Lumea satului 750x100

update 2 Dec 2020

Din lumea Satului în care a dansat Zorba Grecul

Poate că „Zorba Grecul“ este un roman greu de citit pentru că este o carte ce necesită atenție, multă atenție. Dar povestea este spusă și în producția cinematografică de excepție în urma ecranizării cărții scrise de cretanul Nikos Kazantzakis, un scriitor controversat și iubit în egală măsură. Filmul pare să fie un instrument de marketing ce promovează atât cartea lui Kazantzakis, cât și cultura, valorile și misterul Greciei și Cretei. Muzica absolut seducătoare, replicile pline de tâlc, interpretările excepționale ale actorilor, în special cea a lui Anthony Quinn, imaginile absolut divine și, nu în ultimul rând, viața de poveste a lui Kazantzakis mi-au stârnit curiozitatea și interesul pentru a merge chiar acolo..., la fața locului, pentru a vedea satul și plaja unde Zorba a dansat celebrul Sirtaki în anul 1964...

În satul cretan Stavros, pe plaja cu același nume, am ajuns după ce am vizitat Muzeul Nikos Kazantzakis din Creta și mormântul acestuia, în Heraklion, chiar lângă port... Dar despre această experiență unică, promit să revin într-o povestire ulterioară.

„Sfânta Treime“

În drumul către satul Stavros m-am tot gândit ce șanse poate avea un om normal să aibă un astfel de prieten cum este Alexis Zorba, care să te învețe atâtea despre viață. În timp ce cugetam la persoanele pe care le putem alege ca modele în viață..., poate nu întâmplător l-am găsit pe Dumnezeu... Era la Mănăstirea „Sfânta Treime“ (The Holy Trinity Monastery), unde am și intrat să zăbovesc câteva minute. Poate chiar o oră? Imediat ce am pășit pe poarta mănăstirii timpul mi-a părut o noțiune abstractă și total irelevantă. Ziduri vechi, scorojite, pisici, multe pisici, priviri senine de călugări, câțiva vizitatori și lumină... Multă lumină...


Despre Mănăstirea Agia Triada

În timpul revoluției cretane din perioada 1896-1897, Agia Triada a fost spital și centru militar, iar în 1941 a fost folosită pentru depozitarea bunurilor autorităților navale. De altfel, muzeul mănăstirii dezvăluie manuscrise valoroase, dar și icoane vechi din secolul al XVI-lea.


Cunoscut și ca Mănăstirea Agia Triada Tzagaroli, lăcașul de cult este situat în Akrotiri, chiar la poalele Munților Stavros și la aproximativ 15-20 de kilometri de aeroportul Nikos Kazantzakis din Chania, Creta. Intrarea în curtea interioară m-a umplut de pace și de energie pozitivă... Aici am simțit mângâierea divinității..., Sfânta Treime.

Mănăstirea este compusă dintr-o curte cu o biserică mare, chiliile călugărilor, un muzeu și o bibliotecă extrem de valoroasă. Construită în stil bizantin, fațada bisericii are două coloane dorice mari și una corintică mai mică. Planul Sfintei Treimi este asemănător cu cel al bisericilor de la Muntele Athos.

Acest loc magic pare să vorbească despre istoria Cretei, încă din secolul al XVII-lea și până în prezent. Mănăstirea a fost construită pe locul unei biserici, pe la mijlocul lui 1600, de către doi italieni, frați călugări din Veneția: Ieremias și Lavrentios Zangaroli. Cei doi călugări catolici s-au convertit ulterior la religia ortodoxă.

Fațada clădirii ne povestește parcă despre istoria sa zbuciumată, fiind distrusă de turci, abandonată și apoi reparată de către cretani. Mai târziu, în 1941, a fost distrusă parțial în cel de-al Doilea Război Mondial. Un adevărat labirint, Sfânta Treime este un loc în care pur și simplu simți prezența divinității. Cine ar putea crede că timp de trei ani, între 1942 și 1944, aici a funcționat chiar un centru al armatei germane?

Mă grăbeam să ajung la satul Stavros, la doar câteva minute de mănăstire, și mi-am zis că nu voi zăbovi mult. Cu toate acestea, magia sa m-a atras suficient de mult timp cât să apuc și „Ora de aur“ sau „Ora magică“ (Golden Hour), atât de prețuită în fotografie și cinematografie, cel puțin. Aceasta este perioada de câteva minute în timpul răsăritului și apusului, când lumina este absolut divină. Auriul luminii și căldura sa naturală nu pot fi înlocuite în niciun studio foto cu echipamente ultraperformante. Dar lumina difuză din timpul Orei de aur și povestea clădirii vechi, de secole, mi-au răspuns la întrebarea legată de modele. Și atunci, răspunsul mi-a venit cât se poate de clar: Dumnezeu ne îndrumă către modele și oameni pe care să-i urmăm, trebuie doar să fim atenți, să ascultăm, să nu se abatem de la voia LUI.

Cu gândul la scena călugărilor speriați de Zorba din filmul despre care spuneam mai sus, m-am îndreptat către plaja satului Stavros. Apropo, această scenă a călugărilor a fost filmată aici, la „Sfânta Treime“.

Am părăsit mănăstirea cu greu și mi-am spus că voi reveni la un moment dat, așa cum am revenit asupra unor pilde din adolescență: învățăturile lui Alexis Zorba. La vremea aceea nu înțelegeam multe din ce spunea Zorba prietenului său, așa cum nu înțelegeam prea multe nici din cartea pe care mama o avea în bibliotecă la loc de cinste – „Raport către El Greco“, ultima carte a lui Kazantzakis, despre care se spune că a fost terminată de soția sa așa cum ar fi făcut-o el. Kazantzakis a trecut la cele veșnice înainte de a-și termina raportul către unul dintre cei care l-au inspirat și i-au fost model în viață, pictorul cretan născut în Fodele – Dominikos Theotokopoulos (în traducere – „Fiul Maicii Domnului“), El Greco.

De altfel, soției lui Kazantzakis i se datorează și filmul iubit de o lumea întreagă: Zorba Grecul. După moartea soțului său, Eleni, cea de a doua sa soție și ultima din această viață, care a și fost înmormântată la câțiva metri de el în Heraklion, la Martinengo Bastion, a luat legătura cu toți cei care au dat viață filmului ecranizat după cartea lui Nikos. Tot ea l-a ales pe Anthony Quinn să fie înțeleptul Zorba.

Am pășit pe plaja unde Zorba și-a învățat prietenul să danseze, să iubească viața și să nu se teamă de moarte. O zi de octombrie, pe înserat, căci zăbovisem mult la Agia Triada, un munte martor la secole de istorie, o apă limpede și curată, un nisip auriu, pace, liniște și încă lumină.... Multă lumină.

O călătorie între lumea oamenilor și lumea zeilor, o călătorie care m-a schimbat și care a dat naștere mai multor întrebări față de cele pe care le aveam deja la venire. Întâmplător sau nu, călătoria s-a petrecut în luna octombrie, luna în care, în 1956, Kazantzakis murea într-o clinică din Freiburg, Germania.

Mai multe despre călătoriile în lumea fascinantă a satului lui Zorba îmi propun să scriu în articolele ce urmează.


Nikos Kazantzakis s-a născut în 18 februarie 1883, la Heraklion, și a trăit ca un explorator care și-a dorit să afle cât mai mult. A avut multe modele în viață, unul dintre acestea fiind chiar Yiorgos Zorbas, un grec înțelept, care a devenit mai apoi un celebru personaj de roman. Se spune că scriitorul cretan și-a împărțit viața în două etape: înainte de Zorba și după Zorba/Alexis Zorba.


Citate Nikos Kazantzakis:

„I-am spus migdalului: Frate, vorbește-mi despre Dumnezeu! Și migdalul a înflorit.“

„Nu sper nimic, nu mă tem de nimic, sunt liber.“

„Suferința este călăuza care ne însoțește în urcușul care transformă animalul în om.“

„Pe bunul Dumnezeu, nici cele 7 caturi ale cerului, nici cele 7 caturi ale pământului nu-l pot cuprinde. Dar inima omului îl cuprinde. Așa încât, să nu rănești niciodată inima omului.“

„Dumnezeu este ca și olarul, lucrează cu noroi...“

„Viața nu poate fi decât bucuria sinceră de a respira, de a gusta un pahar rece cu apă într-o zi toridă de vară, de a te bucura de îmbrățișarea tandră a unei femei, de a te pleca în fața lui Dumnezeu. Fără acestea, «a trăi» nu înseamnă nimic!“

„Fiecare neam, fiecare epocă pune pe chipul lui Dumnezeu propria sa mască; dar dincolo de toate măștile, în toate epocile și la toate neamurile, se află în veci același neschimbat Dumnezeu.“

„Arta ne face să disprețuim preocupările ingrate ale zilei, grija pentru hrană și chiar pentru dreptate și să uităm că astea sunt rădăcinile care hrănesc floarea nemuritoare.“

„Este ușor să aduci jertfe lui Dumnezeu când n-ai nimic, dar este foarte greu când stăpânești totul.“

„Dansul ucide eul și când eul este ucis nu mai există nicio piedică să te unești cu Dumnezeu.“

„Dacă omul nu știe să danseze, nu știe să se roage. Îngerii au gură, dar puterea de a vorbi le este pecetluită; îi vorbesc lui Dumnezeu prin dans.“


Simona-Nicole David

GALERIE FOTO