mai ales regiunii Cremona care aduce anual sume impresionante la bugetul statului. Acest lucru o arată și cifrele: doar sectorul agroindustrial din Cremona aduce anual 12,3 miliarde de euro la bugetul statului, adică 13% din bugetul total, în timp ce producția agricolă contribuie la bugetul de stat cu 7,55 miliarde euro, ceea ce reprezintă 14,1 % din bugetul total. Mare parte din materia primă necesară industriei agroalimentare italiene vine din Cremona, sectorul creșterii porcilor reprezentând 47%, producția de lapte 44% și carnea de porc 80% din totalul acestor sectoare la nivel de țară. Poate ar mai fi de spus că suprafața medie a unei ferme din Cremona este de 18,6 hectare, de două ori mai mare decât în restul Italiei și cu 27% mai mare decât în Europa.

5 zone de interes

Întreaga expoziție a fost axată pe noi tehnologii care pot sprijini domenii de viitor precum reproducerea de precizie, agricultura digitală, producția organică, economia circulară și sustenabilitatea mediului, bioenergia, dar și inovații care ridică la un nivel avansat tehnologia produselor lactate, creșterea porcilor, bunăstarea și igiena animalelor. Am văzut, de asemenea, instrumente eficiente care pot ajuta crescătorii în managementul fermelor.

Evenimentul a fost împărțit în 5 zone de interes: Milk Village, o zonă dedicată workshop-urilor și demonstrațiilor practice cu rolul de a oferi soluții care să sporească producțiile, sprijinind în același timp crescătorii în căutarea unui preț corect pentru lapte. O altă zonă, numită Bio Village, s-a axat doar pe soluții cheie necesare producțiilor ecologice. Techno Village a fost zona focusată pe inovațiile din sectorul utilajelor agricole și a tractoarelor moderne, unde au fost prezentate avantajele agriculturii inteligente. BioEnergy Village a fost zona dedicată produselor și serviciilor inovative pentru energii regenerabile din surse agricole, care devin parte a unui program bogat de evenimente care se concentrează pe noile oportunități oferite de economia circulară, acordând o atenție deosebită gestionării și întreținerii instalațiilor pentru utilizarea subproduselor agricole și alimentare. Și, nu în ultimul rând, zona numită Area Forum Italpig, un forum dedicat pionilor importanți din sectorul creșterii porcului – asociații, măcelari, crescători, tehnicieni și veterinari.

italia zoo a

Având un dublu rol, atât în Italia, cât și în Europa, Expoziția Internațională de Zootehnie promovează la nivel internațional peste 800 de brand-uri de tehnologii pentru creșterea animalelor, echipamente agricole și sectoare conexe, dar și o competiție cu 400 de exemplare Holstein din cele mai renumite ferme italiene.

Ferma inteligentă și tehnologiile bazate pe senzori

Evenimentul a găzduit în a treia zi și Sammit-ul Agrinnovation, sub egida căruia a avut loc un seminar despre noile tendințe din sectorul agrozootehnic, care prevăd o agricultură durabilă cu ferme inteligente și tehnologii bazate pe senzori.

În ultimii 50 de ani, producția de lapte pe cap de vacă s-a dublat, dar cu toate acestea diferența între fermele cu producții mari și cele cu producții slabe este încă considerabilă. Se știe că producția de lapte este strâns legată de genetică și nutriție, dar și de managementul furajării. Un mixt de furaje inconsistent, un regim de furajare greșit, calitatea apei, comportamentul vitelor și factorii de mediu precum căldura pot afecta în mare măsură consumul de hrană. În mediile actuale de producție mari și destul de intensive, cu mai puțini oameni care își fac treaba, gestionarea activităților zilnice devine o provocare destul de mare. În astfel de ferme crescătorul administrează efectivul de vaci, dar nu are informații detaliate la nivel individual. În multe cazuri, este înregistrată producția individuală de lapte, dar alte informații cum ar fi cât de mult a mâncat fiecare vacă, cât de mult s-a mișcat, temperatura corpului nu se cunosc. Ei bine, tocmai acest management individual poate fi realizat cu ceea ce se numește azi ferma inteligentă. O combinație de tehnologii bazate pe senzori care măsoară caracteristicile probelor de lapte, de la vacă la vacă, cât și vrac, adăugând informații externe despre calitatea furajelor, într-un mod inteligent de combinare a acestor aspecte în gestionarea zilnică a fermelor.

Pentru că evenimentul a fost de mare amploare și ar fi multe de spus, iar spațiul nu o permite, voi reveni în numărul următor cu detalii ale unor soluții care pot ajuta cu siguranță și crescătorii de vaci din România, comentarii la cald în pavilionul cu animale de elită și impresii din partea participanților din delegația română prezentă la eveniment.

Patricia Alexandra Pop

Perenitatea artizanatului în ruralul italian

În vara anului trecut, când mi-am petrecut un scurt concediu de odihnă pe litoralul Mării Adriatice între Ravenna și Rimini, la un birou de informații turistice am fost îndrumat să vizitez satele din apropiere. Din multitudinea de oferte, una mai atrăgătoare decât alta, într-un cadru organizat, cu un microbuz și un ghid turistic, am vizitat localitatea Gambettola din regiunea Romagna.

Aici am întâlnit o imprimerie manuală pe diferite țesături (in, cânepă și bumbac), întemeiată în anul 1826 de familia Pascucci, unde de cinci generații se continuă neîntre­rupt și se păstrează secretul acestei activități artizanale.

Originea acestor imprimeuri se pierde în negura vremurilor, când prin anii 700 e.n. plugarii acopereau animalele cu pături de postav ce avea un medalion imprimat ce-l prefigura pe Sf. Anton.

Tehnica de lucru, la fel ca și utilajele folosite au rămas neschimbate de secole. Pe gofrajele din lemn gravate manual se aplică o pastă colorată de origine minerală de la albastru la verde, roșu „antic“ și ruginiu incon­fundabil, care se obține prin precipitarea oxidului de fier ce se amestecă cu făină albă și oțet din vin, toate în proporții bine cunos­cute și păstrate secret de șeful familiei.

După uscare, de preferat la soare, se trece la nuanțarea și fixarea culorilor în ciubere mari de lemn în soluție pe bază de acid sulfuric și sodă caustică care le prelungește vibrația cromatică și garantează rezistența la spălat. Ultimul act este călcatul, care se face cu un calandru, un fel de presă primitivă din secolul al XII-lea, care se acționează manual. Frumusețea originală a acestei arte tradiționale, imprimată pe șervețele, ștergare, fețe de masă, cuverturi de pat, perdele etc. răspunde în întregime exigențelor practice pentru decorarea mobilierului și locuinței într-o ambianță rustică. Singura adaptare la vremurile noastre este imprimarea pe pânză a unor figuri stilizate de sfinți, personaje umane în diferite ipostaze, flori și animale, unele create de pictorii din zonă.

În majoritatea satelor italiene descoperi meșteșuguri tradiționale cu diferite materiale (ceramică, sticlă, metale, lemn, piele, textile, etc.), cu atelier și punct de desfacere ce sunt la mare căutare de turiștii veniți să vadă cum se confecționează diferite obiecte autentice de artizanat și care în final sunt achiziționate ca amintire sau pentru înfrumusețarea confortului cotidian.

Și în țara noastră în spațiul rural ar trebui să se revigoreze și să se încurajeze vechile meșteșuguri, aproape uitate, care definesc specificul local și, de ce nu, vor putea aduce venituri importante celor care le execută, înainte ca aceste îndeletniciri să dispară pentru totdeauna.

GALERIE FOTO


 

Teodor MARUȘCA

  • Publicat în Social

Secvențe horticulturale din nordul Italiei

În vara anului trecut am avut prilejul să cunosc mai îndeaproape unele aspecte privind culturile horticole din nordul Italiei, mai exact din regiunile Toscana, Emilia – Romagna, Piemont, Lombardia și Veneția.

O primă constatare a fost grija deosebită a italienilor pentru preîntâmpinarea factorilor limitativi ai producției agricole, cum ar fi înlăturarea excesului și lipsei de umiditate din Lunca Padului și combaterea eroziunii solului pe terenurile în pantă.

Lucrări grandioase de regularizare a Padului cu canale de irigație și o rețea densă de canale de desecare, efectuate de-a lungul secolelor, nu pot decât să te impresioneze. Principalele canale de irigație sunt în rambleu deasupra terenurilor agricole, de unde prin gravitație apa, fără nicio cheltuială, este dirijată spre canalele secundare de unde se alimentează utilajele de udare prin aspersiune sau picătură.

În mănoasa Luncă a Padului, îmblânzită prin aceste ample lucrări de îmbunătățiri funciare, se întâlnesc suprafețe mari cultivate cu legume, dar și livezi superintensive de pomi fructiferi.

Pe terenurile în pantă bine consolidate împotriva eroziunii pe soluri mai profunde și fertile sunt amplasate în special plantațiile de vie și pomi fructiferi, precum și de măslini pe cele pietroase mai sărăcăcioase; totul este bine gândit, astfel ca să se obțină o producție cât mai bună, de calitate corespunzătoare și la un preț concurențial. O atenție deosebită este dată culturilor ornamentale care înfrumusețează parcurile și grădinile localităților. În marea ei majoritate, producția horticolă este procesată local, după metode tradiționale, și se întâlnește în micile magazine și pensiuni frecventate de o sumedenie de turiști.

O varietate inimaginabilă de sortimente de vinuri în sticle care de care mai arătoase îți fac cu ochiul la tot pasul în vitrine măiestrit amenajate.

La fel, în recipiente atractive, murături sau dulciuri și sucuri naturale din producția legumicolă sau pomicolă locală, realizate de micii producători agricoli, te îmbie să le cumperi și să le guști. Prin acest mod firesc de producere și valorificare a roadelor pământului autohton prin așa-zisul „lanț scurt“ se ține piept marilor supermarketuri cu tendințe de globalizare a alimentelor.

Peste tot întâlnești un peisaj agricol neostentativ armonios și echilibrat între culturi potrivite la locul potrivit, cu grade diferite de intensivizare, în funcție de condițiile naturale și intervenția benefică a omului.

Din punctul de vedere al culturilor horticole, Italia a fost pentru noi un exemplu pe care l-am urmat în trecut, când am înființat livezi intensive de pomi fructiferi pe care din păcate în ultimele trei decenii, le-am abandonat în marea lor majoritate. Poate acum, cu noul program PNDR privind pomicultura, o să ne redresăm, urmând experiența proprie și, de ce nu, exemplul italian care ar putea fi aplicat și de miile de români reveniți în țară din Italia, dispuși și stimulați să se ocupe de acest important domeniu al agriculturii.

Teodor MARUȘCA

GALERIE FOTO


 

  • Publicat în Turism

Cinque Terre, civilizația agrară de stâncării

Pe coasta stâncoasă a Rivierei italiene la Marea Ligurică, pe o lungime de aproximativ 10 km, între Genova și La Spezia, de la nord la sud, sunt înșiruite cinci sate medievale: Monterosso, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore, cunoscute sub numele de Cinque Terre (Cinci Pământuri), pe care le-am vizitat la acest început de an.

În călătoriile mele am văzut multe localități limitrofe unor țărmuri marine stâncoase din Marea Mediterană, dar niciuna nu m-a impresionat atât de profund ca Cinque Terre, declarat Patrimoniu Cultural Mondial UNESCO în 1997 și Parc Național al Italiei în anul 1999.

Suprafața totală a acestei rezervații naturale și agroculturale este de 4.226 hectare pe un ecart altitudinal de cca 500 m, unde viețuiesc aproximativ 5.000 de locuitori. Primii locuitori refugiați din calea popoarelor migratoare s-au instalat pe aceste stâncării ocrotitoare din preajma mării în secolul VIII după Hristos, la Riomaggiore, colonizarea fiind continuată mai intens în secolele X – XIV, de când datează bisericile și principa­lele construcții ale satelor.

Odată asigurată protecția acestor localități greu accesibile de prăduirile năvălitorilor acelor vremuri tulburi, oamenii au trebuit să supraviețuiască în condiții inospitaliere, greu de imaginat în zilele noastre. Din mare, prin pescuit, se asigura o parte importantă din hrană și de pe uscat, prin cultivarea terenului și creșterea animalelor, restul alimentelor, ca să poată supraviețui în această izolare mai liniștită.

Pentru a smulge roadele pământului, locuitorii au fost nevoiți să teraseze cu ziduri de 1 – 4 m înălțime stâncăriile din preajmă și să le planteze cu viță-de-vie, măslini, citrice și alți pomi fructiferi sau să le cultive cu legume și alte culturi strict necesare traiului sau comercializării. Rămâi uluit să vezi întinderea nesfârșită a teraselor deasupra stâncăriilor abrupte înfipte în mare, gândind ce efort fizic au trebuit să facă oamenii locului pentru construcția lor vreme de peste un mileniu! Cineva a măsurat lungimea acestor terase și a apreciat că ajung la impresionanta cifră de 4.829 km!

Prin comparație, Marele Zid Chinezesc are 8.852 km, cât am văzut eu că este înregistrat la muzeul acestei uriașe construcții. Din spusele ghidului nostru, pe aceste terase s-a cultivat în special vița-de-vie, care până nu demult se întindea la peste 1.000 de hectare lucrate manual în exclusivitate, fără posibilități de minimă mecanizare. Concurența și lipsa acută de forță de muncă manuală au făcut ca o bună parte din aceste podgorii să fie treptat abandonate.

În prezent se mai lucrează în sistem tradițional cvasi manual (întreținere, recoltare, transport, prelucrare etc.) puțin peste 200 de hectare, pe care se obține un vin dulce Sciacchetra, foarte apreciat de turiști. De altfel, agro și ecoturismul sunt foarte dezvoltate în zonă, mulțimea de turiști sosiți cu trenul introdus la începutul secolului trecut împânzesc micile pensiuni cu delicatese locale sau se plimbă pe „Drumul Iubirii“ de 1 km lungime din Vernazza, iar cei mai curajoși și antrenați circulă pe o potecă pietonală „Sentiero Azzurro“ de 11 km lungime care leagă toate cele cinci sătulețe.

Peisajul fascinant, profund transformat de mâna omului, simbioza cu natura înconjurătoare neprielnică, arhitectura mediteraneană veche cu construcții multicolore fac din acest ansamblu natură – om ceva măreț și inconfundabil. Este lăudabil efortul acestei țări și a organismelor internaționale de a conserva aceste reușite străvechi, expresii vii ale geniului și existenței umane, învingătoare la limita supraviețuirii. Pe când și la noi o mai atentă punere în valoare a moștenirii practicilor agricole de supraviețuire în condiții extreme, în loc să le abandonăm cu totul, pradă uitării pentru totdeauna?

Este un subiect ce merită a fi studiat, reactivat și conservat pentru generațiile viitoare, asemenea celor de la Cinque Terre.

GALERIE FOTO


Teodor MARUȘCA

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 44-45

  • Publicat în Turism

Sardinia, insula fără păstori

În vara acestui an am vizitat Sardinia, a doua insulă ca mărime din Marea Mediterană, după Sicilia. Cu o suprafață de 24.090 km2 și 1,66 milioane de locuitori, cu un PIB de 19.700 €/locuitor, Sardinia este campioană europeană la densitatea de oi pe hectar și la producția de lapte, având un efectiv de peste 4 milioane capete. Datorită acestui fapt și al climatului mediteranean, Sardinia deține locul întâi și la numărul de persoane centenare, respectiv 22 la 100.000 locuitori, de 5 ori mai mult decât media europeană!

Relieful insulei este de podiș și muntos în proporție de 90%, cu vârful Punta de la Marmora de 1.834 m altitudine. Clima este blândă, umedă iarna și uscată vara, existând 7-8 zile pe an cu temperaturi sub zero grade. Solurile sunt în cea mai mare parte pietroase, cu o vegetație primară caracteristică de maquis și frigana.

Pe mari întinderi se întâlnește sistemul silvopastoral cu pajiști permanente și arbori izolați în special stejarul de plută (Quercus suber) și numeroase turme de oi din rasa autohtonă Sardă și taurine. Deși am parcurs de mai multe ori insula în lungime de 265 km și lățime de 145 km, nu mi-am dat seama ce îi lipsește impresionantului peisaj pastoral.

Abia într-un târziu, ca ardeleanul, m-am dumirit că lipsesc păstorii de la animale, obișnuit cum stau treburile pe la noi. În toată insula, în cele aproape două săptămâni de ședere, nu am întâlnit niciun păstor însoțit de câini care să păzească animalele pe pășuni!?

Peste tot sunt garduri din pietrele adunate de pe teren, din sârmă, lemn, arbuști, etc. Animalele pășteau liniștite pe limite îngrădite iarba uscată de secetă cu puține plante verzi de cicoare sălbatică, lucernă galbenă și alte specii cu înrădăcinare mai profundă, având la dispoziție umbră, apă și sare.

Acest sistem de pășunat al animalelor fără păstori se pierde în negura vremurilor, datând din epoca bronzului, când a apărut civilizația nuragică, înrudită cu cea miceniană din insula Creta, fiind practicat până azi.

Un fermier cu familia poate crește până la 700 oi cu o producție medie de 160-200 litri pe cap, practicând mulsul mecanic. Prețul laptelui este în jur de 0,60 €/litru, oile fiind furajate în perioada de lactație cu 0,4-0,6 kg/zi concentrate, pe lângă pășunat liber la discreție în împrejmuire.

În fermele de oi se practică pe scară largă agroturismul cu produse alimentare numai de pe terenul și animalele proprii. Bucătăria locală cu influențe catalane și continentale este vestită în întreaga lume.

După aceste constatări m-am întrebat ce învățăminte se pot trage pentru noi din experiența crescătorilor de oi din Sardinia.

În primul rând, lipsa cronică de la noi de per­sonal dispus să păzească oile ne va obliga să împrejmuim pășunile cu garduri, înlocuind astfel păstorii. Împrejmuirea și întreținerea animalelor pe suprafețe distincte, proprii sau închiriate ar elimina pășunatul fraudulos pe terenurile altora practicat pe scară largă în prezent, cu daune mari aduse culturilor agricole și altercații nesfârșite între crescători și cultivatori.

În al doilea rând, introducerea și extindere sistemului silvopastoral prin plantații de arbori pentru umbră pe pășuni în vederea protecției animalelor și covorului ierbos în contextul încălzirii globale a climei.

Și, în final, creșterea veniturilor fermelor de animale prin practicarea agroturismului autentic folosind produsele alimentare tradiționale realizate pe propriul teren.

GALERIE FOTO


Teodor MARUȘCA

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 36-38

Fazani de Prahova, pentru vânătorii italieni

Situată în pădurea din satul Curcubeu, de la Balta Doamnei, Fazaneria Gherghiţa încântă şi acum după 45 de ani de existenţă prin păsările măiastre care cresc acolo graţie silvicultorilor prahoveni. Pe o suprafaţă de 25 ha, cresc aici cel puţin 15.000 de exemplare care, an de an, ajung în cea mai mare parte pe câmpurile de vânătoare din Italia.

„Puii ieşiţi din ou în aprilie ajung la maturitate în 120 de zile şi iau calea Italiei, unde firme de profil le fac deliciul vânătorilor din peninsulă“, ne spune ing. Dragoş Ciomag, directorul Direcţiei Silvice Prahova. Iar la noi amatorii de fazan îi pot achiziţiona cu numai nouă euro bucata, iar ouăle cu numai 40 de bani. Chiar dacă capacitatea de producţie a fazaneriei este de 35.000 exemplare, cererea redusă pe piaţa externă şi internă continuă să fie tot mai redusă şi creştem anual doar puţin peste 15.000 de exemplare.“

Întrebat dacă mai există cumva concurenţă în judeţ şi în ţară, şeful silvicultorilor prahoveni ne spune că aceasta aproape că nu există fiindcă în România, în afară de Fazaneria de la Gherghiţa, mai există doar alte două unităţi de profil, la Ghimpaţi Giurgiu şi la Timişoara, celelalte dispărând în furia tranziţiei.

(Cristea BOCIOACĂ)

Coasta Amalfitană din Italia, regatul lămâilor

Ultimele zile ale anului trecut mi-au oferit răgazul de a revedea zona din sudul oraşului Napoli, cu ghirlanda de mici aşezări la Golful Salerno din Marea Tireniană din care face parte Coasta Amalfitană, supranumită a fi Coasta de Azur a Italiei.

Am vizitat în urmă cu 45 de ani aceste meleaguri pe vremea când din această zonă favorabilă culturii lămâiului se comercializau fructele ca atare, sucuri obişnuite sau sifonate din lămâi şi tradiţionala băutură alcoolică „limoncello“, cu gust inconfundabil. Am rămas surprins şi uimit să văd acum, după aproape o jumătate de secol, amploarea şi diversitatea deosebită pe care au luat-o produsele derivate din acest fruct aparent banal, care este lămâia.

Străduţe întregi din orăşele ca Amalfi, Sorrento, Pompei, insula Capri şi altele sunt ticsite cu magazine micuţe, unde se comercializează o gamă inimaginabilă de dulceţuri, gemuri, sucuri, băuturi spirtoase, săpunuri, parfumuri, produse cosmetice şi altele, care au la bază valorificarea superioară a culturilor de lămâi. În plus, pomii şi fructele de lămâi sunt amplu reprezentate în culori vii pe tablouri, ceramică pictată, ţesături, tricouri şi alte exprimări artistice.

Locuitorii acestor meleaguri au reuşit să facă din lămâie o marcă a lor, aducătoare de venituri suplimentare substanţiale de la turiştii care vizitează aceste locuri încărcate de istorie şi peisaje încântătoare. Dacă aţi vedea pe ce coaste de calcare abrupte oamenii locului de secole au amenajat drumuri de acces şi terase pe care au plantat lămâi vă ia ameţeala.

Aici se poate spune că omul, în aceste condiţii inospitaliere, a reuşit să se adapteze, să găsească soluţii de supravieţuire şi, mai mult, de bunăstare, valorificând clima mediteraneană şi substratul pietros de lângă mare.

Văzând toate acestea, gândul m-a dus la condiţiile pedoclimatice de excepţie pentru pomicultură pe care le au multe zone din ţara noastră şi la produsele tradiţionale care s-ar putea promova şi dezvolta la nivel local, regional, european şi chiar mai larg.

Din câte cunoaştem pentru ţara noastră, până acum la nivel internaţional este recunoscut şi comercializat doar magiunul de prune din Topoloveni – Argeş, mult prea puţin pentru posibilităţile concrete oferite de condiţiile naturale cu care suntem dăruiţi.

Ce-ar fi ca, pe lângă acest fruct, numit prună, obţinut într-o zonă deosebit de favorabilă, să fie recunoscute şi alte derivate ca gemurile, jeleurile, compotul, fructele uscate şi afumate, ca să nu mai vorbim de produsele alcoolice naturale (ţuică, palincă, horincă etc.) realizate după reţete tradiţionale. La fel, lemnul de prun utilizat după câte cunosc la fabricarea creioanelor, bureţii de sub pruni pentru consum, uleiul din sâmburi la diverse cosmetice şi multe altele legate de acest minunat pom fructifer, iubit de toţi românii.

În mod asemănător se poate promova întreaga gamă de fructe şi lemn ce se pot obţine din cultura nucului, a mărului, cireşului, vişinului şi alţi pomi fructiferi, luând ca model pe cea a lămâiului din mezzogiorno italian.

Teodor MARUŞCA