ipso august 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Sep 2021

Berzasca, de la satul minier de altădată, la primul... sat lacustru din România

Prin Berzasca trec toți turiștii și călătorii care aleg ca traseu Clisura Dunării. Dacă însă, ca orice om instruit, te informezi anticipat despre traseul unei vacanțe în această zonă, prima dată vei găsi informații nu despre localitatea ca atare, ci despre „satul lacustru“. Adevărul este că amenajarea de pe Dunăre este cea mai vestită și căutată, dar nu singura care merită vizitată, știută, povestită.

Comuna Berzasca (74 km amonte de Orșova și 58 km aval de Baziaș), din județul Caraș Severin, este atestată documentar din 1692, dar evident că așezarea există pe vremea ocupației romane și chiar de mai înainte, așa cum sugerează descoperirile arheologice din zonă. Numele vine din slavonă, „bîrza“ însemnând „repede“, pesemne de la afluenții Dunării, care se învolburează la fiecare ploaie mai mare, în căderea lor rapidă de pe versanți. Localitatea are în componență satele Berzasca, Bigăr (cel mai izolat), Cozla (sat minier), Drencova (strămutat lângă Berzasca în timpul lucrărilor hidroenergetice de pe Dunăre) și Liubcova, având o populație de peste 2.800 de locuitori, într-o multiculturalitate specifică Banatului Montan: români, sârbi, cehi, bulgari, romi. De exemplu, satul Bigăr a fost înfiinţat în 1826-1827, prin colonizarea cu cehi din regiunea Boemia, iar Liubcova (1690), cândva cu populație pur românească, a preluat numele de la sârbii ce s-au stabilit pe aceste meleaguri.

Înainte de minerit

În urmă cu trei decenii, comuna avea economie puternică, bazată în principal pe industria extractivă a cărbunelui și mai puțin pe exploatarea lemnului. Când economia a căzut, mai cu seamă mineritul, peste toată suflarea de acolo s-au așezat resemnarea, sărăcia, teama, lipsa de perspectivă. Curând însă norocul le-a surâs; dar e un „noroc“ cu un fel de ochi care plânge, fiind vorba despre războiul din fosta Iugoslavie și embargoul energetic decretat de ONU. România a fost nevoită să-l respecte, ca stat candidat la NATO. Bine, asta se spunea oficial... Fiindcă chiar și autoritățile știau – și au închis ochii –despre contrabanda cu combustibil de pe Dunăre, de la granița cu Serbia. Este un adevăr pe care nu-l ocolesc nici documentele localității (monografia): „pe fondul unei supravegheri deficitare (n.n. – intenționată, spun alții) se intensifică în acei ani contrabanda cu produse petroliere în Clisura Dunării, proces în care se implcă și mulți cetățeni ai comunei. În acea perioadă are loc pătrunderea unei importante mase monetare în zonă, ceea ce a adus la creșterea fulgerătoare a veniturilor locuitorilor. Aceștia și-au construit case ori le-au renovat pe cele vechi, în general au investit mult în dezvoltare. Nivelul de trai a crescut semnificativ.” Finalizarea conflictului armat a tăiat și veniturile, iar oamenii au revenit la viața normală. Se închideau și ultimele mine, iar la orizont se întrevedea iar decăderea... Cât de cât viabile mai erau (și sunt și astăzi) activitățile secundare precum agricultura, transportul fluvial, pescuitul.

Și după minerit

Asta până când Primăria Berzasca a rezolvat, cum-necum, cu proiecte europene ori finanțări guvernamentale și județene, infrastructura: s-au reparat căile rutiere, s-a aprovizionat zona cu apă potabilă în sistem centralizat, s-a introdus canalizarea... Plus că situarea pe DN 57 Drobeta-Moravița este un avantaj major. Chestiuni numai bune pentru încurajarea turismului, fiindcă aceste sate riverane fluviului în principal pe turism se pot bizui de aici înainte. Dar să vedem ce mai oferă localitatea, în afară de Dunăre (defileul Baziaș-Gura Văii). În primul rând, are o natură bogată, zona făcând parte (nu în totalitate) din Parcul Național Porțile de Fier (oarecum limitativă ca perspectivă de dezvoltare, dar nu într-atât încât să împiedice o anumită bunăstrare măcar pentru o parte a populației). Regiunea este predominat de munte (Munții Almăjului și Locvei), cu văi adânci și înguste, maluri abrupte și culmi ce nu depășesc însă 700 m altitudine. Relieful a permis imaginarea unor trasee de la Berzasca înspre: cascada de tuf „Pisătoarea“ și peșterile Gaura Cornii,  Dumbrăvița Mică și Pepa, Voinicovăț, Cleantul Panzii și Cleantul Zbegului, Socolovăț, Zamonita, precum și traseele Debeliug-Bigar, Trescovăț și Șvinița-Tricule, Valea Sirinia. Ultimul, care se suprapune cu o vizită în satul izolat Bigăr, urmează cursul de apă Sirinia, de unde se desprind peisaje încântătoare, dar remarcabile sunt stâncile colorate, grație rocilor diverse, în uimitoare nuanțe de trandafiriu, până la verde. Ca obiective de vizitat ar fi Cetatea Dranco, cu zidurile rămase în mijlocul apelor, ruinele mănăstirii de la Sirinia, Cetatea dacică de la Stenca Lubcovei, Biserica Ortodoxă Sf Mihail și Gavriil, construită în 1772. Bineînțeles că vedeta locului rămâne Dunărea, pe lângă care s-au construit 8 unități de cazare, cu 157 de locuri. Este indiscutabil însă că celebritatea este adusă de complexul Egreta, prima stațiune lacustră de pe Dunăre, din România, denumit și „sat plutitor“, a cărei popularitate crește de la an la an, fiind printre recomandările asociațiilor turistice din întregul Banat Montan.

Maria BOGDAN