Cele trei Guyane – colțul magic al Americii de Sud (V)

Guyana Britanică – experienţe de neuitat

Intrarea pe apă, cu ferryboat-ul, din Surinam pe teritoriul Guyanei Britanice a fost cel mai original mod în care am trecut graniţa vreodată în călătoriile mele. Cu bagajele şi documentele în mână ne-am aşezat la o coadă de câteva zeci de metri, după care a trebuit să suportăm toate formalităţile vamale greoaie şi birocratice, cu funcţionari scorţoşi şi tipicari, dar având în vedere scopul inedit al călătoriei eram dispuşi să trecem peste orice obstacol.

Primii europeni ajunşi pe aceste teritorii au fost olandezii, la începutul secolului al XVII-lea, apoi Guyana a trecut pe rând și prin mâinile francezilor şi englezilor. Teritoriul a fost declarat colonie a britanicilor, un statut pe care l-a păstrat până în 1966, când şi-a dobândit independenţa. Englezii au părăsit teritoriul  fără nicio concesie pentru cei rămaşi acolo. Nu au existat acorduri de susţinere sau sprijin pentru băştinaşi să poată lucra în Marea Britanie, nici investiţii în educaţie, economie, pur şi simplu i-au abandonat.

Doar faptul că se vorbeşte un fel de engleză mai aminteşte de britanici, în rest populaţia e formată din urmaşii sclavilor negri folosiţi pe plantaţiile de trestie de zahăr, amerindienii băştinaşi şi, mai nou, din urmaşi ai indienilor şi indonezienilor ce i-au înlocuit pe africani după abolirea sclaviei.

Guyana este un cuvânt de origine amerindiană care înseamnă „ţinutul apelor“, iar cele trei mari râuri Demerara, Berbice şi Essequibo, cu afluenţii lor, străbat jungla tropicală şi podişul Guyanei până la Oceanul Atlantic, traiul locuitorilor fiind indispensabil legat de aceste cursuri de apă.

Teritoriul Guyanei se numără printre ținuturile planetei în care natura domină și impresionează prin peisaje și locuri inedite, fiind o destinație căutată de cei pasionați de ecoturism.

Cascada Kaieteur, în topul celor mai frumoase din lume

Situată pe râul Potaro, cascada Kaieteur, din parcul cu același nume, rivalizează cu altele faimoase în lume, având cea mai mare cădere de apă dintr-o singură treaptă, cu o înălțime de 226 metri. Cascada a fost descoperită pentru prima oară în aprilie 1870, de către Charles Barrington Brown, iar numele de Kaieteur vine de la șeful unui trib amazonian pe nume Kai care și-a salvat poporul sau, într-o altă versiune, de la numele unui bătrân neagreat de rudele sale care a fost pus într-o barcă și împins să cadă în apele cascadei.

Până acolo am zburat deasupra junglei cu un avion de 12 locuri, după ce în prealabil am fost cântăriți la aeroport. A fost o experiență de neuitat să vedem cascada din avion și o ocazie pentru a face câteva fotografii, astfel că o consider în topul meu de locuri frumoase și unice pe care le-am văzut.

Aterizarea a avut loc în mijlocul junglei pe o pistă scurtă, betonată, unde ne aștepta un ghid care ne-a condus în mai multe puncte de observare, de unde am admirat cascada în toată splendoarea sa. Pe traseu am văzut o vegetație impresionantă, specifică junglei, plante deosebite, chiar și una carnivoră care se ,,hrănea“ cu țânțari și alte insecte, bromelii uriașe și multe alte curiozități.

Întreaga regiune, la fel ca o mare parte din Guyana, a făcut obiectul unui interes considerabil din partea companiilor miniere străine de-a lungul anilor datorită bogăției sale în resurse naturale. Cu toate acestea, guvernul britanic a recunoscut valoarea ecologică remarcabilă și a transformat zona într-un parc național în anul 1929. Parcul Național Kaieteur acoperă aproape 63.000 ha și este protejat pentru a-l menține cât mai neatins. De exemplu, doar un număr limitat de turiști au voie să viziteze parcul și cascada în fiecare an, astfel că mă consider norocoasă că am ajuns acolo. În plus, se depun eforturi ca parcul și cascada să fie declarate Patrimoniu Mondial UNESCO.

Povestea mea despre Guyana nu s-a terminat. Așadar, călătoria continuă cu un alt episod.

Teofilia BANU

GALERIE FOTO