Focșani, orașul Unirii, de la vlădică până la opincă

E frig de nu vrei să scoți nici măcar un deget din mănuși, iarna o simt altfel aici, la granița dintre munteni și moldoveni, în Orașul Unirii, Focșani. Negreșit, clădirile vechi își arată nuanțele rănite, rămase scorojite odată cu trecerea timpului…

Chipul Sfântului domnitor Ștefan cel Mare, cel care a stabilit aici granița dintre Moldova și Țara Românească, este sculptat într-o statuetă, în curtea Muzeului de Istorie și Arheologie. Regăsesc la muzeu mărturiile trecutului, care sunt valorificate îndeosebi în documentele ce relatează despre Unirea Principatelor Române și alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dar și în exponatele arheologice din regiunile Mănăstioara sau Coroteni.

Un colorit exterior cum rar am mai văzut mă introduce în „pansamentul“ spiritual al lăcașului bisericesc Ovidenia Armeni, ce poartă hramul Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Aici preotul Miron Ioan îmi povestește cu glas cald, privind către altar, despre acest sfânt loc ce datează din anul 1798 și care era întreținut de boierii armeni în trecut. Picturile pereților cu nuanțe predominante de maro, albastru și galben au adus pământul mai aproape și au coborât aici soarele și cerul.

Prin anii 1800 a fost clădirea Prefecturii Putna, iar azi este Palatul Administrativ al orașului Focșani. Arhitectura construcției a fost realizată în stil românesc tradițional de meșteri ai vremii, instruiți la școala lui Ion Mincu. Trecute prin incendii și cutremure, cele peste 80 de încăperi ale Palatului au fost renovate de multe ori pentru a nu se pierde prestigiul locului pe unde au călcat personalități precum Nicolae Iorga și Nicolae Titulescu. Pe țigla acoperișului iese în evidență un desen care a fost realizat precum cele de la mănăstirile din Suceava.

Am ajuns în Piața Unirii, acest cerc în care simți furnicături prin piele și nu îți dai seama de unde vin, din bucuria reînfrățirii neamului sau din aburul celor care au oftat înainte de a-și da ultima suflare în lupte, de la vlădică până la opincă. Borna de Hotar dintre Moldova și Muntenia, opera sculptorului Ion Jalea, este simbolul unității românilor. Pe laturile ei Grigore Ureche, Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu au lăsat moștenire mesaje despre biruință, credință și fraternitate.

Maiestuosul Monument al Eroilor proiectat de Ion Jalea sub forma unui obelisc înalt de 19,64 metri are la bază ilustra scenă a Unirii Principatelor de la Focșani (Țara Românească și Moldova) din 24 ianuarie 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul, împreună cu Moș Ion Roată, susținătorul țărănimii, apare în scena de la baza monumenului. Ateneul Popular, Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, ctitorită de Gheorghe Ghica, domnitorul Țării Românești, umplu pământul din acest perimetru cu o încărcătură istorică, spirituală, dar și culturală și arhitecturală.

Un alt obiectiv reprezentativ din Focșani este Teatrul „Maior Gheorghe Pastia“, construit la inițiativa Maiorului Pastia, inaugurat în anul 1913, arhitectura fiind în stil Art Nouveau. M-am așezat să savurez un ecler cu ness și un suc natural de mere specific locului, de la Garoafa de Vrancea, la cofetăria Teatru, care se află vizavi. Soarele bate perfect pe albul balcoanelor, dar și pe detaliile minuțioase ale figurinelor sculptate, ce par să joace drama și comedia umană.

Am intrat în Muzeul Unirii. Miroase a lemn, este atât de îngrijit... o curățenie perfectă. Pe ici-colo mai trosnește parchetul când calc… Sunt expuse obiecte precum un pian Grotrian Steinweg (5 exemplare în toată lumea), oglinzi venețiene, masa unde s-a semnat Unirea Mică, tabloul lui Mihail Kogălniceanu, o masă-scară, camera lui Duiliu Zamfirescu, o farmacie și alte documente de valoare istorică.

Nu ai cum să nu îl observi dacă ești pe strada Cezar Bolliac, cu ziduri maro, întins pe mai multe aripi și cu o curte spațioasă. Colegiul Național „Unirea“ este instituția ridicată la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Dotat cu laboratoare, amfiteatru, bibliotecă cu peste 30.000 de cărți, unele foarte vechi, colegiul este azi monument istoric. Inginerul Anghel Saligny, cel care a proiectat podul Fetești-Cernavodă, cel mai lung pod din Europa în acele timpuri, geograful Simion Mehedinți, fondatorul geografiei românești moderne, romancierul Duiliu Zamfirescu sunt doar câteva nume de personalități care au absolvit prestigiosul liceu.

Deasupra ușii de la intrare sunt inscripționate în zid cuvintele „Pro Patria“. Îmi fac curaj și trec pragul Mausoleului Eroilor de la Focșani, ridicat pentru românii din Primul Război Mondial, unde sunt înhumați 2.422 de eroi. Construcția, inclusă pe Lista Monumentelor Istorice, a durat 5 ani și a fost finalizată în 1931. Am o senzație de teamă, griul pereților din exterior circulă acum prin venele mele, îmi întipăresc rapid în minte ce văd, mă uit în jos o clipă și ies. Cumpăr niște vederi și îmi iau rămas-bun de la doamna ce are grijă de ani buni ca locul celor adormiți să fie impecabil. Am lăsat-o în urmă privind-o cum dă cu mătura în curtea plină de sufletele celor care s-au jertfit pentru neamul nostru românesc.

Fac cale-ntoarsă către gară. Mi-a rămas întipărită în minte imaginea albastră a Casei Damian, construită prin anii 1900 de Manuc David, strănepotul lui Manuc Bey, cel care a construit vestitul han din București, Hanul lui Manuc. Numele casei vine de la proprietarul acesteia, negustorul Damian Nicolae, cel care a cumpărat casa de la urmașii lui Manuc. Acum e în paragină, prin arcadele de la intrare și geamurile sparte se strecoară azi doar gândurile celor adormiți din Mausoleu și, uneori, o urmă de soare. Istoria zbuciumată e scrisă și simțită, respiră prin instituții, eroii trecutului și încă mai dăinuie în orașul de pe Milcov, Focșani.

Aurora Grigore