De o parte și de cealaltă a șoselei baloții rotunzi din paie uscate se învârt ca moriștile, iar floarea-soarelui, cu capul plecat, mai speră că-și va potoli setea printr-o minune venită de Sus. Tractoarele lasă în urmă praful ce se ridică din rănile pământului, iar eu, încet, mă îndrept către Sozopol, orașul bulgar de pe coasta de sud a Mării Negre, întemeiat de coloniștii greci din Milet în secolul al VII-lea î. Hr.

Farmecul orașului vechi al Sozopolului te învăluie cât ai clipi. Bucăți de lemn cu chip de cer înnourat din care sunt clădite casele, alături de temelia din piatră de culori de maro sau gri amestecate, aduc cu sine parfumul Apolloniei de altădată. Au fost ridicate atunci, în vremea Greciei arhaice și a Greciei clasice, temple în numele zeului Apollo, cel care vindecă. Statuia lui Apollo a fost furată de legiunile romane și depusă la Roma în Capitoliu în anul 72 î.Hr. Pentru a rămâne vie istoria, în Sozopol se organizează în fiecare an, la sfârșitul verii, Festivalul de Arte Apollonia, unde oamenii se pot bucura de expoziții de pictură, piese de teatru, concerte și de alte evenimente artistice.

Vântul adie-ncetișor și-și face loc printre pletele mele, îmi ridic privirea albastră către Zidurile Cetății de Sud ale Sozopolului, ce datează din anul 6000 î. Hr. Prin aceste ziduri de apărare nu au reușit să treacă armatele lui Alexandru Machedon și Filip cel Mare. În schimb, romanii au devastat tot în calea lor prin anii 70 î.Hr. Stâncile se îmbată cu apa mării, iar sunetul izbitor formează cântecul romantic al serii ce tocmai stă să vină. De aici, nu foarte departe, poți admira spectacolul Sozopolului Nou, ce-și coboară luminițele în apele Golfului.

Pătrund în grădina frumos aranjată din curtea uneia dintre cele mai vechi biserici din Sozopol, Biserica Preasfintei Maici, ce păstrează tradiția. Detaliile vechi ies în evidență prin arhitectură și decorul clădirii. Sfânta muzică a corului dinăuntru îți alină chiar și gândurile ce atârnă greu acum. Totul este atât de pătrunzător și de discret, de la înălțimea acoperișului bisericii, ce nu depășește înălțimea unui soldat otoman ce călărea calul cu coiful pe cap, până la iconografia interiorului și sculpturile din lemn. Las umbra bătrânului copac din curte să întâmpine și alți vizitatori...

I se mai spune și Biserica Refugiaților și a fost clădită pentru refugiații bulgari din Edirne ce s-au stabilit aici în Sozopol acum aproximativ 130 de ani. Biserica Sfinții Chiril și Metodie, aflată la intrarea în Orașul Vechi, este dedicată celor mai religioși savanți ce au inventat scrierea slavă, alfabetul chirilic, și adăpostește moaștele Sf. Ioan Botezătorul. În apropiere se află și Biserica Sf. Gheorghe, de dimensiuni nu foarte mari, construită în secolul al XVII-lea d. Hr., pe locul unei foste mănăstiri medievale. Din vremea Apolloniei au rămas azi în picioare și zidurile Bisericii medievale ridicate în secolul al X-lea.

Tradițiile, trăirile și sentimentele din viața satului, dar și cea urbană le poți regăsi la Muzeul Etnografic. Fotografii ale vechiului Sozopol, unelte de pescuit, accesorii pentru cusut, veșminte bulgare, covoare și mobilier din secolul al XIX-lea sunt mărturii ale acestui oraș plin de valori spirituale și materiale.

Foarte aproape de Sozopol porțile sunt deschise către un colț de lume parcă pictat ca-n basme, Castelul Ravadinovo, realizarea designerului Georgi Tumpalov, la care a trudit timp de 25 de ani din anul 1996. Cântecul păunilor, ciripitul păsărilor te însoțesc ca un partener de suflet în orice direcție ai lua-o, grația lebedelor nedespărțite de mica lagună. Totul îți dă aripi să speri că frumosul mai există. Creat cu răbdare, multă dragoste și încredere, Castelul Îndrăgostit de Vânt Ravadino a avut nevoie până la finalizarea sa de douăzeci de mii de tone de piatră adusă din masivul montan Strandzha.

Revin acum pe plaja din Sozopol, unde liniile aurite ale soarelui se îngrămădesc în nisipul atât de râvnit de tălpile mele. Simțurile ajung până-n inimă, căldura de sus devine căldura din suflet și chiar mai mult. Doar pescărușii mă distrag din aura acestui moment, atât de calm...

Îngerul coboară de Sus și atinge olanele caselor mici de statură, bătrânii smochini își pleacă frunzele spre somn, felinarele s-au aprins și privesc marea ce râde și plânge deodată, iar eu, chiar de-l văd uneori, mă minunez acum și mai mult, când se-ascunde în sânul din adâncuri, de el, apusul de soare de pe Riviera din Sozopol.

Aurora Grigore

GALERIE FOTO

Dau într-o parte, cu mâna-mi firavă, perdeaua de la ferestruica împărțită de un lemn în formă de cruce în patru gemulețe, iar ochii mi se umplu de zestrea din nord-estul Bulgariei, parte a regiunii Dobrogei de Sud, vechea întindere tracică, Balcic.

Dyonisopolis era denumirea orașului în vremea când așezarea a fost colonizată de grecii antici ionieni. Balik era numele unui nobil bulgar din perioada celui de-al doilea Imperiu Bulgar, de aici probabil și denumirea actuală a orașului, căpătată după al doilea Război Balcanic. Balcic a fost parte a Regatului României, însă a fost cedat Bulgariei înainte de al Doilea Război Mondial. 

Cât timp a fost administrat de România, Palatul Balcic a fost meleagul în care Regina Maria a României a locuit și, totodată, a ținut să lase o amprentă presărată cu multă dragoste. Ca o suliță ce vrea să se piardă-nspre norii din cer, minaretul palatului aduce cu sine dovada faptului că Regina era pasionată de islam. Palatul, numit inițial Quiet Nest Palace, a fost construit între 1926-1937 pe trei etaje, în care azi regăsim o galerie cu picturi, icoane, dar și mobilă din lemn lucrată manual de meșteri tâmplari, cu detalii și motive pe care rar le mai regăsești în zilele de acum.

Mă plimb agale prin marea curte, urc și cobor scările înguste care mă conduc înspre frumoasa cascadă ce azvârle cristale-mprejurul ei, apoi mă opresc la capela dintr-un colțișor retras și aprind o lumânare pentru sufletul Reginei Maria. Câteva clădiri cu multe camere au fost amenajate aici pentru familie și oaspeți, artiști ai vremii și nu numai, atrași de frumusețea acestui colț de rai. La crama din apropierea grădinii, tineri de-ai casei te întâmpină cu faimoasele vinuri regale, pe care nu ai cum să nu le deguști, aromele de cireșe sau smochine sunt unice și te fac să mai vrei încă o gură și chiar să cumperi o sticlă pentru acasă.

Grădina Botanică din curtea palatului se întinde pe o impresionantă suprafață, peste șaizeci de mii de metri pătrați cu peste 2.000 de specii de plante. E momentul în care mă pierd prin labirintul plin de flori de toate culorile, ce creează un curcubeu pe care nu vreau să-l părăsesc. Rafinamentul cu care a fost decorată grădina aduce și mai aproape zâmbetul și trupul reginei ce trăiesc prin acest covor coborât parcă dintr-un basm.

După cea din Monaco, Grădina de cactuși denumită și Grădina lui Allah, este cea de-a doua din Europa ca mărime. Ca niște minuni verzi cu țepi, înalți sau scunzi, te învăluie cu brațele lor și nu-ți mai dau drumul să pleci, îmi aduc aminte acum de Gradina Majorelle din Marrakech, Maroc, pe care am vizitat-o cu ceva timp în urmă. Locul acesta fermecător a fost inspirație pentru poeții George Bacovia, Ion Pilat și mulți alți artiști ce și-au construit în apropiere case, unde au creat adevărate capodopere literare.

Din Grădina cu trandafiri ascult valurile mării și zăresc dincolo de gardul castelului fericirea de pe chipul tuturor ce se plimbă pe faleza Balcicului ori se bucură de soare stând la plajă pe fierbintele nisip. Plantele agățătoare decorează locul din apropierea băilor construite după arhitectura islamică, iar cele trei arcade pietruite completează acest tablou al perfecțiunii momentului.

Templul Cibelei din Balcic a fost o importanta descoperire arheologică a anului 2007; acesta datează din anii 200 î.Hr., iar prin anii 500 d.Hr. a fost acoperit cu pământ, posibil din cauze naturale, inundat de apele învolburate ale Mării Negre. Cibela, zeitate de origine frigiană, era Marea Mamă a Zeilor și considerată protectoarea Pământului, a animalelor și albinelor. Asemănat cu cel din Pompei ca semnificație, templul elen este bine conservat, cu toate că a trecut prin distrugeri repetate și a fost jefuit de goți.

Prin arșița de la prânz, înaintez pe strada Marea Neagră către cea mai mare biserică din Balcic, Biserica Sf. Gheorghe, lăcaș spiritual ridicat în anul 1837. Prin ferestrele larg deschise soarele își face loc înăuntru, atingând icoanele sfinților, altarul și înaltele coloane albe. Las în urmă pereții nepictați, lucru mai rar în biserici, și pătrund în grădina din curte, unde doar cântecul cascadei și privirea dealurilor către cer predomină în clipa aceasta.

Florile parcă desenate pe pământ, bravii cactuși, copacii de mici și mari dimensiuni coafați în diminețile mai calde sau mai reci, alături de marea ce ascultă dorințele celor ce o privesc, au fost parte a visului împlinit al Reginei Maria. Acum este și împlinirea celor ce trec pragul acestui cadru viu, aici, în Orașul Alb, de pe Coasta de Argint, pitorescul Balcic, tabloul perfect al zilelor lungi de vară, prin care doar briza, tiptil, se mai strecoară.

Aurora Grigore

GALERIE FOTO

Inundat de valurile mării uneori, când vremea e mai ambițioasă, istmul, porțiunea ce desparte peninsula de continent, e plin de oamenii ce vin să vadă vechea așezare Messembria. Azi poartă denumirea de Nessebar, nume atestat în secolul al XI-lea, orașul de pe litoralul bulgar, cu o istorie de peste trei mii de ani, ce amintește de traci, coloniile grecești și ocupațiile otomane.

Poarta pe unde intru acum către Nessebarul vechi păstrează în inima sa aburul istoriei și povestea locului descrisă în cuvinte de foarte multe ori, dar de fiecare dată diferit fiindcă trecerea timpului aduce cu sine imagini cu alte margini.

Zidurile cetății din anticul oraș au fost ridicate prin secolul al III-lea ca mijloc de apărare împotriva inamicilor ce râvneau neîncetat la magnificul loc de la Marea Neagră.

Posibil să dateze din timpul Renașterii bulgare, Moara de vânt de pe istm, unul dintre simbolurile orașului, este construită la bază din piatra unei biserici bizantine. Aceasta are trei nivele, jos era camera utilizată ca depozit unde se făcea făina, apoi gospodăria morarului și ultimul era folosit pentru dispozitivele morii. Rezemat de pietrele morii, un copil sfios suflă-ntr-un saxofon ritmuri cu iz oriental, încălzind și mai intens simțurile trecătorilor.

Statuia Sf. Nicolae, patronul pescarilor, a celor care călătoresc pe mare și pe uscat, o zărești de la distanță, are o înălțime considerabilă și toți turiștii așteaptă la rând să o fotografieze, să aibă o amintire cu ea.

După multe invazii otomane, câteva dintre cele peste patruzeci de biserici din Antichitate încântă și azi privirile tuturor, aducând puțină aromă duhovnicească ochiului și sufletului. Azi, devenită muzeu, Biserica Sf. Ștefan a fost Biserică Ortodoxă Răsăriteană, construită probabil în secolul al XI-lea. Mirosul acoperișului din lemn, resturile plăcilor de ceramică pe care calc, picturile sfinților pe alocuri șterse, exteriorul din cărămizi și piatră zidite fără vreo formă precisă mă conduc către o lume ascunsă aici demult, dar încă vie.

Catedrală în Evul Mediu, Biserica Sf. Sofia a fost ridicată la finele secolului al V-lea. A fost prădată de venețieni prin anii 1200, doar pereții laterali au rămas de-a lungul vremii în picioare. Ating cu mâna zidurile ruginii precum frunza de toamnă și mă îndepărtez încet, fără a le mai șterge din urma pătrunsă de ploi și vuietul mării.

Mergând pe strada Messembriei, mă întâmpină cu iubire și sfințenie Biserica Hristos Pantocratorul (Atotputernicul). Datează din secolul al XIII-lea, din timpul domniei țarului Ivan Alexandru al Bulgariei, și este unul dintre lăcașurile medievale de cult care s-a păstrat foarte bine odată cu trecerea timpului. Stilul bizantin al construcției, zidurile mărețe cu toate nuanțele maronii amestecate, forma dreptunghiulară, motivele florale, ferestrele sub formă de arcade și adăugarea svasticii ca simbol al soarelui formează un strat pitoresc deosebit. Aici regăsim și expoziția fotografică „Nessebar și golful de hărți vechi“ unde sunt prezentate hărți comerciale, rutiere și continentale din perioada secolelor IV-XIX.  

Printre străzile înguste și pietruite am dat și de ruinele băilor romane ce zac în spatele unui gard de fier. Printre zăbrelele ruginite se pot vedea resturi ale arcadelor ce poartă cu ele amintiri ale anilor 70 î.Hr., pe când orașul era ocupat de romani.

Amfiteatrul din Nessebar, situat foarte aproape de mare, este locul  ideal pentru a petrece serile de vară la un spectacol în aer liber. Nu departe de scenă, puțin ridicând privirea în sus, se înalță frumoasa biserică Ioan Aliturghetos (ce nu este sfințită).

Liniștea acestui loc binecuvântat nu am găsit-o doar printre străzile înguste pavate cu piatră cubică prin care soarele-și face loc la apus, ci și la malul mării, în valurile limpezi și nisipul atât de fin prin care-mi plimb acum degetele.

Mă uit acum la casele îmbinate cu piatră și lemn, rufele întinse ce se aerisesc la balcoanele decorate cu mușcate roșii, doamnele în vârstă ce stau de vorbă la poartă, șezând fiecare pe un scăunel din lemn. E atât de frumos, e normalitate în jurul meu, așa e rostul vieții în acest colțișor de lume.

Întâlnesc la orice pas smochinii bătrâni și tineri la umbra cărora pisicile adorm și se trezesc, iar oamenii zăbovesc la un pahar de limonadă, ascultând marea ziua și cântecul neîncetat al greierilor noaptea. Acestea amintesc acum și peste veacuri de grandiosul strămoș al Bulgariei, Nessebar.

Aurora Grigore

GALERIE FOTO

E primul sfârșit de săptămână din iunie, parfumul nesfârșit de dulce al petalelor mă cheamă în raiul mândrelor tufe de trandafiri de la Kazanlak, orașul bulgar de la poalele Munților Balcani. Soarele azi e mult prea puternic pentru orice privire călătoare, însă rozul și albul minunilor răsărite din pământ ies în evidență prin lumina razelor și, fără vreun efort prea mare, zâmbesc de jur-împrejur.

Pe urmele boierului Aldimir, nobil bulgar al secolului al XIV-lea, ajung și eu acum, pe lângă Piața Seuthopolis, ce dă în centrul pietonal din Kazanlak. Aici, ca o oază ce atrage oamenii însetați la propriu, prin Fântâna Leului (Luvova Cheshma), încă din anul 1903, țâșnește cea mai bună și rece apă de băut, ce potolește setea trecătorilor.

Mormântul tracic din Kazanlak ce datează din secolul al IV-lea î.Hr. este mărturie a vechilor așezări din perioada neolitică. Picturile murale grăiesc prin culorile vii roșiatice, maronii, albastre sau alb cu gri, forme și detalii aglomerate ce redau mișcarea, tenacitatea oamenilor și dorința de a trăi periculos, la limita libertății. Aerul artei tracice se păstrează și azi, deoarece timpul îngăduitor nu a șters definitiv măiestria și truda oamenilor de altădată.

Întemeiat în anul 1860, Centrul Cultural Ishra este locul ce a adunat laolaltă Biblioteca Ishra, muzeele celebrilor pictori Dechko Uzunuv și Nenko Balkanski, precum alte instituții de învățământ. La Muzeul de Istorie se găsesc peste 50.000 de exponate ce dezvăluie tumultoasa transformare a orașului Kazanlak, încă din cele mai vechi timpuri până azi. Cele mai de seamă obiecte, cum ar fi monede, amfore, bijuterii, sunt ale orașului Seuthopolis, capitala regatului tracic al odrisilor ce a fost fondat cu aproximație în anul 323 î.Hr.

La Muzeul Trandafirilor sunt expuse documente în care sunt prezentate metodele de evoluție a industriei de trandafiri, reconstituiri ale primului laborator din anul 1912, unde se făceau studii pentru extragerea uleiului, diverse unelte ce se foloseau pentru grădină în trecut, dar și vase în care se obținea uleiul și apa de trandafiri.

Nu prea departe de Kazanlak, ca o domniță gătită cu o rochie în culori de roz și alb, cu margele argintii și pălărie șic aurie, așa fac cunoștință dintr-o privire cu Biserica Memorială Shipka, protejată de Munții Stara Planina. După independența Bulgariei, acest lăcaș de cult a fost ridicat pentru a comemora adormiții ruși și bulgari. Pe 34 de plăci de marmură adânc însuflețite în pereții bisericii sunt scrise nume de regimente ale armatelor bulgare și rusești.

Parcul Național Shipka a fost construit în locurile unde s-au desfășurat bătăliile din Războiul de Eliberare Ruso-Turc. Înconjurat de munții veșnic împrospătați de verdele pur, Monumentul Libertății poartă emblema bravilor soldați și voluntari de origine rusă și bulgară care au luptat fără teamă, până la atingerea lacrimilor de libertate.

Festivalul Trandafirilor de la Kazanlak adună deopotrivă oamenii locului, dar și foarte mulți turiști, dornici să asiste la marea sărbătoare, cu tradiție de peste o sută de ani. Ritualul culesului trandafirilor a început dis-de-dimineață, pe răcoare. Mă strecor printre frumoasele fete frumos gătite în costume tradiționale, ce țin la braț, bineînțeles, coșulețe din paie în care adună cu delicatețe frumoasele petale. Îmi pun la gât o ghirlandă din petalele faimosului trandafir de Damasc, ce a ajuns pe aceste tărâmuri importat din Asia Centrală prin Persia, Siria și Turcia, găsindu-și aici cele mai bune condiții de temperatură și solul nisipos spre a dăinui pentru totdeauna liber și fericit.

Obiceiul de a se alege Regina Festivalului Rozelor este printre cele mai frumoase momente ale acestei zile, cea mai frumoasă și mai harnică fată este ridicată pe umeri de flăcăii frumos gătiți, petalele de trandafiri zboară deasupra capului fetei și a celor ce admiră, printre tufele gingașe ce-și ondulează chipul după atingerea mâinilor sau după adierea timidă de vânt. Dansul tradițional și voia bună s-au mutat acum în Piața Centrală din Kazanlak, unde defilează parade de dansatori mai tineri sau trecuți de prima tinerețe. Horele se formează pe câteva rânduri, iar cei veniți să asiste se prind în acest lanț mișcător, care redă doar bucurie și zâmbete pe obrajii întrandafirați ai tuturor.

În piață sunt expuse pentru vânzare de la săpunuri, ulei, dulceață, rahat, vinuri până la obiecte de vestimentație sau uz casnic, iar totul are un numitor comun, trandafirul. E forfotă mare, iar oamenii au venit de peste tot să simtă euforia sărbătorii.

Timpul s-a scurs prea iute, iar pentru a lua pulsul petalelor e nevoie să adormi peste noapte acolo, cu ele, printre tufele din Valea Trandafirilor și munți, adevărații părinți. Ca-ntr-un vis, mă voi întoarce la Kazanlak într-o zi din iunie, după mirificul parfum infinit al trandafirului de Damasc, iar secundele vor fi poveste pentru ca eu să adun, până în mijlocul sufletului, uleiul magic rozaliu.

GALERIE FOTO

Aurora Grigore

Veliko Târnovo a devenit pentru români o destinație de vacanță tot mai căutată în ultima perioadă, poate și datorită faptului că celor care locuiesc în sudul țării le este mai ușor să ajungă acolo decât, de exemplu, pe Valea Prahovei. Dacă locuiți în București, în cel mult 3 ore ați ajuns la destinație, chiar și dacă întâmpinați o eventuală coadă la vama Giurgiu. În ceea ce privește cazarea și mâncarea, nu trebuie să vă faceți griji, locuri de cazare există pentru toate buzunarele, trebuie să fiți atenți doar la parcare, nu toate hotelurile din centrul vechi au și parcare proprie, iar mâncarea este delicioasă și merită să încercați mai ales localurile cu bucate tradiționale.

Istorie pe străduțe

Exact aceasta este sintagma care mi-a venit în minte prima oară atunci când am pășit pe străduțele vechiului oraș. Despre Veliko Târnovo sunt disponibile pe Internet foarte multe informații, suficiente cât să te convingă să-l vizitezi. Mulți spun că ar fi „Sighișoara Bulgariei“ sau „a treia Romă“, ce-i drept este unul dintre cele mai vechi orașe din țară și una dintre cele mai importante atracții turistice ale momentului. Mai mult decât atât, a fost capitala Imperiului Vlaho-Bulgar, iar influențele trecutului sunt observabile la fiecare pas. Fiecare străduță pare că spune o poveste, fiecare casă sau construcție este îngrijită, iar vara întâlnești o mulțime de flori viu colorate la fiecare balcon ori grădină. Nu lipsesc cafenelele, tavernele și chiar restaurantele cochete, iar de cele mai multe ori oferă o priveliște de neuitat. Însă, fără doar și poate, principala atracție turistică a acestui oraș este cetatea Tsarevets.

Aceasta a fost construită în anul 1185 și a rezistat mult timp asediilor inamicilor, însă la finalul secolului al XIV-lea otomanii au incendiat-o, iar după o luptă despre care se spune că a durat trei luni au obținut victoria și tot atunci a avut loc prăbușirea Imperiului Bulgar. Cetatea de scaun din perioada medievală era formată din aproximativ 400 de case, 18 biserici, castelul și un loc de execuție. Restaurarea cetății a început în anul 1930 și a fost finalizată în 1981, an în care s-au marcat cei 1.300 de ani de la înființarea statului bulgar.

Veliko Tarnovo

Pentru a ajunge în cetate trebuie să parcurgi un pod din piatră care îți oferă prilejul de a admira orașul și râul Yantra. Invountar, înaintând spre interiorul cetății, toată atenția ți se îndreaptă spre catedrală și turnul clopotniță. Pe bună dreptate aș spune, pentru că imediat după ce vei vizita biserica îți vei da seama că nu ai mai pășit într-un astfel de lăcaș niciodată. Interiorul bisericii nu seamănă cu cel al altor biserici, indiferent de religie, și asta datorită picturii realizate de artistul Theophanes Sokerov, care a expus într-un mod unic diverse scene din perioada celui de-Al Doilea Imperiu Bulgar.

Un alt punct cheie pe care nu trebuie să îl ratezi este turnul. În spatele construcției regăsești liftul și contra cost poți urca pentru a beneficia de o priveliște panoramică asupra orașului și nu numai pentru că se văd foarte frumos și satele de pe dealurile din jurul lui. Am apreciat faptul că în interiorul cetății erau amplasate băncuțe pe care te puteai odihni, dar și tonomate de unde îți puteai cumpăra ceva rece de băut.

În anumite week-end-uri și sărbători, odată cu lăsarea serii, poți admira un adevărat spectacol de lumini și sunet care are în prim-plan cetatea. Proiecțiile de lumini pot fi văzute din mai tot orașul, însă poți achiziționa bilete pentru a vedea spectacolul dintr-un loc special amenajat, acolo unde se poate auzi și muzica. Nu este o simplă proiecție, ci mai degrabă te transpune în viața celor care trăiau în interiorul cetății. Cea mai impresionantă scenă este cea în care culoarea roșie cuprinde cetatea, simbolizând momentul în care a fost incendiată și cucerită. Pentru a nu rata această proiecție este mai bine să te informezi în care week-end din lună va avea loc, iar aceste informații le găsești pe un site de unde poți achiziționa și bilete.

Monumentul Dinastiei Asen

Un alt obiectiv turistic important din Veliko Târnovo este monumentul Dinastiei Asen. A fost ridicat în memoria lui Ivan și Petru, cei doi frați care au luptat împotriva bizantinilor ce se aflau la cârma țării și care au întemeiat Imperiul Bulgar Liber, pe care l-au condus pentru mai multă vreme. Monumentul nu este situat central și, deși este impunător, nu îl poți vedea de oriunde, chiar dacă există multe terase cu vedere spre el. Pentru a ajunge aproape de acesta este nevoie să traversezi râul Yantra, dar nu oricum, ci pe un pod ce are doar acces pietonal. Intitulat podul Stambolov, a fost construit în anul 1892 de specialiști veniți din Franța, Italia și Belgia, cărora li s-au alăturat, desigur, și bulgari. Pe plăcuța din capătul lui mai este specificat faptul că a reprezentat în acele timpuri una dintre primele construcții moderne de asemenea anvergură din Balcani. Este lesne de înțeles că peisajele pe care le poți admira de aici sunt unice și doar pri­vind spre orașul vechi cu ale lui case care par clădite unele peste altele, parcă ai avea în față o vedere poștală pe care o trimiți prie­tenilor.

Suveniruri direct de la meșteșugari

Veliko Tarnovo4

În oraș există mai multe muzee și galerii de artă, dar cred că în sine străzile unde meșteșugarii își expun produsele sunt adevărate muzee în aer liber pe care merită să le observi îndeaproape. Punctul de atracție principal în acest sens îl reprezintă piața Samovodska Charshia, cândva un renumit centru comercial unde sătenii din jurul orașului veneau pentru a-și vinde marfa, astăzi devenind strada renumită ca fiind a meșteșugarilor. Am întâlnit aici gospodine care vindeau produse cu și din trandafiri, doamne care încă țeseau în război diverse lucruri, multe dintre ele destul de asemănătoare cu cele de la noi, dar și meșteri populari, iar cel pe care l-am apreciat cel mai mult a fost bătrânelul care lucra diverse obiecte din alamă.

Și în jurul orașului sunt destul de multe obiective pe care le puteți vizita, unul dintre cele mai importante fiind satul Arbanasi, unul dintre cele mai vechi sate din Bulgaria, inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Este unul dintre acele sate de pe deal pe care le privești atunci când vizitezi cetatea, iar după ce ai ajuns aici situația se schimbă și poți admira întregul Veliko Târnovo.

Larissa SOFRON

Dacă vreți să porniți pe urmele sfinților, lăsați deoparte drumurile asfaltate și toată „poleiala“ lumii așa-zis civilizate și porniți spre locurile sălbatice. Acolo unde, pentru mulți dintre sfinții lumii, a început drumul spre asceză. Secolele care ne despart de ei nu au șters amprenta energetică a rugăciunilor pe care aceștia le-au înălțat în aceste locuri. Dimpotrivă. Am descoperit un astfel de loc în Bulgaria, la 10 kilometri de orașul Ruse. Drumul prin Basarabovo, un sătuc pitoresc din localitatea Ivanovo, te poartă prin valea râului Lom și în cele din urmă către una dintre mănăstirile ortodoxe rupestre ale localității. Este vorba despre Mănăstirea Sfântul Dimitrie Basarabov, ridicată pe aceeași stâncă în care sfântul Dimitrie Basarabov a săpat peștera în care și-a trăit asceza. Istoria este confuză cu privire la timpul în care a trăit sfântul.

Basarabov d

Sunt surse care spun că acest ascet a trăit în secolul al XII-lea, dar și alte scrieri istorice în care se spune că acesta a trăit în secolul al XVII-lea și chiar că ar fi fost îngropat la Mănăstirea din Basarabov. Primele consemnări istorice, și cele mai vechi de altfel, despre peștera în care s-a nevoit sfântul Dimitrie au fost făcute în registrele de taxe ale Imperiului Otoman, undeva prin secolul al XV-lea. În localitatea Ivanovo sunt peste 300 de chilii săpate în stâncă incluse în patrimoniul Unesco, însă aceasta este ultima mănăstire rupestră a Bulgariei în care se mai oficiază slujbe. Cele mai vechi mărturii istorice în legătură cu Mănăstirea și Peștera din Basarabov aparțin secolului al XV-lea, putând fi găsite în unele dintre registrele de taxe ale Imperiului Otoman.

Basarabov b

Astăzi mănăstirea este „închipuită“ într-o bisericuță mică și câteva chilii săpate în stâncă. Istoria scrisă a bisericuței de la Basarabov ne întoarce în timp în anul 1865, atunci când familia boierească a Basarabilor a ctitorit această mănăstire. Trecutul consemnează și faptul că pentru ridicarea ei au fost trimise ajutoare și din România. Anii de liniște ai mănăstirii rupestre sunt tulburați în perioada 1877-1878, când peste mănăstire se abat incendii. Pe fondul acestei stări de vulnerabilitate produsă și de războiul ruso-romano-turc, mănăstirea este jefuită de peste 60 de icoane.

Basarabov g

În pofida asupririi vremurilor, supraviețuiește. Istoria mai prezintă frânturi din povestea mănăstirii și în anul 1937. Ieromonahul Hrisant este cel care pune piatra de temelie a noului viitor. Construiește două chilii în apropierea bisericii din peșteră și se îngrijește de aceste locuri până la moartea sa, în 1961. După 57 de ani de la trecerea sa în neființă, mănăstirea rupestră Sfântul Dimitrie Basarabov a rămas ancorată în timp.

Laura ZMARANDA

Am vizitat de curând orașul Giurgiu și, după o plimbare printre clădirile sale boeme, am trecut Podul Prieteniei spre Bulgaria. Citisem deja despre frumusețea Parcului Natural Rusenski Lom, aflat la 30 km de orașul Ruse, însă nu aveam convingerea că realitatea va fi mai mult de atât. M-am înșelat. Este un loc binecuvântat cu peisaje fantastice și multe ferestre către trecut.

La poalele unui canion care cochetează fățiș cu arbuștii ce îl înconjoară se întinde o parte din orașul medieval Cherven, unul dintre cele mai mari centre militare și administrative, economice și clericale ale celui de-al doilea Imperiu Bulgar (sec. XII-XIV). Un singur popas în trecut ne spune că în 1388 orașul a fost cucerit și demolat de otomani. Vremurile tulburi au trecut și astăzi, la o primă vedere, pare că nimic nu îl animă.

20180701 135208

E ca și cum timpul ar fi fugit de aici, lăsând orașul într-un soi de încremenire. Liniștea a luat în stăpânire întregul canion și valea care i se supune. Doar păsările și vântul au trecere în fața acestei stăpâne absolute. În rest, nimic nu cutremură această înmărmurire. Și istoria profită de această monotonie mistică pentru a-și dezlâna fuiorul.

Povești despre vremurile de glorie și decădere a orașului, grație cărora acesta a fost declarat rezervație arheologică, se succed cu aceeași repeziciune cu care mașina străbate drumul șerpuit către Cetatea Cherven sau Orașul de Sus. Cocoțată pe platoul canionului, Cetatea Roșie, cum i se mai spune, pare o prelungire firească a dantelăriilor de rocă pe care a fost construită.

20180701 135309

Numele său este legat de o legendă care spune că cel care stăpânea această cetate a fost Împăratul Roșu, un conducător puternic ce purta o pelerină roșie, culoare ce simbolizează puterea imperială cu scopul de a sfida Imperiul Bizantin. Moștenirea acestui gest simbolic a fost mai târziu preluată de Ioan Asan I, cel care s-a căsătorit cu fiica ultimului împărat care a stăpânit Chervenul.

20180701 130226

De la poalele ei și până sus nu faci mai mult de 10 minute. Și de la prima privire istoria își descătușează forțele în ultimele pâlpâiri ale existenței Cetății Cherven. În timpul cercetărilor arheologice din regiune au fost descoperite un castel, 13 biserici, două pasaje de alimentare cu apă subterană, un turn de apărare din secolul al XIV-lea, clădiri sociale și administrative, numeroase reședințe. Printre acestea se numără un număr de monede, bijuterii, monumente, ceramică, articole de uz casnic, unelte meșteșugărești, arme etc.

20180701 132410

Sfârșitul începe în secolul al XIV-lea, când Cetatea Roșie cade sub asaltul otomanilor. În cele din urmă a fost înghițită cu totul de vâltoarea nepăsării, până când tot ce a mai rămas din ea sunt ruinele de azi.

Laura ZMARANDA

Dacă ajungeți în Bulgaria, trebuie să vă rezervați o zi să vizitați Nessebarul! Motivele pentru care vă îndemn să faceți acest lucru nu sunt puține, însă cred că este suficient să menționez faptul că este un oraș inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Ce veți vedea acolo? Obiective turistice unice, case cu o arhitectură aparte, localnici dornici să vorbească cu tine despre produsele pe care le comercializează, restaurante pescărești și peisaje memorabile.

Pentru că îmi petreceam concediul în stațiunea Sunny Beach, am ales să merg la Nessebar cu vaporul, îndemnată de curiozitate, dar și de modul în care ei, bulgarii, știu să facă turism. Am ajuns pe mal după 20 de minute de navigat pe mare, însă nu am ales ca din port să merg spre oraș, ci am vrut ca plimbarea să pornească chiar de la începutul istmului, adică a fâșiei de pământ sub forma unui drum care leagă peninsula sau orașul vechi, de orașul nou, acolo unde este o altă stațiune turistică cunoscută. Se spune că orașul a fost construit pe ruinele unei așezări tracice Mesambria, iar în prezent și-a pierdut o parte din teritoriu, multe vestigii fiind acum sub ape.

La intrarea în oraș sunt parcările, iar locurile libere sunt indicate pe un panou electric în timp real, tot aici întorc și autobuzele, pentru că în vechiul Nessebar se merge doar pe jos. Ar fi și păcat să fie altfel, pentru că străzile înguste, pietruite nu ar mai avea același farmec dacă s-ar auzi claxoane. Încă de la intrare, ai parte de o adevărată lecție de istorie și parcă nici nu știi la ce să privești mai întâi. După ce pășești dincolo de porțile orașului, fiecare clădire este un monument istoric, cel puțin eu așa le-am perceput. Unele clădiri erau bine întreținute și puteau fi vizitate plătind bilete de intrare, altele doar niște ziduri, însă fiecare în parte spuneau o poveste sau mai multe, dar cea mai importantă era cea a timpului. Am vizitat biserici ce datau de secole, ruine ale vechilor fortărețe, dar și situri arheologice.

Pe străzi, turiștii erau fascinați, unii de clădiri, alții de magazinele localnicilor și de produsele pe care le comercializează. Nessebarul este un oraș care are doar 10.000 de locuitori, iar aceștia se ocupă în general de comerț. La parterul caselor, aceștia și-au amenajat mici magazine cu produse hand-made, dar mai ales cu produse ce conțin trandafir, brandul cu care toți bulgarii se mândresc. De la dulciuri, produse cosmetice și băuturi alcoolice până la tot felul de obiecte de decor, toate cu și despre trandafir, nu degeaba se spune că Bulgaria este țara trandafirului.

La unul dintre magazine, vânzătoarea mi-a vorbit cu drag despre afacerea de familie, despre sortimentele de rahat pe care le comercializează și a insistat să gust din fiecare, astfel încât să aleg ce-mi place cel mai mult, ba chiar am primit și o carte de vizită, în loc de cupon de discount pentru următoarea vizită. Deci da, ei știu să facă turism!

M-am plimbat ore în șir pe străduțe și pe faleză, dar știu că n-am văzut tot, am să mă întorc. Înainte de plecare am privit apusul la una dintre terasele pescărești cu vedere spre mare. O clipă de răgaz, cu rolul de a-mi întipări în minte fiecare colțișor vizitat. La întoarcere am ales să plec cu trenulețul, pentru că da, există și această opțiune de a călători dintr-o stațiune în alta!

GALERIE FOTO


Larissa SOFRON

Palatul Reginei Maria

Am parcurs distanţa până la castel printre flori şi adevărate monumente culturale, poate şi de aceea atunci când am ajuns la destinaţie aşteptările erau prea mari. Se spune că, în 1924, Regina Maria a vizitat Balcicul pentru prima oară la insistenţele unui pictor. A îndrăgit apoi atât de mult locul încât a decis să-şi construiască o reşedinţă. Un an mai târziu se începeau lucrările aşa-numitului Cuib Liniştit, un castel situat foarte aproape de mare, fiind despărţit de aceasta doar de faleză. Dacă de afară clădirea pare impresionantă, interiorul castelului nu este aşa cum îmi imaginasem. Camerele sunt foarte puţin mobilate, parcă m-aş fi aşteptat să găsesc mai multe obiecte cu valoare estetică. La parter am vizitat câteva încăperi, un hol şi o sală nu tocmai mare, unde nu prea am avut ce admira. Etajul a fost mai atractiv, am vizitat o baie turcească ale cărei obiecte s-au păstrat foarte bine. Apoi un living, un dormitor şi o încăpere mică în care erau expuse icoane şi obiecte bisericeşti. În mare, interiorul a lăsat de dorit, dar atunci când am ajuns pe terasa castelului am şi uitat de aşteptările sfărâmate, atât era de frumoasă priveliştea!

Cetatea Kaliakra

Fără îndoială, cel mai mult mi-a plăcut vizita la Kaliakra. Nu departe de România, pe teritoriul Cadrila­terului, se află o cetate ce datează de pe vremea dacilor. De-a lungul timpului a avut diverse denumiri, însă denumirea de astăzi se presupune că se păstrează datorită legendei celor 40 de fecioare. Se spune că acestea s-ar fi sinucis, aruncându-se în mare, pentru a nu fi prizonierele otomanilor. Una dintre ele se numea Kaliakra şi de aici s-a păstrat numele până astăzi. În urma legendei s-a construit şi un obelisc – Poarta celor 40 de fecioare – care poate fi vizitat şi astăzi, ba mai mult, există şi o baladă sculptată în piatră pe un monument comemorativ intitulat Lacrimile fecioarelor din Kaliakra.

La începuturi aici a fost ridicată o fortificaţie cu rol de apărare şi adăpost, existau şi numeroase grote săpate de ape în pereţii stâncilor, acestea putând fi accesibile numai de pe mare. Între anii 1913-1916 şi 1918-1940, a făcut parte din judeţul Caliacra, România. Amprenta istorică se simte la fiecare pas. Grigore Antipa a întemeiat aici o staţiune de cercetări zoologice marine a Institutului Bio-Oceanografic din Constanţa, iar în 1950 a fost instalat un radar militar al forţelor Pactului de la Varşovia. Astăzi mai pot fi văzute relicve ale fortăreţei, ruine ale unor biserici, ziduri ale diferitelor construcţii care s-au păstrat încă de la 1386.

Intrarea este 2 leva, adică nici măcar 5 lei, peisajul de vis şi peste tot sunt amplasate plăcuţe cu informaţii în limba engleză. Locul este, de fapt, o fâşie de stâncă lungă de 2 kilometri ce înaintează înspre mare, distanţa faţă de apă fiind de aproximativ 70 km, iar la capătul stâncii se află Capela Sfântului Nicolae. O altă legendă spune că acesta era pe cale să cadă în mare în încercarea de a scăpa din calea turcilor, iar Dumnezeu l-a salvat prelungind această stâncă pentru a-l susţine.

Pentru împătimiţii de fotografie este un loc mai mult decât ofertant în realizarea unor adevărate opere, priveliştea şi culoarea stâncilor oferind un peisaj de-a dreptul unic, însă pentru realizarea acestor fotografii nu trebuie să uitaţi să achitaţi taxa suplimentară de 3 leva.

Cap Kaliakra este şi rezervaţie naturală. Aici aveţi şansa de a observa, dacă sunteţi norocoşi, diferite specii de delfini, cormorani sau alte păsări de stepă.

Tot în interiorul cetăţii puteţi vizita şi un muzeu amenajat într-o stâncă, dar şi admira peisajul de pe terasa unui restaurant, iar florile completează un peisaj a cărui grandoare mă face să am încă un motiv pentru care regret că acest loc nu a rămas în administrarea teritorială a ţării noastre.

Aşadar, o vizită în Bulgaria nu înseamnă doar plajă, hoteluri accesibile în regim all inclusive, ci şi turism cultural, dar mai ales privelişti care te încântă şi „îţi încarcă bateriile“.

Loredana Larissa SOFRON

August este una dintre cele mai aşteptate luni ale anului şi nu degeaba, ci pentru că în aşa-numita lună a concediilor destinaţiile de vacanţă reprezintă subiectul principal. Odată cu aderarea României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană, tot mai mulţi conaţionali aleg să se relaxeze pe litoralul bulgăresc şi asta din varii motive. Indiferent de imboldul care v-a determinat să alegeţi ţara de la sud de Dunăre pentru a vă petrece concediul anul acesta, cred că merită să vizitaţi şi câteva locuri unice, nu doar să profitaţi de beneficiile all inclusive.

Pădurea pietrificată

Chiar dacă punctul de frontieră cel mai rapid pentru a ajunge pe litoralul bulgăresc este Vama Veche, v-aş propune să vă răpiţi din timp şi să mergeţi prin vama Giurgiu. De aici ajungeţi în Ruse. Nu vă îndemn neapărat să vizitaţi oraşul, ci mai degrabă să mergeţi în direcţia Varna, unde primul obiectiv turistic care mi-a plăcut a fost The Forest Stone sau Pădurea pietrificată. Nu e un obiectiv foarte cunoscut şi nici trecut în ghidurile de turism ale agenţiilor de la noi; ce-i drept, nici bulgarii nu îl promovează prea bine. Nu am văzut nici măcar un indicator care să mă ghideze spre acest loc, însă merită văzut. Am ajuns într-o zonă aproape pustie, Pobiti Kamani, unde am admirat un fenomen geologic de-a dreptul impresionant. Biletul de intrare a fost 3 leva, aproximativ 7 lei, iar domnul de la intrare vorbea engleza, deci am putut afla câteva detalii despre loc, apoi am pornit „în cercetare“. De-o parte şi de cealaltă a drumului, pe o suprafaţă de aproximativ 7 km² se văd coloane imense de piatră, unele de 7 metri înălţime şi 3 grosime. Originea acestora nu este determinată, fiind emise multe ipoteze. Unele indică faptul că acele formaţiuni, aflate în urmă cu 50 de milioane de ani pe fundul mării, sunt rezultatul retragerii apelor şi al proceselor de eroziune.

Altele spun că pietrele ar fi de origine organică, formate din recife subacvatice de corali ori că sunt trunchiuri de copaci care reprezintă o pădure pietrificată formată ca urmare a unor combinaţii de procese atmosferice, chimice şi tectonice din perioada Eocenă, dar cea mai nouă teorie arată faptul că aceste structuri din piatră s-au format în jurul izvoarelor naturale de gaze. Mai sunt şi legende care vor să le determine provenienţa, dar vă invit să le aflaţi la faţa locului. Zona de vizitare este nisipoasă şi cuprinde numeroase puncte de atracţie: turnul de veghe, tronul uriaşului, coloana gigantului despre care se spune că, dacă o atingi, îţi preia energia negativă şi îţi oferă energie pozitivă, piatra dragostei care, privită dintr-un anumit unghi, pare o inimă, arcul norocului. Dintre toate însă, cel mai important, spun unii, ar fi cercul de piatră – aici turiştii se descalţă, păşesc pe pietre pentru a se încărca energetic, zona fiind recunoscută şi testată cu aparate speciale care au demonstrat nivelul ridicat al energiei.

Grădinile Reginei Maria

Următoarele două obiective se situează în Balcic, ce-i drept acestea sunt cunoscute, fiind printre cele mai vizitate din ţară. Cu aproximativ 20 de lei am plătit intrarea în Grădina Botanică care face legătura cu Castelul Reginei Maria, însă aceste obiective se pot vizita şi separat.

Grădina aparţine castelului şi a fost întemeiată la cererea reginei imediat după ridicarea construcţiei. Dispusă pe un deal ce coboară în şase terase spre mare, grădina este de neuitat pentru iubitorii naturii şi asta datorită prezenţei a peste 3.000 de specii de plante care fac parte din 35 de familii florale şi 800 de genuri. Varietatea floristică a fost motivul pentru care grădina a fost desemnată ca fiind o locaţie unică în centrul şi estul Europei.

Odată ajunsă pe alei a fost cam greu să mă hotărăsc încotro să păşesc. Mi-au atras atenţia mai întâi Fântâna de argint, Grădina lui Alah, Templul apei şi, dintre opririle cele mai consistente, a fost cea la Capela Stella Maris, un loc liniştit unde am aprins şi o lumânare. Apoi, un alt loc de o frumuseţe rar întâlnită este Grădina Ghetsemani, unde se află o importantă colecţie de arbori. Am mai văzut şi o impresionantă colecţie de cactuşi, dar locul care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la această vizită este cascada. Are o înălţime de 9 metri şi poate fi traversată pe Puntea suspinelor, care oferă o încântătoare privelişte spre mare. Tot în cadrul grădinilor se pot găsi şi diferite vile, o cramă unde eşti amabil invitat să deguşti vinuri, un restaurant, dar şi spaţiul preferat al reginei, denumit astăzi Tronul Reginei Maria.

Loredana Larissa SOFRON

Grupul Agricover, furnizor de servicii integrate pentru agricultură, a început să livreze lapte de la fermierii români către procesatorii din Bulgaria, fiind posibil ca foarte curând să înceapă colaborarea şi cu fabrici din Grecia. La carne de porc, în schimb, este vizată doar piaţa internă. Deocamdată, pentru că deschiderea pieţelor asiatice ar putea fi o oportunitate care în niciun caz nu trebuie scăpată.

Chiar dacă implicarea Agricover în zootehnie este oarecum de dată recentă – parteneriatele cu crescătorii de porci datează de vreo trei ani, iar cele cu crescătorii de bovine sunt ceva mai recente, rezultatele încep să se vadă. În 2013, de exemplu, grupul a livrat către abatoare circa 170.000 de porci, respectiv circa 100.000 de litri de lapte livraţi zilnic către marii procesatori.

Lapte la export

În prezent, Agricover are parteneriate – prin intermediul Diviziei Agricover Livestock – cu circa 60 de fermieri, pe care îi sprijină, după caz, fie pe partea de finanţare, fie în ceea ce priveşte asigurarea inputurilor, după cum susţine Robert Arsene, directorul general al grupului. Agricover se ocupă şi de valorificarea producţiei, care mai nou iese şi la extern.

„Uneori este vorba de finanţare, alteori de cereale sau furaje. Sunt şi de alte inputuri pentru că mulţi fermieri din domeniul producţiei de lapte au şi ferme vegetale care completează ferma zootehnică, iar în aceste cazuri discutăm de inputuri, cum ar fi seminţe, îngrăşăminte etc.“, a declarat Arsene.

În programul pus la punct de Agricover sunt incluse ferme care pornesc de la circa 100 de animale şi se ajunge la unităţi care au şi peste 1.000 de capete. Activitatea de achiziţie şi valorificare de lapte către cei mai mari procesatori a început în aprilie 2013. În prezent, livrările zilnice se ridică la circa 150 de tone, urmând ca până la sfârșitul anului să ajungă la 200 de tone, potrivit oficialilor companiei.

Recent, au început livrările şi pe piaţa externă, prima destinaţie fiind Bulgaria. Următoarea ţară pe listă ar putea fi Grecia, negocierile fiind deja în curs. 

„Am început să exportăm lapte proaspăt direct în Bulgaria, la procesatorii de acolo. Există o sezonalitate între cerere şi producţie. În sezonul cald producţia este relativ constantă, în schimb cererea se contractă în perioada de vară. Este firesc ca fermierul să aibă un debuşeu, iar acesta este exportul“, a precizat Arsene.

Carne de porc pentru industria cărnii

Primele parteneriate în zootehnie au fost încheiate de Agricover cu crescătorii de porci în urmă cu aproape trei ani. În prezent, grupul colaborează cu aproximativ 80 de fermieri – mai mult de jumătate din fermierii independenţi de pe piaţa locală –, după aceeaşi schemă ca şi în cazul crescătorilor de bovine. Vorbim de ferme de porci care au în general module de 1.500-2.000 de capete, dar în unele cazuri se ajunge şi la 4.000-5000 de capete. Porcii sunt livraţi către abatoare, carnea fiind vândută către industria autohtonă a cărnii. Pe lângă aceste cantităţi – în 2013 au fost livraţi circa 170.000 de porci –, Agricover mai colaborează şi cu alte abatoare de la care preia carne. Pentru moment, aceasta este valorificată doar la intern, însă nu este exclus ca în viitor să se ia în calcul şi exportul, pe fondul deschiderii pieţelor asiatice.

Robert Arsene susţine că Agricover s-a implicat în creşterea porcilor deoarece este un sector cu un foarte mare potenţial, în contextul în care o mare parte din consumul intern de carne de porc este asigurat din import. Şi aceasta chiar dacă la prima vedere ar putea să pară riscant, numai dacă ne gândim la falimentele unor ferme de porci cunoscute de-a lungul timpului.

„Intenţionăm să mărim numărul fermierilor, mai ales că există interes din partea acestora pentru fermele de porci în contextul în care raportul între preţul furajelor şi cel al cărnii devine mai favorabil. În acest sector nu există încă producători de ordinul miilor, producători viabili. Este un domeniu foarte fragmentat, cu foarte mare potenţial de creştere, care a trecut prin multe fluc­tuaţii. Datorită know-how-ului pe care îl avem în relaţia cu fermierii în zona de producţie, reuşim să punem la cale un model funcţional“, spune Arsene, care adaugă că Agricover ca strategie se doreşte a fi o firmă de servicii şi comercială, şi nu de producţie.

Grupul Agricover, în cifre

În 2013 grupul Agricover a realizat o cifră de afaceri de peste 251 milioane de euro, în creştere cu 19% faţă de anul anterior. La aceste rezultate au contribuit şi parteneriatele cu fermierii locali. În 2013 grupul a investit 1,8 milioane de euro în implementarea sistemului informatic SAP, care include fluxurile de business Cereale, inputuri, Livestock, Siloz, cu activităţile conexe de Credit Control, Logistică, Contabilitate, Trezorerie dar şi pentru optimizarea capacităţilor de depozitare pentru cereale. Printre diviziile care au mers bine în 2013 s-a numărat şi Agricover Credit IFN, în contextul creării unor produse inovatoare care să răspundă nevoilor fermierilor. Este vorba de Creditul Instant, creditul pentru achiziţia de teren agricol sau pentru utilaje noi şi second-hand. Valoarea creditelor acordate anul trecut a fost de 642 milioane de lei, de acestea beneficiind nu mai puţin de 1.300 de fermieri.

Grupul Agricover include Agricover Distribuţie, Agricover Cereale, Agricover Silozuri, Agricover Logistică, Agricover Credit, Agricover Livestock, Agricover Bulgaria, Covera.ro. Acestea oferă o gamă completă de servicii şi soluţii tehnologice, mergând de la seminţe, îngrăşăminte, motorină, produse fitosanitare până la consultanţă tehnică de specialitate, suport financiar, asigurarea recoltei, servicii logistice şi de siloz, precum şi sprijinul pentru valorificarea recoltelor. În 2013 Agricover a tranzacţionat peste 700.000 de tone de cereale şi oleaginoase.

Ioana GUŢE

România şi Bulgaria vor lucra pentru a înfiinţa o bursă de legume comună, ce va fi situată într-unul dintre oraşele dunărene, informează biroul de presă al Ministerului Agriculturii de la Sofia. Acest subiect a fost discutat de ministrul bulgar al agriculturii, Dimităr Grekov, şi ambasadorul României în Bulgaria, Anton Păcureţu, care s-au întâlnit joi în capitala bulgară.

Aceasta este o oportunitate foarte bună, ce va fi o legătură directă între producătorii şi comercianţii de pe cele două maluri ale Dunării, a comentat Grekov. În opinia ministrului bulgar, fermierii vor fi stimulaţi astfel să nu plece în străinătate.

Presa sofiotă aminteşte că vara trecută fermierii bulgari au protestat împotriva importurilor de legume ieftine din România. Producătorii de pâine din zonele de frontieră şi-au exprimat şi ei îngrijorarea faţă de preţurile mai mici la pâine în România.

Prin intermediului ambasadorului, Grekov l-a invitat pe omologul său român să viziteze Bulgaria. În timpul viitoarei vizite vor fi discutate posibilităţile de cooperare în domeniul producţiei de legume, cereale şi vinuri. În viitorul apropiat va fi creată şi o comisie mixtă de agricultură româno-bulgară care să identifice subiectele de interes comun. Printre acestea se numără încurajarea contactelor între agricultorii din Bulgaria şi industria prelucrătoare din România şi creşterea producţiei culturilor bogate de proteine, cum ar fi soia, năutul şi mazărea, se mai arată în comunicatul de presă trimis de Ministerul bulgar al Agriculturii.

AGERPRES

România a reuşit, în cadrul Consiliului AGRIFISH, desfăşurat marţi la Bruxelles, să menţină cotele de pescuit pentru calcan şi şprot la Marea Neagră, deşi Comitetul ştiinţific a recomandat reducerea acestora cu 15%. Astfel, cota de calcan pentru anul viitor comună pentru România şi Bulgaria va fi de 43,5 tone, iar cea de şprot - de 3.422 de tone.

'Deşi Comitetul ştiinţific a recomandat reducerea cotelor în cont cu 15%, în urma negocierilor, Comisia a fost de acord să menţinem cota şi la şprot, şi la calcan, respectiv 43,5 de tone la calcan şi 3.422 de tone la şprot', a declarat pentru Agerpres secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, care a participat la reuniunea miniştrilor agriculturii şi pescuitului din UE (Consiliul AGRIFISH), care a avut ca prim punct pe agendă cotele de pescuit din 2013 pentru calcan şi şprot în apele teritoriale ale statelor UE.

Oficialul român a amintit că la început cota de calcan a fost de 50 de tone, anul trecut de 43 de tone, iar anul acesta - de 43,5 tone. Anul viitor va fi tot de 43,5 tone. Noi am susţinut că avem o flotă mică, că de fapt România şi Bulgaria pescuiesc doar 15% din calcanul din Marea Neagră, restul revenind celorlalte state din zonă, respectiv Turciei şi Ucrainei, care capturează 70% din peştele de la Marea Neagră, a explicat Irimescu. În acest sens, România s-a angajat să implementeze un program de control şi monitorizare foarte strict pentru ca, împreună cu Bulgaria, să reuşească să conserve resurse de calcan la Marea Neagră.

În ceea ce priveşte cota la şprot, comună cu Bulgaria, România a reuşit menţinerea acesteia în ciuda faptului că au crescut capturile şi a existat recomandarea să se reducă TAC-ul (cantitatea totală admisibilă a capturilor) şi cotele.

'România nu a avut ani de zile capturi la şprot, dar am negociat cu Comisia să ne stabilească o cantitate cât mai mare. Anul acesta cota a fost tot de 3.422 tone şi la fel va fi şi la anul', a menţionat Achim Irimescu.

Un alt punct pozitiv al reuniunii este acela că România a reuşit să introducă în reforma de pescuit măsurile tehnice care impun stabilirea ochiului plasei de pescuit astfel încât să nu fie pescuit puietul de peşte, a mai spus secretarul de stat.

Sursa AGERPRES

Un schimb intens are loc în Dobrogea în zilele dinaintea Crăciunului, scrie luni cotidianul sofiot Monitor. Locuitorii satelor bulgăreşti din zona transfrontalieră se duc în România ca să cumpere purcei, iar românii vin în Bulgaria să caute curcani sau găini. "Nu este vorba de comerţ, facem un schimb natural, că suntem prieteni", afirmă localnicii de frică să nu se trezească cu inspectorii fiscali la uşă.

Potrivit publicaţiei, un purcel românesc de 25 de kg. costă puţin sub 50 de euro, în timp ce un porc mare de 140 kilograme se vinde cu circa 200 de euro. Un curcan bulgăresc costă între 25 şi 35 de euro, iar preţul la găini este de 2 euro pe kilogram.

"Mai întâi ne uităm cum sunt îmbrăcaţi", recunosc locuitorii satului bulgăresc Durankulak. "Dacă clienţii din România au paltoane groase, le cerem mai mult, dacă nu au şi par mai săraci, le dăm un preţ mai mic", afirmă ei. "Suntem fraţi, nu ne minţim", se jură ţăranii bulgari, mai scrie ziarul Monitor.

Ministerul bulgar al apărării a cerut ca SUA să se angajeze cu o prezenţă militară permanentă în Bulgaria, scrie jurnalul Trud. Ministrul bulgar al apărării Aniu Anghelov şi şeful cabinetului lui Iordan Bojilov au făcut parte din delegaţia condusă de premierul Boiko Borisov care a efectuat o vizită la Washington la începului lunii.

Potrivit contractului pentru folosirea utilajelor comune militare pe teritoriul bulgăresc, în Bulgaria pot fi dislocaţi permanent până la 2.500 militari americani, iar numărul lor poate să crească la 5.000 pentru o perioadă de maxim 90 zile. Americanii au dreptul să folosească poligonul Novo Selo din centrul ţării, două aeroporturi militare, precum şi un depozit de armament lângă portul Burgas. Contractul a fost încheiat în anul 2006, iar de atunci un număr mic de militari americani vin în Bulgaria pentru exerciţii comune care au loc de câteva ori pe an şi continuă maxim 10 zile. După exerciţii, americanii se întorc în bazele lor din America sau Europa. Potrivit părţii bulgare, prezenţa permanentă a militarilor americani în Bulgaria ar contribui la creşterea securităţii regionale.

SUA au investit 60 milioane de dolari pentru modernizarea bazei de la Novo Selo. Au fost construite locuinţe pentru militari, iar infrastructura a fost renovată. Iniţial ideea era ca acolo să se pregătească militarii americani înainte să fie trimişi în Afganistan. Acest lucru însă nu s-a întâmplat, Pentagonul a preferat ca pentru acest scop să fie folosite bazele din Kuweit, mai scrie ziarul.

Sursa AGERPRES

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti