Ținuturi mistice - gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră

Nu ajunsesem până în acest an la Sfântu Gheorghe. Dar acum îmi propun să nu ratez nicio ocazie viitoare de a revedea aceste locuri misterios de frumoase, mai cu seamă gura de vărsare a Dunării, prin brațul Sf. Gheorghe, în Marea Neagră, o confluență petrecută într-o tăcere aproape mistică. Văzând plaja însă, cu un nisip de-o finețe rară, m-am bucurat infinit că aici se întinde protecția UNESCO. Altfel am fi văzut și acest colț de rai schimonosit în fel și chip... Pe urmă cred că în Deltă pătrund alt fel de turiști, un soi iubitor de natură și educat, cu respect față de pământul rar pe care-l calcă. Mă rog, apa pe care-o calcă!

La Sfântu Gheorghe am sosit după o cursă cu șalupa închiriată din portul Murighiol. Un drum normal durează cam 2 ore, dar noi am ajuns cu 15 minute mai devreme, cu ceva adrenalină provocată de viteză și valuri. E un sat-comună ori stațiune turistică în devenire cu 797 de locuitori și o suprafață de 605,8 kmp. Bine, vatra satului se întinde pe vreo 75 ha, iar intenția este să se extindă la 120 ha. Mă informez și aflu că, de-a lungul veacurilor, localitatea a purtat diverse denumiri: Kidrillis, Cadîrlez sau  Catarlezi, ultimele derivând din Kadirler sau Cadârgele, un soi de galeră turcească. Mda, numai bine, sunt nume care să accentueze senzație de derută. Fiindcă, ei bine, la prima poposire în Deltă te încearcă un sentiment de acest fel, având în față o viață și un ambient care curg după alte coordonate. E ca și cum te-ai afla fără un punct de sprijin...

Astăzi, Sfântu Gheorghe păstrează imaginea unui tărâm desprins din timpuri: drumuri pline cu nisip (nici nu cred că s-ar cuveni pe-acolo vreun asfalt), case vechi, alternând cu construcții noi, dar care păstrează arhitectura locului (de altfel, stilul este impus de apartenența zonei la Rezervația Biosferei Delta Dunării, inclusă în lista patrimoniului mondial), câteva blocuri aproape jerpelite, mărturie a trecerii comunismului, o lume destul de tăcută care-și vede de existența cotidiană (pescuitul și mica agricultură, inclusiv creșterea animalelor) și, din când în când. o larmă domoală provocată de grupurile de turiști, în zona de unde se face îmbarcarea în cursele înspre litoral, cu trocariciul. Din sat până la malul Mării Negre se traversează o zonă cu peisaj specific (stuf, lăcoviști, porțiuni cu verdeață inundate cu nisip, crânguri etc.).

Despre plajă se spune că ar fi cea mai frumoasă de pe întregul litoral românesc. Și depun mărturie că-i așa, cel puțin după gustul meu. La sud se întinde rezervația naturală Sacalin-Zatoane (sau laguna Sacalin), cu un complex de lacuri, gârle și grinduri marine tinere, nisipoase, ce alternează cu lacuri izolate, cu mici adâncimi. Pe urmă canalele pe care te poți plimba cu bărci închiriate rezervă peisaje rare (aici ar exista sigura rezervație de arin negru din Europa) și o faună extrem de bogată, covârșitoare, o frumusețe cu... aripi pe care greu o uiți. Iar în adâncul apelor ai senzația unei taine pe care doar localnicii o pot descifra. Și ar mai fi un amănunt: aici am văzut cele mai frumoase răsărituri și asfințituri... Iar dacă ai și șansa să întâlnești, în acest miracol costier, și cai sălbatici, se cheamă că ai avut o excursie foarte reușită!

Interesant este că localnicii sau antreprenorii de pretutindeni au deschis peste 30 de pensiuni ori spații de cazare, dar nu au modificat sau modernizat plaja, care e un fel de semisălbăticiune. De fapt, nici nu au voie s-o facă!

Maria BOGDAN