reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Oct 2022

Maliuc, paradisul pierdut din Biosfera Deltei Dunării

Acesta este paradisul. O întindere de apă, stuf și pământ. Rezervația Biosferei Delta Dunării este cea mai importantă zonă umedă a țării noastre și reprezintă căminul pentru zeci de specii de păsări, dar și animale și plante endemice. Natura a plăsmuit aici o nadă a apelor. Canale înguste, cu dantelărie de stuf te poartă spre lacuri întinse unde coloniile de păsări se odihnesc laolaltă, fără pismă. „Constelații“ de nuferi se întind peste ape și susțin în rețeaua lor de frunze cuiburile de păsări. Nimic nu este întâmplător în această nadă a apelor, totul este într-o perfectă simbioză. Și, cumva, omul și-a făcut loc în această poveste. Sate pescărești, mai mari sau mai mici, s-au dezvoltat în inima Deltei și au asimilat pentru sine ritmul pe care natura îl impune aici.

Ani de-a rândul au păstrat această cadență și lumea lor a rămas una arhaică, ruptă de fuiorul timpului care a cuprins în frenezia lui alte părți ale pământului. Abia curând am ajuns în Deltă, deși poveștile despre comunitățile rurale de aici și despre frumusețea lor m-au însoțit de multă vreme. Am pornit spre Maliuc, o comună din extremitatea estică a ostrovului, pe Brațul Sulina, la aproximativ 30 km de Orașul Tulcea, în miezul verii și al unei vipii care a mistuit multe dintre regiunile agricole ale țării. O secetă cumplită care s-a simțit profund și aici în Deltă. Dunărea a secat îngrijorător de mult și parte din canalele navigabile au fost imposibil de parcurs cu bărcile. Din portul Tulcea am continuat drumul de o oră și jumătate către Maliuc cu un vapor de dimensiuni rezonabile, de mică viteză,  încărcat ochi mai degrabă cu oameni de-ai locului porniți să își rezolve treburile zilnice, decât turiști. Din punct de vedere geografic, Maliuc se găsește în prima treime vestică a Deltei Dunării, fiind unul dintre punctele incluse în foarte multe din traseele turistice dedicate vizitării Rezervației Biosferei Delta Dunării, cum ar fi ghiolurile Fortuna, Sontea, Păpădia. Ce nu afli însă din descrierile de pe Internet atunci când te hotărăști să devii vizitator al acestei comune?

Faptul că Maliuc, un fel de paradis pierdut din Biosfera Deltei Dunării, cu cele cinci sate răsfirate pe Brațul Sulina cu acces între ele doar pe apă, Gorgova, Ilganii de Sus, Maliuc, Partizani și Vulturu, este o comună cu un nivel de dezvoltare foarte redus. Satul Maliuc, cel în care ne-am petrecut timpul, are cel mult 100 de locuitori, majoritatea bătrâni care nu s-au îndurat să renunțe la traiul lor de o viață așa că au rămas aici. Satul poate fi vizitat pe de-a întregul în două zile. Case modeste, majoritatea vopsite în alte culori decât acel albastru incredibil în care pâlpâia esența arhitecturii locului, pontoane încropite pe marginea canalelor, câteva animale odihnite la umbra unui șopron bătrân, gâște pornite pe gâlcevă și o lună care pare și mai misterioasă atunci când își acompaniază intrarea pe scena astrală cu urletul șacalilor. Un turist care nu este dispus să se bucure exclusiv de frumusețea naturii (care nu poate fi pusă la îndoială sub nicio formă), va fi probabil dezamăgit să constante că infrastructura în satul Maliuc este limitată la existența a doar câteva străzi astfaltate. În rest colbul se ridică sub „vâltori“ de vânt care se domolesc la adăpostul vegetației sau se sting în canalele cu apă. Iluminatul este asigurat doar pe „promenadă“ și doar pe câteva străzi principale.

În port sunt construite câteva blocuri, însă imaginea lor este departe de cea a unui cartier măcar modest. Ultima lor reabilitare a fost făcută probabil cu mulți ani în urmă. În centrul comunei se găsește primăria, școala, un dispensar și o biserică, iar întreaga economie a acestui mic univers rural gravitează în jurul turismului și a pescuitului. În satul Maliuc există patru sau cinci pensiuni care oferă, pe lângă cazare și mâncăruri specifice zonei, excursii pe canalele Dunării. Iarna se închid, iar natura rămâne singură, netulburată.

Acesta este paradisul, o întindere de ape, stuf, pământ și o mână de oameni care îndură vremurile așa cum le sunt date.

Laura ZMARANDA

GALERIE FOTO