ipso august 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Sep 2021

Comorile din Defileul Dunării (II)

De la Drobeta Turnu Severin și până la intrarea Dunării în țară, la Baziaș, în afară de natura extrem de ofertantă din Clisură și Cazane, sunt o mulțime de obiective de vizitat. Într-un prim articol am făcut împreună o incursiune la mai multe obiective naturale sau istorice, iar astăzi vom continua periplul prin muzee și lăcașuri de cult.

Mănăstirea Mraconia: Nu departe de „Chipul lui Decebal“, între Dubova și Eșelnița, la Cazanele Mici se află mănăstirea Mraconia, denumirea în sine însemnând „loc ascuns“ sau „apă întunecată“. Lăcașul este atestat documentar din anul 1453, dar o clădire despre care s-au păstrat scrieri a fost zidită în 1523 de dregătorul regiunii de graniță a Caransebeșului și Lugojului, banul Nicola Gârlișteanu, așezământul fiind, la acea vreme, sub jurisdicția Episcopiei de la Vârșeț. Mănăstirea a fost așezată într-un loc denumit „la balon“, fost punct de observație și dirijare a vaselor de pe Dunăre. Construcțiile au suferit distrugeri în timpul războiului ruso-austro-turc, dintre anii 1787 și 1792. Abia după 139 de ani, respectiv în 1931, a început reconstruirea altui lăcaș. Acesta a fost însă acoperit de ape când s-a edificat hidrocentrala de la Porțile de Fier, motiv pentru care i se mai spune „Mănăstirea de sub ape, Mraconia“. Mitropolia Olteniei a consimțit să rezidească mănăstirea începând cu anul 1993, lucrările fiind terminate în 2000.

manastirea Sfanta Ana

Mănăstirea Sf. Ana: Povestea spune că, în toamna anului 1916, în Primul Război Mondial, chiar pe Dealul Moșului, din Orșova, sublocotenentul Pamfil Șeicaru a fost acoperit cu pământ, după explozia unui obuz, împreună cu camaradul său de arme, Petre Găvănescu. Amândoi au scăpat cu viață, iar renumitul gazetar a făgăduit că, atunci când va face bani, va ridica aici o mănăstire, ca semn de mulțumire către Dumnezeu, dar și în memoria oștenilor care au căzut pe frontul reîntregirii neamului românesc. Lucrul s-a și întâmplat între anii 1936-1939, numele ctitoriei fiind dat în memoria mamei ziaristului. Anterior, în 1935, a fost construită șoseaua de 1,5 km, numită „Drumul Eroilor”, până pe Dealul Moșului, acesta fiind străjuit de 7 troițe și bănci din lemn, în amintirea regimentelor care au luptat la Alion, Cerna și Orșova. În 1945, noul regim a pângărit totul, transformând chiliile într-un soi de motel, iar biserica, în restaurant și discotecă. În 1975 Șeicaru donează locul printr-un act semnat la München, Mitropoliei Olteniei. În 1990 așezământul a fost preluat de proprietarul de drept, fiind extins și sfințit pentru prima dată de la zidirea sa.

manastirea vodita

Mănăstirea Vodița: Așezământul este primul atestat documentar în Țara Românească și tot primul administrat autonom, după regulile specifice Bisericii Ortodoxe, stabilite în canoane de Sfântul Vasile cel Mare. Mănăstirea a fost ctitorită între anii 1370-1372, la sugestia și prin strădania Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana, pe cheltuiala domnitorului Vladislav I, cunoscut mai degrabă ca Vlaicu Vodă. Ansamblul  a fost distrus de turci și reconstruit în 1689 de către boierul Cornea Brăiloiu, mare agă în timpul domniilor lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, dar în timpul războiului austro-turc (1716-1718) a suferit distrugeri, mănăstirea intrând în mare decădere și ruină. Pe 5 septembrie 1891 episcopul Ghenadie al Râmnicului scrie despre faptul că biserica mai avea câteva ziduri, iar chiliile erau dărâmate până la temelie. Decăderea aceasta a durat până în 1990, când „Societatea Vodița” a insistat pentru reînființarea mănăstirii, aprobarea de la Sfântul Sinod al BOR fiind acordată în anul următor. Noua mănăstire a fost sfințită în 2001, iar de atunci este vizitată neîntrerupt, fiind unul dintre obiectivele importante din Mehedinți.

catedrala romano catolica orsova

Catedrala Romano-Catolică Orșova: Biserica are o dublă faimă: este singura din țară construită în timpul regimului comunist (1972-1976) și are pesemne cea mai nonconformistă zidire din câte se pot vedea. Pentru prima unicitate se pare că a fost vorba despre o concesie locuitorilor de rit catolic (germani, cehi, români și maghiari), rămași fără lăcaș de rugăciune, după strămutarea satelor care au lăsat loc barajului și lacului de acumulare Porțile de Fier. Cât despre stil, opera arhitectului Hans Fackelmann ar putea fi ușor neînțeleasă: clădirea imită un cort, cu un acoperiș în formă de cruce... Pictorul timișorean Gabriel Popa a realizat și el Calea Crucii într-un mod la fel de atipic, picturile sale moderne având inclusiv reprezentarea unor mari pesonalități din România acelor vremuri.

Muzeul Portilor de Fier

Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier 1: Acesta a fost deschis în 1976, la patru ani de la inaugurarea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I (16 mai 1972). Muzeul adăpostește exponate de istorie-arheologie, având în vedere că aici, pe ambele maluri dunărene, s-a dezvoltat cultura Schela Cladovei-Lepenski Vir. Și tot aici s-au descoperit cele mai vechi așezări stabile din Europa, care datează de acum circa 9.000 de ani î.Hr., dar și artefacte mai vechi, a căror vechime se ridică la 10.000-11.000 de ani î.Hr. Ate exponate țin de tradiția populară, mai exact, sunt depozitate costume populare și interioare turcești de pe insula Ada Kaleh, înghițită de apele lacului de acumulare, în 1968. Alt compartiment ține de Științele Naturii, zona fiind considerată un fel de muzeu geologic în aer liber, iar la final poate fi vizitată sala turbinelor, cu așa-zișii coloși care asigură trransformarea în energie electrică a uriașei puteri generate de apele Dunării.

muzeul hidrocentralei portile de fier

Muzeul Regiunii Porților de Fier (Drobeta Turnu Severin): Prima dată, în 1912, a luat ființă, prin efortul profesorului Bărcăcilă, Muzeul Istoric al Liceului Traian, care se va muta, în 1926, în noua clădire de lângă castrul roman, sub numele de Muzeul de Istorie și Etnografie. După 1945 este numit Muzeul Regiunii Porților de Fier. Forma de astăzi a fost stabilită în 1972, cu expunere de piese din următoarele domenii: științele naturii (faună și floră, acvariu pentru fauna dunăreană și pești exotici), istorie-documente, cu nouă săli, arheologie (lapidariu din epoca romană), numismatică, etnografie (port, ceramică, țesături din zonă) și artă plastică românească (opere de Luchian, Petrașcu, Pallady, Tonitza, Dimitrescu, Șirato, Stoenescu, Iser, Ressu).

morile de apa

Morile de apă cu ciutură și butoni de la Sichevița: În așezările de pe Clisura Dunării se afirmă că sunt în jur de 50 de mori de apă, unele dintre ele numărând chiar și două secole. La Gârnic se mai păstrează 9 mori, din care trei sunt active chiar în vatra satului, la Coronini funcționează o moară, dar se pare că faimoase – în fine, la fel de valoroase precum cele de la Rudăria (comuna Eftimie Mugu) – sunt morile de la Sichevița, având specific „butonii“ de lemn, un jgheab ce direcționează apa către ciutură, controlând astfel debitul și presiunea acesteia. De asemenea, în interior, lucru inedit, acestea dispun de vatră de lemn utilizată mai ales pe timp de noapte pentru a se încălzi cei veniți la măcinat cereale, iar unele au adăpost chiar și pentru animale. Comuna cu populație curat românească este situată la hotarul dintre Munții Locvei și Almăjului, având 19 sate răsfirate într-un relief pe alocuri extrem de dificil, iar pe o cale de 10 km (cam două ore de colindat) se găsesc cele 10 mori cu apă ridicate pe cursurile unor pârâuri, în sistem de furci de lemn și picior din piatră spre albie.

Maria Bogdan