Cele trei Guyane - colțul magic al Americii de Sud (II)

Călătoria în Guyane am început-o în Surinam (Guyana Olandeză), după un drum de vreo nouă ore cu avionul de la Amsterdam la Paramaribo. Ne-au întâmpinat fețe zâmbitoare de toate culorile și o căldură tropicală cu multă umezeală.

Surinam are aspectul unui copac al cărui trunchi se sprijină pe țărmul Oceanului Atlantic datorită râurilor pe care le colectează în drumul său. Pădurea tropicală ocupă 90% din teritoriu, iar populația este de aproximativ șapte sute de mii de locuitori.

Aveam să constatăm că am ajuns într-un ținut ce poate fi luat ca model de societate multiculturală, de conviețuire interetnică și religioasă. Am întâlnit oameni de origini etnice diferite, ţinând cont că în fosta colonie olandeză trăiesc: europeni, afro-americani, chinezi, indieni, amerindieni, evrei, indonezieni și mai nou brazilieni, fiecare cu istoria, religia și obiceiurile lui. Chiar și în ținuturile acoperite de junglă, aparent de nepătruns, ne-am simțit în siguranță și am fost primiți cu bucurie de localnicii din cele mai îndepărtate așezări.

Paramaribo „orașul de lemn“

Paramaribo este un oraș inedit cu aspect colonial, clădiri vechi cu o arhitectură versatilă, un exemplu unic de îmbinare a stilurilor olandez, britanic, creol şi asiatic. O impresie deosebită fac clădirile din centrul istoric care este trecut în patrimoniul mondial UNESCO. Sunt construite în stilul arhitectural olandez, dar din lemn de esență rară utilizat de amerindieni.

Edificiile religioase sunt și ele impresionante. Catedrala Sfinții Petru și Pavel este spațioasă, construită din lemn și are o arhitectură pe care nu am văzut-o nicăieri în altă parte. Moscheea și sinagoga sunt și ele de neuitat datorită faptului că sunt practic alăturate, despărțite doar de un gard. Ambele sunt foarte mari, moscheea chiar arată mai ceva ca în multe țări predominant musulmane. Se știe că în Surinam au fost mulți evrei în vremea colonială, implicați în companiile care exploatau resursele naturale, iar musulmanii au venit mai târziu din India si Indonezia.

Însoțiți de ghidul local am văzut în centrul orașului Piața Independenței în care se află  Palatul Prezidențial și Adunarea Națională, iar în apropiere Parcul Palmierilor.

Am vizitat și Fortul Zeelandia, unul dintre locurile unde s-au stabilit primii coloniști. A fost construit în 1640 pentru a apăra zona Paramaribo, iar începând cu 1872 a fost folosit ca închisoare. În 1972 aici s-a deschis Muzeul Național al Surinamului. Colecțiile existente în muzeu sunt diverse: arheologie, etnografie, artă, obiecte din perioada colonială, textile, fotografii din diferite perioade și chiar colecții de publicații locale. A fost o adevărată lecție de istorie de care îmi amintesc cu mare plăcere.

Am făcut fotografii, ne-am plimbat, am interacționat cu localnicii. Într-un cuvânt, turul panoramic a fost unul memorabil.

Dar povestea mea despre Surinam nu s-a terminat, așadar vă îndemn să rămâneți alături de mine. Călătoria continuă.

Teritoriul Surinam, populat inițial de triburi amerindiene, a fost descoperit de Cristofor Columb în anul 1498, dar primii europeni care au debarcat au fost Juan de la Cosa şi Amerigo Vespucci în 1949. Aceștia nu au găsit metale prețioase şi au abandonat ideea de a coloniza zona. Abia la începutul secolului al XVII -lea se stabilesc aici primii coloniști europeni (olandezi şi englezi).

Prin tratatul anglo-olandez de la Breda, din anul 1667, teritoriul este cedat Olandei în schimbul insulelor Manhattan. Până în anul 1975, când țara a devenit independentă, s-a numit Guyana olandeză, iar de atunci Surinam, nume ce provine de la fluviul care o traversează de la sud la nord.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO