Turism 17 Octombrie 2023, 16:32

Cordoba, orașul unde fluturii zboară printre umbre maure (II)

Scris de

Cordoba, orașul ce a înflorit miraculos în perioada omeiadelor, în timpul lui Abd al-Rahman al III-lea, a devenit cel mai emancipat oraș din Europa, unde moscheile și palatele au dat culoare culturii, iar mătăsurile țesute, lucrările religioase și bijuteriile erau recunoscute până-n Orient.

Puerta del Puente (Poarta Podului)

Poarta Podului este una dintre intrările principale în vechiul oraș roman Cordoba din apropierea Alcazarului, ce a fost ridicată în perioada venirii musulmanilor pe aceste pământuri. Numărul mare de locuitori ce tranzitau orașul și marfa ce era transportată pe aici l-au determinat pe primarul Alonso Gonzales de Arteaga să refacă poarta principală în anul 1572. Cu prilejul vizitei regelui Filip al II-lea în Cordoba, poarta a fost restaurată integral și aspectul său a căpătat forma unui arc roman.

Podul Roman

Cu forme arcuite și rădăcini romane, de o frumusețe aparte, Podul Roman sau Podul Vechi a fost ridicat în sec. I î.Hr, posibil pe locul unui alt pod din lemn; actuala construcție este o reconstrucție medievală. De pe malul sudic se poate privi foarte bine aspectul spectaculos al podului, cu cele 16 arcade ce aduc nuanțele islamice arhitecturale aproape de sufletul oricărui trecător. Te poți plimba în voie de-a lungul celor aproximativ 250 de metri, pe pavajul din granit roz, respirând aerul râului din miez de zi sau sub clar de lună într-o atmosferă romantică, presărată cu liniște și bunăstare.

Palatul Viana

Ridicat în sec. al XV-lea, Palatul-muzeu Viana este un ansamblu renascentist ce are în componența sa 12 terase cordovene superbe, de la grădini cu plante deosebite până la obiecte de artă și antichități, locul este o adevărată încântare pentru suflet. Marchizii de Viana au fost ultimii proprietari ai palatului până în anul 1980, de aici și denumirea spațiului. Ulterior, palatul a fost deschis pentru publicul larg și este unul dintre cele mai vizitate locații turistice din Cordoba.

Coloanele în stil toscan plecate la umbra palmierului din Curtea de Recepție, mirosul fructos din Curtea Portocalilor, chiparoșii din Curtea Doamnei, mirosul de hârtie al celor 300.000 de documente vechi din Curtea Arhivelor, alături de celelalte terase și curți emblematice, împrăștie peste tot miresme ale trecutului din vremea lui Marchizilor de Viana amestecat cu aerul baroc al picturilor lui Juan de Valdes Leal.

În interiorul palatului descoperim saloane elegante cu mozaicuri romane, înscrisuri ale personalităților precum Regina Fabiola a Belgiei, colecția de veselă de la Compania Indiilor din sec. al XVIII-lea. În Zona de colectare se pot admira plăci ale olarilor hispano-musulmani și spanioli, peste șapte mii de volume scrise în multe limbi, printre acestea scrieri ilustrate ale artistului Gustave Dore, diferite ediții din Don Quijote de la Mancha.

Dormitoarele cu mobilier francez din sec. al XVIII-lea și baroc din Portugalia, obiecte de cristal și decorul de o finețe aparte pe care și-au pus amprenta proprietarii marchizi de Viana, fac din zona rezidențială un loc în care ochii vor să mai poposească ceva vreme.

Medina Azahara

Abderraman al III-lea, primul califat al Al-Andalus, a ordonat în anul 936 construcția orașului-palat Medina Azahara, foarte aproape de Cordoba, pentru Az-Zahra, soția sa favorită. Acesteia îi era foarte dor de casa din Siria încât califatul a adus la muncă zece mii de muncitori ce se luptau cu blocurile de piatră pentru finalizarea mai rapidă a lucrărilor. Cireșii și migdalii plantați au dat o aură aparte palatului prin florile lor albe, făcând-o pe Az-Zahra să-și amintească de crestele înzăpezite ale munților din Siria. Ruinele pe care le zărim azi la poalele unui deal emană mirosul plantelor de pe câmpurile ce altădată erau colindate în voie, până când Al-Mansur a pus stăpânire pe loc; ulterior, berberii au atacat locul și treptat au fost furate părți din construcție. Casa de Yafar, ce se presupune că a fost sediul prim-ministrului califului, Salonul de Abd ar-Rahman III, care era în trecut împodobit cu pereți de marmură, plăci de aur și argint sunt printre locurile ce mai pot fi private azi cu admirație profundă.

În ultima parte a parcurgerii drumului prin orașul Cordoba ajungem pe traseul Bisericilor Fernandine, Sinagogii și Muzeului Arheologic, toate mărturiile vii ale istoriei și culturii păstrate cu sfințenie, în pofida atâtor perioade deloc ușoare prin care omenirea a trecut.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO


Vizualizari 311
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti