Dâmbovicioara, splendoare în Piatra Craiului

Vă invit într-o călătorie către Dâmbovicioara din județul Argeș. Este o comună spectaculoasă prin peisajele care o înconjoară și prin istoria vie pe care a păstrat-o cu sine de-a lungul timpului. Raluca Busioc, de la Centrul de Turism Dâmbovicioara, ne-a vorbit despre această destinație turistică.

Date monografice

Informațiile următoare sunt, potrivit dnei Raluc Busioc, preluate din Monografia comunei Dâmbovicioara al cărei autor este Ion Busuioc.

„Un izvor important îl reprezintă publicarea la Padova, în anul 1700, a hărții Țării Românesti de către stolnicul Constantin Cantacuzino (1640-1716). Redactată în limba greacă, harta poartă titlul «Tabula geografică a prea înălțatei domnii a Ungrovlahiei, împărțită în 17 județe». Două dintre aceste județe sunt clar denumite, Argeș (Argzesi) și Mușcel (Mustzel). În harta stolnicului Cantacuzino, localităților rurale le este acordată o atenție deosebită, fiind nu mai puțin de 526. Câteva sunt și din Mușcel, Argeș sau Dâmbovița: Albești, Berevoiești, Boteni, Brădet, Dâmbovicioara (atunci în județul Dâmbovița), Dragoslavele, Rucăr etc.“

Timp de aproape două secole, din punct de vedere geografic și administrativ, toate cele trei sate ce formează astăzi comuna (Dâmbovicioara, Podu Dâmboviței și Ciocanu) s-au identificat cu Rucărul. Abia din anul 1928, satele Dâmbovicioara și Ciocanu se desprind de comuna Rucăr, apărând o comună „tânără“ din punct de vedere administrativ, comuna Dâmbovicioara în județul Mușcel. Mai târziu, în anul 1968, Podu Dâmboviței se desprinde de comuna Rucăr, alipindu-se de Dâmbovicioara. Cadrul istoric favorabil de la începutul secolului XX a desăvârșit voința locuitorilor acestor străvechi sate de a înființa o comună nouă, dar cu așezăminte milenare. Astfel, în 1927, Prefectura Județul Mușcel înaintează către Ministerul de Interne Raportul No 15749/927 prinvind înființarea unor noi comune prin dezlipirea unor sate. La 28 ianuarie 1928, Ministerul de Interne – Direcțiunea Comunală face cunoscut Prefectului Județului Mușcel că, „prin înaltul Decret Regal No 201/928, satele Dâmbovicioara și Ciocanu, pendinte de comuna Rucăr, din acel județ, s-au deslipit de la acea comună, formând o comună aparte cu denumirea de Dâmbovicioara, rugându-vă să binevoiți a lua măsuri în consecință.“

Comuna de astăzi a fost înființată pe 4 februarie 1928

La 6 februarie 1928, Ministerul de Interne – Direcțiunea Județeană, face cunoscut Prefectului Județului Mușcel că, „Prin Înaltele Decrete Regale No 200, 201, 202, 203 și 273/1928, publicate în Monitorul Oficial, No 26 din 4 februarie a.c., înființându-se în acel județ comunele Furești, Dâmbovicioara, Valea Stânei, Vieroși și Bâlcești, avem onoarea a vă ruga să dispuneți să ni se comunice cât mai curând posibil și pentru aceste comune datele cerute cu ordinul nostru circular No 3140 din 10 martie 1927.“

Așadar, „certificatul de naștere“ al comunei Dâmbovicioara este 4 februarie 1928. În anul 1938, a existat o nouă inițiativă a Prefecturii Județului Mușcel prin care se dorea restrângerea numărului de comune, în intenție fiind și comuna Dâmbovicioara. Astfel, la art. 4 se cerea consultarea obștilor privind alipirea/dezlipirea unor sate și înființarea/desființarea unor comune. Locuitorii comunei Dâmbovicioara (bunicii și străbunicii noștri) adresează „o petiție“ la 30 noiembrie primarului de atunci Ion If. Uretu, motivând astfel: „Domnule Primar, subsemnații locuitori ai comunei Dâmbovicioara din județul Mușcel, cu onoare vă rugăm a interveni la cei în drept ca să se mențină comuna noastră, fiind destul de departe de comuna Rucăr și având dese nevoi de administrația noastră. Ar fi o mare suferință pentru interesele noastre comunale dacă ni s'ar desființa comuna și am fi alipiți la Rucăr. Semnează (ss.nd) un număr de 64 capi de familie.“ Primarul comunei Ion If. Uretu întocmește un proces-verbal la 30 noiembrie 1938 pe care îl prezintă Prefectului Județului Mușcel, motivând că locuitorii din satele Dâmbovicioara și Ciocanu doresc menținerea actualei organizări administrative. Iată cum, acum 80 de ani, străbunicii și bunicii noștri, prin forța argumentului, au reușit să păstreze la rându-le nealterată voința înaintașilor lor.

Tărâmul peșterilor și al stâncilor

La poalele Munților Piatra Craiului, pe culoarul Rucăr-Bran, comuna este localizată în bazinul hidrografic al râului Dâmbovicioara, cuprinzând inclusiv punctul de vărsare a acestei ape în Dâmbovița. Comuna este alcătuită din trei sate: Podu Dâmboviței, Dâmbovicioara și Ciocanu, toate adevărate destinații turistice pentru iubitorii muntelui, dar și ai tradițiilor și ai obiceiurilor Argeșului de Nord. Satul Podu Dâmboviței este situat la șoseaua națională, pe DN73 (Pitești-Brașov), la 5 km de Rucăr, fiind principala poartă de acces către o serie de trasee turistice ce duc către Munții Iezer-Păpușa, Piatra Craiului, Bucegi și Leaota. Numele satului, de la confluența Dâmboviţei cu Dâmbovicioara şi Valea Cheii, este legat de existenţa unui străvechi pod de lemn peste apa Dâmboviţei, care înlesnea circulaţia pe drumul dintre Câmpulung şi Braşov, folosit intens de către negustori. La Podu Dâmboviței, din DN73 se ramifică șoseaua județeană DJ730, spre satul Dâmbovicioara, care duce spre nord în satul Ciocanu și mai apoi în județul Brașov, la Șirnea, comuna Fundata. Altitudinea celor 3 sate variază între 750 m (Podu Dâmboviței) și 1.200 m (satul Ciocanu). Extrem de spectaculos este faptul că, din anumite locuri ale satului Ciocanu, se pot admira, în toată splendoarea lor, atât Masivul Bucegi cât şi Masivul Piatra Craiului. Dintre formele de relief carstic, cele mai cunoscute sunt: Acul Crăpăturii și Orga Mare în partea nordică, Turnurile Dianei și arcadele de la Zaplaz în partea centrală și Marele Grohotiș și Cerdacul Stanciului în partea sudică. Peștera de la Colții Chiliilor, care adăpostea localnicii în sec XV în timpul invaziilor turcești, alături de Peștera Dâmbovicioarei, sunt cele mai vizitate peșteri din cadrul Parcului Național Piatra Craiului. Însă, Dâmbovicioara adăpostește însă pe teritoriul ei până la 50 de peșteri.

Laura ZMARANDA