Adama Sultan iulie 2020
update 10 Jul 2020

Domogled, grădina sălbatică a Carpaților

  • Publicat în Turism
  • Interviu cu dl. Lungu Gheorghe, specialist în educație ecologică la Parcul Național Domogled-Valea Cernei. (Continuare din numărul trecut)

Reporter: Cele „Șapte Izvoare“ cui aparțin?

Gheorghe Lungu: Șapte Izvoare este numele unui ștrand turistic. Sunt acele cădițe în care non-stop cineva face baie; puteți încerca oricând, chiar și la șapte dimineața. Eu fac aceste băi în fiecare an pentru că, dacă șapte zile la rând faci baie la cădițe, un an de zile după aceea nu te mai doare nimic în materie de schelet: reumatisme, spondiloză, dureri de spate, de genunchi, articulații și așa mai departe. Toate dispar după șapte zile de băi. Dar baia trebuie să fie consecutivă, în fiecare zi, câte douăzeci de minute. După ce oamenii au observat că apa din cădițe are acest efect au devenit dependenți de aceste băi. Așa că acolo, la ora actuală, sunt oameni care nu au bani să se cazeze nicăieri. Dar sunt dependenți și trebuie să-și facă băile pentru că atunci când e vorba de sănătate oamenii nu țin cont de nimic altceva. Mai ales că totul este gratuit. Ei bine, din cauza asta unii locuiesc și în mașini. Am un bătrân cu care mă întâlnesc în fiecare an, vine cu Dacia, doarme cu soția în mașină. De roata de la mașină prinde câte două găini ca să aibă carne proaspătă măcar o dată pe săptămână. Asta-i situația și cam asta-i tradiția. Nu place deloc celor care vin prima dată, care consideră zona prea aglomerată, prea urâtă și plină de gunoaie. Ei bine, situația nu va mai dura prea mult pentru că legislația Uniunii Europene, încetul cu încetul, orice-am vrea noi să facem, se impune, fiind rezultatul a sute de ani de experiență, în Vest.

Domogled

Rep.: Așadar, în următorii trei ani vor dispărea aceste cădițe gratuite și vor fi înlocuite cu ceva mult mai decent, dar pe bani. Cine a împiedicat să se investească acolo?

G.L.: Investițiile în Herculane și în toată această zonă sunt împiedicate de către regimul de proprietate. Herculane este o regiune nu numai bogată, ci și cu o tradiție bogată. Imaginați-vă situația următoare: avem o clădire care valorează 1 milion de euro doar pentru că e clădire de patrimoniu și este în mijlocul orașului și a cărei reparație ca s-o facem așa cum a fost costă 100, poate chiar 200 de milioane de euro. Când clădirea valorează 1 milion și reparația ei costă 100 de milioane actualul proprietar al clădirii trebuie să cedeze măcar 99 la sută din averea lui ăluia care vine cu banii pentru reparații. Iar la sfârșit, după ce s-a reparat, omul va fi fără proprietate aproape sută la sută și nici nu are niciun leu în buzunar. Aceasta e situația din punct de vedere legal și de aceea lucrurile trenează și nu se schimbă nimic.

Rep.: În ce măsură este afectat ecosistemul?

G.L.: Din punctul de vedere al ecosistemului ceea ce a afectat a fost în primul rând turismul de masă făcut după Revoluție. Înainte toată lumea venea pe Valea Cernei: se făceau grătare, oamenii se simțeau bine, dar nu aveau ce gunoaie să lase-n urmă. Pe vremea comuniștilor nu existau plasticele. Deloc. Amintiți-vă că atunci când aveam o plasă o spălam și o refoloseam.

Domogled2

Rep.: Pe vremea aceea erau la modă ambalajele din sticlă...

G.L.: Totul era la sticlă. Pe vremea aceea nu se făcea poluare. Acum plasticul a afectat foarte mult. Când plouă toate acele pet-uri pleacă la vale. Ajung apoi în golful Cernei de la Orșova. Acolo apare un mic scandal. Toată lumea vrea ca gunoaiele acelea să dispară. Crește și Dunărea și pleacă până la barajul de la Porțile de Fier.

Rep.: Acolo?

G.L.: Acolo n-au încotro, au utilajele necesare și totul se încarcă și pleacă. Pe cele din Serbia le iau sârbii, pe celelalte le luăm noi. Cum se descurcă fiecare. Barajul trebuie curățat deoarece structura poate fi afectată.

Rep.: Apropo, orșovenii se tem că, la un eventual cutremur, apa poate inunda orașul...

G.L.: În niciun caz, nu se întâmplă nimic. Am văzut graficele, știu situația. Barajul de la Porțile de Fier este garantat multe sute de ani. În caz că se dărâmă, sunt câteva străzi din Turnu-Severin care ar fi inundate. Nu este însă cazul. Pe de altă parte, mai este un baraj ceva mai jos care reglează debitul apei pe Dunăre. E vorba de Porțile de Fier II. Apoi, după lacul Prisaca avem câteva zone unde turismul montan se face aproape clasic. Este vorba despre cascada Vânturătoarea și Valea Țăsnei care sunt locuri unice în România, nu se pot compara cu nimic. Cascada Vânturătoarea arată deosebit. Este, de fapt, o ploaie rece, pentru că apa nu atinge peretele stâncii și o bate vântul de colo-colo ...

Rep.: Este mai interesantă decât Cascada Bigăr?

G.L.: Nici nu se compară cu aceasta. Cascada Bigăr este un succes de marketing. De fapt, este lângă asfalt. Și atunci când este lângă asfalt o zonă interesantă pentru turiști se întâmplă știți exact ce: colaci ungurești, taxă de parcare 10 lei, gunoaie, aglomerație... Și totul arată mult mai bine în poze decât în realitate. Cascada Vânturătoarea este deosebită pentru că trebuie să mergi două ore pe jos ca să ajungi s-o vezi. Nu-i așa de simplu și nu ajunge oricine. Cei care urcă două ore până acolo nu urcă cu berea la ei ca să facă un chef. Cu alte cuvinte, locul este cu adevărat deosebit din punctul de vedere al naturii. La fel se întâmplă și pe Valea Țăsnei, unde locul este îngust, iar peisajul seamănă cu acela din stăpânul Inelelor, printre stânci...

Rep.: Afară aveți niște vizitatori. Au venit, s-au uitat și au plecat fără să intre...

G.L.: Turiștii români nu sunt interesați, mai ales când este vorba de informații care cer timp. Cea mai interesantă parte din punctul de vedere al turismului este locul unde s-a reușit – nu știu cine ce merit are, e greu de discutat – un fel de turism rural. Există o zonă pe care o numim Cătunele Cernei, Țațu, Ineleț, Prisăcina, Cracu-Lung, Dobraia; sunt foste cătune, la ora actuală sunt peste 50 de case, unde peste 150 de oameni trăiesc dintotdeauna într-o zonă fără drum de acces și fără curent electric.

Rep.: Sunt  mulți oameni bătrâni. Care este perspectiva acolo?

G.L.: O duc foarte bine. Iarna trecută întrebam un bătrân de ce nu se mută în Herculane pentru că știam că are apartament acolo care e gol și mi-a spus că nu vrea să plece de-acasă, unde avea zăpada până la piept, pentru că lui îi este frică de televizor când merge-n apartament. Mi-a luat vreo zece minute să pricep – oamenii din zona asta s-au obișnuit atât de tare cu liniștea încât civilizația le afectează direct sănătatea. Ca să ajungi acolo trebuie să urci abrupt circa o oră. La destinație îți dai seama că nimeni nu vrea să care-n spate tot felul de chestii. Drept urmare, ceea ce mănânci la oamenii aceia este făcut exact la fața locului. S-au obișnuit cu turiștii, sunt foarte deschiși pentru că turismul este o gură de aer pentru viața cea grea pe care o duc acolo. Și toată lumea este pregătită să primească sau să ospăteze niște turiști în trecere. Dar urcarea-i abruptă, în primul rând nu urcă oricine. Acolo nu găsești oameni care să urce ca să facă un chef. Sunt oameni care merg acolo pentru contactul uman și pentru liniștea pe care o găsesc. Între Ineleț și Prisăcina există o poiană unde se află o masă pe care găsești brânză, un cântar să o cântărești și niște țuică. În plus, există și o cutiuță în care lași banii după ce te-ai servit cu ce-ți face plăcere să iei de-acolo. Ei bine, așa ceva-n România se-ntâmplă mai rar. Asta este una dintre zonele unde chiar se-ntâmplă. Deosebiți sunt și sătenii care au aproape un fel de muzeu la ei acasă datorită faptului că stau acolo de multe generații. Și relația cu natura a acestor oameni este specială. Din punctul de vedere al turiștilor români este o experiență care nu se compară cu nimic altceva. Cam aceasta ar fi zona turistică a Cernei. Există zone pe care le recomand celor care merg și-și permit să meargă să doarmă cu cortul undeva pe sus. (continuarea, în numărul următor)

Sorin BOCIOACĂ