APIA oferă sprijin financiar în valoare de 102,32 milioane lei pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Suma autorizată la plată este în valoare de 102.320.520,16 lei pentru un număr de 12.380 de beneficiari și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile O.U.G nr.3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap vacă adultă.
Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 250.000 euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 3/2023.
Sumele primite prin alte scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat pe Secțiunea 2.1 - Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 56, lit.a) din Comunicarea Comisiei Europene, se deduc din pragul maxim de 250.000 euro/beneficiar.
sprijin financiar, APIA, cresterea bovinelor, plati APIA, sectorul zootehnic, subventii APIA 2023, plati APIA 2023, aubventii APIA
- Articol precedent: Sprijin financiar de peste 16,6 milioane lei pentru crescătorii de animale
- Articolul următor: APIA continuă autorizarea la plată a cererilor depuse în Campania 2022