Soveja, bijuteria pierdută din coroana Vrancei

Mă gândeam într-o doară la principiul vaselor comunicante. Ar fi fost bine ca teoria lui Pascal să se aplice și-n economie sau societate, nu știu exact cum să-i spun. Adică torni capital în sistem, crește egal și cel privat, și cel de stat, ultimul transformat tot într-un soi de privat. La noi parcă totul se scurge așa, dintr-un buzunar într-altul. Adică, scade moștenirea imobiliară comunistă, crește cea privată. Bun, e extraordinar dacă ultima ar spori pe scheme economice corecte; ideea ar fi ca ea să nu se producă pe seama distrugerii celei dintâi. Ceea ce bănuim că s-a întâmplat în multe locuri sau domenii.

Cam așa ceva mi-a trecut prin minte la Soveja, supranumită odinioară „Perla Vrancei“. Of, da, multe perle avem noi în România! Poate că de aici ni se trage ghinionul, fiindcă perlele iscă prea multe pasiuni și interese. Ca la Herculane, de exemplu. Sau la Slănic Moldova sau cel de Prahova. Ori în Jupiter sau Saturn, parțial Băile Felix ori Călimănești-Căciulata, Borsec, Sovata sau Amara. Adică atât de dragi ne sunt prin unicitatea lor încât le omorâm înainte de a ne atinge scopul.

O comună bine așezată

Sigur, nimic de zis, zona – mă refer la Soveja și munți, la brazii argintii și brazii-brazi, la pădurile de pini,  la poieni și ape, la verdele intens sau albul clăbuc din iarnă – e una de-o splendoare fără cusur. Natura e foarte-foarte darnică în general cu noi. Noi cu ea – nu! Comuna ca atare e atrăgătoare, pitorească, mult îmbunătățită și îmbogățită imobiliar, ceea ce nu face altceva decât să te bucure. Căci bucurie trebuie să ai când vezi că țara ta sporește, se face mai frumoasă pe zi ce trece, că oamenii – unii dintre ei măcar – o duc foarte bine, iar binele lor se va răsfrânge, mai devreme sau mai târziu, asupra unei comunități oarecare, prin crearea și extinderea plus-valorii. Din acest punct de vedere nu ai decât să fii în sinea ta (un sine de turist) încântat că lucrurile merg bine, că ai ce vedea, caza, mânca, ai unde petrece o vacanță frumoasă. Și autoritățile județene sau locale au adăugat ceva investiții, cum ar fi asfaltarea drumului principal și a celor locale, parcul sătesc, trotuare, școli etc.

Și o perlă în mare dezolare

Aaa, ar mai fi mausoleul ridicat în cinstea eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Mda, ei au apărat cu prețul suprem pământul ca... să ce facem noi acum? Intrând în perimetrul fostei stațiuni Soveja, perla aceea a Vrancei, sentimentele sunt contradictorii: furie, revoltă, dezolare, o stare cumplită de rău văzând în jur totul încremenit în ruină, dar o ruină înconjurată de frumuseți naturale nebănuite. Și faci comparația fără să vrei între eroii de atunci care apărau glia țării, fie că era a lor sau a altora, și oamenii instituțiilor de azi, care se bat între ei/ele pe-o bucată de pământ și pe niște zeci de metri pătrați de construcții, făcându-le zob. Sentimente similare am încercat pretutindeni în ultimii 20-25 de ani, dar și ca elevă, în practica agricolă din podgoria Dealu Mare, când vedeam conacele boierești – bijuterii arhitecturale – batjocorite, transformate în grajduri sau magazii. Era un soi de răzbunare socialistă pe boierii perioadei interbelice. Iar acum noii boieri se răzbună pe comunism... Aud, din câteva vorbe cu localnicii și apoi din câteva înregistrări video, că vechile hoteluri au intrat în posesia Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR) Sind Turism, iar terenul în cea a Consiliului Județean Vrancea, plus ceva la Consiliul Local Soveja. Primii s-au apucat deunăzi vreme de reabilitat moștenirea imobiliară comunistă, dar CJ Vrancea le-a lăsat doar terenul de sub clădiri și un metru pe lângă ele. Adică, ce să facă turistul care vine la tratament, să zboare din stradă până la hotel, mă rog, ce-or mai și acelea, pesemne mai nimerit ar fi dărâmături? Litigiul s-a mutat în instanță și durează de ani buni, interval în care patrimoniul a intrat în agonie. Peisajul e completat de bălării, uscăciuni, bănci rupte, alei îmburuienate și cu pavimentul spart. Parcă și brazii simt această mare părăsire și s-au ponosit în timp. Evident că interesul e cât casa! Să obții 18 ha într-o zonă de un uriaș interes imobiliar nu-i de ici, de colea! La urma urmei, ca turist aproape că nu te interesează soarta procesului și cine își adjudecă perimetrul Sovejei, ce milionari sau grupuri ale noii orânduiri (numai capitalism nu este ăsta!) pun mâna pe rosturile stațiunii; sensul bun ar fi să se facă Dumnezeu ceva acolo, să dispară jalea de acum.

• În 1654, la Soveja, Matei Basarab a zidit o mănăstire, devenită între timp monument istoric de arhitectură de interes național. Din vechiul lăcaș se mai păstrează astăzi Biserica „Nașterea Domnului“, turnul clopotniță și fragmente din zidul de incintă. 200 de ani mai târziu sunt practic descoperite binefacerile aerului din zonă, despre care se spune că ar fi cel mai ozonat din țară, dar și ale apelor minerale. Așa se face că în 1870, spun documentele, un oarecare negustor de stofe din Focșani, cu ceva afecțiuni pulmonare, este sfătuit să facă pe timpul verii cure de aer la Soveja. De atunci, satul dintre păduri este frecventat de orășenii negustori, meșteșugari, funcționari care se cazau în gospodăriile locale. În anul 1901, autoritățile județului Putna (așezarea a aparținut, succesiv, județului și regiunilor Putna, Bârlad și Galați, abia la reforma din 1968 trecând în custodia județului Vrancea) au hotărât să construiască aici o stațiune balneoclimaterică. Primele clădiri au însemnat un hotel și un cazinou. Mai târziu, zona a fost legată de orașe printr-o cale ferată forestieră. Ulterior, stațiunea s-a extins, a trecut prin două războaie mondiale, cu stricăciunile (poate nu la fel de mari ca astăzi!) și refacerile de conjunctură, iar în 1948 are loc naționalizarea, urmată de un regres. Autoritățile comuniste și-au dat însă seama de potențialul zonei și au refăcut stațiunea de la zero astfel încât, prin anii ’70-’80 ai secolului trecut, Soveja era frecventată de mii de turiști și elevi veniți în tabără. După 1990, stațiunea a mai funcționat câțiva ani în virtutea inerției, dar la un moment dat totul a sucombat din cauza nepăsării, apoi a intereselor de tot felul.

Maria BOGDAN