De o parte și de cealaltă a șoselei baloții rotunzi din paie uscate se învârt ca moriștile, iar floarea-soarelui, cu capul plecat, mai speră că-și va potoli setea printr-o minune venită de Sus. Tractoarele lasă în urmă praful ce se ridică din rănile pământului, iar eu, încet, mă îndrept către Sozopol, orașul bulgar de pe coasta de sud a Mării Negre, întemeiat de coloniștii greci din Milet în secolul al VII-lea î. Hr.

Farmecul orașului vechi al Sozopolului te învăluie cât ai clipi. Bucăți de lemn cu chip de cer înnourat din care sunt clădite casele, alături de temelia din piatră de culori de maro sau gri amestecate, aduc cu sine parfumul Apolloniei de altădată. Au fost ridicate atunci, în vremea Greciei arhaice și a Greciei clasice, temple în numele zeului Apollo, cel care vindecă. Statuia lui Apollo a fost furată de legiunile romane și depusă la Roma în Capitoliu în anul 72 î.Hr. Pentru a rămâne vie istoria, în Sozopol se organizează în fiecare an, la sfârșitul verii, Festivalul de Arte Apollonia, unde oamenii se pot bucura de expoziții de pictură, piese de teatru, concerte și de alte evenimente artistice.

Vântul adie-ncetișor și-și face loc printre pletele mele, îmi ridic privirea albastră către Zidurile Cetății de Sud ale Sozopolului, ce datează din anul 6000 î. Hr. Prin aceste ziduri de apărare nu au reușit să treacă armatele lui Alexandru Machedon și Filip cel Mare. În schimb, romanii au devastat tot în calea lor prin anii 70 î.Hr. Stâncile se îmbată cu apa mării, iar sunetul izbitor formează cântecul romantic al serii ce tocmai stă să vină. De aici, nu foarte departe, poți admira spectacolul Sozopolului Nou, ce-și coboară luminițele în apele Golfului.

Pătrund în grădina frumos aranjată din curtea uneia dintre cele mai vechi biserici din Sozopol, Biserica Preasfintei Maici, ce păstrează tradiția. Detaliile vechi ies în evidență prin arhitectură și decorul clădirii. Sfânta muzică a corului dinăuntru îți alină chiar și gândurile ce atârnă greu acum. Totul este atât de pătrunzător și de discret, de la înălțimea acoperișului bisericii, ce nu depășește înălțimea unui soldat otoman ce călărea calul cu coiful pe cap, până la iconografia interiorului și sculpturile din lemn. Las umbra bătrânului copac din curte să întâmpine și alți vizitatori...

I se mai spune și Biserica Refugiaților și a fost clădită pentru refugiații bulgari din Edirne ce s-au stabilit aici în Sozopol acum aproximativ 130 de ani. Biserica Sfinții Chiril și Metodie, aflată la intrarea în Orașul Vechi, este dedicată celor mai religioși savanți ce au inventat scrierea slavă, alfabetul chirilic, și adăpostește moaștele Sf. Ioan Botezătorul. În apropiere se află și Biserica Sf. Gheorghe, de dimensiuni nu foarte mari, construită în secolul al XVII-lea d. Hr., pe locul unei foste mănăstiri medievale. Din vremea Apolloniei au rămas azi în picioare și zidurile Bisericii medievale ridicate în secolul al X-lea.

Tradițiile, trăirile și sentimentele din viața satului, dar și cea urbană le poți regăsi la Muzeul Etnografic. Fotografii ale vechiului Sozopol, unelte de pescuit, accesorii pentru cusut, veșminte bulgare, covoare și mobilier din secolul al XIX-lea sunt mărturii ale acestui oraș plin de valori spirituale și materiale.

Foarte aproape de Sozopol porțile sunt deschise către un colț de lume parcă pictat ca-n basme, Castelul Ravadinovo, realizarea designerului Georgi Tumpalov, la care a trudit timp de 25 de ani din anul 1996. Cântecul păunilor, ciripitul păsărilor te însoțesc ca un partener de suflet în orice direcție ai lua-o, grația lebedelor nedespărțite de mica lagună. Totul îți dă aripi să speri că frumosul mai există. Creat cu răbdare, multă dragoste și încredere, Castelul Îndrăgostit de Vânt Ravadino a avut nevoie până la finalizarea sa de douăzeci de mii de tone de piatră adusă din masivul montan Strandzha.

Revin acum pe plaja din Sozopol, unde liniile aurite ale soarelui se îngrămădesc în nisipul atât de râvnit de tălpile mele. Simțurile ajung până-n inimă, căldura de sus devine căldura din suflet și chiar mai mult. Doar pescărușii mă distrag din aura acestui moment, atât de calm...

Îngerul coboară de Sus și atinge olanele caselor mici de statură, bătrânii smochini își pleacă frunzele spre somn, felinarele s-au aprins și privesc marea ce râde și plânge deodată, iar eu, chiar de-l văd uneori, mă minunez acum și mai mult, când se-ascunde în sânul din adâncuri, de el, apusul de soare de pe Riviera din Sozopol.

Aurora Grigore

GALERIE FOTO